Sunteți pe pagina 1din 66

CAPITOLUL 4

ADAM SMITH - AVUȚIA

NAȚIUNILOR

CAPITOLUL 4 ADAM SMITH - AVUȚIA NAȚIUNILOR 1
CAPITOLUL 4 ADAM SMITH - AVUȚIA NAȚIUNILOR 1
CAPITOLUL 4 ADAM SMITH - AVUȚIA NAȚIUNILOR 1
CAPITOLUL 4 ADAM SMITH - AVUȚIA NAȚIUNILOR 1
CAPITOLUL 4 ADAM SMITH - AVUȚIA NAȚIUNILOR 1
5.1. Generalităţi  Extinderea şi generalizarea producţiei marfare de schimb, odată cu trecerea omenirii de
5.1. Generalităţi  Extinderea şi generalizarea producţiei marfare de schimb, odată cu trecerea omenirii de
5.1. Generalităţi  Extinderea şi generalizarea producţiei marfare de schimb, odată cu trecerea omenirii de
5.1. Generalităţi  Extinderea şi generalizarea producţiei marfare de schimb, odată cu trecerea omenirii de
5.1. Generalităţi
5.1. Generalităţi

Extinderea şi generalizarea producţiei marfare de schimb, odată cu trecerea omenirii de la civilizaţia agricolă la cea industrială, a dus la apariţia unor fenomene şi procese care nu mai puteau fi explicate şi soluţionate cu ajutorul metodologiei şi concepţiei mercantiliste.

În economia reală s-au produs modificări semnificative, care au

transformat societatea umană, şi anume:

Capitalul comercial acumulat de-a lungul timpului în domeniul circulaţiei – a trecut treptat spre sfera producţiei, devenind capital

productiv. În cadrul mecanismului economic devine prioritară sfera

producţiei.

2. Dezvoltarea iniţiativei private şi formarea unor unităţi productive a creat baza reală pentru libertatea de acţiune a agenţilor economici.

1.

 Doctrina economică liberală s-a sprijinit pe patru principii fundamentale: 1. Viaţa economică nu se
 Doctrina economică liberală s-a sprijinit pe patru principii fundamentale: 1. Viaţa economică nu se
 Doctrina economică liberală s-a sprijinit pe patru principii fundamentale: 1. Viaţa economică nu se
 Doctrina economică liberală s-a sprijinit pe patru principii fundamentale: 1. Viaţa economică nu se

Doctrina economică liberală s-a sprijinit pe patru principii fundamentale:

1.

Viaţa economică nu se desfăşoară la întâmplare ci este

guvernată de legi obiective, capabile realizeze şi să menţină

permanent echilibrul în economie, între interesele individuale şi cele generale, între ofertă şi cerere, orienteze eforturile agenţilor economici spre eficienţă maximă.

2.

Respectarea proprietăţii private asigură libertatea de acţiune

şi independenţa agenţilor economici. Proprietatea privată reprezintă baza reală pe care se dezvoltă interesele economice ale indivizilor, generează motivaţia principală a acţiunii

economice, a raţionalităţii. De asemenea, proprietatea privată

constituie baza pe care se formează, se legitimează şi se validează sistemele din economia liberală.

3 . Libertatea de acţiune a agenţilor economici , care nu este îngrădită decât de
3 . Libertatea de acţiune a agenţilor economici , care nu este îngrădită decât de
3 . Libertatea de acţiune a agenţilor economici , care nu este îngrădită decât de
3 . Libertatea de acţiune a agenţilor economici , care nu este îngrădită decât de

3 . Libertatea de acţiune a agenţilor economici, care nu este

îngrădită decât de limitele impuse de realizarea propriilor

interese. Concurenţa liberă şi perfectă între agenţii economici. Liberalii secolului al XIX-lea şi-au dezvoltat paradigma

4.

(sistemul) de gândire într-un climat dominat de concurenţa

perfectă, fără restricţii protecţioniste, fără limitări din partea statului sau existenţa monopolurilor sau a concurenţei neloiale. Aceste principii se regăsesc şi astăzi în practica de inspiraţie liberală, chiar dacă pe parcurs unele dintre ele au suferit anumite nuanţări.

 Noile generaţii de gânditori au acordat prioritate mişcării libere a agenţilor economici individuali, au
 Noile generaţii de gânditori au acordat prioritate mişcării libere a agenţilor economici individuali, au
 Noile generaţii de gânditori au acordat prioritate mişcării libere a agenţilor economici individuali, au
 Noile generaţii de gânditori au acordat prioritate mişcării libere a agenţilor economici individuali, au

Noile generaţii de gânditori au acordat prioritate

mişcării libere a agenţilor economici individuali, au

respins intervenţia statului, idee susţinută de

mercantilişti.

Liberalismul economic s-a dezvoltat şi maturizat treptat, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a dominat gândirea şi practica economică şi umană a secolului al XIX-lea şi a reprezentat principala megatendinţă a gândirii economice în epoca modernă şi cea contemporană.

4.2. ADAM SMITH – viața și opera  S-a născut la 5 iunie 1723 în
4.2. ADAM SMITH – viața și opera  S-a născut la 5 iunie 1723 în
4.2. ADAM SMITH – viața și opera  S-a născut la 5 iunie 1723 în
4.2. ADAM SMITH – viața și opera  S-a născut la 5 iunie 1723 în
4.2. ADAM SMITH – viața și opera
4.2. ADAM SMITH – viața și opera

S-a născut la 5 iunie 1723 în Scoţia.

A studia

la

Universitatea

Glasgow

Oxford.

între

anii

1737-1740,

apoi

la

Începând cu anul 1748 predă lecţii de retorică la Edinburgh.

În anul 1751 a fost numit profesor de logică la Universitatea Glasgow.

În

anul

1759

Adam

Smith

publicat

prima

lucrare

Teoria

a

sa

sentimentelor morale.

În anul 1762 şi-a luat doctoratul în drept.

În anul 1764 a părăsit universitatea şi a acceptat fie profesorul particular al fiului unei ducese, împreună cu care pleacă în călătorie.

La 9 martie 1776 se stabileşte la Londra unde a publicat cea mai faimoasă lucrare din întreaga istorie a gândirii economice: Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei.

 În ianuarie 1778 Smith a fost numit comisar al vămilor la Edinburgh.  În
 În ianuarie 1778 Smith a fost numit comisar al vămilor la Edinburgh.  În
 În ianuarie 1778 Smith a fost numit comisar al vămilor la Edinburgh.  În
 În ianuarie 1778 Smith a fost numit comisar al vămilor la Edinburgh.  În

În ianuarie 1778 Smith a fost numit comisar al vămilor la Edinburgh. În anul 1787 a fost numit lord rector al Universităţii Glasgow. Adam Smith s-a stins din viaţă la 17 iulie 1790. Cu a săptămână înainte de a muri, Smith a cerut

prietenilor săi să-i ardă manuscrisele, în afară de câteva, lucru pe care l-a controlat personal. În felul acesta 16 volume de manuscrise au fost distruse fără ca cineva fi avut voie măcar să cerceteze conţinutul lor.(N.N. Constantinescu)

4.3. Avuţia naţiunilor  După 12 ani de trudă, 1764-1776, Adam Smith a încheiat lucrul
4.3. Avuţia naţiunilor  După 12 ani de trudă, 1764-1776, Adam Smith a încheiat lucrul
4.3. Avuţia naţiunilor  După 12 ani de trudă, 1764-1776, Adam Smith a încheiat lucrul
4.3. Avuţia naţiunilor  După 12 ani de trudă, 1764-1776, Adam Smith a încheiat lucrul
4.3. Avuţia naţiunilor
4.3. Avuţia naţiunilor

După 12 ani de trudă, 1764-1776, Adam Smith a încheiat lucrul la

opera sa fundamentală Avuţia naţiunilor, iar literatura economică

mondială a primit cea mai frumoasă scriere de Economie politică

din toate timpurile.

Avuţia naţiunilor nu trebuie considerată doar un manual de economie politică, deoarece sugerează măsurile care pot asigura populaţiei un venit abundent, iar comunităţii resurse suficiente pentru funcţionarea normală a serviciilor publice.

Punctul de plecare în demersul ştiinţific al lui Adam Smith a fost

găsirea răspunsului la întrebarea Ce este bogăţia şi cum poate fi

ea sporită?!”

