Protectia muncii

Protecția muncii reprezintă ansamblul de acțiuni și măsuri pentru prevenirea riscurilor

profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, pentru eliminarea factorilor de risc și
accidentare prin informarea, consultarea, instruirea, protejarea lucrătorilor și a reprezentanților
lor.

În România, măsurile de protecția muncii sunt reglementate prin Legea securității și

sănătății în muncă și a normelor de aplicare a acesteia, norme de protecția muncii și instrucțiuni
specifice de securitate și sănătate în muncă

Legislația în ceea ce privește protecția muncii cuprinde zeci de acte normative, dintre care cele
mai importante sunt:

 Codul Muncii (Legea 53 din 2003, actualizată);

 Legea 319 din 2006 (cu modificările aduse), privind securitatea și sănătatea în muncă;
 Hotărârea de Guvern 1.425 din 2006 (cu modificările aduse), pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006;
 Normele generale și specifice de protecție a muncii (cu modificările aduse).

Protecția muncii sau normele de securitate și sănătate în muncă se referă la totalitatea

măsurilor menite să prevină și să controleze riscurile de vătămare și îmbolnăvire a salariaților ca
o consecință a activității lor profesionale. 

Codul Muncii precizează că normele de securitate și sănătate ale muncii pot stabili:

 măsuri generale pentru prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor, aplicate tuturor

salariaților;
 reguli de protecție specifice pentru anumite profesii și activități;
 măsuri specifice pentru anumite categorii de personal;
 dispoziții legate de organizarea și funcționarea unor organisme speciale de asigurare a
securității și sănătății în muncă.
 Normele generale de protecție a muncii, referitoare la securitatea și sănătatea la locul de
muncă, reprezintă cadrul general pentru elaborarea normelor specifice și a instrucțiunilor
proprii în cadrul fiecărei companii, în funcție de domeniul în care activează. Ele se aplică în
toate sectoarele de activitate, publice și private: industrie, agricultură, comerț, administrație,
servicii, educație, cultură și așa mai departe. 

Tipuri de norme de protecție a muncii

Legislația în vigoare prevede două mari tipuri de norme de protecție a muncii: generale și
specifice.

Normele generale de protecție a muncii

Normele generale de protecție a muncii, referitoare la securitatea și sănătatea la locul de muncă,

reprezintă cadrul general pentru elaborarea normelor specifice și a instrucțiunilor proprii în
cadrul fiecărei companii, în funcție de domeniul în care activează. Ele se aplică în toate
sectoarele de activitate, publice și private: industrie, agricultură, comerț, administrație, servicii,
educație, cultură și așa mai departe. 

Prevederile sunt valabile pentru toate persoanele fizice, juridice, române sau străine, care
desfășoară activități publice (nu casnice) pe teritoriul României, atât ca angajator, cât și în
calitate de:

 salariat;
 ucenic;
 elevi și studenți, în perioada efectuării practicii profesionale. 

În cazul activităților care folosesc surse de radiații nucleare și care presupun acțiuni specifice de
prevenire și stingere a incendiilor, există, separat de normele generale de protecție a muncii,
Normele de radioprotecție și Normele generale de prevenire și stingere a incendiilor. 

Totodată, este de reținut că normele generale se revizuiesc periodic și se modifică ori de câte ori
este cazul, în funcție de modificările legislative care apar pe parcurs, datorate progresului tehnic. 
Obligațiile angajatorului

Angajatorul are o mulțime de obligații în ceea ce privește elaborarea, aplicarea și respectarea

normelor de protecție a muncii, precum și a instrucțiunilor aferente acestora. Legislația în
vigoare menționează reguli exacte legate de organizarea protecției muncii și de responsabilitățile
care revin angajatorului. Astfel, acesta are următoarele obligații principale:

 să se asigure încă din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor că are

