Introducere……………………………………………………………3

CAPITOLUL I
Noţiune şi caracteristică
§ 1.1 Conceptul de concurenţă - subiect controversat al teoriei
economice……………………………………………………………….6
§ l .2 Reglementarea juridică a protecţiei concurenţei în legislaţia
R.M……………………………………………………………….17
§1.3 Protecţia concurenţa - ca necesitate a aşezării economiei pe
principiile economiilor ………………………………………..28
CAPITOLUL II.
Caracteristica şi reglementarea pieţei de monopol
§ 2.1 Definirea monopolului şi caracteristicile acestei pieţe…..35
§ 2.2 Cadrul normativ al activităţii monopoliste………………40
§ 2.3 Piaţa de monopol în sistemul complex al pieţelor…………46

CAPITOLUL III.
Protecţia concurentei şi monopolul - soluţii la problema delimitării pieţei
§ 3.1 Rolul concurenţei şi monopolului în viziunea abordării
strategiilor şi comportamentelor operatorilor
pieţei…………………….57
§ 3.2 Rolul statului în asigurarea protecţiei concurenţei………………..70

Concluzii…………………………………………………………………..81
BIBLIOGRAFIE:……………………………………………………….……85

1
INTRODUCERE
În dreptul comercial, punctul de vedere aproape unanim este că forţa
regulatoare cea mai importantă într-o economie de piaţă este concurenţa. Afacerea
în societatea capitalistă este condusă în cadrul unei ţesături complexe de
constrângeri legale, instituţionale şi financiare, iar motivaţia indivizilor nu derivă
doar din interesul personal, ci şi din obiceiuri, pasiune pentru performanţă şi
precizie - factori care nu sunt în mod necesar congruenţi cu noţiunea tradiţională de
concurenţă, ca explicaţie pentru evenimentele care se produc în economia
capitalistă. Puterea teoriei concurenţiale, sub aspect atît de drept cît şi economic,
pornind de la Adam Smith, încearcă să reunească o multitudine de doctrine rivale
şi, în acelaşi timp, şovăitoare: toate conceptele regăsindu-se într-o anumită măsură
în strânsoarea unei "mâinii invizibile". Nu doresc atât să interpretez abordările
contrare, ci să aduc în atenţie însăşi doctrina concurenţei şi monopolului, ca
elemente rezultante intr-o economie de piaţă, spaţiul reglementării acestor două
fenomene şi, bineînţeles, de a explica rolul şi importanţa lor pentru societate în
general.
Actualitatea investigaţiei la tema dată se manifestă prin aceea că necesitatea
unei reglementări juridice a concurenţei, respectiv monopolului, în Republica
Moldova a apărut relativ recent, spun „relativ" avind in vedere situaţia economică
şi social-politică din ţară. Deasemenea e nevoie de menţionat trecerea simţită spre
economia de piaţă ca teren fundamental de apariţie a concurenţei şi monopolului.
Bineînţeles că ideea de reglementare juridică a apărut imediat după sesizarea
efectelor pe care poate să le aibă monopolul, spre exemplu, asupra societăţii. Sau
cît de simţită a fost trecerea de la lupta pentru produs, înspre lupta pentru client.
Anume din acest punct de vedere consider actuală problema definirii în
cadrul legal şi instituţional a unor astfel de piloni ai economiei de piaţă
precum sint monopolul şi concurenţa.
Problema care urmează a fi cercetată în prezenta lucrare este cercetarea
evoluţiei şi dezvoltării fenomenelor de concurenţă şi monopol, analiza lor
din punct de vedere al dreptului comercial şi economic,precum şi încadrarea lor
2
 într-un spaţiu instituţionalizat, controlat de către stat.
Scopul urmărit la scrierea acestei lucrări a fost de a stabili conceptul de
concurenţă şi monopol, necesitatea existenţei unui cadru legislativ pentru
reglementarea acestor fenomene, de a stabili importanţa şi efectele concurenţei şi
monopolului pentru societate, precum şi efectele unor posibile devieri in
mecanismul de bunăfunctionare a lor. Obiectivele urmărite în cadrul dezbaterii
temei date sunt următoarele:
• prezentarea evoluţiei fenomenului de concurenţă şi monopol în istoria
ştiinţei economice precum şi a dreptului comercial.
• definirea conceptelor de concurenţă şi monopol, interdependenţa lor şi locul
lor in sistemul complex al pieţelor
• stabilirea, prin acte normative concrete, a cadrului legal al fenomenelor în
cauză definirea impactului concurenţei şi monopolului asupra societăţii şi
controlul efectuat în acest scop de către stat; protecţia consumatorilor
Metodele folosite la scrierea lucrării date sunt următoare: metodica
sistemico-structurală, care presupune cercetarea sistemelor complexe ce constau
dintr-o mulţime de elemente aflate în interdependenţă unul cu altul; metoda
statistică specifică profilului economic în a cărui sferă de cercetare este scrisă
acesta lucrare, metoda comparativă care constă în compararea unor factori cu
alţi factori etc.
Gradul de cercertare a temei în literatura de specialitate este, relativ,
ridicat, atît în literatura naţională cît şi în cea a altor ţări. Printre cercetătorii
naţionali, care au dezbătut aceată temă în lucrările sale pot enumera pe
Belostecinic Grigore în lucrarea sa „Concurentă. Marketing. Competitivitate''
editată în 1999; Zbîrciog V., Zbîrciog N. în lucrarea „Microeconomic
Aplicată" apărută în 2001, Tabarcea Ala şi monografia sa la capitolul
concurenţei monopoliste -- „Particularităţile şi factorii formării preţurilor în
condiţiile concurenţei monopoliste", o lucrare relativ mai recentă, apărută în
2002. Destul de studiată este tema concurenţei şi monopolului şi în România.
Printre autorii care au studiat această temă se enumera Mihai Emilia cu lucrarea
3
„Concurenţa economică: libertate şi constrîngere juridică" Bucureşti 2004;
Moşneanu T., Purcărea T. în „Concurenţa.Ghidul afacerilor performante",
Bucureşti 1999; Daniela Ancuţa , „Microeconomic: teorie şi aplicaţii. Pieţe în
concurenţă perfectă şi imperfectă", Bucureşti 2001 etc.
Consider că rezultatele lucrării pot fi utile atît pentru alţi studenţi ce studiază
dreptul, cît şi în activitatea organelor de drept, deoarece ea este alcătuită în baza
cercetării legislaţiei, a literaturii de specialitate şi a alteoâi literaturi ştiinţifice
(reviste, alte publicaţii), precum şi publicului larg de cititori Interesaţi de
problema dată.
Volumul şi conţinutul prezentei teze este structurat din introducere, capitole
care includ materialul desfăşurat, concluzii şi bibliografia.
Capitolul I intitulat „Concurenta. Noţiune şi caracteristică" include în sine
caracteristica generală a fenomenului de concurenţă precum şi cadrul legislativ
al lui.
Capitolul II — „Piaţa de monopol", reflectă definirea şi încadrarea juridică a
monopolului precum şi rolul pe care îl ocupă acesta în sistemul complex al
pieţelor.
Capitolul III intitulat „Concurenta şi monopolul - soluţii la problema
delimitării pieţei" reflectă o privire de ansamblu a acestor două fenomene
indispensabile a unei economii de piaţă, rolul şi influenţa statului asupra lor.
încheierea cuprinde concluziile de bază asupra celor relatate şi unele
propuneri, în scopul perfecţionării legislaţiei comerciale şi îmbogăţirea
dreptului comercial.

4
 CAPITOLUL I PROTECŢIA CONCURENTEI . NOŢIUNE ŞI
CARACTERISTICĂ
l .1 Conceptul de concurenţă — subiect controversat al teoriei economice
în dreptul comercial, punctul de vedere aproape unanim este că forţa
regulatoare cea mai importanta a economiei de piaţă este concurenţa. Afacerea în
societatea capitalistă este condusă în cadrul unei ţesături complexe de constrângeri
legale, instituţionale şi financiare, iar motivaţia indivizilor nu derivă doar din
interesul personal, ci şi din obiceiuri, lene, pasiune pentru performanţă şi precizie
-factori care nu sunt în mod necesar congruenţi cu noţiunea tradiţională de
concurenţă, ca explicaţie pentru evenimentele care se produc în economia
capitalistă. Puterea tradiţiei concurenţiale în teoria economică, pornind de la
Adam Smith, încearcă să reunească o multitudine de doctrine rivale şi, în acelaşi
timp, şovăitoare: toate curentele regăsindu-se într-o anumită măsură în strânsoarea
"mâinii invizibile". Nu doresc atât să interpretez abordările contrare, ci să aduc în
atenţie însăşi doctrina concurenţei şi de - a prezenta teme care se opun doctrinei
tradiţionale. Opoziţia la doctrina tradiţională este grupată pe două direcţii. Una,
numită "Noul stat industrial", care uneşte trei şcoli de nonconformişti, iar cealaltă,
"Institutionaliştii", care reprezintă o respingere mult mai radicală a tradiţiei şi o
colecţie mult mai eterogenă de idei şi indivizi decât prima1.
în nici unul dintre cazuri, tradiţia competitivă nu este tratată ca un tot unitar.
Sunt două abordări distincte ale concurenţei: o viziune dinamică, clasică şi o
viziune statică, neoclasică. 2 Prezentarea şi interpretarea de mai jos a acestor
abordări este făcută în ordine invers cronologică. S-ar putea reproşa că relaţia
confuză dintre abordarea clasică şi neoclasică este datorată influenţei dominante a
sintezei marshalliene asupra acestor două şcoli, o influenţă care a fost puternică

1
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 12-13.
2
Emilia. Concurenţa economică: libertate şi constrîngere juridică. Bucureşti 2004, pag. 18-23
5
cu precădere în economia industriei. Această sinteză încorporează o abordare
predominant statică a concurenţei şi adaugă elemente suficiente de la abordarea
dinamică pentru a o face plauzibilă ca model practic. Această încercare de sinteză
a fost un eşec cu efecte dăunătoare asupra dezvoltării economiei industriei. Să
analizăm succint cele două alternative modeme ale abordării concurentei.
Prima variantă la interpretarea clasică asupra concurenţei este pusă sub
patronajul literaturii "Noului stat industrial", iar toate aspectele acestei variante îşi
găsesc confirmare în afirmaţiile lui J.K. Galbraith3, în celebra carte cu acelaşi titlu.
Perspectiva general istorică dezvăluie o evoluţie a economiei industriale în care
concurenţa, echilibrul realizat pe piaţă a fost înlocuit în secolul al XX-lea de "ceva
diferit".
În acest sens, sunt luate în considerare trei variante:
-şcoala capitalismului monopolist;
- şcoala managerială;
-şcoala planificării.
Aceşti înlocuitori pentru analiza bazată pe echilibrul concurenţial se
întrepătrund în mod inevitabil. Totuşi, considerăm ca este util să separăm aceste
doctrine după cum urmează:
• Şcoala capitalismului monopolist. Erupţia în secolul al XX-lea a firmelor
gigant a fost interpretată ca o mişcare de la o piaţă concurenţială, la o piaţă cu
structură monopolistă. Doctrine care pun un accent esenţial pe dezvoltarea
mon op olu ril or pot fi grupat e sub egi da unei şcoli capit alis t-
monopoliste stilizate. O versiune radicală a acestei abordări, capitalismul
monopolist, a fost combătută de Marshall în abordarea sa asupra concurenţei. O
analiză similară a principalelor tendinţe în interpretările asupra concurenţei a
generat dezvoltarea doctrinei concurenţei monopoliste şi a doctrinelor asociate. 4
Premisa fundamentală empirică a ambelor versiuni ale şcolii capitalismului
monopolist - cea radicală şi principalele curente -şi anume aceea că, în sec. al

3
Mihai "' Moşneanu T., Purcărea T. Concurenţa. Ghidul afacerilor performante. Bucureşti. 1999, pag 26
4
Daniela Ancu(a, Microeconomic: teorie şi aplicaţii. Pieţe în concurenţă perfectă şi imperfectă. Bucureşti 2001.
pag. 57-59
6
XX-lea. concurenţa a scăzut, este un motiv de controverse.
Şcoala managerialistă a dezvoltat o "literatură managerialistă"
elaborată. Din punct de vedere istoric "managerialismul" s-a putut naşte după ce
a fost acceptat, în principiu, de literatura mai sus menţionată, asupra structurilor
monopoliste ale pieţei, vizând potenţial o activitate mai subversivă din partea
firmelor decât cea dinainte: comportamentul firmelor era presupus ca fiind
afectat de decizii interne şi nu determinat strict de mediul extern, în dezvoltarea
ulterioară a acestei literaturi, cele mai multe dintre efectele potenţial
nonconformiste ale acestei doctrine s-au pierdut şi şcoala a fost integrată în
teoria neoclasică a posibilităţilor de alegere şi s-a concentrat în exclusivitate pe
conflictul dintre proprietarii şi administratorii resurselor. Tendinţa dominantă în
această literatură a fost de a trata voinţa managerială ca pe un "lucru rău",
dar cu un aspect excepţional şi curios: şcoala managerialistă a
conţinut, în general, o părere care se abate de la observaţia faimoasă a lui
Adam Smith5, precum ca nu de la bunăvoinţa măcelarului sau brutarului
aşteptăm cina, ci de la felul în care ei îşi concep propriul interes. Pentru anumiţi
managerialişti nu este nevoie să se invoce intervenţia statului sau să se
postuleze intervenţia unei mâini invizibile a concurenţei ca protecţie
împotriva manifestării interesului personal, de când putem conta pe
disponibilitatea managerului modern de a stinge orice conflict între puterea
privată şi interesul public.
A treia şcoală s-a dezvoltat recent în cadrul abordării "Noului stat industrial"
şi accentuează alegerea internă a firmei între planificare şi piaţă. Forţa distinctivă a
acestui cadru derivă din legătura cu studiile iniţiate de Alfred Marshall, a căror
provocare la adresă doctrinelor standard este întrupată în fapt în ideea irelevanţei
concurenţei ca element justificativ central în dezvoltarea structurii industriale a
Americii la sfârşitul secolului. Forţa metrică a schimbării a lost concretizată în
decizia luată de firmă de a înlocui o piaţă anonimă cu o "mână văzută" a
managementului producţiei şi vânzării bunurilor sale. în acest cadru, evenimentele
5
Ştefan l''. Economie politică. Galaţi 1992, pag. 47
7
hotărâtoare pentru dezvoltarea societăţii industriale moderne au fost iniţiate din
interiorul firmelor şi nu impuse de mediul concurenţial.
Variantă mai veche şi mult mai radicală a concurenţei, ca mod de analiză,
este cea oferită de instituţionalişti. Concepţia a fost foarte mult răspândită, fiind
susţinută de şcoala germană, de instituţionaliştii americani, behaviorişti, istorici ai
economiei şi de un întreg şir de opinii disidente, subterane şi nonacademice
afirmate de economişti şi analişti economici. Această concepţie a fost iniţiată mai
ales din punct de vedere metodologic, prin opoziţie la doctrina standard, aceasta
făcâdu-se în termeni naivi , cu ajutorul unor metode inductive în locul celor
deductive, în felul acesta acceptându-se dintr-o perspectivă exterioară separaţia
tradiţională a teoriei şi faptelor.
Primul aspect al criticii instituţionaliste este o înclinaţie antiutilitaristă, o
negare a suficienţei interesului personal, ca explicaţie pentru comportamentul
economic: "Omul ca fiinţă socială este un copil al civilizaţiei şi un produs al
istoriei. Dorinţele, concepţiile intelectuale, relaţiile cu bunurile materiale şi
relaţia cu alte fiinţe umane nu au fost întotdeauna aceleaşi. Geografia 1-a
influenţat, în timp ce progresul educaţiei 1-a transformat complet."6
Teoria clasică în forma sa pură nu neagă influenţa factorilor sociali asupra
preferinţelor, dar presupune ca aceşti factori şi efectele lor prezintă stabilitate
peste timp. Aceasta implică faptul ca influenţa acestor factori poate fi actualizată
în termenii unui efect unidirecţional asupra preferinţelor şi înzestrării iniţiale a
indivizilor cuprinsă în modelul general de echilibru.
Înclinaţia antiutilitaristă a instituţionalismului conduce la al doilea element
al criticii doctrinei clasice, care prezintă instituţiile legale, financiare şi de altă
natură ca având o putere justificativă independentă şi integritate, iar în felul
acesta se separă de interpretarea pur funcţionalistă. Având instituţii şi tradiţii,
sisteme legale, felul în care este condusă afacerea şi cei care vin din afară în
cadrul pieţei nu pot fi-cu acurateţe anticipate, fără o cunoaştere corespunzătoare
a rolului instituţiilor, în formă extremă, doctrina economică clasică a
6
Mihai Emilia. Concurenţa economică: libertate şi constrîngere juridică. Bucureşti 2004, pag. 25-26

8
încorporat analizele unei întregi mulţimi de instituţii şi structuri legale,
evaluându-le după efectele lor asupra procesului de liber schimb al bunurilor.
Modelul de comportament al unui individ care se aprovizionează de pe piaţă este
prezentat cam aşa: într-un sens foarte precis el alege. Nu se pune problema ca
structuri instituţionale sau convenţii sociale să afecteze acest comportament, dar
ele au apărut ca o necesitate de a sprijini tocmai satisfacerea preferinţelor şi a
nevoilor. Abordarea instituţional i stă percepe instituţiile ca pe nişte canale
prin care indivizii îşi exprimă preferinţele, deci aceste instituţii, prin ele însele,
nu sunt fundamentale în formarea rezultatului final. Pentru istoricii gândirii
economice, critica implicită şi uneori neconştientizată a doctrinei economice
clasice a fost întotdeauna mult mai puţin inhibată. De exemplu, a fost
îndelung susţinut, în contradicţie cu doctrina clasică, de către mulţi istorici ai
gândirii economice, faptul ca influenţa continuă şi controlul permanent al
unor familii asupra firmelor a împiedicat dezvoltarea acestora şi
comportamentul lor raţional. Printre istoricii gândirii economice şi printre
analiştii economici a existat totdeauna o teorie "subterană", neexprimată
asupra comportamentului economic şi a concurenţei. Aceştia vor considera ca
firească următoarea afirmaţie: "recenta consolidare şi raţionalizare a industriei a
sporit concurenţa, o declaraţie care ar lăsa mulţi economişti cu răsuflarea
tăiată."
Cu siguranţă, opiniile istoricilor gândirii economice şi ale analiştilor
economici, cei mai mulţi dintre ei ai doctrinei instituţionaliste, fără a fi
continuatorii acesteia, sunt preferate în mod invariabil celor ale susţinătorilor
doctrinei clasice. 7 Dar, când există neînţelegeri între institutionalise şi
susţinători ai doctrinei clasice, ar fi stupid să presupunem întotdeauna ca
exponenţii doctrinei clasice au greşit, în ciuda contribuţiei importante a
instituţionaliştilor în analiza concurenţei şi a economiei în general, succesul
acestei şcoli este acum mai scăzut ca oricând.
Fiecare firmă „luptă" cu alte firme (concurente) care produc şi oferă
7
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 16
9
produse ce satisfac nevoi asemănătoare. Concurenţii se pot grupa în concurenţi
direcţi şi concurenţi indirecţi. Concurenţii direcţi mai sunt cunoscuţi drept
„concurenţi la nivelul industriei" sau ai mediului concurenţial al unei firme.8
Concurenţa din cadrul mediului concurenţial reprezintă ansamblul firmelor
producătoare de bunuri/servicii identice sau profund substituibile (de exemplu
industria de automobile, industria farmaceutică, industria petrolului,etc.).
Industria cuprinde deci firme concurente care încearcă să
acopere cu bunuri/servicii o parte cât mai mare a pieţei şi, prin aceasta, să
marginalizeze alte firme sau chiar să le scoată de pe piaţă. 9 Apare astfel o
rivalitate între firme, fiecare căutând să se diferenţieze de competitori prin preţ,
calitatea produsului, reclamă şi publicitate, servicii post-vânzare oferite clienţilor,
sistemul de garanţii, etc.
Influenţa concurenţei este cu atât mai puternică cu cât intensitatea acesteia este
mai mare. Intensitatea concurenţei depinde de:
> existenţa unor factori favorizanţi (nefavorizanţi);
> modul de valorificare a atuurilor de către fiecare concurent;
> gradul de globalizare.
Intensitatea competiţiei din cadrul unei industrii este determinată
de următorii factori principali:
gradul de atomizare a industriei. Dacă în cadrul unei industrii sunt mulţi
competitori, fiecare dorind să obţină o cotă cât mai mare pe piaţă, şi nici unul
dintre aceştia nu deţine o poziţie dominantă, concurenţa se intensifică, ca urmare
a dorinţei de a învinge a fiecăruia;
• ritmul de creştere a pieţei. Atunci când ritmul scade, concurenţa se
intensifică, fiecare firmă încercând să-şi extindă segmentul de piaţă
acoperit pentru a-şi menţine nivelul vânzărilor, în detrimentul celorlalţi;
• barierele de ieşire din industria respectivă. Atunci când profiturile
dintr-o industrie nu mai sunt atractive, firmele ar trebui să o părăsească.
Deseori însă ele întâmpină unele bariere de ieşire, care pot fi:
8
Ditţă Alexandrina. Macroeconomie aprofundată. Timişoara 2003, pag. 47-49
9
Mihai Emilia. Concurenţa economică: libertate şi constrîngere juridică. Bucureşti 2004, pag. 30
10
• economice (maşini, utilaje, instalaţii specializate);
• strategice (interrelaţii, complementaritatea cu alte domenii de activitate
ce
împiedică ieşirea);
• politice şi sociale (intervenţii guvernamentale sau sindicale
pentru a
împiedica o firmă să abandoneze sectorul);
• psihologice (este întotdeauna dificil pentru un manager care a activat
toată cariera sa într-un anumit domeniu să renunţe; aceasta este înţeleasă uneori ca
un eşec). Cu cât aceste bariere sunt mai mari, cu atât firma iese mai greu de pe
piaţa specifică a unei industrii, intensificându-se concurenţa. (Cel mai slab
câine încolţit va muşca.)
• gradul de diferenţiere a produselor/serviciilor. Intensitatea
competiţiei
este invers proporţională cu acest grad;
• nivelul costurilor fixe. Costurile fixe ridicate determină firmele să
utilizeze la
maximum capacităţile de producţie, ceea ce duce la creşterea producţiei
obţinute şi la intensificarea rivalităţii dintre concurenţi, fiecare firmă continuând
să câştige segmente noi de piaţă pentru a-şi vinde producţia suplimentară. 10
Un aspect foarte important al analizei concurenţei la nivel de industrie îl
reprezintă stabilirea pieţei geografice de referinţă. Delimitarea precisă a acesteia
este utilă pentru a putea analiza concurenţii reali ai firmei, climatul şi tendinţele pe
piaţa respectivă. M. Porter a arătat că, în anumite industrii, concurenţa dintr-o ţară
este strict dependentă de concurenţa din alte ţări importante. Astfel pentru unele T
sectoare concurenţa trebuie analizată la scară mondială, pentru că o poziţie forte.
Unele tipuri de industrie, cum ar fi cea electronică, sunt numite industrii „globale"
sau „mondializate"; piaţa de referinţă este lumea întreagă .11 Pentru alte sectoare,

