UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE, ECONOMICE ŞI

INGINEREŞTI

REFERAT
DISCIPLINA: DOCTRINE ECONOMICE
TEMA: DOCTRINA ECONOMICĂ MARXISTĂ

STUDENT: GICENCO DANA

SPECIALIZAREA: 3AI
PROFESOR: ZUGRAVU ADRIAN

Cahul, 2018
 CUPRINS
ASPECTE INTRODUCTIVE ............................................................................................................... 3
PREMISE SOCIAL-ECONOMICE ...................................................................................................... 3
KARL MARX – ASPECTE BIBLIOGRAFICE ................................................................................... 4
PRINCIPIILE FILOSOFICE PROMOVATE DE KARL MARX ........................................................ 6
FILOSOFIA SOCIAL-ISTORICĂ MARXISTĂ .................................................................................. 7
TEORIA ECONOMICĂ MARXISTĂ .................................................................................................. 8
MOSTENIREA MARXISMULUI ...................................................................................................... 12
CONCLUZIE ....................................................................................................................................... 14
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................................. 17

2
ASPECTE INTRODUCTIVE
Marxismul, termen polisemantic, poate desemna noțiuni teoretice sau practici politice foarte
diferite: puține corpuri de idei sunt mai ample și contradictorii decât cele puse sub eticheta
„marxism”. Această situație se datorează, pe de-o parte, faptului că fondatorul marxismului, filozoful
german de origine evreiască Karl Marx, a avut o vastă curiozitate în privința multor aspecte ale
umanității, dublată de o vigoare pe măsura acestei curiozități. Pe de altă parte, marxismul a fost
adoptat, adaptat și dezvoltat într-un variat evantai de idei și doctrine pe diverse meridiane și în
diverse epoci.
Marxism poate de aceea desemna, uneori, corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx; alteori,
termenul desemnează corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx împreună cu colaboratorul lui
apropiat, Friedrich Engels, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Marxismul consistă dintr-o
antropologie filozofică, o teorie a istoriei și un program economic și politic, fiecare dintre aceste trei
categorii de interes marxian având identitatea și destinul ei din perspectiva istoriei. Marxismul poate
desemna, de asemenea, o vastă gamă de idei care au avut ca punct de plecare teoriile lui Marx, în
această categorie de marxism având doctrina partidelor socialiste (social-democrate) înainte de 1914,
precum și doctrina partidelor comuniste occidentale de la înființarea lor până astăzi, dar și doctrina
și, mai ales, practica partidului comunist rus (acesta putând fi denumit „marxism sovietic”, sau chiar
marxism-leninism, deși Lenin e departe de a fi influențat singur fizionomia regimului bolșevic, așa
cum s-a manifestat el timp de mai bine de 70 de ani în Rusia), pe modelul căruia după anii '40 au
apărut, sub influența U.R.S.S., numeroase regimuri similare în jumătatea orientală a continentului
european, dar și în alte diverse colțuri de lume, fiecare dezvoltând o varietate locală a marxismului
bolșevic. Acest din urmă tip de marxism, care este o dezvoltare a ideilor lui Marx de către
revoluționarii ruși în primele decenii ale secolului al XX-lea, sub influența experienței lor politice cu
autocrația țaristă și a curentelor intelectuale revoluționare specific rusești apărute ca reacție la regim,
are o importanță specială pentru estul Europei și România, zonă care a cunoscut în mod direct și
îndelung regimurile comuniste organizate pe modelul bolșevic.
Concluzionând, Marxismul, sau Socialismul ştiinţific, este denumirea dată systemului de idei
elaborate iniţial de Karl Marx (1818-1883) şi Friederich Engels (1820-1895). In totalitatea lor, aceste
idei formează o bază teoretică pentru lupta clasei muncitoare pentru a dobândi o formă superioară de
organizare a societăţii umane, socialismul.

