MODUL 2

(2 ore teorie , 6 ore practică)

Aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă şi în
domeniul situaţiilor de urgenţă

NOTIUNI GENERALE
Eliminarea tuturor accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale cu ajutorul
prevenirii reprezintă obiectivul general al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acest
obiectiv cuprinde, de asemenea, reducerea consecinţelor în cazul producerii
accidentelor şi/sau îmbolnăvirilor profesionale. Prevenirea trebuie să cuprindă
toate situaţiile care afectează sau pot afecta integritatea sistemului de muncă şi
continuitatea proceselor de muncă.
Acţiunea preventivă cuprinde ansamblul de mijloace umane, tehnice,
economice şi organizatorice cu efect pozitiv în rezultatul următoarei ecuaţii

Pericol/Risc + Imprejurări favorizante = Accident/Incident

Aplicând acestei ecuaţii principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru, se

pot determina următoarele obiective de urmărit:
- eliminarea pericolelor/ riscurilor sau reducerea consecinţelor potenţiale la sursă,
- eliminarea sau modificarea împrejurărilor favorizante în vederea scăderii
probabilităţii de producere,
- prevederea de măsuri şi mijloace adecvate pentru a face faţă situaţiilor
de urgenţă.

Aspecte privind stadiul actual al securităţii şi sănătăţii în muncă

Activitatea de protecţie a muncii în România are o istorie de peste 100 de ani şi a
evoluat în strânsă legătură cu dezvoltarea industrială care, încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, a atras după sine primele manifestări ale acestei activităţi
Anul 1874 consemnează apariţia şi intrarea în vigoare a unei legi ce reglementează
aspecte de sănătate în muncă, “Legea sanitară”, iar în 1894 intră în
vigoare
“Regulamentul pentru industriile insalubre” care poate fi considerat primul act
normativ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă deoarece cuprindea dispoziţii
obligatorii privind munca femeilor şi tinerilor, prevenirea accidentelor de muncă şi
a îmbolnăvirilor profesionale.
O activitate susţinută de aplicare a măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă
şi a bolilor profesionale s-a desfăşurat între anii 1920 şi 1940 de către “Serviciul de
Igienă Industrială”, organism care a funcţionat în cadrul Casei Centrale a
Asigurărilor Sociale.
După cel de al doilea război mondial s-a înfiinţat un sistem guvernamental de
instituţii cu atribuţii exprese în domeniu: în 1949 s-a înfiinţat Consiliul pentru
Protecţia Muncii, din subordinea Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale,
organism care cuprindea reprezentanţi ai Confederaţiei Generale a Muncii, ai
Consiliului de Stat al Planificării, ai Ministerului Invăţământului şi responsabili cu
protecţia muncii.

Un moment remarcabil îl constituie adoptarea în 1965 a “Legii nr. 5/1965 cu

privire la protecţia muncii” care a reuşit, într-o anumită măsură ca, prin efectele ei,
să se apropie în etapa respectivă de standardele europene în materie, să contureze
cadrul organizatoric şi legislativ necesar derulării activităţii de producţie în condiţii
de securitate şi sănătate în muncă.

Ulterior, în 1966, a luat fiinţă un organism independent al statului, Comitetul de

Stat pentru Protecţia Muncii, cu o structură organizatorică pe două
niveluri: central şi teritorial, care a manifestat preocupări deosebite pentru
pregătirea specialiştilor în acest domeniu.
După decembrie 1989, transformările intervenite în viaţa economică şi
socială a României şi tranziţia spre o economie de piaţă au determinat apariţia unor
probleme noi, ca de exemplu: creşterea rapidă a numărului de agenţi economici,
apariţia sectorului privat, creşterea şomajului, intensificarea fenomenului de
eludare a legilor, creşterea rolului partenerilor sociali (patronate, sindicate) ce au
impus modificarea structurii şi conţinutului legislaţiei privind securitatea şi
sănătatea în muncă.