10
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 20-21 " Moşneami T..
11
Pitrcărea T. Concurenţa. Ghidul afacerilor performante. Bucureşti. 1999, pag. 61

11
cum ar fi industria de ambalaje, piaţa de referinţă o constituie ţara, respectiv
regiunea. Competiţia dintr-o ţară este independentă de cea care se desfăşoară într-o
altă ţară. iar avantajele competitive sunt puţin transferabile.
Astfel analiza industriei se poate face separat în fiecare ţară. Industria
ambalajelor, de exemplu, va putea fi studiată pentru fiecare ţară în parte. Aceasta
nu implică însă dezinteresul faţă de ceea ce se petrece în celelalte ţări (analiza
putând fi extinsă şi la alte ţări importante); dar interferenţa sistemelor
concurenţiale fiind slabă, analizele vor putea fi independente. Un instrument de
adâncire a analizei unei întreprinderi în care există numeroase grupuri de
competitori, fiecare grup ocupând un loc distinct pe piaţă şi având o imagine
specifică în percepţia cumpărătorilor, este cel propus de M. Porter, de
„cartografiere" a grupurilor strategice , 12 Conceptul de grup strategic a fost folosit
pentru prima data în SUA, în anii '60, pentru a explica diferenţele de performanţe
observate în interiorul aceleiaşi industrii, între diferiţi concurenţi. A fost apoi
aprofundat şi popularizat de către Porter, în opinia lui, „grupul strategic constă în
ansamblul firmelor concurente de pe o piaţă, al căror comportament este
asemănător".
In evaluarea concurenţei pe baza grupurilor strategice este necesară
parcurgerea mai multor etape:
• identificarea grupurilor strategice;
• identificarea barierelor de mobilitate;
• reprezentarea grupurilor strategice.
Analiza unei industrii în termeni de grupuri strategice pleacă de la ipoteza că
concurenţa nu este omogenă datorită opţiunilor strategice diferite adoptate de
către competitori.13 Această eterogenitate implică faptul că o întreprindere nu este
în concurenţă cu toate celelalte firme din industrie şi cu aceeaşi intensitate. 14 Există
mai întâi concurenţi apropiaţi, pe care întreprinderea îi întâlneşte practic la fiecare
12
Daniela Ancuta , Microeconomic: teorie şi aplicaţii. Pieţe în concurenţă perfectă şi imperfectă. Bucureşti 2001, pag.
102-107
13
Daniela Ancuţa , Microeconomie: teorie şi aplicaţii. Pieţe în concurenţă perfectă şi imperfectă. Bucureşti 2001, pag.
79-80
14
Ţigăneau /., Roman M. Macroeconomie: o abordare cantitativă. Bucureşti 2005, pag. 48
12
nouă afacere. Sunt acele întreprinderi care vizează aceleaşi grupuri de cumpărători,
furnizează linii de produse în game comparabile, folosesc aceleaşi canale de
distribuţie, oferă aceleaşi servicii (inclusiv cele de asistenţă tehnică), urmăresc
obţinerea aceluiaşi tip de avantaj competitiv. Există apoi concurenţi cu care
întreprinderea este confruntată din când în când. Aceştia urmăresc un avantaj
competitiv diferit şi nu sunt prezenţi decât pe o anumită parte din piaţă. In fine,
găsim concurenţi îndepărtaţi. Ei sunt pe alte segmente de piaţă şi pot fi calificaţi
concurenţi deoarece, cunoscând industria, este posibil ca într-o zi aceştia să-şi
schimbe „ţinta" şi să intre în rivalitate cu întreprinderea.15
Aşadar pentru o corectă identificare a grupurilor strategice există mai mulţi
factori :
=> comportamentul firmelor faţă de segmentele industriei. Industria este
eterogenă şi poate fi divizată în segmente. Identificarea segmentelor vizate de
fiecare firmă reprezintă o dimensiune esenţială pentru analiza poziţiei strategice.
Fiecare firmă dintr-o industrie poate activa pe unul sau mai multe
segmente de piaţă, în funcţie de acest criteriu, putem identifica mai multe
tipuri de întreprinderi:
specializate - acelea care se angajează într-un singur segment strategic;
• multispecializate - vizează câteva segmente;
• generalizate - sunt prezente pe aproape toate segmentele. Pentru
constituirea grupurilor strategice, dimensiunea segmentelor vizate este esenţială,
deoarece arată relaţiile de concurenţă directă, dar nu şi suficientă;
=> tipurile de avantaje competitive căutate de întreprinderi constituie o
dimensiune pertinentă în măsura în care există mai multe posibilităţi de
diferenţiere sau de obţinere a avantajelor de cost;
=> caracteristicile întreprinderii. Factori ca apartenenţa la un grup industrial,
modalităţile de finanţare, structura şi organizarea întreprinderii, gradul de
diversificare, mărimea capitalului pot determina includerea întreprinderii într-un
grup strategic sau altul;
15
Duţă Alexandrina. Macroeconomie aprofundată. Timişoara 2003, pag. 59
13
 => gradul de angajare internaţională a firmei urmăreşte gruparea firmelor
după poziţia lor pe diferite pieţe internaţionale.
Unele firme care fac parte dintr-un grup strategic vor examina costurile şi
avantajele strategice care ar însoţi lărgirea domeniului lor strategic în scopul
cuceririi totale sau parţiale a domeniului altui grup, în timp ce altele vor evalua
barierele care stau în calea migrării lor dintr-un grup strategic într-altul mai
atrăgător. Aceste dificultăţi pe care o firmă le întâmpină dacă doreşte să treacă
dintr-un grup strategic în altul au fost denumite în literatura de specialitate bariere
de mobilitate.16
Acestea sunt de două categorii:
• bariere de ordin comercial;
• bariere referitoare la caracteristicile ofertei, ale producţiei;

Un alt atribut al bunei funcţionări a concurenţei constă în a obţine niveluri

ale costurilor de producţie inferioare celor ale concurenţilor, graţie
exploatării economiilor de scară, acumulării efectului de experienţă sau oricărei
alte surse de reducere a costurilor unitare, menţinând o anumită paritate sau
o anumită proximitate în termeni de calitate.17
Dacă reducerea costurilor se face în detrimentul calităţii, acest tip de avantaj
competitiv devine nu numai inoperant, dar şi nefast. Dacă cumpărătorii nu resimt
o mare diferenţă de calitate între produsele concurenţilor şi cele ale firmei,
aceasta va avea profituri mai mari decât media:
- fie pentru că la costurile reduse ea va putea să aplice preţuri echivalente celor
de pe piaţă;
- fie pentru că reducerea de preţ pe care va consimţi să o facă va rămâne mai
mică decât cea a costurilor.
Principalii factori care contribuie la reducerea costurilor sunt:
- economiile de scară în diferitele activităţi elementare;

16
Daniela Ancuţa , Microeconomic: teorie şi aplicaţii. Pieţe în concurenţă perfectă şi imperfectă. Bucureşti 2001,
pag. 57-60
17
Beloslecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 31
14
-efectele de „experienţă" şi transfer de cunoştinţe de care a putut
beneficia întreprinderea în fiecare activitate;
existenţa unor costuri de producţie reduse, graţie unui control mai riguros
al resurselor utilizate în procesele de fabricaţie;
-gradul de integrare a cărui influenţă asupra nivelului costului variază de la
o industrie la alta;
-gradul de utilizare a capacităţilor de producţie;
-momentul de intrare în industrie, în măsura în care vechimea poate aduce avantaje
(notorietate, efectul de formare etc.), dar poate să şi prezinte dezavantaje
ca necesitatea de a găsi furnizori, de a forma distribuitorii, clienţii etc;
- acces privilegiat la anumite resurse care sunt la preţuri foarte bune (producţia de
aluminiu în Canada se bucură de preţuri foarte joase la electricitate în raport cu
Europa);
- relaţiile cu partenerii instituţionali (guvern, sindicate, puterea publică etc.) care nu
sunt accesibile şi tuturor celorlalţi concurenţi. Contactele privilegiate cu anumite
instituţii pot permite realizarea de economii importante: exonerări financiare,
absenţa de conflicte sociale, preţuri bune etc.

15
 1.2 Reglementarea juridică a protecţiei concurenţei în legislaţia
R.M.
În cadrul Constituţiei R.M adoptate la 29 iulie 1994 sunt de reţinut îndeosebi
normele de principiu, înscrise în titlul IV, intitulat „Economia naţională şi finanţele
publice". Ele interesează direct regimul juridic general al concurenţei. Potrivit art.
126: „ (1) Economia R.M. este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe
proprietateprivată, şi publică, antrenate în concurenţă liberă. (2) Statul trebuie să
asigure:
a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i
aparţin în condiţiile legii;
b) libertatea comerţului şi activităţii de antreprinzator, protecţia concurenţei
loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;
c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică , financiară şi
valutară;
d) stimularea cercetărilor ştiinţifice;".18
În interpretarea textului citat, Curtea Constituţională a reţinut următoarele, prin
decizia nr. 127 din 6 decembrie 1995 (M, Of. nr. 49 din 7 martie 1996): „Obligaţia
statului, In cadrul economiei de piaţă, de a asigura libertatea comerţului, prevăzută
de art. 126 (2) lit. a din Constituţie, nu trebuie privită ca o expresie a lipsei oricărei
circumstanţe, conceptul de libertate absolută nefiind propriu unui regim juridic
adecvat statului de drept. De aceea dispoziţiile art. 126 (2) lit. a din Constituţie,
precitate, trebuie concepute ca aflate în consonanţă şi cu dispoziţiile art. 126 (2)
lit. b, potrivit cărora statul trebuie să asigure şi protejarea intereselor naţionale în
activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi cu alte obligaţii ce revin
statului, legate de ocrotirea sănătăţii cetăţenilor (art. 33), apărarea ţării şi
organizarea activităţii cu caracter militar (art. 117), respectarea Constituţiei şi a
legilor ţării (art. 51)".
Dispoziţiile art. 126 se coroborează cu cele ale art. 41 din Constituţie, care
18
Constituţia Republicii Moldova, titlul IV, atr.126
16
prevăd că dreptul de proprietate privată este garantat, desigur în limitele
statornicite de lege. Constituţia suprimă astfel, explicit şi definitiv, sistemul
comunist al proprietăţii monopoliste de stat asupra tuturor mijloacelor de
producţie. Fără această adevărată revoluţie a principiilor juridice, instaurarea
economiei de piaţă în Republica Moldova nu putea fi concepută. Normele
constituţionale la care ne-am referit mai sus au fost în fapt devansate, din 2000,
de unele reglementări de nivel uzual, înainte de a le putea evoca pe cele cu
incidenţă nemijlocită în domeniul concurenţei comerciale, trebuie amintite
actele normative de bază, care au configurat tranziţia de la sistemul monopolist
de tip comunist la economia de piaţă, creând astfel premisele competiţiei dintre
agenţii economici.
Cu titlul arătat, prezintă interes (independent de modificările ulterioare, care
vor fi evocate pe parcurs), Legea nr. 15;din 8 august 1990 privind reorganizarea
unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cât şi
Legea nr. 58 din 16 august 1991 a privatizării societăţilor comerciale, în această
ambianţă complexă, cuprinzând numai parţial componente de piaţă libera, au
fost adoptate mai întâi norme antimonopoliste prin art. 36-38 din Legea nr.
15/1990, dar cu sferă de aplicare mărginită numai la regii autonome şi la
societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, fără a include cu alte cuvinte şi
agenţii economici din sectorul privat, în ordine cronologică a urmat Legea nr. 11
din 30 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale, în continuare au
devenit necesare reglementări referitoare la competiţia economică în
domeniul afacerilor cu elemente de extraneitate. Astfel a intrat în vigoare
Hotărârea Guvernului nr. 228/1992 privind protejarea producătorilor naţionali
şi a pieţei interne de competiţia neloială rezultată din importul unor produse la
preţ de dumping sau subvenţionat, precum şi la exportul la preţuri sub nivelul
celor practicate pe piaţa internă (M. Of. nr. 133 din 17 iunie 1992).19
încă mai recent, pentru a se putea remedia lacunele Legii nr. 15/1990, a
fost adoptată Legea nr. 21/1998 a concurenţei (M. Of. nr. 88 din 30 aprilie
19
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 57 - 58
17
1996), completată prin numeroase regulamente şi instrucţiuni emise de către
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei 7, în realitate, Legea nr. 21/1996
are ca finalitate principală prevenirea şi reprimarea practicilor monopoliste.
Ca atare rezultă, pe de-o parte, că titlul acestui act normativ enunţă un obiect
vădit mai extins decât cel căruia i se aplică efectiv, iar pe de altă parte că se
suprapune nominal denumirii Legii nr. 11/1991, ceea ce din păcate poate genera
confuzii, în fine, în această listă preliminară şi selectivă de acte normative
trebuie adăugată Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat (M. Of.
nr. 96 din 13 mai 1996). în domeniile de activitate economică rezervate statului -
- de altfel restrânse ca număr, - - exercitarea concurenţei de piaţă, în sensul
uzual ai noţiunii, este înlăturată, fiind înlocuită printr-o administrare şi
exploatare bazată pe licenţe acordate de Ministerul Finanţelor unor operatori
care îndeplinesc cerinţele legale.
În afară de actele normative de bază, enumerate până acum, în materie
se aplică, evident, numeroase alte reglementări, cu o incidenţă mai restrânsă,
care vor fi indicate pe parcurs. 20 Dreptul concurenţei comerciale, urmărind în
esenţă să asigure libertatea pieţei, prin înfrânarea exceselor competiţiei,
cuprinde două categorii de norme. Unele stabilesc în mod direct şi nemijlocit
statutul concurenţei comerciale, aducându-i restrângeri explicite, spre a
preîntâmpina practicile monopoliste sau neloiale. Alte reglementări interesează
indirect acest regim, în măsura în care autoriză limitări voluntare ale
competiţiei economice. Exerciţiul concurenţei este, cu alte cuvinte, cantonat pe
de-o parte de ordinul legiuitorului, iar pe de altă parte - - în anumite limite - -
de însăşi voinţa agenţilor economici în cauză. Deosebim ca atare, în materie,
atât norme legale, de regulă imperative, cât şi norme convenţionale restrictive
de competiţie.
Normele legale aplicabile concurenţei se referă atât la operatorii care se
confruntă pe piaţă, obligându-i să se conformeze unei conduite oneste, cât şi la
relaţiile economice, considerate global, cărora trebuie să le asigure un nivel
20
Ibidem, pag. 60
18
normal de desfăşurare. Restricţiile impuse agenţilor economici, sub sancţiuni
foarte diversificate, implică aşadar în mod necesar şi finalitatea de a asana cu
titlu permanent piaţa în cauză.21 Obiectivele urmărite astfel de normele legale ce
ne preocupă demonstrează că, prin natura lor, ele se înscriu în sfera celor
extracontractuale. în sensul arătat s-a scris că „dispoziţiile împotriva concurenţei
neloiale sunt reguli independente, care formează o parte din dreptul delictual"
Dimpotrivă, înţelegerile intervenite în mod deliberat între agenţii economici,
prin care unii dintre ei acceptă anumite restriction exercitarea concurenţei
comerciale, se clasifică în categoria normelor convenţionale. Ca atare li se
aplică, sub rezerva unor multiple particularităţi, regimul juridic general al
contractelor, iar nu cel al răspunderii delictuale.22
Deosebirea de calificare arătată, între normele legale şi cele
convenţionale ale concurenţei, prezintă interes hotărâtor şi pe planul
dreptului internaţional privat, influenţând determinarea legii aplicabile în
materie.
Funcţionarea normală a pieţei libere şi protecţia concurenţei loiale
constituie, aşa cum s-a arătat şi mai înainte, obiective de însemnătate
primordială în concepţia statului de drept, enunţate ca atare de art. 126 din
Constituţie.
Pentru ca aceste multiple finalităţi să poată fi aduse la îndeplinire, au fost
create în cadrul relaţiilor interne, organe corespunzătoare, atât guvernamentale,
cât şi neguvernamentale. Unele din prima categorie, cu profil specializat, îşi
exercită totalitatea competenţelor în domeniul competiţiei de piaţă, precum
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei.23 Altele, cu un câmp de activitate
mai vast, precum consiliile locale ale comunelor şi oraşelor, deţin, în ansamblul
funcţiilor pe care le exercită, şi atribuţii privitoare la rivalitatea de pe piaţă
dintre agenţii economici. Dintre structurile neguvernamentale care participă la
21
Mihai Emilia. Concurenţa economică: libertate şi constrîngere juridică. Bucureşti 2004, pag 53
22
dr. Octavian Căpăţînă. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţă neloială pe piaţa internă şi internaţională.
Bucureşti 1996, pag. 84
23
Legea cu Privire La Protecţia Concurenţei nr.l 103-xiv din 30.06.2000 Monitorul Oficial Al R.Moldova ni: 166-
168/1205 din 31.12.2000
19
disciplinarea concurenţei comerciale pot fi menţionate camerele de comerţ şi de
industrie.
Pe lângă instituţiile menţionate, care deţin competenţe nemijlocit legate de
supravegherea concurenţei comerciale, altele contribuie indirect la asanarea
pieţei libere şi respectarea normelor deontologice de profil. Din această
categorie fac parte instituţiile care asigură protecţia consumatorilor.24 Impactul
pozitiv pe care îl exercită asupra competiţiei de piaţă decurge din conexiunea
indisolubilă existentă între concurenţa comercială,, menită să atragă clientela şi
interesele legitime ale consumatorilor, adesea lezate de practicile unor agenţi
economici, în definitiv, aşa cum s-a remarcat cu deplină îndreptăţire în
literatura de specialitate, „dreptul concurenţei ia în considerare în principal
interesul consumatorilor, care constituie însăşi finalitatea economiei de piaţă".
Reciproca se învederează a fi la fel de exactă, în sensul că dreptul
consumatorilor, spre a da rezultate benefice, trebuie să apere pe cetăţeni şi de
efectele nocive ale competiţiei abuzive dintre agenţii economici. Se justifică
astfel, din punct de vedere instituţional, referirile şi la. organe care, ocrotind
clientela, îşi aduc aportul notabil la disciplinarea raporturilor dintre comercianţi
şi consumatori. Excesele concurenţei sunt temperate şi pe această cale
nespecifică materiei noastre.
Pe planul relaţiilor de comerţ exterior, deontologia concurenţei comerciale este
asigurată atât de organe cu alcătuire bilaterală, precum comisii ce
cuprind reprezentanţi ai R.M. şi ai statului partener, cât şi de structuri
de nivel internaţional, abilitate să funcţioneze în temeiul unor convenţii
multilaterale.
Ne vom referi în continuare, deocamdată cu titlu introductiv, la unele dintre
instituţiile interne, urmând ca ulterior, în contextul tematic care le este propriu,
să le întregim profilul, precizând îndeosebi competenţele ce le revin şi
procedurile aferente.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei. Din categoria organelor cu
24
Drăgulănescii N.. Protejarea consumatorilor-obiectiv prioritar al oricărui guvern. (Revista Economistul 142/19'
20
activitate specializată în sectorul competiţiei comerciale face parte în primul rând
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, cârmuit de Legea Republicii
Moldova cu Privire La Protecţia Concurenţei nr. 1103-xiv din 30.06.2000
Monitorul Oficial Al R.Moldova nr.166-168/1205 din 31.12.2000 şi de
Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei .
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei îşi desfăşoară activitatea ca
„autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate
juridică şi cu sediul în municipiul Chişinău" .Instituţia este formată la vârf din 7
membri, după cum urmează: un director general, şi 2 adjuncţi ai acestuia (art.
5/11 din Regulament). 25
Prin activitatea care îi revine, Agenţia Naţională pentru Protecţia
Concurenţei este formată pentru promovarea politicii statului in domeniul
protecţiei concurenţei, pentru limitarea şi reprimarea activităţii anticoncurenţă a
agenţilor economici, a autorităţilor administraţiei publice, precum şi pentru
efectuarea controlului asupra executării legislaţiei cu privire la protecţia
concurenţei (art. l din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Concurenţei), în competenţa Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei
intră combaterea practicilor anticoncurenţiale, constând în acorduri de tip
monopolist, abuzul de poziţie dominantă şi concentrările economice care
depăşesc limitele legale.
Din această sumară prezentare reiese în mod evident gigantismul
structural, cu totul anormal şi cu nimic justificat al Agenţiei Naţionale
pentru Protecţia Concurentei.
Prin comparaţie cu proporţiile sale supradimensionate este suficient de
reamintit, ca termen de reper semnificativ, că înainte de era tiraniei comuniste
atribuţiile de supraveghere şi de sancţionare a practicilor monopoliste erau
exercitate de către o singură direcţie (nici măcar o direcţie generală) din
Ministerul Industriei, iar sub aspect comercial, exista o economie de piaţă

25
Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (Anexă la legea cu Privire La Protecţia Concurenţei
nr. 1103-xiv din30.06.2000 Monitorul Oficial Al R.Moldova nr. 166-168/1205 din 31.12.2000)

21
înfloritoare, incomparabil mai dezvoltată şi diversificată decât cea anemică de
astăzi, sufocată de parazitismul administrativ, care din păcate ia amploare şi
după abolirea comunismului.
Consiliile locale ale comunelor şi oraşelor. Aceste organe teritoriale ale
administraţiei de stat deţin, în ansamblul funcţiunilor pe care le exercită, unele
atribuţii nemijlocit legate de reprimarea fenomenelor anticoncurenţiale sau de
competiţie comercială abuzivă. In conformitate cu actul normativ menţionat,
orice consiliu local este chemat să asigure libertatea comerţului şi a concurenţei
loiale, cât şi să încurajeze libera iniţiativă în condiţiile legii, în plus, dar în
strânsă conexiune cu cele arătate, orice consiliu local are dreptul şi oblrgaţia să
organizeze târguri, pieţe şi oboare, asigurând buna lor funcţionare .
Pentru a-şi putea aduce la îndeplinire în bune condiţii aceste sarcini,
consiliile populare orăşeneşti sunt ajutate de corpul de control comercial,
organizat în cadrul primăriilor şi prefecturilor prin Hotărârea de Guvern nr.
1290/2000 (M. Of. nr. 149 din 27 decembrie 1990). Organul menţionat îşi
exercită activitatea de inspecţie cu privire la unităţile comerciale şi de prestări
către populaţie din zona teritorială în cauză, în comune incumbă însuşi primarul,
direct sau prin împuterniciţi anume desemnaţi, sa asigure ca activitatea de
comerţ şi prestări de servicii să se desfăşoare civilizat şi cu respectarea legii .
în exercitarea atribuţiilor ce le revin, controlorii cu următoarele drepturi şi
obligaţii, care interesează îndeaproape regimul concurenţei comerciale:
• verifică corelarea între preţurile practicate pe piaţă şi cele ale
comercianţilor cu amănuntul, pentru a putea constata dacă preţurile
practicate nu sunt rezultatul unei înţelegeri între comercianţi pentru
impunerea unor preţuri superioare;
• controlează depozitarea produselor de către agenţii economici, pentru
a se evita stocarea de mărfuri în scopul creării unui deficit pe piaţă şi
revânzării lor ulterioare cu un preţ mai mare;
• constată contravenţii la dispoziţiile legale şi aplică sancţiunile
contravenţionale date în competenţa lor prin lege, pentru
22
 nerespectarea regulilor generale de comerţ , vânzar ea,
circu laţ ia şi transportul produsel or alimentare, a oricăror
bunuri şi produse care, în condiţiile legii, constituie activităţi de
comerţ.
Spre a-şi putea îndeplini atribuţiile arătate, corpul de control comercial
colaborează cu organele de stat din domeniul comerţului şi al prestărilor de
servicii, cu organele de poliţie şi cu alte organe de control specializate. 26
Camerele de Comerţ şi Industrie. Aceste organizaţii autonome
(neguvernamentale) funcţionează potrivit Decretului-lege nr. 139/2000 (M. Of.
nr. 65 din 12 mai 2000) în oraşele capitală de judeţ, fiind menite, în principal, să
apere şi să valorifice interesele comercianţilor asociaţi, atât persoane fizice,
cât şi societăţi comerciale. Camerele sunt persoane juridice de la data
recunoaşterii lor de către Guvern, în Chişinău îşi are sediul şi Camera de
Comerţ şi Industrie a R.M., ea însăşi organizaţie neguvernamentală de utilitate
publică, dotată cu personalitate juridică, a cărei finalitate statutară majoră constă
în promovarea, pe plan intern şi internaţional, a intereselor comerţului şi
industriei naţionale.
Capacitatea specială de folosinţă a Camerelor de Comerţ şi Industrie,
delimitată în modul arătat, nu poate fi depăşită prin asumarea unor competenţe
care îi exced cadrul legal. Astfel se exclude exercitarea de către Camere a
activităţii de agenţi economici. S-a decis în sensul arătat că „asocierea Camerei
de Comerţ şi Industrie la activităţi cu caracter pur comercial constituie o
depăşire a scopului pentru care această instituţie a fost creată prin Decretul-
lege nr. 139/2000, calitatea sa de instituţie publică menită a reuni pe
comercianţi şi industriaşi şi cea de agent economic fiind incompatibile,
deoarece s-ar încălcările şi indirect, principiul concurenţei leale între agenţii
economici.
Într-adevăr, dubla calitate, pe de-o parte de Camera de Comerţ şi Industrie,
definită în esenţă ca asociaţie pentru promovarea intereselor acestor
26
Dr. Robert Morar. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Bucureşti 1996, pag. 73

