Sunteți pe pagina 1din 31

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

TRANSPORTUL
INTERNAȚIONAL DE
ARME

Autori: Brumă Alina


Boghiu Marian

Brașov
Contents
Contents...............................................................................................................................2
Introducere...........................................................................................................................3
CAP.1: Aspecte generale privind transportul de arme........................................................3
CAP.2: Transportul legal de arme.....................................................................................12
CAP.3: Controlul Tansportului cu arme............................................................................16
CAP.4: Transportul ilegal de arme....................................................................................21
CAP.5: Exportul si importul de arme................................................................................26
Concluzii şi Recomandări..................................................................................................29
Bibliografie........................................................................................................................31
Introducere
În lucrarea Transportul international de arme

CAP.1: Aspecte generale privind transportul


de arme

I. Definiţii generale

1. arma - orice dispozitiv a cărui funcţionare determină aruncarea unuia sau mai
multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri
incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în
măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexă;
2. arma de foc - arma al cărei principiu de funcţionare are la bază forţa de
expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea
unei încărcături; sunt asimilate armelor de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi
dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc;
3. muniţie - ansamblu format din proiectil şi, după caz, încărcătură de azvârlire,
capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de asamblare care îi asigură
funcţionarea şi realizarea scopului urmărit;
4. operaţiuni cu arme şi muniţii - producerea, confecţionarea, modificarea,
prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea,
schimbul, donaţia, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul,
transbordarea, depozitarea, casarea şi distrugerea armelor de foc şi muniţiilor;
5. uz de armă - executarea tragerii cu o armă.

II. Categorii de arme şi muniţii


1. arme şi muniţii interzise - arme şi muniţii a căror procurare, deţinere, port şi
folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor care au
competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi care
sunt prevăzute în categoria A din anexă;
2. arme şi muniţii letale - arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza
moartea ori rănirea gravă a persoanelor şi care sunt prevăzute în categoriile B -
D din anexă;
3. arme şi muniţii neletale - arme şi muniţii destinate pentru un scop utilitar sau
pentru agrement, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze
moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi.

III. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinaţiei


1. arme militare - arme destinate uzului militar;
2. arme de apărare şi pază - arme de foc scurte, omologate sau recunoscute în
condiţiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi
libertăţii persoanelor fizice, precum şi bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau
juridice;
3. arme de autoapărare - arme neletale scurte, special confecţionate pentru a
împrăştia gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop
de autoapărare;
4. arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, omologate sau
recunoscute în condiţiile prevăzute de lege;
5. arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe
ţevi, care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, omologate sau recunoscute în
condiţiile prevăzute de lege;
6. arme utilitare - arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a
unor activităţi din domeniile industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al
protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de
către societăţile specializate de pază a activităţilor de pază a obiectivelor,
bunurilor şi valorilor sau a transporturilor unor valori importante;
7. arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin
supunerea acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
8. arme cu destinaţie industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate
unui scop industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate;
9. arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin
injectarea de substanţe tranchilizante;
10. arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a
transformării lor de către un armurier autorizat;
11. arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele
aflate sau nu în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau care au valoare
istorică, artistică, ştiinţifică, documentară sau sentimentală deosebită;
12. arme vechi - arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale
acestora, destinate să fie păstrate în colecţii;
13. arme de recuzită - arme special confecţionate, fabricate sau devenite
inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare
activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic.

IV. Tipuri de documente


1. permis de armă - documentul emis, în condiţiile legii, de autoritatea
competentă, prin care o persoană fizică dovedeşte dreptul de a deţine şi, după
caz, de a purta şi folosi arme letale ale căror tip, marcă, serie şi calibru sunt
înscrise în acest document, precum şi muniţia aferentă;
2. paşaport european pentru arme de foc - documentul emis la cerere, în
condiţiile legii, de autoritatea competentă, care atestă dreptul titularului de a
călători pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene cu armele de foc şi
muniţia înscrise în acesta;
3. carte de identitate a armei - documentul emis de Registrul Naţional al Armelor,
prin organele de poliţie competente potrivit prezentei legi, în care sunt prevăzute
toate datele de identificare ale armei, provenienţa acesteia, precum şi datele de
identitate ale proprietarului;
4. certificat de deţinător - document emis, în condiţiile legii, de autoritatea
competentă, prin care se dovedeşte faptul că titularul acestuia a îndeplinit
procedura legală de înregistrare a armelor neletale la această autoritate;
5. ordin de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să
deţină şi să folosească arme, prin care se acordă persoanei angajate pe bază de
contract de muncă, precum şi studenţilor de la instituţiile de învăţământ superior
cu profil cinegetic dreptul de a purta şi folosi arma şi muniţia corespunzătoare,
înscrise în acest document, în timpul şi pentru executarea sarcinilor de serviciu;
6. permis de transfer al armelor - document eliberat de autorităţile române
competente, prin care se permite efectuarea unei operaţiuni de transfer de arme
şi muniţii de pe teritoriul României către un stat membru al Uniunii Europene;
7. autorizaţie de transfer fără acord prealabil - document eliberat de autorităţile
române competente, prin care se permite unui armurier să efectueze, pentru o
anumită perioadă de timp, operaţiuni de transfer al armelor şi muniţiilor de pe
teritoriul României către un armurier stabilit într-un stat membru al Uniunii
Europene, în care nu este necesar un acord prealabil al autorităţilor competente
pentru fiecare operaţiune în parte sau, după caz, pentru tipurile de arme care fac
obiectul transferului.

Autoritatea competentă
Inspectoratul General al Poliţiei Române este autoritatea competentă care
exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor,
precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii, în condiţiile prezentei legi.

Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor

(1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor,


ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Guvernului.
(2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru
Omologarea Armelor şi Muniţiilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în
termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Aspecte generale privind regimul armelor


(1) Armele militare pot fi deţinute şi folosite numai de către structurile specializate
care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
(2) Armele letale pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de persoanele
fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi
deţinute şi folosite numai în baza autorizaţiei eliberate în condiţiile prezentei legi.
(3) Armele neletale pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane
fizice sau juridice, cu condiţia înregistrării acestora la autorităţile competente, în
condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(4) Forma şi conţinutul documentelor emise în temeiul prezentei legi se stabilesc
prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5) Evidenţa posesorilor de arme letale şi neletale, a armelor deţinute de aceştia,
precum şi a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deţine, purta şi
folosi se ţine, la nivel local, de către inspectoratele de poliţie judeţene şi de către
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care au eliberat aceste
documente, iar, la nivel central, pentru armele de apărare şi pază, de către
Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Regimul armelor militare şi al unor dispozitive destinate armelor


letale
(1) Regimul deţinerii, portului, utilizării şi operaţiunilor cu arme şi dispozitive
militare se stabileşte prin legi speciale.
(2) Este interzisă procurarea, deţinerea, portul, utilizarea, importul, exportul şi
comercializarea de către persoane fizice sau juridice, cu excepţia instituţiilor
publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, a
următoarelor sisteme şi dispozitive destinate armelor:
a) sisteme de ochire care funcţionează pe principiul laser;
b) sisteme de ochire pe timp de noapte;
c) dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea
unei încărcături.

