TEMA 4 - CERCETAREA CRIMINALISTICA A ARMELOR DE FOC SI A URMELOR

CREATE PRIN FOLOSIREA LOR (BALISTICA JUDICIARA)

Balistica judiciară este o ramură importantă a Criminalisticii tehnice. Studiul armelor de foc şi al urmelor
împuşcăturii prezintă un interes particular în condiţiile în care armele de foc sunt folosite în mod frecvent
pentru executarea unor activităţi criminale, unele chiar transfrontaliere, de natură teroristă.

Competente conferite

 Familiarizarea studenţilor cu balistica judiciară;

 Cunoaşterea clasificării armelor de foc;
 Cunoaşterea elementelor de construcţie ale armelor de foc;
 Însuşirea regulilor de bază pentru identificarea armei după urmele formate pe glonţ si pe tubul
cartusului.

Continutul cursului

Page 3 of 8

Definiţia balisticii judiciare

„Balistica judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice care studiază

construcţia şi funcţionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere şi urmele determinate de
acestea în scopul rezolvării problemelor ridicate de urmărirea penală” .
Balistica judiciară face parte din balistica generală, care, la rândul ei, are trei componente:
• balistica interioară – studiază fenomenele ce se produc în canalul ţevii armei după percutare;
• balistica exterioară – examinează fenomenele ce se produc din momentul în care glonţul părăseşte gura
ţevii şi până la atingerea ţintei pe traiectorie;
• balistica ţintei – cercetează fenomenele ce se produc prin atingerea acesteia de către glonţ sau proiectil.
Regimul juridic al armelor de foc şi al muniţiilor este stabilit prin Legea nr. 295 privind regimul armelor şi al
muniţiilor din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 172 (XVI), nr.583,
din 30 iunie 2004.

Definiţii generale şi categorii de arme şi muniţii introduse prin Legea nr. 295 din 28 iunie 2004

Arme, muniţii şi operaţiuni cu arme şi muniţii:

1) arma – orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile,
substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive,
iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
2) arma de foc – arma al cărei principiu de funcţionare are la bază forţa de expansiune dirijată a gazelor
provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi
ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc;
3) muniţie – ansamblul format de proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere,
precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit;
4) operaţiuni cu arme şi muniţii – producerea, confecţionarea, modificarea, prelucrarea, repararea,
experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia, importul, exportul, transportul,
tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc şi muniţiilor;
5) uz de armă – executarea tragerii cu o armă.

Categorii de arme şi muniţii:

1) arme şi muniţii interzise – arme şi muniţii a căror procurare, deţinere, port şi folosire sunt interzise
persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor care au competenţe în domeniul apărării, ordinii
publice şi siguranţei naţionale şi care sunt prevăzute în categoria A din anexă.
2) arme şi muniţii letale – arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a
persoanelor şi care sunt prevăzute în categoriile B-D din anexă;
3) arme şi muniţii neletale – arme şi muniţii destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement,
confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate
acestei categorii şi armele vechi.

Clasificarea armelor din punct de vedere al destinaţiei

1) arme militare – arme destinate uzului militar;
2) arme de apărare şi pază – arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de
lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice, precum şi bunurilor
aparţinând persoanelor fizice sau juridice;
3) arme de autoapărare – arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive,
iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare;
4) arme de tir – arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau recunoscute în condiţiile
prevăzute de lege;
5) arme de vânătoare – arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi, care folosesc
muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
6) arme utilitare – arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi din domeniile
industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor,
precum şi desfăşurarea de către societăţile specializate de pază a activităţilor de pază a obiectivelor,
bunurilor şi valorilor sau a transporturilor unor valori importante;
7) arme de asomare – arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la
un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
8) arme cu destinaţie industrială – arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de
uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate;
9) arme cu tranchilizante – arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanţe
tranchilizante;
10) arme de panoplie – arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a transformării lor de către un
armurier autorizat;
11) arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele aflate sau nu în stare de
funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare istorică, artistică, ştiinţifică, documentară sau
sentimentală deosebită;
12) arme vechi – arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora, destinate să fie
păstrate în colecţii;
13) arme de recuzită – arme special confecţionate, fabricate sau devenite inofensive ca urmare a
modificării lor de către un armurier autorizat, necesare activităţii instituţiilor specializate în domeniul
artistic.

Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv:

1) arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune – arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc
forţa de expansiune a aerului comprimat sau gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient;
2) arme de foc scurte – arme de foc, a căror ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a căror lungime totală nu
depăşeşte 60 cm;
3) arme de foc lungi – arme de foc a căror lungime a ţevii sau lungime totală depăşesc dimensiunile
armelor de foc scurte;
4) arme de foc automate – arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat şi trag o serie
de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
5) arme de foc semiautomate – arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat, dar nu
pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
6) arme de foc cu repetiţie – arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin
introducerea pe ţeavă a unui cartuş preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;
7) arme de foc cu o singură lovitură – arme de foc fără încărcător, care sunt încărcate după fiecare
tragere prin introducerea manuală a cartuşului în camera de încărcare sau într-un locaş special prevăzut
la intrarea în ţeavă.

Clasificarea armelor de foc după criteriile balisticii judiciare

Clasificarea armelor de foc după destinaţie:

a. Arme militare (de luptă): puşti, carabine, pistoale, puşti mitraliere, revolvere;
b. Arme de vânătoare: cu alice având o singură ţeavă, cu alice având două şevi, cu alice cu repetiţie,
automate cu alice sau glonţ;
c. Arme sportive (de tir):
 pentru antrenament: puşti, pistoale şi revolvere cu calibru redus;
 pentru tragere la ţintă: puşti, pistoale şi revolvere cu calibru redus.
d. Arme speciale: pistoale de semnalizare; pistoale de start; pistoale de alarmă; arme de fabricaţie
proprie; arme miniaturale; arme cu ţeava retezată;
e. Arme deghizate: pistol stilou; pistol baston; pistol cuţit etc.
Clasificarea armelor de foc după construcţia canalului ţevii:
a. Arme cu ţeavă lisă, care au pereţii interiori ai ţevii netezi: armele de vânătoare cu alice, armele de tir
redus, pistoalele rachetă;
b. Arme cu ţeava ghintuită, care au pe canalul ţevii plinuri şi goluri dispuse longitudinal: puştile, puştile
mitralieră, pistoalele, revolverele, armele de vânătoare cu glonţ etc. Ghinturile, în număr de 4-8, au o
răsucire spre dreapta sau stânga şi imprimă glonţului o mişcare elicoidală care asigură stabilitate glonţului
pe traiectorie pentru atingerea ţintei;
c. Arme cu ţevi combinate, care au una sau două ţevi lise şi una ghintuită.

Clasificarea armelor de foc după lungimea ţevii:

a. Arme cu ţeavă lungă, 50-80 cm: puştile, puştile mitralieră, armele de vânătoare, armele de tir;
b. Arme cu ţeava mijlocie, 20-50 cm: pistoalele mitralieră;
c. Arme cu ţeava scurtă, 3-20 cm: pistoale, revolvere.

Clasificarea armelor de foc după modul de funcţionare:

a. Arme simple (armele de vânătoare cu una sau mai multe ţevi, armele de tir cu un cartuş;
b. Arme cu repetiţie: armele militare cu mai multe cartuşe la care operaţiunile de încărcare se repetă cu
mâna la fiecare foc;
c. Arme semiautomate: diferite pistoale, a căror încărcare şi descărcare, după primul foc, se face cu
ajutorul presiunii gazelor. Nu sunt propice pentru tragerea în serii scurte sau lungi;
d. Arme automate, care funcţionează după aceleaşi principii tehnice ca şi cele semiautomate, fiind apte
pentru tragerea în serii scurte sau lungi.

Clasificarea armelor de foc după calibru

a. Armele cu ţeava ghintuită (cu gloanţe):
 arme de calibru mic (până la 6,35 mm);
 arme de calibru mijlociu ( 6,35-9 mm: 7,62 mm; 7,65 mm; 8 mm);
 arme de calibru mare (peste 9 mm).
b. Armele de vânătoare cu glonţ au calibre diferite. În ţările europene calibrul acestora este egal cu
mărimea în milimetri a diametrului interior al ţevii, măsurat între ghinturi. La armele americane, calibrul
este individualizat pentru fiecare model şi nu corespunde în mărime absolută nici cu diametrul ţevii şi nici
cu diametrul glonţului.
Calibrul armelor de vânătoare cu alice este un număr abstract şi invers proporţional cu lărgimea interioară
a ţevii, având valori diferite: 12, 16, 18, 20, 24 etc. Calibrul 12 este mai mare decât calibrul 16 sau 20.
Clasificarea armelor de foc după muniţia folosită: arme cu glonţ; arme cu alice; arme mixte ( arme de
vânătoare cu glonţ şi alice).
Clasificarea armelor de foc după numărul cartuşelor ce se pot înmagazina: arme cu un cartuş şi arme cu
mai multe cartuşe.

