Curs 1

BAZELE SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ 2017
CURS 1
1.1. INTRODUCERE
De ce aţi ales această specializare?
Absolvenţii specializării ISI pot ocupa diferite funcţii:
 Specialist în domeniul securității și sănătății în muncă (cod COR - 226302);

 Coordonator în materie de securitate și sănătate în muncă (cod COR - 226303);
 Evaluator de risc și auditor în domeniul securității și sănătății în muncă (226307);
 Expert prevenire-reducere riscuri tehnologice (cod COR - 214949).
Specializarea
ISI
„Coordonator în materie "Evaluator de risc si "Specialist în

de securitate și sănătate auditor în domeniul domeniul securităţii şi
în muncă ” SSM" sănătăţii în muncă"
cod COR 226303 cod COR 226307 cod COR 26302
a. Ocupaţia conform COR „Expert prevenire-reducere riscuri tehnologice”, cod COR
214949.
Procesele specifice activităţii de “Expert prevenire–reducere riscuri tehnologice” se

desfăşoară pe două paliere principale:
- întocmirea analizei de risc (stabilirea contextului, identificarea surselor de risc,
evaluarea riscurilor, măsuri de prevenire și reducere riscuri, planificare strategică)
- şi verificare (monitorizare și control, audit),
ambele având ca finalitate raportarea către conducere şi acordarea de asistenţă de
specialitate în luarea deciziilor de management.
Responsabilitatea principală a specialistului “Expert prevenire–reducere riscuri
tehnologice” este de a întocmi analizele de risc și programele de management al riscurilor
tehnice/tehnologice.
1
b. “Evaluator de risc şi auditor în domeniul SSM” (cod COR 226307)
Responsabilităţile principale ale “Evaluatorului de risc şi auditor în domeniul SSM”:

- Participă la analizarea situaţiei privind securitatea şi sănătatea muncii în întreprinderi
pentru a pune un diagnostic al stării de securitate şi sănatate găsite;
- Aplică cadrul reglementar si normativ în materie de SSM;
- Identifică pericolele şi riscurile profesionale existente şi viitoare;
- Evaluează riscurile profesionale;
- Face propuneri pentru eliminarea sau reducerea riscurilor;
- Participă la punerea în practică a unui demers de prevenire a riscurilor profesionale;
- Propune mijloace adecvate de urmărire a realizarii planului de prevenire şi protecţie;
- Evaluează prin audit rezultatele acţiunilor din planul de prevenire şi protecţie.
c. “Specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (COR 226302).
Specialistul SSM este persoana desemnată de către angajator să organizeze activitatea

de protecţia muncii (securitate şi sanatate în muncă), prin organizare întelegându-se elaborarea
documentelor solicitate de inspectorii de muncă ce controlează societăţile, precum şi instruirea
salariaţilor.
Atributiile şi obligatiile specialistului SSM (lucrator desemnat / serviciu intern / serviciu

extern de prevenire şi protecţie):
1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de

munca, respectiv executant, sarcina de munca, mijloace de munca/ echipamente de munca si
mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru;
2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
3. elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de

securitate si sanatate in munca, tinand seama de particularitatile activitatilor si ale
unitatii/intreprinderii, precum si ale locurilor de munca/ posturilor de lucru;
4. verificarea cunoasterii si aplicarii de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de

prevenire si protectie, precum si a atributiilor si responsabilitatilor ce le revin in domeniul
securitatii si sanatatii in munca, stabilite prin fisa postului;
5. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul intreprinderii si/sau unitatii;
6. stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate si sanatate in munca, stabilirea

tipului de semnalizare necesar si amplasarea conform prevederilor Hotararii Guvernului nr.
971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau sanatate la locul de
munca;
2
7. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de masură şi

control, precum şi a instalatiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în
mediul de muncă;
8. identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru din

intreprindere si intocmirea necesarului de dotare a lucratorilor cu echipament individual de
protectie, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerintele minime de
securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie
la locul de munca;
9. participarea la cercetarea evenimentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177;
10. propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori, pe criteriul indeplinirii atributiilor in

domeniul securitatii si sanatatii in munca;
1.1.1. De ce este importantă protecţia muncii???
Odată cu evoluţia societăţii noastre sub influenţa noilor tehnologii şi condiţii

economice şi sociale, locurile de muncă, practicile şi procesele de lucru sunt în continuă
schimbare. Aceste noi evoluţii presupun noi riscuri profesionale şi noi modalităţi de manifestare
ale acestora şi dificultăţi pentru lucrători şi angajatori care, la rândul lor, solicită soluţii politice,
administrative şi tehnice care să garanteze un nivel ridicat al securităţii şi sănătăţii la locul de
muncă.
Evoluţia socităţii din Riscuri noi profesionale soluţii

punct de vedere si noi modalitati de
economic si social politice, administrative
manifestare ale
acestora şi tehnice
aparitia de dificultăţi pentru care să garanteze

tehnologii noi lucrători un nivel ridicat al
locuri noi de dificultăţi pentru securităţii şi
munca angajatori sănătăţii la locul
practicile şi de muncă.
procesele de
lucru sunt în
continuă
schimbare
În fiecare an, peste 5550 de persoane îşi pierd viaţa în Uniunea Europeană ca urmare a
accidentelor la locul de muncă.
3
Este foarte dificil de cuantificat impactul bolilor profesionale asupra sănătăţii în UE şi nu
există un consens privind datele. Totuşi, estimările Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM)
sugerează că 159 000 de persoane din UE mor în fiecare an ca urmare a bolilor profesionale.
Întreprinderile din Uniunea Europeana pierd aproximativ 143 de milioane de zile de
lucru în fiecare an din cauza accidentelor de muncă.
Estimarile variază, însa astfel de accidente şi boli reprezintă pentru economia UE costuri
de cel putin 490 de miliarde de euro pe an.
Esenţiale pentru reducerea acestor cifre sunt următoarele:
- anticiparea riscurilor;
- punerea în aplicare a unor măsuri eficace de securitate și sănătate;
- şi monitorizarea riguroasă.
Internaţionale a M uncii (OIM )
Estimările Organizaţiei
5550 de persoane îşi pierd anual viaţa în Uniunea