23
profesionişti, iar pe de altă parte ca agent economic autonom poate conduce
la acte de concurenţă neloială între cea din'tâi şi asociaţii care o compun.
Trecând la examinarea competenţelor care, în domeniile ce ne .interesează,
incumbă camerelor de Comerţ şi Industrie potrivit statutului lor legal, reţinem
că pe lângă atribuţiile de a conduce registrul comerţului, de a'ţine evidenţa
mărcilor de fabrică, de comerţ şi de serviciu, cât şi a denumirilor de origină, a
indicaţiilor de provenienţă şi a semnelor comerciale, aceste instituţii îndeplinesc
şi funcţiuni care privesc direct respectarea exerciţiului onest al concurenţei
comerciale, în primul rând, salariaţi anume împuterniciţi ai Camerei de
Comerţ şi Industrie au competenţa să constate contravenţii săvârşite în
domeniul concurenţei neloiale de către orice agent economic, întocmind
procesele verbale cerute ca document probator al faptei stabilite în acest mod.
Tot astfel, Camerele au dreptul de a cere Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Concurenţei să comunice punctul său de vedere asupra oricărui aspect în
domeniul politicii concurentiale. 27
Trebuie de asemenea reţinut că orice Cameră poate fi consultată de către
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei spre a-şi exprima opinia în
anumite probleme având ca obiect politicile de ramură sau sectoriale. Fiind astfel
solicitată, Camera este obligată a trimite punctul său de vedere în termen de 30 de
zile de la sesizare, spre a fi ataşat la raportul întocmit de Agenţia Naţională pentru
Protecţia Concurenţei asupra cazului analizat.
Instituţia Avocatul Poporului. După ce am evocat, sub aspectele relevante,
principalele organe profilate statutar spre a supraveghea şi reprima concurenţa
neloială (lato sensu), trecem la structurile guvernamentale şi neguvernamentale are
urmăresc în mod exclusiv sau în cadrul unor competenţe mai extinse ocrotirea
consumatorilor, contribuind astfel în mod benefic, chiar şi indirect, la asanarea
competiţiei de piaţă, începem cu instituţia Avocatul Poporului, care, în exercitarea
unor fineţii organice multiple şi diversificate, asigură totodată respectarea

27
Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concnrenţei(Anexă la legea cu Privire La Protecţia Concurenţei
nr. l 103-xiv din 30.06.2000 Monitorul Oficial Al R. Moldova nr. 166-168/1205 din 31.12.2000)

24
intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor eventuale abuzuri ale
agenţilor economici.
Instituţia a fost creată prin Constituţie, care i-a încredinţat ca menire
fundamentală „apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Structura organului cuprinde, printre altele, potrivit art. 14 din Regulament,
departamentul pentru probleme privind protecţia consumatorului şi a
contribuabilului, în cadrul arătat, Avocatul Poporului poate interveni pentru a
asigura respectarea dispoziţiilor legale (inclusiv desigur cele ale concurenţei
oneste), fie dacă este sesizată de persoana lezată printr-o cerere scrisă, fie din
oficiu, când află, pe orice altă cale, că au fost încălcate drepturi sau libertăţi
cetăţeneşti.
Fiind abilitat să procedeze la anchete proprii, în virtutea art. 21(1) din Legea
nr. 35/1997, Avocatul Poporului sau împuterniciţii său au calitatea să audieze şi să
ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administraţiei publice, de la orice
funcţionar public sau de la orice altă persoană prevăzută de lege, care poate da
informaţiile necesare soluţionării cererii (art. 40 alin. 3 din Regulament), în final,
Avocatul Poporului urmează să aducă la cunoştinţa persoanei care 1-a sesizat,
rezultatele cererii sale (art. 25 (1) din Legea nr. 35/1997).
Pe căile arătate, instituţia evocată este în măsură să-şi aducă aportul la
disciplinarea concurenţei comerciale, împiedicând săvârşirea de abuzuri în
detrimentul cetăţenilor, pe care trebuie la rândul său să-i
ocrotească.
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Potrivit dispoziţiilor menţionate,
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor este „organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului". Obiectul său de activitate
îl constituie coordonarea şi realizarea politicii Guvernului în domeniul protecţiei
consumatorilor.
în completare, Hotărârea Guvernului nr. 482/1998 a statornicit organizarea şi
funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Ulterior, după un scuit
interval de timp, s-a procedat la o reorganizare. Nici acest nou statut nu a rezistat
25
mai mult de un an, fiind înlocuit prin H.G. nr. 223/1995 privind organizarea şi
funcţionarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (M. Of. nr. 71 din 19
aprilie 1998). în fine prin H.G. nr. 775/1996 (M. Of. nr. 224 din 19 septembrie
1996) i-a fost aprobată structura organizatorică şi de personal.
Oficiul este condus de un director general, şi secondat de un Colegiu, ca organ
consultativ. Structura administrativă mai cuprinde, în afară de Serviciul contencios
şi Serviciul de control financiar propriu, Direcţia de control şi sprijin a asociaţiilor
de consumatori, Direcţia de sinteză, consilieri şi mass-media, cât şi Direcţia
economică, în plus, la nivel teritorial funcţionează în subordinea Oficiului, tot ca
unităţi finanţate de la bugetul de stat, Oficiile judeţene şi al municipiului Chişinău
pentru protecţia consumatorilor, totalizând 686 de posturi (în afară de cele din
centrală). Se poate desigur discuta dacă (şi în ce măsură) un aparat administrativ cu
asemenea proporţii, finanţat din veniturile publice, se justifică.
Multiplele atribuţii conferite Oficiului, fără să vizeze în mod expres
combaterea fenomenelor anti-concurenţiale, implică neîndoielnic prin tangenţă şi
această strategie.2828 în adevăr, potrivit legii sale organice, Oficiul pentru Protecţia
Consumatorilor „asigură, în domeniul său de activitate, aplicarea legilor şi
hotărârilor Guvernului" (art. 2 (1) din H.G. nr. 223/1995), iar din rândul acestora
nu pot să nu facă parte şi reglementările destinate să combată practicile
monopoliste şi concurenţa neloială.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, Oficiul trebuie să recurgă, spre a
stabili calitatea unor produse de pe piaţă, spre a efectua analize de laborator
sau alte constatări tehnico-ştiinţifice de specialitate, la colaborarea unor
instituţii de profil, precum, Direcţia Medicinei Preventive sau Direcţia
Farmaceutică din Ministerul Sănătăţii, Direcţia Generală sanitar-veterinară,
Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor etc. Totodată,
în vederea supravegherii agenţilor economici, a depistării abaterilor de natură să
prejudicieze interesele consumatorilor, cât şi pentru prelevări de probe, este
necesar sprijinul acordat, după caz. de consiliile judeţene, de primari, de Garda
28
Belostacinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag 60 - 62
26
Financiară, de către Direcţia generală a vămilor sau de către Inspectoratele de
Poliţie. 29

1.3 Protecţia concurenţei - ca necesitate a aşezării economiei

pe principiile economiilorde piaţă
Concurenţa reprezintă un instrument cheie în prevenirea naşterii puterii de
piaţă. O concurenţă echilibrată între anumiţi participanţi pe piaţă le dă acestora
posibilitatea de a-şi exercita puterea economică asupra altora. In schimb, acest
lucru nu îi obligă pe participanţi să-şi amelioreze în mod constant eficienţa. Ca
urmare, întreaga economie se prezintă mai rău decât atunci când nu există putere
economică, în afară de aceasta, puterea economică duce şi la obţinerea puterii,
politice prin faptul căjmne la dispoziţie resurse disproporţionat de vaste, urmărind
activităţi de lobby, în consecinţă, absenţa concurenţei va submina nu numai
ordinea economică liberală, ci, în perspectivă, şi sistemul politic.
Din argumentarea rolului concurenţei, am ajuns la concluzia că o societate
liberală, care doreşte să realizeze nivelul de venituri cel mai înalt posibil pentru
membrii săi, trebuie să pună accent pe măsurile ce conferă un grad de concurenţă
suficient pentru asigurarea dezvoltării prospere şi susţinute a unei economii de
piaţă.
Prin însăşi natura sa, concurenţa sau competiţia este o forţă extraordinară,
de fapt cea mai importantă forţă de pe piaţă a progresului economic şi tehnic.
Capacitatea sa de a antrena dezvoltarea, sesizată cu secole în urmă, s-a amplificat
în timp, devenind de necontestat şi dovedindu-se sensibil superioară, prin
rezultatele obţinute. Concurenţa se impune în procesul dezvoltării pe două căi:
stimulativă şi coercitivă. Satisfacerea intereselor agenţilor economici sau reuşita
lor în activitatea economică îi stimulează, iar nereuşita îi constrânge sub
ameninţarea eliminării sau a pierderii poziţiilor pe care le-au avut. Concurenţa
29
Dr. Robert Morar. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Bucureşti 1996, pag 29 - 31
27
este resimţită de fiecare agent economic, concomitent sub cele două forme, în
anumite momente putând fi predominantă una sau alta dintre ele. Acţiunea
concurenţei are caracter atotcuprinzător, ceea ce înseamnă că nu există
domeniu sau fapt din viaţa agenţilor economici şi nici mijloace la care aceştia
ar putea recurge la demersurile lor ce s-ar putea situa în afara concurenţei.
Influenţa concurenţei asupra activităţii economice este, aşadar, globală.
Aceasta decurge din presiunea care se dezvoltă în mod reciproc între agenţii
economici în procesul realizării intereselor lor, în condiţiile în care resursele
sunt limitate şi au întrebuinţări alternative, iar ei acţionează pe aceeaşi piaţă. De
aici, capacitatea excepţională a concurentei de a promova progresul şi concluzia
că, dacă ea n-ar fi existat, ar fi trebuit creată, inventată.
Principalul beneficiar al liberei concurenţe este consumatorul (atât al bunurilor
finale, cât şi al bunurilor economice productive). 30 El recepţionează funcţionarea
normală a concurenţei prin preţuri, cantitatea, calitatea, diversitatea,
promptitudinea cu care îi sunt puse la dispoziţie bunurile economice, uşurinţa şi
facilităţile de care beneficiază, în condiţii de raţionalitate a acţiunii, pentru a-şi
maximiza satisfacţia. 31 Instituţia concurenţei devine fundamentală pentru
economia de piaţă, tocmai prin asemenea elemente. De aceea, legiferarea
concurenţei reprezintă un drept câştigat care trebuie impus şi respectat. Forţa
economică reprezintă capacitatea agenţilor economici de a accede la resurse,
ceea ce înseamnă fie capacitatea 1 lor de a realiza segmentul de activitate
economică în care s-au implicat în cadrul diviziunii muncii, fie capacitatea sau
posibilitatea de a consuma bunuri pentru a-şi satisface trebuinţe. Forţa
economică este deci dimensiunea ce caracterizează acţiunea de a realiza
activitatea agenţilor economici, ceea ce la poate modifica starea şi situaţia pe
care le au. Odată cu implementarea unui sistem de piaţă, se poate aştepta de la
concurenţă ca aceasta să se perpetueze la nesfârşit 32 . Totuşi, în realitate poate
avea loc o reducere sau o eliminare a concurenţei din mai multe cauze

30
Drăgulănescu N., Protejarea consumatorilor-obiectiv prioritar al oricărui guvern. (Revista Economistul 142;' 1991)
31
Dr. Robert Morar. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Bucureşti 1996, pag. 79 - 83
32
Belosleclnic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag 63
28
economice: - existenţa unor comportamente pe piaţă ce limitează concurenţa;
-existenţa unor structuri ce limitează concurenţa; -posibilitatea apariţiei unui
monopol natural.
Comportamentele pe piaţă care limtează concurenţa pot fi rezultatul unor
diferite forme de cooperare, care vor fi expuse în cele ce urmează. In primul
rând, poate fi vorba de un comportament colectiv pe piaţa firmelor care
coordonează modul de folosire a instrumentelor lor concurenţiale, în scopul
de a limita întinderea sau intensitatea concurenţei. Coordonarea activităţilor
economice are în vedere reglarea nivelului preţurilor, calitatea produselor,
amploarea măsurilor de marketing şi utilizarea tehnicilor de producţie. Aceste
măsuri îi afectează pe toţi concurenţii care realizează acelaşi produs sau un
produs similar (nivel orizontal) cât şi pe furnizori (nivel vertical). Un
comportament de piaţă colectiv orizontal
este etichetat în mod obişnuit drept cartel. In al doilea rând, o firmă poate
lansa activităţi care exercită un impact asupra politicii de afaceri a altor firme,
mai ales a furnizorului sau a clientului, care se numesc lianţi. In al treilea rând, este
posibil ca o firmă să acţioneze într-un mod care poate prejudicia alte firme,
limitându-le creativitatea sau obligându-le să acţioneze în conformitate cu propriile
ei obiective. în mod cert, toate aceste efecte sunt inerente sistemului de piaţă. Dacă
unele firme dispun de o tehnologie superioară şi sunt astfel mai atrăgătoare pentru
consumator prin produsele pe care le oferă astfel în urma folosirii respectivei
dotări, alte firme vor suporta o diminuare a profiturilor, dacă produsele lor rămân
calitativ în urmă. Totuşi, se vorbeşte de restrângerea concurenţei, dacă aceste
măsuri vin în contradicţie cu ceea ce este considerat în mod normal ca fiind
conform cu regulile comportamentului economic loial şi cu libertatea de a alege a
consumatorului.
Vorbim despre structuri de piaţă ce limitează concurenţa dacă pe
respectivii piaţă prevalează un grad înalt de concentrare. Pe asemenea pieţe,
numărul întreprinderilor este mai degrabă mic, chiar dacă există concurenţă.
Faptul că fiecare firmă deţine o cotă de piaţă ridicată dă firmelor puterea de a-
29
şi realiza scopurile în detrimentul altora". 33 De aceea, este necesară intervenţia
politicii concurenţiale instituţionalizate. într-o asemenea situaţie, ea poate
acţiona în două moduri diferite:
o fie prin controlarea puterii de piaţă existente;
o fie prin intervenţia în structura de piaţă existentă în scopul instalării
concurenţei.
Prima opţiune, de a monitoriza şi a controla structurile de piaţă existente, este
utilă dacă noii veniţi sau divizarea în unităţi mai mici independente ar lăsa
structura de piaţă practic neafectată. Dacă, însă, intervenţia politicii concurenţiale
poate modifica fundamental structura de piaţă pe termen lung, înseamnă că ea
joacă un rol activ. Decartelizarea întreprinderilor existente şi controlul
fuzionărilor sunt astfel de măsuri.
Monopolul natural poate lua naştere, în anumite condiţii, ca efect al
procesului de piaţă. Dacă, de exemplu, producţia unui anumit bun este supusă
unor diminuări progresive, va rămâne pe piaţă numai concurentul cel mai
semnificativ din punct de vedere al producţiei, în această situaţie specială, o
creştere a gradului de concurenţă prin intrarea pe piaţă a altei firme ar obliga
ambele firme să-şi realizeze producţia cu costuri marginale mai ridicate decât în
cazul unui monopol. Rezultatul ar consta în preţuri mai mari pentru
consumatori şi în distorsionarea, pe această cale, a întregii economii. Din
această cauză, politicile concurenţiale admit, cu excepţii, pieţe în care apare un
monopol natural. Totuşi, monopolistul este tentat să stabilească preţuri mai
ridicate faţă de nivelul costurilor marginale. De aceea, în scopul distribuirii
câştigurilor economice provenite din diminuările progresive şi către
consumatori, mâna invizibilă a pieţei trebuie înlocuită cu mâna invizibilă a
statului. Mai exact, devine necesară implementarea unei instituţii care să
supravegheze modul în care este folosită puterea economică. Mai mult,
monopolurile naturale nu durează la nesfârşit. Produse şi tehnologii noi pot
schimba condiţiile dând politicii economice o nouă sarcină: să repună fostele
33
Moşneanu T.. Purcărea T. Concurenţa. Ghidul afacerilor performante. Bucureşti. 1999, pag. 47 - 54
30
 34
monopoluri naturale în concurenţă.
Este bine cunoscut că legităţile pieţei concurenţiale impun
respectarea anumitor reguli în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor şi dinamica
35
acestora.
Pentru bunurile obişnuite, din aceeaşi grupă, nediferenţiate în aparenţa lor,
producătorii concurenţi practică preţuri de ofertă foarte apropiate, uneori chiar
identice. Concurenţa între producători face ca, în situaţia în care preţul de ofertă
al unui producător este mai mare ca preţul pieţei, vânzările să scadă accentuat.
Dacă preţul unui producător se află sub preţul pieţei, este de aşteptat ca aceia cu
care se află în concurenţă să-i urmeze mişcarea pentru preţurile lor sau, dacă nu
vor urma mişcarea de preţ, vor pierde din segmentul de piaţă deţinut în favoarea
celui care a iniţiat mişcarea. Intensitatea presiunii concurenţiale asupra
preţului unui producător depinde în mare măsură de gradul de diferenţiere a
acestui produs, în situaţia în care produsul se individualizează prin elemente ce
reprezintă un produs de valoare pentru consumator (design, prestigiu de marcă,
reputaţie a serviciilor .asociate) el "se remarcă" şi se desprinde din grupa
produselor nediferenţiate, presiunea concurentială se diminuează şi este astfel
recunoscut pe piaţă printr-un preţ mai mare.
în afara unor situaţii excepţionale (costuri prea mari, deficit temporal şi
conjunctural, decizie de ieşire din ramură etc), este necesar ca strategia de preţ a
producătorilor să se fundamenteze pe caracteristicile prezente şi viitoare ale
concurenţei. Pentru producătorii dintr-o ramură interdependentă, în materie
de
decizie de preţ, politica unuia este influenţată de strategia şi tactica celorlalţi. Din
acest punct de vedere, chiar pe piaţa concurenţi ala se disting două strategii de
adaptare a producătorilor: în timp ce unii îşi propun să urmeze tendinţele
previzibile ale preţului de piaţă concurenţial în deciziile lor de preţ, alţii, cu 6
poziţie dominantă sau pondere importantă în ramură, îşi propun să iniţieze şi să

34
Oană Gheorghe. Monopol şi monopol natural - concepte de bază ale mecanismelor de piaţă. Influenţa lor asupra
competitivităţii economice. Bucureşti 2004, pag 127 - 131
35
Pirvuţohi !., Piaţa, preţurile şi alocarea resurselor. Bucureşti 2001, pag. 94
31
dirijeze următoarele mişcări ale preţului de piaţă, în acest fel, primii caută să
anticipeze care va fi reacţia de răspuns a concurenţilor lor la mişcările de preţ pe
care le vor iniţia. 36 Producătorii care iniţiază mişcarea de preţ pe o piaţă
concurenţială (price lider) sunt recunoscuţi ca atare, datorită influenţei pe care o
imprimă asupra dinamicii preţului pieţei. Ei au iniţiativa pentru deplasarea în sus şi
în jos a preţului pe piaţă şi vor contribui la definirea caracterului pieţei pentru
bunul considerat: stabilă, volatilă, nervoasă, calmă etc. în stabilirea preţului pieţei
nu trebuie confruntat rolul lor cu cel al monopolului; de multe ori, concurenţii cu
pondere individuală mai mică, dar numeroşi, "fac preţul pieţei".37
Astfel, nivelul general al preţului reflectă raportul cerere-ofertă de pe piaţă,
iar iniţiatorul mişcării de preţ oferă un reper pentru lupta concurenţială dintre
producători. Uneori, rolul de iniţiator al mişcării de preţ pe piaţă este tacit atribuit
şi recunoscut unuia dintre concurenţi în virtutea unor merite de necontestat ale
acestuia: costuri foarte mici, proces tehnologic foarte modern, potenţial de
cercetare şi înnoire a producţiei mare, reţea mare de distribuţie, deţinerea unui
segment de piaţă important, programe extensive de publicitate şi promovarea
produselor etc.
Rolul efectiv de iniţiator de preţ nu poate fi jucat decât de un producător care
poate îndeplini câteva cerinţe:
-să beneficieze de o bază largă şi cuprinzătoare de informaţii privind
fenomenele de pe piaţă, pe care să le înţeleagă şi să le interpreteze corect şi la care
- să reacţioneze rapid;
- să dovedească în timp un susţinut sens al strategiei de preţ;
- să-şi asume riscul afirmării performantelor manageriale pe
orizonturi lungi de timp (pentru rezultate pozitive pe orizont lung de timp să
accepte rezultate mai mici, chiar pierderi imediate; practica demonstrează că
deciziile strategice bazate pe politica de preţ îşi arată roadele sub forma unor
profituri consistente după doi,trei ani);
36
Ustian l. Economii de piaţă şi concurenţă. Bucureşti 2000, pag. 53
37
Stancu S. Avantajul concurenţial: manual de supravieţuire şi creştere a firmelor în condiţiile economiei de piaţă.
Bucureşti 2001, pag 79-82
32
 -să-şi asume consistent rolul şi responsabilitatea de lider prin decizii în
favoarea şi interesul întregii ramuri din care face parte (aparent incredibil pentru
universul concurenţial, dar dacă va acţiona în propriul interes va pierde poziţia şi
recunoaşterea de iniţiator de mişcare de preţ!).
Nu lipsită de interes este şi precizarea unor elemente ale strategiei de preţ
caracteristice iniţiatorului de preţ. Acestea sunt uşor de detectat şi ilustrat pe
exemplul ramurilor cu piaţă de tip oligopol, unde rolul conducător al unui
producător este evident.
Astfel, funcţia obiectiv este păstrarea pe orizont scurt de timp a ponderii de
piaţă. Orice politică agresivă de creştere a segmentului de piaţă deţinut va avea
efecte contrare. Scăderea de preţ iniţiată în acest scop va antrena mişcarea de
acelaşi sens pentru producătorii din ramură, scăderea profiturilor totale, scăderea
potenţialului de dezvoltare a ramurii. De multe ori, iniţiatorul mişcării de preţ,
păstrându-şi segmentul de piaţă deţinut, iniţiază un preţ mai mare decât cel pe care
structura sa de costuri 4-âr permite să îl practice. Apare astfel un preţ "umbrelă",
concurenţii cu costuri comparative mai mari şi care astfel rezistă pe piaţa bunului
considerat, pe fundalul unor profituri totale ale ramurii mai mari.