Problematica metodei de cercetare a realităţii economice, folosită de A. Smith a preocupat pe gânditorii care i-au urmat şi s-a apreciat acesta a abordat două tipuri de probleme:

a)

analiza fiziologiei interne a societăţii în care a trăit;

b)

descrierea formelor de existenţă ale acestei societăţi,

încercând să găsească terminologia corespunzătoare.

formelor de existenţă ale acestei societăţi , încercând să găsească terminologia corespunzătoare . 9
formelor de existenţă ale acestei societăţi , încercând să găsească terminologia corespunzătoare . 9
formelor de existenţă ale acestei societăţi , încercând să găsească terminologia corespunzătoare . 9
formelor de existenţă ale acestei societăţi , încercând să găsească terminologia corespunzătoare . 9
 Pentru a răspunde celor două probleme, Smith foloseşte două metode de cercetare: 1. metoda
 Pentru a răspunde celor două probleme, Smith foloseşte două metode de cercetare: 1. metoda
 Pentru a răspunde celor două probleme, Smith foloseşte două metode de cercetare: 1. metoda
 Pentru a răspunde celor două probleme, Smith foloseşte două metode de cercetare: 1. metoda

Pentru a răspunde celor două probleme, Smith

foloseşte două metode de cercetare:

1.

metoda esoterică sau abstractizarea care constă în

dezvăluirea esenţei fenomenelor, a legăturilor lor

interne;

2.

metoda exoterică sau descrierea care constă în

sistematizarea şi clasificarea fenomenelor de

suprafaţă, în prezentarea legăturilor exterioare ale proceselor şi fenomenelor.

 Dualitatea metodei de cercetare a lui A. Smith are următoarele explicaţii : 1. Bivalenţa
 Dualitatea metodei de cercetare a lui A. Smith are următoarele explicaţii : 1. Bivalenţa
 Dualitatea metodei de cercetare a lui A. Smith are următoarele explicaţii : 1. Bivalenţa
 Dualitatea metodei de cercetare a lui A. Smith are următoarele explicaţii : 1. Bivalenţa

Dualitatea metodei de cercetare a lui A. Smith are următoarele explicaţii:

1. Bivalenţa obiectivelor urmărite. Pe de o parte, Smith a dorit sistematizeze cunoştinţele şi gândirea economică de până la el,

într-o concepţie unitară proprie. În acest scop a folosit metoda abstractizării şi a elaborat o gândire logică, ştiinţifică. Pe de altă

parte, dorinţa sa de a înregistra fenomene şi procese neabordate

anterior, l-a obligat să facă muncă de pionerat, folosind

descrierea, dar nu a reuşit să prelucreze unitar noile aspecte ale

realităţii din economie şi societate.

2 . Influenţa doctrinei fiziocrate . Din această perspectivă, Smith va prelua în gândirea sa
2 . Influenţa doctrinei fiziocrate . Din această perspectivă, Smith va prelua în gândirea sa
2 . Influenţa doctrinei fiziocrate . Din această perspectivă, Smith va prelua în gândirea sa
2 . Influenţa doctrinei fiziocrate . Din această perspectivă, Smith va prelua în gândirea sa

2 . Influenţa doctrinei fiziocrate. Din această perspectivă, Smith va prelua în gândirea sa elemente ale doctrinei religioase, dar va

elabora o paradigmă preponderent ştiinţifică, însă cu unele

conotaţii religioase.

3. Economia de mărfuri generalizate era la început. Manufactura

a contribuit hotărâtor la generalizarea producţiei de mărfuri şi a

creat condiţiile trecerii spre maşinism. În timpul lui Smith, legile economice obiective ale producţiei de mărfuri erau incipiente,

motiv pentru care el nu a putut le studieze şi să elaboreze un

sistem unitar de gândire pe baza lor.

4 . Dualitatea metodei de cercetare l-a condus pe Smith la elaborarea unei paradigme
4 . Dualitatea metodei de cercetare l-a condus pe Smith la elaborarea unei paradigme
4 . Dualitatea metodei de cercetare l-a condus pe Smith la elaborarea unei paradigme
4 . Dualitatea metodei de cercetare l-a condus pe Smith la elaborarea unei paradigme

4 .

Dualitatea

metodei

de

cercetare

l-a

condus

pe

Smith

la

elaborarea

unei

paradigme

duale

cu

privire

la

activitatea

economică:

a)

a pus bazele teoriei valoare-muncă, întregul său sistem de gândire fiind străbătut de logica imprimată de acest demers;

b)

a preluat şi a promovat elemente ale teoriei valoare-utilitate.

În concepţia lui A. Smith, capitalismul reprezintă expresia

raţiunii umane, reprezentând ordinea naturală, în timp ce

feudalismul era contrar raţiunii umane, contrar ordinii omului.

 Smith sesizează că economia este guvernată de legi obiective , dar apreciază că acestea
 Smith sesizează că economia este guvernată de legi obiective , dar apreciază că acestea
 Smith sesizează că economia este guvernată de legi obiective , dar apreciază că acestea
 Smith sesizează că economia este guvernată de legi obiective , dar apreciază că acestea

Smith sesizează că economia este guvernată de legi obiective, dar apreciază că

acestea sunt la fel de naturale ca şi capitalismul.

Conceptul fundamental în jurul căruia se dezvoltă întregul sistem de gândire al lui Adam Smith este HOMO OECONOMICUS. Acesta reprezintă prototipul agentului economic liberal şi se caracterizează prin următoarele trăsături distinctive:

este perfect raţional;

este perfect egoist;

este perfect liber;

este perfect concurenţial;

este perfect social.

Adam Smith apreciază că munca reprezintă sursa întregii bogăţii a societăţii:

Munca anuală a oricărei naţiuni constituie fondul care dintotdeauna o aprovizionează cu toate bunurile necesare şi de înlesnire a traiului, pe care le

consumă anual şi care constau totdeauna, fie în produsul imediat al acestei munci,

fie în ceea ce se cumpără cu acest produs de la alte naţiuni.

Această afirmaţie constituie paradigma generală a teoriei lui A.

Smith, iar în felul acesta a pus bazele ştiinţifice ale teoriei valorii-

muncă şi a explicat prin prisma ei cele mai multe din fenomenele şi procesele cercetate.

Referindu-se la dualitatea metodei de cercetare şi a paradigmei lui Smith, Karl Marx afirma:

contradicţiile lui Adam Smith prezintă interes prin aceea

avansează problemele pe care el nu le rezolvă, dar le pune totuşi prin însuşi faptul se contrazice. Instinctul său sigur în această

“[

]

privinţă este învederat cel mai bine e faptul că urmaşii lui, în polemica dintre ei, preiau de la el când o latură, când cealaltă.

mai bine e faptul că urmaşii lui, în polemica dintre ei, preiau de la el când
mai bine e faptul că urmaşii lui, în polemica dintre ei, preiau de la el când
mai bine e faptul că urmaşii lui, în polemica dintre ei, preiau de la el când
mai bine e faptul că urmaşii lui, în polemica dintre ei, preiau de la el când
 Sesizând că bogăţia constă în totalitatea bunurilor marfare, Smith a dezvoltat într-o manieră originală
 Sesizând că bogăţia constă în totalitatea bunurilor marfare, Smith a dezvoltat într-o manieră originală
 Sesizând că bogăţia constă în totalitatea bunurilor marfare, Smith a dezvoltat într-o manieră originală
 Sesizând că bogăţia constă în totalitatea bunurilor marfare, Smith a dezvoltat într-o manieră originală

Sesizând că bogăţia constă în totalitatea bunurilor marfare, Smith a dezvoltat într-o manieră originală factorii care contribuie la creşterea ei:

a) Diviziunea muncii: prin specializare se măreşte continuu volumul şi productivitatea muncii şi, odată cu ele, sporeşte proporţional bogăţia naţională.

b) Mărimea şi evoluţia capitalului: de dimensiunea capitalului

depinde, direct proporţional, numărul celor atraşi în procesul producţiei, se adânceşte productivitatea muncii şi sporeşte bogăţia naţională.

c) Politica economică liberală: ideea centrală a lui A. Smith este

libertatea economică, deoarece homo oeconomicusse îndreaptă în mod natural spre maximum de eficienţă şi prosperitate, fără nici o intervenţie din partea forţelor exterioare. Orice imixtiune

externă în activitatea sa împiedică maximizarea eficienţei şi

prosperităţii.

4.4. Bogăţia naţională şi sfera productivă
4.4. Bogăţia naţională şi sfera
productivă

Obiectivul principal al preocupărilor teoretice al lui Smith îl constituie

studiul bogăţiei naţiunii.

Clasicul englez defineşte bogăţiei naţionale ca fiind totalitatea bunurilor marfare de care dispune o naţiune la un moment dat.

