CICIOVAN SEBASTIAN PFA

APROB
ADMINISTRATOR

TEMATICA
PENTRU INSTRUIREA INTRODUCTIV GENERALĂ DE SANATATE ŞI
SECURITATE ÎN MUNCĂ A LUCRĂTORILOR
Nr. TEMA
crt. INSTRUCŢIUNEA, ARTICOLUL
I PREZENTAREA SOCIETATII
CAP.I RISCURILE DE ACCIDENTARE SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA SPECIFICE
UNITATII
I A. RISCURILE DE ACCIDENTARE SPECIFICE UNITATII
II B. RISCURILE DE IMBOLNAVIRE PROFESIONALA SPECIFICE UNITATII
CAP.II LEGISLATIA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA IN VIGOARE
I LEGEA 53/05.02.2003-NOUL COD AL MUNCII

1.1 Art . 38-39: Drepturile salariatilor

1.2 Art. 108-129: Durata timpului de munca

1.3 Art. 130-133: Repausuri periodice

1.4 Art. 171-186: Sanatatea si securitatea in munca
II LEGEA SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA nr. 319/14.07.2006

2.1 Art 1-2: Dispozitii generale

2.2 Art. 3 - 5 Domeniul de aplicare
2.3 Art. 10-11: Primul ajutor , stingerea incendiilor , evacuarea lucratorilor , pericol grav si iminent
2.4 Art. 16-17: Informarea lucratorilor
2.5 Art. 20-21: Instruirea lucratorilor
2.6 Art. 22-23; Obligatiile lucratorilor
2.7 Art. 30-34Accidentele de munca, bolile profesionale
III CONTRAVENTII LA LEGEA SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA nr. 319/2006
IV NORME METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII 319/2006-H.G.1425 din 11.10.2006
4.1 Art 1-2(1-20): Dispozitii generale
4.2 Art.14-19; Organizarea activitatii de prevenire si protectie;
4.3 Art. 74-94: Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca
4.4 Art. 101-107: Pericol grav si iminent de accidentare;
4.5 Art. 108-134: Cercetarea si comunicarea accidentelor de munca;
4.6 Art. 135-142: Inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor periculoase;
4.7 Art. 149-158: Semnalarea si cercetarea bolilor profesionale
4.8 Art. 159-172: Declararea si raportarea bolilor profesionale;
IX O.U.G. 96 / 2003 PRIVIND PROTECTIA MATERNITATII LA LOCURILE DE MUNCA
CAP.III CONSECINTE POSIBILE ALE NECUNOASTERII SI NERESPECTARII LEGISLATIEI
DE PROTECTIE A MUNCII
CAP.IV MASURI TEHNICO-ORGANIZATORICE DE PREVENIRE, ALARMARE,
INTERVENTIE EVACUARE SI PRIM AJUTOR
CAP. V TEST DE VERIFICARE A CUNOSTINTELOR
CAP.VI BILANTUL INSTRUIRII INTRODUCTIV GENERALE
BAZA LEGALA: NORMELE METODOLOGICE H.G. 1425/11.10/2006
 Art. 83. - Instruirea introductiv-generală se face:
   a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din lege;
   b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
   c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
   d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
 Art. 84. - Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii
respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
   Art. 85. - Instruirea introductiv-generală se face de către:
   d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
  Art. 86. - Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.
 Art. 87. - (1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în
general.
(2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.
  (3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevăzute la art. 82, cărora li se vor prezenta succint activităţile,
riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.
  Art. 88. - (1) În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:
 a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
 b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;
 c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor.
 (2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator.
 Art. 89. - (1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste.
 (2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
  (3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în
instruirea introductiv-generală.
Durata instruirii introductiv-generale este de 8 ore.

CAP.I RISCURILE DE ACCIDENTARE SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA SPECIFICE UNITATII

Reglementarea măsurilor de securitate a muncii în cadrul normelor specifice, vizând global desfăşurarea uneia sau mai
multor activităţi în condiţii de securitate, se realizează prin tratarea tuturor aspectelor de securitate a muncii la nivelul
fiecărui element al sistemului - executant - sarcină de muncă - mijloace de producţie - mediu de muncă, propriu proceselor
de muncă din cadrul activităţii care face obiect de reglementare.
Prevederile sistemului naţional de reglementări normative pentru asigurarea securităţii muncii constituie, alături de celelalte
reglementări juridice referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă, baza pentru:
- activitatea de concepţie a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor;
- autorizarea funcţionării unităţilor;
- instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii muncii;
- cercetarea accidentelor de muncă, stabilirea cauzelor şi a responsabilităţilor.
A. Riscurile de accidente si imbolnaviri profesionale sunt generate de activitatea desfăşurată si depind de
componentele sistemului de muncă :Executant; Sarcina de munca; Mijloace de productie; Mediu de munca
Salariatii societatii îşi desfăşoară activitatea în baza unui program de lucru zilnic, fiind instruiti şi testati periodic în ceea ce
priveşte însuşirea modului corect de deservire a maşinilor, manipularea materialelor şi utilizarea EP .

Organizarea timpului de muncă şi de odihnă, munca în schimburi

 Timpul de muncă, regimul pauzelor, munca în schimburi şi intensitatea acesteia sunt stabilite în cadrul
contractului colectiv de muncă?
 Lucrători de noapte a căror activitate se desfăşoară în condiţii speciale/deosebite sau care implică eforturi fizice
sau mentale deosebite lucrează maximum 8 ore în 24 de ore
 Lucrătorii de noapte şi lucrătorii în schimburi beneficiază de asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în
muncă corespunzător naturii activităţii desfăşurate

Efortul fizic
 Locul de muncă este conceput astfel încât să se elimine operaţiile manuale de manipulare
 Dacă nu este posibilă eliminarea operaţiilor manuale de manipulare, există la locul de muncă mijloace tehnice
pentru a le limita
 Dacă luicrătorii trebuie să ridice sau să depună sarcini, greutatea fiecărei sarcini, înălţimea la care sarcina trebuie
apucată şi la care trebuie depusă, numărul de sarcini pe oră care trebuie deplasate (în perioade normale şi de vârf),
sunt cunoscute
 Lucrătorul trebuie să se aplece pentru a apuca sarcina şi a o ridica la semi-înălţime
 Trebuie să ridice sarcina deasupra umerilor
  Trebuie să aşeze sau să apuce o sarcină la o distanţă mai mare de 30 cm de axa corpului
 Manipularea sarcinilor (apucare şi depunere) se face într-o manieră continuă pe o durată mai mare de o oră
 Purtarea sarcinilor se efectueazǎ pe o durată mai mare de 5 min. pentru fiecare sarcină
 Transportul sarcinii pe o scară sau pe un plan înclinat se face la o distanţă mai mare de 25 cm pe verticală
 Sarcinile manipulate au gabaritul mare (două laturi mai mari de 75 cm) sau sunt incomode
 Mişcările privind manipularea sarcinilor se derulează într-un spaţiu restrâns

Efortul mental
 La conceperea sarcinii de muncă s-a ţinut cont şi de conţinutul şi intensitatea efortului mental

Munca femeilor
 S-a evaluat natura, gradul şi durata de expunere a angajatelor (femei gravide, lăuze şi care alăptează) la agenţi,
procese sau condiţii de muncă ce pot constitui riscuri pentru securitatea şi sănătatea acestora
 S-au luat măsuri de prevenire a acestor riscuri

Mijloace de productie
Mijloacele de producţie: totalitatea mijloacelor de muncă (instalaţii, utilaje, maşini, aparate, dispozitive, unelte
etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, materiale etc.) care se utilizează în procesul de muncă.
 La alegerea echipamentelor tehnice s-au luat în considerare şi aspectele privind securitatea şi sănătatea în muncă:
o Echipamente tehnice certificate
o Echipamente tehnice care sa asigure
 Verificările şi întreţinerea echipamentelor tehnice sunt efectuate şi înregistrate corespunzător- art.15 (19) Norme
Metodologice
 Utilizarea echipamentelor tehnice este permisă numai lucrătorilor desemnaţi şi instruiţi adecvat;
 Reglarea, repararea, modificarea sau întreţinerea echipamentelor tehnice este permisă numai lucrătorilor
desemnaţi şi instruiţi adecvat;
 Lucrătorii dispun de informaţii adecvate şi de instrucţiuni scrise privind utilizarea echipamentelor tehnice;
 Echipamentul tehnic este amplasat, instalat şi utilizat corespunzător- art.15 (19) Norme Metodologice
 Există pentru fiecare echipament tehnic o carte tehnică sau alt document similar
 Există pentru fiecare echipament tehnic un document în care să fie specificate măsurile de securitatea muncii;
 Echipamentul tehnic este prevăzut cu mijoace de protecţie adecvate;
 Probele experimentale ale echipamentelor tehnice sunt executate sub conducerea unei persoane desemnate şi cu
aplicarea unor măsuri speciale de securitatea muncii;
 Echipamentele tehnice sunt prevăzute cu avertizări şi marcaje corespunzătoare;
 Echipamentele tehnice respectă principiile ergonomice de proiectare şi utilizare;
 Sistemele de comandă asigură exploatarea echipamentului tehnic în condiţii de securitate;
 Echipamente tehnice mobile, cu sau fără autopropulsie;
 Echipamentele tehnice mobile sunt construite astfel încât să se asigure exploatarea în condiţii de securitate;
 Lucrătorii care conduc echipamentele tehnice mobile sunt instruiţi corespunzător;
 S-au stabilit măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru prevenirea accidentării lucrătorilor care se
deplasează pe jos;
 Instalaţii sub presiune, de ridicat şi transportat;
 Instalaţiile sub presiune, de ridicat şi transportat sunt avizate tehnic şi verificate de ISCIR;
 Intervenţiile la aceste instalaţii se realizează numai de către lucratori calificat, instruit şi autorizat în acest scop;
 Echipamentele tehnice sunt marcate în mod corespunzător;
Toate echipamentele tehnice sunt certificate si corspund scopului pentru care au fost achizitionate.

