Sunteți pe pagina 1din 16

TEORIA PRIVIND MANAGEMENTUL PUBLIC Managementul public ca domeniu distinct al stiintei managementului a aparut n deceniul al optulea al secolului trecut,

n principal ca urmare a situatiei critice n care s-au aflat sistemele administrative din majoritatea statelor dezvoltate. Deficientele majore ale acestor sisteme au creat disfunctionalitati devenite cronice care, n timp, au exercitat o presiune puternica, greu de suportat de catre cetatenii tarilor respective si au alimentat efectele unei crize n domeniul administratiei. A fost necesara aparitia unei astfel de situatii, pentru ca liderii statelor dezvoltate sa traga un semnal de alarma asupra pericolului iminent n care se afla omenirea la acea vreme, daca teoriile clasice traditionale aveau sa continue sa domine modul de organizare si functionare a institutiilor, sistemelor administrative, n general si din tarile lor, n special. A fost "o lectie a istoriei" pentru care unele state, chiar din grupa celor dezvoltate, mai "platesc" si astazi. 1.1 Necesitatea aparitiei managementului public ca domeniu distinct al stiintei managementului Greselile trecutului, pe de o parte, si ritmul foarte lent n care au nceput n ultimii douazeci de ani ai secolului trecut schimbarile majore n procesele de management si de executie din institutiile publice si n comportamentul organizational, au efecte majore si astazi n sistemele administrative din tarile dezvoltate. De altfel, la vremea respectiva analistii pentru sectorul public au aratat n lucrarile lor dimensiunile crizei si implicatiile pe care aceasta le-ar putea avea pe termen mediu si lung asupra sistemului administrativ. A aparut astfel nevoia de schimbari majore n sectorul public, n general si n modul de administrare a institutiilor statului, n special, astfel nct acestea sa fie eficiente si sa satisfaca deplin interesele cetatenilor, asteptarile lor, nevoile lor. Grupuri reprezentative de cercetatori din tarile dezvoltate au considerat ca a sosit momentul ca rezultatele investigatiilor si studiilor elaborate de ei n ultimul deceniu sa fie publicate. Au sperat ca liderii interesati ai administratiilor occidentale vor aprecia efortul lor si vor ntelege de ce sistemul trebuia schimbat si cum ar trebui sa aiba loc schimbarile necesare. n acea perioada s-a declansat o strategie ofensiva a specialistilor n domeniul managementului public asupra marilor conducatori ai administratiilor din tarile dezvoltate. Rezultatul confruntarii a fost aparitia unui nou domeniu al stiintei managementului, managementul public si a unui nou mod de perceptie si abordare a aparatului administrativ dintr-o tara. Mai concret, aparatul birocratic, care a functionat mai bine de 50 de ani, trebuia orientat potrivit unor noi principii.[1]

Mutatii fundamentale nu puteau fi facute de aceiasi teoreticieni si practicieni care aveau un mod de gndire si comportamen 22522y2423w t traditional, rigid, bazat pe principiile birocratice ale gndirii formaliste promovate de binecunoscutul sociolog german Max Weber. Atunci, n fata argumentelor specialistilor n domeniul managementului public, practicienii au nteles un adevar esential si elementar, anume faptul ca un sistem nu poate deveni functional si eficient n acelasi timp si nu-si poate realiza misiunea pentru care a fost creat doar pe baza unui pachet de legi, a unor reguli, norme si regulamente elaborate de juristi, aplicabile si/sau aplicate n baza unor perceptii oarecare de catre persoane cu pregatire generala. Era nevoie de orientarea sistemului catre noile valori ale managementului public, care sa asigure functionarea eficienta a structurilor administrative create pentru a satisface nevoile cetatenilor, interesele generale si individuale ale membrilor comunitatii, perceputi drepti clienti ai unei imense piete reprezentate de societate n ansamblul ei si de fiecare unitate administrativ teritoriala n parte. 1.2 Managementului public pe plan mondial si n Romnia