Prin această definiţie, autorul realizează progrese însemnate în ştiinţa

economică:

a) lărgeşte sfera de cuprindere a bogăţiei naţionale de la o singură categorie de bunuri (agricole) spre toate bunurile bancare;

b) lărgeşte sfera productivă de la o singură ramură (circulaţia) spre

totalitatea activităţilor producţiei de mărfuri;

c) apreciază că există trei factori de producţie: natura, munca şi capitalul, dar atribuie muncii rolul de factor primordial al producţiei.

de producţie : natura, munca şi capitalul, dar atribuie muncii rolul de factor primordial al producţiei
de producţie : natura, munca şi capitalul, dar atribuie muncii rolul de factor primordial al producţiei
de producţie : natura, munca şi capitalul, dar atribuie muncii rolul de factor primordial al producţiei
de producţie : natura, munca şi capitalul, dar atribuie muncii rolul de factor primordial al producţiei
 Sursa principală a bogăţiei este munca, dar nu toată munca depusă în societate produce
 Sursa principală a bogăţiei este munca, dar nu toată munca depusă în societate produce
 Sursa principală a bogăţiei este munca, dar nu toată munca depusă în societate produce
 Sursa principală a bogăţiei este munca, dar nu toată munca depusă în societate produce

Sursa principală a bogăţiei este munca, dar nu toată munca depusă în societate produce bogăţie. Numai munca produsă în

sfera producţiei de mărfuri este productivă.

Există un fel de muncă ce adaugă la valoarea obiectului asupra căruia se exercită; există un altul, care n-are acelaşi efect. Primul

fel, producând o valoare, poate fi numit muncă productivă; cel

de-al doilea muncă neproductivă.(Adam Smith)

Din acest citat reiese munca ce adaugă o valoare la alta este productivă, iar munca ce nu adaugă o valoare la alta este

neproductivă.

 Adam Smith pune semnul identităţii între munca productivă şi munca încorporată într-o marfă –
 Adam Smith pune semnul identităţii între munca productivă şi munca încorporată într-o marfă –
 Adam Smith pune semnul identităţii între munca productivă şi munca încorporată într-o marfă –
 Adam Smith pune semnul identităţii între munca productivă şi munca încorporată într-o marfă –

Adam Smith pune semnul identităţii între munca productivă şi munca încorporată într-o marfă – bun

material sau serviciu care poate fi vândută şi în urma

căreia se obţine un venit net. Deci, condiţiile ca munca

fie productivă sunt:

1. creeze o marfă (bun material sau serviciu);

2. creeze venit net.

Analizând populaţia, Smith apreciază că în societate

există:

1. populaţia utilă, care la rândul ei este formată din:

a) populaţia productivă: ocupată în producţia de

mărfuri, adică în sfera producerii bogăţiei;

b) populaţia neproductivă: ocupată în activităţi utile,

dar care nu produc mărfuri, adică nu produc bogăţie;

2. populaţia celor care nu muncesc deloc.

utile, dar care nu produc mărfuri, adică nu produc bogăţie ; 2. populaţia celor care nu
utile, dar care nu produc mărfuri, adică nu produc bogăţie ; 2. populaţia celor care nu
utile, dar care nu produc mărfuri, adică nu produc bogăţie ; 2. populaţia celor care nu
utile, dar care nu produc mărfuri, adică nu produc bogăţie ; 2. populaţia celor care nu

Bogăţia oricărei naţiuni provine din două surse:

1. produsul anual al pământului; 2. produsul anual al muncii productive.

Smith a fundamentat următoarea relaţie:

Bogăţia naţională = Produsul anual al pământului +

Produsul anual al muncii productive (mărfuri cu

existenţă materială sau servicii + stocul naţional de metale preţioase)

al muncii productive (mărfuri cu existenţă materială sau servicii + stocul naţional de metale preţioase )
al muncii productive (mărfuri cu existenţă materială sau servicii + stocul naţional de metale preţioase )
al muncii productive (mărfuri cu existenţă materială sau servicii + stocul naţional de metale preţioase )
al muncii productive (mărfuri cu existenţă materială sau servicii + stocul naţional de metale preţioase )
 Factorii sporirii bogăţiei naţionale sunt: a) creşterea numărului muncitorilor productivi; b) creşterea
 Factorii sporirii bogăţiei naţionale sunt: a) creşterea numărului muncitorilor productivi; b) creşterea
 Factorii sporirii bogăţiei naţionale sunt: a) creşterea numărului muncitorilor productivi; b) creşterea
 Factorii sporirii bogăţiei naţionale sunt: a) creşterea numărului muncitorilor productivi; b) creşterea

Factorii sporirii bogăţiei naţionale sunt:

a) creşterea numărului muncitorilor productivi;

b) creşterea productivităţii muncii din sfera productivă.

Făcând o analiză mai amănunţită, Smith apreciază că sporirea capitalului

este factorul hotărâtor atât pentru creşterea numărului celor ocupaţi în sfera productivă, cât şi pentru ridicarea productivităţii muncii. Deci, capitalul este,

în ultimă instanţă, factorul hotărâtor al creării şi sporirii bogăţiei oricărei

naţiuni.

Din această afirmaţie rezultă că factorii de care depinde bogăţia oricărei naţiuni sunt:

a) natura;

b) munca productivă (volumul şi productivitatea ei):

c) capitalul (volumul şi evoluţia sa).

Sursa principală pentru sporirea capitalului este economisirea.

 Adam Smith consideră că bogăţia oricărei naţiuni se împarte în mod normal în două
 Adam Smith consideră că bogăţia oricărei naţiuni se împarte în mod normal în două
 Adam Smith consideră că bogăţia oricărei naţiuni se împarte în mod normal în două
 Adam Smith consideră că bogăţia oricărei naţiuni se împarte în mod normal în două

Adam Smith consideră că bogăţia oricărei naţiuni se împarte în mod normal în două părţi:

1. o parte pentru reconstituirea capitalului, este destinată pentru înlocuirea capitalului material consumat şi pentru

întreţinerea muncitorilor productivi;

2. o parte pentru formarea venitului, care poate întreţine atât muncitorii productivi, cât şi neproductivi, precum şi

pentru întreţinerea celor care nu muncesc.

 Pe măsura sporirii bogăţiei acumulate sub formă de capital, raportul dintre contribuţia factorilor la
 Pe măsura sporirii bogăţiei acumulate sub formă de capital, raportul dintre contribuţia factorilor la
 Pe măsura sporirii bogăţiei acumulate sub formă de capital, raportul dintre contribuţia factorilor la
 Pe măsura sporirii bogăţiei acumulate sub formă de capital, raportul dintre contribuţia factorilor la

Pe măsura sporirii bogăţiei acumulate sub formă de capital, raportul dintre contribuţia factorilor la producerea bogăţiei se modifică şi el. Astfel, creşte mai mult aportul muncii productive decât al naturii. Din această perspectivă, destinaţia bogăţiei naţionale este

următoarea:

Bogăţia naţională = Fondul de înlocuire a capitalului consumat + Venitul net.

4.5. Diviziunea muncii  Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind de volumul de
4.5. Diviziunea muncii  Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind de volumul de
4.5. Diviziunea muncii  Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind de volumul de
4.5. Diviziunea muncii  Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind de volumul de
4.5. Diviziunea muncii
4.5. Diviziunea muncii

Crearea, mărimea şi evoluţia bogăţiei oricărei naţiuni depind de volumul de muncă depusă în sfera productivă şi de

productivitatea muncii.

În

concepţia

lui

Smith,

productivitatea

muncii

depinde

de

diviziunea muncii.

Autorul îşi începe Cartea I a operei sale fundamentale cu analiza diviziunii muncii şi abordează următoarele probleme:

- cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii;

- efectele diviziunii muncii asupra bogăţiei naţionale;

- factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii;

- limitele diviziunii muncii.

Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii  Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că
Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii  Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că
Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii  Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că
Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii  Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că
Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii
Cauzele apariţiei şi mecanismele diviziunii muncii

Istoria dezvoltării societăţii umane demonstrează că diviziunea muncii a apărut ca urmare creşterii nevoilor de consum şi a dezvoltării forţelor productive.

Diviziunea muncii a fost cauza iniţială şi esenţială a apariţiei producţiei de

mărfuri şi reprezintă condiţia fundamentală a menţinerii ei.

Adam Smith susţine că “diviziunea muncii decurge din schimb.