Mediu de munca
Mediul de muncă: ansamblul condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihologice în care unul sau mai mulţi executanţi îşi
realizează sarcina de muncă.
 S-a analizat posibilitatea suprimării sau reducerii surselor de degajare a noxelor;
 S-au efectuat măsurători ale nivelului de noxe?
 Locul de muncă analizat este poluat cu noxe provenind de la alte locuri de muncă ;
 Dacă nu este posibilă suprimarea sau reducerea surselor de degajare a noxelor s-au luat măsuri alternative
corespunzătoare: -închiderea utilajelor în carcase în care se creează depresiune;-utilizarea instalaţiilor de ventilare
locală;-utilizarea instalaţiilor de ventilare generală.
 Instalaţia de ventilare asigură eliminarea sau reducerea până la limitele admise a noxelor:
-fumuri, gaze şi vapori toxici sau nocivi; -substanţe sau amestecuri explozive;-substanţe iritante sau mirositoare;
pulberi de orice natură;-căldură; -umiditate; -curenţi de aer.
 Echipamentele tehnice susceptibile să producă poluarea aerului la locul de muncă sunt prevăzute din concepţie cu
sisteme eficiente de captare a noxelor ;
 Echipamentele tehnice care degajă noxe foarte periculose sunt amplasate în încăperi separate sau cabine dacă nu este
posibilă carcasarea sau utilizarea unor instalaţii de ventilare locală eficiente;
 Instalaţiile de ventilare destinate combaterii noxelor foarte periculoase sau cu pericol ridicat de incendiu/explozie sunt
întreţinute corespunzător :
- verificare periodică prin măsurători şi determinări specifice; -remedierea operativă a deficienţelor constatate.
 Există instalaţii de ventilare de avarie corespunzătoare ;
 Instalaţiile de ventilare pentru introducerea aerului proaspăt şi cele prevăzute cu camere de amestec pentru recirculaţia
aerului corespund cerinţelor normelor în vigoare ;
 Instalaţia de ventilare are prevăzute măsuri pentru combaterea electricităţii statice;
 S-a verificat prin măsurători eficacitatea legăturii la pământ;
 La locul de muncă analizat, munca prezintă disconfort din punct de vedere al ambianţei termice
 manipuleze corpuri care nu sunt la temperatura mediului ambiant;
 În cazul ambianţelor calde sau reci, lucrătorilor li se acordă echipamentele individuale de protecţie adecvate;
 Aceste echipamente asigură protecţia împotriva riscurilor existente;
 Aceste echipamente permit realizarea sarcinilor de muncă în condiţii corespunzătoare;
 Lucrătorii au la dispoziţie băuturi răcoritoare sau calde;
 Condiţiile de iluminat au constituit obiectul unor analize la nivelul secţiei sau atelierului;
 Nivelul de iluminare de la locul de muncă corespunde valorilor minime prescrise de legislaţia de securitatea muncii;
 Lucrătorii se plâng de oboseală vizuală (înţepături, lăcrimări);
 Sursele luminoase sau reflecţiile lor sunt vizibile în centrul câmpului vizual al locului de muncă;
 S-au luat măsuri pentru evitarea zonelor de umbră;
 Sistemul de iluminat corespunde caracteristicilor locului de muncă:
-iluminatul general uniform se foloseşte acolo unde se execută activităţi similare pe toată suprafaţa încăperii sau când
poziţia locurilor de muncă sau a persoanelor se modifică frecvent în timpul lucrului; -iluminatul general localizat se
foloseşte la locurile de muncă unde sunt necesare niveluri de iluminare diferite şi nu este posibilă utilizarea
iluminatului local; -iluminatul combinat se foloseşte la locurile de muncă unde sunt necesare niveluri diferite de
iluminare, iar iluminatul general nu poate asigura cerinţele de calitate corespunzătoare.
 Lucrătorii pot să modifice individual iluminatul locului lor de muncă în funcţie de precizia sarcinii pe care trebuie să o
realizeze;
 Lucrările care solicită eforturi pentru aparatul vizual sunt executate totdeauna de aceiaşi angajaţi;
 Erorile, defectele, rebuturile sunt mai frecvente la sfârşitul schimbului/săptămânii;
 Sunt respectate pauzele prevăzute în cursul schimbului de lucru;
 Sistemul de iluminat artificial este în permanenţă în stare de funcţionare;
 Se asigură curăţarea regulată a geamurilor (asigurarea iluminatului natural);
 Există sistem de iluminat de siguranţă;
 După efectuarea unor modificări ale instalaţiei de iluminat s-a făcut verificarea nivelului de iluminare;
 Se realizează măsurări ale nivelului de zgomot, periodic şi după modificări ale locului de muncă ;
 Nivelul de zgomot măsurat depăşeşte limitele maxime admise de  ;
 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora participă la determinările şi măsurările de zgomot efectuate ;
 Angajatorul asigură păstrarea rapoartelor de măsurare a zgomotului şi fişelor privind starea auzului lucrătorilor;
 Medicul, Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora au acces la aceste date ;
 La locurile de muncă unde expunerea lucratoriă zilnică a unui angajat depăşeşte 80 dB(A) sau când valoarea maximă a
presiunii acustice instantanee neponderate este mai mare de 112 Pa, s-au luat măsuri ca Lucrătorii şi/sau reprezentanţii
acestora să fie informaţi şi instruiţi corespunzător
 Locurile de muncă unde expunerea lucratoriă zilnică la zgomot depăşeşte 85 dB(A) sau unde valoarea maximă a
presiunii acustice instantanee neponderate depăşeşte 200 Pa sunt marcate cu panouri de semnalizare a obligativităţii
purtării EIP, iar accesul este limitat;
 Pentru aceste locuri de muncă s-au întreprins următoarele acţiuni:
- identificarea cauzelor nivelului de zgomot ridicat; -stabilirea unui program de măsuri tehnico-organizatorice de
reducere a expunerii lucrătorilor la zgomot;
 Lucrătorii au la dispoziţie EP împotriva zgomotului ;
 Lucrătorii utilizează în mod corect şi curent EP din dotare;
 Calitatea EP este corespunzătoare:
- EP trebuie să fie certificate, iar achiziţionarea se face numai împreună cu certificatul de conformitate;
- EP trebuie să asigure un nivel de zgomot la urechea persoanei sub 80 dB(A).
 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sunt consultaţi la alegerea modelului de EP ;
 La locurile de muncă unde expunerea lucratoriă zilnică la zgomot a lucrătorilor nu poate fi redusă sub 85 dB(A) este
asigurată examinarea stării auzului lucratoriului, atât la angajare, cât şi periodic;
 Dacă s-au pus în evidenţă depăşiri ale limitelor maxime admise de zgomot s-au luat măsuri tehnice pentru reducerea
acţiunii nocive a zgomotului;
- măsuri de combatere a zgomotului la sursă; -măsuri de izolare a surselor de zgomot (ecrane sau carcase
fonoizolante); -măsuri de combatere a zgomotului la receptor (cabine fonoizolante).
 Lucrătorii sunt instruiţi privind riscul expunerii la acţiunea zgomotului şi modul de utilizare a EP ;
 Programul de lucru pe posturi de muncă a fost stabilit în funcţie de durata expunerii la zgomot ;
 S-au luat măsuri de prevenire a propagării zgomotului la locurile de muncă învecinate ;
 Dispozitivele de insonorizare cu care sunt eventual dotate unele maşini sau instalaţii împiedică operatorii de a avea
informaţiile necesare bunei lor funcţionări;
 S-au efectuat la locul de muncă măsurări ale nivelului de vibraţii de către persoane autorizate ;
 S-au luat măsuri ca nivelurile de vibraţii să nu depăşească limitele admise  ;
 Conducătorii de autovehicule se plâng de dureri lombare sau de spate ;
 Lucrătorii se plâng de înţepături sau de amorţeală a degetelor ;
 Lucrătorii se plâng de dureri la articulaţiile mâinilor, ale pumnilor sau ale umerilor ;
 Lucrătorii care lucrează în frig sau umezeală le-au fost asigurate echipamente corespunzatoare;
 Problema vibraţiilor a fost cuprinsă în raportul de medicina muncii al medicului unităţii;
 Vehiculele generatoare de vibraţii (camioanele, tractoarele, cărucioarele automotoare ş.a.) sunt dotate cu scaun
vibroizolant;
 Uneltele portative sunt dotate cu mânere sau manşoane vibroizolante ;
 Uneltele portative sunt verificate din punct de vedere al echilibrului dinamic;
 Maşinile şi instalaţiile generatoare de vibraţii sunt montate pe elemente vibroizolante ;
 Pentru vibraţiile cu acţiune locală transmise sistemului mână-braţ au fost luate măsuri preventive medicale, tehnice şi
organizatorice;
La nivelul societatii comerciale, riscurile de accidentare sunt generate de următoarele împrejurări :
- căderea la acelaşi nivel şi de la înălţime ; -căderea şi prăbuşirea de materiale sau obiecte ; -prinderea, lovirea sau strivirea
de dispozitivele si accesoriile sculelor acţionate manual sau electric în funcţiune; -contact cu curent electric; -contact cu
substante fierbinti- arsuri ; -manipularea necorespunzătoare a materialelor;-neutilizarea corectă a EP. din dotare,prinderea,
lovirea sau strivirea de mijloace de transport;- stres ; altercatii intre salariati ; -intepaturi si taieturi datorate neutilizarii
corecte a echipamentelor de protectie ;-accidente de circulatie cu autovehiculele societatii ;

B. MĂSURI DE PREVENIRE A RISCURILOR DE ACCIDENTE ŞI A ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE

La nivelul punctulor de lucru trebuie avute în vedere următoarele măsuri :

1. MĂSURI TEHNICE
Ansamblu de măsuri ce se referă la mijloacele de producţie şi mediul de muncă.
o Tehnologii de lucru adoptate cu risc minim ;
o Amplasarea postului de lucru conform principiilor ergonomice de organizare a locului de muncă - făcând
eficientă munca fiecăruia;
o Se vor monta afişe, panouri de avertizare a depăşirii parametrilor de securitate in perimetrele unde exista pericole
de cadere in gol de la inaltime sau de electocutare la panourile care nu au fost scoase de sub tensiune;
o La locul de muncă, pe echipamente vor fi afişate instrucţiuni tehnologice şi instrucţiuni de lucru;
o Locul de muncă va fi semnalizat corespunzător din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii.