Condiţii generale privind deţinerea armelor


(1) Orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de
lege are dreptul să deţină la domiciliul, reşedinţa sau sediul său arme şi muniţii.
(2) Persoanele fizice şi juridice care au dreptul să deţină, să poarte, să
folosească, să comercializeze sau, după caz, să repare arme sunt obligate să
asigure securitatea acestora. Condiţiile de asigurare a securităţii acestor arme se
stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Armele deţinute la domiciliul, reşedinţa sau la sediul persoanei fizice sau
juridice, în baza documentelor prevăzute de lege, pot fi transferate de
proprietarul lor în alt spaţiu decât cel menţionat în documente numai cu acordul
scris al poliţiei, în conformitate cu procedura care va fi reglementată prin normele
metodologice de aplicare a prezentei legi.

Principalele obligaţii ale deţinătorilor armelor letale


(1) Deţinătorii armelor letale sunt obligaţi să anunţe de îndată, dar nu mai târziu
de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliţie despre dispariţia, pierderea sau
furtul acestor arme.
(2) Este interzisă înstrăinarea de către titular a autorizaţiei de procurare a armei,
a certificatului de deţinător şi a permisului de armă, cu excepţia situaţiei în care
documentul este depus la organul de poliţie competent.

Regimul juridic al armelor deţinute ilegal sau al căror deţinător nu


este cunoscut ori a decedat
(1) Persoana care ia la cunoştinţă despre existenţa unei arme militare sau a unei
arme letale ori a muniţiilor deţinute ilegal, pierdute sau abandonate, este obligată
să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie.
(2) Persoana care găseşte o armă militară sau o armă letală ori muniţii este
obligată să le predea sau să anunţe la cel mai apropiat organ de poliţie, de
îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 24 de ore.
(3) Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine în
mod legal arme sau muniţii au obligaţia ca, în cazul în care deţinătorul
decedează sau este declarat dispărut, să depună armele şi muniţiile respective
la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după
caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei.

Regimul circulaţiei armelor şi muniţiilor

Dispoziţii generale

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească armele şi muniţiile


pentru a putea fi deţinute sau comercializate
(1) Armele şi muniţiile fabricate pe teritoriul României pot fi deţinute sau
comercializate numai dacă îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt marcate de armurierul autorizat să le producă;
b) sunt omologate de Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi
Muniţiilor;
c) armele sunt înregistrate în Registrul Naţional al Armelor şi sunt însoţite de
cartea de identitate a armei.
(2) Armele şi muniţiile fabricate în străinătate, introduse pe teritoriul României,
pot fi comercializate sau, după caz, deţinute de persoane fizice sau juridice din
România, numai dacă:
a) sunt marcate de producătorul din străinătate;
b) sunt avizate de Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor,
pentru conformitate cu normele de omologare;
c) armele au fost înregistrate în Registrul Naţional al Armelor şi s-a eliberat câte
o carte de identitate pentru fiecare armă.
(3) Sunt exceptate de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) armele şi
muniţiile care tranzitează, în condiţiile legii, teritoriul României.

Marcarea armelor şi muniţiilor

Marcarea armelor şi muniţiilor produse de armurierii români


(1) Armurierii români autorizaţi să producă arme şi muniţii au obligaţia ca, în
procesul de fabricaţie a acestora, să aplice pe arme şi muniţii marcaje destinate
identificării acestora.
(2) Marcajele prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) indicativul de ţară al României;
b) indicativul armurierului care le produce;
c) indicativul corespunzător categoriei prevăzute în anexă din care face parte
arma sau, după caz, muniţia pe care se aplică;
d) anul de fabricaţie al armelor şi muniţiilor şi numărul de ordine al fiecărei arme,
stabilit pentru fiecare categorie dintre cele prevăzute în anexă.
(3) Forma şi conţinutul elementelor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin
normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Evidenţa armelor şi muniţiilor fabricate


(1) Armurierii care produc arme şi muniţii au obligaţia de a ţine evidenţa armelor
şi muniţiilor fabricate, în registre constituite cu avizul Direcţiei Generale de Poliţie
a Municipiului Bucureşti sau al inspectoratelor de poliţie judeţene în a căror rază
teritorială de competenţă îşi au sediile sociale.
(2) Registrele constituite în conformitate cu alin. (1) se înregistrează la
Inspectoratul General al Poliţiei Române care ţine evidenţa registrelor tuturor
armurierilor autorizaţi să producă arme şi muniţii.
(3) Evidenţa care se ţine în registrele prevăzute la alin. (1) se constituie după
criteriul elementelor prevăzute la Art. 89 alin. (2) lit. b) - d).
(4) Evidenţa armelor militare, a armelor de apărare şi pază, precum şi a muniţiilor
corespunzătoare constituie informaţii secrete de stat, se ţine în registre separate
constituite potrivit legii, iar evidenţa celorlalte arme letale, a armelor neletale,
precum şi a muniţiilor corespunzătoare, constituie informaţii secrete de serviciu.

Păstrarea registrelor de evidenţă a armelor şi muniţiilor fabricate


(1) Registrele prevăzute la Art. 90 alin. (1) se păstrează de armurierii autorizaţi
să producă arme şi muniţii, timp de 10 ani, după care se depun, pentru arhivare,
la Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(2) În situaţia în care armurierii îşi încetează activitatea de producere a armelor şi
muniţiilor, registrele prevăzute la Art. 90 alin. (1) se depun la Inspectoratul
General al Poliţiei Române, în termen de 10 zile de la încetarea activităţii.