Europeană ca urmare a accidentelor la locul de muncă
159 000 de persoane din UE mor în fiecare an ca urmare a

bolilor profesionale
143 de milioane de zile de lucru pierdute în fiecare an din

cauza accidentelor de muncă
costuri de cel puţin 490 de miliarde de euro pe an datorită

accidentelor şi bolilor
Avand în vedere acest aspect, trebuie reţinut că este obligatia legală (şi morală) a
angajatorilor să asigure protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, precum şi să îi consulte
pe lucrători şi/sau pe reprezentanţii acestora şi să îi includă în discuţiile referitoare la securitatea
şi sănătatea la locul de muncă.
În sens larg, prin „securitate şi sănătate în muncă” se desemnează ansamblul

de norme obligatorii referitoare la programarea, desfăşurarea, îndrumarea şi controlul
procesului muncii, care au ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în
desfăşurarea procesului de muncă pentru apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice
şi a sănătăţii tuturor participantiţor la acest proces, prevenirii accidentelor şi a
îmbolnăvirilor profesionale.
4
În sens restrâns, „securitate şi sănătate în muncă” priveşte normele de tehnica

securităţii muncii, măsurile concrete, operative, de asigurare a vieţii şi integrităţii fizice a
celor ce muncesc.
Noţiunea de „securitate şi sănătate în muncă” are deci un conţinut complex care:
„securitate şi sănăt
Tehnic
cuprinde totalitatea normelor de drept (cadrul legal) refe
cuprinde măsurile tehnico-organizatorice luate pentru prevenirea și înlăturarea accidentelor de muncă şi
Sistemele de securitate şi sanătate în muncă (SSSM) sunt concepute pentru a identifica şi

a minimiza riscurile la locul de muncă.
Eficacitatea acestor sisteme afectează şi performanţa întreprinderilor:
- fie în mod negativ, dacă aceste sisteme sunt greoaie sau birocratice,
- fie în mod pozitiv, dacă sunt bine proiectate şi functionează cu eficacitate.
Pentru a avea un impact pozitiv, sistemele SSM trebuie sa funcţioneze fără probleme, în
concordanţă şi nu în contradicţie cu gestionarea globală a întreprinderii şi cu îndeplinirea
obiectivelor de producţie şi a termenelor-limită.
Prevenirea riscurilor profesionale constituie singura cale pentru îmbunătăţirea
conditiilor de securitate si sanatate ale participantilor la procesul de munca, precum si o sursa
sigura pentru reducerea costurilor, cresterea productivitatii muncii, calitatii productiei si, în final,
a calitatii vietii sociale.
5
1.1.2. Beneficiile securităţii şi sănătăţii adecvate la locul de muncă
 costuri şi riscuri reduse – niveluri mai mici ale absenteismului si rotatiei personalului,
un numar mai mic de accidente şi diminuarea ameninţării reprezentate de acţiunile în
instanţă;
 asigurarea unei mai bune continuităţi a activităţii, ceea ce creşte productivitatea –
prin evitarea incidentelor, a accidentelor, a defecţiunilor şi a întreruperilor procesului de
activitate;
 îmbunatăţirea eficienţei întreprinderii;
 protejarea lucrătorilor;
 îmbunătăţirea poziţiei întreprinderii şi o reputaţie mai bună printre furnizori, clienţi şi
alţi parteneri;
Beneficiile securităţii şi sănătăţii
adecvate la locul de m uncă
Costuri şi riscuri reduse
Creşterea productivităţii muncii şi calitatii

producţiei
Protejarea lucrătorilor
Îmbunatăţirea eficienţei întreprinderii
Îmbunatăţirea poziţiei întreprinderii
1.2. LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ
1.2.1. Legislaţie Naţională
I. Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în muncă -
Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 26/07/2006, Intrare în vigoare:
01/10/2006
6
Are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii

securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor (art1, alin.1).
Conţine următoarele prevederi care vizează evaluarea riscurilor:
Angajatorul are obligaţia:
„să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv

la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate
şi la amenajarea locurilor de muncă” (art. 7, alin. 4, lit. a);
“ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea
nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul
activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice” (art. 7, alin. 4,
lit. b);
“să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea
în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice” (art. 12, alin. 1, lit.a).
“În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să
întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii” (art. 13, lit. b).;
II. H.G. Nr. 1425/2006 Pentru Aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a

Prevederilor Legii Securităţii şi Sănătăţii în Muncă Nr. 319/2006 (Modificată prin
HG. Nr. 955/2010) conţine următoarele articole care vizează evaluarea
riscurilor:
activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 în
cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii sunt următoarele:
“identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului
de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/ echipamente de muncă şi
mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru” (art.15, alin. 1, pct. 1);
evaluarea riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă la nivelul
întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, trebuie
revizuită, cel puţin, în următoarele situaţii (art.15, alin. 3):
a) ori de câte ori intervin schimbări sau modificări în ceea ce priveşte tehnologia,
echipamentele de muncă, substanţele ori preparatele chimice utilizate şi
amenajarea locurilor de muncă/posturilor de muncă;
b) după producerea unui eveniment;
c) la constatarea omiterii unor riscuri sau la apariţia unor riscuri noi;
d) la utilizarea postului de lucru de către un lucrător aparţinând grupurilor
sensibile la riscuri specifice;
e) la executarea unor lucrări speciale.
7
“angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit
ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, la apariţia unor riscuri noi şi în
urma producerii unui eveniment” (art. 46, alin. 1);
“în urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc
măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă
natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor” (art. 46, alin. 2);
- reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă “însoţesc persoana care efectuează evaluarea riscurilor” (art. 56, lit. b);
- angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate înmuncă cu privire
la „evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie
atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru” (art.
71);
- pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior care desfăşoară activităţi pe
bază de contract de prestări servicii, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura
instruirea lucrătorilor respectivi privind “activităţile specifice întreprinderiii şi/sau
unităţii respective, riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor, precum şi măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general”
(art.82, alin. 2).
III. Normele Generale de Protecţie a Muncii
Art. 3. Normele Generale de Protecţie a Muncii sunt obligatorii pentru toate activităţile
din economia naţională.
Se consideră ca norme juridice de protecţia muncii:
- acelea care reglementează strict modul de aplicare a măsurilor de protecţie,
- cât şi normele de drept al muncii care, deşi în principiu au un obiect diferit şi
sunt specifice altor activităţi, prin aplicarea lor au implicaţii asupra vieţii,
menţinerii sănătăţii şi integrităţii anatomo- funcţionale a lucrătorilor, în cursul
proceselor de muncă.
Acte normative adiacente Legii securităţii şi sănătăţii în muncă
Monitorul
DIRECTIV
DENUMIREA actului normativ Oficial
A transpusã
Nr./Data
Hotãrârea Guvernului Nr. 600 din 13 iunie 2007 473/13 .
-
privind protectia tinerilor la locul de muncã 07.2007
Hotãrârea Guvernului Nr. 601 din 13 iunie 2007
470/12.07.200
pentru modificarea si completarea unor acte normative -
7
din domeniul securitãtii si sãnãtãtii în muncã
Hotãrârea Guvernului Nr. 557 din 6 iunie 2007
privind completarea mãsurilor destinate sã promoveze
407/18
îmbunãtãtirea securitãtii si sãnãtãtii la locul de muncã -
06.2007
pentru salariatii încadrati în baza unui contract
individual de muncã pe duratã determinatã si pentru
8
salariatii temporari încadrati la agenti de muncã temporarã