PREMISE SOCIAL-ECONOMICE
Perioada 1840-1880, în care se încadrează opera lui Marx, a reprezentat una din cele mai
învolburate din Europa. Monarhiile începuseră să aibă un concurent în forma democraţiilor iar

3
oamenii începuseră să lupte împotriva statului pentru a-şi putea impune propriile idei. Economiile
începuseră să funcţioneze tot mai eficient şi industrializarea devenise un proces de neoprit care
spulbera vechile relaţii feudale. Tradiţiile începuseră să devină absolute atât sub forma
comportamentelor de producţie cât şi a concepţiilor despre viaţă.
Pe plan economic producţia creştea atât datorită creşterii productivităţii muncii cât şi datorită
construirii de noi unităţi de producţie. Schimburile comerciale cunoşteau şi ele o creştere deosebită,
atât pe plan intern cât şi extern iar piaţa mondială devenea tot mai mult un factor de care trebuiau să
ţină seama cu toţii. Dar schimbările căpătaseră un ritm prea rapid pentru ca echilibrul social să mai
funcţioneze. Conflictele erau inevitabile ca mijloc de reechilibrare socială ceea ce făcea atmosfera
socială extrem de tensionată, lucru reflectat şi în conştiinţa oamenilor. Tocmai datorită acestei
atmosfere specifice a timpului Marx pune în centrul sistemului său teoretic conflictul. Lucru normal
şi previzibil, studii mai recente arătând faptul că oamenii de ştiinţă nu creează undeva în afara
spaţiului şi timpului ci sunt puternic influenţaţi de concepţiile generale despre viaţă şi problemele
specifice mediilor lor naţionale.
Problemele sociale ale acelor timpuri par a fi fost zugrăvite excelent de autorii romantici,care
în ciuda numelui sonor şi plăcut reprezentau gândirea conservatoare care ţinea la apărarea vechilor
tradiţii şi relaţii sociale. Imaginile pe care ni le transmit arată muncitorii lucrând 12-14 ore pe zi şi de
abia având din ce supravieţui. Situaţia era probabil alta. Creşterea nivelului de trai era o realitate dar
era lentă, fluctuantă, crizele economice erau frecvente. În schimb aspiraţiile creşteau mult mai rapid.
Tocmai din acest decalaj rezulta frustrarea care caracterizează atât de bine mişcările sociale ale
timpului şi nu neapărat dintr-o înrăutăţire a situaţiei. Era o nevoie acută de noi ideologii care să
canalizeze această nemulţumire, care să-i ofere o ţintă concretă. Astfel modelele socialiste care
promiteau tocmai dispariţia surselor de frustrare, adică a inegalităţilor sociale şi a lipsurilor
materiale, erau extrem de populare printre cei nemulţumiţi.

KARL MARX – ASPECTE BIBLIOGRAFICE

După cum afirmația istoricului Jules Michelet în deschiderea cursului său istoric despre
Marea Britanie, ”Domnilor, Anglia este o insulă”, este mai profundă decât pare la prima vedere,
toată istoria sa putând fi interpretată prin prisma acestei caracteristici geografice, la fel afirmația că
Marx a fost un filosof german este mai încărcată de însemnătate decât transcede la o primă vedere,
gândirea sa fiind puternic influențată de cea a lui Hegel, cât și modelată de contextul economic și
social din Europa. Născut într-o familie de evrei, Marx observa cum tatăl său se convertea la
creștinism pentru a putea beneficia de șanse egale în carieră, fapt ce avea să îi modeleze critica
asupra religiei, considerată opiumul maselor. Marx avea să locuiască și în Franța, Belgia și Marea