Omologarea armelor şi muniţiilor

Activitatea de omologare a armelor şi muniţiilor


(1) Activitatea de omologare a armelor şi muniţiilor se desfăşoară prin Autoritatea
Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor şi structurile specializate ale
acesteia şi are ca scop instituirea unui regim de impunere şi respectare a
criteriilor de siguranţă stabilite prin normele de omologare a armelor şi muniţiilor.
(2) Scopul activităţii de omologare prevăzute la alin. (1) se realizează prin
îndeplinirea următoarelor obiective:
a) caracteristicile tehnice ale armelor şi muniţiei să corespundă destinaţiilor
stabilite prin prezenta lege;
b) deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor să îndeplinească asemenea criterii
de siguranţă, încât să nu implice riscul producerii de accidente prin care să se
pericliteze viaţa, sănătatea, integritatea fizică a deţinătorului sau a persoanelor
care nu sunt implicate în situaţiile care impun folosirea legală a armelor, precum
şi a producerii de accidente prin care pot fi produse pagube materiale;
c) deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor să îndeplinească asemenea criterii
de siguranţă, încât să nu fie pus în pericol mediul înconjurător.
(3) În scopul îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alin. (2), sunt supuse omologării
următoarele:
a) armele, muniţiile şi componentele acestora;
b) liniile tehnologice de producere a armelor şi muniţiilor, precum şi spaţiile în
care acestea funcţionează;
c) instrumentele destinate reparării armelor şi muniţiilor, precum şi spaţiile în care
urmează să se desfăşoare activităţile de reparaţii;
d) spaţiile destinate depozitării şi păstrării armelor şi muniţiilor;
e) poligoanele de tragere cu arme;
f) mijloacele de transport destinate transportului armelor şi muniţiilor.
(4) Îndeplinirea criteriilor stabilite prin normele de omologare de către elementele
prevăzute la alin. (3) se atestă prin certificat de omologare eliberat de Autoritatea
Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor.
(5) În cazul armelor şi muniţiilor prevăzute la Art. 88 alin. (2), îndeplinirea
criteriilor stabilite în normele de omologare se atestă prin certificat de atestare a
îndeplinirii condiţiilor de omologare, eliberat de Autoritatea Naţională pentru
Omologarea Armelor şi Muniţiilor.
CAP.2: Transportul legal de arme
Adunarea Generală a ONU a însărcinat Conferința Tratatului Comerţului
cu Arme şi Comitetul său de pregătire cu dezvoltare unui instrument
internaţional care să conţină “cele mai înalte standarde internaţionale comune
posibile pentru transferul de arme convenţionale” . Un număr de state membre
ONU au deja reglementări pentru a controla transportul de arme :„cele mai înalte
standarde internaţionale comune posibile” ar trebui să includă, prin urmare,
controalele de transport de arme în unele forme. În plus, o serie de obligaţii şi
drepturi de control a transportului de arme şi transportatorilor, subliniate mai jos,
au fost impuse în anumite cazuri de către Consiliul de Securitate al ONU şi
impuse ca instrumente internaţionale în toate statele membre ale ONU.

Instrumente Prevederi Include Include transport Include


Internaționale transport arme de arme în furnizorii de
cu jurisdicţia unui sevicii de
nave/aeronav stat? transport arme
e sub care operează
jurisdicția lor? în jurisdicţia
unui stat?
Emargoul de Toate statele membre Da Da Da
armament al ale ONU trebuie să
Consiliului de împiedice furnizarea de
Securitate arme şi alte materiale
ONU aflate sub embargou
„folosind nave sub
jurisdicția lor sau
aeronave”,in regiuni
sau entităţi aflate sub
embargou; şi să
prevină „furnizarea
directă sau indirectă”
de arme „de către
cetăţenii lor” catre
regiunile sau entitățile
aflate sub embargo.
Embargoul de Toți membrii UE trebuie Da Da Da
armament al să prevină furnizarea
UE de arme sau alte
materiale aflate sub
embargou de către
cetățenii statele
membre sau să
foloseasca
nave/aeronave sub
pavilionul lor...
indiferent dacă acestea
provin sau nu de pe
teritoriul lor
Convenţia Art. 35: „Muniţiile de Nu Da, dar nu Nu
privind aviaţia război sau utilajele de prevede
civilă război nu pot fi motivele de
internaţională transportate în sau refuz al
(Convenţia de deasupra teritoriului transportului,
la Chicago) – unui stat în aeronave sau impun
numai folosite în navigaţia statelor să ia în
transport internaţională, cu considerare
aerian excepţia cazului în destinaţia sau
permisiunea de astfel scopul utilizării
de stat.” finale a armelor
în acordarea
autorizaţiei.
Regulamentul „Un operator (de Da, dar nu Nu (cu excepţia Da, dar nu
Consiliului aeronave) nu trebuie prevede mărfurilor prevede
(CE)1899/200 să transporte arme de motivele de periculoase, motivele de
6 din 12 război şi muniţii de refuz al care pot include refuz al
decembrie război pe calea aerului transportului, muniţia, dar nu transportului,
2006 decât dacă o aprobare sau impun multe alte tipuri sau impun
[prescriere în acest sens a fost statelor să ia de arme). statelor să ia în
comună a UE acordat de către toate în considerare considerare
privind statele în destinaţia sau destinaţia sau
standardele de cauză”(statele de scopul utilizării scopul utilizării
siguranţa a origine, de tranzit, de finale a finale a
aviaţiei)- numai survol şi de destinaţie). armelor în armelor în
transportul acordarea acordarea
aerian autorizaţiei. autorizaţiei.
ECOWAS Determină brokerajul Nu Tranzitul de Da (dar
Convenţia să includa „transportul arme de calibru acoperă doar
privind armele de arme de calibru mic mic şi armament arme de
de calibru mic şi armament uşo". Toţi uşor prin calibru mic şi
şi armament agenţii de brokeraj din teritoriul unui armament
uşor, muniţii şi statele membre trebuie stat-parte uşor).
alte materiale să "obţină o autorizaţie necesită
conexe explicită pentru fiecare autorizaţie.
tranzacţie efectuată în
care sunt implicaţi,
indiferent de locul unde
au loc aranjamente".
Protocolul de Statele părţi trebuie să Nu Înainte ca un Da (dar
la Nairobi reglementeze toate transfer de arme acoperă doar
pentru „transporturile de arme să aibă loc, arme de
prevenirea, de calibru mic şi statele de tranzit calibru mic şi
controlul şi armament uşor prin trebuie să aibă armament
reducerea de licenţiere”. De cel puţin, uşor, şi nu este
arme de asemenea, determina notificat în scris, clar de la caz
calibru mic şi brokerajul să includă înainte de la caz).
armament uşor interpretari „pentru a expediere, că nu
în regiunea facilita transferul ... cu au nici o obiecţie
Marilor Lacuri privire la orice faţă de tranzit.
şi în Cornul tranzacţie cu privire la
Africii cumpărarea sau
vânzarea de arme de
calibru mic şi
armament uşor.” Astfel
de autorizaţii nu se
acordă, între aliați,
dacă „arme sunt
destinate a fi utilizate:
pentru încălcarea
dreptului umanitar
internaţional sau
violarea drepturilor şi
libertăţilor omului şi a
popoarelor, sau în
scopul opresiunii”.

Instrumentele internaţionale şi sistemele naţionale de reglementare impun


astfel deja o serie de obligaţii şi drepturi de a controla transportul de arme şi
transportatorii lor. În multe state, cu toate acestea, aceste obligaţii şi puteri fie nu
sunt implementate, sau sunt doar puse în aplicare prin intermediul normelor de
securitate de transport, mai degrabă decât prin mecanisme de control specifice
măsurilor transferurilor de arme. Ca urmare, exista lacune semnificative în ceea
ce priveşte furnizorii de servicii de transport şi tipurile de arme şi echipamente
asociate care intră sub incidenţa reglementărilor de transport din diferite state.În
plus, după cum arată exemplele de mai sus, reglementările de transport în
majoritatea statelor nu includ nici o evaluare a riscului că un transfer internaţional
de arme nu poate fi redirecţionate către utilizatorilor finali neautorizați, sau pot fi
utilizate în încălcări grave ale dreptului internaţional: astfel de proceduri de
evaluare a riscurilor sunt critice pentru prevenirea transporturilor de arme
iresponsabile sau ilegale, si protejarea drepturilor oamenilor.

