Perspectiva clasica si

neoclasica a
concurentei
sinteza

1
Originea dreptului
concurentei
 Din perspectiva originii sale, conceptul de
concurență s-a format și folosit din vremuri
străvechi. Reglementările juridice moderne
l-au preluat din limbajul uzual,
completându-l cu noi caracteristici în scopul
adoptării la cerințele vietii economice
contemporane. Concurența presupune
confruntare, lupta între tendințe adverse
care converg spre același scop.
2
Concurenta si economia
de piata
 Etimologic cuvântul concurenţă îşi are
originea în latinescul: „concurrere”
care înseamnă „a concura”.
Concurenţa este un mod de
manifestare al economiei de piaţă, în
care, pentru un bun omogen şi
substitutele sale, existenţa unui singur
producător devine practic imposibilă.
3
Concurenta si economia
de piata
 Furnizorii întreprinderii, beneficiarii,
intermediarii, etc sunt interesaţi de
eliminarea concurenţei într-o economie
de piaţă liberă, unde doar cererea şi
oferta ar trebui să fie „regale şi
regina”. Toate cu un singur scop:
satisfacerea intereselor “actorilor vieţii
economice.”
4
Concurenta si economia
de piata
 Trăsătură esențială a economiei de piață,
concurența reprezintă acea stare de fapt de
pe o piață, în care firmele producătoare sau
vânzătorii își dispută supremația
cumpărătorilor, se luptă la propriu pentru
clienți și mai ales pentru păstrarea și
fidelizarea lor, cu scopul atingerii unui
anumit obiectiv de afaceri (ex: profituri,
vânzări si/sau un segment de piață).
5
Perspectiva clasică
(dinamică):
 “Noul stat industrial” reprezinta prima
varianta a interpretarii clasice a concurenței,
iar toate aspectele acestei variante isi
gasesc confirmarea in lucrarea lui J.K.
Galbraith.
 Perspectiva general istorică dezvăluie o
evoluție a dezvoltării industriale în care
echilibrul concurențial se întrepătrunde fiind
înlocuit în secolul XX de “ceva diferit”.
6
 Trei școli de
nonconformiști:
 Școala capitalismului
monopolist;
  Școala managerială;

  Școala planificării.

7
 Școala capitalismului
monopolist. Esenţa teoriei:
 Apariția pe piețele lumii în secolul XX a
firmelor gigant a fost interpretată ca o
mișcare de la o piață concurențiala, la
o piață cu structura monopolistă.
 Doctrinele care pun un accent deosebit
pe dezvoltarea monopolurilor se pot
grupa în școala capitalist-monopolistă
stilizată.
8
Școala capitalismului
monopolist. Esenţa teoriei:
 O versiune radicală a abordării capitalismului
monopolist a fost combătută de Alfred
Marshall în abordarea sa asupra
concurenței.
 O analiza similară a principalelor tendințe în
interpretările asupra concurenței a generat
dezvoltarea doctrinei concurenței
monopoliste și a doctrinelor asociate.

9
 Școala managerială
 a dezvoltat o “literatură managerială”
elaborată. “Managerialismul” s-a născut
după ce a fost acceptat, în principiu, de
literatura de specialitate, asupra structurilor
monopoliste ale pieţei, vizand potenţial o
activitate mai subversiva din partea firmelor
decât cea dinainte: comportamentul firmelor
era presupus ca fiind afectat de deciziile
interne şi determinat strict de mediul extern.

10
 Școala managerială
 Ulterior, literatura de specialitate a
recunoscut că multe dintre efectele
potenţial nonconformiste ale doctrinei
s-au pierdut, iar şcoala managerială a
fost integrată în teoria neoclasică a
posibilităţilor de alegere,
concentrându-şi atenţia asupra
conflictelor dintre proprietarii şi
administratorii resurselor.
11
 Școala managerială
 tendinţa dominantă a fost de a
considera şcoala managerială un
“lucru rău”, dar cu un aspect
excepţional şi curios, care constă într-o
idee care se abate de la observaţia lui
Adam Smith, şi anume: „cina” nu vine
de la bunăvoinţa măcelarului sau
brutarului, ci de la felul în care ei îşi
concep propriul interes.
12
 Școala managerială

 După unii managerialişti, nu este

necesară intervenţia statului sau a unei
“mâini invizibile” asupra concurenţei ca
protectie împotriva manifestării
interesulul personal, când se poate
conta pe disponibilitatea managerului
modern de a stinge orice conflict între
puterea privată şi interesul public.
13
 Şcoala planificării
 a prins contur în cadrul abordării “Noului stat
industrial” şi pune un accent deosebit pe
alegerea problemelor interne ale firmei, între
planificare şi piaţă.
Forţa acestei scoli se deduce din studiile
efectuate de Alfred Marshall, care au adus o
provocare doctrinelor standard, impunând
ideea relevanţei concurenţei ca element
justificabil central în dezvoltarea structurii
industriale a Americii la sfârşitul secolului XX.

14
 Şcoala planificării
 Scopul principal a constat în faptul că decizia
luată de firmă este de a înlocui piaţa anonimă
cu o “mână văzută” a managementului
producţiei şi desfacerii bunurilor sale. În acest
context, concluzionăm că evenimentele
hotărâtoare pentru dezvoltarea societăţii
industriale moderne s-au propulsat din
interiorul firmelor şi nu impuse de un mediu
concurenţial.

15
 “Instituționaliștii”
 una dintre cele mai vechi şi mai radicale variante
a concurenţei a fost reprezentată de
instituţionalişti.
 Printre adepţii acestei concepţii se numără
institutionaliştii americani, şcoala germană,
behaviorişti, istorici ai economiei,
 Exista şi multe opinii disidente subterane şi
nonacademice afirmate de economişti şi analişti
economici.