n prima jumatate a secolului al XX-lea, profesori celebri, cum au fost Lorenz von Stein, Charles-Jean Bonnin si Alecsandre-Franois Vivien, Henry Fayol si Frederic Taylor de la mari universitati din Viena si Paris, au adus noutati n managementul public si mai trziu, catre jumatatea secolului trecut, din SUA si Marea Britanie, au dezvoltat stiinta managementului si stiinta administratiei, care au determinat aparitia mai trziu, n cteva tari europene si n SUA, a managementului public.[2] n acest context, ca raspuns la modelul traditional al administratiei, promovat de Max Weber, a aparut si s-a dezvoltat managementul public, un nou domeniu al stiintei managementului, cu obiective clar determinate, cu principii si legitati generale si specifice bine definite.[3] Dupa aproape 10 ani de cercetari, specialistii n domeniul managementului public au sintetizat rezultatele activitatii lor si astfel au aparut curente de gndire care au reunit valorile de baza ale managementului public sub diferite forme de exprimare. [4] Managementul public a aparut ca o necesitate si se dezvolta permanent ca unul dintre cele mai importante domenii ale stiintei managementului care, prin rezultatele sale, poate avea un impact direct asupra mbunatatirii modului de viata al cetatenilor dintr-o tara.

Este unanim acceptat faptul ca schimbarea de conceptie n sectorul public si crearea noului sistem de management public functional si eficient pentru structura administrativa reprezinta un proces de durata care, nsa, ar trebui intensificat n toate tarile ce doresc o orientare reala a serviciilor oferite de administratie catre piata. De altfel, specialistii n domeniu, ntre care Isaac Henry-Kester, Chris Painter, n lucrarea Management in the Public Sector: Challenge and Change si Kieron Walsh n lucrarea Public Service and Market Mechanisms, au demonstrat necesitatea reformarii conceptiei manageriale n sectorul public. n deceniul opt al secolului trecut, s-a folosit pentru prima data conceptul de management n sectorul public. Structurile rigide, bazate pe ierarhie si forme birocratice diversificate, care au dominat institutiile din administratia publica n cea mai mare parte a secolului douazeci, nu mai puteau raspunde pozitiv problemelor majore cu care se confrunta administratia. n acest context a aparut managementul public, ca un nou mod de perceptie asupra conducerii institutiilor publice si asupra misiunii acestora n sectorul public.[5] La nceputul anilor 1990, un nou model de management pentru institutiile publice a fost conturat si promovat n tarile dezvoltate (Farnham si Horton, 1996). Acesta reunea cteva concepte si abordari moderne formulate de cercetatori: . Managerialism (Pollitt, 1993), . Noul management public (Hood, 1991), . Administratia publica orientata catre piata (Lan, Zhizoung si Rosenbloom, 1992), . Paradigmele post-birocratiei (Barzelay, 1992), . Guvern antreprenorial (Osborn si Gaebler, 1992). Dincolo nsa de terminologia diversa folosita, principiile si legitatile de baza erau aceleasi. O acceptiune, de asemenea interesanta, apartine specialistilor americani Osborn si Gaebler. Autorii au pornit de la premisa ca administratia guvernamentala "trebuie sa fie reinventata". Ei au aratat ca, desi cred n administratia guvernamentala si considera ca guvernul poate avea initiative interesante, totusi societatea civila, perceputa ca o imensa piata este ntotdeauna aceea care determina continutul activitatilor n cadrul unor astfel de structuri. Cei doi specialisti au

elaborat un set de caracteristici pentru ceea ce ei au numit guvernare antreprenoriala (Osborn si Gaebler, 1992, p.20). Ei considera ca principiile si valorile de baza pentru managementul public la nivelul administratiei guvernamentale sunt[6]: promovarea competitiei ntre furnizorii de servicii;

dezvoltarea dimensiunii participative a managementului public prin exercitarea controlului din afara sistemului birocratic de catre membrii comunitatii, respectiv cetatenii; masurarea performantei institutiilor publice n functie de rezultatele obtinute si nu de volumul si valoarea intrarilor; orientarea conducerii institutiilor publice catre realizarea obiectivelor derivate din misiune si nu pentru aplicarea unor acte normative, regulamente si norme metodologice; considerarea beneficiarilor de servicii drept clienti carora li se pune la dispozitie o oferta variata de servicii de catre diversi furnizori; accentuarea dimensiunii previzionale a managementului public de anticipare a continutului serviciilor si de prevenire a aparitiei unor situatii problema; concentrarea energiilor n atragerea si cstigarea de resurse si nu pentru consumarea acestora; participativ; descentralizarea autoritatii si ncurajarea managementului

promovarea mecanismelor de piata n locul celor birocratice;