CAP.3: Controlul Tansportului cu arme


Există patru moduri în care se prevede în prezent, punerea în aplicare a
obligaţiilor ce le revin statelor pentru a preveni transferurile ilicite şi iresponsabile
de arme efectuate de către furnizorii de servicii de transport, aeronavele şi
navele aflate sub jurisdicţia lor.
1.Controlul navelor si aeronavelor aflate sub jurisdicție propie.
După cum sa menţionat mai sus, toate statele membre ale ONU sunt
obligate pentru a preveni furnizorii de arme să încalce embargourile ONU,
transportul pe nave şi aeronave inregistrate în jurisdicţiile lor. Unele state
membre au acţionat conform acestor obligaţii atunci când au fost detectate
potenţiale încălcări ale embargoului pe navele lor. De exemplu, la 29 ianuarie
2009, o navă sub jurisdicție cipriotă Monchegorsk MV a fost trimisă înapoi într-un
port din Cipru de către autorităţile cipriote dupa ce a fost oprit în timp ce trece
prin estul Mediteranei. Potrivit informaţiilor furnizate de către Cipru Consiliului de
Securitate al ONU, nava a fost închiriată de o companie de transport maritim
iranian şi s-a dovedit că transporta piese pentru muniţie de 125mm anti-tanc,
scoici glonţ, şi încărcături explozive de la Iran care se aflau în contravenţie cu
Consiliului de Securitate ONU Rezoluţia 1747.
Cu toate acestea, ca statele să îndeplinească în mod adecvat obligaţiile
de prevenire a încălcării embargourilor asupra armelor obligatorii, ele nu se pot
baza doar pe dificila sarcină de detectare a transporturilor ilegale,ci ar trebui să
adopte şi să pună în aplicare procedurile de precauţie pentru a opri încălcările
potenţiale ale embargourilor înainte ca acestea să aibă loc. Acest lucru poate fi
realizat, de exemplu, prin solicitarea operatorilor de aeronave şi nave să obţină o
autorizaţie prealabilă pentru transferurile de arme la bordul navelor şi a
aeronavelor aflate sub jurisdicția lor, cum se face în Germania pentru
transporturile de armament pe nave germane. La un nivel minim, statele ar trebui
să solicite navelor şi aeronavelor sub jurisdicție să obţină o autorizaţie generală
pentru transportul de arme, ca parte a unui proces fr intregistrate a aeronave
saul navei, şi ar trebui să excludă aeronavele, navele şi operatorii de transport
pentru care s-a dovedit că au încălcat embargoul asupra armelor sau alte legi de
transfer ar armelor, de la a primi autorizatie de transport de arme.
2. Controlul transportului de arme în jurisdicţia unui stat.
Un număr de state pun controale specifice privind armele transportate pe
teritoriul lor sau în spaţiul lor aerian. În cazul transportului aerian, această putere
este mandatată în mod explicit prin articolul 35 din Convenţia privind aviaţia civilă
internaţională (Convenţia de la Chicago). În unele state, aceste controale sunt în
prezent limitate la regulile de siguranţă aeriene care necesită o autorizaţie pentru
transportul de „mărfuri periculoase” care include muniţia, dar nu foarte multe
arme sau alte tipuri de echipamente militare, şi care nu implică nici luarea în
considerare a destinaţiei sau utilizării finale a echipamentului care urmează să fie
livrat.
O lipsa de informaţii suficiente au condus uneori la transferurile
iresponsabile. De exemplu, la 27 februarie 2006, un rus-înregistrată Antonov-124
avioane cargo (RA 82042) a făcut o escală tehnică raportat la aeroportul
Shannon în timp ce transporta elicoptere militare de atac din Statele Unite ale
Americii la Israel. Armata israeliană a folosit în mod repetat, elicoptere de atac în
teritoriile ocupate de palestinieni şi Liban, atacuri care au dus la un număr mare
de victime şi vătămări civile, inclusiv atacurile directe asupra obiectivelor civile,
atacuri fără discernământ în zone dens populate cu civili, şi execuţiile
extrajudiciare. Amnesty International a cerut tuturor guvernelor să respecte
obligaţia lor internaţională si anume să se abţină de la furnizarea de arme care ar
putea fi utilizate în încălcări grave ale drepturilor omului şi încălcări ale dreptului
umanitar internaţional. În acest caz, guvernul irlandez a declarat că nu a fost
informat despre zborul cu destinație îndepărtată cu oprire în Irlanda informaţiile
originale furnizate departamentului de transport de către operatorul de aeronave
arată că zborul în cauză, destinat să călătoreasca din Statele Unite ale Americii
la Israel prin Islanda şi să se întoarcă prin Shannon. „Am fost informaţi că zborul
aterizare la Shannon la meciul retur va fi gol. În urma anchetelor de azi, s-a
descoperit că aeronava a aterizat în Shannon pe destinatia îndepărtată legală.”
La fel de problematic este faptul că anterior guvernul irlandez nu a colectat în
mod sistematic informații cu privire la originea sau destinaţia armelor-
transporturilor aeriene, în afară de punctul lor precedent şi următor de aterizare,
ceea ce face dificilă, în unele cazuri, să se efectueze evaluări prealabile a
riscurilor cu privire la destinaţia finală sau a utilizatorului final de arme.
Cu toate acestea, guvernul irlandez a folosit autoritatea sa la Convenţia
de la Chicago pentru a preveni alte transporturi de arme la risc substanţial să le
utilizeze în încălcări grave ale drepturilor internaţionale ale omului sau ale
dreptului umanitar. Informaţiile furnizate de către Departamentul de Transport
indică faptul că între ianuarie 2003 şi octombrie 2006, pentru opt zboruri
purtătoare de arme au fost respinse autorizațiile pentru survol sau aterizare în
Irlanda, inclusiv patru zboruri au fost refuzate pe motiv că ar transporta mine
terestre, care sunt interzise in Irlanda, datorită obligaţiilor sale care decurg din
Convenţia de interzicere a minelor terestre. Guvernul irlandez a declarat, de
asemenea, că în timpul conflictului din Liban, în 2006 „nu va fi acordat nici o
astfel de autorizație pentru transportul de muniţie de război în Israel.”
3. Controlul furnizorilor de sevicii de transport arme care operează în
jurisdicţia unui stat.
Exemplele din acestă prezentare Marea Britanie şiGermania, furnizori de
servicii de transport inregistrati implicați în transportul de muniţii cu dispersie şi a
componentelor lor în Asia de Sud-Est, şi Air France-au comandat un transfer
aerian, iresponsabil de arme către regiunea Marilor Lacuri, ceea ce indică
valoarea clară a controalelor specifice privind prestatorii de servicii de
transportatorii.
Unele state au introdus controale, similar cu controalele asupra
intermediarilor de arme, care necesită autorizarea furnizorilor de servicii de arme
de transport (mai degrabă decât aeronavele individuale sau nave) care operează
din jurisdicţia lor. De exemplu, operatorii de aeronave ucraineni, precum şi cei ce
operează aeronavele înmatriculate în registrul naţional ucrainean, au fost nevoite
cel puţin din 2003 să obţină autorizaţii de la autoritatea statului ucrainean de
control al exporturilor şi de la autoritatea aviaţiei civile pentru a transporta mărfuri
militare, chiar şi în afara Ucrainei, deşi aceste autorizaţii nu sunt întotdeauna
specifice zborurilor individuale, şi deci nu pot detecta sau preveni transferurile
iresponsabile particulare. Marea Britanie, prin contrast, a impus zborurilor
controale specifice extrateritoriale privind transportarea unor arme de către
furnizorii din Regatul Unit-furnizori de servicii consemnate de transport: înca din
2008, furnizorii de servicii de transport care operează în Marea Britanie au trebuit
să obţină înainte o autorizaţie din partea guvernului britanic,care să asigure
transportul între ţările terţe, transferuri de arme de calibru mic şi armament uşor,
