INTRODUCERE

Activitatea de creditare prezintă un rol deosebit în economia contemporană. Se poate

afirma că dezechilibrele majore în procesele specifice acestui gen de activitate stau la baza
producerii unor perturbaţii majore în economia mondială, un exemplu practic concludent în
acest sens fiind criza din sistemul bancar, cu prelungiri în întreg sistemul financiar-economic,
cauzata de lipsa lichidităţilor ce a decurs în primul rând din existenţa creditelor neperformante,
cu mult peste capacitatea băncilor de acoperire a riscurilor asumate.
Creditarea este un concept fundamental frecvent folosit în prezent, atât în învățământul
universitar, cât și în practica economică din toată țara noastră, care are însă aspecte numeroase
ce necesită aprofundări si eludări în deplina lor semnificație.
În cadrul acestui proiect voi prezenta elemente teoretice și practice de bază ale
sistemului bancar din România, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de
un nivel calitativ superior, care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici
și persoane fizice. Creditul continuă să fie principalul produs solicitat de către clienți.
De asemenea, prezentul proiect reprezintă o sinteză a elementelor fundamentale ce
caracterizează creditul bancar şi în mod particular, creditele acordate de Raiffeisen Bank
persoanelor juridice.
În tematica proiectului meu, abordez problematica de creditare utilizată de Banca
Comercială Română. În acest context prezint în sinteză :
✓ locul şi rolul Bǎncii Comerciale Române în sistemul bancar românesc;
✓ principiile, regulile şi condiţiile de creditare a persoanelor juridice;
✓ categoriile de credite; documentația necesarǎ obţinerii creditelor;
✓ beneficiarii de credite; aprobarea și acordarea creditelor;
✓ Cercetarea o finalizez cu o analiză a creditelor acordate peroanelor juridice în cardul
băncii Raiffeisen Bank.

Având în vedere pe de o parte, complexitatea problematicii abordate, iar pe de altă

parte gradul de analiză, dar și de sintetizare a acesteia, lucrarea de față contribuie la o analiză
și la o mai bună înțelegere a modului de acordare a creditelor pe piața financiar-bancară din
România.
Creditarea poate fi privită și ca un serviciu bancar pe care banca îl oferă clienților care
îl solicită.
În realizarea acestui proiect am pornit de la premisa că activitatea de creditare este un
mecanism complex care necesită studiu şi experiență, dar orice punct de vedere poate duce la
perfecționarea produselor şi serviciilor bancare oferite de sistemul bancar românesc pe piața
financiar-bancară.
Această temă se încheie cu o serie de concluzii, formulate în urma studiului realizat,
prin consultarea unor lucrări de specialitate şi a legislaţiei în vigoare existente în România.
 CREDITAREA PERSOANELOR JURIDICE

Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalităţi diferite, pe

termen scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operații bazate pe înscrisuri sau fără,
garantate, sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general. În raporturile
de credit cu banca se pot angaja şi persoane care în acest cadru nu au calitatea de agenţi
economici. Noi ne vom referi în continuare la raporturile de credit în care sunt angajate
întreprinderile.
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce. Pe de o
parte, întreprinderile având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de
către acestea, ca resurse. Pe de altă parte, băncile acordă credite întreprinderilor pentru nevoile
lor de producţie curente sau cu recuperare ulterioară, pentru investiţii. Esenţial în aceste
raporturi este faptul ca unul din parteneri este banca, iar relaţiile între bancă şi partener se
desfăşoară pe terenul valorificării capitalurilor disponibile şi realizarea de profituri, în principal
sub forma de dobânzi.
Pentru conturarea trăsăturilor creditului bancar am pornit de la trăsăturile creditului, în
general având în vedere faptul că, întotdeauna, creditorul este reprezentat de o bancă, obiectul
creditului îl reprezintă banul, iar operaţiunea de acordare a creditului “comerţ de bancă”.
a) În orice operaţiune de creditare, intervin doi subiecţi: cel care acordă creditul (banca),
numit creditor şi cel care primeşte creditul numit debitor;
b) Promisiunea de rambursare este elementul esenţial şi necesar al raportului de credit.
Acesta presupune riscuri şi necesită angajarea unei garanţii;
c) Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea
printr-un interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
Această caracteristică implică necesitatea existenţei unui angajament de rambursare din partea
debitorului;
d) Termenul de rambursare reprezintă o caracteristică specifică a creditului bancar şi
prezintă o mare varietate: de la termene foarte scurte (24 de ore - termen practicat între bănci
pe pieţele monetare) şi până la termene de 30-50 de ani pentru împrumuturi privind construcţii
de locuinţe;
e) Pentru timpul care va trece între primirea sumei de bani şi rambursarea să,
beneficiarul (debitorul) va suporta un cost, sub forma dobânzii. Dobânda este plătită de către
debitor creditorului sau pentru creditul acordat pentru un timp determinat, se stabileşte în
convenţia de credit şi este negociabilă. Rata dobânzii este în strânsă corelaţie cu rata inflaţiei
şi cea a profitului.
f) Perioada de graţie este reprezentată de intervalul de timp între momentul angajării
creditului şi începerea rambursării sale;