4
Britanie, unde avea să observe condițiile dure de lucru ale clasei muncitoare, alienată de sistemul
capitalist avid după profit. De asemenea, contextul revoluționar european de la 1848 avea să
contribuie la completarea viziunii marxiste. Astfel, alături de bunul său prieten, Friedrich Engels,
Marx milita pentru o revoluție totală care să înlocuiască sistemul capitalist cu cel comunist.
În acest context socio-economic se naşte Karl Heinrich Marx într-un oraş de pe râul Mossele,
în Prusia, parte din actuala Germanie. El vedea lumina zilei într-o familie din clasa de mijloc, de
origine evreiască, dar al cărui tată s-a convertit la protestantism pentru a-şi păstra slujba de avocat.
Nãscut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germanã, Marx intrã la 17 ani la Universitatea din
Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului sãu dezordonat, tatãl sãu îl trimite la
Berlin, unde continuã în aceeaşi notã, cu prezenţã slabã la cursuri. În 1841 îşi susţine la Jena teza de
doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la
Epicur”. Nereuşind sã obţinã un post de conferenţiar, se apucã de gazetãrie, ajungând redactor-şef la
Gazeta Renanã, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaboreazã la Analele
germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce
în ţarã în condiţiile emiterii de cãtre Prusia a mandatelor de arestare pentru redactori. Se
împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora pânã la sfârşitul vieţii.
La Paris, unde ajunge în 1843, ia legătura cu socialiştii francezi şi germani şi devine
comunist. Scrie câteva lucrări economice dar care rămân sub formă de manuscris până în 1930. Tot
aici se dezvoltă şi parteneriatul cu Friedrich Engels (1820-1895). Familia dui Engels era foarte
prosperă datorită activităţii de prelucrare a bumbacului, având fabrici la Manchester. Datorită acestui
fapt Engels a putu să-l sprijine şi material pe gânditorul idealist care prea adesea nu avea venituri din
care să trăiască cu nevasta şi copiii. La sfârşitul anului 1844 Marx este expulzat şi din Paris şi ajunge
la Bruxelles. Aici se ocupă intensiv de studiul istoriei şi elaborează ceea ce va fi cunoscută sub
denumirea de concepţia materialistă asupra istoriei. Aici trasează istoria diferitelor moduri de
producţie şi prezice colapsul modului de producţie prezent atunci, capitalismul industrial şi
înlocuirea acestuia cu comunismul. Activitatea în organizaţiile comuniste este intensă. Cu puţin
înaintea izbucnirii revoluţiei din 1848 publică, împreună cu Engels, Manifestul Partidului Comunist.
După înăbuşirea revoluţiei se refugiază la Londra şi acolo îşi va petrece restul vieţii. E convins în
această perioadă că o nouă revoluţie este posibilă doar ca urmare a unei noi crize. De aceea se ocupă
intensiv de studiul economiei politice pentru a determina cauzele şi condiţiile unei noi crize.
Dar munca sa progresează încet şi abia în 1867 poate publica primele sale rezultate în primul volum
al Capitalul, singurul publicat în timpul vieţii sale. Aici, el elaborează propria versiune a teoriei
Gândirea sa nu e reprezentată de sistemul teoretic derivat de urmaşii săi şi cunoscut sub numele de
materialismul dialectic, o formă dogmatică de marxism. Chiar natura dialectică a abordării sale arată
5
că a fost în general caracterizat de o minte deschisă. Predicţiile sale despre viitorul omenirii însă nu
s-au materializat. Dar accentul pe care l-a pus pe rolul economicului în societate şi analiza
stratificării sociale în clase conflictuale au făcut istorie, la propriu.

PRINCIPIILE FILOSOFICE PROMOVATE DE KARL MARX

Iniţial Marx a fost influenţat de Hegel, de care însã se va dezice. Hegel considera istoria drept
o succesiune de evenimente cu sens, care se înşiruie în conformitate cu dialectica internã. Spiritul
lumii sau spiritul absolut intervine în istorie şi prin ea îşi realizeazã devenirea şi dobândirea
conştiinţei de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susţinea imposibilitatea
cunoaşterii esenţelor, ci dimpotrivã, în acord perfect cu raţiunea. Pentru Marx însã subiectul istoriei
sunt oamenii, nu realitatea divinã care pentru el este un misticism. Realitatea concretã trebuie sã
primeze şi pornind de aici trebuie sã se elaboreze o filosofie a existenţei umane care recunoaşte
rãdãcina omului în om. Departe de idealismul Hegelian, pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul
îşi demonstreazã puterea şi realitatea în convieţuirea cu alţii. Existenţa socialã determinã conştiinţa
umanã şi nu invers. Societatea nu înseamnã în primul rand conştiinţã colectivã, ci muncã colectivã,
omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îşi dezvoltã gândirea pe baza forţelor de
producţie şi relaţiilor economice. Existã desigur şi o suprastructurã ideologicã ce cuprinde ideile,
statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economicã, o bazã în care
funcţioneazã dialectica relaţiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici şi marea
înrâurire a darwinismului:omul este un animal, luptã pentru supravieţuire, supravieţuieşte cel mai
adaptabil, progresul se realizeazã doar pe calea conflictului.
Teoria lui Marx nu rãmâne doar în stadiul de teorie, pentru cã Marx aspirã sã schimbe lumea.
El observã cã omul s-a îndepãrtat de sine, s-a alienat, dar motiveazã devalorizarea sa doar prin
prisma economicã:omul este separate de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism şi îl
face pe om dependent de sistem. Munca salariatã este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de
muncã fiind comercializatã şi omul ajungând el însuşi marfã. Banii, “târfa universalã”, îl înstrãineazã
şi pe om de om, ei sunt adevãratul spirit universal. “Puterea divinã a banilor rezidã în esenţa lor, ca
esenţã genericã înstrãinatã, care alieneazã şi se alieneazã, a omului”. Dar proletariatul poate schimba
aceastã condiţie odatã ce devine constient de ea. Capitalismul însemna pentru Marx sãrãcirea şi
asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogãţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Dar odatã cu
instaurarea “orânduirii socialiste” situaţia se va schimba pentru cã mijloacele de producţie vor deveni
proprietate comunã. Egalitarismul s-a realizat însã în sãrãcie…pentru cã imperiul necesitãţii nu a
dispãrut nicidecum, iar ştim cât de umanã a devenit societatea în comunism…Lenin considera