precum şi toate tipurile de arme interzise de guvernul britanic, în cazul în care
aceștia sunt conştienţi de aceste transferuri de arme. În mod similar, ECOWAS
Convenţia privind armele de calibru mic şi armament uşor, la care 15 state din
Africa de Vest sunt obligate, să impună tuturor agenţilor de brokeraj de arme din
statele membre ECOWAS să „obţină o autorizaţie explicită pentru fiecare
tranzacţie efectuată în care sunt implicaţi, indiferent de locul unde aranjamentul
are loc" , şi determină intermediarii de arme să includă "transportul de arme de
calibru mic şi armament uşor". Cele 11 semnatare ale Protocolului Nairobi au
supus de asemenea să reglementeze "toţi transportatorii ... de arme de calibru
mic şi armament uşor prin licenţiere".
4.Includerea regimurilor de transport in evaluarea riscului exportului de
arme.
În cele din urmă, unele state au căutat să integreze măsuri de transport în
procedurile lor de acordare a licenţelor de export de arme existente . 56 de state
participante ale OSCE, precum şi cele patruzeci de state din Aranjamentul de la
Wassenaar, care include cea mai mare parte a principalilor exportatori de arme
din lume, au adoptat "Cele mai bune practici", în care exportatorii de arme ar
trebui să fie obligați să acorde autorităţilor de acordare a licenţelor informaţii
despre traseu , despre operatorul de transport, şi despre aeronavele implicate în
exporturile de arme de calibru mic şi armament uşor, înainte de a primi
autorizatia pentru astfel de exporturi. ECOWAS Convenţia privind armele de
calibru mic şi armament uşor necesită în mod similar cereri pentru autorizaţiile de
transfer, adresate la Secretariatul Executiv ECOWAS, care să includă informaţii
cu privire la "locatiile de tranzit, tipul de transport care urmează să fie utilizat,
toate societăţile implicate în importarea, expedierea şi de manipulare de mărfuri".
Aceste măsuri sunt concepute în principal pentru a preveni deturnarea
ilicită de arme de calibru mic şi armament uşor către utilizatori finali neautorizați,
permiţând autorităţilor de acordare a licenţelor de export, cu sarcina de evaluare
a riscurilor specifice acestor abateri, să identifice rutele de transport sau
suspectate de transport ilicit de arme, care ar putea indica riscul de deturnare.
OSCE şi Wassenaar "Best Practices" rămân limitate la transportul aerian,doar la
transferurile de arme de calibru mic şi armament uşor, şi la exporturile din
jurisdicţiile statelor participante."Ei de asemenea privilegiază guvernele,
aeronavele închiriate de guvern sau aeronavele militare pe care multe transferuri
de arme sunt efectuate. Acestea nu conţin o obligaţie pentru statele participante
de a controla transferurile de arme efectuate de către transportatorii sau furnizorii
de servicii de transport înmatriculate în jurisdicțiile statelor participante, dar care
funcţionează în altă parte - aşa cum este evident în cazurile detaliate în acestă
prezentare, şi după cum se cere deja de către toate statele prin embargourile de
arme recente ONU. Nici nu conţine nicio obligaţie pentru statele participante să
evalueze riscul că astfel de transferuri ar putea fi folosite pentru a facilita
încălcări ale dreptului internaţional. Fără controale specifice cu privire la însăși
transportatorii de arme, care încorporează standarde robuste de evaluare a
riscului drepturilor omului, transferuri iresponsabile ca cele subliniate în acestă
prezentare probabil vor continua.
CAP.4: Transportul ilegal de arme
În iulie 1999, un grup de experţi ONU a subliniat metodologia şi practicile
brokerilor şi agenţilor de transport de arme.
Ţările supuse controalelor slabe la export şi la import, definiţiilor vagi
juridice, procedurilor sărace de acordare a licenţelor, corupţiei şi lipsa capacitatii
de punere în aplicare a controalelor vamale furnizează intermedierilor de arme
lipsiti de scrupule şi agenţilor de transport cu oportunitateqa de a muta arme de-a
lungul rutelor de aprovizionare clandestine. Acesti brokeri de armament şi agenţi
de transport, care furnizează arme destinatarilor din zone de conflict, vor încerca
să nu contravină legislaţiei naţionale în mod direct, cel puţin acolo unde ei ştiu ca
agenţiile de aplicare a legii au capacitatea de a le suporta.
Activităţile de brokeraj de arme şi de transport sunt facilitate de un număr
de factori:
1. Gestionare si control inadecvat a stocurilor de arme
În cazul în care stocurile de stat nu sunt controlate în mod adecvat, ele pot
deveni o sursă de aprovizionare pentru traficanţi de arme ilicite. Ţinerea
evidenţei şi dispoziţiile de securitate a stocurilor în unele state sunt inexistente, şi
armele deţinute de stat pot deveni ţinte uşoare pentru oficialii corupţi şi hoţi.
Există numeroase rapoarte ale traficantilor de arme şi a brokerilor
obţinand arme de la astfel magazine controlate inadecvat. De exemplu, Biroul de
Contabilitate Generala a Statele Unite (GAO-General Accounting Office) a
raportat cu privire la consecinţele măsurilor de securitate inadecvate, detaliind
furturi de arme de calibru mic din bazele militare şi armurarii, ca urmare a
managementului neatent şi controlale interne inadecvate.
2. Lacune în controlul exporturilor şi executarealor inadecvată
Un argument care este invocat împotriva dezvoltării controalelor
internaţionale comprehensibile privind activităţile de brokeraj de arme şi agenţii
de transport este faptul că aceşti agenţi sunt deja obligați să respecte legile de
control al exporturilor din ţările în care îşi au reşedinţa sau în care operează. Cu
toate acestea, comercianţii de arme ce furnizează clienţilor nelegitimi, de obicei,
exploatează lacune sau puncte slabe în sistemele lor naţionale de control al
armelor şi în cele ale ţărilor terţe.
Un anumit motiv de îngrijorare a fost activitatea intermediarilor de arme,
care au făcut parte sau au cumpărat arme din unele foste ţări ale Pactului de la
Varşovia. Astfel de brokeri de arme au găsit clienţi dornici pentru cascada de
arme rezultată din reducerea fostelor forţe militare sovietice. Armele care au fost
lansate ca parte a acestor procese sunt uneori controlate inadecvat de către
regimurile naţionale de control al exporturilor, şi, ca rezultat, au fost exportate în
regiunile de conflict şi către agresorii drepturilor omului.
Cu toate acestea, chiar şi în acele ţări în care legi stricte de export de
arme există şi sunt aplicate, brokerii de arme pot opera în continuare, găsind
uneori modalităţi de a eluda reglementările interne. De exemplu, in Statele Unite
ale Americii funcţionează legile stricte de re-export prin care cumpărătorii sunt
obligaţi să semneze o declaraţie luându-și angajamentul de a nu re-exporta arme
de origine americană, fără autorizarea prealabilă de la Departamentul de Stat
american. Cu toate acestea, brokerii de armament şi agenţii de transport cu
sediul în Statele Unite, se pare că au profitat de aplicarea mai puţin strictă a
acestor controale cu privire la partenerii NATO, în scopul de a transmite arme
către ţările de interes. În aprilie 1998, Departamentul de Stat al SUA a ameninţat
că va revoca toate licenţele de export pentru arme de foc în ţările Uniunii
Europene, deoarece, s-a descoperit, ca mii de pistoale americane semi-
automate de mare putere, şi puşti trimise acolo au fost re-exportate către ţări de
interes, cum ar fi Algeria sau Turcia.
3. Paradisuri fiscale şi companii-paravan.
Reglementarea inadecvată a sistemelor financiare au contribuit, de