coordonarea si integrarea elementelor sistemului de servicii publice furnizate de sectorul public sau privat pentru a solutiona problemele specifice ale comunitatilor. Cei doi autori includ n lucrare cteva exemple de practici inedite n managementul public din Statele Unite ale Americii, unde s-au aplicat aceste valori, n special la nivelul administratiei locale. Presedintii si sefii guvernelor din unele state dezvoltate au nceput sa nteleaga ca, de fapt, competenta manageriala n administratia centrala si locala influenteaza semnificativ performantele obtinute n sectorul public si au nceput sa

colaboreze pentru a dezvolta si extinde principiile si valorile de baza ale managementului public.[7] Raportul pe anul 1990 al OECD, chiar pe prima pagina se mentioneaza ca cele mai multe tari dezvoltate au trecut la schimbari radicale n valorile culturale ale administratiei publice, iar acest proces trebuie sa continue ntr-un ritm accelerat. Nu mai exista nici un fel de dubiu asupra faptului ca eficienta si eficacitatea n sectorul public trebuie sa fie mbunatatite, managementul public n institutiile publice trebuie orientat asupra obiectivelor si rezultatelor, iar managerii publici trebuie sa fie apreciati n functie de capacitatea de a rezolva problemele sociale generale si specifice.[8] Desigur ca schimbarile radicale n managementul public, n general si n cultura organizationala din institutiile publice, n special, implica o serie de costuri pe care administratiile din tarile dezvoltate au nteles ca trebuie sa le suporte n timp pentru simplul motiv ca nu exista nici o cale de ntors la modelul traditional al administratiei publice. Pornind de la acest context general al stiintei managementului public pe plan international, se poate afirma ca si n tara noastra s-au realizat Noutati n managementul public primele cercetari teoretice si practice ncepnd din ultimul deceniu al secolului trecut. Desi n Romnia exista mari reticente, din motive diferite, n acceptarea principiilor si legitatilor generale ale managementului public n sistemul administrativ si n celelalte domenii ale sectorului public n general, totusi ncepnd din anul 1996 n Academia de Studii Economice Bucuresti, la Facultatea Management, la specializarea Administratie Publica, a fost introdus pentru prima data n Romnia un curs de Management Public n anul IV. Cursul este orientat din punct de vedere valoric, principial si conceptual pe structura noilor curente n domeniu aparute n Europa Occidentala si SUA si adaptat la specificul sectorului public din tara noastra. n cursul anului 1999 au aparut n Romnia si primele lucrari n domeniul managementului public[9] si managementului public international[10]. Patru ani mai trziu a fost introdus un astfel de curs si la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, iar n anul 2001 a fost publicata lucrarea Management public, autor Lucica Matei. Apare nsa, din ce n ce mai evident, nevoia de extindere a acestui domeniu n tara noastra. Lucru care se si ntmpla de fapt prin cresterea numarului disciplinelor derivate din managementul public introduse n universitatile si centrele regionale de perfectionare care pregatesc viitorii functionari publici.

n ultimii ani, la Congresul Autoritatilor Locale si Regionale din Europa, la Summit-ul mondial din martie 2002 de la Barcelona al Primilor Ministri si la ntlnirea sefilor de state desfasurata la Washington n primavara aceluiasi an, la care au participat sefi de state si guverne din toate tarile dezvoltate si n curs de dezvoltare si numeroase personalitati marcante din structurile administrative nationale si internationale, s-a sustinut nevoia de schimbari radicale n sistemele administrative ale statelor si dezvoltarea unei alte acceptiuni asupra modului de conducere a sectorului public, care trebuie orientat asupra unor valori ce situeaza n centru cetateanul, securitatea si siguranta acestuia, mbunatatirea nivelului de trai al populatiei, prin atenuarea diferentelor ntre statele bogate si cele sarace. Daca n acest context invocam afirmatia lui Richard Farmer potrivit caruia: "Managementul explica de ce o tara este bogata sau saraca", atunci fara nici un fel de dificultate deducem care este misiunea complexa ce revine sefilor de state si de guverne si managerilor publici, n egala masura, n acest nceput de secol XXI. Este nevoie de schimbari radicale de mentalitate, de perceptie si de comportament, care trebuie sa nceapa cu popularizarea ideilor despre noul management public si despre necesitatea transformarii si adaptarii sistemelor administrative n functie de noile principii si legitati fundamentale ale acestuia.[11] 1.3 Continutul managementului public Desi att n teorie, n literatura straina de specialitate, ct si n practica din tarile dezvoltate, se face o distinctie clara ntre continutul administratiei si cel al managementului public, totusi modelul traditionalist, consacrat n ultimii cincizeci de ani ai secolului trecut, exista, n special n tarile n curs de dezvoltare si slab dezvoltate. Acesta genereaza dificultati semnificative n ntelegerea si acceptarea att de catre teoreticieni ct si de practicieni a diferentelor majore de continut ntre cele doua domenii. n continuare insistam pe clarificarea unor astfel de probleme pornind de la sensul de baza al administratiei si managementului.