Diviziunea muncii este factorul social care diferenţiază indivizii din societatea umană:

Deosebirea dintre cele mai deosebite individualităţi, de exemplu dintre filozof şi hamal, se pare nu provine atât de mult de la natură, cât din deprinderi, moravuri şi educaţie. Când vin amândoi pe lume, în primii şase sau opt ani de viaţă, se aseamănă foarte mult, nici părinţii, nici tovarăşii lor de viaţă

neputând observe vreo diferenţă remarcabilă între ei. Cam la această

vârstă, sau curând după aceea, ei sunt puşi la ocupaţii foarte diferite. Atunci începe se observe deosebirea de aptitudini, care se dezvoltă treptat, până când în cele din urmă, vanitatea filozofului abia de mai recunoaşte oarecare asemănare între ei.

 Diviziunea muncii îi face pe oameni să fie solidari unii cu alţii , să
 Diviziunea muncii îi face pe oameni să fie solidari unii cu alţii , să
 Diviziunea muncii îi face pe oameni să fie solidari unii cu alţii , să
 Diviziunea muncii îi face pe oameni să fie solidari unii cu alţii , să

Diviziunea muncii îi face pe oameni fie solidari unii cu alţii, -şi fie folositori unii altora, intre în relaţii interesate de schimb.

Cu cât diviziunea muncii este mai dezvoltată, oamenii

mai specializaţi şi deosebirile dintre ei mai mari, cu atât

eu sunt mai strâns legaţi prin relaţii de schimb şi mai

folositori unii altora.

Efectele diviziunii muncii asupra bogăţiei naţionale
Efectele diviziunii muncii asupra bogăţiei naţionale

Cu toate se afirmă că diviziunea muncii este

rezultatul diversificării nevoilor umane şi al dezvoltării

forţelor productive, Adam Smith afirmă contrariul.

Cea mai mare perfecţionare a forţelor productive ale muncii şi în mare parte priceperea, îndemânarea şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de pretutindeni par a fi efectele diviziunii muncii.

şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de pretutindeni par a fi efectele
şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de pretutindeni par a fi efectele
şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de pretutindeni par a fi efectele
şi chibzuinţa cu care se conduce sau se execută munca de pretutindeni par a fi efectele

El apreciază că diviziunea muncii este factorul principal care măreşte cantitatea de muncă a societăţii productive, îi sporeşte productivitatea şi asigură creşterea bogăţiei naţionale.

Diviziunea muncii asigură:

- creşterea îndemânării fiecărui lucrător în parte;

- inventarea unui număr mare de maşini, care uşurează şi reduc

munca, făcând un singur om capabil să producă cât producţia mai

multor oameni;

- economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de

la un fel de muncă la alta.

mai multor oameni; - economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un
mai multor oameni; - economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un
mai multor oameni; - economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un
mai multor oameni; - economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un
Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat.  Crearea şi
Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat.  Crearea şi
Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat.  Crearea şi
Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat.  Crearea şi

Efectul direct al diviziunii muncii este creşterea productivităţii lucrătorului specializat.

Crearea şi sporirea bogăţiei Marii Britanii au fost obiectivele principale ale demersului ştiinţific al lui A. Smith. El apreciază că promovarea ramurilor cu productivitatea cea mai mare este calea cea mai importantă pentru accelerarea progresului naţiunii engleze.

Înclinaţia spre schimb

Înclinaţia spre schimb Diviziunea Creşterea Sporirea

Diviziunea

Înclinaţia spre schimb Diviziunea Creşterea Sporirea

Creşterea

Înclinaţia spre schimb Diviziunea Creşterea Sporirea

Sporirea

muncii

productivităţii

bogăţiei

Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii  Smith apreciază că extinderea şi dezvoltarea diviziunii
Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii  Smith apreciază că extinderea şi dezvoltarea diviziunii
Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii  Smith apreciază că extinderea şi dezvoltarea diviziunii
Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii  Smith apreciază că extinderea şi dezvoltarea diviziunii
Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii
Factorii de care depinde extinderea diviziunii muncii

Smith apreciază că extinderea şi dezvoltarea diviziunii muncii sunt determinate de doi factori esenţiali, şi anume: extensiunea

pieţei şi acumularea prealabilă a capitalului.

aceasta

depinde de următoarele împrejurări:

- numărul populaţiei dintr-un anumit teritoriu;

- densitatea populaţiei pe spaţiul respectiv;

- poziţia geografică a localităţii sau a spaţiului analizat;

- infrastructura zonei respective;

- nivelul de dezvoltare atins şi faza ciclului în care se află economia localităţii sau a zonei respective.

Referindu-se

la

dimensiunea

pieţei,

el

apreciază

În ceea ce priveşte acumularea prealabilă a capitalului, autorul apreciază că, aceasta este premisa iniţială pentru extinderea diviziunii muncii.

Capitalul acumulat şi volumul acestei acumulări determină în mod direct proporţional numărul populaţiei

ocupate (cu cât capitalul este mai mare, cu atât se poate atrage în producţie mai multă forţă de muncă, iar

diviziunea muncii de adânceşte).

cu atât se poate atrage în producţie mai multă forţă de muncă, iar diviziunea muncii de
cu atât se poate atrage în producţie mai multă forţă de muncă, iar diviziunea muncii de
cu atât se poate atrage în producţie mai multă forţă de muncă, iar diviziunea muncii de
cu atât se poate atrage în producţie mai multă forţă de muncă, iar diviziunea muncii de
Limitele diviziunii muncii
Limitele diviziunii muncii

Atunci când analizează avantajele diviziunii muncii, Smith pune în evidenţă şi unele consecinţe negative ale acesteia asupra

muncitorilor.

Astfel, susţine intervenţia statului pentru a asigura populaţiei un anumit nivel de instruire, iar pentru anumite categorii de cetăţeni

susţine necesitatea educaţiei permanente.

Statul poate impune aproape întregii mase a populaţiei necesitatea de a-şi însuşi instrucţiunea elementară, obligând pe fiecare cetăţean să se supună unui examen sau unei probe privitoare la aceste

cunoştinţe, înainte de a obţine admiterea într-o organizaţie

profesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie, fie la sat, fie la oraş.

organizaţie profesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie, fie la sat, fie
organizaţie profesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie, fie la sat, fie
organizaţie profesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie, fie la sat, fie
organizaţie profesională sau înainte de a fi autorizat să înceapă o meserie, fie la sat, fie
4.6. Teoria valorii şi a preţurilor
4.6. Teoria valorii şi a preţurilor

Adam Smith este recunoscut prin faptul a pus, pentru

prima data în evoluţie gândiri economice, problema valorii

în centrul explicării fenomenelor economice.

Autorul porneşte în studiul său de la cuvântul valoare:

Cuvântul valoare a două înţelesuri: uneori exprimă utilitatea unui anumit obiect, iar alteori puterea de

cumpărare a altor bunuri, pe care o posesia acelui obiect. Una poate fi numită valoare de întrebuinţare, alta

valoare de schimb.

pe care o dă posesia acelui obiect. Una poate fi numită valoare de întrebuinţare , alta
pe care o dă posesia acelui obiect. Una poate fi numită valoare de întrebuinţare , alta
pe care o dă posesia acelui obiect. Una poate fi numită valoare de întrebuinţare , alta
pe care o dă posesia acelui obiect. Una poate fi numită valoare de întrebuinţare , alta

Valoarea de schimb a mărfurilor. Preţul real şi preţurile sale componente

În

îşi

satisface majoritatea nevoilor prin schimbul cu alţi

producători specializaţi. În aceasta situaţie produsul

muncii devine marfă.

cadrul

producţiei

de

mărfuri

fiecare

individ

iar

aceasta diferă de la o marfă la alta. Valorile de întrebuinţare ale mărfurilor nu pot fi comparate între ele prin utilitate, ceea ce impune identificarea unor elemente comune care le facă

Fiecare

marfă

produce

valoare

de

întrebuinţare,

comparabile şi pe baza cărora să se stabilească raportul

de schimb.

produce valoare de întrebuinţare , comparabile şi pe baza cărora să se stabilească raportul de schimb.
produce valoare de întrebuinţare , comparabile şi pe baza cărora să se stabilească raportul de schimb.
produce valoare de întrebuinţare , comparabile şi pe baza cărora să se stabilească raportul de schimb.
produce valoare de întrebuinţare , comparabile şi pe baza cărora să se stabilească raportul de schimb.
 Adam Smith nu a studiat explicit problematica “substanţei valorii”, ci a încercat să evidenţieze
 Adam Smith nu a studiat explicit problematica “substanţei valorii”, ci a încercat să evidenţieze
 Adam Smith nu a studiat explicit problematica “substanţei valorii”, ci a încercat să evidenţieze
 Adam Smith nu a studiat explicit problematica “substanţei valorii”, ci a încercat să evidenţieze

Adam Smith nu a studiat explicit problematica “substanţei valorii”, ci a încercat să evidenţieze măsura valorii de schimb a valorii:

valoarea oricărei mărfi, pentru persoana care o

posedă şi care înţelege să nu o întrebuinţeze sau nu o consume personal, ci o schimbe cu altă marfă, este

egală cu cantitatea de muncă ce-i posibilitatea le

cumpere sau să dispună de ele. Munca, prin urmare, este măsura valorii de schimb a tuturor mărfurilor.

