RECURSUL

Noţiune.
Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, nesuspensivă, în principiu, de executare.

Obiectul şi felurile recursului.

Obiectul recursului îl constituie hotărârile date în apel, cele date potrivit legii, fără drept de apel,
precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Încheierile premergătoare pronunţate de instanţa de apel a cărei hotărâre se poate ataca cu recurs vor
fi supuse recursului odată cu fondul, cu excepţia încheierilor prin care s-a suspendat cursul judecăţii care pot
fi atacate separat, potrivit legii.
În afara recursului principal este posibil să existe un recurs incident sau un recurs provocat, care pot fi
exercitate în aceleaşi ipoteze şi condiţii ca la apel.

Subiectele recursului.
Recursul poate fi exercitat, în principiu, numai de către părţile care au figurat în procesul în care s-a
pronunţat hotărârea atacată.
Părţile se numesc în această etapă procesuală recurent şi intimat. În cazul recursului incident sau
provocat, calitatea de recurent o poate avea numai intimatul din recursul principal.

Termenul şi cererea de recurs. Motivarea recursului.

Partea nemulţumită poate exercita recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă
legea nu dispune altfel.
Potrivit art.486 alin.(1) Cod procedură civilă, cererea de recurs cuprinde următoarele menţiuni:
numele şi prenumele; domiciliul sau reşedinţa, după caz, sediul recurentului;numele şi prenumele; domiciliul
sau reşedinţa, după caz, sediul intimatului; indicarea hotărârii care se atacă; motivele de nelegalitate pe care
se întemeiază cererea de recurs şi dezvoltarea lor; semnătura părţii sau a mandatarului.
La cererea de recurs, în afară de dovada privind calitatea părţilor, se depun, dacă este cazul,
înscrisurile noi şi dovada achitării taxei de timbru.
Cererea de recurs produce următoarele efecte juridice:
- investeşte instanţa de recurs;
- suspendă executarea hotărârii atacate, dar numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Dacă motivarea recursului nu s-a făcut în termenul prevăzut de lege sau dacă motivele invocate de
către recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art.488 Cod procedură civilă, recursul este
nul.
Depunerea recursului se face, sub sancţiunea nulităţii la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar
preşedintele instanţei după împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, precum şi a termenelor de
depunere a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, va înainta instanţei de recurs întreg dosarul.

Motivele de casare şi soluţiile pe care le pronunţă instanţa de recurs.

Potrivit art.488 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru următoarele
motive de nelegalitate:
1- când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deci judecata nu s-a făcut cu numărul
de judecători cerut de lege sau la judecată a participat un judecător care nu putea face parte din
complet ori care a fost recuzat şi instanţa în mod greşit a respins cererea de recuzare;

1
 2- când judecătorul nu a fost stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei, sau, deşi a fost aleatoriu, a
fost schimbat, cu încălcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecăţii ori dacă hotărârea a fost
pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a procesului;
3- când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanțe (generală,
materială, teritorial exclusivă);
4- când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, intrând în domeniul puterii legislative sau a
puterii executive;
5- când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage
sancţiunea nulităţii. Nulitatea absolută poate fi invocată direct în faţa instanţei de recurs, dacă
legea nu prevede altfel, în timp ce nulitatea relativă poate constitui motiv de recurs;
6- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori
numai motive străine de natura cauzei;
7- când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu (sunt îndeplinite condiţiile de formă)
instanţa verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula
ori poate constata perimarea lui.
În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată în tot sau în parte.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel
care a pronunţat hotărârea atacată.

Efectele casării şi judecata în fond după casare. Aplicarea principiului non reformatio in pius.
Potrivit art.500 Cod procedură civilă, hotărârea casată nu are nicio putere, iar actele de executare sau
asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept.
După casare, instanţa de apel sau prima instanţă vor judeca din nou, dar în limitele casării.
Principiul non reformatio in peius se aplică şi în recurs, dar şi cu ocazia rejudecării în fond, după
casare.