Astfel, încă din anul 1990 s-au întreprins măsuri pentru revizuirea reglementărilor
din domeniul protecţiei muncii pentru a crea un nou sistem legislativ al cărui
principiu fundamental să fie armonizarea cu prevederile directivelor Uniunii
Europene, cu cele ale convenţiilor si recomandărilor Organizaţiei Internaţionale a
Muncii. Tot în anul 1990 a fost reproiectată structura organizatorică şi funcţională
a instituţiei protecţiei muncii, aceasta fiind integrată în cadrul Ministerului Muncii
şi Protecţiei Sociale.
Ca urmare a ratificării, la 5.04.1993, a Acordului European, care instituia o
asociere între România şi U.E. în vederea acceptării ulterioare a ţării noastre ca
membru cu drepturi depline , s-a început un proces lung de armonizare a
legislaţiei naţionale cu cea comunitară.

Reglementări legale
La nivel european, preocupările privind asigurarea unui mediu de muncă sigur şi
sănătos s-au concretizat în cuprinderea în acquis-ul comunitar a unui mare număr
de directive europene în domeniul securităţii şi sănătăţii î n muncă. O mare parte
dintre acestea au fost transpuse recent în legislaţia română, determinând
modificări importante ale modului de abordare a problematicii prevenirii la nivel
de întreprindere.
Astfel, angajatorii vor trebui să respecte noi cerinţe de securitate şi sănătate ale
lucrătorilor, armonizate cu cele de la nivel european, care au ca obiectiv principal
îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă.
Legislaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă este o componentă a sistemului
naţional de reglementări, care stabileşte responsabilităţile instituţiilor implicate,
cadrul de înfiinţare şi organizare a activităţii în domeniu şi asigură respectarea
principiilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
Caracteristica ei fundamentală este aceea că se află într-un proces de armonizare cu
prevederile directivelor europene în domeniu.
Constituţia României, afirmând dreptul la protecţ ie socială, face referire şi la
măsurile de securitate şi igienă a muncii, iar Codul Muncii cuprinde prevederi care
se referă la protecţia vieţii şi a sănătăţii lucrătorilor.
Prin transpunerea Directivei Cadru (89/391/CEE) în Legea nr.90/1996 a
Protecţiei Muncii, republicată, şi î n Normele Generale de Protecţie a Muncii au
fost preluate principiile prevenirii, precum şi o serie de măsuri care vizau
îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă. Legea 90/1996 şi normele
metodologice de aplicare a acesteia, au reglementat, pe o perioadă de 10 ani,
cadrul organizatoric al protecţiei muncii şi atribuţiile organismelor statului
privind coordonarea şi controlul acestei activităţi.
Sistemul piramidal de reglementări, format din Legea nr.90/1996, Normele
metodologice de aplicare ale acestei legi, Normele Generale de Protecţie a Muncii
şi normele specifice de securitate a muncii, a fost integral abrogat prin adoptarea
Legii nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, ale cărei prevederi au intrat în
vigoare la 01 octombrie 2006.
Obiectivele securitatii si sanatatii
- armonizarea legislatiei nationale cu cea a Uniunii Europene pe probleme privind
calitatea vietii, protectia mediului înconjurator, asigurarea vietii, securitatii si
sanatatii angajatilor;
- constientizarea lucratorilor în cunoasterea si respectarea normelor si standardelor
de securitate si sanatate a muncii în amenajarea, dotarea locurilor de munca,
exploatarea în conditii de siguranta a echipamentelor de munca în scopul evitarii
producerii accidentelor de munca si a îmbolnavirilor profesionale;
- eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare si/sau îmbolnavire
profesionala existenti în sistemul de munca (executant - sarcina de munca -
mijloace de productie - mediul de munca), informarea, consultarea si participarea
lucratorilor si a reprezentantilor acestora;
- aplicarea cu prioritate a masurilor de protectie colectiva si de prevenire a
accidentelor de munca si îmbolnavirilor profesionale fata de masurile de protectie
individuala.

1. Identificarea riscurilor în muncă

1.1. Riscurile în munca sunt identificate în functie de specificul locului de munca
1.2. Riscurile în munca sunt identificate conform prevederilor legale
1.3. Riscurile în munca sunt identificate în conformitate cu normele interne si caracteristicile
participantilor la instruire

→ în această etapă se
stabileşte, pentru fiecare
componentă a sistemului de
muncă
→ în această etapă se
stabileşte, pentru fiecare
componentă a sistemului de
muncă
În această etapă se stabileşte, pentru fiecare componenţă a sistemului de muncă
evaluat (respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite ce disfuncţii poate
prezenta, în toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare;
→ identificarea tuturor riscurilor posibile presupune simularea funcţionării
Identificarea tuturor riscurilor posibile presupune simularea funcţionării
stemului şi deducerea respectivelor abateri; aceasta se poate face printr-o analiză
verbală cu tehnologul, prin aplicarea metodei arborelui de evenimente, prin
simularea pe un model experimental sau prin procesare pe computer;
→ factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului de muncă
Factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului de muncă, unde
se mai specifică, în aceeaşi etapă, şi forma lor concretă de manifestare:
- descrierea acestora şi dimensiunea parametrilor prin care se apreciază
respectivul factor (de exemplu, rezistenţa la apăsare, forfecare, greutate şi
dimensiuni, curba Cz etc.).

