CURS 3

EVALUAREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ

EVALUARE RISCUlUI PROFESIONAL
Definiţii :
Prin FACTOR DE RISC– trebuie să se înţeleagă orice fel de
circumstanţă, agent sau element din mediul geografic sau
social, ca şi oricare caracteristică a unei persoane, care
induce sau este asociată unei probablilitati mai mari de
îmbolnăvire, invaliditate sau deces printr-o anumită boală.
Definiţii elaborate de un grup de experţi IMS:
HAZARD (pericol) = o sursă de pericol; un termen calitativ
arătând faptul că un agent din mediu poate acţiona nociv
asupra stării de sănătate (dacă nivelul de expunere este
suficient de mare, la unii indivizi şi / sau dacă sunt
prezentate alte condiţii).
RISCUL este probabilitatea cantitativă ce evidenţiază
efectele în starea de sănătate care pot să apară după o
cantitate (doza) specifică pericolului la care este expus
un individ sau un grup de indivizi.
IDENTIFICAREA PERICOLULUI consta în identificarea
agentului de mediu, a efectelor adverse ale acestuia,
populaţiile ţinta şi condiţiile de expunere.
ESTIMAREA RISCULUI (evaluarea relaţiei doza-raspuns)
este cuantificarea relaţiei doza-efect şi doza-raspuns
pentru un agent dat din mediu, arătând probabilitatea
şi natura efectelor asupra stării de sănătate ca urmare
a expunerii la agent, într-un mediu ştiinţific general.
EVALUAREA EXPUNERII consta în cuantificarea expunerii la
pericol pentru un individ sau grup de indivizi.
CARACTERIZAREA RISCULUI este reprezentată de identificarea
pericolului şi estimarea riscului aplicate la apariţia pericolului în mediu.
EVALUAREA RISCULUI este o combinaţie dintre identificarea peicolului,
estimarea riscului, evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului.
MONITORIZAREA RISCULUI este procesul de urmărire a deciziilor şi
acţiunilor luate în cadrul administrării riscului cu scopul de a controla
dacă diminuarea expunerii şi a riscului a fost atinsă.
ADMINISTRAREA RISCULUI consta în procesul de conducere, luare de
măsuri şi controlul activ şi controlul activ al pericolului vis-a-vis de acei
agenţi din mediu pentru care evaluarea riscului a indicat că acesta este
prea mare.
RISCUL PROFESIONAL rezultă din efectul combinat al probabilităţii de
apariţie a unui efect nedorit şi magnitudinea acestui eceniment.
FACTORII DE RISC reprezintă, de regulă, abateri de la normal ale stării
sau modului de funcţionare a elementelor sistemului de muncă.
ETAPE ÎN INVESTIGAREA FOCTORILOR DE RISC:
 

I. Identificarea şi evaluarea riscurilor prin aprecierea următoarelor

elemente:
-riscul existent
-subiecţii ce ar putea fi afectaţi
-consecinţele imediate şi pe termen lung
a) Identificarea:
- Consultarea registrelor de evidenta a bolilor profesionale şi a
accidentelor; a evidentei morbidităţii cu incapacitate temporară de
muncă, a morbidităţii legată de profesie şi a morbidităţii general.
- Consultarea buletinelor de determinare a noxelor profexionale.
- Consultare cărţilor tehniceale maşinilor şi utilajelor, precum şi a
procesului tehnologic.
- Inspecţia locurilor de muncă în vederea informării şi luării unor
decizii.
- După controlul de fond se va proceda la acordarea sau, după caz,
retragerea autorizaţiei de funcţionare.
b) Evaluarea riscurilor detectate.
-Presupune aprecierea nivelului riscurilor pe baza combinaţiei dintre
gravitatea maximă previzibilă a acţiunii asupra organismului uman şi
frecvenţa probabilă a producerii accidentului sau îmbolnăvirii.
Vom constata că riscurile pot fi :
- mai grave dar mai puţin frecvente ;
-mai puţin grave dar mai frecvente