soluții eficiente pentru eliminarea sau reducerea la minimum a riscurilor de accidentare și
îmbolnăvire profesională;
 să evalueze riscurile pentru securitate și sănătate (alegerea echipamentului, a substanțelor
chimice, a preparatelor utilizate, amenajarea birourilor), inclusiv pentru categoriile de
angajați expuși la riscuri speciale;
 să verifice ca măsurile să fie integrate în toate activitățile companiei, la toate nivelurile
ierarhice;
 să externalizeze serviciile de protecție a muncii, dacă nu are capacitatea de a identifica
toate riscurile și de a elabora un plan pentru limitarea lor și pentru implementarea măsurilor
de protecție; acest serviciu extern trebuie să aibă autorizație de la Comisia de abilitare a
serviciilor externe de prevenire și protecție și de avizare a documentațiilor cu caracter tehnic
de informare și instruire în domeniul securității și sănătății în muncă, reunită la nivelul
Inspectoratelor Teritoriale de Muncă;
 să solicite autorizarea funcționării companiei sau a instituției din punctul de vedere al
protecției muncii;
 să stabilească măsurile tehnice și organizatorice de protecție a muncii;
 să menționeze clar în fisa postului atribuțiile și responsabilitățile ce revin angajaților și
celorlalți participanți la procesul de muncă în ceea ce privește securitatea și sănătatea
muncii;
 să elaboreze instrucțiuni proprii, în funcție de specificul activității;
 să se asigure și să verifice, prin personal propriu sau extern, că toată lumea cunoaște și
aplică măsurile tehnice și organizatorice; este important ca angajatul să ia în calcul și
capacitatea salariaților de a executa sarcinile respective;
 să asigure același nivel de protecție și pentru angajații care au contracte pe durată
determinată, exercită funcții interimare;
 să furnizeze tuturor salariaților, inclusiv celor care lucrează în instituții exterioare,
materialele necesare informării și educării: afișe, filme, cărți, broșuri, pliante, legislație,
teste, fișe tehnice, manuale; 
 să înștiințeze viitorii angajați, inclusiv cei care vor lucra în unități externe, despre toate
riscurile la care vor fi supuși odată ce vor semna contractul individual de muncă, precum și
despre măsurile de securitate care se aplică în cadrul firmei, referitoare la primul ajutor,
prevenirea și stingerea incendiilor, evacuarea personalului în caz de pericol iminent;
 să asigure resursele pentru instruirea, testarea, formarea și perfecționarea personalului cu
atribuții în domeniul protecției muncii;
 să angajeze numai persoane care au dovada că sunt apte de muncă și corespund din punct
de vedere medical, psihologic, cerințelor postului pe care îl ocupă;
 să consulte angajații și/sau reprezentanții acestora în problemele referitoare la măsurile și
la consecințele privind securitatea și sănătatea, atunci când:
o introduce noi tehnologii în procesul muncii;
o alege echipamentul tehnic;
o vrea să îmbunătățească eficient condițiile de muncă;
o desemnează persoanele cu atribuții specifice în domeniul protecției muncii;
o externalizează serviciile de protecție a muncii;
o desemnează persoanele care au atribuții în ceea ce privește acordarea primului
ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea angajaților;
o organizează modul de desfășurare a activităților de prevenire și protecție față de
riscuri, precum și pe cel de instruire în domeniu.
 să ia măsuri ca numai angajații instruiți corespunzător să aibă acces la locurile de muncă
unde există riscuri deosebite;
 să asigure verificarea încadrării nivelului noxelor în limitele admise;
 să țină evidența punctelor de lucru cu pericol deosebit și să identifice locurile în care pot
să apară pericole iminente;
 să comunice, cerceteze și înregistreze accidentele de muncă și tehnice, bolile
profesionale, avariile;
 să asigure buna funcționare în permanență a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a
aparaturii de măsură și control, a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a
substanțelor nocive;
 să dea inspectorilor muncii toate informațiile și documentele pe care aceștia le solicită;
 să desemneze persoanele care participă la efectuarea anchetei în cazul accidentelor de
muncă;
 să anunțe fără amânare Inspectoratul Teritorial de Muncă și organele de urmărire penală
despre avariile tehnice, accidentele de muncă, îmbolnăvirile profesionale;
 să acorde, la recomandarea medicilor, materialele igienico-sanitare și alimentația de
protecție; să asigure supravegherea medicală a riscurilor pentru sănătate la care angajații
sunt supuși în timpul programului;
 să întocmească fișa de expunere la riscuri;
 să țină evidența nominală a salariaților cu handicap și a celor care au sub 18 ani;
 să acorde salariaților alimentația de protecție și materialele igienico-sanitare, dacă
lucrează în condiții care impun astfel de măsuri; aceasta se stabilește prin contractul colectiv
de muncă sau contractul individual de muncă; 
 să se asigure că salariații cu atribuții specifice în domeniul protecției muncii:
o sunt informați despre evaluarea riscurilor din cadrul companiei;
o știu cum pot fi prevenite riscurile și care sunt măsurile de protecție în cazul în
care se întâmplă ceva;
o cunosc măsurile în caz de prim ajutor, prevenirea și stingerea incendiilor,
evacuare în caz de pericol iminent;
o au acces la evidențele privind accidentele de muncă și bolile profesionale, la
dosarele de cercetare a accidentelor;
o sunt informați în legătură cu existența instituțiilor și organizațiilor de profil de la
nivel național și local.
Obligațiile salariaților