Elementele de construcţie ale armelor de foc

a. Ţeava serveşte pentru a dirija mişcarea glonţului, pentru a imprima acestuia o mişcare de rotaţie în
jurul axului. Ţeava constituie şi camera în care are loc arderea încărcăturii explozibile.
Se compune din: camera cartuşului, conul de racordare (locaşul de intrare a glonţului) şi partea ghintuită.
Ghinturile canalului ţevii servesc pentru a da glonţului o mişcare de rotaţie. Intervalele între ghinturi se
numesc plinuri, iar pereţii laterali ai ghinturilor, flancuri. Ţevile armelor se deosebesc între ele după:
calibru; numărul ghinturilor; sensul ghinturilor; flancurile ghinturilor; lăţimea ghinturilor şi a plinurilor; pasul
ghinturilor.
Mecanismul de darea focului, caracterizat prin locul de amplasare, sistemul de construcţie şi forma
arcului declanşator, componentele transmisiei declanşării dintre trăgaci şi percutor, sistemul de montare
şi locaşul percutorului, forma şi dimensiunea percutorului, ştiftul arcului.
Închizătorul, compus din: mecanismul de blocare-deblocare, montat pe corpul armei şi sistemul de
ghidare şi fixare a închizătorului în timpul folosirii şi demontării armei.
Cartuşul, cu următoarele părţi componente: tubul, proiectilul, capsa şi încărcătura de azvârlire (pulberea).
Tubul cartuşului este confecţionat din metal, material plastic sau carton. Conţine încărcătura de pulbere,
capsa şi proiectilul. La cartuşele armelor de vânătoare, tubul conţine şi bura, care separă praful de puşcă
de alice sau glonţ.
b. Proiectilele pot fi: gloanţe, alice, mitralii sau poşe. Mitraliile sunt alice mai mari, care depăşesc 5,5 mm
în diametru. Poşele sunt alice confecţionate artizanal. Glonţul se compune din: miez de oţel, de plumb ori
oţel acoperit cu plumb şi cămaşă metalică. Diametrul unui glonţ este mai mare decât cel al calibrului ţevii
(cu aprox. 0,30 mm), pentru a se reduce pierderile de gaze. Alicele au formă sferică şi sunt confecţionate
din plumb sau alte materiale, cu o greutate până la 0,8 grame şi diametrul între 2-5 mm, întâlnite la
muniţia de vânătoare, dar şi cu altă destinaţie. Capsa conţine un exploziv puternic, sensibil la acţiunile
mecanice (fulminatul de mercur sau stiliatul de plumb). Aprinderea are loc în momentul lovirii capsei de
către percutor şi spargerii acesteia pe nicovală. Încărcătura de pulbere a unui cartuş se poate prezenta
sub două forme: pulbere neagră, cu fum şi pulbere albă, fără fum. Elementele de identificare a cartuşului
sunt date de cifrele poansonate pe exteriorul proiectilului sau pe rozeta cartuşului: primele două cifre
constituie codul producătorului, iar ultimele două – anul de fabricaţie.
Urma tipică de pe cămaşa glonţului constă dintr-o dungă adâncită plină de striaţii, creată de plinurile din
canalul ţevii. Urmele ghinturilor se imprimă pe cămaşa glonţului dacă ţeava este nouă. Când ţeava este
uzată, de regulă nu apar urmele ghinturilor.