 În această situaţie , autorul introduce elemente contradictorii: 1.determinarea valorii mărfurilor prin
 În această situaţie , autorul introduce elemente contradictorii: 1.determinarea valorii mărfurilor prin
 În această situaţie , autorul introduce elemente contradictorii: 1.determinarea valorii mărfurilor prin
 În această situaţie , autorul introduce elemente contradictorii: 1.determinarea valorii mărfurilor prin

În această situaţie, autorul introduce elemente contradictorii:

1.determinarea valorii mărfurilor prin cantitatea de muncă necesară

pentru producerea lor; 2. determinarea valorii prin cantitatea de muncă vie prin care se poate cumpăra o marfă. Prin afirmaţia “munca este măsura reală a valorii de schimb” Smith pune baze ştiinţifice importante şi aduce o contribuţie majoră la fundamentarea teoriei valoare-muncă. În concepţia lui Smith, valoarea mărfurilor este formată din două componente:

1. valoarea mijloacelor de producţie folosite şi consumate;

2. valoarea nou creată, adăugată la munca muncitorilor.

Valoarea nou creată este descompusă în trei componente:

a) salariu, care revine proprietarului factorului Muncă;

b) profitul, care revine proprietarilor factorului Capital;

c) renta, însuşită de proprietarii factorului Natură.

Analiza este continuată, iar Smith a apreciat munca este preţul real al mărfurilor, iar banii sunt doar preţul lor nominal.

Astfel, munca are un preţ real care constă în cantitatea de bunuri necesare şi de înlesnire a traiului, date în schimbul unei munci, precum şi un preţ nominal reprezentat prin cantitatea de bani.

a traiului, date în schimbul unei munci, precum şi un preţ nominal reprezentat prin cantitatea de
a traiului, date în schimbul unei munci, precum şi un preţ nominal reprezentat prin cantitatea de
a traiului, date în schimbul unei munci, precum şi un preţ nominal reprezentat prin cantitatea de
a traiului, date în schimbul unei munci, precum şi un preţ nominal reprezentat prin cantitatea de
4.7. Preţul natural şi preţul de piaţă al mărfurilor  Smith consideră că în orice
4.7. Preţul natural şi preţul de piaţă al mărfurilor  Smith consideră că în orice
4.7. Preţul natural şi preţul de piaţă al mărfurilor  Smith consideră că în orice
4.7. Preţul natural şi preţul de piaţă al mărfurilor  Smith consideră că în orice
4.7. Preţul natural şi preţul de piaţă al mărfurilor
4.7. Preţul natural şi preţul de piaţă al mărfurilor

Smith consideră că în orice societate sau regiune există un nivel

obişnuit sau mijlociu al salariului, profitului şi rentei.

Când preţul unei mărfi oarecare nu este nici mai mare, nici mai mic

decât acela care este suficient pentru a plăti renta pământului, salariile muncitorilor şi profiturile capitalului întrebuinţat pentru a produce, a

prepara şi a aduce această marfă pe piaţă, potrivit nivelurilor lor

naturale, atunci marfa este vândută la preţul ei natural .

Preţul natural corespunde costului de producţie deoarece marfa este în acest caz vândută exact cu cât valorează, sau cu cât l-a costat în

realitate pe acela care o aduce pe piaţă.

Preţul real la care se vinde o marfă se numeşte preţul ei de piaţă.

4.8. Teoria capitalului
4.8. Teoria capitalului

În cea de a doua carte a sa, Adam Smith se ocupă de analiza capitalului,

acesta fiind considerat factorul principal al sporirii forţei productive a muncii.

venitul, se împarte, în mod normal, în două părţi. Una din ele,

adesea cea mai mare, este în primul rând destinată să reconstituie

capitalul sau să reînnoiască partea de alimente, materiale şi produse finite, care a fost retrasă dintr-un capital; cealaltă, e destinată să formeze u venit, fie posesorului acestui capital ca profit, fie vreunei alte persoane ca rentă a pământului.

Astfel, autorul consideră că, produsul anual al unei naţiuni se împarte în două componente:

1. capitalul; 2. venitul care este sursa principală a capitalului.

se împarte în două componente:  1. capitalul;  2. venitul care este sursa principală a
se împarte în două componente:  1. capitalul;  2. venitul care este sursa principală a
se împarte în două componente:  1. capitalul;  2. venitul care este sursa principală a
se împarte în două componente:  1. capitalul;  2. venitul care este sursa principală a

A. Smith defineşte capitalul ca fiind o sumă de bani care aduce un venit deţinătorului său. Capitalul aduce deţinătorului său un venit suplimentar, iar venitul obişnuit se consumă fără să aducă un venit. Când venitul unei persoane este destul de mare, el se împarte în două componente:

1. partea de la care aşteaptă un venit se numeşte capitalul său; 2. cealaltă parte este folosită pentru aprovizionarea cu bunuri pentru consumul imediat.

capitalul său ;  2. cealaltă parte este folosită pentru aprovizionarea cu bunuri pentru consumul imediat.
capitalul său ;  2. cealaltă parte este folosită pentru aprovizionarea cu bunuri pentru consumul imediat.
capitalul său ;  2. cealaltă parte este folosită pentru aprovizionarea cu bunuri pentru consumul imediat.
capitalul său ;  2. cealaltă parte este folosită pentru aprovizionarea cu bunuri pentru consumul imediat.
 Referindu-se la structura internă a capitalului, Smith distinge două componente:  a) capitalul poate
 Referindu-se la structura internă a capitalului, Smith distinge două componente:  a) capitalul poate
 Referindu-se la structura internă a capitalului, Smith distinge două componente:  a) capitalul poate
 Referindu-se la structura internă a capitalului, Smith distinge două componente:  a) capitalul poate

Referindu-se la structura internă a capitalului, Smith distinge două componente:

a) capitalul poate fi folosit pentru a cultiva, a prelucra sau a cumpăra bunuri şi a le vinde din nou cu un profit. Acesta este

capitalul circulant şi aduce un venit prin deposedarea sa.

B) capitalul poate fi utilizat pentru ameliorări ale solului, pentru cumpărări de maşini şi unelte de muncă sau pentru lucrări asemănătoare, care aduc un venit sau profit, fără să-şi

schimbe posesorul sau circule într-un fel oarecare. Acesta

este capitalul fix şi aduce un venit fără să-şi schimbe posesorul sau fără să circule într-un fel oarecare.

Din ambele componente ale capitalului se obţine profit, dar în mod diferit. Astfel, din capital fix patronul obţine profit prin

păstrarea acestuia în posesia sa, în timp ce din capitalul circulant obţine profit prin deposedarea sa.

Capitalul oricărei naţiuni aduce venit numai dacă este întrebuinţat şi continuu

sporit prin acumulare. Smith apreciază că există două modalităţi importante de

utilizare a capitalului:

1. într-o activitate productivă nemijlocită;

2. împrumutat.

El sugerează folosirea capitalului productivi în ordine, în următoarele activităţi:

în agricultură, în manufactură, în comerţul cu ridicata, în comerţul cu amănuntul şi în transport.

Capitalul de împrumut aduce un venit, la fel ca orice alt capital productiv. Pe

măsura sporirii capitalului total al fiecărui întreprinzător şi al naţiunii, se atrag

în sfera productivă tot mai mulţi lucrători, se adânceşte diviziunea muncii, se măreşte forţa productivă a muncii şi creşte bogăţia naţională. Dimensiunile capitalului de împrumut cresc odată cu şi în măsura în care sporeşte capitalul total al unei naţiuni.

Profitul este sursa dobânzii capitalului împrumutat, iar sporirea capitalului, duce la creşterea salariilor, ceea ce tinde să scadă profitul.

În această situaţie, concurenţa dintre întreprinzători contribuie la formarea profitului mijlociu.