De cealaltă parte, și tu ca salariat trebuie să respecți regulile jocului ca să fii în siguranță la locul
de muncă și nu numai. Prin urmare, este bine să cunoști care sunt obligațiile care te vizează
direct. Iată ce ar trebui să faci, potrivit legii, ca să nu te expui la accidentări sau îmbolnăviri și,
totodată, să-i protejezi și pe ceilalți colegi ai tăi: 

 să înțelegi și să respecți normele și instrucțiunile de protecție;

 să folosești corect echipamentele din dotare, substanțele periculoase sau alte mijloace de
producție;
 să nu deconectezi, să schimbi sau să muți după bunul plac dispozitivele de securitate ale
echipamentelor tehnice și ale clădirii în care muncești;
 să-ți înștiințezi șefii despre orice defecțiune tehnică sau situație care reprezintă un pericol;
 să informezi imediat șefii despre producerea unui accident de muncă suferit de tine sau de
vreunul dintre colegii tăi;
 să oprești imediat lucrul dacă apare un pericol iminent de producere a unui accident și să
informezi conducerea companiei;
 să refuzi categoric executarea unei sarcini dacă aceasta ar pune în pericol de accidentare
sau îmbolnăvire profesională persoana ta sau pe ceilalți colegi;
 să porți echipamentul de protecție din dotare, corespunzător scopului pentru care ți-a fost
dat;
 să cooperezi deschis cu angajatorul și persoanele care au atribuții specifice în domeniul
securității și sănătății muncii;
 să dai relații din proprie inițiativă sau la solicitarea organelor de control și de cercetare în
domeniul protecției muncii.

Pe lângă toate aceste responsabilități pe care ți le asumi obligatoriu odată ce ai acceptat să lucrezi
într-o anumită companie sau instituție, ai și anumite drepturi, cum ar fi:

 nu poți fi implicat în nicio situație, în costurile financiare ale măsurilor de prevenire

referitoare la securitatea și sănătatea în muncă; nu poți fi supus unor prejudicii din cauza
 activității desfășurate în scopul prevenirii accidentelor și îmbolnăvirilor; totodată, ai dreptul
de a fi protejat față de orice consecințe defavorabile și injuste atunci când părăsești locul de
muncă, în caz de pericol iminent; atenție, însă: dacă acțiunile tale sunt nejustificate sau ai
dat dovadă de neglijență gravă, nu mai ai acest drept;
 poți cere angajatorului să ia măsuri pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor și poți
veni cu propuneri în acest sens;
 dacă șeful tău direct nu este la serviciu și te confrunți cu un pericol iminent, atunci poți
lua tu măsurile care se impun; într-o astfel de situație, trebuie să te asiguri că toți colegii
sunt apți să aplice măsurile corespunzătoare.

Este obligatoriu ca angajatorul, indiferent despre ce domeniu de activitate este vorba, să ofere
fiecărui salariat condiții de muncă în siguranță și care nu îi pun sănătatea în pericol. El trebuie să
se asigure că toți angajații săi sunt instruiți suficient de des și corect, în special sub forma
informațiilor și instrucțiunilor de lucru specifice postului ocupat. Instruirea pentru protecția
muncii este obligatorie în următoarele situații:

 angajare;
 schimbarea locului de muncă sau în cazul unui transfer;
 introducerea unor noi echipamente de lucru sau dacă cel existent este modificat;
 introducerea oricărei noi proceduri sau tehnologii;
 executarea unor lucrări speciale.

Instruirea angajaților pentru protecția muncii este adaptată evoluției riscurilor sau apariției de
riscuri noi și se desfășoară periodic, ori de câte ori este necesar. Instruirea nu se realizează pe
cheltuiala ta și nici a reprezentanților salariaților și se efectuează în timpul programului de lucru,
fie în interiorul firmei la care lucrezi, fie în afara ei. 