1.3.1 Administratia vis--vis de management Administratia este un domeniu cu un caracter teoretic si un continut limitat la aspectele ce tin de structura unui sistem administrativ si legile, regulile si regulamentele pe baza carora acesta este organizat si functioneaza ntr-o tara, n timp ce managementul are un caracter practic si un continut multidimensional. Administratia reuneste un aparat format din institutii ale statului create pentru a aplica regulamente, proceduri si politici, acte normative etc.

iar managementul ansamblul proceselor si relatiilor de management din cadrul unei organizatii prin care se urmareste realizarea unor obiective definite. Cu alte cuvinte,managementul ntr-o organizatie este reprezentat de un grup de persoane responsabile pentru realizarea unor obiective, iar administratia este reprezentata de structuri institutionale distincte prin care se exercita puterea statului.[12] 1.3.2 Administratia publica vis--vis de managementul public Fara ndoiala ca ntre cele doua concepte, asa cum acestea sunt particularizate n sectorul public, respectiv administratie publica si management public exista diferente majore de continut. Administratia publica este reprezentata de un aparat n care se desfasoara un ansamblu de activitati pentru elaborarea si aplicarea de acte normative, norme metodologice, regulamente si programe politice. Managementul public include administratia publica (Mullins, 1996) si, n plus, urmareste crearea sistemului de management n cadrul institutiei publice pentru realizarea obiectivelor cu maximum de eficienta, n conditiile asumarii responsabilitatii pentru rezultatele obtinute. Aceste doua elemente de baza nu au fost n mod necesar integrate n sistemul administrativ traditional.[13] Administratia publica este orientata asupra proceselor, procedurilor si proprietatii, n timp cemanagementul public implica mult mai mult dect instructiuni, managerul public si orienteaza activitatea pe obtinerea de rezultate si preia toate responsabilitatile derivate din propria misiune.

1.3.3 Managementului public stiinta managementul public studiaza procese si relatii de management existente ntre componentele sistemului administrativ dar si n cadrul acestora n vederea descoperirii de principii si legitati generale, de metode si tehnici pentru mbunatatirea previziunii, organizarii si coordonarii, administrarii resurselor si control-evaluarii activitatilor cu scopul cresterii gradului de satisfacere a interesului public. Desi exista importante similaritati de continut cu stiinta managementului general, fapt de altfel absolut normal, managementul public are coordonate de continut clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta si de alte domenii ale stiintelor economice si sociale. De asemenea, este important de remarcat ca la o

analiza atenta se pot identifica importante interdependente ntre managementul public si alte domenii ale stiintelor economice si sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administratia publica, informatica administrativa, psihologia sociala etc.[14] Pentru o delimitare corecta a continutului managementului public, sunt prezentate n continuare cteva coordonate esentiale. Managementul public studiaza procese si relatii de management identificate n sectorul public pe patru niveluri: n afara sistemului administrativ dintr-o tara, n relatiile internationale: interstatale si interinstitutionale, Fundamentele managementului public; ntre componentele-institutiile existente n structura sistemului administrativ dintr-o tara grupate pe cele trei ramuri ale autoritatii: legislativa, executiva, juridica; n cadrul autoritatilor administrative ca entitati distincte ale structurii unui sistem administrativ; n cadrul organizatiilor publice care desfasoara activitati de interes public si nu fac parte din structura sistemului administrativ. stiinta managementului public urmareste identificarea principiilor si legitatilor generale si specifice, pentru sectorul public n general si pentru institutiile publice n special, care, prin continutul lor, sa asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public. Principiile si legitatile managementului public sunt de fapt o rezultanta a proceselor de analiza si sinteza a unui numar reprezentativ de situatii practice identificate n sectorul public, care au fost generalizate si considerate ca avnd influenta determinanta asupra modului de desfasurare a activitatilor n sectorul public. stiinta, n general, prin continutul ei, are caracter teoretic si este reprezentata prin principii si legitati cu o orientare specifica, data de domeniul pentru care acestea sunt definite. Valoarea acestor principii si legitati este demonstrata n practica si se masoara prin gradul n care fundamentul teoretic are o contributie semnificativa la realizarea obiectivelor domeniului respectiv.