Evaluarea risurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

-Evaluarea riscurilor de
accidentare şi
îmbolnăvire profesională
- → pentru determinarea
consecinţelor posibile
ale acţiunii factorilor
de risc se
- pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de
risc se utilizează lista din Anexa 2;
- → gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa
3;
- gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa
3;informaţiile pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor
posibile se obţin din statisticile accidentelor de muncă şi bolilor profesionale
produse la locul de muncă respectiv sau la locuri de muncă similare;
- → pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala
din Anexa
- pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala din
Anexa3; încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe
bază statistic sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele
(zilnic, săptămânal, lunar, anual etc.); intervalele respective se transformă
ulterior în frecvenţe exprimate prin număr de evenimente posibile pe an;

- rezultatul obţinut în
urma procedurilor
anterioare se identifică
în Grila de
 - rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în
Grila deevaluare a riscurilor (Anexa 4) şi se înscrie în Fişa locului de muncă
(Anexa 6).
- → cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină
apoi
cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină
apoiaceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte; se obţine astfel o
ierarhizare a dimensiunii riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă
posibilitatea stabilirii unei ierarhii a măsurilor de prevenire şi protecţie, în
funcţie de factorul de risc cu nivelul cel mai mare de risc;

- nivelul de risc global (N

- nivelul de risc global (N
- nivelul de risc global (N ,) pe locul de muncă se calculează ca o medie
ponderată a nivelurilor de risc (Ri) stabilite pentru factorii de risc identificaţi;
pentru ca rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se
utilizează ca element de ponderare rangul factorului de risc (r i), care
este egal cu nivelul de risc; formula de calcul al nivelului de risc global este
următoarea:
n
∑ ri Ri
i=1
Nr = .....................
n
∑ ri

i=1
unde:
N r= nivelul de risc global la locul de munca;
r i = rangul factorului de risc “ i ”;
Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc “i “;
n = numarul factorilor de risc identificati la locul de munca respectiv.

nivelul de securitate (N
 - nivelul de securitate (N ,) pe loc de muncă se identifică pe Scala de
încadrare a nivelurilor de risc/securitate (Anexa 5);
- atât nivelul de risc global, cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului
de muncă (Anexa 6).

2. Aplicarea normele de Sănătate şi Securitate în muncă

2.1. Normele de sanatate si securitate în munca sunt aplicate în conformitate cu specificul locului de
desfasurare a activitatilor sportive

2.2. Normele de sanatate si securitate în munca sunt aplicate conform cu legislatiei muncii în vigoare

2.3. Normele de sanatate si securitate în munca sunt aplicate conform instructajelor periodice
efectuate de personalul abilitat

3. Aplicarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor

3.1. Normele de prevenire si stingere a incendiilor sunt aplicate cu respectarea conditiilor de
securitate si în cadrul activitatii de instruire

3.2. Procedurile PSI sunt aplicate în cadrul participarii la instructajele periodice si aplicatiile practice

3.3. Echipamentele si materialele de stingere a incendiilor sunt actionate conform normativelor

si tehnicilor de utilizare însusite în cadrul instructajelor

4. Aplicarea procedurilor de urgenţă, prin ajutor şi de evacuare

4.1. În caz de urgenta sunt aplicate sarcinile prevazute în fisa postului si se actioneaza
reglementarilor în vigoare precizate la instructaje

4.2. În caz de urgenta sunt aplicate procedurile specific locului de munca si se semnaleaza personalul
si serviciile abilitate

4.3. Primul ajutor este acordat rapid, în functie de tipul accidentului produs, pentru evitarea agravarii
situatiei create, utilizând materialele sanitare specifice

4.4. Procedurile de urgenta, prim ajutor si de evacuare sunt aplicate conform planului afisat la loc
vizibil

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!