Hotãrârea Guvernului Nr. 355 din 11 aprilie 2007 332
-
privind supravegherea sãnãtãtii lucrãtorilor /17.05.2007
Hotãrârea Guvernului nr.1875/2005 83/477/CEE;
privind protectia sãnãtãtii si securitãtii lucrãtorilor fatã de 91/382/CEE; 64/24.01.2006
riscurile datorate expunerii la azbest 2003/18/CE
Hotãrârea Guvernului nr.1876/2005
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate referitoare 2002/44/CE 81/30.01.2006
la expunerea lucrãtorilor la riscurile generate de vibratii
252/21.03.200
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate pentru 92/57/CEE
6
santierele temporare sau mobile
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate 380/03.05.200
2003/10/CE
referitoare la expunerea lucrãtorilor la riscurile generate 6
de zgomot
Legea securitãtii şi sãnãtãtii în muncã Nr. 319/2006 646/26.07.200
89/391/CEE
6
683/09.08.200
privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate 92/58/CEE
6
si/sau de sãnãtate la locul de muncã
696/15.08.200
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate referitoare 92/29/CEE
6
la asistenta medicalã la bordul navelor
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate în muncã 710/18.08.200
90/270/CEE
referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de 6
vizualizare
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate pentru 722/23.08.200
89/656/CEE
utilizarea de cãtre lucrãtori a echipamentelor individuale de 6
protectie la locul de muncã
privind cerintele minime pentru asigurarea securitãtii si 727/25.08.200
92/104/CEE
sãnãtãtii lucrãtorilor din industria extractivã de suprafatã 6
si subteran
737/29.08.200
privind cerintele minime pentru asigurarea securitãtii si 92/91/CEE
6
sãnãtãtii lucrãtorilor din industria extractivã prin foraj
90/269/CEE
manipularea manualã a maselor care prezintã riscuri 6
pentru lucrãtori, în special de afectiuni dorsolombare
Hotãrârea Guvernului nr.1058/2006 99/92/CE 737/29.08.200
9
privind cerintele minime pentru îmbunãtãtirea securitãtii si

protectiei sãnãtãtii lucrãtorilor care pot fi expusi riscului 6
datorat atmosferelor explozive
739/30.08.200
privind cerintele de securitate si sãnãtate pentru locul de 89/654/CEE
6
muncã
762/07.09.200
privind protectia lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de 2000/54/CE
6
expunerea lor la agenti biologici în muncã
2004/37/CE
protectia lucrãtorilor împotriva riscurilor legate de expunerea 6
la agenti cancerigeni sau mutageni în muncã
772/12.09.200
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate în muncã la 93/103/CEE
6
bordul navelor de pescuit
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate referitoare 769/11.09.200
2004/40/CE
la expunerea lucrãtorilor la riscurile generate de câmpurile 6
electromagnetice
89/655/CEE;
95/63/CE;
utilizarea în muncã de cãtre lucrãtori a echipamentelor de 6
2001/45/CE
muncã
Hotãrârea Guvernului nr.1218/2006 98/24/CE;
privind cerintele minime de securitate si sãnãtate pentru 2000/39/CE; 845/13.10.200
asigurarea protectiei lucrãtorilor împotriva riscurilor legate 91/322/CEE; 6
de expunerea la agenti chimici în muncã 2006/15/CE
Hotãrârea Guvernului Nr. 1425/2006
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a 882/30.10.200
-
prevederilor Legii securitãtii si sãnãtãtii în muncã 6
nr.319/2006
Hotărârea nr. 1627/29.12.2009
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 926/30.12.200
-
privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare 9
a locurilor de muncă în condiţii deosebite
Hotărârea nr. 519/28.04.2009
328/18.05.200
privind instituirea unui sistem de identificare unică şi -
9
trasabilitate a explozivilor de uz civil
Hotãrârea Guvernului Nr. 1622/10.12.2008
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 862/20.12.200
-
246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de 8
încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite
Hotãrârea Guvernului Nr. 1029/03.09.2008 - 674/30.09.200
10
privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor 8
Instituţii de interes national cu preocupări în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă:
 ASOCIATIA ROMÂNA PENTRU SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

e-mail:_officearssm@yahoo.com ; http://www.arssm.ro/
 INSPECŢIA MUNCII
http://www.inspectmun.ro/site/
 INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU

PROTECTIA MUNCII "ALEXANDRU DARABONT"
Adresa site web: http://www.inpm.ro/
E-mail: office@inpm.ro
1.2.2. Legislaţie Europeană
Directivele europene sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi trebuie

transpuse în legislaţia naţională de către statele membre.
Directiva - Cadru 89/391/CEE, adoptată în 1989