Managementul public are un set de principii si legitati specifice[15] care determina semnificativ continutul proceselor si relatiilor de management din sectorul public influentnd realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu. Obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale si specifice. Sistemul de nevoi sociale generale si specifice determina n totalitate continutul interesului public. n vederea realizarii obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea functiilor sale de catre managerii publici, asigura o previzionare realista a ntregului sistem de obiective. n functie de acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului administrativ n ansamblu si a fiecarei institutii publice n parte, n care coeziunea sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem si componente si de motivarea adecvata a resurselor umane n functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public si pentru fiecare entitate institutionala existenta si comunitate locala distincta. Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implica din partea titularilor de posturi si functii publice de conducere si executie n acest domeniu un plus de responsabilitate n gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public, respectiv resurse umane, informationale, materiale si financiare. Toate acestea sunt utilizate n procesele de management si de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea modului n care resursele atrase n sistem sunt utilizate si identificarea gradului n care nevoile sociale generale si specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control si evaluarea nivelului performantelor obtinute n sectorul public n general si de fiecare institutie publica n particular. Informatiile rezultate din controlul si analizele efectuate n cadrul sistemului administrativ si n fiecare institutie publica reprezinta baza pentru mbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute n procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public. Desi managementul public, asa acum s-a aratat, este un domeniu nou al stiintei managementului, n tarile dezvoltate exista deja convingerea ca extinderea principiilor si abordarilor specifice lui nu este doar o chestiune relativa, ci devine o necesitate imperativa, care determina coordonatele majore ale reformei n sectorul public. Altfel exista riscul alunecarii Fundamentele managementului public spre formalism accentuat, schimbnd cteva acceptiuni generale si neesentiale n detrimentul celor fundamentale, reunite n noul managementul public.[16] Prin urmare este necesara renuntarea la tiparele vechi clasice de percepere a sistemului administrativ, n general si a institutiilor publice n special ca fiind

aparatul administrativ birocratic n care se elaboreaza norme, regulamente, legi si prin care acestea sunt aplicate si trecerea la noile principii si legitati generale ale managementului public, prin care sistemul administrativ n ansamblu si fiecare institutie publica prin managerii publici urmaresc obtinerea unui nivel determinat al performantei manageriale reflectate n cresterea gradului de satisfacere a interesului public general si a nevoilor sociale specifice.[17] n Romnia, reforma administrativa nu poate fi realizata fara schimbari majore de conceptie n ceea ce priveste managementul public, valorile si principiile fundamentale ale acestuia[18], pentru fiecare din cele patru niveluri mentionate mai sus si fara pregatirea resurselor umane din institutiile publice pentru a ntelege necesitatea, continutul schimbarilor reformei, rolul si responsabilitatea fiecarui functionar public si reprezentant ales. Altfel se va continua plasarea formei naintea esentei; or realitatea a demonstrat ca cele doua nu pot exista una n afara celeilalte ci, dimpotriva, esenta determina continutul obiectivelor reformei, n functie de care se identifica formele, modalitatile de realizare si finalitatea acestui proces complex. Prin noul management public se urmareste proiectarea si implementarea sistemului de management care satisface cel mai bine, prin activitatile desfasurate, nevoile sociale determinate si sintetizate n continutul interesului public, obiectivul fundamental al acestuia.[19] Se poate afirma fara nici un fel de ndoiala ca managementul public ofera coordonatele unei reforme reale n sectorul public din tarile dezvoltate.

1.4 Caracteristicile managementului public Multidimensionalitatea si specificul managementului public atrag, n mod evident, o serie de caracteristici, care, prin continutul lor, faciliteaza ntelegerea si asimilarea conceptelor fundamentale ale acestui domeniu nou al stiintei managementului. Caracteristicile managementului public trebuie abordate n interdependenta lor, pornind de la premisa ca ceea ce determina continutul managementului public este tocmai efectul sinergic rezultat din combinarea optima a acestora.[20] Caracterul integrator, de sinteza, al managementului public rezulta din sfera foarte larga de delimitare a obiectului de activitate pentru sectorul public.

