Sunteți pe pagina 1din 15

Tema_4_seminar_IFR

Instituțiile Uniunii Europene cu


competențe în domeniul protecției
și securității sociale
Instituţiile Uniunii:
Parlamentul European;
Consiliul European;
Consiliul UE (Consiliul);
Comisia Europeană (Comisia);
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
Curtea de Conturi
Ombudsmanul European
Autoritatea Europeană pentru Protecţia
Datelor
Banca Centrală Europeană
- Banca Europeană de Investiţii
- Fondul European de Investiţii
Consultative:
Comitet Economic şi Social
Comitet al Regiunilor
Organisme interinstituţionale
Oficiul pentru Publicaţii al U. E.
Oficiul European pentru selecţia Personalului
Agenţii
Parlamentul European
format din reprez cetăţenilor Uniunii
max.750 membri + preşedintele (705)
6 - 96 membri / stat (proporţional descrescător)
ales prin vot universal direct, liber şi secret, mandat de cinci
ani
Proceduri principale:
Legislative:
- adoptarea legislației UE, împreună cu Consiliul (colegislatori
în procedura legislativă ordinară – principala procedură);
De consultare:
- procedură legislativă specială (nelegislativă), utilizată într-un
număr limitat de cazuri (derogările de pe piața internă și
dreptul concurenței, PESC);
Parlamentul European - Proceduri principale:
Aprobarea (avizul conform):
- Procedură nelegislativă: ratificare acorduri negociate de
Uniunea Europeană; cazurile de încălcare gravă a drepturilor
fundamentale; aderare / retragere state membre;
- Procedură legislativă: noi acte legislative în domeniul
combaterii discriminării;
Procedura de avizare aspecte privind uniunea monetară:
- Rapoarte Comisie și BCE; derogări; se votează în bloc; nu se
depun amendamente;
Proceduri privind dialogul social: promovarea dialogului între
partenerii sociali, în vederea încheierii de acorduri /
convenţii.
Proceduri privind examinarea acordurilor voluntare:
Comisia informează Parlamentul cu privire la intenţia sa de a
recurge la acorduri voluntare ca alternativă la legiferare.
Parlamentul European - proceduri principale:
Codificarea: procedura de abrogare a actelor care fac obiectul
codificării şi de înlocuire a acestora cu un act unic (versiune
consolidată); procedură simplificată;
Dispoziţii de executare: La propunerea Comisiei, Parlamentul
poate adopta o rezoluţie prin care se arată că proiectul de
măsură de executare depăşeşte cadrul actului juridic în cauză
şi poate solicita Comisiei să modifice măsura de executare;
Inițiativă legislativă: (limitat)
- Programarea anuală şi multianuală: programarea UE; trilog
Comisie-Parlament-Consiliu;
- Parlamentul poate cere Comisiei să îi prezinte orice propunere
legislativă corespunzătoare; termen; răspuns pozitiv / negativ.
Rapoarte din proprie inițiativă: rapoarte ale comisiilor de
specialitate; rezoluții ale PE
PE exercită funcţiile:
legislativă
bugetară (+ Consiliu)
control politic Comisie / Consiliu
consultative
PE alege:
preşedintele PE,
Președintele Comisiei,
Ombudsman-ul
Consiliul European (Maastricht):
Instituţie interguvernamentală politică la cel mai înalt nivel
Compus din şefii de stat / de guvern + Preşedintele +
Preşedintele Comisiei Eu
Participă - Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate
Competenţe:
asigură direcţia politică a Uniunii
stabileşte priorităţile Uniunii
defineşte politica externă și de securitate comună
desemnează și numește candidați la anumite posturi de
importanță majoră la nivelul UE (BCE, Comisia).
Nu exercită funcţii legislative
Preşedintele Cons.Eu:
reprezintă Uniunea la cel mai înalt nivel, inclusiv în
probleme referitoare la politica externă şi de
securitate comună
ales de CnsEu, vot secret, majoritate absolută

Mandat de 2,5 ani (+ o reînnoire = max. 5 ani)


Nu aduce atingere atribuţiilor Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi
politica de securitate
Consiliul UE (Consiliul):
Compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui
stat membru – NU există membri permanenți
10 configurații, funcție de domenii
Competențe:
•Negociază și adoptă legislația UE, împreună cu PE, pe baza
propunerilor Com.Eu.
•Coordonează politicile țărilor UE:
-politicile economice și bugetare;
-educație, cultură, tineret și sport;
-politica de ocupare a forței de muncă
•Elaborează politica externă și de securitate a UE, plecând de la
orientările Consiliului European.
•Încheie acorduri între UE și alte state / OI.
•Adoptă bugetul anual al UE, în colaborare cu PE.
Consiliul UE (Consiliul):

Proceduri de vot:
•unanimitate de voturi: politica externă sau impozitarea;
•majoritate calificată: 55 % din țări (15 state), reprezentând cel
puțin 65 % din populația totală a UE;
- pentru a bloca o decizie: min. 4 țări, reprezentând cel
puțin 35 % din populația totală a UE;
•majoritatea simplă: aspecte procedurale și administrative (14
state);
Comisia Europeană (Comisia):
Organul executiv al UE
1 cetăţean al fiecărui stat membru (27 comisari, Colegiu)
Principiul colegialităţii (majoritate simplă)
Reprezintă independent interesele generale ale Uniunii
Autoritate pentru iniţiativa legislativă generală - directă
Asigură:
strategia globală UE și orientarea politicilor UE; prezintă
propuneri legislative PE și Cons.UE
executarea bugetului
ajută statele membre să pună în aplicare normele UE
coordonarea programelor Uniunii
reprezintă UE în negocierile internaţionale
asigură aplicarea tratatelor
asigură, alături de CJUE, respectarea legislației europene
(gardianul tratatelor)
Răspunde în faţa PE
Are în structură componenta responsabilă pentru Ocuparea Forţei
de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi
Incluziune (CE)

• 17 noiembrie 2017, Göteborg (Suedia), Summitul social


pentru creștere și locuri de muncă echitabile:
• Se adoptă Pilonul European al drepturilor sociale
• Stabilește 20 de principii și drepturi esențiale pentru a
contribui la menținerea unor piețe ale forței de muncă
echitabile și funcționale, structurate în trei capitole:
- egalitate de șanse și acces pe piața forței de muncă
- condiții de muncă echitabile
- protecție și incluziune socială
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi
Incluziune (CE)
• crearea de locuri de muncă, mai multe şi mai bune, prin intermediul
Strategiei europene privind ocuparea forţei de muncă şi Fondului social
european (buget anual de 9 milioane de euro);
• Libera circulaţie a lucrătorilor şi coordonarea sistemelor de securitate
socială (cei care se mută în altă ţară nu sunt dezavantajaţi în ceea ce
priveşte securitatea socială, inclusiv accesul la îngrijirile de sănătate);
• îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, (standarde minime comune,
dezvoltarea dialogului social la nivel european, modernizarea relaţiilor
de muncă şi încurajarea mobilităţii lucrătorilor europeni);
• promovarea incluziunii sociale, sprijinind eforturile de eliminare a
sărăciei şi excluderii sociale, reforma sistemelor de protecţie socială şi
evaluarea noilor evoluţii demografice şi sociale.

Priorităţile Comisiei Europene sunt prezentate în Planul anual de


gestionare;
Q&A

S-ar putea să vă placă și