2. MĂSURI ORGANIZATORICE
Sunt ansamblu măsurilor referitoare la executant şi sarcina de muncă
o Instruirea lucratoriului în domeniul securităţii muncii conform H.G.1425/2006;
o Luând în considerare factorii de risc generaţi de procesul de producţie Lucrătorii trebuie dotaţi cu diferite
sortimente de echipament de protecţie;
o În vederea prevenirii bolilor profesionale şi totodată depistarea unor boli care împiedică buna desfăşurare a muncii
şi afectarea capacităţii de muncă, trebuie asigurată supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, prin contractarea
in acest sens a serviciilor specializate de medicina muncii.

3. MĂSURI IGIENICO-SANITARE
o Pentru grupurile sanitare care sunt în punctele de lucru se asigură în permanenţă săpun lichid şi prosoape de
hârtie de unică folosinţă.
o În punctule de lucru s-a amenajat un loc de păstrare a hainelor si servire a mesei.

CAP.II LEGISLATIA DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA IN VIGOARE

I. Legea nr.53/2003 - Codul Muncii*republicat
Art. 38 Lucrătorii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte
renunţarea sau limitarea drepturilor recunoscute de lege lucrătorilor este lovită de nulitate.
Art. 39 (1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a)     dreptul la salarizare pentru munca depusă; -dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;-dreptul la concediu de odihnă
anual; -dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;-dreptul la demnitate în muncă; -dreptul la securitate şi sănătate în
muncă; -dreptul la acces la formarea profesională; -dreptul la informare şi consultare;- dreptul de a lua parte la
determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă; -dreptul la protecţie în caz de concediere; -
dreptul la negociere colectivă; - dreptul de a participa la acţiuni colective; -dreptul de a constitui sau de a adera la un
sindicat.
(2) Lucrătorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
-obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului; -obligaţia
de respectare a prevederilor cuprinse în regulamentul intern, contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul
individual de muncă; -obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; -obligaţia de respectare
a disciplinei muncii; -obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; -obligaţia de respectare
a secretului de serviciu.
TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE ODIHNĂ
Art. 108 Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl foloseşte pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.
Art. 109 (1) Pentru Lucrătorii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40
de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână.
Art. 110 (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile cu
două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau a muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă,
cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Art. 111 (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
(2) Când muncă se efectuează în schimburi, durata timpului de muncă va putea fi prelungită peste 8 ore pe zi şi 48 de ore
pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă maximă de 3 săptămâni, să nu depăşească 8
ore pe zi sau 48 de ore pe săptămână.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Art.112 (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii, se poate stabili prin negocieri colective sau
individuale, ori prin acte normative specifice, o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Art. 113 (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi
în cadrul săptămânii de lucru comprimate, va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în
absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Art. 114 Programul de muncă şi modul de repartizare al acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţa lucrătorilor şi afişate la
sediul angajatorului.
Art. 115 (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză,
dacă această posibilitate este prevăzută în contractele colective de muncă aplicabile la nivelul angajatorului, sau, în absenţa
acestora, în regulamentele interne.
(2) Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de muncă.
(3) Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o perioadă fixă în care lucratoriul se află simultan la
locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare, cu respectarea timpului
de muncă zilnic.
(4) Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 109 şi art. 111.
Art. 116 Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului
inspecţiei muncii această evidenţă, ori de câte ori este solicitată.

Norma de muncă
Art. 126 Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiilor sau lucrărilor de către un
lucrător cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de
muncă determinată. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfăşurarea
procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.
Art. 127 Norma de muncă se exprimă, în funcţie de caracteristicile procesului de producţie sau alte activităţi ce se
normează, sub formă de norme de timp, norme de producţie, norme de lucratori, sferă de atribuţii sau sub alte forme
corespunzătoare specificului fiecărei activităţi.
Art. 128 Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariaţi  
Art. 129 (1) Normele de muncă se elaborează de către angajator cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor
lucrătorilor.
(2) În situaţia în care normele de muncă nu mai corespund condiţiilor tehnice în care au fost adoptate, sau nu asigură un
grad complet de ocupare a timpului normal de muncă, acestea vor fi supuse unei reexaminări.
(3) Procedura de reexaminare, precum şi situaţiile concrete în care poate interveni, se stabileşte prin contractul colectiv de
muncă aplicabil.

Capitolul II Repausuri periodice

Secţiunea 1 Pauza de masă şi repausul zilnic
Art. 130 (1) În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, Lucrătorii au dreptul la pauză de
masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(2) Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata
zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate.
(3) Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi regulamentul intern, nu se vor
include în durata zilnică normală a timpului de muncă.  
Art. 131 (1) Lucrătorii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2) Prin excepţie, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.

Secţiunea a 2-a
Repausul săptămânal
Art. 132 (1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau ar compromite desfăşurarea
normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de muncă
aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situaţia prevăzută la alin.(2), Lucrătorii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă
sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situaţii de excepţie, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu
poate depăşi 15 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după
caz, al reprezentanţilor lucrătorilor.
(5) Lucrătorii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin.(4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit
art. 120 alin.(2).
Art. 133 (1) În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de
salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor
pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalaţiilor sau clădirilor unităţii, repausul săptămânal poate fi
suspendat pentru lucratoriul necesar executării acestor lucrări.
(2) Lucrătorii al căror repaus săptămânal a fost suspendat în condiţiile alin.(1) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite
potrivit art.120 alin.(2).  

SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ

Art. 171 (1) Angajatorul are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru protejarea vieţii şi sănătăţii lucrătorilor.
(2) Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
(3) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.
(4) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului.
(5) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot, în nici un caz, să determine obligaţii financiare pentru
salariaţi.
Art. 172 (1) Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale contractelor colective de muncă
aplicabile precum şi cu normele şi normativele de securitatea muncii.
(2) Legislaţia de securitatea muncii stabileşte:
a)     măsuri generale de securitatea muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale aplicabile
tuturor angajatorilor;
b)     măsuri de securitatea muncii specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;
c)     măsuri de protecţie specifice aplicabile anumitor categorii de lucratori;
d)     dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Art. 173 (1) În cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi
sănătăţii lucratorilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi
pentru punerea în aplicare a organizării securităţii muncii şi mijloacelor necesare acesteia.
(2) Adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin.(1) vor ţine seama de următoarele principii generale de
prevenire: -evitarea riscurilor; -evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; -combaterea riscurilor la sursă; -adaptarea muncii
la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi
de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor
acestora asupra sănătăţii; -luarea în considerare a stării evoluţiei tehnicii; - înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu
este periculos sau mai puţin periculos; -planificarea prevenirii; -adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă
de măsurile de protecţie individuală; -aducerea instrucţiunilor corespunzătoare la cunoştinţa lucratorilor.
Art. 177 (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea lucratorilor.
(2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în
procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii lucratorilor.
(3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru
crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea lucratorilor în situaţii speciale şi în caz de
pericol iminent.
Art. 178 (1) Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, instituţia abilitată prin lege poate dispune limitarea sau
interzicerea fabricării, comercializării, importului sau utilizării cu orice titlu a substanţelor şi preparatelor periculoase
pentru lucratori.
Capitolul III Protecţia lucratorilor prin servicii medicale
Art. 182 Angajatorii au obligaţia asigurării accesului lucratorilor la serviciul medical de medicină a muncii.
Art. 183 (1) Serviciul medical de medicină a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu
asigurat de o asociaţie patronală.
(2) Durata muncii prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în funcţie de numărul de salariaţi ai
angajatorului, potrivit legii.
Art. 184 (1) Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în profesia să potrivit legii, titular al unui contract de
muncă încheiat cu un angajator sau o asociaţie patronală.
(2) Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea profesiei sale.
Art. 185 (1) Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în: -prevenirea accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale; - supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă; - asigurarea controlului medical
al lucratorilor, atât la angajarea în muncă, cât şi pe durata executării contractului individual de muncă.
(2) În vederea realizării sarcinilor ce-i revin, medicul de medicină a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului
de muncă sau a felului muncii unor salariaţi, determinate de starea de sănătate a acestora.
(3) Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Art. 186 (1) Medicul de medicină a muncii stabileşte în fiecare an un program de activitate pentru îmbunătăţirea mediului
de muncă din punct de vedere al sănătăţii în muncă pentru fiecare angajator.
(2) Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator şi sunt supuse avizării comitetului de securitate şi
sănătate în muncă.
Art. 187 Prin lege specială vor fi reglementate atribuţiile specifice, modul de organizare a activităţii, organismele de
control, precum şi statutul profesional specific al medicilor de medicină a muncii.
 

Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
 CAPITOLUL I
Art. 5. - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului
de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi
casnice;
b) angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are
responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
c) alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în
perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în
folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire
profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi pentru care se poate face
dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
d) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă,
selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte
problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă;
e) prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării
sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în
condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională
sau legată de profesiune;
g) accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel
puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi
fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului, în procesul de muncă;
i) echipament de muncă - orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă;
j) echipament individual de protecţie - orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja
împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum
şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de muncă - locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt
loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru
a produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practică - instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialităţii în care se pregătesc elevii,
studenţii, ucenicii, precum şi şomerii în perioada de reconversie profesională;
n) securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune
condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor
persoane participante la procesul de muncă;
o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de
noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat
al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost
posibil să producă pagube materiale;
p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să presteze servicii de protecţie şi
prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii;
q) accident uşor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri
medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile;
r) boală legată de profesiune - boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură
profesională.

SECŢIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,pericol grav şi iminent
Art. 10. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii
activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical
de urgenţă, salvare şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor,
de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie
adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
Art. 11. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre
riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat
locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afara cazurilor
excepţionale şi pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie
prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane,
atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare,
în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia situaţiilor în care aceştia
acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.

SECŢIUNEA a 5-a
Informarea lucrătorilor
Art. 16. - (1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare,
astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile
necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate
exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind
aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.
Art. 17. - Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu
răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu
prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b);
b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile
de control şi autorităţile competente în domeniu.

SECŢIUNEA a 6-a
Consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 18. - (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor
problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică: - consultarea lucrătorilor; - dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să
facă propuneri; -participarea echilibrată.
(3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în
prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la: - orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în
muncă; -desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum şi cu privire la
activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1); -informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4); -e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art.
20 şi 21.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au dreptul să solicite
angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru
lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol.
(5) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi
prejudiciaţi din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea
exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
(7) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au
dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către
angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
(8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să li se
acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de
control.
Art. 19. - În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiinţează, se
organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.

SECŢIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor
Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de
muncă şi postului său: - la angajare; -la schimbarea locului de muncă sau la transfer; -la introducerea unui nou echipament
de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent; - la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
- la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie: -adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri; -periodică şi
ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în
întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate
în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dreptul la instruire
corespunzătoare.
Art. 21. - (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a
reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în
afara întreprinderii şi/sau unităţii.

CAPITOLUL IV
Obligaţiile lucrătorilor
Art. 22. - Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu
instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire
profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul
procesului de muncă.
Art. 23. - (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de
producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul
destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de
securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate
să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea
oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se
asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de
activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare
a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţilor
pe care aceştia le desfăşoară.
CAPITOLUL V
Supravegherea sănătăţii
Art. 24. - Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind
securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
Art. 25. - (1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea
sănătăţii la intervale regulate.
(2) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.

CAPITOLUL VI
SECŢIUNEA a 2-a
Accidente de muncă
Art. 30. - (1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi
culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor culturalsportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi
omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori
înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la
adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de
muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de
muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă
sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este
încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru
îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă,
utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea lucratoriă, echipamentul individual de protecţie sau orice alt
echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la
ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în
timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de lucratoriul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte,
convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din
cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în
timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de
teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu;
p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului
acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul
normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncă
sau de circulaţie în vigoare.
Art. 31. - Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.
Art. 32. - (1) Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum şi
la asigurător, potrivit legii.
 SECŢIUNEA a 3-a
Bolile profesionale
Art. 33. - În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecţiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice
sunt, de asemenea, boli profesionale.
Art. 34. - (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate
publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(2) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri
pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu
inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială şi a municipiului
Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de
Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale
asigurătorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de
muncă.
CAPITOLUL VII
Grupuri sensibile la riscuri
Art. 35. - Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii,
precum şi persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
Art. 36. - Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri
specifice.

CAPITOLUL VIII
Infracţiuni
Art. 37. - (1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea
îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de
îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau
amendă.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta
prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Art. 38. - (1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea
în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire
profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau
amendă.
(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor
deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă,
iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

III. Norme metodologice- H.G. 1425/11.10.2006 de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006
CAPITOLUL I
Art. 1. - Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă
nr.319/2006, denumită în continuare lege.
 Art. 2. - În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
   1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă - asumarea de către angajator a
responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
   2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor
de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate;
   3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi
consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;
   4. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce
pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
   5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care produce incapacitate temporară de
muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical;
   6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-
un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
   7. accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval
de timp, în baza unui act medico-legal;
   8. accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în
cadrul aceluiaşi eveniment;
   9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul
rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
   10. accident de muncă de traseu:
   a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi
invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
   b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe
traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
   c) accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde îşi încasează
salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
   11. accident în afara muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;
   12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de
invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
   13. invaliditate evidentă - pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din
umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele
medicale în drept;
   14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la
locul de muncă;
   15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau
regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului
direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;
   16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute
la art. 27 alin. (1) din lege;
   17. evidenţă - mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;
   18. cercetare a bolilor profesionale - procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de
profesionalitate a bolii semnalate;
   19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi
profesională;
   20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate
potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional
pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.

SECŢIUNEA a 7-a
  Planul de prevenire şi protecţie
   Art. 46. - (1) Conform prevederilor art. 13 lit. b) din lege angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi
protecţie care va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.
   (2) În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de
natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor.
   (3) În urma analizei măsurilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc resursele umane şi materiale necesare realizării lor.
   (4) Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în anexa nr. 7.
   (5) Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate
şi sănătate în muncă, după caz, şi trebuie să fie semnat de angajator.

CAPITOLUL V
  Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
  Dispoziţii generale
   Art. 74. - Prezentul capitol stabileşte procedura instruirii lucrătorilor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă, în conformitate cu art. 20 din lege.
   Art. 75. - Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea
deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
   Art. 76. - (1) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii se
efectuează în timpul programului de lucru.
   (2) Perioada în care se desfăşoară instruirea prevăzută la alin. (1) este considerată timp de muncă.
   Art. 77. - Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:
   a) instruirea introductiv-generală;
   b) instruirea la locul de muncă;
   c) instruirea periodică.
   Art. 78. - La instruirea lucratoriului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite mijloace, metode şi tehnici
de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de
calculator.
   Art. 79. - Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate.
   Art. 80. - Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau activităţi.
   Art. 81. - (1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod
obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului prezentat în anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a
duratei şi datei instruirii.
   (2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou, imediat după verificarea instruirii.
   (3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de către persoanele
care au efectuat şi au verificat instruirea.
   (4) Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi însoţită de o copie a fişei de
aptitudini, completată de către medicul de medicina muncii în urma examenului medical la angajare.
   Art. 82. - (1) Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului, angajatorul stabileşte,
prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare, reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în
întreprindere şi/sau unitate.
   (2) Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări
de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea
lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în
muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderilor şi/sau unităţii, în general.
   (3) Instruirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se consemnează în fişa de instruire colectivă, conform modelului prezentat în
anexa nr. 12.
   (4) Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către
angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de
către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.
   (5) Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitate şi
sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

SECŢIUNEA a 2-a
  Instruirea introductiv-generală
Art. 83. - Instruirea introductiv-generală se face: - la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din lege;
-lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta; - lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la
alta; - lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
   Art. 84. - Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii
respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la
nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
   Art. 85. - Instruirea introductiv-generală se face de către: -angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă; sau - lucrătorul desemnat; sau - un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
serviciul extern de prevenire şi protecţie.
   Art. 86. - Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.
   Art. 87. - (1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi
sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în
general.
   (2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mică de 8
ore.
   (3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevăzute la art. 82, cărora li se vor prezenta succint activităţile,
riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.
   Art. 88. - (1) În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:
   a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
   b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;
   c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
   d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea
lucrătorilor.
   (2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator.
   Art. 89. - (1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste.
   (2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
   (3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în
instruirea introductiv-generală.

SECŢIUNEA a 3-a
  Instruirea la locul de muncă
 Art. 90. - (1) Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor
pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie lanivelul fiecărui loc de
muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
(2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83, inclusiv la schimbarea locului de muncă în
cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.
   Art. 91. - (1) Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de maximum
20 de persoane.
   (2) Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.
   Art. 92. - (1) Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de
măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii
exercitate.
   (2) Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către
conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu: - angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă; sau - lucrătorul desemnat; sau un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; -sau serviciul
extern de prevenire şi protecţie.
   Art. 93. - (1) Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat
atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi
protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.
   (2) Instruirea la locul de muncă va cuprinde:
   a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau postului de
lucru;
   b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;
   c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi
evacuarea lucrătorilor;
   d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau
postului de lucru;
   e) instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana
respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de
alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
   Art. 94. - Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după verificarea
cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.

SECŢIUNEA a 4-a
  Instruirea periodică
Art. 95. - Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 şi are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea
cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
   Art. 96. - (1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
   (2) Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă
şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni.
   (3) Pentru lucratoriul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.
   (4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către
angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor
semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.
   (5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
   Art. 97. - Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile
din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern
de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
   Art. 98. - Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
   a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
   b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi
specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii, inclusiv datorită evoluţiei riscurilor
sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
   c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
   d) la executarea unor lucrări speciale;
   e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
   f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
   g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
   Art. 99. - Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii
de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
   a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
   b) lucrătorul desemnat; sau
   c) un lucrător al serviciului intern de protecţie şi prevenire; sau
   d) serviciul extern de protecţie şi prevenire.
   Art. 100. - Instruirea periodică prevăzută la art. 98 se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-
a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi
protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care
efectuează instruirea.
 CAPITOLUL VI
SECŢIUNEA 1
  Pericol grav şi iminent de accidentare
Art. 101. - Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art. 5 lit. l) din lege, poate fi
constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu
care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.
   Art. 102. - La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de
securitate: - oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii; - evacuarea lucratoriului din zona periculoasă; - anunţarea
serviciilor specializate; -anunţarea conducătorilor ierarhici; -eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol
grav şi iminent.
   Art. 103. - (1) În vederea realizării măsurilor prevăzute la art. 102 lit. a), în prealabil angajatorul va desemna lucrătorii
care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.
   (2) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. b), în prealabil angajatorul trebuie:
   a) să întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;
   b) să afişeze planul de evacuare la loc vizibil;
   c) să instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul în care şi-au
însuşit cunoştinţele.
   (3) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. c), în prealabil angajatorul trebuie:
   a) să desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să îi instruiască în acest sens;
   b) să asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.
   (4) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. d), în prealabil angajatorul trebuie să stabilească modul operativ
de anunţare la nivel ierarhic superior.
   (5) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. e), în prealabil angajatorul trebuie:
   a) să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi
dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei;
   b) să stabilească serviciile specializate care pot interveni.
   Art. 104. - Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute la art. 102, ţinând seama de natura
activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor implicate
direct în procesul muncii.
SECŢIUNEA a 2-a
  Zone cu risc ridicat şi specific
   Art. 105. - Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit. k) din lege trebuie să conţină nominalizarea
şi localizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru
aceste zone.
   Art. 106. - Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară
activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.
   Art. 107. - Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu risc ridicat şi
specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire.