Caracterul politic al managementului public este determinat de influenta pe care reprezentantii politicului, integrati n structura organizatorica a institutiilor publice, o au asupra continutului proceselor de management si de executie. Caracterul complex al managementului public poate fi explicat lund n considerare mai multe aspecte si apare, fara ndoiala, ca un corolar al precedentelor caracteristici. Managementul public are un caracter complex datorita sferei foarte largi de delimitare a sectorului public. Managementul public este practicat n toate institutiile din sectorul public, care reuneste n structura sa domenii distincte. Prin urmare, complexitatea este data de varietatea nevoilor sociale din fiecare domeniu si a variabilelor organizationale specifice institutiilor publice n care managerii publici si exercita functiile de conducere. Caracterul de diversitate al managementului public este o consecinta directa a numarului mare de domenii din sectorul public, pentru care se definesc aceleasi legitati generale si principii a caror aplicare este puternic influentata de specificul lor.[21] 1.5 Principiile si legitatile specifice managementului public stiinta managementului public reuneste o serie de principii considerate fundamentale pentru ca procesele de management si de executie din institutiile publice sa aiba clar precizate coordonatele de baza si sa se poata realiza o coeziune ntre conceptie, decizie si actiune. Principiul conducerii unitare consta n definirea si aplicarea de catre toti factorii de decizie a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeasi perceptie reflectata ntr-o viziune comuna, unitara, clara asupra sectorului public, asupra fiecarui domeniu si fiecarei entitati organizationale distincte n parte. Exista o logica elementara potrivit careia un sistem nu poate sa functioneze eficient dect daca partile sunt armonios integrate si coordonate si n acest spirit trebuie perceput si implementat principiul conducerii unitare. Prin urmare, cunoasterea de catre toti factorii de decizie a continutului principiului conducerii unitare si implementarea corecta a acestuia nu este doar necesara, ci devine, n contextul noului management public, absolut esentiala.[22] Principiul conducerii autonome consta n particularizarea continutului managementului public, n functie de domeniile n care se aplica si de diversitatea

intereselor publice generale si specifice identificate. Prin urmare, principiul conducerii autonome consta n acordarea unui grad corespunzator de autonomie manageriala si financiara institutiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice generale si specifice.[23] Daca n cele mai multe tari autonomia legislativa nu este considerata ca oportuna ntr-un stat unitar, n ceea ce priveste autonomia manageriala, practica din toate tarile democratice dezvoltate a confirmat necesitatea stringenta de a conferi reprezentantilor managementului public acea independenta de actiune stimulativa pentru a obtine performante si a deveni responsabili pentru nivelul acestora.[24] Principiul perfectionarii continue ca principiu al managementului public, consta n abordarea ntr-o dinamica permanenta a sistemului de management public, n functie de schimbarile aparute n mediul intern si international dar si n sistemul de interese publice generale si specifice. Principiul administrarii eficiente consta n realizarea, prin intermediul proceselor si relatiilor de management din sectorul public, a gestionarii eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase si destinate realizarii obiectivelor previzionate, astfel nct sa se poata respecta o concordanta esentiala si necesara ntre nivelul performantelor economice si sociale obtinute n institutiile publice de titularii posturilor si functiilor publice de conducere si de executie si cheltuiala cu care acestea sunt oferite. Principiul legalitatii consta n dimensionarea, structurarea si combinarea proceselor si relatiilor manageriale, prevederile legislative considerndu-se ca o baza legala de luat n considerare si nu ca un scop n sine. 1.6 Functiile managementului public Pentru a ntelege continutul functiilor managementului public, este important sa luam n considerare cel putin doua aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public, desi un domeniu distinct al stiintei managementului, este puternic influentat de acesta, din al carui trunchi comun s-a desprins si particularizat n institutiile din sectorul public. Argumentele pe care se bazeaza astfel de similaritati sunt destul de usor de identificat si nteles. Cteva dintre acestea sunt prezentate n continuare:[25] - institutia publica este tot o organizatie care se supune unor reguli de baza asemanatoare pentru constituire si pentru functionare;