Urmele principale ale împuşcăturii

Din categoria urmelor principale fac parte: arma găsită la locul faptei; cartuşele; gloanţele; tuburile arse;
perforările (orificiile de intrare şi ieşire a gloanţelor); canalele oarbe; urmele de suprafaţă ale ricoşeurilor.
(p.70)
Expertiza balistico-judiciară trebuie să clarifice următoarele aspecte:
 de la ce distanţă s-a tras focul în obstacolul cercetat;
 direcţia canalului glonţului în obstacol;
 felul şi modelul armei din care s-a tras;
 ordinea deteriorărilor produse, care dintre orificii s-a creat primul;
 poziţia armei şi a obstacolului în momentul producerii focului;
 dacă deteriorările produse în obstacol sunt cauzate de arma de foc în litigiu;
 capacitatea de perforaţie a glonţului tras din arma incriminată, ca model de comparaţie. (p.71)
a. Arma găsită la locul faptei.
În cazul infracţiunilor comise cu o armă de foc, căutarea armei la locul faptei este o problemă prioritară a
anchetei, întrucât aceasta constituie unul dintre principalele mijloace de probă. Arma va fi identificată cu
ajutorul gloanţelor şi tuburilor arse, se va fixa prin fotografiere iar apoi prin descriere în procesul-verbal.
Interesează : dacă arma este încărcată, distanţa şi poziţia armei faţă de cadavru şi obiectele aflate în
apropiere, direcţia în care este orientată ţeava, poziţia cocoşului şi a închizătorului, dacă este asigurată.
Examinarea preliminară a armei urmăreşte relevarea urmelor digitale pe pat, trăgaci şi garda trăgaciului,
pe ţeava sau manşonul închizătorului, iar la pistoale şi pe încărcător şi cartuşele aflate în acesta, precum
şi a petelor de sânge, a firelor de păr şi a particulelor de sol şi vopsea.(p. 60-61)
La tragerea cu cartuşe încărcate cu pulbere neagră, la cercetarea ţevii se va găsi un reziduu unsuros, de
culoare brun-închisă care nu se modifică timp de 24 ore, iar după 48 ore salpetrul nears absoarbe
umiditatea din aer şi reziduul rămâne negru dar mai puţin gras şi mai apos. La tragerea cu pulbere
piroxilinică, reziduul se transformă în rugină după 2-3 zile de la tragere.
Este foarte important să se stabilească dacă arma are piedica pusă, întrucât se poate exclude
sinuciderea. De asemenea, este important să se verifice dacă arma are toate piesele componente şi să
se specifice acest lucru în procesul-verbal.
Ridicarea şi ambalarea armei se vor face cu respectarea regulilor prezentate în Capitolul XII. Reziduurile
existente în canalul ţevii vor fi protejate prin aplicarea unui degetar de cauciuc, folosindu-se bandă
adezivă sau hârtie care se leagă bine cu sfoară. (p.63)
b. Tuburile arse vor fi examinate pentru a se descoperi urme ale împuşcăturii recente: luciul proaspăt al
metalului, miros de pulbere arsă. La armele de vânătoare interesează bura (dopul format din rondele de
carton, din pâslă, câlţi sau hârtie) care demonstrează că s-a tras cu o armă de vânătoare, precum şi
distanţa de la care s-a tras (de la 3-5 m este posibil să pătrundă în hainele sau în corpul victimei). Bura
este importantă şi pentru faptul că, dacă este de fabricaţie proprie, prin expertiză grafică se poate
identifica persoana care a confecţionat-o. (p.65)
Tuburile arse se vor conserva în starea iniţială, nu vor fi curăţate sau şterse , vor fi împachetate separat,
specificându-se locul şi data găsirii. Vor fi ridicate cu mâna înmănuşată sau cu batista, se introduc în cutii
de carton şi se trimit la laborator.
c. Gloanţele vor fi căutate pe podea sau înfipte în podea; în tavan, în pereţi, în tocul uşii sau geamului, în
mobilă; în iarbă, pe pământ sau în pământ; în cadavru, în îmbrăcămintea acestuia. Gloanţele înfipte în
lemn vor fi ridicate în starea în care se află, cu bucata de lemn, păstrându-se intact orificiul de intrare.
(p.67)
d. Urmele de perforare. Sunt compuse din orificiu de intrare, canal şi orificiu de ieşire, dacă obstacolul în
care a pătruns glonţul are o grosime mai mare, sau numai din cele două părţi limite, dacă obstacolul este
subţire. Interesează prin ce tipuri de materiale au trecut gloanţele sau alicele, adâncimea până la care au
pătruns, starea în care se găsesc. (p.72)
Orificiile de intrare permit determinarea direcţiei din care s-a tras şi a unghiului sub care proiectilul a
pătruns în obstacol. La orificiile de intrare se întâlneşte inelul de frecare, format din produsele de ardere
ale pulberii, din particule de metal ale proiectilului şi din depuneri de unsoare.
e. Urmele de pătrundere (canalele oarbe). Se întâlnesc atunci când proiectilul se opreşte în obstacol,
formând doar un orificiu de intrare şi canalul, astfel că glonţul se află în grosimea materialului.
Forma orificiilor de intrare este determinată de forţa cinetică a glonţului (proiectilului), de unghiul de lovire
a obstacolului şi de densitatea materialului pătruns :
• În cărămidă, beton, porţelan etc. se vor crea rupturi pronunţate şi chiar spargerea obiectului.
• În materialele plastice, lemn, metal, piele prelucrată etc. se vor crea orificii cu diametrul apropiat de cel
al proiectilului, iar în materialele elastice cele două orificii se observă cu greu.
Orificiul de intrare indică drumul parcurs de proiectil în interiorul obiectului perforat. Orientarea lui depinde
de energia cinetică a proiectilului şi de forma acestuia.
• În obiectele subţiri (tablă subţire de metal), canalul lipseşte (cele două orificii se întrepătrund).
• În obiectele de metal care au formatul unei table, proiectilul va crea o înfundătură, dacă nu le-a
traversat, sau diametrele celor două orificii sunt foarte apropiate de acela al proiectilului.
• Orificiile de intrare şi ieşire într-un geam de sticlă au forma unui con cu baza în direcţia de înaintare.
• Orificiile de intrare şi ieşire în obiecte de îmbrăcăminte din material plastic sunt identificate după poziţia
îmbrăcămintei pe corp, precum şi după inelul de frecare. Numărul orificiilor de intrare şi de ieşire poate fi
mai mare decât numărul proiectilelor care au străbătut îmbrăcămintea, dacă aceasta a format cute.
• Orificiile de intrare în corpul uman se caracterizează prin lipsă de ţesut.
Orificiul de ieşire. La ieşirea din corp, proiectilul despică pielea şi formează un orificiu în forme de fantă
sau în cruce, cu margini neregulate, care se pot apropia, refăcându-se. De obicei, dimensiunea orificiului
de ieşire este mai mare decât a celui de intrare. În jurul orificiului de ieşire, pielea poate prezenta un inel
de contuzie, atunci când, înainte de ieşire, proiectilul se loveşte de un plan dur (centură, portvizit, oglindă,
tabacheră etc.)
f. Urmele de ricoşare (tangente). Sunt zgărâieturi sau crăpături puţin adânci , create când glonţul este
deviat de un obiect.
Ricoşarea se produce la unghiuri de întâlnire între 0 şi 35o. Deraierile unghiului de respingere sunt cu
atât mai mari, cu cât densitatea obstacolului este mai mică. Distanţa de zbor a proiectilului este cu atât
mai mare după ricoşare, cu cât viteza proiectilului a fost mai mare şi unghiul de ricoşare mai mic.
A doua abatere prin ricoşare depinde de sensul de rotire al proiectilului. Ricoşările din obstacole moi se
fac în unghiuri de respingere foarte neregulate; ricoşările din pământ sunt posibile numai la viteze de cel
puţin 150-200 m/s, iar din apă numai pentru unghiuri de întâlnire între 4 şi 12o.
Expertiza urmelor principale ale tragerii stabileşte:
• dacă orificiile sunt produse de o armă de foc sau de altă natură;
• dacă sunt formate de acelaşi tip de gloanţe (în situaţia mai multor orificii de intrare şi ieşire);
• dacă au fost trase de una sau mai multe arme;
• direcţia sau direcţiile din care s-a tras;
• mărimea unghiului de incidenţă.