CAPITOLUL VII
Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor
periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale
  Comunicarea evenimentelor
 Art. 108. - (1) Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor art. 26 şi art. 27 alin. (1) din lege.
   (2) Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat şi
angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.
   (3) Evenimentul produs în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din lege, dacă a avut loc în afara
întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nici o legătură cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe
raza căruia s-a produs, de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului.
   Art. 109. - Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii, conform modelului prevăzut în
anexa nr. 13: -denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul, denumirea/numele
angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul; - sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului; - locul unde s-
a produs evenimentul; - data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul; -numele şi
prenumele victimei; -datele lucratorie ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în întreţinere,
ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă; - împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive; -consecinţele
accidentului; - numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul; - data comunicării; - unitatea sanitară cu paturi la
care a fost internat accidentatul.
   Art. 110. - În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor, în care printre
victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica
evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs.
   Art. 111. - (1) Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea
evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care
menţinerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa
lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.
   (2) În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, se vor face, după
posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau
poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în
cercetarea evenimentului.
   (3) Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul său
legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea
evenimentului.
   Art. 112. - (1) Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va comunica Inspecţiei Muncii:
- incidentul periculos; - evenimentul care a avut ca urmare un deces; -evenimentul care a avut ca urmare un accident
colectiv; -evenimentul care a avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidentă; -evenimentul care a avut ca
urmare un accident urmat de invaliditate.
   (2) Accidentul prevăzut la alin. (1) lit. e) se va comunica după primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate.
   (3) Comunicarea către Inspecţia Muncii va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 109.    Art. 113. - (1) La solicitarea
organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va
pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.
   (2) Unitatea sanitară prevăzută la alin. (1) va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator, în vederea
determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte
similare acestora, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să
comunice rezultatul determinărilor specifice în termen de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora.
   (3) În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va solicita în scris unităţii medico-legale
competente un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de
medicină legală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente.
   (4) Unitatea medico-legală va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi ale legislaţiei
subsecvente.
   (5) Unitatea medico-legală va transmite raportul de constatare medico-legală în termenul prevăzut la art. 29 alin. (3) din
lege.
   (6) În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, care a
emis decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, va trimite o copie de pe decizie, în termen de 3 zile lucrătoare de la
data eliberării acesteia, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs accidentul.

  Semnalarea bolilor profesionale

 Art. 149. - Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de către toţi medicii
care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale:
examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.
   Art. 150. - (1) Medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de semnalare BP1, prevăzută în anexa nr.
19, şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau
cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională.
   (2) Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, stabileşte diagnosticul de profesionalitate şi completează
fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, în termen de maximum 7 zile de la precizarea diagnosticului de profesionalitate.

  Bolile legate de profesie

Art. 173. - Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr. 23.
   Art. 174. - Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor sub
forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice
de normalizare a condiţiilor de muncă.

LEGEA Nr. 346 din 5 iunie 2002

privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
ART. 1 Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte din sistemul de asigurări sociale, este
garantata de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigura protecţia sociala împotriva următoarelor categorii de
riscuri profesionale: pierderea, diminuarea capacităţii de muncă şi decesul ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale.
ART. 2 Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în
beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:
a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale.
ART. 3 Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii:
a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţa de muncă angajata cu contract individual de muncă;
 b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;
c) fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie din contribuţii diferenţiate în funcţie
de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurarea, potrivit prevederilor prezentei legi;
d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă şi al bolilor
profesionale;
e) solidaritatea sociala, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi
asuma reciproc Obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de
lege;
f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege;
g) asigurarea transparentei în utilizarea fondurilor;
h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale prin prezenta lege.
ART. 4(1) Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale răspunderea civila a persoanei fizice sau juridice
pentru prestaţiile prevăzute în prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de asigurare este preluata de asigurator.
(2) În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar
şi complementar, intra în funcţiune răspunderea civila, potrivit dreptului comun.

CAP. 2 Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate

ART. 5 Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi:
a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv
funcţionarii publici;
ART. 8(1) Are calitatea de asigurator, potrivit prezentei legi, Fondul Naţional de Asigurare pentru Accidente de Muncă şi
Boli Profesionale, denumit în continuare Fondul Naţional.
(2) Fondul Naţional îşi exercita atribuţiile prin fondurile teritoriale de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale sau prin asociaţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, denumite în continuare fonduri
teritoriale si, respectiv, asociaţii profesionale de asigurare.
ART. 9(1) Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul prezentei legi şi din contractele de asigurare, se stabilesc între:
a) angajatori şi asigurator, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 5 şi 7;
b) asiguraţi şi asigurator, pentru persoanele asigurate prevăzute la art. 6.
(2) Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data încheierii contractului individual de
muncă, a convenţiei civile, a începerii practicii profesionale sau a contractului de asigurare individual, după caz.
ART. 10(1) În vederea realizării asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi stabilirii cuantumului
contribuţiei datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asiguratorului, printr-o declaraţie pe propria răspundere,
numărul de angajaţi, domeniul de activitate conform activităţilor din Economia Naţionala, fondul de salarii, precum şi
orice alte informaţii solicitate în acest scop.
(2) Declaraţia scrisa va fi depusa la sediul asiguratorului cu minimum 15 zile înainte de încheierea contractului de
asigurare, pentru stabilirea contribuţiei în condiţiile legii.
ART. 11(1) În cazul punerii în funcţiune a unei noi unităţi angajatorul are obligaţia să depună Declaraţia în termen de 15
zile de la începerea activităţii.
(2) În cazul oricărei modificări privind nivelul fondului de salarii sau al activităţilor desfăşura te, angajatorul are obligaţia
să anunţe asiguratorul în termen de 15 zile.
(3) Contractul de asigurare încheiat între angajator şi asigurator se reînnoieşte la fiecare modificare notificata.
ART. 12 Persoanele asigurate potrivit art. 6 au obligaţia de a depune Declaraţia de venituri în termenul prevăzut la art. 10
alin. (2) şi de a comunica asiguratorului orice modificare intervenita cu privire la venitul asigurat, în termen de 15 zile de la
data acesteia.
ART. 13 Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se naşte de la data
stabilirii raporturilor de asigurare şi încetează o data cu aceste raporturi.
ART. 14 În cazul în care din culpa angajatorului nu s-a plătit contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de asigurare prevăzute de prezenta lege se suporta de angajator.
ART. 15(1) În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile
şi serviciile de asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare.
(2) În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de
asigurare, dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acorda dacă fostul asigurat face dovada, cu acte medicale
eliberate conform legii, ca boala a fost cauzata de factori profesionali specifici locului de muncă.
ART. 16 Riscurile asigurate în condiţiile prezentei legi sunt accidentele de muncă şi bolile profesionale cercetate,
declarate, înregistrate şi evidenţiate potrivit prevederilor Legii securităţii muncii nr. 90/1996, republicata.
CAP. 4 Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
ART. 19 Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au dreptul la următoarele
prestaţii şi servicii: - reabilitare medicala şi recuperarea capacităţii de muncă; -reabilitare şi reconversie profesionala; -
îndemnizaţie pentru incapacitate temporara de muncă; -îndemnizaţie pentru trecerea temporara în alt loc de muncă; -
compensaţii pentru atingerea integrităţii; -despăgubiri în caz de deces; -rambursări de cheltuieli.
ART. 20(1) Baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este media
veniturilor salariale brute ale asiguratului din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale în lunile respective.
(2) În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurare pentru accidente
de muncă şi boli profesionale o constituie venitul salarial brut din ultima luna de activitate şi care a fost luat în calcul la
stabilirea contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
(3) Pentru calculul indemnizaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se utilizează numărul de zile
lucrătoare din luna în care se acorda concediul medical sau, după caz, se solicita alte drepturi de asigurări sociale.
(4) La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se acorda dreptul de asigurări pentru accidente de muncă şi
boli profesionale se vor avea în vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbători legale în care nu se lucrează .

Prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicala şi recuperarea capacităţii de muncă

ART. 21 Asiguraţii au dreptul la tratament medical, precum şi la prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicala şi
recuperarea capacităţii de muncă.
ART. 22(1) Asiguratorul are obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor medicale acordate până când se realizează:
a) restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficientelor de sănătate survenite în urma unui risc
asigurat;
b) prevenirea diminuării ori a pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de îngrijire permanenta.
(2) Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescris de medicul asiguratorului celor care se afla în incapacitate
temporara de muncă, ca urmare în exclusivitate a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, se suporta integral
din bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
ART. 23 Asiguraţii au dreptul la tratament medical corespunzător leziunilor şi afecţiunilor cauzate prin accidente de muncă
sau boli profesionale, după cum urmează:
a) asistenta medicala de urgenta la locul accidentului, în mijloace de transport specializate şi în unităţi sanitare;
b) tratament medical ambulatoriu, prescris de medic;
c) analize medicale şi medicamente;
d) servicii medicale, cu prioritate în spitale sau clinici specializate pentru boli profesionale;
e) tratament de recuperare funcţională în unităţi speciale;
f) servicii de chirurgie plastica şi reparatorie;
g) servicii de fizioterapie;
h) cure balneoclimaterice prescrise de medicul asiguratorului.
ART. 24 În vederea diminuării sau compensării urmărilor deficientelor de sănătate suferite prin accidente de muncă şi boli
profesionale, Asiguraţii au dreptul la:
a) materiale sanitare pentru corectarea auzului şi văzului;
b) proteze, orteze şi aparate ortopedice;
c) mijloace auxiliare: scaun, cărucior cu rotile, precum şi alte asemenea mijloace;
d) orice alte materiale, produse sau mijloace destinate unui asemenea scop, a căror lista se stabileşte de asigurator,
la propunerea medicului asiguratorului.
ART. 25(1) Pentru recuperarea capacităţii de muncă Asiguraţii beneficiază de programe individuale de recuperare,
stabilite de medicul specialist al asiguratorului, în funcţie de natura şi de pronosticul bolii.
(2) Programul individual de recuperare poate include tratament balnear, în funcţie de tipul bolii.
(3) Durata tratamentului balnear este de 15 - 21 de zile şi se stabileşte de medicul asiguratorului, în funcţie de tipul
afecţiunii şi de natura tratamentului.
(4) Criteriile pe baza cărora se acorda biletele pentru tratament balnear se aproba anual de Fondul Naţional.
ART. 26(1) Asiguraţii au obligaţia să urmeze şi să respecte programele individuale de recuperare stabilite de medicul
specialist al asiguratorului.
(2) Dreptul la prestaţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se suspenda în cazul în care Asiguraţii nu
urmează sau nu respecta programul individual de recuperare.
ART. 27 Tratamentul medical în perioada programului individual de recuperare, precum şi cazarea şi masa în unităţi le
medicale se suporta de către asigurator.
ART. 28(1) Lucratoriul medical şi unităţi le prestatoare de servicii medicale se stabilesc de asigurator în colaborare cu
casele de asigurări de sănătate sau, după caz, direct cu unităţi specializate, precum şi cu unităţi medicale proprii.
(2) Tarifele serviciilor medicale se stabilesc între părţile contractante pe baza prevederilor contractului-cadru ce se va
stabili prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Prestaţii şi servicii pentru reabilitare şi reconversie profesionala

ART. 29 Prestaţiile şi serviciile pentru reabilitare şi reconversie profesionala se acorda de către asigurator la solicitarea
asiguraţilor care, deşi nu si-au pierdut complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au
calificat, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
ART. 30 Asiguratorul preia în sarcina să cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii de reabilitare şi reconversie
profesionala:
a) cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării fizice, mentale şi aptitudinale în
vederea reconversiei profesionale;
b) costul cursurilor de calificare sau de reconversie;
c) plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie.
ART. 31(1) Îndemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acorda lunar şi reprezintă 70% din salariul
de baza brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale.
(2) Îndemnizaţia se acorda numai dacă persoana asigurata nu beneficiază, pe durata cursurilor de calificare sau de
reconversie, de îndemnizaţie pentru incapacitate temporara de muncă sau de pensie de invaliditate gradul III, acordata
potrivit legii.
ART. 32 Îndemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie se acorda numai dacă persoana asigurata
respecta dispoziţiile asiguratorului cu privire la:
a) instituţia la care urmează să se desfăşoare cursul;
b) programul de instruire;
c) modalitatea de absolvire.

Îndemnizaţia pentru incapacitate temporara de muncă

ART. 33(1) Asiguraţii beneficiază de o îndemnizaţie pe perioada în care se afla în incapacitate temporara de muncă datorita
unui accident de muncă sau unei boli profesionale.
(2) În cazul bolilor profesionale sau al accidentelor de muncă certificatul medical se vizează în mod obligatoriu, prin grija
angajatorului, de către direcţiile de sănătate publica judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv de inspectoratul
teritorial de muncă în a cărui raza se afla sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.
ART. 34(1) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporara de muncă reprezintă 100% din media veniturilor
salariale brute realizate în ultimele 6 luni.
(2) În cazul asiguraţilor prevazuti la art. 6 cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporara de muncă reprezintă
100% din venitul lunar asigurat.
ART. 35 Îndemnizaţia pentru incapacitate temporara de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale se
suporta pentru primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de incapacitate, din fondul de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
ART. 36 Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporara de muncă este de 180 de zile în intervalul de un
an, socotita din prima zi de concediu medical.
ART. 37(1) În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului medicul curant
poate propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile.
(2) Medicul asiguratorului poate decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului
recuperator, reluarea activităţii în acelaşi loc de muncă sau în alt loc de muncă ori poate propune pensionarea de
invaliditate.
(3) Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de
Fondul Naţional, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare.
ART. 38 Îndemnizaţia pentru incapacitate temporara de muncă datorata accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se
acorda pe baza certificatului medical eliberat conform dispoziţiilor legale.
ART. 39 În situaţia în care mediul expert al asigurărilor sociale din sistemul public de pensii decide încadrarea într-un grad
de invaliditate, Îndemnizaţia se va acorda până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a dat avizul de pensionare, fără a
se depăşi durata maxima de acordare a concediului medical, prevăzută la art. 37.
Îndemnizaţia pentru trecerea temporara în alt loc de muncă
ART. 40(1) Asiguraţii care, datorita unei boli profesionale sau unui accident de muncă, nu îşi mai pot desfăşura activitatea
la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat pot trece temporar în alt loc de muncă.
(2) Îndemnizaţia pentru trecerea temporara în alt loc de muncă se acorda în condiţiile în care venitul salarial brut lunar
realizat de asigurat la noul loc de muncă este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate de la
momentul depistării afecţiunii.
ART. 41 Îndemnizaţia pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normala, ca urmare a unor afecţiuni
cauzate de accidente de muncă sau boli profesionale, se acorda asiguraţilor care, în aceste condiţii, nu mai pot realiza durata
normala de muncă.
ART. 42(1) Indemnizaţiile prevăzute la art. 40 alin. (2) şi la art. 41 se acorda la propunerea medicului curant, cu avizul
medicului asiguratorului, pentru cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape.
(2) Cuantumul lunar al indemnizaţiilor prevăzute la alin. (1) este egal cu diferenţa dintre media veniturilor salariale din
ultimele 6 luni şi venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de muncă sau prin reducerea timpului normal de
muncă, fără a se depăşi 25% din baza de calcul.