II. Prevenirea riscurilor profesionale

-Este principala activitate a organelor medicale şi de protecţia
muncii deservesc unitatea respectivă.
-Securitatea şi sănătatea în muncă sunt laturi ale aceluiaşi proces.
Măsurile vor fi :
•administrative
•legislative
•tehnice
•de personal
SISTEMUL DE MUNCĂ 
În orice proces de muncă sunt implicate patru elemente:
• executantul
• sarcina de muncă
• mijloacele de producţie
• mediul de muncă
Executantul : reprezintă omul implicat nemijlocit în realizarea
sarcinii de muncă.
Sarcina de muncă : reprezintă totalitatea mijloacelor de
muncă (clasiri, instalaţii, maşini, mijloace de transport,
etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, produse
intermediare, etc.) utilizate în procesul de producţie a
bunurilor materiale.
Mediul de muncă : reprezintă ambianta fizică şi socială în
care executantul îşi desfăşoare activitatea.
1. ACŢIUNI GREŞITE
1.1. Executare defectuoasă de operaţii
comenzi
manevre
poziţionări
poziţionări
fixări
assamblari
reglaje
utilizare greşită a mijloacelor de producţie etc.
1.2 Nesincronizări de operaţii – întârzieri, devansări
1.3. Efectuarea de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă
pornirea echipamentelor tehnice
întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice
alimentarea sau oprirea alimentarii cu energie (curent electri, fluide energetice, etc.)

 deplasări, staţionari în zone periculoase

 deplasări cu pericol de cădere:
· de la acelaşi nivel :
 prin dezechiibrare
 alunecare
 împiedicare
· de la înălţime :
 prin păşire în gol
 prin dezechilibrare
 prin alunecare
1.4. Comunicări accidentogene

2.
OMISIUNI
2.1. Omiterea unor operaţii
2.2. Neutralizarea mijloacelor de protecţie

Factori de risc proprii executorului

GESTIUNEA RISCURILOR PE LOCURI DE MUNCĂ

Se impune întocmirea unei fise de evaluare a riscului, care să

cuprindă următoarele date :
•Unitatea
•Atelierul
•Locul de muncă
a) Caracteristicile locului de muncă legate de :
•mijloacele de producţie (maşini, utilaje)
•mediu
•sarcina de muncă
•executant
b) Forma concretă de manifestare a riscului.
c) Ierarhizarea factorilor de risc în funcţie de nivel.
d) Măsurile de prevenire trebuie să vizeze factorii de risc proprii
pentru:executant; sarcina de muncă, mijloacele de producţie
mediul de muncă, securitatea în muncă, educaţia pentru sănătate.
ACTIVITATEA MEDICULUI DE MEDICINĂ MUNCII
(ÎNTREPRINDERE) LEGATĂ DE PREVENIREA ŞI COMBATAREA
FACTORILOR DE RISC
•Are caracter profilactic.
•Se efectuează consultaţii medicale profilactice în următoarele
situaţii: la angajare, periodic, după un accident de muncă,
după o boală profesională, în perioada de adpatare la muncă
a noilor angajaţi.
•Urmărirea (în cadrul comisiei de Sănătate şi Securitate în
muncă) situaţiei bolilor profesionale şi a accidentelor de
muncă : cauze, consecinţe.
•Stabilirea de măsuri orientate în raport cu natura bolilor
profesionale şi a accidentelor în muncă.
•Informarea managerului întreprinderii
•Educaţia pentru sănătate a muncitorilor, legate de condiţiile
existente la locurile de muncă respective.
Medicul de MM - locul si rolul sau in societatea moderna si pe scara
medicala
Medicul de medicina muncii are un rol strict profilactic si lui i se
adreseaza oamenii activi in campul muncii, ale caror probleme sunt de
cele mai multe ori legate de conditiile de lucru si care se adreseaza mai
putin medicului de familie. Medicul de medicina muncii supravegheaza
sanatatea salariatilor, rolul sau fundamental fiind in depistarea si
gestionarea riscului profesional, a pericolului pentru sanatatea umana a
anumitor conditii de lucru si consiliaza angajatorul/patronul in materie
de igiena, conditii de munca si preventie a bolilor profesionale si a
accidentelor de munca. MM este obligat sa pastreze secretul
profesional, medicul de medicina muncii nu poate sa comunice un dosar
medical sau date medicale nici unui angajator sau patron, el trebuie sa
aiba abilitatea, flerul si priceperea unui bun vorbitor pentru a se face
inteles de agajator/patron fara a comunica date medicale personale.
 Supus restrictiei secretului medical el nu poate deci, sa-si
motiveze deciziile prin date obiective, puse pe hartie sub forma de analiza
medicala cand trebuie sa convinga angajatorul ca salariatul sau este
potrivit pentru un anumit loc de munca. Si aici, rolul sau de vorbitor, de
psiholog trebuie sa se faca simtit pentru a convinge angajatorul/ patronul
cum sa faca un efort, un compromis, cum sa inteleaga ca salariatul sau nu
poate lucra decat in anumite conditii si ca, astfel, profitul sau nu este in
pericol!
-De altfel, nici un alt angajat al intreprinderii unde lucreaza un
salariat nu are dreptul sa cunoasca datele medicale ale unui salariat, iar
angajatorul/patronul are dreptul doar la concluzia medicala de aptitudine
sau inaptitudine a salariatului. Este de multe ori dificil pentru medic sa-l
faca pe angajator sa accepte angajarea pe anumite posturi a anumitor
categorii de salariati sau de amenajare sau adaptare a unui loc de munca
conform cu handicapul sau, cu deficientele fizice sau psihice ale
salariatului, cu boala sau starile fiziologice de sarcina si alaptare, in asa fel
incat salariatul sa aiba satisfactia muncii sale, iar angajatorul sa obtina
profitul scontat din afacerea sa.
Conditiile de desfasurare a activitatii
 