asemenea la crearea unui mediu permisiv în care brokerii de arme şi agenţii de
transport să acționeze. Brokerii de arme s-au dovedit a fi părtaşi la găsirea unor
lacune în operaţiunile bancare, care să le permită să-si spele veniturile obținute
din aceste afaceri. Acest lucru este exacerbat de uşurinţa cu care companiile pot
fi stabilite şi dizolvte în multe ţări, şi în special în cele cu facilităţi bancare
offshore-paradis fiscal.
În 1998, un raport Home Office din Marea Britanie a estimat că 90000 de
companii au fost încorporate în paradisuri fiscale offshore din Marea Britanie,
cele mai multe dintre ele de către nerezidenţi. Raportul descrie modul în care
aceste societăţi au, în general permisiunea de a desfăşura o activitate relativ în
secret fără depunerea conturilor publice, rapoartelor anuale sau să dezvăluie
public numele proprietarilor care beneficiază de pe urma acestora.
4. Eludarea controalelor internaţionale privind transportul de mărfuri.
Deşi atenţia comunităţii internaţionale acum începe să se concentreze pe
rolul brokerilor de arme în transferurile iresponsabile de arme uşoare şi arme
mici, activităţile celor direct implicaţi în transportul fizic de astfel de produse către
zone de conflict sau către cei ce încalcă drepturile omului au fost în mare măsură
neglijate.
Transportul fizic de arme de calibru mic şi armament uşor este potenţial
cea mai vulnerabilă parte a unui acord ilegal cu arme. De fiecare dată când o
navă de marfă sau aeronava este utilizată în transportul de arme, o serie de
sarcini fizice şi administrative sunt efectuate, inclusiv încărcarea şi descărcarea
mărfurilor, solicitând dreptul de andocare / debarcare în porturile internaţionale,
şi completarea planurilor de zbor.
Convenţiile internaţionale au scopul de a reglementa industria de aviaţie şi
transport maritim, iar autorităţile naţionale sunt obligate să implementeze şi să
aplice aceste reglementări. Cu toate acestea, o lipsă de cooperarea
internaţională şi coordonarea între diferite autorităţi naţionale, şi volumele tot mai
mari de bunuri care sunt comercializate şi transportate dincolo de frontiere, fac
din ce în ce mai dificilă reglementarea pieţelor de transport pentru agenţiile cu
resurse scazute.
a) Transportul aerian de arme
Toate miscarile comerciale de mărfuri prin intermediul zborului necesită o
anumită documentaţie generica, dacă încărcătura constă din produse alimentare
sau arme de calibru mic şi armament uşor. Această documentaţie include:
facturile rutei aeriene, manifestele mărfurilor, certificat de declaratie generala a
aeronavei (în care se specifică cine a fost la bord şi în cazul în care provine de
zbor şi a aterizat); un permis oficial de aterizare in aeroport şi in plus un permis
de zbor peste spaţiul aerian din ţări terţe. În cazul în care aeronava este
închiriata, vor exista documente suplimentare care să precizeze momentul exact
în care aeronava se afla in zbor (cunoscut sub numele de bloc-timp). Cu toate
acestea, potrivit US International Air Cargo Association, normele internaţionale
care reglementează avioanele cargo sunt depăşite şi inconsistente.Agentii de
transport au dovedit, în orice caz, a fi părtaşi la încălcarea controalelor
exporturilor si transporturilor aeriene.
Numeroase moduri în care controalele existente pot fi eludate, în special
în ţările care duc lipsă de resurse adecvate necesare pentru a pune in practica
regulamentul au fost documentate. Exemplele includ un avion de marfă care a
aterizat intr-un aeroport cu un număr unic de înregistrare şi apoi a decolat cu un
altul.Un alt exemplu este despre o companie aeriană care si-a schimbat structura
sa corporativă şi numele peste noapte atunci când numele său s-a descoperit a fi
legat de activităţi ilicite. Un operator folosit o licenţă veche care a fost anulată de
către autorităţile aeronautice pentru a zbura "avioane fantomă" in mai multe
puncte fierbinţi din Africa. Un alt proprietar corporativ a utilizat logo-ul si culorile
unei companii licenţiate pentru a zbura avioane fără licenţă.
b)Transportul maritim de arme
O valoare estimată de 90 la sută din totalul comerţului mondial este
maritim. Aceste rute de aprovizionare trebuie să fie bine controlate în cazul în
care traficul ilicit urmează să fie oprite în mod eficient. Brokeri cu experienţă şi
lipsit de scrupule şi expeditorii utilizează rute complexe, şi pot schimba nave de
marfă sau modifica aspectul navelor lor pe mare deschisă, în scopul de a evita
să fie detectati. În 1993, un mandat internaţional a fost emis pentru o încărcătură
de arme la bordul unei nave înmatriculate în Grecia. În timp ce autorităţile au
căutat o navă numită Maria, numele navei a fost ilegal schimbat în Malo. Malo a
fost în cele din urmă reținut în Oceanul Indian de către autorităţile din Seychelles.
Armele de pe nava Malo au fost ulterior transferate la autorii genocidului
Rwanda.
Cantitatea mare de marfă transportate pe plan internaţional şi resursele
foarte limitate disponibile funcţionarilor vamali face în multe ţări detectarea de
mărfuri suspecte de către traficanţi extrem de dificila.
Metode de combatere a traficului de arme
Puţine state au legiferat de fapt, controale brokerilor de arme, şi chiar mai
puţini au incorporat controale activităţilor desfăşurate de agenţii de transport de
arme. Cu toate acestea, un număr tot mai mare au început să recunoască nevoia
pentru controlul intermedierii de arme, şi au căutat să înveţe din experienţa şi
practicile altor state în acest domeniu. În încercarea de abordare a problemei
intermedierii de arme, statele pot lua una din două abordări: fie ele pot interzice o
parte sau toate intermedierile de arme, sau poate supune aceste activităţi unor
forme de control.
1.Interzicerea itermedierii de arme
Opţiunea statelor de a interzice toate intermedierile de arme şi de transport nu
este realista, deoarece majoritatea statelor recunosc că brokeri de arme şi
agenţii de transport pot îndeplini o funcţie importantă atunci când operează în
cadrul legal exitent al statelor care reglementează exportul şi importul de arme.
Este important, totuşi, ca ţările să aplice interdicţii intermedierii de arme către
destinaţii specifice, de exemplu, ţările care fac obiectul ONU sau alte
embargouri internaţionale privind armele. Cu toate acestea, adoptarea unei astfel
de abordări în izolare nu ar reuşi să se adreseze pe deplin problemei
intermedierii de arme care se manifestă în prezent, din două motive.
În primul rând deoarece brokeri de arme si agentii de transport sunt adepţi la
eludarea embargourilor internaţionale privind armele prin transportarea armelor
în țările vecine care au emargouri pe teritoriu sau partid.
În al doilea rând embargourile sunt puse în practică sau create abia după ce o
situație dintr-o țară sau subregiune s-a deteriorate in așa tare încât comunitatea
internațională se vede nevoită să intervină.
2.Controlul intermedierii de arme
Din țările care controlează intermedierea de arme – de exemplu Germania,
Norvegia, Suedia si S.U.A – majoritatea o fac prin intermediul sistemului de
licențiere. Cu toate acestea, în dezvoltarea şi punerea în aplicare a controalelor
în acest domeniu, aceste state au trebuit să abordeze o serie de aspecte care
afectează domeniul de aplicare şi funcţionarea a regimului de acordare a
licenţelor. În primul rand s-au întrebat ce activități trebuiesc controlate și sfera de
aplicare a unui regim de licenţiere -ce marfă trebuie controlată, controlul
destinației finale, extrateritorialitatea, înregistrarea agenţilor intermedierii de
arme.