Directiva-cadru , cu sfera sa largă de aplicare, precum şi directivele ulterioare care se
concentrează asupra unor aspecte specifice privind securitatea şi sănătatea în muncă
reprezintă bazele legislaţiei europene privind securitatea şi sănătatea.
Aceste directive stabilesc cerinţele minime şi principiile fundamentale , cum ar fi
principiul de prevenire şi evaluare a riscurilor, precum şi responsabilităţile angajatorilor şi ale
angajaţilor. În plus, o serie de orientări europene vizează facilitarea punerii în aplicare a
directivelor europene, precum şi a standardelor europene adoptate de organizaţiile europene de
standardizare.
Directiva este un instrument juridic prevăzut în Tratatul UE. Aceasta este obligatorie
în toate elementele sale şi obligă statele membre să o transpună în legislaţia naţională în termenul
stabilit. O directivă intră în vigoare odată cu publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
http://eur-lex.europa.eu
Lista directivelor europene din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă - în vigoare la data de 1
octombrie 2006
Instituţii de interes european cu preocupări în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă:
 AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ

(EU-OSHA)
https://osha.europa.eu/ro/about
11
Deviza: “este hotărâtă să facă din Europa un loc mai sigur, mai sănătos şi mai productiv
pentru muncă”. Promovează o cultură de prevenire a riscurilor pentru a îmbunătăţi
condiţiile de muncă din Europa.
1.2.3. Legislaţie Internaţională
OIM este Organizația Internațională a Muncii responsabilă pentru elaborarea și

supravegherea standardelor de muncă internaționale. Acesta reunește reprezentanți ai guvernelor,
angajatorilor și lucrătorilor, pentru a modela în comun politici și programe de promovare a
muncii decente pentru toți.
http://www.ilo.org/public/english/protection/euportal/en/legislation/index.htm
1.3. TERMINOLOGIE
Încă de la începuturile existenţei sale omul şi-a luat anumite măsuri pentru a contracara
riscurile care făceau parte din însăşi existenţa sa.
Convieţuirea cu riscurile presupune în prezent aplicarea în cadrul organizaţiilor a unor
principii ale securităţii în muncă ce au ca scop evitarea materializării şi minimizarea posibilelor
consecinţe ale acestor riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională precum şi reducerea
riscurilor la cele mai mici valori posibile.
Termenii pericol şi risc nu au aceeaşi semnificaţie în toate ţările membre ale UE şi nici
în diferitele discipline ştiinţifice.
Din punct de vedere conceptual riscul poate fi descris ca fiind incertitudinea producerii
unui eveniment cu efecte negative de o anumită magnitudine.
Riscul profesional este definit ca fiind posibilitatea ca un lucrător să sufere o daună în
timpul muncii.
În sensul Legii Securitatii şi Sănătăţii în muncă - Legea 319 din 2006 - publicată în
Monitorul Oficial al Romaniei nr. 646 din 26 iulie 2006 - termenii şi expresiile de mai jos au
următorul înţeles:
1. Accident de munca: accident prin care se produce vatamarea violenta a organismului

precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in
indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura contractului in baza caruia își
desfășoară activitatea si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin trei
zile, invaliditate sau deces.
2. Accident usor - eveniment care are drept consecinţă leziuni superficiale care necesită
numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de muncă cu o
durată mai mică de 3 zile;
12
3. Angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu
cu lucratorul respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii;
4. Boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau
profesii, cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de
munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, in
procesul de munca;
5. Echipament individual de protectie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit
de un lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa ii
puna in pericol securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si orice supliment sau
accesoriu proiectat pentru a indeplini acest obiectiv;
6. Echipament de muncă - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita in munca;
7. Echipamente tehnice: masinile, utilajele, instalatiile, aparatura, dispozitivele, uneltele si
alte mijloace asemanatoare necesare in procesul muncii.
8. Evaluarea riscurilor: estimarea (eventual cuantificarea) riscurilor asociate existenţei
condiţiilor de manifestare a pericolului la locul de muncă, avînd impact asupra stării de
securitate şi sănătate a muncitorilor
9. Eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in
timpul procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de
persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au
fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de
boala profesionala sau legata de profesiune;
10. Factori de risc: factori (insusiri, stari, procese, fenomene, comportamente) proprii
elementelor componente ale sistemului executant - sarcina de munca - mijloace de
productie - mediu de munca, ce caracterizeaza riscurile proprii acestor elemente si care,
conducand la o disfunctie a sistemului, pot provoca accidente de munca sau boli
profesionale.
11. Instructajul de securitate a muncii: modalitatea de instruire in domeniul securitatii
muncii care se desfasoara la nivelul unitatilor si are ca scop insusirea de catre salariati a
cunostintelor si formarea deprinderilor impuse de securitate a muncii, specifice activitatii
pe care o realizeaza sau urmeaza a o realiza.
12. Instructiuni de utilizare: instructiuni a caror elaborare este obligatorie pentru orice
produs, constituind parte integranta a documentatiei pentru certificarea produsului, in
conformitate cu scopul pentru care a fost creat si pentru asigurarea securitatii muncii.
13. Loc de munca - locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile
intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/sau unitatii la
care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii;
14. Mijloc individual de protectie: mijloc de protectie (protector) destinat protectiei unui
singur executant si care se aplica asupra acestuia.
15. Noxa (sinonim: factor nociv): agent fizic, chimic sau biologic cu actiune daunatoare
asupra organismului, In mediul luat in considerare.
16. Prevenire: ansamblul procedeelor si masurilor luate sau planificate la toate stadiile de
lucru pentru evitarea pericolelor sau reducerea riscurilor.
17. Protectori: mijloc de protectie special conceput si utilizat pentru a realiza protectia, prin
interpunere, ca obstacol (fizic) intre pericol si persoana expusa.
18. Risc: probabilitatea asociată cu gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătății,
într-o situatție periculoasă.
13
19. Risc profesional: risc în procesul de muncă.
20. Securitate și sănătate în muncă - ansamblul de activități instituționalizate având ca scop
asigurarea celor mai bune condiții în desfățurarea procesului de muncă, apărarea vieții,
integrității fizice și psihice, a sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la
procesul de muncă;
21. Substanta periculoasa: o substanta care, in virtutea proprietatilor sale chimice sau
fizico-chimice, poate constitui un pericol.
22. Zona periculoasa a unui echipament de munca: orice zona situata in interiorul sau in
jurul echipa-mentului de munca in care o persoana este expusa riscului de leziune sau
afectare a sanatatii.
2.1. ACCIDENTELE DE MUNCĂ
Una din condiţiile necesare în înţelegerea şi stăpânirea unui fenomen este cunoaşterea
mecanismului intim de apariţie şi desfăşurare în timp a acestuia.
Relativ la bolile profesionale, cunoaşterea lor a urmat în mare măsură evoluţia medicinii,
în ceea ce priveşte tratarea efectelor. S-a constatat însă că profilaxia acestora nu poate fi
desparţită de analiza cauzelor accidentelor de muncă, deoarece nu există o demarcaţie netă între
factorii generatori ai celor două evenimente.
Încercările de explicare a genezei accidentelor de muncă au început în a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, cand datorită revoluţiei industriale în plină desfăşurare, numărul
accidentelor şi bolilor profesionale a crescut considerabil, iar acţiunile pentru prevenirea lor au
început să dobandească un caracter organizat.
Primele preocupări în acest sens puneau accidentele de muncă şi bolile profesionale
exclusiv pe seama utilajelor şi maşinilor, respectiv a factorilor tehnici, fiind cei mai evidenţi şi
relativ uşor de depistat. Măsurile preventive recomandate erau de natura ecranelor şi
dispozitivelor de protecţie pentru utilajele periculoase.
Într-o etapă ulterioară s-a observat că factorii mediului de muncă (temperatura
ambianţa, umiditatea, iluminatul, zgomotul, vibraţiile, noxele chimice etc.) pot conduce la aceste
evenimente nedorite, accidentele de muncă sau bolile profesionale. Ca atare, eforturile
preventive şi-au dezvoltat aria, incluzând şi preocupări pentru îmbunatăţirea mediului de muncă,
în vederea creării unei ambianţe nepericuloase pentru organismul uman.
De subliniat că factorii tehnici şi de mediu cauzatori de accidente erau studiati izolat,
fără a se sesiza interacţiunea şi interdependenţele între ei.
Ultimii acceptaţi în calitate de cauze generatoare ale accidentelor de muncă au fost
factorii de natură umană, în legatură cu aceştia conturându-se şi primele teorii privind geneza
accidentelor. Astfel, la începutul secolului al XX-lea, cercetările efectuate în Anglia şi S.U.A.
privind rolul factorului uman în producerea accidentelor au condus la formularea teoriei
predispoziţiei la accidente. Primele studii în acest sens au fost efectuate de cercetătorii
Greenwood şi Woods (1919), Yule (1920), continuate de Marbe (1923), Lahy şi Korngold
(1936).
Un aspect important al explicitării mecanismului producerii accidentelor de muncă în
cadrul abordărilor ergonomice îl constituie faptul că accidentul de muncă propriu-zis (vatămarea
organismului) este considerat ca veriga finală a unui lanţ de evenimente prealabil, lanţ care
reprezintă schema genezei accidentului (dinamica producerii accidentului).
14
În anul 1973, cercetătorii de la Fondul pentru ambianţa muncii din Suedia au preluat şi
dezvoltat modelul lui Surry, punând accent pe elementele de dinamică în producerea accidentului
de muncă. Diviziunea schematică a desfăşurării unui accident elaborată de ei se prezintă astfel:
Factori de fond: proprii factorului uman, proprii

Perioada mijloacelor materiale, ambientali
Premergatoare Factori declansatori: proprii factorului uman,
Accidentului proprii mijloacelor materiale, ambientali
tipuri de mişcări
Perioada
reacţii de aparare
Accidentului modalitatea de producere a leziunii
scutire medicală şi recuperare

Perioada spitalizare
Post-Accident deces
Dinamica desfăşurării unui accident de muncă după modelul lui Surry
În termeni generali, accidentele de muncă şi bolile profesionale constau în

lezarea componentei biologice a factorului uman, în cursul desfăşurării unui proces de
muncă.
Fenomenul se poate produce neaşteptat, brusc, violent- cazul accidentelor de
muncă, sau într-un interval mai mare de timp, prin acumularea în organism a noxelor
de-a lungul procesului de lucru - situaţia bolilor profesionale.
Noţiunea de "accident de muncă" trebuie circumscrisă unui proces de muncă şi implică

în mod obligatoriu prezenţa omului, în calitate de executant.
Concret, accidentul de muncă constă în lezarea violentă şi bruscă a integrităţii
componentei biologice a factorului uman, având drept urmare pierderea sau micşorarea
capacităţii de muncă.
Legea 319/2006
Accidentul de muncă este definit ca fiind: "vătămarea violentă a
organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de
natura juridică a contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea, şi care
provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin trei zile, invaliditate sau
deces" 15
De asemenea, se consideră accidente de muncă cele produse în următoarele împrejurări
(Legea 319/2006):
- accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii
profesionale;
- accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv
în cadrul unor activităţi cultural-sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul
şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
- accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din
proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti, sau pentru prevenirea ori
înlăturarea unui pericol ce ameninţă avutul public şi privat;
- accidentul de traseu, suferit de către persoanele încadrate în muncă în timpul şi pe
traseul normal deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers;
- accidentul cauzat de activităţi ce nu au legătură cu procesul muncii, dacă se
produce la sediul persoanei juridice sau în orice alt loc de muncă organizat de
acesta, în timpul programului de lucru şi nu este rezultatul culpei exclusive a
persoanei accidentate.
2.1.1. Elementele accidentului de muncă. Din definiţia dată prin lege, rezultă
că, pentru ca un accident oarecare să poată fi calificat accident de muncă, trebuie să fie
întrunite mai multe condiţii, referitoare la:
- vătămarea violentă a organismului;
- timpul;
- locul producerii accidentului;
- calitatea celui accidentat.
ELEMENTELE ACCIDENTULUI
DE MUNCĂ
Vătămarea
Timpul Producerii Locul Producerii Calitatea Celui
Violentă a
Accidentului Accidentului Accidentat
Organismului
Elementele accidentului de muncă
a. Vătămarea organismului
Vătămarea organismului presupune o lezare a integrităţii anatomice,