Urmele secundare ale împuşcăturii

Urme secundare formate la tragerile cu ţeava lipită de corp sau de la mică distanţă
a. Rupturile provocate de gaze au loc numai în tragerile foarte apropiate, între 3 şi 12 cm, forma lor
depinzând de: distanţa de la care s-a tras, de felul armei, de natura încărcăturii şi de materialul în care s-
a tras: formă stelară, formă de cruce sau forma unei lipse de material.
b. Arsurile sunt urme formate în tragerile apropiate, depinzând de distanţa de la care s-a tras, de pulberea
folosită, de felul ţevii armei şi mai ales de gura ţevii.
c. Urmele de afumare se formează prin depunerile de funingine a pulberii cu fum şi numai a unor cantităţi
foarte mici din alte materiale (de exemplu, pulberea neagră, depuneri din reziduurile capsei, resturi
metalice luate de pe proiectil sau ţeava armei).
Urma de afumare poate fi vizibilă (se fotografiază cu material fotografic în alb-negru sau color) şi invizibilă
(se fotografiază în radiaţii infraroşii).
d. Tatuajul este o urmă secundară formată de pulberea nearsă sau în stare incandescentă, în jurul
orificiului de pătrundere a proiectilului. Mărimea este în raport cu distanţa de tragere, natura şi forma
pulberii, lungimea ţevii.
e. Particule de unsoare. Se formează ca stropi în jurul orificiului de intrare, la tragerile din apropiere,
uneori până la o distanţă de 150 cm.
Urme secundare formate indiferent de distanţa de tragere
La urmele specificate la literele a-e, se adaugă:
f. Inelul de frecare se formează la orificiul de intrare a proiectilului şi, uneori, pe o mică porţiune, chiar şi
de-a lungul canalului de pătrundere.
g. Inelul de metalizare se întâlneşte atât la gura orificiului de intrare a proiectilului, făcând corp comun cu
inelul de frecare, cât şi independent de acesta. Examinarea inelelor de metalizare se face prin activare cu
neutroni, röntgenografie şi analiză spectrală.