CAP.5: Exportul si importul de arme.

România se pe locul 40 în ceea ce priveşte exporturile de armament, fiind


devansată de Republica Moldova (locul 38) şi Bulgaria (locul 33), şi pe locul 34
în privinţa importurilor de armament, potrivit raportului SIPRI privind comerţul cu
arme în perioada 2005-2009.
În raportul său anual privind comerţul cu arme în perioada 2005-2009,
Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) cu sediul la Stockholm
subliniază că, la nivel planetar, vânzările de arme au fost superioare procentului
de 22 la sută înregistrat în 2000-2004.
Ce a exportat România?
În perioada 2005-2009, România s-a aflat pe locul 40 în ceea ce priveşte
exporturile de armament, fiind devansată de Norvegia (locul 39), Republica
Moldova (locul 38) şi Bulgaria (locul 33), şi pe locul 34 în privinţa importurilor de
armament, devansând Bulgaria, care se află pe locul 49.
În această perioadă, România a livrat nouă transportoare blindate RN-94
Bangladesh-ului (2005), zece elicoptere SA-330 Puma Emiratelor Arabe Unite
(2006-2007), în cadrul unui acord în valoare de 125 de milioane de dolari, care a
inclus şi modernizarea a 15 astfel de elicoptere ale EAU, şi zece avioane de
antrenament YAK-52 Vietnamului (2009).
Ce a cumpărat România?
În aceeaşi perioadă, România a importat două radare de suprafaţă cu
bătaie peste orizont HF SWR-503 fabricate în Canada şi rachete MICA şi VL
MICA din Franţa. Contractele au fost încheiate în 2008 şi, respectiv, 2009, şi
deocamdată nu au fost livrate.
În 1998, România a semnat un contract cu Germania pentru 36 de
rachete cu rază scurtă de acţiune, marca Ghepard, care i-au fost livrate în
perioada 2004-2008, iar în 2007 un contract pentru trei tancuri BPZ-2, care i-au
fost livrate în 2008.
Din Israel, România a cumpărat 1.000 de rachete antitanc Spike-ER
pentru elicopterele SA-330 (IAR-330) modernizate, acestea fiindu-i furnizate în
perioada 1999-2005 şi 750 de rachete antitanc Spike-MR/LR pentru varianta
modernizată a blindatelor MLI-84 IFV, provenit de la linia germană de fabricaţie,
EuroSpike, care i-au fost livrate în perioada 2005-2009.
România aşteaptă livrarea unui număr de şapte avioane de transport
aerian de tip C-27J Spartan din partea firmei italiene Alenia, în baza unui
contract încheiat în 2007, în valoare de 220 de milioane de euro şi a primit în
2004-2005, în baza unui contract încheiat în 2003 două tunuri super-rapid
calibrul 76 mm pentru două fregate.
În 2004, autorităţile române au semnat un contract cu Olanda, pentru
livrarea a opt rachete antiaeriene I-HAWK şi 213 rachete sol-aer MIM-23B pentru
sistemele HAWK, pe care le-a primit în 2005.
Contractul cu Elveţia privind achiziţionarea blindatelor de tip Piranha-3 C
este de asemenea menţionat. Documentul precizează că, potrivit contractului
încheiat în 2007, a fost avută în vedere achiziţionarea a 31 de bucăţi, cu livrare
în perioada 2007-2009. Raportul menţionează de asemenea că este vorba
despre o tranzacţie în valoare de 47 de milioane de euro, iar blindatele astfel
achiziţionate urmează să fie utilizate în Irak şi Afganistan.
Din Marea Britanie, România a achiziţionat în 2004-2005 două fregate,
modernizate înainte de livrare, şi 18 torpile Sting Ray pentru echiparea celor
două fregate, în baza unor contracte semnat în 2003.
Documentul menţionează de asemenea mai multe contracte încheiate cu
Statele Unite. Primul, încheiat în 1997 are ca scop achiziţionarea a 180 de
motoare diesel de tip C-9. Până în 2009, România primise 138 de astfel de
motoare, care urmează să fie utilizate pentru un număr de 180 de blindate de
diverse tipuri, printre care MLI-84 IFV şi MLI-84M. România a cumpărat, de
asemenea, de la Statele Unite două radare aeriene AN/TPS-79 MMSR în 2005,
un avion C-130H Hercules în 2007, 22 de transportoare blindate de tipul
HMMWV în 2006-2007 pentru a fi folosite în Irak şi Afganistan, 31 de motoare
diesel de tip 6V-53 pentru blindatele Piranha-3, livrate în perioada 2007-2009 şi
cinci radare aeriene AN/TPS-79 MMSR, livrate în 2009.
România a semnat, în 2006, cu Statele Unite un contract pentru livrarea a
14 turbopropulsoare de tip AE-2100 pentru avioanele de transport 7 C-27J, care
nu i-au fost încă livrate.
Cei cinci mari furnizori de arme pentru perioada 2005-2009 sunt Statele
Unite, Rusia, Germania, Franţa şi Marea Britanie, iar cei cinci mari importatori de
arme sunt China, India, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Grecia.
Romania vinde armament de 57 milioane de dolari in tari din UE