33
 CAPITOLUL II. CARACTERISTICA ŞI REGLEMENTAREA PIEŢEI
DE MONOPOL
2.1 Definirea monopolului şi caracteristicile acestei pieţe.
Întrucât ipoteza concurenţei pure şi perfecte restrânge foarte mult câmpul de
acţiune al teoriei economice contemporane, ea a fost completată cu teoria
monopolului care permite, în parte, compensarea acestei insuficienţe. Puterea
(dominaţia) monopolului a fost critică adesea întrucât ea duce în final la o
producţie mai slabă şi la preţuri mai ridicate decât în regimul de concurenţă,
întrebarea este: antrenează într-adevăr monopolul o reducere netă a bunăstării ?
întrebarea este controversată şi face să apară, în mod special, un nou conflict,
şi anume, între eficienţa alocării resurselor pe pieţe (eficienţa externă) şi reducerea
costurilor în întreprindere (eficienţa internă). Au mai fost produse şi alte estimări,
mai radicale .38 In această perspectivă, dispariţia unei părţi din renta
consumatorului nu reprezintă totalul pierderii de bunăstare socială ce rezultă din
puterea de monopol. Trebuie adăugate aici cheltuielile destinate stabilirii sau
apărării poziţiei de monopol, cum ar fi cheltuieli excesive cu publicitatea sau
diferenţierea produselor. Acestea reprezintă costuri suplimentare care nu apar în
condiţii de concurenţă, într-o manieră mai generală, s-a susţinut că, pentru firmele
aflate la "adăpostul" concurenţei, puterea de monopol se reflectă mai mult în
creşterea costurilor decât în cea a profiturilor. 39
Dacă întreprinderile monopoliste nu caută să-şi minimizeze costurile,
diferenţa între preţurile de concurenţă şi cele de monopol poate subestima
pierderea de bunăstare. Argumentaţia poate lua o altă întorsătură, în măsura în
care o firmă mare beneficiază de economii de scară şi utilizează o tehnologie
38
Oană Gheorghe. Monopol şi monopol natural - concepte de bază ale mecanismelor de piaţă. Influenţa lor asupra
competitivităţii economice. Bucureşti 2004, pag 57 - 60
39
Tabarcea Ala. Particularităţile şi factorii formării preţurilor în condiţiile concurenţei monopoliste. Chişinău 2002,
pag. 63-66
34
superioară, la care nu pot accede întreprinderile mai mici ce operează într-un
regim concurenţial. Astfel, profitul de monopol rezultă mai puţin dintr-un preţ
mai ridicat, ci mai curând din costurile mai reduse decât în regim de concurenţă,
în plus, resursele economiste permit creşterea producţiei în altă parte, ceea ce
contribuie la surplusul colectiv (bunăstarea socială). 40
Deci, nu se poate concluziona că monopolurile reduc întotdeauna
bunăstarea. Pe de altă parte, concepţia de concurenţă pe care se sprijină
măsurarea pierderilor sociale datorate monopolului a fost criticată de Şcoala
Austriacă: comparata dintre diferitele structuri de piaţă, în care echilibrul este
presupus a fi realizat, este o operaţiune lipsită de sens. Concurenţa este într-
adevăr un proces dinamic, ce implică o modificare continuă a structurilor.
Poziţiile monopoliste îşi au originea în succesul produselor şi în inovaţie: dacă o
firmă introduce un produs nou pe piaţă, succesul sau eşecul său depinde de felul
cum este întâmpinat de consumatori. O firmă care evaluează corect o piaţă
dobândeşte o situaţie de monopol până în momentul în care alţi concurenţi sunt
în măsură să procedeze la fel. Nu se poate deci afirma că existenţa unei puteri
de monopol antrenează o utilizare ineficientă a resurselor productive. Dacă alte
întreprinderi penetrează pe piaţă, profitul acelui monopol va suferi o eroziune
progresivă şi se va transforma, în cele din urmă, în surplus pentru consumator. 41
Din această perspectivă, majoritatea "barierelor" la intrarea pe piaţă nu pot fi
considerate drept obstacole în calea concurenţei: diferenţierea produselor sau
superioritatea în materie de costuri pot fi evitate prin apariţia unor noi produse
şi prin modificări în ceea ce priveşte metodele de producţie şi de distribuţie.
Aparent, puţini sunt cei care încearcă să vadă dincolo de sloganele populiste şi
să analizeze cu luciditate ştiinţifică natura economică a acestui fenomen şi
acuzele care i se aduc. în prezent, critica (austriacă) a teoriei neoclasice a
monopolului (prin Walter Block, Hans-Hermann Hoppe) reafirmă şi continuă
analiza lui Murray Rothbard din Man, Economy, and State. Abordarea lui
Rothbard este firească: dacă dorim să criticăm un fenomen, este preferabil să
40
Ţigănescii /., Roman. Macroeconomie. Bucureşti 2001, pag 158 - 163
41
Ihidcm. pag. 159
35
începem prin a-1 defini, prin a remarca diferenţele dintre situaţia de monopol
(care ne supără) şi cea de piaţă „competitivă" (faţă de care nu avem obiecţii), mai
cu seamă dacă dorim să luăm măsuri legale împotriva monopolistului. In
consecinţă, Rothbard procedează sistematic: scoate în evidenţă neajunsurile
teoretice ale abordării neoclasice şi reinstaurează vechea analiză, clasică,
desigur, cu clarificările de rigoare.
Dacă în „Man, Economy, and State" este preocupat de dărîmarea falselor
argumente ale neoclasicilor, în „Power&Market" aplică soluţia sa unei sfere
largi, variate de intervenţii ale statului, limpezind economic şi etic discuţia.
Standardul faţă de care se analizează performanţele monopolului este, în teoria
neoclasică, piaţa cu concurenţă perfectă, cu o existenţă recunoscut pur teoretică
şi, în plus, zic
austriecii, cu mari probleme de ordin teoretic. In cele ce urmează, prin preţ
„competitiv" vom înţelege acel preţ ce ar apărea pe o piaţă liberă dacă
monopolistul nu ar recurge la restrîngerea ofertei.
Rothbard demonstrează că etic, pe o piaţă liberă, monopolistului nu i se poate
aduce acuza de încălcare a drepturilor nimănui, aşadar, nu datorează restituţie nici
unei victime, iar economic, simplul fapt că este unicul ofertant al unui anumit bun
nu reprezintă un motiv suficient pentru ca preţul care se formează astfel să poată fi
diferenţiat de orice alt preţ al pieţei. Critica se derulează, prin urmare, pe două
fronturi: economic, încercînd să definim preţul de monopol pe o piaţă liberă, să-1
distingem de restul preturilor (dacă ar fi posibil); etic, stabilind în ce măsură
monopolistul este vinovat de încălcarea drepturilor de proprietate ale unei
alte persoane, în cazul de faţă cumpărătorul. 42
De unde totuşi publicitatea aceasta negativă de care „se bucură"
monopolistul? In fond, dacă nu ar exista el, nimeni altcineva nu ar oferi bunul
respectiv pe piaţă. Dar, se susţine, monopolistul, concentrînd în mîinile sale
întreaga sau majoritatea ofertei unui anumit bun, descoperă secretul creşterii

42
Alhu Crişan. Analiza Microeconomică a agenţilor economici în condiţii de piaţă. Bucureşti 2003. pag. 72

36
veniturilor totale: scăderea cantităţii oferite, ce ar conduce la o creştere a
preţului, în aşa fel încît veniturile totale obţinute în noile condiţii sunt mai
ridicate decît altminteri, i.e. dacă nu ar fi scăzut cantitatea oferită. Cumpărătorii
ar suferi de pe urma acestei politici: ar cumpăra mai puţine bunuri şi la un preţ
superior, întrebarea este: cine oare nu procedează astfel? Nu este absolut normal
ca, ceteris paribus, i.e. tacînd abstracţie de satisfacţia de ordin psihic pe care o
încearcă producătorul/vînzătorul, acesta să fie interesat de obţinerea celui mai
mare venit posibil, date fiind condiţiile de cerere şi ofertă pe piaţa pe care
acţionează?
Pentru noi, consumatorii, este desigur frustrant să auzim sau chiar să vedem
cum unii producători preferă să arunce o parte din marfă decît să o vîndă cu un preţ
mai scăzut. Toţi producătorii sunt siliţi, datorită rarităţii bunurilor şi cererii
consumatorilor, să-şi limiteze comparativ oferta. Unii dintre ei au în vedere
veniturile viitoare, consumatorii viitori. Nu este normal ca un producător să
aprecieze ca fiind mai rentabilă o eşalonare a producţiei în timp? în fond, în ce
calitate îl forţăm pe monopolistul - proprietar de bunuri să ofere mai multe bunuri
decît ar dori? Cumpărătorul nu are nici un drept de proprietate asupra bunurilor
oferite de producători. Influenţa sa se exercită nu la nivelul proprietăţii fizice, ci al
valorii acesteia.
Capitaliştii-proprietari de bunuri şi producători nu îl pierd nici un moment din
vedere pe consumator. Este în interesul lor să aleagă acea combinaţie tehnologică
şi inter-temporală a utilizării resurselor prin care să ajungă exact la bunurile, în
cantităţi şi la preţuri, agreate de cumpărător. Nu trebuie să îi reamintim noi.
cumpărătorii, tot timpul că producţia este subordonată cererii, tot astfel cum
mijloacele sunt subordonate scopului. Dar fiecare proprietar decide, cu ajutorul
calculelor economice, anticipînd cererea, în ce măsură doreşte să se implice în
schimburi, i.e. în ce grad consimte să-1 servească pe consumator. Mecanismul prin
care producătorul alege din varietatea de bunuri şi de metode tehnologice ce anume
şi cît să producă şi să ofere este calculul economic, ce evidenţiază anticipările
antreprenoriale cu privire la cererea cumpărătorilor ale capitalistului-producător.
37
 43
Acesta este instrumentul indispensabil al aprecierii comparative a diverselor
proiecte de investiţii. Prin calcul economic antreprenorial, anticipativ
producătorul alege acel proiect ce promite cel mai mare profit (abstracţie facînd, ca
mai sus, de aspectele de ordin pur psihic, de ex. situaţia în care un pacifist convins
renunţă să investească în armament, cu toate că, monetar, afacerea s-ar dovedi
foarte rentabilă). Această „căutare" a celui mai mare profit anticipat se susţine că
ar garanta alocarea economică a resurselor şi satisfacerea (ex-ante, anticipată) a
consumatorilor. Dar la acelaşi scenariu apelează şi monopolistul. Şi el alege
varianta care, conform propriilor previziuni, îi aduce cel mai mare profit. Prin ce se
distanţează povestea sa de cea a celorlalţi producători? Răspunsul este: prin absolut
nimic.
Din punct de vedere etic, nu putem aduce nici o obiecţie producătorului
pentru că decide să distrugă o parte din producţie. Este proprietatea lui, el hotărăşte
ce utilizare îi dă.44 Această diferenţă dintre cantitatea produsă şi cantitatea oferită
este expresia unei erori antreprenoriale a producătorului, recunoscută ca atare:
previziunile sale antreprenoriale cu privire la rentabilitatea cantităţii produse s-au
modificat. In noile condiţii anticipate ale cererii, o cantitate mai scăzută ar aduce,
conform părerii sale, venituri mai ridicate. Să nu credem că doar cumpărătorii
regretă reducerea cantităţii de produse! Şi producătorul regretă investirea trecută
eronată, risipirea unor factori de producţie, a unor bani, pe care i-ar fi fructificat
în altă parte. Reducerea cantităţii oferite este doar răspunsul la această eroare.
Acelaşi lucru se întîmplă, în fond, nu numai pe această piaţă cu un singur
ofertant.
Ori de cîte ori. ca urmare a erorilor antreprenoriale, un producător are
pierderi sau dă faliment, capacitatea sa de a continua producţia la acelaşi
nivel este diminuată, respectiv anulată, în astfel de cazuri, economiştii nu
mai deplîng scăderea producţiei, ci glorifică mecanismul profitului şi al pierderii
de pe piaţă, ce îi elimină în mod natural pe cei ce risipesc resursele. Obţinerea
unor venituri superioare depinde, desigur, de reacţia consumatorilor. Dacă
43
Friedman Milion. Capitalism şi Libertate. Bucureşti 1995. pag 59
44
Albert Michael. Capitalism contra capitalism. Bucureşti 1994. pag. 75-79
38
aceştia, prin preferinţele lor. ar boicota acţiunea monopolistului, acesta ar
suferi, comparativ, pierderi. De unde deducem că suferinţa cumpărătorilor -
care, pe ansamblu, sunt dispuşi să dea acum o sumă mai mare de bani pentru a
obţine bunul - este cauzată de propriile preferinţe. Mai mult, succesul
monopolistului nu este garantat. Este posibil ca ex post să constate că s-a
înşelat, că cererea consumatorilor, prin configuraţia sa, nu i-a permis atingerea
unor venituri superioare.
Din raţionamentul de pînă acum deducem că, pe o piaţă liberă (pe care statul
nu se implică în calitate de producător sau de emitent de reglementări)
monopolistul nu se deosebeşte cu nimic de ceilalţi producători: apelează la
calculul economic, anticipează cererea viitoare, încearcă să obţină cele mai mari
venituri, dată fiind această cerere, ajustează cantitatea oferită în funcţie de
modificarea propriei percepţii a mersului pieţei, se supune voluntar alegerilor
consumatorilor etc.
Aşadar, nici conceptul de preţ de monopol nu poate fi izolat, teoretic
vorbind, de oricare alt preţ al pieţei libere. Etic, monopolistul nu îl agresează pe
cumpărător, nu apelează la mecanisme agresive, oficiale sau private, prin care să
împiedice pe oricine altcineva să intre în branşă.

2.2 Cadrul normativ al activităţii monopoliste

Dacă analizăm ultimele decizii luate de Parlament şi Guvern în sfera
economică, devine evidentă tendinţa de controlare a economiei naţionale,
intervenţia necorespunzătoare a statului în activitatea agenţilor economici din
diferite ramuri şi în final tendinţa tot mai evidentă de reglementare a preţurilor atât
în sectorul de stat, cât şi în cel privat. Astfel devine actuală întrebarea dacă, din
punct de vedere economic, este adecvată intervenţia statului în reglementarea
preţurilor produselor şi serviciilor oferite de sectorul de stat şi în special de cel
privat, care sunt scopurile unei politici unice de reglementare a preţurilor, precum
şi consecinţele ei.45
45
Zhîrciog V., Microeconomic: teorie şi aplicaţii. Chişinău 1996, pag 80 - 84
39
 Reglementarea preţurilor pe piaţa de monopol poate avea două forme:
stabilirea prin lege a preturilor maximale pentru o serie de produse şi servicii (de
obicei de primă necesitate şi de larg consum) şi stabilirea unor preţuri minime
pentru unele produse sau servicii (aşa ca stabilirea salariului minim. Orice analiză a
unei politici publice începe cu studiul scopurilor cu care este adoptată. Astfel
stabilirea unor preţuri maximale în economie este de obicei realizată de stat în
vederea protecţiei consumatorului, dar vom vedea mai târziu dacă consecinţele
unei asemenea politici sunt cele dorite. O altă explicaţie poate fi necesitatea de a
realiza doleanţele alegătorilor, dar iarăşi vom analiza în continuare dacă politica
menţionată poate asigura interesele consumatorilor şi a păturilor social vulnerabile
sau nu.
Pînă în acest moment am stabilit că nu există un concept de preţ de monopol
teoretic valid şi operaţional — concret identificabil -- pe o piaţă liberă. Chiar dacă ar
exista criterii de identificare a preţului de monopol de preţul pieţei, tot nu am avea
motive temeinice de incriminare a monopoliştilor. Domeniul legii, conform teoriei
libertariene, ar trebui să aibă în vedere exclusiv încălcările drepturilor de
proprietate.
Atîta timp cît schimbul dintre vînzător şi cumpărător se derulează pe o piaţă
liberă (aceasta fiind definită prin caracterul voluntar al schimburilor, nu printr-o
caracteristică de ordin cantitativ economică - număr vînzători, cumpărători etc.) nu
putem începe o acţiune legală împotriva monopolistului, conform teoriei
libertariene. Nu numărul de ofertanţi sau de cumpărători ne indică în ce măsură o
piaţă este liberă, ci prezenţa sau absenţa agresiunii sistematice, instituţionalizate,
exercitate de stat. încercarea de a emite judecăţi etice prin raportare la numărul de
participanţi pe piaţă este contradictorie, întrucît, înainte de a participa la schimburi,
trebuie soluţionată problema proprietăţii bunurilor care participă la schimburi. Să
presupunem că avem criterii economice operaţionale de identificare a preţului de
monopol. In aceste condiţii, ce şanse ar avea, într-o societate libertariană,
cumpărătorii în calitate de victime identificate a acţiunii monopolistului de
creştere a preţului şi de scădere a cantităţii oferite - de a cîştiga procesul împotriva
40
unui monopolist? îndrăznesc să afirm că nici una. Cu aceeaşi sumă de bani pot
achiziţiona acum o cantitate mai mică de bunuri şi servicii. Judecătorul este însă
preocupat nu de bunăstarea mea subiectivă - care poate fluctua din multe cauze
-ci de respectarea drepturilor de proprietate. Am cumva un drept la un anumit preţ
pe piaţă? Nu, preţul - pe o piaţă liberă de intervenţia statului (şi numai acolo)
-este rezultatul acordului între cumpărător şi vînzător. A spune că eu, cumpărătorul,
am un drept de a cumpăra un bun la un anumit preţ, în nici un caz la un preţ
superior, este echivalent cu a nega dreptul vînzătorului de a încerca să utilizeze aşa
cum consideră el mai bine proprietatea sa legitimă.
În tratatele sale despre teoria monopolului, Hans-Hermann Hoppe şi Walter
Block identifică eroarea teoretică implicită a celor ce îl incriminează pe
monopolist: drepturile de proprietate definite nu în termeni fizici — operaţionali,
non-conflictuali în principiu şi non-contradictorii - - ci în termeni valorici. Cu
aplicaţie la cazul monopolului, cum aminteam mai sus, cumpărătorul pare să
aibă un fel de drept de a hotărî unilateral cît anume să fie adus pe piaţă şi la ce
preţ, ceea ce, din punct de vedere strict economic este imposibil, iar etic este
echivalent cu negarea parţială a dreptului proprietarului asupra proprietăţii sale
legitime. Formarea unui preţ depinde de existenţa a două persoane cu evaluări
inverse pe scările lor de valori a celor două bunuri care se schimbă. Schimbul
este posibil cînd cumpărătorul apreciază mai mult bunul pe care doreşte să-1
achiziţioneze decît acela la care renunţă; asemenea, vînzătorul.
Dacă monopolistul poate fi dat în judecată pentru că practică un preţ „prea
mare", atunci orice alt vînzător — pe o piaţă cu mai mulţi ofertanţi -- poate fi în
egală măsură învinuit că nu practică un preţ mai scăzut. Să nu uităm că, din
perspectiva unilaterală a cumpărătorului, nici un preţ nu este îndeajuns de scăzut.
Identificarea economică a preţului de monopol este o condiţie necesară, dar nu şi
suficientă pentru ca acest concept să devină relevant în drept. Diferenţierea
economică a preţului de monopol de un alt tip de preţ - preţul pieţei ~ s-ar baza pe
criterii de ordin calitativ, nu cantitativ. Dimensionarea cantitativă ar putea fi
rezultatul unei aprecieri de ordin antreprenorial în sistemul judiciar concurenţial
41
al pieţei libere, aşa cum restituţia cuvenită victimei unui viol nu ar fi în pericol de
a fi anulată doar pentru că este dificilă dimensionarea monetară a răului
pricinuit. Intuiţia lui Murray Rothbard a fost, aşadar, corectă.
Combaterea de pe o poziţie economică a teoriei neoclasice a monopolului
a avut darul de a ne aduce aminte că nu putem face ştiinţă cu metafore şi
concepte contradictorii sau vagi, iar soluţia etică pe care o aduce - identificaţi
dacă vreun drept legitim de proprietate a fost violat, apoi vorbiţi de acţionarea în
justiţie - ne atrage atenţia, o dată în plus, asupra scoaterii nejustificate din sfera
activităţilor lecale a unor schimburi voluntare. 46
Relativ recent Ministerul Economiei a prezentat opiniei publice proiectele
de lege "Cu privire la regimul monopolului de stat" si "Cu privire la
monopolurile naturale". Ambele proiecte de lege isi aşteaptă verdictul de mai
mulţi ani. De exemplu, cel "Cu privire la regimul monopolului de stat", pe care
Guvernul 1-a aminat acum un an "pentru vremuri mai bune", a provocat reacţii
contradictorii. Membrii cabinetului de miniştri nu au putut sa se înţeleagă
asupra sferelor de influenta, adică asupra tipurilor de activitate in care statul are
voie sa-si impună voinţa, in dependenta de conjunctura existenta pe piaţa,
interesele sociale, economice s.a. 47
Lista prezentata de Ministerul Economiei conţine peste 20 de tipuri de
activitate, care intra in sfera atenţiei deosebite a statului. Printre acestea figurează
circulaţia substanţelor cu acţiune puternica, stupefiante si toxice, tratarea
maladiilor oncologice si intervenţiile chirurgicale, fabricarea, reparaţia si
comercializarea armamentului, confecţionarea ordinelor si medaliilor acordate
de stat, tipărirea bancnotelor si baterea monedelor, fabricarea hirtiilor de
valoare, activitatea de desfăşurare a loteriilor naţionale, evidenta si evaluarea
imobilului, prestarea serviciilor poştale de baza etc. Si, bineînţeles, autorii nu
au uitat sa includă in regimul de monopol (la iniţiativa Preşedintelui) activitatea
agenţilor economici legata de alcool si tutun. Regimul monopolului de stat