Stabilirea distanţei şi a direcţiei de tragere

Prin distanţă se înţelege intervalul spaţial parcurs de proiectil de la gura ţevii până la obstacol.
• împuşcături fără distanţă (distanţă zero), executate prin lipirea ţevii armei de obiect, la care întâlnim
urme suplimentare ca: imprimarea gurii ţevii armei sau afumări şi arsuri aproape suprapuse: (până la 1,5
m);
• împuşcături de la mică distanţă, apreciate după acţiunea urmelor suplimentare;
• împuşcături de la distanţă (peste 5 m), când factorii suplimentari ai împuşcăturii nu mai acţionează, cu
excepţia urmelor depuse de proiectil.
Pe mâna trăgătorului care a efectuat chiar şi o singură tragere cu un pistol de calibru 7,62-9 mm, cu ţeava
lipită sau de la mică distanţă (5-30 cm), se pot găsi urme de funingine şi granule de pulbere nearsă. Pe
mâna trăgătorului care a efectuat trageri repetate cu ţeava lipită sau de la mică distanţă şi în cursul cărora
a încărcat sau descărcat arma, urmele de funingine şi particulele de pulbere arsă sunt foarte accentuate.
Distanţa de la care s-a tras se mai poate aprecia şi în raport cu efectul perforant al proiectilului, prin
trageri experimentale, distanţând fiecare tragere cu 10 cm, pentru a crea modele de comparaţie pe baza
urmelor suplimentare. Obstacolul va prezenta urme de suprafaţă cu atât mai mari, cu cât distanţa de
tragere a fost mai mare. La armele de vânătoare, cu ţeavă lisă şi cu proiectilele formate din alice sau
mitralii, distanţa de tragere se apreciază după gradul de dispersare a alicelor se vor analiza orificiile de
intrare şi de ieşire ale proiectilelor, precum şi urmele suplimentare ale împuşcăturii.
Stabilirea distanţei şi a unghiului de tragere. Pentru distanţe mici (50 m pentru pistoale, 100 m pentru
armele automate) se foloseşte metoda vizării directe prin intermediul unui tub de hârtie introdus prin
ambele orificii. Privind prin tub, se va determina cu precizie direcţia din care s-a tras. Dacă sunt perforate
două obiecte aflate la distanţe mai mari, urmele sunt unite cu o sfoară, de-a lungul căreia se vizează. În
canalele mai lungi, caracteristice obiectelor cu o grosime mare, sau canalele oarbe, determinarea
distanţei se face prin introducerea unei tije în canalul orb şi vizarea în prelungirea acesteia.
În aprecierea distanţei de tragere se va ţine seama şi de factorii care determină schimbări de direcţii, în
afară de rezistenţa aerului şi gravitaţia pământului, cum sunt: ploaia, vântul, sensul mişcării giratorii a
proiectilului, precum şi de fenomenul ricoşării.
Identificarea armei după urmele formate pe glonţ şi pe tubul cartuşului 0

Identificarea armei după urmele formate pe glonţ

Se delimitează cercul armelor suspecte după numărul golurilor şi plinurilor, calibrul, unghiul şi sensul de
răsucire.
Se efectuează trageri experimentale pentru obţinerea modelelor de comparaţie, după verificarea şi
curăţirea armei, inclusiv prin gammagrafiere.
Se foloseşte muniţie cu caracteristici asemănătoare celei descoperite la locul faptei.
Tragerile se efectuează în captatoare de proiectile (cutii sau lăzi lungi dreptunghiulare, umplute cu vată
sau câlţi şi împărţite pe compartimente din carton, pentru a se stabili în care din ele s-a oprit proiectilul;
tuburi de aproximativ 4 m pline cu apă, închise cu membrane de cauciuc, ori cutii cu compartimente
umplute cu mase plastice).
Numărul tragerilor este limitat la 3-5 focuri.
Fiecare proiectil este ambalat separat, indicându-se data, expertul şi numărul tragerii.