Medicul de medicina a muncii este independent în exercitarea profesiei sale.
(Codul Muncii, art.184., alin 2.) Acest lucru este reiterat în Legea nr.
418/2004, art.27, 32, si în Codul de Deontologie Medicala al Colegiului
Medicilor din România, art.9.
Medicul de medicina muncii ca membru al Colegiului Medicilor din România
este obligat sa respecte juramântul depus, legile si regulamentele specifice
profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile Statutului, deciziile
obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România precum si orice alta
fapta savârsita în legatura cu profesia sau în afara acesteia, care este de
natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului
profesional. (Statutul Colegiului Medicilor din România, art.97). Plângerile,
sesizarile si contestatiile referitoare la activitatea medicului se depun la
Colegiul Medicilor din judetul respectiv, si pot avea ca efect masuri
disciplinare pâna la interdictia de a profesa si retragerea calitatii de membru.
Actul normativ principal care se aplica în general în este Legea nr. 306 din 28
iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si
functionarea Colegiului Medicilor din România.
 De asemenea o a doua institutie publica cu autoritate asupra
activitatii medicilor de medicina muncii este Autoritatea de Sanatate Publica
judeteana din cadrul Ministerului Sanatatii Publice, care
autorizeaza/avizeaza si controleaza calitatea serviciilor medicale acordate
lucratorilor la locul de munca si asigura formarea si perfectionarea
profesionala în domeniul medicinei muncii. Coordonarea la nivel national si
emiterea de reglementari pentru desfasurarea activitatii de medicina muncii
este sarcina Ministerului Sanatatii Publice (Legea 319/2006, art. 46, alin. B,
c).
Angajatii au dreptul de a face contestatie la deciziei medicului de
medicina muncii, privind aptitudinea de munca, in termen de 7 zile de la
data primirii fisei de aptitudine in munca. Contestatia se adreseaza
Autoritatii de Sanatate Publica, care va desemna o comisie formata din 3
medici specialisti de medicina muncii si convoaca partile implicate în termen
de 21 de zile lucratoare de la data primirii contestatiei. Decizia comisiei este
consemnata într-un proces-verbal si este comunicata în scris persoanei
examinate medical. Concluzia procesului-verbal este consemnata în fisa de
aptitudine, în care a fost precizat rezultatul examenului medical contestat.
(HG 355/2007, art.30-34).
Atributile medicului de medicina a muncii
 