- institutia publica are o misiune si un sistem de obiective clar determinate de nevoi specifice, identificate n domeniul din care face parte; - conducerea institutiei publice este asigurata de o persoana sau un grup de persoane, - n orice institutie publica exista un sistem de management format din cele patru subsisteme de baza: organizational, decizional, informational si metodologic, - fiecare institutie publica dispune de toate categoriile de resurse proprii si atrase, pe care le utilizeaza n procesele de management si de executie pentru realizarea obiectivelor, - n fiecare institutie publica moderna pot fi identificate, cu ponderi diferite nsa, cele cinci domenii de activitate din organizatiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare, comercial, productie de bunuri si servicii, resurse umane si financiar-contabil. Al doilea aspect, cel putin la fel de important ca si primul, deriva din particularitatile sectorului public, care influenteaza semnificativ continutul managementului public si modul de exercitare a acestora. Cteva aspecte sunt esentiale[26]: . obiectivul fundamental al managementului public este cresterea gradului de satisfacere a intereselor publice generale si specifice, . exercitarea functiilor publice de conducere si de executie se face de catre membri ai corpului functionarilor publici si reprezentanti ai partidelor politice cstigatoare n scrutinul electoral, . influenta majora a cadrului legislativ asupra continutului proceselor de management si de executie si asupra unor componente importante ale sistemului de management din institutiile publice, . existenta unui cadru legislativ unic care precizeaza drepturile si obligatiile functionarilor publici de cariera ntr-o tara, indiferent de domeniul n care acestia activeaza, . existenta unei ierarhii bine publici integrati n sistemul carierei etc. determinate pentru functionarii

Exista doua categorii de functii ale managementului n institutiile din sectorul public: functii ale managementului public general valabile si functii

specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului public: administratie, sanatate, nvatamnt, asistenta sociala, cultura etc. Functia de previziune consta n ansamblul proceselor de management desfasurate n institutiile publice prin care se determina principalele obiective ale acestora n strnsa interdependenta cu cele ale altor institutii din sectorul public si n functie de nevoile publice generale si specifice, modalitatile de realizare si resursele necesare. n ceea ce priveste functia de previziune, specialistii n domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toti considera aceasta functie ca una din cele mai importante functii ale managementului public. Functia de organizare-coordonare a managementului public consta n ansamblul proceselor de management prin care se proiecteaza si se armonizeaza componentele cadrului organizatoric intern necesar realizarii obiectivelor previzionate n institutia publica si n domeniul n care aceasta se ncadreaza. Functia de administrare a managementului public consta n ansamblul proceselor de management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare si informationale existente si atrase n institutia publica n procesul de realizare a obiectivelor previzionate. Functia de motivare consta n ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din institutiile publice sunt stimulate sa contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate. Functia de control-evaluare a managementului public consta n ansamblul proceselor de management prin care se compara rezultatele obtinute cu obiectivele previzionate, se verifica legalitatea activitatilor desfasurate n cadrul si n afara institutiei publice, se masoara si analizeaza abaterile si se identifica modalitatile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.

[1]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.66-80 Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.79

[2]

Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.54-64 Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.65-68 Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.34-46

[3]

[4]

[5]

Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.45-50

[6]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.80-89

[7]

Alexandru, Structuri, mecanisme si institutii administrative, Editura Szlvi, Bucuresti, 1996,pag.90114


[8]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.34-67

Conferentiar universitar dr.Armenia Androniceanu n anul 1996 a introdus primul curs de management public n nvatamntul superior din tara noastra.
[9]

Androniceanu, A., Management public, Bucuresti, Editura Economica, 1999

2 Androniceanu, A., Management public international, Bucuresti, Editura Economica, 1999

[11]

Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.214 Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.100-134

[12]

Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.123-214


[13]

Androniceanu A., Management public,Ed.Economica,Bucuresti 1999,pag.89

[14]

Androniceanu A., Management public International,Ed.Economica,Bucuresti,1999,pag.34-67


Androniceanu, A. op. cit. p. 25

[15]

[16]

Androniceanu A., Management public,pag.142


[17]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87

Negoita Al., tiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124


[18] [19]

Androniceanu A.,Noul management public,2006,pag.88-94


[20]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.93-124

[21]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.56-60 Androniceanu A., Management public,pag.142 Negoita Al., tiinta administratiei, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,pag.111-124

[22]

[23]

[24]

Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.67-87


Matei Lucica - Managementul public, Ed. Economica, 2006,pag.24-68

[25]

[26]

Matei Lucica - Servicii publice, Ed. Economica, 2004,pag.77-115