 În această situaţie , concurenţa dintre întreprinzători contribuie la formarea profitului mijlociu. 43
 În această situaţie , concurenţa dintre întreprinzători contribuie la formarea profitului mijlociu. 43
 În această situaţie , concurenţa dintre întreprinzători contribuie la formarea profitului mijlociu. 43
 În această situaţie , concurenţa dintre întreprinzători contribuie la formarea profitului mijlociu. 43
4.9. Teoria banilor  Banii au apărut ca o necesitate a producţie marfare de schimb.
4.9. Teoria banilor  Banii au apărut ca o necesitate a producţie marfare de schimb.
4.9. Teoria banilor  Banii au apărut ca o necesitate a producţie marfare de schimb.
4.9. Teoria banilor  Banii au apărut ca o necesitate a producţie marfare de schimb.
4.9. Teoria banilor
4.9. Teoria banilor

Banii au apărut ca o necesitate a producţie marfare de schimb.

Trocul îngreuna schimbul de mărfuri, deoarece nu existau întotdeauna corelaţii bine stabilite cu privire la raportul de schimb şi nu exista pe piaţă un echivalent general al schimbului.

Cu timpul, s-a desprins din rândul mărfurilor o marfă cu caracter de echivalent general al valorii celorlalte şi de instrument general al schimbului, acesta fiind marfa-bani.

Adam Smith consideră banii ca fiind o componentă specială a

capitalului circulant, cu ajutorul căreia “celelalte părţi sunt puse

în circulaţie şi distribuite consumatorilor lor fireşti.

 El respinge concepţia mercantilistă conform căreia bogăţia unei naţiuni ar consta în bani şi
 El respinge concepţia mercantilistă conform căreia bogăţia unei naţiuni ar consta în bani şi
 El respinge concepţia mercantilistă conform căreia bogăţia unei naţiuni ar consta în bani şi
 El respinge concepţia mercantilistă conform căreia bogăţia unei naţiuni ar consta în bani şi

El respinge concepţia mercantilistă conform căreia bogăţia unei naţiuni ar consta în bani şi metale preţioase. În cazul circulaţiei aurului şi argintului, Smith consideră că, reglarea cantităţii de bani se face automat în funcţie de evoluţia “producţiei imediate a pământului şi a muncii ţării respectiveprin două mişcări:

1.

în

cazul

reducerii

producţiei

interne,

banii

se

exportă

încurajând

importul de produse din străinătate, pentru acoperirea nevoilor interne;

2. în cazul sporirii producţiei interne, este nevoie de o cantitate suplimentară de aur şi argint pentru a asigura buna circulaţie, situaţie în

care o parte din sporul producţiei va fi folosită pentru cumpărarea de astfel

de metale.

 Referindu-se la funcţiile banilor, autorul apreciază că aceştia îndeplinesc două funcţii : mijloc de
 Referindu-se la funcţiile banilor, autorul apreciază că aceştia îndeplinesc două funcţii : mijloc de
 Referindu-se la funcţiile banilor, autorul apreciază că aceştia îndeplinesc două funcţii : mijloc de
 Referindu-se la funcţiile banilor, autorul apreciază că aceştia îndeplinesc două funcţii : mijloc de

Referindu-se la funcţiile banilor, autorul apreciază că aceştia

îndeplinesc două funcţii: mijloc de circulaţie şi mijloc de măsura

a valorii.

Un loc important în demersul teoretic al lui Smith îl ocupă analiza masei monetare şi a componentelor sale.

La început banii au fost formaţi din aur şi argint, dar cu timpul au

apărut şi banii de hârtie. Referindu-se la anii de hârtie, autorul

apreciază că sunt mai multe feluri de bani de hârtie:

bancnotele (bilete emise de bănci);

biletele la purtător;

bonurile de tezaur;

bonurile maritime;

banii din conturile de numerar (de la bănci).

Plecând de la cele două forme de manifestare ale banilor, Smith consideră că masa monetară se compune din două elemente:

1. banii din metale preţioase;

2. banii din hârtie.

El apreciază că banii din hârtie sunt mai ieftini decât cei din

metale preţioase.

Prin adăugarea banilor din hârtie la cei din metale preţioase se măreşte volumul mărfurilor a căror circulaţie se poate asigura cu ajutorul mase monetare.

Efectele apariţiei banilor din hârtie sunt benefice asupra activităţii productive şi sporesc considerabil bogăţia naţională.

Autorul englez consideră că între banii de hârtie emişi şi banii din

metale preţioase trebuie existe o corelaţie bine determinată. Astfel, masa banilor din hârtie nu poate fi mai mare decât cea a banilor din metale preţioase.

Dacă volumul banilor din hârtie pus în circulaţie întrece volumul banilor din metale preţioase, apare pericolul devalorizării lor. 47

pus în circulaţie întrece volumul banilor din metale preţioase , apare pericolul devalorizării lor. 4 7
pus în circulaţie întrece volumul banilor din metale preţioase , apare pericolul devalorizării lor. 4 7
pus în circulaţie întrece volumul banilor din metale preţioase , apare pericolul devalorizării lor. 4 7
pus în circulaţie întrece volumul banilor din metale preţioase , apare pericolul devalorizării lor. 4 7
 “ Banii de hârtie în circulaţie , care cad mai jos de valoarea monedei
 “ Banii de hârtie în circulaţie , care cad mai jos de valoarea monedei
 “ Banii de hârtie în circulaţie , care cad mai jos de valoarea monedei
 “ Banii de hârtie în circulaţie , care cad mai jos de valoarea monedei

Banii de hârtie în circulaţie, care cad mai jos de valoarea monedei de aur şi argint, nu fac prin aceasta se micşoreze valoarea aurului şi

argintului şi nu fac ca, în acest scop, cantităţi egale din aceste metale

se schimbe cu cantităţi mai mici de alte mărfuri

Pericolul creşterii preţului nominal în bani al mărfurilor afectează numai banii de hârtie, şi raportul dintre aur şi argint, pe de o parte, şi celelalte mărfuri, pe de altă parte.

Din această perspectivă, se poate evidenţia că A. Snith tratează diferit banii din metale preţioase şi banii de hârtie. Astfel, banii din metale preţioase sunt consideraţi adevăraţi, şi doar ei pot îndeplini cele două funcţii: mijloc de măsură a valorii mărfurilor şi mijloc de circulaţie a

mărfurilor.

El apreciază că prin mecanismul liberei concurenţe, volumul banilor din metale preţioase, ca şi cel al celorlalte mărfuri, se reglează de la sine, la fel şi raportul de schimb al lor cu alte mărfuri, în funcţie de

cantitatea de muncă necesară producerii şi comercializării lor.

Banii de hârtie sunt consideraţi doar înlocuitori ai celor din metale preţioase şi pot îndeplini numai funcţia de mijloc de circulaţie.

Adam Smith s-a pronunţat în favoare reglementării stricte a

volumului şi circulaţiei banilor de hârtie.

48

4.10. Teoria repartiţiei
4.10. Teoria repartiţiei

Teoria repartiţiei în concepţia lui A. Smith porneşte de la ideea munca, pământul şi capitalul participă la producerea bogăţiei naţionale şi trebuie genereze venituri

specifice: salariul, renta şi profitul.

la producerea bogăţiei naţionale şi trebuie să genereze venituri specifice: salariul, renta şi profitul. 49
la producerea bogăţiei naţionale şi trebuie să genereze venituri specifice: salariul, renta şi profitul. 49
la producerea bogăţiei naţionale şi trebuie să genereze venituri specifice: salariul, renta şi profitul. 49
la producerea bogăţiei naţionale şi trebuie să genereze venituri specifice: salariul, renta şi profitul. 49
Salariul  “ produsul muncii constituie răsplata naturală sau salariul muncii ” - deci în
Salariul  “ produsul muncii constituie răsplata naturală sau salariul muncii ” - deci în
Salariul  “ produsul muncii constituie răsplata naturală sau salariul muncii ” - deci în
Salariul  “ produsul muncii constituie răsplata naturală sau salariul muncii ” - deci în
Salariul
Salariul

produsul muncii constituie răsplata naturală sau

salariul muncii- deci în gândirea lui Smith salariul

este preţul muncii.

Pe măsură ce pământul şi capitalul intră în proprietatea

privată, produsul muncii nu mai revine în întregime

muncitorului, care l-a creat, ci este împărţit între el, patron şi proprietarul funciar.

Aşadar, valoarea nou creată are ca sursă unică munca

muncitorului.

Autorul susţine că munca are un preţ real şi un preţ nominal.

Preţul real al muncii este cantitatea reală de bunuri

strict necesare şi de înlesnire a traiului, bunuri pe care

această muncă le procură muncitorului.

Preţul nominal al muncii, salariul, este cantitatea de bani obţinută de lucrători după munca prestată.