Compensaţii pentru atingerea integrităţii

ART. 43 Au dreptul la o compensaţie pentru atingerea integrităţii. Asiguraţii care, în urma accidentelor de muncă sau a
bolilor profesionale, rămân cu leziuni permanente, dacă acestea:
a) reduc capacitatea de muncă sub nivelul de 50%; sau
b) nu reduc capacitatea de muncă, dar constituie o mutilare.
ART. 44Compensatia se acorda la solicitarea persoanei îndreptăţite, pe baza deciziei medicului asiguratorului, cu
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 43.
ART. 45(1) Compensaţia reprezintă o suma fixa în bani şi se acorda integral, o singura data, fără a afecta celelalte drepturi
sau indemnizaţii la care este îndreptăţit asiguratul.
(2) Cuantumul compensaţiei se stabileşte în funcţie de gravitatea leziunii, în limita unui plafon maxim de 12 salarii medii
brute pe economia Naţionala.
(3) Criteriile şi grilele pe baza cărora se acorda compensaţia se stabilesc de Fondul Naţional, prin norme metodologice, cu
acordul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Despăgubiri în caz de deces
ART. 46(1) În cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de
ajutor de deces o singura persoana, care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul,
moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte ca a suportat cheltuielile
ocazionate de deces.
(2) Cuantumul ajutorului de deces acordat este de 4 salarii medii brute pe economia Naţionala.
ART. 47 Cererea pentru obţinerea ajutorului de deces se depune la sediul asigurătorului, însoţită de actele din care rezulta
dreptul solicitantului, potrivit legii.
ART. 48(1) Admiterea sau respingerea cererii se face prin decizie emisa de asigurător în termen de 20 de zile de la data
depunerii cererii.
(2) Decizia se comunica în scris solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii ei.
ART. 49 Plata ajutorului de deces se face în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
Rambursări de cheltuieli
ART. 50(1) Asigurătorul acorda rambursări de cheltuieli în următoarele situaţii:
a) transportul de urgenta, în cazuri temeinic justificate, când salvarea victimei impune utilizarea altor mijloace decât cele
uzuale;
b) confecţionarea ochelarilor, a aparatelor acustice, a protezelor oculare şi dentare, în situaţia în care acestea au fost
deteriorate datorita unui accident de muncă soldat cu vătămări corporale.
(2) Costurile suportate de asigurător sunt destinate să asigure recuperarea funcţionalităţii organismului celui asigurat, iar
cuantumul acestora se va stabili anual de Fondul Naţional, prin Regulamentul privind acordarea rambursării de cheltuieli,
elaborat de Fondul Naţional şi care se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 
 VII. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de
muncă
Art. 1. - Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează măsuri de protecţie socială pentru:
a) salariate gravide şi mame, lăuze sau care alăptează, de cetăţenie română ori a unui stat membru al Uniunii Europene şi
din Spaţiul Economic European, care au raporturi de muncă sau raporturi de serviciu cu un angajator;
b) cetăţeni ai altor state şi apatrizi, care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, dacă fac parte din
categoriile de salariate prevăzute la lit. a).
Art. 2. - În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos sunt definite după cum
urmează:
a) protecţia maternităţii este protecţia sănătăţii şi/sau securităţii salariatelor gravide şi/sau mame la locurile lor de muncă;
b) locul de muncă este zona delimitată în spaţiu, în funcţie de specificul muncii, înzestrată cu mijloacele şi cu materialele
necesare muncii, în vederea realizării unei operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei activităţi de către unul ori mai mulţi
executanţi, cu pregătirea şi îndemânarea lor, în condiţii tehnice, organizatorice şi de securitatea muncii corespunzătoare, din
care se obţine un venit în baza unui raport de muncă ori de serviciu cu un angajator;
c) salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un
document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare;
d) salariata care a născut recent este femeia care si-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lăuzie şi solicită
angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie,
dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a născut;
e) salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lăuzie, îşi alăptează copilul
şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare, anexând documente
medicale eliberate de medicul de familie în acest sens;
f) dispensă pentru consultaţii prenatale reprezintă un număr de ore libere plătite salariatei de către angajator, pe durata
programului normal de lucru, pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor prenatale pe baza recomandării medicului de
familie sau a medicului specialist;
g) concediul postnatal obligatoriu este concediul de 42 de zile pe care salariata mama are obligaţia să îl efectueze după
naştere, în cadrul concediului pentru sarcina şi lăuzie cu durata totala de 126 de zile, de care beneficiază salariatele în
condiţiile legii;
h) concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la lit. c)-e) pentru protecţia sănătăţii şi
securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor.
Art. 3. - (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui
document medical care să le ateste starea.
(2) În cazul în care salariatele nu îndeplinesc obligaţia prevăzuta la alin. (1) şi nu informează în scris angajatorul despre
starea lor, acesta este exonerat de obligaţiile sale prevăzute în prezenta ordonanţa de urgenţă, cu excepţia celor prevăzute la
art. 5, 6, 18, 23 şi 25.
Art. 4. - Angajatorii au obligaţia să adopte măsurile necesare, astfel încât:
a) să prevină expunerea salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e) la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea;
b) salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de
graviditate ori copilului nou-născut, după caz.
Art. 5. - (1) Pentru toate activităţile susceptibile să prezinte un risc specific de expunere la agenţi, procedee şi condiţii de
muncă, a căror listă este prevăzută în anexa nr. 1, angajatorul este obligat să evalueze anual, precum şi la orice modificare a
condiţiilor de muncă natura, gradul şi durata expunerii salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e), în scopul determinării
oricărui risc pentru securitatea sau sănătatea lor şi oricărei repercusiuni asupra sarcinii ori alăptării.
(2) Evaluările prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator, cu participarea obligatorie a medicului de medicina
muncii, iar rezultatele lor se consemnează în rapoarte scrise.
Art. 6. - (1) Angajatorii sunt obligaţi ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii raportului, să înmâneze o copie
a acestuia sindicatului sau reprezentanţilor lucratorilor.
(2) Angajatorii vor informa în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi supuse la locurile
lor de muncă, precum şi asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanţa de urgenţă.
Art. 7. - (1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a fost anunţat în scris de către o salariată că se află
în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e), acesta are obligaţia să înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi
inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.
(2) De la data primirii înştiinţării medicul de medicina muncii şi inspectoratul teritorial de muncă vor verifica condiţiile de
muncă ale salariatei la termenele şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 8. - Angajatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu va anunţa alţi
angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a procesului de muncă, când starea de
graviditate nu este vizibilă.
Art. 9. - În cazul în care o salariata se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e) şi desfăşoară la locul de muncă
o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea să ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, în sensul
celor prevăzute la art. 5 alin. (1), angajatorul este obligat să îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de
muncă ori, dacă nu este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform
recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.
Art. 10. - (1) În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţia
prevăzuta la art. 9, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:
a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementarilor legale privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c);
b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) şi e), în cazul în care nu
solicita concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, pana la 3 ani.
(2) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de
către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat
simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(3) Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi
postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii.
Art. 11. - (1) Pe durata concediului de risc maternal salariata are dreptul la indemnizaţie de risc maternal, care se suporta
din bugetul asigurărilor sociale de stat.
(2) Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) este egal cu 75% din media veniturilor lunare realizate în cele 10 luni
anterioare solicitării, pe baza cărora s-a achitat contribuţia de asigurări sociale de stat.
(3) Pentru indemnizaţia de risc maternal nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de stat. Durata concediului de risc
maternal reprezintă perioada asimilata stagiului de cotizare.
(4) Calculul şi plata indemnizaţiei de risc maternal se fac lunar de către angajator, cel mai târziu o data cu lichidarea
drepturilor salariale pe luna în care se acorda concediul de risc maternal.
Art. 12. - (1) Pentru salariatele care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c) şi d) şi îşi desfăşoară activitatea
numai în poziţia ortostatica sau în poziţia aşezat, angajatorii au obligaţia de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel
încât să li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru
mişcare.
(2) Medicul de medicina muncii stabileşte intervalele de timp la care este necesara schimbarea poziţiei de lucru, perioadele
de activitate, precum şi durata perioadelor pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru mişcare.
(3) Dacă amenajarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere tehnic şi/sau obiectiv
posibila sau nu poate fi ceruta din motive bine întemeiate, angajatorul va lua masurile necesare pentru a schimba locul de
muncă al salariatei respective.
Art. 13. - În baza recomandării medicului de familie, salariata gravida care nu poate îndeplini durata normala de muncă din
motive de sănătate, a să sau a fătului sau, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea
veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementarilor legale privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Art. 14. - Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) şi e) nu pot fi obligate de către angajator să realizeze activităţi pentru care
evaluarea a evidenţiat riscul de expunere la agenţi sau condiţii de muncă prevăzute la lit. A şi B din anexa nr. 2.
Art. 15. - Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale, în condiţiile
prevăzute la art. 2 lit. f), în cazul în care investigaţiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea
drepturilor salariale.
Art. 16. - Pentru protecţia sănătăţii lor şi a copilului lor, după naştere, salariatele au obligaţia de a efectua minimum 42 de
zile de concediu postnatal, în condiţiile prevăzute la art. 2 lit. g) şi în cadrul concediului pentru lăuzie stabilit prin Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 17. - (1) Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, doua pauze
pentru alăptare de cate o ora fiecare. În aceste pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se
găseşte copilul.
(2) La cererea mamei, pauzele pentru alăptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului sau de muncă cu
doua ore zilnic.
(3) Pauzele şi reducerea duratei normale a timpului de muncă, acordate pentru alăptare, se includ în timpul de muncă şi nu
diminuează veniturile salariale şi sunt suportate integral din fondul de salarii al angajatorului.
(4) În cazul în care angajatorul asigura în cadrul unităţii încăperi speciale pentru alăptat, acestea vor îndeplini condiţiile de
igiena corespunzătoare normelor sanitare în vigoare.
Art. 18. - Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a salariatelor gravide şi/sau mame, lăuze sau care alăptează,
regulamentele interne ale unităţilor trebuie să conţină măsuri privind igiena, protecţia sănătăţii şi securitatea în muncă a
acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale celorlalte acte normative în vigoare.
Art. 19. - (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) nu pot fi obligate să desfăşoare muncă de noapte.
(2) În cazul în care sănătatea salariatelor menţionate la alin. (1) este afectata de muncă de noapte, angajatorul este obligat
ca, pe baza solicitării scrise a salariatei, să o transfere la un loc de muncă de zi, cu menţinerea salariului de baza brut lunar.
(3) Solicitarea salariatei se însoţeşte de un document medical care menţionează perioada în care sănătatea acesteia este
afectata de muncă de noapte.
(4) În cazul în care, din motive justificate în mod obiectiv, transferul nu este posibil, salariata va beneficia de concediul şi
indemnizaţia de risc maternal, conform art. 10 şi 11.
Art. 20. - (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) nu pot desfăşura munca în condiţii cu caracter insalubru sau penibil.
(2) În cazul în care o salariata care desfăşoară în mod curent muncă cu caracter insalubru sau penibil se încadrează în
prevederile art. 2 lit. c)-e), angajatorul are obligaţia să o transfere la un alt loc de muncă, cu menţinerea salariului de baza
brut lunar.
(3) Denumirea şi enumerarea muncilor cu caracter insalubru sau penibil la care face referire alin. (1) sunt stabilite în
normele de aplicare ale prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4) Prevederile art. 19 alin. (3) şi (4) se aplica în mod corespunzător.
Art. 21. - (1) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a) salariatei prevăzute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legătura directa cu starea sa;
b) salariatei care se afla în concediul de risc maternal;
c) salariatei care se afla în concediul de maternitate;
d) salariatei care se afla în concediul pentru creşterea copilului în vârsta de pana la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap,
în vârsta de pana la 3 ani;
e) salariatei care se afla în concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de pana la 7 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, în vârsta de pana la 18 ani.
(2) Interdicţia prevăzuta la alin. (1) lit. b)-e) se extinde o singura data cu pana la 6 luni, după revenirea salariatei în unitate.
(3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplica în cazul concedierilor pe motive economice ce rezulta din desfiinţarea postului ocupat
de salariata, ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării angajatorului, în
condiţiile legii.
(4) Prevederile alin. (1) lit. d) şi e) şi ale alin. (2) şi (3) se aplica în mod corespunzător şi lucratorilor bărbaţi aflaţi în
situaţiile respective.
Art. 22. - (1) Salariatele prevăzute la art. 21 alin. (1), ale căror raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au încetat din
motive pe care le considera ca fiind legate de starea lor, au dreptul să conteste decizia angajatorului la instanţa
judecătoreasca competenta, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, conform legii.
(2) Acţiunea în justiţie a salariatei prevăzute la alin. (1) este scutita de taxa judiciara de timbru şi de timbru judiciar.
Art. 23. - În cazul în care o salariata contesta o decizie a angajatorului, sarcina probei revine acestuia, el fiind obligat să
depună dovezile în apărarea să pana laprimazideînfăţişare.
Art. 24. - (1) Angajatorul care a încetat raportul de muncă sau de serviciu cu o salariata prevăzuta la art. 21 are obligaţia ca,
în termen de 7 zile de la data comunicării acestei decizii în scris către salariata, să transmită o copie a acestui document
sindicatului sau reprezentanţilor lucratorilor din unitate, precum şi inspectoratului teritorial de muncă ori, după caz,
Agenţiei Naţionale a FuncţionarilorPublici.
Art. 25. - (1) Inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui raza îşi desfăşoară activitatea angajatorul sau, după caz, Agenţia
Naţionala a Funcţionarilor Publici, în termen de 7 zile de la data primirii deciziei prevăzute la art. 23, are obligaţia să emită
aviz consultativ corespunzător situaţiei constatate.
(2) Inspectoratul teritorial de muncă sau, după caz, Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici va transmite avizul
angajatorului, angajatei, precum şi sindicatului sau reprezentanţilor lucratorilor din unitate.
Art. 26. - (1) Angajatorii au obligaţia să afişeze la loc vizibil, în fiecare dintre unităţile pe care le deţin, cate o copie a
prezentei ordonanţe de urgenţă, o perioada de 6 luni de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Reprezentanţii sindicali sau reprezentanţii aleşi ai lucratorilor având atribuţii privind asigurarea respectării egalităţii de
şanse între femei şi bărbaţi, desemnaţi în baza Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, au
obligaţia de a organiza semestrial, în unităţile în care funcţionează, informări privind prevederile prezentei ordonanţe de
urgenţă.