6
doctrina ca fiind succesoarea legitimã a concepţiilor celor mai importante ale omenirii veacului al
XIX-lea:filosofia germanã, economia politicã englezã şi socialismul francez, care se încheagã
împreunã în materialismul dialectic/istoric.
Marx a vrut sã-l elibereze pe om de condiţia sa, dorind fericirea pentru cei mulţi, asemenea
unui Prometeu. Viziunea sa revoluţionarã a dorit nu sã schimbe o stare socialã sau un regim, ci
politica însãşi, sã schimbe temeliile lumii din care trebuie sã disparã religia, statul, clasele, omul
depinzând doar de el însuşi şi de legile sociale pe care le va conştientiza. Paradoxal, partidele şi
statele socialiste care se revendicã de la doctrina marxistã au produs un stat omnipotent care a
urmãrit totala absorbţie a societãţii civile. Dupã cum îl descrie şi Orwell, este sistemul capabil sã
transforme oamenii în roboţi lipsiţi de doza minimalã de conştiinţã. Este Marx autorul moral al
experimentului înfiorãtor numit comunism? În aceeaşi mãsurã în care Nietzsche este vinovat de
genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune cã ideile sale pericuoloase i-au fãcut pe
mulţi sã creadã cã fenomenele sociale sunt perfect determinabile prin prisma profeţiilor istorice. Prin
faptul cã i-a negat omului orice altã dimensiune în afara celei economice. Prin faptul cã introduce
concepţia darwinistã în prim-plan, susţinând conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul cã
absolutizeazã planul cezarului şi nu atribuie omului niciun fel de aspiraţii morale sau spirituale. Prin
faptul cã sistemul sãu a fost izvor de argumentare şi credinţã oarbã pentru dictatori. Cu toate acestea,
Marx a rãmas un om al ideii. A cãutat un adevãr în onestitate intelectualã, dupã cum opineazã Karl
Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitãţile occidentale este vãzut ca unul
dintre marii cugetãtori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moştenirea noastrã
culturalã. Poate chiar şi-a dorit fericirea semenilor, doar cã utopia sa, numita de Popper romantism,
nu a reuşit decât sã transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

FILOSOFIA SOCIAL-ISTORICĂ MARXISTĂ

Filozofia marxistă pune în centrul vieţii sociale activitatea economică. Astfel, diferenţa între
diversele societăţi şi tipuri de societăţi e dată de diferitele moduri în care oamenii produc bunurile,
iar evoluţia societăţii este determinată de schimbările în modul de producţie.
Modul de producţie este analizat prin două componente: forţele de producţie şi relaţiile de
producţie. Forţele de producţie săvârşesc actul productiv şi se compun din forţa de muncă şi din
mijloacele de producţie. Relaţiile de producţie reprezintă relaţiile ce se stabilesc în procesul de
producţie. Marx formulează legea concordanţei dintre forţele de producţie şi a relaţiilor de producţie.