46
Pirviţoiu /., Piaţa, preţurile şi alocarea resurselor. Bucureşti 2001, pag. 84 - 90
47
Zbirciog V. Macroeconomie. Chişinău 1998, pag. 115
42
se extinde asupra acelor sfere speciale de activitate, pe care statul le considera
strategice, sau care necesita o atenţie deosebita in virtutea caracterului lor
specific - importantei sociale, intereselor de securitate a statului. Pe parcursul
ultimilor zece ani statul nu a pierdut niciodată controlul asupra acestor sfere,
exercitind funcţii cind protectioniste, cind restrictive. Liberalizarea pieţelor,
care in are loc in prezent in sfera monopolurilor naturale, nu neaga esenţa celui
de-al doilea proiect de lege, potrivit căruia monopoluri naturale in Moldova, ca
si in majoritatea tarilor, sint considerate transportarea petrolului, produselor
petroliere si gazului prin conducte, serviciile de transportare a energiei electrice
si termice, serviciile terminalelor de transport, ale porturilor, aeroporturilor,
transporturile pe caile ferate, serviciile sistemelor de aprovizionare cu apa si
canalizare, serviciile reţelei publice de telefonie fixa, serviciile poştale.
Adeseori cei care se refera la monopolurile de stat subînţeleg in mod
eronat fie acordarea de către stat a condiţiei de monopolist pe piaţa anumitor
întreprinderi, fie întreprinderilor de stat - cea de monopolisti. Or, nu este vorba
nici despre reîntoarcerea acestor tipuri de activitate sub aripa statului, iar a
întreprinderilor - in proprietate de stat, nici despre un statut special, prioritar al
unor întreprinderi, ci despre consfinţirea prin lege a dreptului statului de a
interveni in activitatea 'întreprinderilor cu orice forma de proprietate, care cade
sub incidenţa regimului monopolului de stat, adică despre un regim special
de reglementare. Si o întreprindere particulara poate sa exercite activităţi
care cad sub incidenţa monopolului de stat. Proiectul de lege nu stabileşte
masurile de reglementare, ci doar metodele de reglementare, pe care le va
aplica si deja le aplica puterea. Poate fi una sau un complex de metode:
stabilirea nivelului-limita de rentabilitate sau regularizarea directa a
preturilor, desemnarea producătorilor prioritari, reglementarea volumelor
de producere sau de comercializare, instituirea regimurilor de activitate a
întreprinderilor, controlul calităţii, licenţierea activităţii etc. Intr-un sir de tari
monopolul statului este consfinţit prin legi speciale, care reglementează pieţele
in sferele importante pentru stat.
43
 De exemplu, legi privind stupefiantele, alcoolul, vinzarea armelor
reglementează activitatea in sferele respective sub controlul strict al statului. In
legile analoge moldoveneşti nu apare noţiunea de "monopolist de stat", deşi
acesta, in esenţa, exista. Odată cu stabilirea "sferelor de intervenţie", organele
de stat nu vor avea dreptul sa dicteze nimănui altcuiva condiţiile sale si sa
îngrădească libera concurenta pe piaţa mărfurilor si serviciilor. Astfel, după
adoptarea legilor "Cu privire la regimul monopolului de stat" si "Cu privire la
monopolurile naturale", piaţa interna va fi împărţita conventional in trei zone
diferite ca "regim": piaţa liberalizata complet, de exemplu, serviciile de
restaurant, unde domina libera concurenta; cea aflata in regim de monopol de
stat, adică, cu concurenta dozata de către stat; si piaţa monopolurilor naturale,
care nu pot avea concurenţi prin definiţie, si a căror activitate, in virtutea
acestui fapt, necesita o reglementare speciala.
Daca pieţele alcoolului si tutunului in Moldova vor deveni monopol de stat
in mod oficial, atunci răspunderea pentru rezultatele activităţii o vor purta,
probabil, structurile statului. Deocamdată, insa, funcţionarii de stat întreprind
acţiuni haotice. capabile, in opinia lor. sa redreseze situaţia pe aceste pieţe. Iar
efectul acestor masuri de redresare este adeseori diametral opus. Alcoolul si
tutunul deja au devenit monopol de stat in multe tari din CSI. In statele ex-
sovietice producerea băuturilor alcoolice ocupa un loc special, atit in virtutea
impactului social, cit si din punct de vedere al influentei asupra economiei.
Alcoolul si tutunul pot aduce profituri mari. foarte atractive atit pentru
intreprinzatorii particulari, cit si pentru stat. De fiecare data cind bugetul de
stat se confrunta cu dificultăţi, interesul statului fata de producerea mărfurilor
supuse accizelor creste, si incep a se auzi vorbe despre necesitatea introducerii
monopolului de stat. Dar, in condiţiile in care majoritatea întreprinderilor sint
privatizate, a institui monopolul de stat tara a incalca drepturile de proprietate
se dovedeşte un lucru nu întotdeauna posibil.
La sfirsitul anului 2001 in Moldova s-a declanşat un război acerb pentru
mărcile "sovietice" de băuturi alcoolice. Odată cu privatizarea întreprinderilor
44
din industria vinificatiei, statul moldovenesc a scăpat din miini cele mai
profitabile denumiri. Interesul comercial extern al statului, care "suporta pierderi
din cauza insuficientei încasărilor impozitului pe venit", s-a extins asupra a 79
de mărci de vinuri si coniacuri. 48
Reglementarea volumului de producţie in regim de monopol de stat este
un lucru obişnuit, dar stabilirea cotelor s-a transformat pentru întreprinderile
noastre in bariere birocratice suplimentare, care limitează producerea si
exportul, si, respectiv, intr-o politica de preturi speciala a vinificatorilor. Deşi,
pe de alta parte, ca si in sfera monopolurilor naturale, lipsa concurentei este, de
regula, un rezultat al reglementarii excesive. Ce ar fi daca Guvernul, in loc sa
lupte de unul singur cu o situaţie sau alta de monopolist pe piaţa, ar provoca o
"mare explozie" economica, incercind sa producă o liberalizare concomitenta si
masiva a majorităţii pieţelor?

2.3 Piaţa de monopol în sistemul complex al pieţelor

Pieţelor reale, efective, cele care se întîlnesc în economiile cu piaţă
concurenţială, le este caracteristică concurenţa imperfectă. Se apreciază că într-o
ramură există concurentă dacă vînzătorii fixează ei insuşi sau exercită influenţe
individuale asupra nivelurilor preţurilor la oferta lor. Capaciatea de a influenţa sau
fixa nivelul preţurilor de ofertă - adică de a exercita presiuni asupra preţurilor
-depinde de puterea fiecărui oferant, de trăsăturile pieţei pe care acţionează şi se
exercită în cadrul unor raporturi de rivalitate. Paralel cu fixarea sau influenţarea
nivelului preţurilor, fiecare oferant este preocupat să-şi mărească cota de piaţă
(procentul din oferta satisfăcută a industriei), ca o premisă pentru maximizarea
profitului total. Pieţele cu concurenţă imperfectă se prezintă într-o mare diversitate,
dar niciodată în formă pură. 49 lata cum ar arăta schema diversităţii pieţelor
imperfecte în dependenţă de de numărul de vînzători şi cumpărători prezenţi la un
48
Tabarcea Ala. Particularităţile şi factorii formării preţurilor în condiţiile concurenţei monopoliste. Chişinău 2002
pag. 77 - 82
45
moment dat pe piaţă:

Cerere/Ofertă Număr mare Număr mic Unicitate

Concurenţa
Număr mare Oligopol Monopol
perfectă
Monopol
Număr mic Oligopson Oligopol bilateral
contracarat
Monopson Monopol
Unicitate Monopson
contracarat bilateral
Piaţa de monopol. La o primă evaluare s-ar părea că definirea monopolului
este o chestiune foarte facilă; pornind de la semnificaţia cuvintului monopol, de
origine greacă (unic vînzător), monopolul ar reprezenta acea situaţie de piaţă cînd
oferta unui bun este concentrată în forţa unui singur producător (vînzător), care se
confruntă cu o cerere atomizată, provenind de la numeroşi subiecţi, fiecare cu forţă
economică şi cerere individuală reduse. 50 Această definiţie, care vizează
monopolul absolut sau pur ar fi viabilă dacă nu ar exista fenomenul de
substituibilitate a bunurilor economice, în realitate majoritatea covîrşitoare a
trebuinţelor sunt satisfăcute printr-o gamă variată - mai extinsă sau mai restrînsă
-de bunuri economice substituibile; sunt puţine sau extrem de puţine bunurile
economice care nu au înlocuitori (substituenţi), mai ales atunci atunci cînd bunul
economic este definit în sens larg, prin prisma genului de trebuinţe in a căror
întîmpinare vine. Nu sunt excluse totuşi şi situaţiile episodice de monopol pur: un
producător care deţine un zăcămînt dintr-o materie primă specială; deţinătorul unei
licenţe sau brevet de invenţie; cel care deţine drepturile de autor asupra unei opere
artistice, culturale, ştiinţifice, etc., sau care în baza unei înţelegeri cu administraţia
publică deţine exclusivitatea producerii şi comercializării anumitor bunuri
economice (servicii de telefonie prin cablu, reţeaua de distribuire a agazelor

49
Dină Alexandrina. Macroeconomie aprofundată. Timişoara 2003, pag 63
50
Stâncii S. Avantajul concurenţial: manual de supravieţuire şi creştere a firmelor în condiţiile economiei de piaţă.
Bucureşti 2001. pag. 64 - 68
46
naturale sau a apei potabile, anumite servicii publice etc.). dar, chiar şi în aceste
situaţii, monopolul absolut este temporar, pentru că ne putem imagina numeroase
situaţii care îl pot submina sau chiar elimina: reţeeaua de distribuire a bureliilor
poate submina monopolul distribuirii centralizate a gazelor naturale; de asemenea,
existenţa unor izvoare naturale , cişmele sau fîntîni cu apă potabilă pot elimina
pină la un punct monopolul deplin al distribuitorlui exclusiv de apă potabilă prin
reţeaua amenajată din aglomeraţiile urbane, etc.51
Putem imagina existenţa unui monopol pur, chiar şi temporar, atunci cînd
în lipsa unui program de prorecţie firmele firmele mici şi mijlocii sunt eliminate
de pe piaţă de către o firmă mare, puternică ce lucrează cu randamente de
scară crescătoare sau sunt preluate prin mojloce economice sub formă de
fuziuni, absorbţii sau asociere, dînd naştere la un monopol natural. Chiar şi
în aceste situaţii, poziţiile şi forţa de decizie ale monopolului pur pot fi
subminate sau eliminate prin importul unor bunuri asemănătoare, dezvoltarea
unor producţii autohtone de bunuri substituibile sau prin măsuri legislative sau
acţiuni ale organizaţiilor de consumatori.
Pe cale consecinţă putem aprecia că monopolul pur este este o situaţie limită,
o stare cu totul particulară; există mai degrabă situaţii de quasimonopol, stări
de piaţă, în care un agent economic produce şi vinde un bun care nu poate fi
substituit în mare măsură şi în mod operativ, rapid. Cu alte cuvinte,
quasimonopolul apare cînd o firmă aduce pe piaţă un bun a cărui clasicitate
încrucişată (de substituire la preţ) este foarte slabă.
Pentru firma de monopol sau quasimonopol, se întîlnesc situaţii favorizante:
cererea pentru bunurile produse de firmă se confimdă cu cererea pieţei, iar oferta
sa este sinonomă (sau apropiată) cu oferta industriei .52 Confruntată cu
multitudinea cererilor individuale care formează cererea pieţei, firma monopol nu
iese de sub incidenţa legii generale a cererii, în baza căreia cererea pieţei pentru un
bun dat se află în relaţie negativă cu preţul. Spre deosebire de piaţa cu concurenţă
perfectă, monopolul poate în mod normal să vîndă mai mult numai atunci cînd
51
Guţu 1. Formarea mediului concurenţial şi poltica antimonopol. Bucureşti 1999, pag. 88
52
Georgesu N. Microeconomic. Principii şi soluţii. Bucureşti, 1995, pag. 128 - 133
47
 diminuează preţul. Descriminarea prin preţ este o strategie care constă în a vinde
acelaşi produs la preţuri diferite, diferenţele de preţ nefiind corespondente sau
proporţionale cu diferenţele de cost. Aceasta este posibilă în măsura în case se
consideră cererea ca o variabilă non-omogenă, care în realitate grupează
consumatorii care nu au aceeaşi funcţie de preferinţe. Unii sund dispuşi să
achiziţioneze, iar alţii nu, un anumit bun economic, în condiţii determinate de
loc, de timp şi de preţ. Datorită poziţiei pe care monopolul o ocupă pe piaţă, el
obţine un supraprofit durabil (profit pur) peste cel normal inclus in costul mediu
pe termen scurt şi lung. Acest lucru este posibil datorită poziţiei de forţă pe
care o ocupă în ramură în care pătrunderea a noi concurenţi este îndelungată
sau prohibită ca urmare a unor factori economici
şi extraeconomici. In acest acţionează:
• exclusivitatea folosirii unor licenţe, brevete sau mărci de produs;
• volumul minim de capital necesar pentru organizarea producţiei rentabile;
• unele înţelegeri cu autoritîţile administraţiei publice care-i conferă unele
drepturi de exclusivitate, etc.;
Comparînd condiţiile de echilibru pe piaţa de monopol cu cele de pe piaţa de
concurenţă pură şi perfectă se impun cîteva remarci:
1. Preţul de echilibru al monopolului este superior preţului de echilibru
al firmei concurenţiale, ceea ce în ceretis paribus permite obţinerea
profitului pur, durabil;
2. Cantitiatea de echilibru a monopolului este mai mică decît cea a
firmei concurenţiale-
Concluzia care se desprinde este că prin transformarea unei activităţi
concurenţiale într-una cu statut de monopol, are loc o creştere a preţului şi
micşorarea cantităţilor oferite. Monopolul atrage după sine diminuarea bunăstării
consumatorului, aceasta fiind motivul fundamental pentru care în toate ţările cu
regimuri democratice legea interzice în mod formal situaţiile de monopol (sau le
acceptă, dar în condiţiile unei stricte supravegheri, efectuate de către autoritatea
publică şi societatea civilă).
48
 Impicaţiile monopolului asupra economiei trebuie privite din perspective
multiple, în acest sens nu pot fi ignorate unele posibile efecte favorabile pe care
monopolul le poate genera, cum sunt:
• Poate aloca resurse mai mari pentru cercetarea ştiinţifică şi introducerea
progresului tehnic, asumindu-şi cu mai multă promtitudine riscul acestor
activităţi. Astfel, el poate genera creşterea productivităţii şi reducerea
costului mediu şi marginal, creînd o bază mai favorabilă pentru formarea
preţului de echilibru;
• Monopolul poate organiza producţii de scară mai mare, poate beneficia de
economiile de scară care apar în condiţiile legii randamentelor de scară
crescătoare;
• Prin forţa economică pe care o deţine, monopolul are stabilitate mai mare
faţă de conjunctura economică nefavorabilă şi în competiţia cu partenerii
externi. El conferă o mai mare locurilor de muncă, eficienţei economice de
ansamblu şi programelor investioţionale.
Din cele două grupe de efecte diametral opuse pe care le generează
monopolul, a apărut concepţia realistă privind atitudinea faţă de el cunoscută sub
numele de procesului monopolului, care poate fi sisitematizată în concluzia: să
se compare realis minusurile monopolului (atentarea la bunăstarea
consumatorului) cu efectele pozitive (care favorizează bunăstarea
consumatorului) şi să se aleagă atitudinea şi desizia care generează răul cel mai
mic.
Piaţa cu concurenţă monopolistă - este o formă de piaţă de dimensiuni
semnificative în ţările cu economie modernă, mai ales în contextul „exploziei"
firmelor mici şi mijlocii, care prin metamorfozarea funcţiilor şi relaţiilor cu
marile firme devin o prezenţă notabilă în peisajul economiei. 53
Piaţa monopolistă se caracterizează prin aceea că ofeta provine de la un
număr foarte mare de agenţi, fiecare avînd forţă economică redusă şi producînd
bunuri cu anumite elemente de originalitate sau specificate în cadrul genului
53
Duca Aurelia. Concurenţa şi intervenţia statului. Bucureşti. 2001, pag. 67 - 74
49
dat. Această ofertă se confrună cu cererea atomizată a unui număr mare de
cumpărători, fiecare cu o forţă economică redusă. 54 Din perspectiva ofertei
piaţa monopolistică intruneşte atit elemente care o apropie de piaţa
concurenţială pură şi perfectă, dar şi elementele de monopol fragil, slab.
Elementele care o apropie de piaţa cu economie concurenţială pură şi
perfectă sunt: atomocitatea; intratea/ieşirea liberă de pe piaţa pe criterii de
eficientă (capitalul fix relativ redus, importanţa redusă a locenţelor şi brevetelor
de fabricaţie facilitează procesul de schimbare a profilului şi domeniului de
activitate); premisele pentru o bună informare asupra pieţei, deci ipoteza de
transparenţă. 55
Elementele de monopol fragil constau în faptul că: fiecare producător aduce
pe piaţă bunuri cu elemente specifice, personalizate, intrinsec sau extrinsec, prin
care un tip de bun oferit de firma A este „personalizat" în raport cu cel oferit de
firmele B, C, D, etc.în mod tradiţional, bunurile comercializate pe această piaţă
erau de complexitate redusă, în ultima perioadă, mai ales sub incidenţa
informaticii, noile tehnologii şi metode de management, situaţia tinde să se
modifice. Fundamentarea produsului, diferenţierea lui de cel al concurenţilor
reprezintă elementul strategic esenţial pentru firma monopolistică. 56 Aceasta
promovează în raport cu celelalte firme similare ca obiect de activitate
concurenţă mai ales prin produs pentru a aimpune produsul prin caracteristici
de originalitate intrinsecă sau extrinsecă (inclusiv modalităţi de
comercializare), pentru a atrage clientela. Pe această piaţă fiecare firmă fixează
în mod autonom preţul propriilor bunuri economice, luînd în consideraţie reacţia
cererii la modificarea preţului. Astfel, la modificări mici ale preţurilor, cererea
este inelastică (în principal ca urmare a ataşamentului consumatorului faţă de
o anumită marcă de comerţ). 57
La modificări importante ale preţului, cererea faţă de bunurile oferite de către

54
Stâncii S. Echilibrul pieţei în concurenţa monopolistă. 2002, pag. 98-104
55
Ibidem, pag. 105 - 112
56
Tabarcea Ala. Particularităţile şi factorii formării preţurilor în condiţiile concurenţei monopoliste. Chişinău 2002,
pag. 106- 110
57
Popa V. Strategii concurenţiale.Tîrgovişte 1997, pag. 55
50
o anumită firmă devine elastică sau foarte elastică datorită abundentei de bunuri
substituibile, dar ale căror preţuri nu sau modificat: cînd preţul creşte substanţial, o
parte importantă a clientelei tradiţionale se orientează spre bunurile de acelaşi t ip
oferite de concurenţă.
Cînd preţul scade substanţial, cererea devine elastică, creşte şi pe seama
atragerii de noi clienţi. Pe aceasta piaţă intrarea, respectiv ieşirea, sunt foarte facile
pentru că restricţiile tehnice, economice şi instituţionale sunt foarte reduse sau
inexistente chiar. Cînd bunurile oferite sunt de acelaşi tip (se încadrează în aceeaşi
definiţie extinsă a bunului economic), un element important care influenţează
cererea firmei îl reprezintă cheltuielile de publicitate cu dubla funcţie a publicităţii:
de a-i informa pe cumpărători asupra bunului şi ofertantului şi de a exercita o
anumită presiune psihologică pentru a-i incita, a-i convinge, dar uneori chiar de a
le deplasa atenţia special spre o anumită marfa.
Pe piaţa monopolistă firma se comportă pe termen scurt ca un monopol.
Intrarea în ramură a noilor concurenţi se realizează pînă în momentul cînd dispare
profitul pur. Pe termen lung firma monopolistică îşi realizează echilibrul la acel
volum de producţie pentru care preţul pieţei sau încasarea (venitul) marginal
egalizează costul total mediu pe perioadă lungă. Pe termen lung, echilibrul firmei
monopolistice se deosebeşte de cel al monopolului pentru că dispare profitul pur.
Ca regulă generală, firma monopolistică lucrează în condiţii suboptimale, dispune
de capacităţi şi factori de producţie incomplet utilizaţi. Pe seama lor se formează o
rezervă de capacitate penrtu situaţiile când oferta creşte rapid pe termen scurt, iar
conjunctura se îmbunătăţeşte.
Existenţa unor rezerve de capacitate face ca în structura costului mediu
amortizarea să aibă o pondere exagerată în raport cu nivelul tehnic şi de înzestrare
tehnică a muncii; ca atare firma monopolistică are reţineri în a efectua noi
investiţii, solicitînd de regulă sprijin economic din partea autorităţii, sub forma
unor dobînzi preferenţiale, ajutoare şi alte forme de stimulente atenuante pentru

51
risc.58
Piaţa de oligopol - oligopolul reprezintă structura de piaţă cea mai raspîndită
în ţările dezvoltate din punct de vedere economic. Pe piaţa oligopol oferta
este asigurată de un număr mic de firme (cîţiva vînzători), între care nu există
diferenţe semnificative sub aspectul înzestrării tehnice, forţei economice,
nivelului costului mediu, gradului de internaţionalizare a activităţii. Fiecare
vînzător deţine o pondere importantă în oferta totală şi are capacitatea de a
influenţa piaţa: în mod direct prin deciziile privind preţul, cantitatea,
publicitatea, lansarea de metode noi, modul de comercializare, etc, şi indirect
prin reacţiile pe care fiecare le are la acţuinile concurenţilor. Pe aceasta piaţă
cererea este atomizată, iar barierele de intrare pentru noii concurenţi sunt foarte
puternice. Ele constau în bariere tehnice (deţinerea de brevete, licenţe),
financiare (privilegii speciale cu marile instituţii financiare şi de credit care sunt
piedici pentru eventualii noi veniţi) şi organizatorice (contracte de exclusivitate
cu furnizorii de anumite materii prime, cu reţeaua comercială cu amănuntul
etc.).
Produsele petroliere, mobila, tehnica electronică de calcul, autovehiculele,
ţigaretele, produsele alimentare cu un grad sporit de prelucrare, audiovizualul,
majoritatea materiilor prime neagricole etc., sunt obţinute prin structura de piaţă ce
conţine caracteristicile oligopolului. 59 Dacă produsele diferitelor firme sunt
omogene intrinsec (ciment, oţel, energie electrică, energie termică, ţiţei) avem dea
face cu un monopol pur. Cînd bunurile economice produse şi oferite sunt de acelaşi
gen, dar diferenţiate intrinsec sub aspect funcţional (autovehicule, tehnică
electronică de calcul, produse Hi-Fi, servicii financiare, juridice şi de consultanţă
economică etc.) structura de piaţă se numeşte oligopol eterogen. Inerdependenţa
firmelor din ramură reprezintă caracteristica ce deosebeşte fundamental această
structură de piaţă de alte forme de piaţă imperfectă. Interdependenţa este rezultatul