Tehnici de examinare:
• examinarea la microscopul comparator a continuităţii liniare între microrelieful creat de componentele
armei pe glonţul în litigiu şi cel tras experimental;
• compararea mulajelor realizate prin galvanoplastie sau materiale plastice transparente, de pe proiectilul
în litigiu, cu cel tras experimental;
• examene comparative pe diagrame realizate la striagrafe, care descriu grafic relieful proiectilelor;
• rularea proiectilelor pe suporturi plastice (ceară, aliaje termoplastice).

Identificarea armelor după urmele lăsate pe tubul cartuşului

Se procedează în aceleaşi condiţii şi faze ca şi la identificarea după urmele formate pe glonţ.
Prezintă avantajul că tubul, de regulă, rămâne intact.
Tubul permite şi identificarea armelor cu ţevi lise (arme de vânătoare îndeosebi).
Urmele sunt formate pe tub de către mecanismul de încărcare, tragere şi extragere a cartuşului tras şi
constau în urmele formate pe rozeta tuburilor de către percutor, peretele frontal al închizătorului, gheara
extractoare, pragul aruncător, pereţii camerei cartuşului.

Tehnici de examinare:
• discurile lui Metzger (măsurarea unghiului format de urma percutorului cu urma ghearei extractoare);
• dispozitivul de fotografiere „Dolegal” (permite fotografierea simultană a 12 tuburi);
• microscopul comparator: compararea de microfotograme executate separat pentru cele două tuburi (în
litigiu şi cel experimental);
• pe baza mulajelor obţinute după interiorul camerei de detonare (se compară tubul în litigiu şi mulajul
experimental).

Rezumat

 Balistica judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice care studiază construcţia şi funcţionarea
armelor de foc, fenomenele legate de tragere şi urmele determinate de acestea în scopul rezolvării
problemelor ridicate de urmărirea penală.
 Regimul juridic al armelor de foc şi al muniţiilor este stabilit prin Legea nr. 295 privind regimul armelor şi
al muniţiilor din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 172 (XVI), nr.583,
din 30 iunie 2004.
 Din categoria urmelor principale ale împuşcăturii fac parte: arma găsită la locul faptei; cartuşele;
gloanţele; tuburile arse; perforările (orificiile de intrare şi ieşire a gloanţelor); canalele oarbe; urmele de
suprafaţă ale ricoşeurilor
 Sunt urme secundare formate la tragerile cu ţeava lipită de corp sau de la mică distanţă: rupturile
provocate de gaze, arsurile, urmele de afumare, tatuajul, particule de unsoare. Urme secundare formate
indiferent de distanţa de tragere: celor enumerate mai sus li se adaugă: Inelul de frecare şi inelul de
metalizare.
 Prin distanţă se înţelege intervalul spaţial parcurs de proiectil de la gura ţevii până la obstacol.

1. Cum se clasifică armele de foc sub aspectul balisticii judiciare?

2. Cum se clasifică armele de foc potrivit dispoziţiilor legale în vigoare?
3. Care sunt principalele elemente de construcţie ale armelor de foc?
4. Care sunt urmele principale ale împuşcăturii?
5. Care sunt urmele secundare ale împuşcăturii?
6. Cum se stabilesc distanţa şi direcţia de tragere?
7. Cum se face identificarea armei după urmele formate pe glonţ?

1. Precizati care urme nu fac parte din categoria urmelor principale ale împuşcăturii:
a. urme de perforare;
b. urme de pătrundere;
c. urme de afumare.

2. Precizati care urme nu fac parte din categoria urmelor secundare ale împuşcăturii:
a. arsuri;
b. urme de afumare;
c. urme de perforare.

3. Pentru stabilirea distantei de tragere se vor analiza:

a. orificiile de intrare si de iesire ale proiectilelor;
b. linia de mira şi urmele impuscaturii;
c. linia de mira şi orificiile de iesire ale proiectilelor.