Preţul în bani al muncii este determinat de:

cererea de muncă; preţul bunurilor necesare şi al celor de înlesnire a traiului.

determinat de:  cererea de muncă ;  preţul bunurilor necesare şi al celor de înlesnire
determinat de:  cererea de muncă ;  preţul bunurilor necesare şi al celor de înlesnire
determinat de:  cererea de muncă ;  preţul bunurilor necesare şi al celor de înlesnire
determinat de:  cererea de muncă ;  preţul bunurilor necesare şi al celor de înlesnire
 Sursele destinate plăţii salariului sunt:  venitul care depăşeşte ceea ce este necesar pentru
 Sursele destinate plăţii salariului sunt:  venitul care depăşeşte ceea ce este necesar pentru
 Sursele destinate plăţii salariului sunt:  venitul care depăşeşte ceea ce este necesar pentru
 Sursele destinate plăţii salariului sunt:  venitul care depăşeşte ceea ce este necesar pentru

Sursele destinate plăţii salariului sunt:

venitul care depăşeşte ceea ce este necesar pentru întreţinerea patronilor;

capitalul care trece peste ceea ce le este necesar patronilor pentru activitatea lor.

A. Smith a apreciat că există cinci împrejurări care diferenţiază

mărimea salariului:

1. plăcerea sau neplăcerea în exercitarea îndeletnicirilor;

2. uşurinţa şi ieftinătatea sau greutatea şi cheltuiala mare penru a le învăţa;

3. caracterul

îndeletnicirilor; 4. încrederea mai mică sau mai mare care trebuie acordată celor care le exercită;

de permanenţă sau de nepermanenţă a

5. posibilitatea sau imposibilitatea accesului la ele.

Împrejurările care acţionează în sensul apropierii salariilor şi câştigurilor în diferite întrebuinţări ale muncii sunt:

a) utilizările să fie bine cunoscute şi stabilite de mai mult timp în regiune; în activităţile nou înfiinţate, salariile sunt mai mari

decât în cele desfăşurate de obicei;

b) muncile şi îndeletnicirile trebuie făcute în situaţii normale;

c)

activităţile

respective

fie

singurele

principalele

sau

ocupaţii ale celor care le practică.

Făcând o analiză a salariilor în funcţie de situaţia economică a

naţiunilor, Smith apreciază că:

a) în ţările care progresează salariul creşte cel mai rapid;

b) în ţările care stagnează, chiar dacă avuţia este foarte mare, salariile muncitorilor vor fi destul de mici;

foarte mare, salariile muncitorilor vor fi destul de mici; c) în ţările aflate în regres, forţa
foarte mare, salariile muncitorilor vor fi destul de mici; c) în ţările aflate în regres, forţa
foarte mare, salariile muncitorilor vor fi destul de mici; c) în ţările aflate în regres, forţa
foarte mare, salariile muncitorilor vor fi destul de mici; c) în ţările aflate în regres, forţa
Profitul  După intrarea capitalului în proprietate privată, valoarea adăugată de muncitor materialelor se
Profitul  După intrarea capitalului în proprietate privată, valoarea adăugată de muncitor materialelor se
Profitul  După intrarea capitalului în proprietate privată, valoarea adăugată de muncitor materialelor se
Profitul  După intrarea capitalului în proprietate privată, valoarea adăugată de muncitor materialelor se
Profitul
Profitul

După intrarea capitalului în proprietate privată, valoarea adăugată

de muncitor materialelor se descompune în două, din care una

“plăteşte salariul muncitorului”, iar cealaltă “plăteşte profiturile capitalului”.

Profitul este venitul primar însuşit de proprietarii capitalului

productiv.

Profitul şi salariul sunt două venituri primare între care există

relaţii de complementaritate. Atât salariul, cât şi profitul influenţează nivelul preţului de vânzare al mărfurilor, dar în mod diferit. “În realitate, profiturile ridicate tind, mai mult decât salariile ridicate, urce preţul mărfurilor.apreciază Smith.

a) Preţul produselor manufacturate urcă doar în progresie aritmetică cu creşterea salariilor, astfel creşterea salariilor influenţează mai

mult reducerea profitului decât creşterea preţurilor.

b) Dacă profitul creşte cu 5%, partea din preţul produsului care se va descompune în profit va creşte, în toate stadiile manufacturii, în proporţie geometrică cu creşterea profitului. Creşterea profitului

ca duce la creşterea în aceeaşi măsură a nivelului preţului de

vânzare. Între rata profitului şi rata dobânzii există o relaţie directă de proprorţionalitate. Cel mai scăzut nivel al profitului obţinut trebuie fie mai mare decât cel suficient pentru a compensa pierderile ocazionale, la care expusă orice întrebuinţare de capital. Cel mai urcat nivel obţinut al profitului poate ajunge să absoarbă, din preţul celor mai multe mărfuri, tot ceea ce ar fi revenit rentei pământului şi să lase numai ceea ce este suficient pentru a se plăti munca necesară pentru a le produce şi pentru a le duce pe piaţă.

ceea ce este suficient pentru a se plăti munca necesară pentru a le produce şi pentru
ceea ce este suficient pentru a se plăti munca necesară pentru a le produce şi pentru
ceea ce este suficient pentru a se plăti munca necesară pentru a le produce şi pentru
ceea ce este suficient pentru a se plăti munca necesară pentru a le produce şi pentru
Renta funciară
Renta funciară

A. Smith consideră că renta funciară apare dacă sunt întrunite

simultan următoarele condiţii:

a) terenurile de o anumită utilitate au un caracter limitat;

b) există monopolul proprietăţii private asupra pământului.

Autorul consideră că izvorul rentei funciare vine din două direcţii:

1. Este creată de munca muncitorilor, care se împarte în salariul muncii, profitul capitalului şi renta pământului. Astfel renta apare ca o

componentă a valorii nou create ce revine proprietarilor de pământ,

în virtutea proprietăţii private asupra condiţiilor naturale ale producţiei.

2. Este un dar gratuit al naturii: “Această rentă poate fi considerată ca

produsul acelor forţe ale naturii a căror folosinţă proprietarul

pământului o împrumută fermierului.

produsul acelor forţe ale naturii a căror folosinţă proprietarul pământului o împrumută fermierului. ” 56
produsul acelor forţe ale naturii a căror folosinţă proprietarul pământului o împrumută fermierului. ” 56
produsul acelor forţe ale naturii a căror folosinţă proprietarul pământului o împrumută fermierului. ” 56
produsul acelor forţe ale naturii a căror folosinţă proprietarul pământului o împrumută fermierului. ” 56
 Între mărimea şi evoluţia bogăţiei naţionale şi renta funciară există o relaţie directă şi
 Între mărimea şi evoluţia bogăţiei naţionale şi renta funciară există o relaţie directă şi
 Între mărimea şi evoluţia bogăţiei naţionale şi renta funciară există o relaţie directă şi
 Între mărimea şi evoluţia bogăţiei naţionale şi renta funciară există o relaţie directă şi

Între mărimea şi evoluţia bogăţiei naţionale şi renta funciară există o relaţie directă şi de acelaşi sens:

Creşterea bogăţiei naţionale măreşte renta funciară: “Orice urcare a avuţiei reale a societăţii, orice mărire a cantităţii de muncă utilă, folosită în

 

cadrul societăţii tinde indirect urce renta reală a pământului.

 

Scăderea bogăţiei naţionale reduce renta funciară:

scăderea preţului

 

real al oricărei părţi din produsul brut al pământului, urcarea preţului real

al produselor manufacturate [

]

tind să micşoreze renta pământului.

 

Salariul şi profitul sunt cauze ale preţului de vânzare, în timp ce renta funciară este consecinţa nivelului preţului.

Urcarea sau scăderea preţului de vânzare al mărfurilor conduce la creşterea sau reducerea rentei funciare.

Smith identifică şi analizează mai multe tipuri de rentă:

 

1. renta funciară diferenţială de gradul I, este determinată de: fertilitatea naturală a diferitelor parcele de pământ şi poziţia diferită a terenurilor faţă de pieţele de desfacere;

2. renta diferenţială de gradul II este determinată de investiţiile succesive pe suprafeţe de teren cu fertilităţi naturale diferite;

3. renta de monopol, determinată de deţinerea în proprietate privată a unor condiţii naturale ireproductibile.

57

 În gândirea autorului englez, între interesul particular şi cel general al societăţii există anumite
 În gândirea autorului englez, între interesul particular şi cel general al societăţii există anumite
 În gândirea autorului englez, între interesul particular şi cel general al societăţii există anumite
 În gândirea autorului englez, între interesul particular şi cel general al societăţii există anumite

În gândirea autorului englez, între interesul particular şi cel general al societăţii există anumite corelaţii. Interesele proprietarilor de pământ şi ale salariaţilor sunt

strâns legate de interesele generale ale societăţii.