58
Tabarcea Ala. Particularităţile şi factorii formării preţurilor în condiţiile concurenţei monopoliste. Chişinău 2002.
pag. 113 - 118
59
Stâncii S. Echilibrul pieţei în concurenţa monopolistă. 2002, pag. 124
52
natural al numărului mic de oferanţi, ceea ce face ca deciziile şi acţiunile unui
agent în privinţa reducerii preţurilor, lansării unui model mai bun fac ca curba
cererii pentru produsele celorlalte firme să se deplaseze spre stînga (se reduce),
în faţa acestei perspective, reacţiile celorlalte firme sunt certe, dar indeterminate:
pot provoca acţiuni de acelaşi fel (reduc preţul, lansează un nou model, îşi
măresc efortul de publicitate etc.) sau întreprind acţiuni complementare: acordă
avantaje cumpărătorilor pentru a contracta acţiunile concurentului şi menţinerea
clientelei. Relaţiile dintre firmele care acţionează pe piaţade oligopol nu pot fi
încadrate într-o schemă rigidă, pentru că nu există o teorie generală a
oligopolului, ci doar situaţii particulare şi modele specifice. Există trei situaţii
caracteristice în comportamentul cooperant:
a) formarea unui oligopol coordonat de tipul cartel sau trust.
Cartelul este o înţelegere expresă, de cele mai multe ori confidenţială,
intre firme care au şi îşi păstrează independenţa de producţie şi financiară. Ele se
înţeleg în ceea ce priveşte nivelul preţurilor, volumul producţiei, împărţirea
pieţelor (fiecare participant primeşte o anumită cotă de vînzări), cînd şi cum să
se modifice preţul etc. Cartelul îşi propune să maximizeze profitul la nivelul
său, care se împarte intre participanţi în funcţie de diverse criterii
convenite: volumul vînzărilor, ritmul de reînnoire a produselor, etc.
Pentru a maximaliza profitul, cartelul, cartelul determină acel volum al
producţiei totale pentru care costul marginal mediu este egal cu venitul marginal,
el comportindu-se ca un monopol. Există situaţii limită cînd datorită
similitudinilor (de forţă economică, înzestrare, strategii şi tactici manageriale),
costurile medii şi marginale ale firmelor componente ale cartelului sunt
identice, în acest caz, profitul total este maxim la acel voiul de producţie şi de
preţ de vînzare pentru care încasarea (venitul) marginal este egal cu costul
marginal al fiecărui participant. Probabil că fiecare primeşte aceleaşi cote de
producţie, iar profitul se împatre proporţional, fiecare firme obţinînd un profit
suplimentar durabil, în cazul costurile medii şi marginale ale participanţilor la
cartel sunt diferite - şi aceasta este situaţia tipică profitul total maxim se obţine la
53
acel volum de producţie pentru care costul marginal mediu la nivelul cartelului
este egal cu venitul marginal.în acest caz, fiecare participant primeşte cote de
producţie, diferenţiate în funcţie de costul său marginal: cei cu costuri
marginale ridicate primesc cote reduse şi cote ridicate primesc ccei cu costuri
marginale reduse.
Trustul este structura de pită bazată pe faptul că un grup financiar puternic
-holdingul - deţine pachetul acţiunilor de control la mai multe firme oligopol,
independente, din punct de vedere al producţiei. Holdingul stabileşte modul de
împărţire a pieţelor, nivelul preţurilor între firme pentru maximizarea profitului
sau realizarea altor obiective strategice, înţelegerile tip cartel şi trust deşi sunt
interzise de lege în ţările din Europa occidentală, America de Nord şi Extremul
Orient, sunt o realitate indubitabilă. O anchetă efectuată în SUA asupra celor
mai mari firme care activează în fiecare ramură a economiei şi care au cuprins
peste 1000 firme a condus la concluzia că 10% dintre ele au încălcat legislaţia în
vigoare cu privire la fixarea preţurior. 60 Asemenea înţelegeri sunt puţin viabile
pentru că unii, dacă nu toţi partenerii, încearcă să „trişeze" pentru a realiza
unele avantaje. Alteori modificarea raportului de forţă dintre parteneri impune
revederea sau anularea vechior înţelegeri şi realizarea altora noi pe baza unor
negocier dificile, care să reflecte noile raporturi de forţă dintre participanţi.
Ele au insă în practică un caracter, cît de cît viabil atuci cînd conjunctura
economică este favorabilă, produsele sunt puţin diversificate, iar producţia are
un înalt grad de concentrare,
b) formarea oligopolului mixt; este structura de piaţă caracterizată prin
existenţa unei firme leader care se detaşează de celelalte prin forţa economică,
cota de piaţă şi nivelul eficienţei. Firma lider îşi elaborează propria strategie
privind preţul, oferta, reînoirea producţiei etc., comportîndu-se ca un monopol
şi fâcînd abstracţie de ceilalţi concurenţi.
c) stabilirea unor înţelegeri temporare şi parţiale asupra unor aspecte de
interes comun, cum ar fi:
60
dr. Octavian Căpăţînă. Dreptul concurenţei comerciale.Concurenţă neloială pe piaţa internă şi internaţională.
Bucureşti 1996. pag. 241 -247
54
 • Efectuarea unor acţiuni de cercetare ştiinţifică;
• Realizarea unor fuziuni parţiale prin constituirea unor filiale comune în
domenii tradiţionale sau în domenii noi;
• Exercitarea de lobbi politic pentru a impune măsuri legislative în favoarea
firmelor existente şi atenuatea concurenţei străine.
In mod firesc se ridică întrebarea dacă în modelul comportamentului
cooperant între firmele oligopol mai există concurenţă. Răspunsul este
afirmativ, cu precizarea că regula generală este renunţarea la concurenţă prin
preţ, folosindu-se metode mult mai subtile şi rafinate: publicitatea, acordate
de avantaje cumpărătorului pentru menţinerea şi atragerea clientelei, service-
ului, etc.

55
 CAPITOLUL III.
Protecţia concurentei şi monopolul - soluţii la problema delimitării
pieţei
3.1 Rolul concurenţei şi monopolului în viziunea abordării strategiilor şi
comportamentelor operatorilor pieţei.
în teoria economică, piaţa trebuie să fie considerată (ca şi curba costurilor)
ca un concept ex-ante. Când analiza pieţei este folosită pentru a explica şi
prevedea rezultatele economice, scopul este de a examina cum
constrângerile pieţei afectează comportamentul participanţilor din cadrul ei.
61
Să presupunem, de exemplu, că ar fi numai câte două magazine care vând
alimente în două dintre suburbiile unui municipiu. Dacă prima suburbie ar
fi B, am putea crede ca locuitorii ei s-ar limita doar la cele magazine din
motive obiective (distanţa, costul transportului) şi astfel ar fi potrivită pentru
acesta piaţă analiza situaţiei ca duopol. Pe de altă parte, locuitorii din suburbia
S, care se pot deplasa cu maşina, sunt într-o situaţie cu totul diferită.
Ar fi dificil să utilizăm o analiză pornind de la situaţia de duopol, chiar
dacă aproape fiecare cap de familie s-ar aproviziona cu alimente din cele
două magazine ale suburbiei în care locuieşte. Dacă ei ar fi în situaţia de a-şi
schimba
obiceiurile şi de a cumpăra din cealaltă localitate, ar fi lipsit de sens să delimităm
suburbia ca unitate relevantă pentru analiză, pentru explicarea şi anticiparea
comportamentului preţurilor şi profiturilor celor două magazine din localitate.
Cu alte cuvinte, ar fi imposibil să stabilim piaţa relevantă până când nu

61
Zbirciog V. Macroeconomie. Chişinău 1998, pag 39

56
separăm, în cazul consumatorilor, necesitatea de avantaj şi, mai general,
până când nu delimităm domeniul pieţei independent de comportamentul
actual al participanţilor. Chiar şi în exemplul dat am făcut o presupunere
implicită asupra "raţionalităţii" în legătură cu preţul din partea cumpărătorilor,
adică am presupus ca în situaţia în care li se oferă posibilitatea de a cumpăra
mai ieftin, ei vor face acest lucru şi nu vor continua să se comporte ca în
prezent, fiind influenţaţi de obiceiuri, lene sau loialitate faţă de locul de unde
cumpărau până acum.62
Printre încercările de a rezolva problema delimitării pieţei, probabil cea
mai remarcabilă dintre ele aparţine lui Cournot şi lui Marshall, încercare prin
care este fixat domeniul pieţei în spaţiul în care preţul unui bun, incluzând
costul de transport, este uniform.
Este un punct de vedere important şi un instrument de analiză folosit. De
exemplu, un indiciu al internaţionalizării pieţei de grâne a fost, de exemplu, la
sfârşitul celui de-al doilea război mondial, dezvoltarea unui sistem de preţuri
la grâu aplicabile universal. Cu toate avantajele sale, această noţiune nu
poate constitui fundamentul unei măsurători a pieţei, după cum se exclude prin
definiţie posibilitatea verificării aplicabilităţii modelului concurenţei perfecte,
care spune că pe o piaţă neconcentrată economic se tinde spre uniformizarea
preţurilor.63
Nu are sens să cercetăm de ce două feluri de aspirină puse alături pe
tejghea se vând la preţuri diferite de vreme ce vrem să le declarăm ca având
pieţe diferite. Definiţia ar exclude astfel multe aspecte principale în analiza
pieţei, referitoare la posibilitatea discriminării prin preţ, cum ar fi puterea
concurenţilor, ignoranţa consumatorilor sau alte forme de "eşec" ale pieţei.
Lista lungă de presupuneri
asupra comportamentului producătorilor şi consumatorilor care ar fi
necesare pentru a dezvolta această "soluţie practică" a problemei întinderii

62
Băcescu M., Băcescu A., Macroeconomie şi politică macro. Bucureşti 1998, pag. 79 -84
63
Vorsac Magdalena. Macroeconomie. Cluj-Napoca 1998, pag. 100
57
unei pieţe fac modelul nepotrivit pentru o măsurare structurală a pieţei.64
O altă încercare de a soluţiona "direct" problema este de a specifica
că domeniul pieţei include toate acele firme care sunt conştiente una
de comportamentul celeilalte. O asemenea definiţie s-ar limita, cel mult, la
situaţiile unei concentraţii mari: ar exclude situaţiile de concurenţă perfectă
şi pe cele în care fiecare firmă nu este conştientă de comportamentul
celorlalte, sau în care ele nu răspund la schimbările în comportamentul
celorlalte firme. Pentru a îndepărta această obiecţie, putem lărgi definita
incluzând nu numai acele firme care posedă simţul rivalităţii, ci pe toate
acelea care observă şi răspund unui set comun de parametri (de exemplu,
preţurile).
Trăsăturile acestei definiţii sunt folosite în mod obişnuit în cercetarea
unui studiu de caz. In mod evident, o asemenea abordare are puţine
conexiuni cu cerinţele tradiţiei, unde structura exogenă a pieţei trebuie
determinată independent de comportamentul participanţilor. Necesitatea
luării în considerare a comportamentului participanţilor în această definiţie
rezultă din două probleme de substanţă.
Mai întâi, într-o economie cuprinzând firme care cresc şi se diversifică,
este probabil ca percepţia strategică pe care firmele o au să fie progresiv
asimetrică: percepţia unui mic producător de bere asupra schimbării
preţului şi calităţii de către alte firme este foarte diferită de a unei
subdiviziuni producătoare de bere a unei companii multinaţionale care vinde
produse substituibile şi complementare pentru bere.
În al doilea rând, această definiţie, fiind bazată pe o percepţie subiectivă
a participanţilor, ar părea să excludă comportamentul firmelor care sunt
altfel decât raţionale.
În cazul magazinelor alimentare din împrejurimile municipiului, cei doi
vânzători din suburbia B ar putea să presupună în mod întemeiat ca nu au rivali
importanţi, în care caz, ca urmare a analizei duopoliste a acestei "pieţe",
64
Ţigănescit /., Roman. Macroeconomie. Bucureşti 2001, pag. 59 - 64

58
preţurile şi profitul ar fi stabilite cu anticipţie. Cei doi vânzători din suburbia S
s-ar putea înşela şi ei gândind la fel, pentru ei maximizarea profitului fiind un
comportament raţional, chiar dacă o delimitare corectă a pieţei ar demonstra că
aceasta a fost o percepţie greşită a domeniului lui funcţional al concurenţei. Cei
doi vânzători s-ar putea să nu fie conştienţi de comportamentul nimănui altcuiva,
dar ar putea fi într-adevăr în concurenţă cu magazinele alimentare din alte
suburbii.
Asemenea închipuiri şi erori din partea firmelor sunt fapte semnificative
ale vieţii economice, în mod special când ne gândim la diferenţierea calitativă
şi geografică a produselor, proces în care calculele greşite şi neasigurate privind
comportamentul unuia dintre rivali sunt fapte obişnuite. Un exemplu izbitor al
acestui fenomen în ultimii ani a fost faptul ca industria engleză de motociclete
nu era conştientă de importurile japoneze, chiar după ce acestea au pătruns pe
piaţă în mod vizibil, în ceea ce-i privea pe producătorii britanici, motocicletele
japoneze nu erau pe acea piaţă.
Astfel, deşi cele două soluţii practice la delimitarea pieţei sunt utile şi în
munca aplicată nici una nu poate servi ca soluţie pentru scopul analizei în
viziune tradiţională.65
Elasticitatea încrucişată a cererii este mecanismul principal sugerat pentru
delimitarea pieţei în aproape orice carte în care este tratată această problemă.
Aceasta şi-a reţinut statutul de soluţie a problemei de principiu, în ciuda faptului
ca a fost folosită rar în practică datoria faptului ca obstacolele în folosirea sa ar
putea fi depăşite dacă s-ar dispune de suficientă informaţie. Aceasta este într-
adevăr o situaţie ciudată, de vreme ce argumentul prezentat mai sus
-sugerând invariabilitatea elasticităţii cererii - este extrem de binecunoscut.
Presupunerea obişnuită era că această măsură a substituibilitătii între două
produse a categoriei de bunuri ordinare să fie frecventă, dacă elasticitatea
încrucişată depăşeşte nişte valori pozitive predeterminate.66

65
Pîrvuţoiu /., Piaţa, preţurile şi alocarea resurselor. Bucureşti 2001, pag. 99 - 105
66
Alini Crişan. Analiza Microeconomică a agenţilor economici în condiţii de piaţă. Bucureşti 2003, pag. 180 -
183
59
 Problema esenţială de folosire a elasticităţii încrucişate pentru
delimitarea întinderii pieţei este că nivelul "reducerii" este complet
arbitrar din punct de vedere al teoriei economice şi că aceste elasticităţi nu
pot fi aplicate într-un mod consecvent şi cu finalitate bine stabilită. Ele nu pot
fi folosite pentru a determina nivelul inţial global într-un mod consecvent.
Pentru a hotărî dacă un cârnat este carne sau pâine, putem alege să analizăm
elasticităţile încrucişate, a carnalului în raport cu carnea de vită şi cea a
carnalului în raport cu pâinea intermediară. Dar aceasta este o procedură
arbitrară. De ce să hotărâm să folosim cârnatul drept categorie de bază în loc
de una mai clar definită cum ar fi salamul italian, gogoşile englezeşti sau
carnaţii nemţeşti sau o altă categorie mult mai limitată prin calităţile sale
sau prim ambalaj.
Acum, în lumea reală, această problemă va fi soluţionată pentru noi de
nivelurile iniţiale de globalizare stabilit de sistemul clasificaţiilor
industriale
standard, care fiind bazat în mare măsură pe consideraţiile ofertanţilor este
irelevant pentru nevoia unui criteriu bazat pe cerere. Elasticitatea încrucişată
nu poate fi folosită într-un fel consecvent şi sistematic pentru a rezolva
problema nivelului de globalizare.
Aceste chestiuni au fost discutate invariabil într-un context pur static. O
dată ce introducem dimensiunea timpului este imposibil să ignori diferenţierea
între fenomenele pe termen scurt şi termen lung (făcută de Marshall), de vreme
ce delimitarea pieţei, bazată pe substituţia în consum, poate fi foarte diferită
de delimitarea pe termen lung bazată pe substituţia în ofertă.67
Dacă cererea pentru ţigări într-un anumit magazin sătesc este mai afectată
de preţul berii din cârciuma de peste drum, decât de preţul ţigărilor într-un
magazin din cel mai apropiat oraş, pe care dintre ei ar vrea consumatorul X să-1
reunească într-o singură "ramură": pe vânzătorul de ţigări şi pe cel de bere din
sat sau pe vânzătorul de ţigări din sat şi pe cel de ţigări din oraş?
67
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 77
60
 în timp ce discuţia acestei probleme se poartă în exclusivitate bazându-se
pe elasticitatea cererii, ar fi puţin absurd să combinăm ţigările cu berea,
excluzând separarea geografică a pieţei ţigărilor, de vreme ce aceste categorii de
piaţă bazate pe elasticitatea cererii ar trebui să servească cu succes ca delimitare
a ramurilor industriale.
Acest aspect al problemei rezultă uneori din comentarii mai degrabă
ocazionale, cum că delimitarea pieţei ar trebui bazată pe elasticitatea cererii şi a
ofertei a căror întrepătrundere nu este niciodată clar specificată. Distincţia piaţă-
ramură creează un conflict între o delimitare din punctul de vedere al cererii
între unt şi margarina şi o delimitare din punctul de vedere al ofertei între unt şi
brânză.
Această problemă creează o mare confuzie în testul statistic al modelului
lui Marshall asupra concurenţei. Pe deasupra, poate diferi de domeniul geografic
al consumului, în rezumat, dacă elasticitatea încrucişată a cererii n-ar fi atât de
nepractică ca mod de măsurare a parametrilor pieţei, ar eşua la nivel de
principiu. Dacă nu ar eşua la acest nivel, tot ar fi nepotrivită pentru aplicaţiile
practice.
Cel mai important ecou al câştigurilor teoriei economice a concurenţei a
fost cel al recunoaşterii influenţei pe care concurenţa reală o are asupra
eficienţei
şi echilibrului pieţei. Folosirea paradigmelor teoretice de către entităţile care pot
fi identificate ca agenţi sau operatori economici pe piaţă sau ca supervizor! ai
mecanismului acesteia, bazată pe principii şi metode strategice, considerarea şi
reconsiderarea efectelor obţinute sau obtenabile reprezintă, în ansamblu, politica
concurenţei. Scopul principal al politicii concurenţei este, din punct de vedere al
adepţilor acesteia, promovarea şi menţinerea unui proces al concurenţei
efective, astfel încât să se obţină o mai mare eficienţă a alocării resurselor.
Această viziune implică necesitatea concurenţei ca o condiţie a alocării
eficiente a resurselor atrase în mecanismul pieţei. Accentul mai mare pus pe
politica concurentei într-o parte din ce în ce mai mare a lumii, în ultimii ani,
61
rezultă, cel puţin parţial, dintr-o modificare politică prin renunţarea la
planificarea şi intervenţia guvernului în economie şi orientarea tot mai mult
înspre încrederea în mecanismul preţurilor libere.
Deşi poate părea a fi aproape un truism că concurenţa este esenţială
funcţionării normale a pieţelor, considerarea acestei afirmaţii introduce un
număr de factori conflictuali pe care, cei care fac politica, trebuie să-i balanseze.
Pentru a trata cu atenţie şi în mod global aceşti factori, pentru început facem
abstracţie de existenţa externalităţilor (beneficiile şi costurile care afectează
indivizii şi unităţile economice, sau neeconomice din afara tranzacţiilor
comerciale), precum şi de oricare din efectele bunăstării provocate de
redistribuirea veniturilor. De asemenea, presupunem ca este posibilă folosirea
completă a forţei de muncă prin ajustarea ratei reale a salariului la evoluţia
raportului dintre oferta şi cererea pentru muncă în diferitele sectoare de
activitate. Chiar dacă lista presupunerilor este lungă şi pare a fi uneori absurdă,
scopul urmărit în demonstraţie este de fapt o afirmaţie care, din punctul de
vedere al unor economişti, tinde să fie acceptată cu bucurie. Fiind date
asemenea presupuneri, preţul aduce testul obiectiv al valorii băneşti în utilizarea
resurselor, în general, o unitate a produsului este oferită (furnizată), numai dacă
preţul ei este cel puţin egal cu creşterea costului variabil sau cu costul marginal
al producerii acesteia.
Pe termen scurt, firmele pot să vândă produse la preţuri sub costul
marginal din raţiuni multiple: fie pentru a atrage clienţii să le cumpere pentru
primul moment sau să le cumpere şi alte produse oferite simultan, fie pentru a
câştiga sau a-şi menţine o poziţie concurenţială.
Pe termen lung însă, preţul este destul de ridicat în raport cu costul, pentru
a-i aduce profit, în acelaşi timp, clienţii vor cumpăra un produs numai dacă
preţul este mai mic sau egal cu valoarea atribuită de ei acestuia.

