Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Potrivit acestei reguli, cercetătorul juridic trebuie să stabilească mai întâi dacă sistemele comparate
aparţin aceluiaşi tip istoric de drept sau aparţin unor sisteme de drept diferite. Dacă sistemele de drept din
care fac parte instituţiile comparate sunt din punct de vedere ideologic antagoniste, este limpede că
procedeul comparaţiei va fi relevant doar sub aspectul identificării diferenţelor.
În cadrul acestei reguli vom opera cu două categorii de comparaţii:
─ comparaţia afirmativă care pune în evidenţă asemănările de substanţă, fondul comun al
instituţiilor juridice comparate;
─ comparaţia contrastantă sau analiza de contrast care pune în lumină deosebirile dintre instituţiile
juridice comparate.
În sensul celor arătate mai sus este convingător exemplul prin care comparăm unele instituţii
juridice din reglementarea dreptului romano-germanic, din care face parte şi sistemul nostru de drept şi
sistemul dreptului islamic (musulman).
Astfel, dreptul de proprietate în dreptul islamic are la bază concepţia potrivit căreia întregul pământ
aparţine lui Alah şi trimisului său Mahomed, proprietatea fiind permanentă, neexistând instituţia
prescripţiei. Deosebiri esenţiale sunt constatate şi în privinţa modurilor de dobândire a proprietăţii.
Deosebirile, uneori fundamentale, dintre cele mai importante instituţii juridice, sunt evidente, de exemplu
în privinţa căsătoriei. În dreptul islamic căsătoria este o tranzacţie civilă, un contract făcut în vederea
„dreptului de a te bucura de o femeie“, drept recunoscut numai bărbatului. Femeia musulmană nu se poate
căsători decât cu un bărbat musulman, fiind interzis autorităţilor să oficieze o altfel de căsătorie.
Condiţia femeii sub aspect juridic este cea a unei permanent incapabile: ca fată, ea este sub autoritatea
tatălui şi nu se poate căsători fără consimţământul acestuia. Ca femeie măritată, ea se află sub autoritatea
soţului care poate să o împiedice să iasă din casă sau să lucreze, după cum poate să o oblige să poarte
voalul tradiţional.
Informaţiile şi datele relevate de asemenea comparaţii sunt preţioase pentru cercetătorul juridic căruia i
se înfăţişează elementele de puternică particularitate pe care le conţin sistemele de drept comparate.
Cu alte cuvinte, termenii supuşi comparaţiei trebuie luaţi în considerare în conexiunile lor reale, în
contextul social, politic, economic şi cultural din care au rezultat.
Această regulă impune cercetătorului să plece, în procesul de analiză comparatistă de la
cunoaşterea principiilor de drept fundamentale care pilotează sistemele de drept comparate. Trebuie
impusă regula că fiecare instituţie se află într-o strânsă interdependenţă cu alte instituţii. Decupând
instituţia din sistemul căreia îi aparţine şi făcând abstracţie de conexiunile pe care aceasta le are, nu vom
ajunge decât la concluzii inutile, false.
Astfel, o normă juridică fixată într-un anumit capitol al unei legi, nu poate fi înţeleasă complet şi
corect dacă nu se face apel la textele introductive în care găsim formulate principiile generale, ori dacă nu
sunt analizate dispoziţiile finale ale acelor legi.
În imensa majoritate a legislaţiilor naţionale există texte de lege care supravieţuiesc unor perioade
istorice diferite, situaţie care poate determina ca forma iniţială a normei juridice să evolueze astfel încât
sensul acesteia să apară complet diferit. Ce trebuie să facă, în asemenea situaţii, cercetătorul comparatist?
Acesta trebuie să cerceteze literatura de specialitate, să descifreze moravurile şi tradiţiile epocii în care
norma a fost definită şi formulată iniţial.
Aşa de exemplu, un cercetător francez care doreşte să facă un studiu comparativ între dreptul penal
român şi dreptul penal francez, privind instituţia juridică a proprietăţii sub aspectul normelor juridice de
drept penal român, ce protejează această valoare socială, se confruntă cu sensul şi înţelesul a doi termeni:
─ cel de avut obştesc existent în reglementarea penală în perioada anterioară Revoluţiei Române
din decembrie 1989 şi care s-a menţinut încă doi ani în Codul Penal.
─ cel de avut public introdus prin Decizia Curţii Constituţionale în anul 1992, explicat şi
comentat de o veritabilă literatură juridică.
În acest exemplu, cercetătorul trebuie să acceseze o vastă literatură de specialitate anterioară şi
posterioară anului 1989, să înţeleagă contextul social, politic şi economic în care cei doi termeni au fost
utilizaţi în legislaţia penală a timpului.
Faza nr. 2: înţelegerea termenului de comparat este obligatorie pentru simplul motiv că a
cunoaşte nu este sinonim cu a înţelege. A înţelege termenul de comparat înseamnă a-l reintegra pe
acesta în cadrul general al ordinii sale juridice, precum şi cunoaşterea raporturilor sale cu ordinea juridică.
În acest scop, comparatistul trebuie să iasă din cadrul strict juridic, să pătrundă cu adevărat în zona mai
adâncă, acolo unde se află rădăcinile normelor juridice. Astfel el poate să înţeleagă componentele: umană,
religioasă, istorică, morală, socială şi politică ale ordinii juridice respective.