16
 “Instituționaliștii”

 Din punct de vedere metodologic,

iniţiativa concepţiei s-a realizat, prin
opoziţie, în termeni naivi la doctrina
standard, cu sprijinul metodelor
inductive, în locul celor deductive,
acceptându-se astfel din perspectiva
exterioară, reparaţia tradiţională a
teoriei şi faptelor.
17
 Critici ale
institutionalistilor
 Primul aspect al criticii instituţionaliste
este o înclinaţie antiutilitaristă, o
negare a suficienţei interesului
personal, ca justificare la
comportamentul economic:

18
 Critici ale
institutionalistilor
 “Omul ca fiinţă socială este un copil al
civilizaţiei şi un produs al istoriei.
Dorinţele, concepţiile intelectuale,
relaţiile cu bunurile materiale şi relaţia
cu alte fiinţe umane nu au fost
întotdeauna aceleaşi. Geografia l-a
influentat, în timp ce progresul
educaţiei l-a transformat complet”.
19
 Concluzii privind teoriile
clasice:
 1. interesul personal este prima forţă motrică în
acţiunile agenţilor economici, acţiuni care
decurg din relaţiile preferenţiale stabile şi bine
definite;
 2. ca efect al conceptualizării acţiunii umane,
evoluţia istorică a comportamentului economic
se explică prin schimbările exogene, prin
constrângeri ale mediului cu care au avut de-a
face participanţii şi nu prin schimbări generate
de utilitatea fundamentală;

20
 Concluzii privind teoriile
clasice:
 3. rezultatele economice sunt analizate
făcând abstracţie de consideraţiile
instituţionale. Instituţiile se află în afara
domeniului teoriei economice, iar evoluţia
instituţiilor financiare reprezintă o problemă
deosebită a doctrinei clasice. Astfel
domeniul finanţelor constituie o disciplina
importanta, urmare insuccesului teoriei
economice în problema timpului şi a
incertitudinii pe o piaţă extrem de mobilă;
21
 Concluzii privind teoriile
clasice:
 4. teoria valorii are un rol
important în cadul doctrinei
clasice.

22
 Concluzii privind teoriile
clasice:
 Existenţa institutiilor, a sistemelor
legale şi tradiţiilor corespunzătoare nu
determină cu anticipaţie efectele
asupra felului cum este condusă o
afacere. (dovada înclinaţiei
antiutilitariste a instituţionalismului).

23
 Concluzii privind teoriile
clasice:
 În consecinţă, doctrina economică
clasică a pus bazele unei analize a
mulţimilor de instituţii şi structuri
legale, evaluându-le după efectele lor
asupra procesului de liber schimb al
bunurilor. Comportamentul individului
care se aprovizionează de pe piaţă
este foarte simplu: alege.
24
 Concluzii privind teoriile
clasice:
 Nu-l afectează existenţa structurilor
instituţionale ale statului sau convenţiile
sociale; structuri care au apărut ca o
necesitate de sprijinire a satisfacerii
preferinţelor şi nevoilor.
 Conform acestei teorii, instituţiile statului
sunt privite ca niste canale prin care
individul poate să-şi exprime preferinţele
deşi aceste instituţii nu sunt fundamentale
în formarea rezultatului final.
25
 Critici aduse doctrinei
clasice:
 În forma sa pură, teoria clasică:
 nu elimină influenţa factorilor sociali asupra
preferinţelor, dar consideră că aceştia pot
prezenta stabilitate peste timp;
 influenţa factorilor sociali poate fi
centralizată în termenii unui efect
unidirectional asupra preferinţelor şi
înzestrării iniţiale a indivizilor cuprinsă în
modelul general de echilibru al pieţei.
26
 Perspectiva neoclasică
(statică):
 În cadrul doctrinei economice clasice sunt
dezvoltate două abordări distincte ale
concurenţei: o abordare dinamică, clasică şi
o abordare statică, neoclasică.
Teoria economică neoclasică se exprimă pe
piaţă prin intermediul funcţiei ofertei şi
cererii. Funcţionarea pieţei permite stabilirea
nivelului cererii, ofertei, preţurilor şi folosirii
(factorilor de producţie şi forţei de muncă).
27
 Abordarea dinamică
(clasică)
 Abordarea dinamică, clasică pune
accentul pe tendinţa de egalizare a
ratei profitului între diferite activităţi
economice, ca rezultat al
comportamentului unor indivizi în
obţinerea de profit (esenţa oricărei
afaceri).

28
 Abordarea statică
(neoclasică)
 Abordarea statică, neoclasică
analizează, într-un mediu concurenţial
determinat, bine definit, setul de
caracteristici structurale prezente pe
piaţă (în contextul unui număr mare
de participanţi).

29
 Caracteristici ale abordării
clasice a concurenţei
  tendinţa de egalizare a ratei profitului nu
pune un accent deosebit pe competiţia
preţurilor. Aceasta poate fi totodată o mare
slăbiciune, dar şi un mare avantaj. Astfel,
modelul dinamic clasic în libertatea lui
consideră investiţiile şi inovaţiile ca modele
de concurenţă foarte atrăgătoare, dar
structurile care rezultă sunt lipsite de
simplitatea modelului static al concurenţei
preţurilor.
30
 Caracteristici ale abordării
clasice a concurenţei
  indicele convergenţei profitabilităţii
ar fi putut constitui omologul în
abordarea dinamică clasică a
concentrării pieţei, ca măsură a
concurenţei.

31