România va exporta tehnică militară de 57 milioane de dolari în două ţări


din Uniunea Europeană. Un alt contract de 70 de milioane de dolari vizează
export de armamant în Orientul Mijlociu.

Anunţul a fost făcut astăzi la Alba Iulia de preşedintele companiei


Romarm, Vasile Crişan. Acesta a declarat că în următoarele luni va avea loc
relansarea industriei de armament din România, printr-o serie de contracte
semnate pe piaţa externă. Sunt vizate zece ţări, trei din Uniunea Europeană şi
şapte din Orientul Mijlociu.
Crişan a spus că două contracte, unul în valoare de 40 de milioane de
dolari iar celălalt de 17 milioane de dolari, care vizează export de tehnică militară
produsă la Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Cugir şi în alte şase
sucursale ale Romarm din ţară, au fost deja parafate cu două ţări din Uniunea
Europeană. Un al treilea, în valoare de 70 de milioane de dolari, este în curs de
semnare cu o ţară din Orientul Mijlociu.
„Pentru cele două contracte semnate aşteptăm doar licenţa de la
Autoritatea Naţională de Control a Exporturilor şi ne putem apuca de producţie.
Este vorba despre tehnică militară, de la tancuri, transportoare blindate până la
pistoalele mitralieră AKM produse la Cugir“, a precizat preşedintele Romarm.
Vasile Crişan a vorbit şi despre relansarea instrustriei de armament de la Cugir.
„În două luni de zile va avea loc relansarea industriei speciale din Alba, aşa cum
a fost ea odată. Când am venit eu la conducerea Romarm am găsit la Fabrica de
Arme Cugir un singur contract care se derulează de 14 ani, cel cu piaţa
americană. Este un contract bun, avantajos, dar cu un singur contract nu putem
relansa această industrie. Soluţia este piaţa externă, pentru că de la principalul
nostru beneficiar intern, şi anume Ministerul Apărării, nu primim decât comenzi
de dezactivare a armamentului expirat, scos din uz“, a afirmat preşedintele
Romarm.
Compania naţională este subordonată Ministerului Economiei şi
administrează cele 16 uzine din ţară din ramura industriei de tehnică militară.

Concluzii şi Recomandări

Este clară nevoia puterilor mondiale pentru a controla transportul de arme


cu ajutorul unui instrument international precum ATT. ATT ar trebui să se asigure
că aceste obligaţii vor fi aplicate la toate tipurile de arme si la toate modurile de
transport al armelor pe plan internaţional. În special, dispoziţiile ATT ar trebui să
se asigure că transporturile naţionale de arme sunt folosite pentru a preveni
transporturile internaţionale de arme care incalcă tratatul. În cele din urmă,
controalele ar trebui să fie concepute pentru a da posibilitatea tarilor sa prevină
transportul ilegal sau neautorizat de arme, precum şi transferurile iresponsabile
de arme sub juristicţia lor, care necesită ca toate statele să evalueze corect riscul
că un transport special ar contribui la grave incălcări ale dreptului internaţional ,
în special a drepturilor internaţionale ale omului sau a Dreptului Umanitar. Pentru
a face acest lucru , controalele de transport trebuie să incorporeze mecanisme
de evaluare în ceea ce priveste utilizarea abuzivă sau ascunderea de arme,
muniţie sau armament aferent.
Cât mai mult posibil, aceste controale trebuie să includă şi să consolideze
mecanismele existente şi autorităţile de reglementare a mişcarii fizice
a mărfurilor, inclusiv vamal, controlul la
frontieră, aviaţia civilă şi autorităţile maritime. În special, consolidarea şi
includerea unor dispoziţii uniforme pentru controlul vamal al transporturilor de
produse ATT controlate nu ar ajuta numai în controlul şi verificarea transferurile
internaţionale de arme, dar ar promova, de asemenea, transparenţă acestora.
Raportarea transferurilor internaţionale de arme nu dispune în prezent de
acoperire şi uniformitate. Transferurile de la un guvern un alt guverna a
raporturilor nu sunt, de obicei, înregistrate de către autorităţile vamale, şi deseori
nu sunt raportate de către guverne în rapoartele publice de transfer de arme. În
plus, multe rapoarte de transfer de arme publicate de ţări nu conţin informaţii
care identifică exact tipul de arme vândute sau cumpărate, dincolo de nivelul
unei categorii largi, sau de tipul de utilizatorul final la care transferul de arme a
fost autorizat. Dezvoltarea uniformă de coduri tarifare pentru produsele ATT-
controlate, şi
standarde uniforme pentru controlul şi verificarea elementelor ATT-controlate de
autorităţile vamale, ar oferi standarde comune pentru state de a colecta informaţii
şi rapoarte privind transferurile internaţionale de arme în cadrul ATT, iar pentru
state ar fi mai uşor să pună în aplicare profitând de sisteme de supraveghere a
comerţului deja asumate de către toate autorităţile vamale naţionale.

RECOMANDĂRI
Pentru a fi eficientă, ATT trebuie să permită statelor să reglementeze circulaţia
fizică de arme. Acesta ar trebui să se consolideze obligaţiilor existente şi puterii
de a reglementa transportul de arme pe teritoriul statelor sau în spaţiu aerian; de
furnizorii de servicii de operare din jurisdicţia lor; şi pe nave şi aeronave
aflate în jurisdicţia lor.
Bibliografie
1.Legea nr.
2. Controlling Arms Brokering and Transport Agents:Time for International Action
by Elizabeth Clegg and Michael Crowley
3. Deadly Movements: Transportation Controls in the Arms Trade Treaty by
Amnesty International Publications, First published in July 2010
4. adevarul.ro