Ce se întâmplă însă dacă nu există concurenţă între

consumatori, deoarece există un cumpărător unic sau un cumpărător dominant '?
62
Un cumpărător dominant se poate folosi de puterea câştigată pentru a împinge
apreciabil preţul sub cel pe care. el ar fi_ fost pregătit să-1 plătească pentru un
produs, dacă nu ar fi avut această putere, în acest caz, bunurile nu pot fi
produse, deoarece nivelul ridicat al costului ar fi mai mare decât preţul, chiar
dacă el ar fi mai mic decât valoarea de piaţă (competitivă) a produsului. Aceasta
rezultă într o pierdere absolută pentru producători, în condiţiile monopsonului
(cumpărătorul dominant) ca imagine-oglindă a cumpărătorilor afectaţi, în
condiţiile monopolului.68
Puterea de a influenţa preţul, de a-1 urca, în cazul producătorilor dominanţi
şi de a-1 cobori, în cazul cumpărătorilor dominanţi, a fost polul de atracţie al
preocupărilor economiştilor structurii pieţei. Efectul net al pierderii absolute a
fost descris ca efectul static al puterii pieţei, deoarece el este bazat pe cererea
dată şi condiţiile costului, pe termen scurt, în această viziune, el este frecvent
prezentat, comportând o comparaţie cu o situaţie noţională a "concurenţei
perfecte", unde numărul mare de producători, în condiţiile permanentei intrări
libere în ramură a altora, obţin suficient profit pentru a supravieţui rivalităţii.
Concluziile trase pornind de la modelul concurenţei perfecte s-au răspândit
. suficient, generând multiple analize în domeniul politicii concurentei.
Efectul static al puterii de piaţă este neambiguu. El implică, totdeauna,
neechivoc, că, cu orice cerere dată şi în condiţiile costului, concurenţa este bună.
Dar, de fapt, acest argument nu a putut fi folosit eficient pentru a justifica corect
condamnarea monopolului sau absenţa concurenţei, deoarece presupusele
condiţii ale cererii date şi ale costului sunt evident nerealiste.
Efectul de "viaţă liniştită" a monopolului, dat adesea de descrierea curioasă
a "X ineficientei", este mult mai semnificativă decât exploatarea puterii de piaţă,
mai ales ca acesta este foarte susceptibil să atragă atenţia cu adversitate, într-
o situaţie de monopol, managerii pot fi satisfăcuţi de a obţine exact atât
profit cât să-i poată menţine satisfăcuţi pe proprietari să transfere unele dintre
procedeele puterii de piaţă către angajaţi, prin veniturile mai mari plătite
68
Cocriş Vasile. Monopolul de stat în producţia de bunuri şi servicii. Bucureşti 1997, pag. 93
63
acestora pentru muncă mai puţină, făcându-le propria viaţă mai
confortabilă. 69 Critica acestui model, al monopolului, subliniază fără îndoială,
sprijinul acordat, în ultimii ani, privatizării utilităţilor publice (monopolul de
stat al producerii şi distribuirii de bunuri publice) şi eforturile depuse în
statele dezvoltate din Europa, între care Marea Britanic are deja suficientă
experienţă în acest sens, pentru o reglementare specifică riguroasă a
dezmembrării regiilor publice (autonome) prin divizarea în multiple
societăţi.70 Se ştie că, în funcţie de nivelul activităţii, dacă intrările de factori
de producţie sunt mari şi indivizibile pe produse, pot implica
irecuperabilitatea costurilor. Recuperarea completă a costurilor este
asigurată, însă, de economiile de scară, care permit repartizarea acestor
costuri pe seama unui volum foarte mare al rezultatelor activităţii, în timp
ce, în cazul activităţilor de dimensiuni reduse, acest lucru este imposibil. De
aceea, în asemenea situaţii din urmă, pe piaţă nu poate supravieţui decât o
singură firmă, aceea cu economie de scară.
Alternativa practică a monopolului poate fi un număr mic de firme
-oligopolul. Concurenţa prin oligopol tinde către concentrarea acestuia
asupra altor instrumente decât preţul: reclama şi alte forme de promovare.
Pe termen lung, astfel de cheltuieli de promovare a produselor pot avea
efect scăzut, pe diferite părţi de piaţă, însă îi determină pe clienţi să plătescă
preţuri mai ridicate decât în situaţia în care pe piaţă ar fi un singur vânzător.
Aşadar, teoria economică bazată pe perspectiva implicaţiilor
concurenţei prin costurile firmei (eficienţa internă) nu este concluzivâ.
Acest neajuns a fost recunoscut în politica concurenţei din ţările vest
europene, de care s-a ţinut seama în formularea articolelor 85 şi 86 ale
Tratatului de Ia Roma.
Efectele dinamice ale concurenţei nu se limitează la eficienţa internă
a firmelor. Oricare politică desemnată să prevină dezvoltarea puterii de

69
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 164 - 169
70
di: Octavian Căpăţînă. Dreptul concurenţei comerciale.concurenţă neloială pe piaţa internă şi internaţională.
Bucureşti 1996. pag. 180
64
monopol sau să controleze abuzul acestuia, trebuie să ia în calcul nevoia
de a produce un stimulent pentru firmele rivale, în sensul de a le încuraja.
Dobândirea puterii de piaţă de către înţelegerea explicită sau tacită
dintre firme poate fi prezumată având efect nefavorabil pentru bunăstarea
economică în cele mai multe cazuri şi este, ca atare, un principiu uzual
reflectat în politicile concurenţei.
Dobândirea puterii de piaţă prin fuziuni este în general judecată prin
comparaţia efectelor dăunătoare asupra concurenţei, cu avantajele în
eficienţa internă. Dilema principală pentru o politică a concurenţei este cum
ar trebui să se procedeze împotriva practicilor orientate pentru eliminarea
competitorilor actuali sau potenţiali. Soluţionarea acestei dileme nu este
foarte mult ajutată de teoria economică neoclasică, şi anume prin modelul
propus al concurenţei perfecte, în care există multe firme care produc şi
vând un produs omogen şi o perfectă informare a clienţilor; nu există scopul
diferenţierii sau al adversităţii persuasive.
In lumea reală, concurenţa implică acţiunea de către firmele existente
pentru crearea barierelor Ia intrare şi pentru a crea şi utiliza strategii pentru
respingerea unor potenţiali noi intraţi în ramură. Preţul de ruinare, preţurile
de discriminare, proliferarea mărcilor, contractele de distribuţie exclusivă
dintre vânzători sau distribuitori şi alte procedee toate tind să fie văzute, în
principiu, ca procedee anticoncurenţiale, deşi din punct de vedere al firmelor
care le utilizează ele sunt arme concurenţiale.
Datorită complexităţii economiei reale, a dinamismului structurii pieţei,
a confuziilor care pot apărea în tratarea legitimităţii economice a
comportamentelor şi încadrarea corectă din punct de vedere juridic a
acestora sau stabilit unele reguli generale şi precizări ale abordării
acestor procese definitorii ale concurenţei reale. Este importantă
distincţia între înţelegerile orizontale şi verticale.
Înţelegerile orizontale se încheie între două sau mai multe firme din

65
acelaşi stadiu al producţiei sau al circuitului valorii adăugate. 71
Asemenea firme se pot înţelege pentru fixarea aceloraşi preţuri pentru
produsele lor, pentru limitarea vieţii prea lungi a produsului, fără să ofere
servicii similare, cu alte cuvinte, să nu încerce să concureze pentru vânzări,
la fiecare alte cheltuieli. Reglementările împotriva înţelegerilor acestui tip
sunt mai frecvent tacite, decât explicite. Alte aparent necunoscute înţelegeri,
cum este cea referitoare la schimbul de informaţii pot ridica opoziţia din
partea autorităţilor concurenţei, deoarece ele facilitează operarea şi
consolidarea înţelegerii clandestine, tacite sau pasive.
Teoria economică sprijină condamnarea generală a înţelegerilor
orizontale. Când două sau mai multe firme fuzionează într-una pentru a
permite o decizie unită, aceasta poate crea sau întări dominaţia peste piaţă,
însă ea poate fi benefică pentru consumatori şi bunăstarea generală, din
cauza economiilor de scară, a eficienţei mai mari sau a utilizării în proporţii
mai mari a inovaţiei, la acest nivel. O înţelegere între firme pentru a exploata
o colectivitate prizonieră a pieţei, cu neraţionalitatea activităţilor, oferă mai
puţine posibilităţi de compensare a avantajelor bunăstării, fiind interzisă.72
Consecinţele asupra prosperităţii nete a înţelegerilor verticale prin
restricţionarea concurenţei depinde de importanţa relativă a efectelor intra şi
inter-marcă. Evident, o înţelegere de distribuţie exclusivă sau impunerea
unui preţ minim de revânzare distorsionează şi reduce concurenţa intra-marcă.
Totuşi, dacă un astfel de aranjament dă dreptul (posibilitatea) mărcii X să
concureze efectiv mai mult cu alte mărci, el sporeşte, evident, concurenţa inter-
marcă.
Tratamentul restricţiilor verticale a fost unul din cele mai
controversate divergenţe (chestiuni) afectând politica concurenţei în ultimii
ani.
Teoria economică nu sprijină câtuşi de puţin o condamnare generală a
71
Ustiun I. Economii de piaţă şi concurenţă. Bucureşti 2000, pag. 59 - 62
72
Stâncii S. Avantajul concurenţial: manual de supravieţuire şi creştere a firmelor în condiţiile economiei de
piaţă.
Bucureşti 2001. pag. 69 - 70
66
unor asemenea înţelegeri verticale, cerând evaluarea caz cu caz. Limitând
concurenţa intra-marcă, restricţiile verticale pot reprezenta partea unei largi
înţelegeri de restrângere a concurenţei între mărci. De exemplu,
menţinerea preţului de revânzare sporeşte transparenţa şi poate ajuta
"politic" la înţelegerea tacită în preţuri - vânzarea exclusivă ar putea forma
o parte a strategiei comune (formal sau informai) de a limita intrarea pe o
piaţă, atunci când exclusivitatea este reciprocă: producătorul X va vinde
numai distribuitorului Y şi Y va cumpăra exclusiv de la X.
Dacă o restricţie verticală este impusă în mod colectiv de către un grup
de producători, ea este evident puţin probabil să fie un procedeu care
încurajează concurenţa între membrii grupului, într-adevăr, ea este mai mult
probabil să fie parte a unei strategii anticoncurenţiale.73
Să ne imaginăm că un grup de firme furnizoare de produse substituibile
impune o înţelegere colectivă a vânzării exclusive prin distribuitori, astfel încât
oricare distribuitor care procură produse de la furnizori din afara grupului ar
putea fi subiectul blocajului colectiv. Apriori se aşteaptă ca această înţelegere să
fie un proiect de excludere a concurenţei existente sau potenţiale din afara
grupului şi probabil să fie partea unei înţelegeri de exploatare colectivă a puterii
de piaţă, ca, de exemplu: fixarea preţului, limitarea calităţii sau deprimarea
distribuitorilor marginali. Dar înţelegerea poate avea un motiv mai favorabil:
de exemplu, achiziţionarea de către grup a suportului tehnic colectiv al
distribuitorului, ceea ce reprezintă un avantaj net tehnic şi economic al
distribuţiei.74
Legile concurenţei admit, în mod normal, considerarea unor
asemenea motive favorabile pentru restricţionările verticale impuse
colectiv, însă ele ar trebui să fie privite ca excepţie faţă de presupunerea
generală că asemenea restricţii sunt anticoncurenţiale.
Ca un principiu general, atât politicile naţionale, cât şi cele ale Uniunii
Europene presupun restricţionările verticale impuse colectiv a fi dăunătoare,
73
Popa V. Strategii concurenţiale.Tîrgovişte 1997, pag. 49
74
Cojuhari A., Umaneţ V. Bazele teoriei economice. Chişinău 1993, pag. 132 - 137
67
afară de cazul cînd se dovedesc avantajoase. Altminteri, restricţiile verticale
impuse de producători individuali (cu excepţia celor referitoare la preţurile de re
vânzare) primesc o consideraţie mai favorabilă.75
De la mijlocul anilor '70, când restricţiile verticale de orice fel au devenit
efectiv ilegale, a avut loc o mişcare progresivă în aplicarea legii bazată pe
presupunerea ca toate asemenea restrângeri sunt dăunătoare. Numai
restricţionările preţurilor pe verticală (preţurile de revânzare) rămân "per se"
ilegale şi, chiar această excepţie a fost pe larg schimbată.
într-o economie modernă, între cei care desfăşoară aceeaşi activitate,
urmăresc acelaşi scop sau unul asemănător se manifestă libera concurenţă.
Concurenţa se manifestă în mod liber în măsura în care practicile utilizate de
competitori sunt cinstite, aceştia trebuind să respecte un minimum de moralitate.
Depăşirea acestor limite are ca efect transmiterea asupra concurenţei a
caracterului, neloialităţii şi, ca urmare, cel care le depăşeşte poate fi tras la
răspundere pentru săvârşirea actelor sau faptelor calificate drept neloiale.
Necesitatea instituirii unor reglementări legale care să urmărească, să
sancţioneze şi să reprime abuzurile de la regulile normale s-a impus datorită
apariţiei tot mai frecvente a formelor comerciale anticoncurenţiale.
Mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza cererii şi ofertei,
având ca ax central preţul, care asigură autoreglarea echilibrului pieţei.
Pentru a-şi îndeplini acest rol, formarea lui trebuie să aibă loc într-un mediu
concurenţial normal.
Mediul concurenţial normal este definit prin următoarele coordonate:
1.Existenţa mai multor producători şi, respectiv, a mai multor cumpărători,
condiţie care elimină posibilitatea existenţei unui monopol sau a altor forme de
poziţie dominantă pe piaţa unor bunuri sau servicii;
2.Existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat,
condiţie care oferă posibilitatea manifestării diverselor opţiuni posibile de către

75
Roşea P., Coşneanu L Economie politică: aplicaţii practice. Bucureşti 2001, pag. 84 -88

68
eventualii participanţi pe piaţa din amonte sau din aval, cu care producătorii sau
distribuitorii presupuşi întră în raporturi economice de piaţă;
3.Participanţii pe piaţă sunt agenţi economici raţionali, în sensul că
fiecare este preocupat de alegerea celor mai bune variante de combinare a
factorilor de producţie, în scopul maximizării profitului (pe termen scurt) şi
a valorii întreprinderii (pe termen lung);
4. Decizia de preţ aparţine exclusiv agenţilor economici, neexistând
intervenţii din partea Guvernului în formarea preţurilor, ca nivel nominal;
5.Raţionamentele de fundamentare a deciziei să fie definite de cerinţele
dezvoltării durabile a întreprinderii, care implică obiective prezente şi viitoare
ale
întreprinderii, interne şi externe, în mediul concurenţial (de exemplu, obiective
tehnice, tehnologice, de calitate a produselor
şi competitivitate, de protecţie a mediului etc.);
6. Intervenţia statului în economie să se facă prin alte instrumente
decât preţul, iar dacă este necesar, să opereze prin pârghiile de elasticizare a
preţurilor controlate. De exemplu, limita maximă de preţ dă posibilitate
agenţilor economici de a putea stabili preţuri mai mici, în condiţiile în care
piaţa permite acest lucru;
Aceste coordonate, prezentate detaliat mai sus, care definesc mediul
concurenţial normal se regăsesc, în final, în bunăstarea consumatorului. Acesta
reprezintă de fapt obiectivul final al funcţionării pieţei libere şi al manifestării
rolului statului ca suprevizor al comportamentelor libere ale participanţilor la
tranzacţii în cadrul pieţei.76

3.2 Rolul statului în asigurarea protecţiei concurenţei

Intervenţia statului asupra mecanismului de formare a preţurilor ar trebui să
76
Prahoveana E. Economii şi politici economice. Bucureşti 2000, pag. 79
69
fie aproape inexistentă şi să nu se manifeste direct prin fixarea preţului.
Intervenţia statului asupra preţului este valabilă în anumite limite şi situaţii
caracterizate de dezechilibre, crize considerate trecătoare, şi, deci, corectabile,
pe intervale de timp foarte mici (3-6 luni).77
în supravegherea preţurilor, statul, prin Guvern, practică următoarele forme:
- limitarea nivelului preţurilor, în scopul stopării creşterii excesive a acestora;
- avizarea nivelului, ajustat pe perioade scurte de timp, al preţului
anumitor
categorii de bunuri atât cât se justifică intervenţia respectivă, în scopul
controlării,
stăpânirii procesului inflaţionist propagat prin preţuri.78
De mărimea perioadei de timp pe care sunt aplicate aceste măsuri
adoptate de Guvern ţine eficienţa acestora, respectiv, aceste măsuri sunt cu atât
mă eficiente, cu cât perioadele de timp pe care acţionează sunt mai mici (3-6
luni). Prelungirea acestei perioade, dar pe coordonate adaptate la noile cerinţe
şi conforme cu reglemetările legale, va avea drept scop restabilirea
echilibrului şi încetinirea,
creşterii preţurilor. In Republica Moldova, principiile pe baza cărora
funcţionează mecanismul pieţei în ceea ce priveşte formarea preţurilor şi
intervenţia Guvernului în cadrul acestui proces sunt precizate de art.4 din
Legea 166-168/1205 din 31.12.2000,cu privire la protecţia concurenţei.
Din cuprinsul acestui articol se desprind asemenea principii, care vor fi
prezentate în cele ce urmează.
1.Primul principiu, considerat şi fundamental, este cel care
defineşte respectarea legităţii caracterului economiei de piaţă: "Preţurile
produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin
concurenţă, pe baza cererii şi ofertei".
Celelate trei principii se referă la aspecte excepţionale care apar temporar în
cadrul pieţei în ansamblul ei.
77
Vlass Andreea. Comerţul şi concurenţa în condiţiile guvernării globale. Bucureşti 2000, pag. 104 - 110
78
Duca Aurelia. Concurenţa şi intervenţia statului. Bucureşti. 2001, pag. 79 - 83
70
 2. Al doilea principiu precizează că: "Preţurile şi tarifele practicate de
regiile autonome, precum şi cele practicate în cadrul activităţilor cu caracter
de monopol natural sau al unor activităţi economice supuse prin lege unui
regim special se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Concurenţei". Astfel, preţurile fundamentate de către cei care
sunt producători sunt supuse avizării de către un organism specializat în
materie de preţuri şi concurenţă din subordinea Guvernului.
Avizarea are drept scop evitarea abuzurilor, în sensul stabilirii unor
preţuri exagerat de mari. Totodată, organismul specializat din
subordinea Guvernului are în vedere şi realizarea de către întreprindere
a unui profit rezonabil, precum şi adaptarea preţurilor la ritmul inflaţiei.
3. Al treilea principiu vizează o altă latură a competenţei de
supraveghere generală a formării preţurilor şi urmărirea evoluţiei
acestora, şi anume aceea a instituirii poziţiilor dominante sau ale celor de
monopol, care să profite de o parte importantă sau de totalitatea pieţei pe
latura ofertei şi să practice preţuri abuzive în defavoarea concurenţilor
existenţi şi a celor potenţiali, ca doritori de intrare înramură: "în
sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă
sausubstanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită unei poziţii de
monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme
corespunzătoare de control al preturilor pentru o perioadă de cel mult 3
ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an,
dacă împrejurările care au justificat adoptarearespectivei hotărâri
continuă să existe".
4. Cel de-al patrulea principiu se referă la aplicarea unor măsuri prin
care Guvernul combate direct creşterea excesivă a preţurilor, atunci când un
asemenea fenomen este cauzat de o criză economică, criză care perturbă
funcţionarea normală a mecanismului pieţei, a concurenţei. Asemenea
măsuri nu presupun fixarea autoritară a unui preţ sau tarif, ci ele constau în
instituirea limitelor de preţuri. Preţurile rămân libere, dar nivelul lor nu poate
71
depăşi aceste limite: "Pentru sectoare economice determinate şi în
împrejurări excepţionale, precum situaţii de criză, dezechilibru major între
cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate
dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a
preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi luate prin
hotărâre pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru
durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au
determinat adoptarea respectivei hotărâri". 79 Se impune că în cazurile 2, 3, 4
intervenţia Guvernului este posibilă numai cu avizul Agenţiei Naţionale
pentru Protecţia Concurenţei, autoritatea autorizată în domeniul
concurenţei. 80
Principiul general ce stă la baza supravegherii generale a preţurilor şi
tarifelor în economia moldovenească, consfinţit de Legea concurentei, este
acela că politica concurenţei şi implicit cea privind preţurile, care trebuie să
servească obiectivului fundamental al funcţionării normale a concurenţei,
instituie competenţa de avizare a formelor de intervenţie a Guvernului în
materie de preţuri autorităţii administrative autonome în materie de
concurenţă înfiinţată în anul 1996. Această instituţie este Agenţia
Naţională pentru Protecţia Concurenţei care îşi exercită
atribuţiile privind aplicarea Legii concurenţei respectând litera şi spiritul ei. 81
Deşi Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei nu are printre
atribuţiile sale pe cele care privesc nemijlocit preţurile, prevederi ale
articolelor 4 şi 27
privesc şi preţurile, în articolul 27 se precizează următoarele atribuţii:
efectuează din proprie iniţiativă investigaţii utile pentru cunoaşterea pieţei ;
- sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor
cazuri, asemenea celor prevăzute la art.4, alin.(2) şi (3), propune
luarea măsurilor considerate necesare pentru controlul preţurilor;
79
Guţii I. Formarea mediului concurenţial şi poltica antimonopol. Bucureşti 1999, pag. 79 - 84
80
Legea cu Privire La Protecţia Concurenţei nr.l 103-xiv din 30.06.2000 Monitorul Oficial Al R.Moldova tu: 166-
168/1205 din 31.12.2000
81
Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău 1999, pag. 140
72
- sesizează Guvernulului cazurile de imixtiune a organelor
administraţiei publice centrale şi locale în aplicarea prezentei legi;
- avizează, din punct de vedere al efectelor asupra
c o n c u r e n ţ e i , politica şi schemele de acordare a ajutorului de stat
şi controlează respectarea acestor reguli;
- face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice
pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a
concurenţei.
Măsurile luate de Guvernul Republicii Moldova, reglarea
comportamentelor drept cadru de disciplină privind preturile, în vederea
aplicării programului de reformă, corespund cerinţelor definite de principiile
de mai sus (art.4) şi art.27 din Legea concurenţei. 82 Asemenea măsuri fac
obiectul Ordonanţei de urgenţă privind produsele şi serviciile regiilor
autonome, ale activităţilor cu caracter de monopol natural, precum şi ale
activităţilor economice supuse unui regim special pentru care preţurile şi
tarifele se vor stabili cu avizul Oficiului Concurentei nr. 3/26.02.1997 şi al
Hotărârii de Guvern privind aplicarea de măsuri cu caracter temporar
pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor, nr.3/26.021997.
Acestea cuprind două categorii de măsuri:
a) actualizarea periodică a preţurilor şi tarifelor, cu ajutorul cursului de
schimb sau al indicelui de consum, la produsele şi serviciile cuprinse pe lista
anexată la Ordonanţa de urgenţă nr.3/1997;
b) stabilirea preţurilor maximale şi a perioadei indexării lor, în scopul
ajustării lunar cu ajutorul cursului de schimb, la produsele agenţilor
economici din subordinea Ministerului Industriei şi Comerţului.
Un impact asupra concurenţei îl au ajutoarele de stat. Din punct de vedere
al concurenţei în principiu, acestea sunt interzise. Legea acţionează numai
asupra celor directe, cele deghizate sau indirecte nu sunt afectate decât