Astfel, între nivelul dezvoltării economice generale, pe de o parte, şi nivelul salariilor şi a rentei funciare, pe de

altă parte, există o relaţie directă şi de acelaşi sens.

4.11. Teoria comerţului internaţional la Adam Smith
4.11. Teoria comerţului internaţional la Adam Smith

Adam Smith a studiat problematica schimburilor economice internaţionale în cadrul concepţiei sale generale referitoare la liberalism, maximizarea eficienţei şi

diviziunea muncii.
diviziunea muncii.
liberalism, maximizarea eficienţei şi diviziunea muncii. Din acesta perspectivă el este considerat ca fiind

Din acesta perspectivă el este considerat ca fiind creatorul teoriei avantajului absolut .

ca fiind creatorul teoriei avantajului absolut . Premisele teoriei lui Adam Smith referitoare la comerţul

Premisele teoriei lui Adam Smith referitoare la comerţul internaţional sunt:

Adam Smith referitoare la comerţul internaţional sunt:  Principiul maximizării eficienţei determină
Adam Smith referitoare la comerţul internaţional sunt:  Principiul maximizării eficienţei determină

Principiul maximizării eficienţei determină fiecare întreprinzător şi fiecare economie naţională să se specializeze în producţia şi exportul bunurilor pentru

care au cei mai abundenţi şi ieftini factori de producţie (naturali sau dobândiţi) și

pe care le obţin cu cele mai mici costuri unitare.

liberei concurenţe în comerţul internaţional
liberei
concurenţe
în
comerţul
internaţional

monopolului, precum și a restricţii tarifare sau netarifare.

precum și a restricţii tarifare sau netarifare.  Principiul prin eliminarea  Principiul liberei

Principiul

prin

eliminarea

tarifare sau netarifare.  Principiul prin eliminarea  Principiul liberei circulaţii a metalelor

Principiul liberei circulaţii a metalelor preţioase între ţări şi al convertibilităţii depline a banilor de hârtie.

circulaţii a metalelor preţioase între ţări şi al convertibilităţii depline a banilor de hârtie. 59
circulaţii a metalelor preţioase între ţări şi al convertibilităţii depline a banilor de hârtie. 59

59

circulaţii a metalelor preţioase între ţări şi al convertibilităţii depline a banilor de hârtie. 59
Avantajele comerţului internațional în concepția lui Adam Smith  (1) Schimburile internaţionale asigură
Avantajele comerţului internațional în concepția lui Adam Smith  (1) Schimburile internaţionale asigură
Avantajele comerţului internațional în concepția lui Adam Smith
Avantajele comerţului internațional în concepția lui
Adam Smith

(1) Schimburile internaţionale asigură valorificarea mai eficientă a produselor naţionale fără desfacere în interiorul țării şi aprovizionează naţiunile cu mărfuri rare din

străinătate:

„Comerţul exterior duce din ţară acea parte de surplus din producţia pământului şi muncii pentru care nu este nici o cerere în interior şi aduce în schimb alte bunuri care sunt dimpotrivă cerute acolo.

(2) Are loc adâncirea diviziunii muncii şi perfecţionarea forţelor productive ale fiecărei naţiuni:

[] îngustimea pieţei interne nu constituie nici o piedică pentru ca diviziunea muncii, în orice ramură de meşteşug sau manufactură să fie dusă la cea mai mare perfecţie.

 (3) măreşte posibilităţile de valorificare a capitalului naţional şi sporeşte bogăţia naţională : 
 (3) măreşte posibilităţile de valorificare a capitalului naţional şi sporeşte bogăţia naţională : 
 (3) măreşte posibilităţile de valorificare a capitalului naţional şi sporeşte bogăţia naţională : 
 (3) măreşte posibilităţile de valorificare a capitalului naţional şi sporeşte bogăţia naţională : 

(3)

măreşte posibilităţile de valorificare a capitalului naţional şi sporeşte bogăţia naţională:

„Prin deschiderea unei pieţe mai largi pentru partea din producţia muncii lor care depăşeşte consumul intern, manufacturile sunt încurajate -şi perfecţioneze forţele productive şi să mărească producţia anuală la maximum; şi, pe calea aceasta, să sporească bogăţia şi venitul real al societăţii.

În virtutea diviziunii muncii, fiecare naţiune urmează să se specializeze în producţia şi exportul bunurilor pentru

care are cei mai abundenţi factori de producţie (naturali sau dobândiţi) şi pe care le obţine cu costurile de

Comerţul

exterior

lărgeşte

piaţa

de

desfacere,

producţie cele mai mici.

Sinteza teoriei avantajului absolut:

fiecare naţiune produce şi exportă mărfurile la care costurile naţionale sunt mai mici decât preţul de import;

fiecare ţară importă produsele la care costurile de producție unitare naţionale sunt mai mari decât preţurile de import;

fiecare ţară obţine un avantaj absolut, calculat ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import mai mic.

absolut, calculat ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import mai
absolut, calculat ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import mai
absolut, calculat ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import mai
absolut, calculat ca diferenţă între costul de producţie naţional mai mare şi preţul de import mai

Dacă ţara „A” are la marfa x” cel mai mic cost unitar naţional, iar la marfa y” un cost mai mare, ea va produce şi exporta marfa x” şi va importa marfa

y” de la ţara „B” (întrucât preţul de import este mai mic decât costul său de

producţie).

Costul de producţie al produsului „y” în ţara „A” (mai mare)
Costul de
producţie al
produsului
„y” în ţara
„A” (mai
mare)
al produsului „y” în ţara „A” (mai mare) Preţul de import al produsului „y” din ţara
Preţul de import al produsului „y” din ţara „B” (mai mic)
Preţul de
import al
produsului
„y” din
ţara „B”
(mai mic)
mare) Preţul de import al produsului „y” din ţara „B” (mai mic) Avantajul absolut al țării
Avantajul absolut al țării „A”
Avantajul
absolut al
țării „A”
mare) Preţul de import al produsului „y” din ţara „B” (mai mic) Avantajul absolut al țării
mare) Preţul de import al produsului „y” din ţara „B” (mai mic) Avantajul absolut al țării
 Adam Smith pune în evidență specializarea economiilor naţionale în producţie şi export . 
 Adam Smith pune în evidență specializarea economiilor naţionale în producţie şi export . 
 Adam Smith pune în evidență specializarea economiilor naţionale în producţie şi export . 
 Adam Smith pune în evidență specializarea economiilor naţionale în producţie şi export . 

Adam Smith pune în evidență specializarea economiilor naţionale în producţie şi export.

economiilor naţionale în producţie şi export .  „ Ceea ce se cheamă prudenţă pentru conducerea

Ceea ce se cheamă prudenţă pentru conducerea unei familii, rareori poate fi nesocotinţă pentru conducerea unui mare regat. Dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decât le-am putea

produce noi, este mai bine le cumpărăm de la ea cu o parte din

produsul activităţii noastre, utilizate într-un mod din care putem trage oarecare folos.

Adam Smith consideră că avantajul absolut se poate

obţine numai într-un climat de liberă concurenţă, în care

va fi lăsată să-şi

găsească singură modul de întrebuinţare care să poată

activitatea generală a ţării [

]

aduce cele mai mari avantaje.

 Adam Smith nu a susţinut o politică liberală în comerţul exterior în orice situaţie
 Adam Smith nu a susţinut o politică liberală în comerţul exterior în orice situaţie
 Adam Smith nu a susţinut o politică liberală în comerţul exterior în orice situaţie
 Adam Smith nu a susţinut o politică liberală în comerţul exterior în orice situaţie

Adam Smith nu a susţinut o politică liberală în comerţul exterior

în orice situaţie şi pentru toate ţările lumii.

Autorul a analizat două situaţii în care se impune o politică protecţionistă în comerţul exterior:

atunci când o anumită activitate e necesară pentru apărarea ţării;

atunci când este avantajosă impozitarea mărfurilor străine pentru a încurajarea activităţii indigene (naționale), în special când

produsele din ţară sunt supuse impozitării suplimentare. În acest

caz, pare a fi raţional să se pună taxe egale pe produsele similare străine”, afirmă Adam Smith;

Este important să conștientizăm că restricţiile în comerţul internaţional nu pot fi permanente (chiar dacă uneori pot fi totale).

MULT SUCCES ÎN SESIUNE!!! 66
MULT SUCCES ÎN SESIUNE!!! 66
MULT SUCCES ÎN SESIUNE!!!
MULT SUCCES ÎN SESIUNE!!!