conducând la anularea sau diminuarea uneia sau a mai multor funcţii fizio logice.
De remarcat că, în forma în care este legiferat se consideră accident de muncă numai
în cazul afectării componentei biologice, fără să se ţină seama de latura psihică a
16
personalităţii umane. Cercetările recente pledează pentru extinderea noţiunii de accident de
muncă şi la unele situaţii de lezare a componentei psihice.
În cazul accidentului de muncă, vătămarea organismului trebuie să aibă o cauză
exterioară, să fie violentă şi involuntară. Astfel, un atac de cord survenit în timpul lucrului,
dar fară să fie provocat de un factor extern, legat de procesul de muncă, nu constituie
accident de muncă; dimpotrivă, în cazul unei congestii cerebrale datorată căldurii excesive de
la un anumit loc de muncă ne găsim în prezenţa unui accident de muncă.
Violenţa vătămării organismului presupune acţiunea rapidă, bruscă, a factorului
extern asupra organismului. Evenimentul se produce neaşteptat, surprinzând victima care,
tocmai datorită timpului scurt în care se petrece, nu poate lua măsuri de evitare. Acest aspect
al violenţei vătămării organismului constituie criteriul care a condus la desemnarea
intoxicaţiei acute ca accident de muncă şi nu ca boală profesională.
Vătămarea violentă a organismului trebuie să aibă loc independent de voinţa
victimei; orice autovătămare, efectuată în mod deliberat (automutilare, sinucidere etc.),
indiferent de locul şi timpul în care a avut loc, nu se consideră accident de muncă.
În funcţie de natura factorilor care le provoacă, vătămările organismului pot fi:
mecanice, termice, electrice, chimice, prin iradiere sau combinate.
VĂTĂMĂRILE ORGANISMULUI
Vătămări Vătămări Vătămări Vătămări Vătămări Vătămări

mecanice termice electrice chimice prin iradiere combinate
Clasificarea vătămărilor organismului functie de natura factorilor care le provoacă
Vătămările mecanice se materializează în contuzii, tăieturi, striviri, fracturi, înţepături

etc. Ele pot fi cauzate de diverse corpuri în mişcare (căderi, rostogoliri, alunecări de corpuri,
prăbuşiri, alunecări de teren, avalanşe, organe de maşini în mişcare etc.), de suprafeţe
periculoase la deplasare, de obiecte ascuţite sau tăioase, de animale sau plante periculoase.
Vătămările termice se manifestă sub forma arsurilor şi sunt cauzate de contactul
victimei cu flacără deschisă, cu obiecte calde, de radiaţii calorice sau de temperatura
ridicată a aerului din spaţiul de lucru.
Vătămările electrice se datorează trecerii prin organism a unui curent de o anumită
tensiune şi intensitate, ce se concretizează în electrocutări şi arsuri ale pielii.
Vătămările chimice se manifestă sub forma intoxicaţiilor acute provocate de
substanţe toxice sau a arsurilor chimice cauzate de substanţe caustice.
Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radiaţii.
Vătămările combinate sunt produse de mai mulţi factori de natură diferită. Astfel,
în timpul unei explozii, vătămarea organismului se produce atât sub efectul şocului mecanic,
cât şi al şocului termic.
17
b. Timpul în care se produce este al doilea element caracteristic accidentului de
muncă.
Din acest punct de vedere, se încadrează ca accident de muncă vătămarea care are loc:
- în timpul procesului de muncă;
- în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu (inclusiv în afara programului obişnuit
de lucru), inclusiv al sarcinilor de stat;
- înainte de începerea sau după încetarea lucrului;
- timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator,
precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
- în în timpul deplasării de la serviciu la domiciliu şi invers;
- în timpul programului oficial de lucru, pentru activităţi ce nu au legă tură cu
procesul muncii, dacă evenimentul s-a produs la un loc de muncă;
- în timpul îndeplinirii practicii profesionale pentru studenţi, elevi şi ucenici sau a
vizitelor cu caracter didactic.
c. Locul în care se produce este al treilea element determinant al accidentului de

muncă.
Pentru ca un accident oarecare să fie accident de muncă, acesta trebuie să se
producă la locul de muncă. Sub aspect juridic, prin loc de muncă se înţelege incinta
unităţii respective şi punctele de lucru care aparţin aceleiaşi unităţi, dar sunt dispersate
în alte locuri din aceeaşi localitate sau în alte localităţi.
Pentru conducătorii mijloacelor de transport şi mecanicii agricoli, locul de muncă este
nu numai incinta unităţii la care sunt încadraţi în muncă, ci şi mijlocul de transport pe care
lucrează.
Prin extensie, legea acceptă ca accident de muncă şi evenimentele produse pe
traseul de deplasare de la locul de muncă la domiciliu şi invers, dacă se încadrează în timpul
considerat suficient parcurgerii acestuia.
d. Calitatea victimei constituie cel de-al patrulea element caracteristic accidentului de
muncă.
În principiu, se consideră accident de muncă numai acea situaţie în care victima a fost
vătămată prin participarea la procesul de muncă.
Dispoziţiile legale din ţara noastră (Legea 319/2006) precizează, sub acest aspect,
următoarele categorii de persoane:
- persoane angajate cu contract de muncă, convenţie civilă sau orice altă formă legală;
- personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor
contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice
române cu parteneri străini;
- elevii, studenţii şi ucenicii, în timpul efectuării practicii în producţie sau a vizitelor cu
caracter didactic.
2.2. Efectele accidentului de muncă asupra victimei.
Accidentul de muncă poate provoca victimei incapacitate temporară de muncă,

invaliditate sau deces. Acestea pot surveni imediat după eveniment sau la un anumit interval
de timp.
18
a). Incapacitatea temporară de muncă. Consecinţa cea mai puţin gravă a unui
accident de muncă o constituie imposibilitatea temporară a victimei de a-şi desfăşura activitatea
Accidentul
ca urmare a tulburăriideunei
muncă
stăripoate provoca(de
funcţionale victimei:
cel puţin trei zile calendaristice).
a) incapacitate temporară de muncă
b) invaliditate
c) sau deces
Acestea pot surveni imediat după eveniment sau la un anumit interval de timp.
Elementul pe baza căruia se face încadrarea Criterii medicale de primele două categorii de
într-una din
efecte este gradul de reversibilitate clinic, diagnostic
al pierderii capacităţii de muncă.
aprecierea
incapacităţii o face funcţional cu consecinţe mici
medicul şi de evaluare a cu consecinţe medii
trebuie atestată printr- capacităţii de invaliditate
un certificat muncă
are caracter reversibil
Accidente de
Incapacitatea
muncă
temporară de
muncă
Aprecierea incapacităţii o face medicul şi trebuie atestată printr-un certificat.