82
Pîrvuţoiu /., Piaţa, preţurile şi alocarea resurselor. Bucureşti 2001, pag. 148 - 153

73
atunci când se poate demonstra că sub aspect juridic - formal este vorba, în
realitate, despre un ajutor de stat. Prin natura sa. ajutorul de stat
distorsionează sensul major al concurenţei pentru că nu exercită un efect
pozitiv asupra mediului economic şi în special asupra beneficiarilor, nici prin
stimulare nici prin coerciţie;
- are efect inhibitor asupra agenţilor economici nesubvenţionaţi,
întrucât contribuţia acestora la progresul economico-social nu mai poate fi
recompensată proporţional;
- susţine activităţi şi firme neeconomice (cu pierderi) ceea ce în cele din
urmă dezavantajează pe consumatori;
- generează sau accelerează inegalităţile dintre agenţii economici pe criterii
concurenţiale, administrative;
- realizează redistribuirea veniturilor şi a proprietăţii, prin faptul că
ajutoarele de stat îşi au sursa în veniturile preluate de stat de la alţi agenţi;
- încalcă principiul concurenţei economice pentru că, astfel, activităţile
agenţilor economici nu mai au loc în condiţii de egalitate între aceştia.
Necesitatea protecţiei consumatorilor faţă de practicile abuzive,
anticoncurenţiale. Necesitatea unei protecţii a consumatorilor a apărut, în
general, din cauza multiplicării practicilor abuzive în domeniul concurenţei, a
procedeelor moderne de "marketing", care nu sunt întotdeauna loiale faţă de
concurenţi şi au ca efect o presiune exercitată asupra consumatorului. 83
In ţările cu economie de piaţă, protecţia consumatorilor este tot mai
mult în atenţia legiuitorului, manifestându-se un interes din ce în ce mai larg
în vederea instituirii unei discipline concurenţiale care include probleme
ale efectelor ce se răsfrâng asupra consumatorilor. 84 Uneori, interesul
pentru aceste efecte este determinat în raport cu problemele propriu-zise
ale concurenţei economice concrete, normale. Consumatorii pot fi
nedreptăţiţi ca urmare a actelor de încălcare a concurenţei reale, de natură
comercială. Aceste acte pot fi sesizate de către profesionişti lezaţi, cât şi de
83
Kregel V., Matzner E.. Grabher G. Şocul pieţei. Bucureşti 2000, pag. 139 – 148
84
Dr. Robert Morar. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Bucureşti 1996, pag. 200 - 204 83
74
către consumatori care pot cere încetarea acestora, atunci când sunt atinse
interesele lor esenţiale.
Principalele practici care pot fi suspectate că lezează protecţia
consumatorilor sunt următoarele:
1) practici referitoare la preţuri;
2) practici referitoare la condiţiile de vânzare.
3) Practicile referitoare la preţuri sunt preţurile impuse şi preţurile
discriminatorii Preţurile impuse se referă la actele şi faptele cu caracter
ilegal prin care se urmăreşte, într-un anumit stadiu al procesului de
distribuţie, fixarea, limitarea sau controlul preţurilor. Această practică
priveşte raporturile pe verticală între producătorii sau vânzătorii en gros
sau en detail. 85
O variantă a preţurilor impuse este aceea a preţurilor recomandate, de
referinţă, indicative sau de catalog, care pot fi în realitate preţuri impuse.
Preţurile discriminatorii sunt interzise, nefiind justificate de
diferenţe corespunzătoare ale costului, în aceleaşi condiţii de vânzare
Practicile referitoare la formele de vânzare urmăresc: fie realizarea
unor discriminări, fie captarea abuzivă a clientelei, fie influenţarea libertăţii
de alegere a consumatorului. Din această categorie de practici fac parte
următoarele procedee:
• procedee selective, care cuprind refuzurile abuzive de a vinde
produsele sau de a furniza servicii;
• procedee de captare urmăresc atragerea clientelei, fie a
revânzârilor, fie a consumatorilor; unele dintre aceste procedee pot
crea între furnizor şi revânzător o legătură sistematică ce poate
conduce la forme de integrare verticală;
• vânzări promoţionale, care pot fi vânzări cu primă, însoţite de cadouri
sau vânzări pe credit.
Reglementările care vizează protecţia concurentei, precum şi cele care
85
Pîrvuţoiu /., Piaţa, preţurile şi alocarea resurselor. Bucureşti 2001, pag. 174 - 175
75
vizează protecţia consumatorului, sunt ostile acestei forme de vânzare,
deoarece prima măreşte preţul produsului principal, a cărui valoare se
repercutează în mod necesar asupra cheltuielilor celui care oferă prima, ceea
ce face iluzorie gratuitatea. Prima falsifică raportul preţ-calitate, care
trebuie să fie motivul determinant pentru acordarea acesteia.
încadrarea primei în categoria comportamentelor ilicite presupune deci
ca produsul principal şi cel pentru care se acordă prima să fie diferite. Pentru
protejarea consumatorilor deosebit de importantă este şi transparenţa pieţei,
transparenţă care constă în asigurarea condiţiilor de informare a consumatorilor
cu privire la preţuri şi condiţiile de vânzare a produselor.
Informarea asupra preţurilor intră în obligaţiile fiecărui vânzător de produse
sau prestator de servicii, aceştia făcând cunoscută suma de bani, inclusiv
impozitele cuprinse, care trebuie plătite. Acolo unde este cazul li se prezintă şi
cheltuielile suplimentare privind prestaţiile suplimentare solicitate. Preţul
anunţat trebuie să cuprindă marja comercială şi cheltuielile legate de ambalare,
transport şi punerea mărfii la dispoziţia consumatorului.
Consumatorul trebuie să fie informat asupra condiţiilor de vânzare,
asupra condiţiilor contractuale ce fac obiectul tranzacţiei, informaţii care
să permită angajarea prin contract în deplină cunoştinţă de cauză, în principal
aceste condiţi se referă la:
- modalităţi de plată;
-modalităţi şi termene de livrare sau executare a prestaţiilor;
-clauzele penale (lipsuri, întârzieri, anularea contractului);
-limitele responsabilităţii vânzătorului (întârzieri ale execuţiei,
deterioarea sau dispariţia obiectelor încredinţate);
-condiţii privind produsele defectuoase (schimbul sau restituirea,
garanţia comercială);
• condiţii de reziliere sau de refacere a contractului etc.
Din necesitatea satisfacerii dorinţelor consumatorilor prin punerea la
dispoziţia acestuia pe calea ofertei a produselor şi serviciilor dorite, în
76
condiţii în care să nu se producă lezarea bunăstării lui a apărut protecţia
consumatorului.86
Pentru economia Republicii Moldova, trecerea de la controlul
administrativ total subordonat planificării centralizate la libertatea
comportamentelor operatorilor economici pe piaţa bunurilor şi serviciilor,
introducerea elementelor administrative de supraveghere şi protejare a
concurenţei economice pare contradictorie, iar modalitatea de creare a
cadrului legislativ şi instituţional poate fi
controversată.87
La toate acestea se adaugă strădaniile teoretice şi practice de a se
înţelege şi a se aplica corect doctrine însuşite şi instrumente folosite de cei
din ţările care au deja tradiţie în materie de concurenţă economică şi de
protecţie a consumatorilor în acest context.
Asemenea strădanii se depun la nivelul câtorva verigi ale entităţilor care,
fie că sunt operatori direcţi pe piaţă, fie că sunt instituţii cu competenţă
atribuite prin lege de a identifica şi corecta abaterile care se manifestă ca
practici anticoncurenţiale sau fenomene care pot deveni periculoase în
această materie.88
Pe fondul preocupărilor fireşti înscrise pe calea progresului de dezvoltare
şi modernizare a producţiei şi distribuţiei, precum şi de creare a unei
jurisprudente specifice privind raporturile contractuale între agenţii economici,
cerinţa creării mediului concurenţial şi a respectării comportamentelor loiale ale
celor care se confruntă în lupta pentru a câştiga poziţii favorabile pe piaţă devine
tot mai reală şi mai acută. Conştientizarea rolului concurenţei în dezvoltarea
economiei, a echilibrului şi bunăstării a dat naştere la preocupări constante şi
convergente ale entităţilor care îşi încrucişează acţiunile ca producători,
prestatori, consumatori, apărători ai legilor etc.
Comportamentele specifice manifestate care se pot identifica aparţin, aşadar,

86
Dr. Robert Morar. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Bucureşti 1996, pag 129
87
Bârna C., Dobrescu E. Economie Politică: teorii şi aplicaţii. Bucureşti 2003, pag. 189 - 196
88
Abraham -Frois., Gillbert. Economie politică. Bucureşti 1994, pag . 88
77
celor două categorii de entităţi:
• operatori economici, pe de o parte;
• instituţiile statului, ca autoritate în materie de concurenţă, pe de altă parte;
Deşi economia de piaţă este definită în principal prin libertatea de acţiune a
operatorilor economici, forma de concurenţă care s-a impus dintre concurenţa
imperfectă, în care se regăsesc, în proporţii diferite şi cu intensităţi diferite ale
evoluţiei lor, toate tipurile, având la extremităţi cei doi poli: concurenţa
perfectă la un pol şi monopolul la celălalt pol. Dintre acestea, tendinţele către
monopol sunt nedorite, pentru disfuncţionalitatea pe care acesta o produce
pieţei şi efectele predominant negative în planurile echilibrului,
eficienţei, bunăstării consumatorilor.
Aşadar, în spaţiul definit al pieţei în care concurenţa este recunoscută ca un
element constituitiv al mecanismului acesteia, sunt surprinse următoarele
poziţii autonomizate, dar ale căror interese converg către obiectivul
fundamental al avantajului maximizat al consumatorului:
- producătorii, distribuitorii de bunuri şi de servicii prin activitatea de
producţie şi
distribuţie
- utilizatorii bunurilor şi serviciilor prin activitatea de prelucrare a bunurilor sau
deconsum a acestora
- statul, prin politica acestuia privind mecanismele pieţei şi obiectivele
de dezvoltare economică, protecţie şi bunăstare a consumatorilor prin
reglarea comportamentelor operaţiilor pe piaţă.
Dacă pentru fiecare categorie de operatori economici, în raportul
dintre interesul individual şi cel social, prioritate are cel individual vizând
consolidarea poziţiei favorabile pe piaţă, pentru stat, preocuparea
permanentă trebuie să fie aceea de a fi neutru şi de a urmări egalitatea de
şanse pentru toţi operatorii economici: astfel, aflaţi în libertate şi dominaţi
de preocuparea pentru progres prin care se pot impune în faţa clienţilor cu
produse performante diversificate şi relativ mai ieftine decât ale
78
concurenţilor, operatorii economici se manifestă activ în concurenţa
caracteristică a pieţei definite, ca piaţă a produsului şi ca piaţă delimitată
geografic.
Restricţiile de astăzi, considerate ca forme de încălcare a
principiilor concurenţei corecte şi active sau ca pericole în perspectiva
imediată a evoluţiei fenomenelor specifice pieţei libere, se referă la
comportamentele specifice ale categoriilor de entităţi surprinse în
încrucişarea preocupărilor acestora: operatorii economici în forma duală a
parteneriatului şi statul:
- practicile anticoncurenţiale sub forma înţelegerilor sau a practicilor
concertate abuzive, inluzând şi pe cele determinate de poziţia dominantă,
apropiată celei de monopol;
- concentrările economice potenţial generatoare de poziţii
puternice şi comportamente tendenţioase în dominaţia pieţei;
- ajutoarele de stat acordate în avantajul privilegiat al unor operatori
economici
- comportamentele întreprinderilor reprezentante ale monopolului statului
sau ale altor drepturi exclusive acordate de către autorităţile publice
Concurenţa este forma specifică de manifestare a atitudinii pe piaţă a
celor care produc şi distribuie bunul sau bunurile care fac obiectul pieţei
definite din punctul de vedere al consumatorilor pe o anumită zonă
geografică, în concurenţă obiectivul fundamental al maximizării
profitului în perspectiva imediată a rentabilităţii şi a valorii întreprinderii
în perspectiva relativ îndepărtată a eficienţei totale a investiţiei, generează
strategii care pot genera abuzuri şi bariere faţă de confraţi, prin costuri de
oportunitate mari şi pierderi pe seama scoaterii de pe piaţă sau a eşecului
intrării în ramură. Totodată, prin propagarea lor, efectele negative se
răsfrâng asupra consumatorilor finali. Concurenţa este factorul de
dinamism pentru progres, eficienţă, echilibru şl bunăstare. Pe o piaţă
considerată, fiecare producător şi distribuitor este interesat de poziţia sa faţă
79
de clienţi, urmărind să câştige o bună parte din cerere pentru oferta sa.
Dar acest câştig nu poate fi realizat decât numai prin preţuri bune (nu
prea mari sau, altfel spus, mici) şi calitate bună. Cei doi factori ai acestui
raport -preţul şi calitatea-sunt recunoscuţi de către consumatori.
Câştigătorii competiţiei sunt aceia care oferă un bun considerat, pentru cea
mai bună calitate, la cel mai coborât preţ. Este firesc, deci, că pentru fiecare
operator economic se manifestă dubla preocupare: reducerea costurilor care
pot fi remunerate de preţuri mai mici, cu profituri rezonabile;
îmbunătăţirea calităţii, a performanţei. Ambele aspecte înseamnă
progres. Ele asigură eficienţa la producători şi distribuitori şi
maximizarea utilităţii la consumatori. Pe această bază, se obţine
diversificarea sortimentală, multiplicarea alternativelor pentru consumatori,
preţuri relativ mai mici, posibilitatea echilibrării pieţei.

CONCLUZII
In lucrarea de faţă este analizată o totalitate de indici, împrejurări şi
urmări, care alcătuiesc în esenţa sa fenomenul concurenţei şi monopolului. De
asemenea, este făcută şi o analiză de ansamblu a fenomenelor date, a
principalelor concepte istorice de formare şi dezvoltare a lor. Ca început am
definit principalii factori datorită cărora a apărut şi sa dezvoltat fenomenul
de concurenţă, respectiv monopol, ca parte dintr-un sistem. Am definit şi
explicat noţiunile de grup strategic, piaţă geografică de referinţă, avantaj al
80
costului şi influenţa pe care acestea o au in condiţiile unei economii de piaţă.
Urmărind scopul de a da o reglementare juridică acestor două fenomene, am
căutat în literatura de specialitate şi printre actele normative, începînd cu
Constituţia, bază juridică a existenţei fenomenelor date şi a nivelului de
cercetare a lor. Stabilind, în final, esenţa fiecărui fenomen în parte şi dîndu-i un
fundament legal de existenţă, am încercat să arătăm gradul de influenţă a
fiecăruia într-o economie de piaţă, indicele de interdependenţă atît unul
faţă de celălalt, cit şi în legătură cu celelalte componente de sistem. Avînd ca
unul dintre obiectivele de cercetare impactul monopolului şi concurenţei asupra
societăţii şi protecţia consumatorului am reuşit să demonstrăm, prin exemple
concrete, rolul imens pe care îl are statul în această privinţă.
Analiza fenomenelor de concurenţă şi monopol a fost efectuată în baza
legislaţiei în vigoare , literaturii de specialitate, şi revistelor indicate în
bibliografie.
Consider că obiectivele stabilite au fost atinse, atit în ceea ce priveşte
prezentarea materialului şi analiza asupra lui, cît şi în ceea ce priveşte
structura tezei. Teza dată este elaborată în conformitate cu legislaţia
comercială în vigoare, dar s-a ţinut cont şi de cea veche (în cazul
reglementării fenomenului de concurenţă) cît şi de cea ce se află în proces
de elaborare (în cazul monopolului).

Legislaţia veche a fost precăutată pentru a face comparaţie între vechi şi

nou, pentru a putea evidenţia avantajele legii noi şi a le delimita de
dezavantajele legislaţiei vechi. Deasemenea acest fapt a fost necesar pentru a
compara legislaţia ce reglementează concurenţa şi monopolul din Republica
Moldova cu legislaţia altor state, pentru a vedea dacă ea corespunde
standardelor europene, atît în vederea reglementării relaţiiloe economice
81
dintre companii, cît şi a protecţiei consumatorului.
Consider că scopul stabilit la elaborarea prezentei lucrări - de a stabili
conceptul de concurenţă şi monopol, de a explica necesitatea existenţei unui
cadru legislativ pentru reglementarea acestor fenomene, de a stabili importanţa şi
efectele concurenţei şi monopolului pentru societate, precum şi efectele unor
posibile devieri in mecanismul de bunăfunctionare a lor - a fost atins.
Avînd în vedere situaţia social economică în care se află Republica
Moldova la etapa actuală, sistemul politic şi tranziţia spre o economie de
piaţă, aş putea spune că legislaţia comercială face faţă — pe de o parte, şi este
tipică — pe de altă parte, avînd în vedere evoluţia fenomenelor similare la
statele dezvoltate ce acum posedă un înalt potenţial economic. Deci, perioada
reformelor şi modificărilor,la nivel de reglementare juridică, prin care trece
Republica Moldova la etapa actuală este pe cit de inevitabilă pe atît de
necesară, în urma analizei făcute legislaţiei comerciale ale ţării noastre, şi în
special a celei ce se referă la regimul juridic al concurenţei şi monopolului, am
depistat unele neajunsuri sau, altfel spus, situaţii care ar necesita o atenţie mai
deosebită, cum ar fi spre exemplu domeniul de reglementare al monopolului, în
legătură cu acest fapt propun, adoptarea de legi speciale în sfere ce constituie
interes deosebit pentru stat, după modelul altor ţări. De exemplu legi aparte în
ceea ce priveşte stupefiantele, alcoolul, vînzarea armelor, în legile
moldoveneşti, cu toate că nu apare expres prevăzută noţiunea de „monopolist
de stat", aceasta există, în esenţă.
Acest fapt se face deosebit de simţit cînd merge vorba de pieţele
alcoolului şi tutunului. Dacă acestea ar deveni monopol de stat în mod
oficial, răspunderea
pentru rezultatele activităţii o vor purta probabil, structurile statului. La
moment funcţionarii publici nu intreprind decît nişte acţiuni haotice în
vederea redresării situaţiei pe aceste pieţe. Alcoolul şi tutunul au devenit
deja monopol de stat în multe ţări din CSI, fapt datorat veniturilor mari pe
care poate să le aducă acestea în buget. La noi însă, despre monopolizarea
82
 acestor două pieţe incepe să meargă vorba doar cînd bugetul de stat
întîmpină anumite dificultăţi. . Dar, in condiţiile in care majoritatea
întreprinderilor sint privatizate, a institui monopolul de stat fără a incălca
drepturile de proprietate se dovedeşte un lucru nu întotdeauna posibil.
Acest fapt ar aduce în primul rind respectarea dreptului de proprietate
a diverşilor agenţi economici din sferele susnumite, cît şi nu în ultimul
rind o stabilitate economică, prin deţinerea controlului a unora din celor
mai rentabile sfere ale economiei naţionale.

BIBLIOGRAFIE:
Acte normative:
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994
2. Legea Republicii Moldova cu Privire la Protecţia Concurenţei nr.l 103-XIV
din 30.06.2000 Monitorul Oficial Al R.Moldova nr.166-168/1205 din
83
 31.12.2000
3. Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (anexă la
Legea cu Privire la Protecţia Concurenţei)
Reviste, alte publicaţii
4. Drăgulănescu N., Protejarea consumatorilor-obiectiv prioritar al oricărui
guvern, Revista „Economistul" 142/1991
5. O. Căpăţînă, Regimul privatizării societăţilor comerciale cu capital de stat,
„Revista de drept comercial", nr. 3/1991
Monografii:
6. Albert Michael Capitalism contra capitalism. Bucureşti, Ed Didactică şi
Pedagogică, 1994
7. Albu Crişan. Analiza Microeconomică a agenţilor economici în condiţii de
piaţă. Bucureşti, Ed. ASE 2003
8. Abraham —Frois., Gillbert. Economie politică. Bucureşti, Ed. Expert, 1994
9. Bârna C., Dobrescu E. Economie Politică: teorii şi aplicaţii. Bucureşti, Ed.All
Beck, 2003
I0.Băcescu M., Băcescu A., Macroeconomie şi politică macro. Bucureşti Ed.
Expert, 1998
11.Belostecinic Grigore. Concurenţă. Marketing. Competitivitate. Chişinău, Ed.
A.S.E.M., 1999
12.Cară E., Pîrţachi I, Stratan E. Microeconomie.Economie Aplicata. Chişinău, Ed.
Lumina, 1998
l3.CojuhariA., Umaneţ V. Bazele teoriei economice. Chişinău 1993
14.Cocriş Vasile. Monopolul de stat în producţia de bunuri şi servicii. Bucureşti,
Ed .A.S.E. 1997
I5.Căpăţină O., Dreptul concurenţei comerciale. Bucureşti, Ed. Economică, 1998
16.Daniela Ancuţa, Gavrilă Emil. Microeconomic: Teorie şi Aplicaţii. Bucureşti,
Ed. Conspress 2002
17.Daniela Ancuţa . . Pieţe în concurenţă perfectă şi imperfectă. Bucureşti , Ed.
Conspress, 2001
84
18.Duca Aurelia. Concurenţa şi intervenţia statului. Bucureşti., Ed. Fundaţiei
„România de Mîine", 2001
19.Duţă Alexandrina. Macroeconomie aprofundată. Timişoara, Ed. Porto-Franco,
2003
20. dr. Octavian Căpăţînă. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţă neloială pe
piaţa internă şi internaţională. Bucureşti, ed. Lumina Lex, 1996 21.Dr. Robert
Morar. Sisteme de protecţie a consumatorilor. Bucureşti, AII Beck, 1996
22.Isaic-Maniu A., Mitruţ C., Voineagu V. Macroeconomie şi analiză macro.
Rîmnicu-Vîlcea 1996
23.Faulkner D., Bowman C. Elemente de strategii concurenţiale. Bucureşti, Ed.
Humanitas, 2000
24.Friedman Milton. Capitalism şi Libertate. Bucureşti, Arc, 1995 25.Goroneaţă
C., GoroneaţăA.. Economie politică, Ed. Lumina Lex 1995 26.Georgescu N.
Microeconomie. Principii şi soluţii. Bucureşti,Ed. Didactică şi Pedagogică,
1995
27.Grosu M. Economie Politică. Chişinău, Ed. ASEM, 2001
28.Guţu I. Formarea mediului concurenţial şi poltica antimonopol. Bucureşti
1999
29.Kregel V., Matzner E., Grabher G. Şocul pieţei. Bucureşti, Ed. Humanitas. 2000
30 .Moşneanu T., Purcărea T. Concurenţa. Ghidul afacerilor performante.
Bucureşti, Ed. Humanitas, 1999
31.Mihai Emilia. Concurenţa economică: libertate şi constrîngere juridică.
Bucureşti, Ed. Expert, 2004
32.Marin D., Stancu S., Roman M. Microeconomie : aplicaţii. Bucureşti,Ed. AII
Beck, 2000
33.Medelea Ştefan. Microeconomie Aplicată. Bucureşti, Ed. Univer, 2003 34.Marin
D., Roman T. Programare concurentă: teorie şi aplicaţii. Bucureşti ,
Ed. All Beck, 1996
35.Morar Robert. Economie politică: politici economice. Bucureşti 2004
36.Morega D., Mălai A., PopescuZ. Macroeconomie. Bucureşti,Ed. Univers,
85
 2001
37.Oană Gheorghe. Monopol şi monopol natural - concepte de bază ale
mecanismelor de piaţă. Bucureşti, Editura Economică, 2004
38. Popescu C., Ciucur D., Morego D. Microeconomie concurenţială. Bucureşti, Ed.
Lumina Lex, 1997
39.Prahoveanu E. Economii şi politici economice. Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2000
40.Popa V. Strategii concurenţiale.Tîrgovişte 1997
4l.PîrvuţoiuL, Piaţa, preţurile şi alocarea resurselor. Bucureşti, Ed. Didactică
şi Pedagogică, 2001
42.Roşca P., Coşneanu I. Economie politică: aplicaţii practice. Bucureşti, Ed.
Didactică şi Pedagogică, 2001
43.Romul Petru Vonica. Drept comercial. Bucureşti, Ed. Economica, 2000
44.Stanciu S., Andrei T. Microeconomie: teorie şi aplicaţii. Bucureşti, Ed.
Lumina - Lex, 1992
45.Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica. Drept comercial. Bucureşti
2000
46.Sergiu Bales, drept Comercial, Chişinău, 2005
47.Silvia Cristea, Camelia Stoica. Drept comercial. Bucureşti Ed. Lumina Lex,
2000
48. Ştefan V. Economie politică. Galaţi 1992
49.Stancu S. Avantajul concurenţial: manual de supravieţuire şi creştere a irmelor
în condiţiile economiei de piaţă. Bucureşti, Ed. ASE, 2001
50.Tomescu N. Analiza mediului concurenţial. Bucureşti, Ed. Expert, 2001
5l.TomaAngela. Macroeconomie:Indicaţii Metodice. Chişinău, Ed. A.S.E.M.,
2002
52.Tabarcea Ala. Particularităţile şi factorii formării preţurilor în condiţiile
concurenţei monopoliste. Chişinău 2002
53.Ţigănesu L, Roman M. Macroeconomie: o abordare cantitativă. Bucureşti, ed.
Humanitas, 2005
54.Ţigănescul., Roman. Macroeconomie. Bucureşti, Lumina Lex, 2001
86
55.Ustian L Economii de piaţă şi concurentă. Bucureşti, Ed. Economică, 2000
56. Vass Andreea. Comerţul şi concurenţa în condiţiile guvernării globale. Ed.
Humanitas, Bucureşti 2000
57.Zbîrciog V., Microeconomic: teorie şi aplicaţii. Chişinău, Ed. A.S.E.M.,
1996
58.Zbîrciog V., ZbîrciogN. Microeconomic Aplicată. Chişinău, Ed. A.S.E.M
2001
59.Zbîrciog V. Macroeconomie. Chişinău, Ed. ASEM, 1998

60.Vorsac Magdalena. Macroeconomie. Cluj-Napoca 1998

87