CAP.III CONSECINTE POSIBILE ALE NECUNOASTERII SI NERESPECTARII LEGISLATIEI DE

SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ.
 În spaţiile de lucru analizate (atelier, secţie) cu zone de lucru (chiar punctuale) unde există pericolul căderilor de la
înălţime, s-au luat măsurile necesare pentru a se evita asemenea accidente;
 Sarcinile sunt deplasate deasupra lucratorilor;
 S-au luat măsuri ca noxele de la un loc de muncă să nu se propage şi la alte locuri de muncă ;
 Culoarele destinate special pentru circulaţie respectă prevederile din normele de circulatie;
 Culoarele destinate circulaţiei autovehiculelor sunt clar separate de cele destinate circulaţiei persoanelor;
 Amplasamentele necesare stocării materialelor sau materiilor prime, sunt suficiente pentru perioadele de vârf ale
activităţii;
 Zonele comune diferitelor locuri de muncă sunt suficiente în condiţiile în care în fiecare dintre acestea se desfăşoară o
activitate de vârf ;
 Instalaţiile tehnico-utilitare corespund prevederilor tehnice ;
 Locurile, echipamentele şi materialele sanitare sunt suficiente ;
 Pentru amenajarea unui loc de muncă, s-au elaborat iniţial planuri de amenajare în diferite variante de amplasare ;
 În cazul achiziţionării unui nou utilaj, se ia în considerare necesitatea ca acesta să se integreze în circuitul de materii
prime şi materiale, în circuitul produselor finite, al lucratoriului, în planul general de întreţinere, de curăţenie ;
 Documentaţiile tehnice de execuţie ale construcţiei sunt astfel executate încât la o exploatare normală a instalaţiilor
tehnologice să se prevină accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale  ;
 Sunt respectate obligaţiile executantului la realizarea lucrărilor de construcţii în condiţii care să prevină producerea
accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale  ;
 Sunt respectate obligaţiile beneficiarului la preluarea şi exploatarea construcţiei, în condiţii care să asigure securitatea
muncii ;
 La dimensionarea suprafeţelor de lucru şi a volumului încăperii s-au luat în considerare prevederile legii;
 Locurile de muncă sunt asigurate cu puncte de alimentare cu apă de băut
 Locurile de muncă unde există riscul de arsuri cu substanţe chimice sau de aprindere a îmbrăcămintei sau
echipamentului individual de protecţie sunt asigurate duşuri de salvare cu apă potabilă sau soluţii neutralizante ;
 Căile de circulaţie din clădiri ,hale, depozite sau alte încăperi de lucru respectă prevederile legale ;
 Căile de circulaţie din clădiri ,hale, depozite sau alte încăperi sunt marcate vizibil, au legături directe spre căile de
evacuare şi sunt menţinute libere şi curate ;

CAP.IV MASURI TEHNICO-ORGANIZATORICE DE PREVENIRE, ALARMARE, INTERVENTIE

EVACUARE SI PRIM AJUTOR
 S-au efectuat investigaţii privind sursele potenţiale de incendii şi explozii;
 Se cunosc localizările şi cantităţile de materiale inflamabile şi explozive care se găsesc în secţia (atelierul) în care este
plasat locul de muncă analizat;
 Există în secţie (atelier) suficiente mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor;
 Sunt acestea adaptate la tipul de foc contra căruia trebuie să se lupte;
 Materialele combustibile sunt separate de sursele de foc existente;
 Mijloacele de stingere a incendiilor sunt uşor accesibile;
 Lucrătorii cunosc măsurile care trebuie luate în cazul unui început de incendiu (şi/sau explozie);
 În secţie (atelier) este pus la punct un plan de prevenire împotriva riscurilor de incendiu (şi/sau explozie);
 Există "permis de foc" la toate locurile unde se lucrează cu foc deschis;
 Amenajările de evacuare a lucratoriului sunt menţinute în permanenţă în stare funcţională;
 Sistemele de prevenire şi semnalizare a incendiilor sunt în stare perfectă de funcţionare;
 Zonele de acces ale pompierilor sunt menţinute tot timpul în stare degajată;
 Afişele şi indicatoarele privind incendiile sunt obiectul unor permanente actualizări;
 Verificarea extinctoarelor se face în termenul prevăzut de norme;
 În cazul degajării în atmosferă a unor substanţe inflamabile sau în amestec cu aerul explozive (ex. făină, zahăr, praf de
lemn, solvenţi) există sisteme de captare eficiente;
 În locurile de muncă unde apar pericole datorită încărcărilor electrostatice, există dispozitive pentru anihilarea acestor
fenomene;
 Căile de circulaţie ale lucratoriului şi ale produselor sunt întreţinute în mod corespunzator;
 Starea suprafeţelor căilor de circulaţie este corespunzătoare;
 Există o separare netă între zonele destinate circulaţiei persoanelor şi cele destinate circulaţiei maşinilor;
 Calificarea conducătorilor autovehiculelor destinate transportului intern este corespunzătoare;
 Există informaţii suficiente pentru persoanele exterioare întreprinderii privind regulile de circulaţie în întreprindere;
 Există balustrade la pasajele situate la înălţime;
 Persoanele care lucrează la înălţime sunt dotate cu echipamente individuale de protecţie corespunzătoare;
 Există sisteme de prevenire a riscurilor de coliziune sau de deranjare reciprocă a echipamentelor care lucrează la
aceeaşi înălţime;
 Calificarea operatorilor de la instalaţiile de ridicat este corespunzătoare;
 Instalaţiile pentru transportul pe verticală sunt adaptate la numărul de persoane transportat;
 Instalaţiile pentru transportul pe verticală sunt adaptate dimensiunilor produselor transportate;
 Scările sunt dotate cu mână curentă;
 Picioarele scărilor sunt dotate cu dispozitive antiderapante;
 Instalaţiile pentru transportul pe verticală sunt certificate;
 Există semnalizări corespunzătoare (semafoare, pictograme);
 Sunt delimitate sectoarele periculoase;
 Există plase pentru a se evita căderea obiectelor;
 Sunt aplicate măsurile tehnice pentru securitatea muncii împotriva electrocutării prin atingere directă
 Sunt aplicate măsurile organizatorice împotriva electrocutării prin atingere directă;
 Pentru protecţia împotriva electrocutării prin atingere indirectă, se aplică şi măsuri organizatorice sau numai măsuri şi
mijloace de protecţie tehnice;
 La proiectarea, executarea şi montarea instalaţiilor electrice, sunt prevăzute distanţe, spaţii şi îngrădiri de protecţie în
jurul acestora
 În cazul lucrărilor care se execută cu scoatere de sub tensiune a instalaţiei electrice, sunt respectate elementele care
trebuie scoase de sub tensiune;
 Cablurile şi firele electrice sunt în stare bună de utilizare;
 Carcasele echipamentelor electrice comportând piese sub tensiune, sunt menţinute închise sub cheie;
 Calitatea izolaţiilor cablurilor, conductorilor şi aparatelor electrice, este adaptată la condiţiile specifice locale (apă,
produşi chimici, praf, riscuri de deteriorare mecanică etc.);
 În locurile de muncă prezentând riscuri de incendii şi explozii (ex: cabine de vopsire), materialele şi echipamentele
electrice sunt prevăzute să funcţioneze în atmosfere potenţial explozive;
 La echipamentele electrice portabile, există o dublă izolare;
 Dacă nu, ele sunt alimentate la tensiuni foarte joase nepericuloase;
 Dacă în apropierea unor locuri de muncă există cabluri electrice (aeriene sau subterane) sub tensiune, distanţa la aceste
locuri de muncă este suficientă;
 Dacă nu, s-au luat măsurile necesare pentru a se preveni accidentele prin electrocutare;
 Electricienii sunt autorizaţi de către organe abilitate în acest sens;
 Observaţiile constatate de către electricieni cu ocazia reviziilor efectuate sunt consemnate într-un document (ex:
condică de procese-verbale);
 Este întocmită şi respectată lista verificărilor periodice pentru fiecare utilaj electric