Incapacitatea are caracter reversibil; prin aplicarea unui tratament adecvat ea dispare. Totuşi,
în funcţie de gravitatea şi durata ei, se pot distinge mai multe categorii. Acestea au fost stabilite
pe baza criteriilor medicale de diagnostic clinic, funcţional şi de evaluare a capacităţii de
muncă, elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
În consecinţă, se evidenţiază :
- accidente cu consecinţe mici, în care sunt incluse accidente de muncă ale căror efecte
sunt reversibile; durata incapacităţii de muncă este de 3 - 45 zile şi victima necesită
tratament medical;
- accidente cu consecinţe medii, în cazul când efectele sunt reversibile; durata
incapacităţii este de 45-180 zile, iar victima necesită tratament medical şi spitalizare.
19
- accidente cu invaliditate. Prin accident cu urmări de invaliditate se înţelege
accidentul care are ca urmare pierderea unui simţ, a unui organ, încetarea funcţiunii
acestuia sau o infirmitate permanentă, fizică sau psihică, dacă acestea au dus la pierderea
totală sau parţială a capacităţii de muncă (confirmată prin decizie de încadrare temporară
sau permanentă într-un grad de invaliditate emisă de organele medicale în drept).
De remarcat că nu constituie invaliditate pierderea unui organ sau încetarea funcţiunii
acestuia, dacă prin aceasta este afectat doar aspectul estetic, capacitatea de muncă rămânând
intactă.
b). Invaliditate. În funcţie de gradul de afectare a capacităţii de muncă, există
următoarele grade de invaliditate:
- gradul I, când persoana afectată şi-a pierdut total capacitatea de muncă si nu are
posibilitatea autoservirii;
- gradul II, când persoana afectată şi-a pierdut total capacitatea de muncă, dar se
poate autoservi;
- gradul III, când persoana afectată şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, dar îşi
poate continua activitatea la acelaşi loc de muncă, însă în condiţiile unui program
redus.
Conform criteriilor de clasificare menţionate la incapacitatea temporară de muncă,
accidentele de muncă urmate de invaliditate se apreciază ca având consecinţe:
- mari (gradul III),
- grave (gradul II)
- foarte grave (gradul I).
GRADELE DE INVALIDITATE
CONSECINŢELE accidentelor de
(funcţie de gradul de afectare a
muncă urmate de invaliditate
capacităţii de muncă)
gradul I
cu pierderea a totală capacităţii de accidente cu consecinţe
muncă fără posibilitatea mari (gradul III)
autoservirii
gradul II
cu pierderea a totală capacităţii de
muncă, dar cu posibilitatea accidente cu consecinţe
autoservirii grave (gradul II)
gradul III
cu pierderea parţială a capacităţii
de muncă şi continuarea activităţii accidente cu consecinţe
cu program redus la acelaşi loc de foarte grave (gradul I)
muncă
20
c). Decesul. Spre deosebire de primele două situaţii, în cazul decesului este afectată nu
Prin accident mortal se înţelege accidentul care cauzează decesul imediat sau
după un interval de timp, dacă acesta a fost confirmat în baza unui act medico-legal, ca
urmare a accidentului de muncă suferit.
numai integritatea organismului şi capacitatea de muncă, ci însăşi viaţa.

c). Decesul. Spre deosebire de primele două situaţii, în cazul decesului este afectată nu
numai integritatea organismului şi capacitatea de muncă, ci însăşi viaţa.
2.3.3. Clasificarea accidentelor de muncă
Există mai multe criterii de clasificare a accidentelor de muncă astfel:
După numărul persoanelor afectate, accidentele pot fi:
- individuale, când este afectată o singură persoană;
- colective, când sunt afectate cel puţin trei persoane;
După urmările (efectele) asupra victimei, accidentele pot fi:
- accidente care produc incapacitate temporară de muncă;
- accidente care produc invaliditate;
- accidente mortale.
După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea accidentele pot fi:
- accidente mecanice;
- accidente electrice;
- accidente chimice;
- accidente termice;
- accidente prin iradiere;
- accidente complexe (datorate unor cauze directe combinate).
După natura leziunilor provocate asupra organismului:
- contuzii, plăgi;
- înţepături;
- tăieturi;
- striviri;
- arsuri;
- entorse;
- fracturi;etc.
După locul leziunii, există accidente:
- la cap;
- la gat;
- la trunchi;
- la membrele superioare;
- la membrele interioare;
- cu localizări multiple;
- cu alte localizări (ca urmare a intoxicaţiei, electrocutării, axfixiei etc.).
După momentul în care se resimt efectele, accidentele de muncă se împart în:
- accidente cu efect imediat;
21
- accidente cu efect ulterior
22
CRITERII DE CLASIFICAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
Natura cauzelor
Numărul Natura leziunilor
Urmările (efectele) directe care Momentul în care
persoanelor provocate asupra Locul leziunii
asupra victimei provoacă se resimt efectele
afectate organismului
vătămarea
accidente accidente - la cap; accidente cu

