PROIECT LA MANAGEMENT PUBLIC

Tema de control 1: Evoluția Managementului Public pe plan mondial și în

România

Managementul, ca activitate, s-a manifestat încă de la constituirea primelor colectivități

umane, însă abordarea științifică a acestuia datează doar din anii 1900. Studierea
managementului, ca disciplină separată, are o istorie de peste 100 de ani.

Aparitia managementului ca știință a avut loc în societatea capitalist datorită

complexității și dinamismului evoluției activităților în toate domeniile. În privința etapizării
evoluției managementului, abordarile sunt numeroase și diferite. Fiecare din acestea reprezintă
un punct de vedere bazat pe unul sau mai multe criterii.

Conceptul de management s-a impus în sfera afacerilor în 1941 prin lucrarea

“The Managerial Revolution”, publicată de James Burnham la New York, în care a
fost stabilit termenul de manager, ca vector al inovaţiei și progresului, iar termenul de
management, având semnificaţia de analiză a rolului managerului în societatea
contemporană .

Teoriile manageriale moderne

Peter F. Druker consideră că: „Managementul este o practică şi nu o ştiinţă, nu

înseamnă cunoştinţe, ci performanţă”. Concluzia lui Druker este că, necesităţile marilor
 organizaţii trebuie satisfăcute de oameni obişnuiţi, capabili de performanţe neobişnuite.
Managementul, practic, se hrăneşte din ştiinţe cum ar fi: economie, psihologie,
matematică, ştiinţe politice, istorie, filozofie.

Pentru obţinerea performanţelor neobişnuite, Druker propune Managementul pe baza

obiectivelor (MpO), care îi direcţionează pe manageri să identifice şi să evalueze
alternativele disponibile, din care rezultă implicit evaluarea performanţelor manageriale.

Potrivit unei alte opinii, ştiinţa managementului public ar fi o ştiinţă a managementului

care formulează principii pentru conducerea întreprinderilor publice, care ar putea fi
organizate şi în administraţia de stat. În concepţia lui Fayol, considerat creatorul doctrinei
administrative, a administra înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona şi a
controla. Termenul de management public a fost folosit încă din anii 1950. Noul
Management public se referă la o doctrină care a apărut recent şi este considerat unul din
cele mai puternice curente internaţionale. În Marea Britanie, ca şi în majoritatea ţărilor vest-
europene, Noul management public este abordat ca o cale de dezvoltare a sferei
administrative, care pătrunde tot mai adânc în domeniul organizării publice. Acceptarea
acestuia este asemănată cu ridicarea neoliberalismului cu variantele sale politice ca:
„Reaganism” şi „Thatcherism”

Unul dintre cele mai interesante momente in istoria managementului este reliefat de faptul
că dacă ideea de management este veche de milenii, stiința managementului este foarte recentă.

Practic, activitatea de management a început în forme simple încă din Comuna Primitivă
din perioada constituirii primei structuri comerciale și economice în timp ce știința
managementului a apărut în ultimul secol al mileniului 2.

Trecerea de la un sistem la altul a determinat nu numai un nivel cantitativ al activității

productive ci și o nouă activitate de management cu caracter funcțional și social din ce în ce
mai bun.

Începând cu modalitățile de conducere simplă din Comuna Primitivă au apărut forme de

conducere din ce în ce mai dezvoltate trecând prin diferite etape ale necesităților omenești.

Acumulările cele mai mari de cunoștințe informative au început în secolele XVIII și

XIX și s-au dezvoltat determinând apariția științei manageriale începând cu secolul XX.
 Chiar începând cu perioada feudala și capitalism au existat domenii care s-au constituit
în adevărate studii de management .

Așa a fost „Cartea de administrație și tratatul de ceremonii ” (Împăratul Constantin al-

XVII-lea al Bizantului), ”Cetatea virtuții” (de către arabi ), „Utopia” (Thomas Morus),
”Testamentul tatălui către fiul său” (Ivan Kosowkev).

În urma diverselor abordări ale științelor managementului au apărut așa zisele școli:

1. Școala Clasică Tradiționalistă ( Henry Fayol );

2. Școala comportistă (concepută în secolul XIX );
3. Școala cantitativă ( Hoffman );
4. Școala sistematică ( reprezintă o sinteză a celor 3 școli precedente).

În Franţa, ştiinţa managementului public a început să se contureze ca urmare a activităţii

lui Charles-Jean Bonnin. Ch. J. Bonnin este autorul lucrării „Principes d'administration public”,
scrisă în 1812 şi este considerat părintele ştiinţei administraţiei. Contribuţii semnificative a avut
şi Alecandre-Frangois Yivien. Personalitatea ştiinţifică a acestuia din urmă a determinat
înfiinţarea la Paris, în anul 1848, a unei Şcoli de Administraţie.

Ulterior, ştiinţa administraţiei cunoaşte o tot mai puternică dezvoltare. De remarcat

faptul că şi în România problematica ştiinţei administraţiei şi a managementului public implicit
a constituit obiect de reflecţie şi cercetare pentru o serie de reputaţi specialişti

În concepţia Noului Management Public, punctele de plecare în reforma statului şi a

colectivităţilor locale sunt următoarele:

• reducerea generală a sarcinilor şi activităţilor guvernului central şi transmiterea acestora

în competenţa administraţiilor locale;
• crearea unui al treilea sector pe lângă cele două existente (public şi privat), respectiv a
sectorului generat de parteneriatului public - privat;
• orientarea spre piaţă şi concurenţă a serviciilor prestate de administraţiile publice, cu
alte cuvinte a serviciilor publice înfiinţate sau autorizate de administraţiile publice;
• intensificarea participării cetăţenilor la procesul decizional, corelată cu extinderea
transparenţei în sectorul public;
 • debirocratizarea şi descentralizarea activităţilor statului şi administraţiilor publice de la
nivel local;
• flexibilitatea conducerii financiare prin bugete de venituri şi cheltuieli orientate spre
rezultat (eficienţă economică);
• introducerea unor criterii de productivitate şi evaluare eficiente în ce priveşte
personalul;
• fundamentarea şi aprobarea strategiilor în toate sectoarele economico-sociale, în
concordanţă cu strategiile Uniunii Europene.

În ceea ce privește Romania, ea se înscrie pentru țările cu preocupări teoretice și pragmatice

ale managementului firmei.

Primele momente în realizarea școlii românești de management au fost în perioadele

premergătoare ale primului Război Mondial.

Primul sistem utilizat în România a fost sistemul de management a lui Taylor care s-a
aplicat la Pitești la „ Țesătoria românească de bumbac”.