Principala îndatorire consta în desfasurarea de activitati având ca scop
prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale (Codul Muncii,
art.185, alin.1, lit.a).
Conform Legii nr.418/2004, medicul specialist de medicina a muncii este
principalul consilier al angajatorului si al reprezentantilor angajatilor în
probleme de promovare a sanatatii în munca si în îmbunatatirea mediului
de munca din punct de vedere al sanatatii în munca.
Responsabilitatile legale ale medicului de medicina muncii la locul de
munca:
• vizitarea locurilor de munca pe care le are în supraveghere
• identificarea factorilor de risc si participarea la actiunile de evaluare a
acestora
• supravegherea efectiva a conditiilor de igiena (Codul Muncii, art.185, alin.1,
lit.b)
• coordoneaza monitorizarea biologica a expunerii profesionale si a efectelor
biologice consecutive expunerii, dupa o prealabila selectie a celor mai
adecvate teste, pe baza parametrilor de sensibilitate, specificitate si a
valorii lor predictive;
•consiliaza atât angajatorul cât si inspectorul de munca în problemele
specifice de analiza si expertiza a produselor si substantelor chimice
folosite si a efectelor pe care le-ar putea produce asupra organismului
uman (Codul Muncii, art. 178 alin.2).
•colaborareaza cu angajatorii sau responsabilii de protectia muncii din
unitate pentru evidenta posturilor de lucru care necesita examene
medicale suplimentare, testarea aptitudinilor si/sau control medical sau
psihologic periodic, coordonarii masurilor de prevenire si protectie.
(Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii
in munca nr. 319/2006, art.15 alin.13, 14, 26)
•supravegherea sanatatatii angajatilor prin efectuarea de examinari
medicale la încadrarea în munca, de adaptare, periodice, la reluarea
muncii si la încetarea activitatii profesionale în respectivul loc de munca
(prevazut si de Codul Muncii, art.185, alin.1, lit.c)
•comunicarea existenţei riscului de imbolnavire profesională către toţi
factorii implicaţi în procesul muncii; (Ordinul MS nr.240/2004)
•stabilirea aptitudinii în munca, cu ocazia oricarei examinari medicale prin
evaluarea handicapului în relatie cu munca
• efectuarea de recomandari privind organizarea muncii,
amenajarea ergonomica a locului de munca, utilizarea în
conditii de securitate a substantelor folosite în procesul
muncii, precum si repartizarea sarcinilor de munca,
tinând seama de capacitatea si aptitudinile angajatilor
de a le executa
• organizarea primul ajutor si tratamentului de urgenta si
instruirea angajatilor cu privire la aplicarea metodelor
accesibile lor de prim ajutor si a procedurilor de urgenta,
daca are competenta în acest sens
• consilierea angajatorului asupra unei bune adaptari a
muncii la posibilitatile angajatului în circumstantele
speciale ale unor grupuri vulnerabile: femei gravide,
mame în perioada de alaptare, adolescenti, vârstnici si
persoane cu disabilitati
• coordonarea procesul de recuperare a capacitatii de
munca, aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de
reabilitare
• propune angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii
unor salariati, determinata de starea de sanatate a acestora. (Codul
Muncii, art.185, alin.2); trecerea temporara într-un alt post de munca fara
expunere la noxele sau fara solicitarile care pun în pericol sanatatea
angajatului sau împiedica/întârzie recuperarea dintr-o conditie patologica
se face cu mentinerea salariului; schimbarea locului de munca sau a felului
muncii presupune modificarea unor elemente esentiale ale contractului de
munca.
• colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitarii
angajatilor cu probleme de sanatate mentala datorate unor factori aferenti
procesului muncii si relatiilor interumane de la locul de munca;
• recomandarea masurile adecvate privind sanatatea si securitatea în munca
a angajatilor cu probleme speciale legate de utilizarea de droguri si
consumul de alcool;
• întocmirea de rapoarte cât mai precise si mai complete catre angajator,
angajati si autoritatile competente, conform legii; stabileste în fiecare an
un program de activitate pentru îmbunatatirea mediului de munca din
punct de vedere al sanatatii în munca pentru fiecare angajator; elementele
programului sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii
comitetului de securitate si sanatate în munca. (Codul Muncii, art.186);
• este membru de drept în comitetul de securitate si sanatate în munca.
(Codul Muncii, art.185, alin.3);