Instructajul, realizat de specialiști în securitate și sănătate în muncă, este consemnat în fișa

individuală de instructaj și presupune trei faze:
 instructajul introductiv general – se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de
persoane și nu poate dura mai puțin de opt ore; excepție fac vizitatorii, pentru care durata
instructajului poate fi mai mică; este făcut de către persoana desemnată de angajator; 
 instructajul la locul de muncă – se face în perioada de probă și este organizat de șeful
direct al departamentului în care urmează să se desfășoare activitatea; nu poate dura mai
puțin de opt ore; presupune, printre altele, exerciții practice privind utilizarea
echipamentului individual de protecție, a mijloacelor de alarmare, intervenție, evacuare și de
prim ajutor; admiterea la locul de muncă nu poate fi făcută decât în momentul în care noul
angajat demonstrează că și-a însușit cunoștințele referitoare la protecția muncii; 
 instructajul periodic – se face întregului personal, pe baza unei tematici ce este păstrată
la persoana care efectuează instruirea, și este organizat de șeful unui loc de muncă; are ca
scop aprofundarea normelor de protecție a muncii; este completat obligatoriu de
demonstrații practice; intervalul dintre două instructaje periodice este stabilit prin
instrucțiuni proprii, prevăzute inclusiv în regulamentul de ordine interioara, dar nu va fi mai
mare de șase luni; pentru personalul tehnico-administrativ, intervalul între două instructaje
este de cel mult un an. 

Pe lângă aceste trei etape, se poate face instructaj periodic suplimentar față de cel programat, în
următoarele situații: 

 dacă un angajat lipsește peste 30 de zile lucrătoare;

 se modifică procesul tehnologic;
 se schimbă echipamentele tehnice sau se modifică cele existente;
 apar modificări ale normelor de protecție a muncii sau ale instrucțiunilor proprii;
 reluarea activității după un accident de muncă;
 executarea unor lucrări speciale.

În cadrul fiecărei companii sau instituții este stabilită o structură organizatorică pentru
activitățile de protecție, ținându-se cont de:

 volumul activităților desfășurate (de exemplu, câți angajați, volumul de producție);

 riscurile de accidentare și îmbolnăvire profesională;
 modul de organizare teritorială a activității.

Structura organizatorică diferă, prin urmare, de la firmă la firmă, astfel:

 dacă numărul de angajați este de peste 50 – se organizează un compartiment de protecție

a muncii, care este în subordinea directă a angajatorului;
 compartimentul de protecție a muncii cuprinde: serviciul de securitate a muncii și
serviciul medical de medicină a muncii;
 personalul cu atribuții în domeniul protecției muncii trebuie să urmeze cursuri de formare
și perfecționare în domeniu;
 dacă numărul de angajați este sub 50 (inclusiv) – se desemnează 1-2 specialiști în
securitatea și sănătatea în muncă;
 dacă numărul de angajați este sub 9, angajatorul poate organiza singur activitățile de
protecție a muncii, dacă are competențe în domeniu;
 în situația în care condițiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, se
înființează comitete de protecție, indiferent de numărul de angajați.
 Ca angajat, trebuie să-ți desfășori activitatea potrivit pregătirii și instruirii pe care le ai și
respectând instrucțiunile pe care ți le-a dat angajatorul. Totul, pentru a nu te expune la
pericol de accidentare sau de îmbolnăvire. Este obligatoriu să faci aceste lucruri pentru
siguranța ta, dar ținând cont și de persoanele care ar putea fi afectate de faptul că tu nu
respecți regulile. 
 Compania la care lucrezi este obligată prin lege să îți asigure igiena, siguranța, protecția
în muncă, dar și să îți ofere instructajul necesar referitor la protecția muncii și la normele
pentru prevenirea și stingerea incendiilor. Există proceduri prevăzute de lege prin care
sunt verificate toate aceste obligații. Instituțiile care fac controale în acest sens sunt
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență
(ISU). 
 În urma controalelor efectuate, se pot stabili sancțiuni sau alte măsuri. De exemplu,
inspectorul de muncă și medicul de medicină a muncii pot dispune ca angajatorul să
 solicite organismelor abilitate, analize asupra unor produse, substanțe sau preparate care
sunt considerate periculoase. 
 Totodată, angajații și reprezentanții acestora care au atribuții privind securitatea în muncă
pot apela la autoritățile competente și pot semnala observațiile lor în timpul inspecțiilor
pe probleme de securitate și sănătate. Aceasta, dacă ei consideră că măsurile luate și
mijloacele asigurate de conducerea companiei sau a instituției respective nu sunt
suficiente sau corecte pentru a preveni accidentele și îmbolnăvirile profesionale. 

În cazul nerespectarii Codului Muncii și a celorlalte legi din domeniul protecției muncii,

organele competente pot stabili anumite sancțiuni. Este de menționat faptul că infracțiunile
au fost scoase din legislația muncii, dar se regăsesc, reformulate, în Codul Penal.