individuale care produc mecanice - contuii, plăgi; - la gat; efect
incapacitate - înţepături; - la trunchi; imediat
temporară - tăieturi; - la membrele
de muncă accidente
electrice - striviri; superioare; accidente cu
- la membrele efect
colective accidente
- arsuri; interioare;
- entorse; ulterior
care produc accidente - cu localizări
invaliditate chimice - fracturi; multiple;
- amputări; - cu alte
accidente - leziuni ale localizări (ca
accidente urmare a
mortale termice organelor interne;
intoxicaţiei,
- intoxicaţii acute;
electrocutării,
accidente - asfixii; axfixiei etc.).
prin iradiere - electrocutări;
- insolaţii;
accidente - leziuni multiple.
complexe
Criterii de clasificare a accidentelor de muncă
23
2.4. Acţiunea factorilor de risc asupra organismului uman
Acţiunea factorilor, aşa cum s-a mai arătat, poate conduce fie la:
 vătămarea violentă a organismului, prin lezarea integrităţii anatomice,
determinând anularea sau diminuarea uneia sau a mai multora dintre funcţiile
fiziologice, fie la:
 afecţiuni ale organismului.
În primul caz survine un accident de muncă, iar în al doilea o boală profesională.
Factorii de risc de accidentare se numesc "factori periculoşi", iar agenţii etiologici
prezenţi la locul de muncă, asociaţi cu anumite operaţii industriale sau cu executarea unor
profesiuni, care produc îmbolnăviri, se numesc "factori nocivi".
În funcţie de natura factorilor care le provoacă, se evidenţiază cinci tipuri de vătămări:
 mecanice;
 termice;
 electrice;
 chimice;
 prin iradiere;
 combinate.
Vătămările mecanice se materializează în următoarele tipuri de leziuni:
 contuzii;
 înţepături;
 tăieturi;
 striviri;
 entorse;
 fracturi;
 amputări;
 leziuni ale organelor interne;
 ştrangulare;
 leziuni multiple.
Ele pot fi provocate de diverse corpuri în mişcare, de suprafeţe periculoase la deplasare,
de obiecte ascuţite sau tăioase.
Vătămările termice constau în leziuni sub formă de arsuri, plagă, insolaţie şi sunt
provocate de: contactul victimei cu flacără deschisă, cu obiecte calde, de radiaţii calorice intense
sau de temperatura ridicată a mediului de muncă.
Vătămările electrice se datorează trecerii prin organism a unui curent electric de o
anumită tensiune şi intensitate; leziunile posibile sunt electrocutarea şi metalizarea pielii.
În cazul vătămărilor chimice leziunea constă în: intoxicaţii acute provocate de substanţe
toxice; arsuri chimice provocate de substanţe caustice.
Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radiaţii şi se manifestă
sub forma leziunii organelor interne, a arsurilor sau leziunilor multiple.
Vătămările combinate sunt produse de mai mulţi factori de natură diferită, deci şi
leziunile vor fi multiple. Spre exemplu, în timpul unei explozii, vătămarea organismului are loc
atât sub efectul şocului mecanic, cât şi al şocului termic, leziunile provocate fiind de tipul
contuziilor, fracturilor, amputărilor etc. şi al arsurilor termice.
24

Curs 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BAZELE SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ 2017

De ce aţi ales această specializare?

Absolvenţii specializării ISI pot ocupa diferite funcţii:

 Specialist în domeniul securității și sănătății în muncă (cod COR - 226302);

„Coordonator în materie "Evaluator de risc si "Specialist în

Procesele specifice activităţii de “Expert prevenire–reducere riscuri tehnologice” se

b. “Evaluator de risc şi auditor în domeniul SSM” (cod COR 226307)

Responsabilităţile principale ale “Evaluatorului de risc şi auditor în domeniul SSM”:

c. “Specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (COR 226302).

Specialistul SSM este persoana desemnată de către angajator să organizeze activitatea

Atributiile şi obligatiile specialistului SSM (lucrator desemnat / serviciu intern / serviciu

1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de

2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;

3. elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de

4. verificarea cunoasterii si aplicarii de catre toti lucratorii a masurilor prevazute in planul de

5. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul intreprinderii si/sau unitatii;

6. stabilirea zonelor care necesita semnalizare de securitate si sanatate in munca, stabilirea

7. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de masură şi

8. identificarea echipamentelor individuale de protectie necesare pentru posturile de lucru din

9. participarea la cercetarea evenimentelor conform competentelor prevazute la art. 108-177;

10. propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori, pe criteriul indeplinirii atributiilor in

1.1.1. De ce este importantă protecţia muncii???

Odată cu evoluţia societăţii noastre sub influenţa noilor tehnologii şi condiţii

Evoluţia socităţii din Riscuri noi profesionale soluţii

aparitia de dificultăţi pentru care să garanteze

5550 de persoane îşi pierd anual viaţa în Uniunea

159 000 de persoane din UE mor în fiecare an ca urmare a

143 de milioane de zile de lucru pierdute în fiecare an din

costuri de cel puţin 490 de miliarde de euro pe an datorită

În sens larg, prin „securitate şi sănătate în muncă” se desemnează ansamblul

În sens restrâns, „securitate şi sănătate în muncă” priveşte normele de tehnica

Noţiunea de „securitate şi sănătate în muncă” are deci un conţinut complex care:

Sistemele de securitate şi sanătate în muncă (SSSM) sunt concepute pentru a identifica şi

Costuri şi riscuri reduse

Creşterea productivităţii muncii şi calitatii

Îmbunatăţirea eficienţei întreprinderii

Îmbunatăţirea poziţiei întreprinderii

1.2. LEGISLAŢIA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ

1.2.1. Legislaţie Naţională

Are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii

Conţine următoarele prevederi care vizează evaluarea riscurilor:

Angajatorul are obligaţia:

„să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv

II. H.G. Nr. 1425/2006 Pentru Aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a

III. Normele Generale de Protecţie a Muncii

Acte normative adiacente Legii securităţii şi sănătăţii în muncă

salariatii temporari încadrati la agenti de muncã temporarã

privind cerintele minime pentru îmbunãtãtirea securitãtii si

privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor 8

Instituţii de interes national cu preocupări în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă:

 ASOCIATIA ROMÂNA PENTRU SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

 INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU

1.2.2. Legislaţie Europeană

Directivele europene sunt obligatorii din punct de vedere juridic şi trebuie

Directiva - Cadru 89/391/CEE, adoptată în 1989

Instituţii de interes european cu preocupări în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă:

 AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ

1.2.3. Legislaţie Internaţională

OIM este Organizația Internațională a Muncii responsabilă pentru elaborarea și

1. Accident de munca: accident prin care se produce vatamarea violenta a organismului

2.1. ACCIDENTELE DE MUNCĂ

Factori de fond: proprii factorului uman, proprii

scutire medicală şi recuperare