7
 Primele evoluează mai repede, în timp ce relaţiile de producţie sunt mult mai încete în
transformări.De aici apare conflictul ca factor intermediar de explicare a schimbării sociale, prin
intermediul lui realizându-se sincronizarea relaţiilor de producţie cu factorii de producţie.
În modelul său istoric Marx apreciază că în orice societate, oamenii se pot diferenţia în
funcţie de raporturile lor cu mijloacele de producţie. Apar astfel cele două clase fundamentale,
proprietarii şi ne-proprietarii. Alături de aceste clase pot apărea şi altele, dar acestea sunt periferice.
Pentru a-şi argumenta şi întări modelul, Marx construieşte o istorie a modurilor de producţie
în care caută să-şi utilizeze modelul. Astfel apare o societate imaginară, „comuna primitivă”, în care
nu exista proprietate asupra bunurilor de producţie. Cercetările antropologice nu au reuşit însă să
descopere în prezent nici o societate care să nu utilizeze proprietatea asupra mijloacelor de producţie
şi nici nu a fost adusă vreo dovadă că o astfel de societate ar fi existat vreodată.
Dar Marx avea nevoie de acest construct fantezist pentru a ataca proprietatea ca element
esenţial al oricărei forme de organizare a vieţii sociale. Dacă ar fi existat vreodată aşa atunci o astfel
de societate să existe din nou. Proprietatea ar putea apărea atunci ca un furt. Iar factorul care ar fi
condus la această schimbare ar fi fost inovaţia tehnologică, adică dezvoltarea mijloacelor de
producţie. Ea a condus la depăşirea satisfacerii nevoilor elementare, ceea ce a permis apariţia unor
bunuri care puteau fi trecute prin furt în proprietatea unor indivizi.
Deci societatea e vizualizată de Marx ca fiind formată din două clase cu interese opuse. O
clasă de exploatatori şi una de exploataţi, care se află în conflict fundamental. Iar sursa răului o
constituie proprietatea. Dar încercarea sa de a prezenta un model credibil al societăţilor istorice ca
fiind formate în special din exploataţi şi exploatatori eşuează de asemenea. Sclavii şi proprietarii de
sclavi nu au reprezentat decât o parte redusă a populaţiei în antichitate, insignifiantă în majoritatea
timpului şi societăţilor, cu excepţia unor scurte perioade în Grecia şi Roma antică. În feudalism
exista o clasă suplimentară faţă de feudali şi ţăranii liberi şi de meseriaşi. Dar şi clerul reprezenta o
categorie socială importantă care rămâne în afara explicaţiei marxiste, nefiind nici nobili, nici
aserviţi. Realitatea era cu total diferită faţă de modul în care simplul model marxist de sistematizare a
istoriei încerca să o prezinte. Cel mai mult se apropie de realitate Marx în descrierea capitalismului,
ca fiind format din capitalişti şi din muncitori.
TEORIA ECONOMICĂ MARXISTĂ
Punctul de plecare al gândirii economice marxiste este teoria valorii. Marx consideră valoarea
ca expresie a cantităţii de muncă socială cuprinsă într-un produs. O perspectivă care supraevalua
munca manuală a proletarului.

8
 Teoria valorii muncă nu este extrem de originală, ci valorifică contribuţiile economiştilor
clasici. Dar Marx vede dincolo de marfă oamenii şi relaţiile dintre ei, relaţiile dintre clase. Astfel
între oameni ceea ce se schimbă este de fapt muncă cristalizată, materializată în marfă. Un alt
concept fundamental este capitalul. Capitalul este, în doctrina marxistă, valoare acumulată. Originea
capitalului este plusvaloarea. Dar între plusvaloare şi capital există o legătură chiar mai strânsă.
Capitalul ia naştere şi se sporeşte pe baza plusvalorii dar şi plusvaloarea se formează pe baza
capitalului.
Noţiunea de plusvaloare, reprezentând ceea ce rămâne în urma plăţii muncii, a fost folosită şi
de economiştii clasici sub denumiri ca rentă, profit, supravaloare etc., reprezentând formele concrete
pe care le putea lua plusvaloarea în sfera repartiţiei. Marx construieşte o întreagă teorie a plusvalorii
şi descoperă formele ei concrete, totul în cadrul procesului repartiţiei venitului naţional. Pe scurt
această idee arată că muncitorii primesc sub formă de salariu numai o parte din valoarea pe care ei o
creează cealaltă parte fiind însuşită pe nedrept de capitalişti. La Marx plusvaloarea reprezintă
diferenţa între valoarea creată de muncitor şi salariul de subzistenţă, necesar consumului
muncitorului şi familiei sale pentru ca forţa de muncă să se reproducă. Dacă în opt ore de muncă
muncitorul lucrează patru pentru a-şi produce echivalentul salariului său de subzistenţă, plusvaloarea
apare în celelalte patru când muncitorul produce în continuare pentru capitalist, fără a primi nimic în
schimb.
Pentru Marx acesta a fost doar un punct de pornire. El distinge între muncă ca reprezentând
activitatea de creare de bunuri, şi forţa de muncă, ca reprezentând capacitatea fizică şi intelectuală a
muncitorului de a presta această muncă. Ceea ce vinde muncitorul capitalistului este forţa sa de
muncă şi nu munca, primind pentru aceasta un preţ numit salariu. Dar prin utilizarea mărfii forţă de
muncă aceasta este capabilă să creeze valori mai mari decât propria ei valoare, ceea ce îi permite
capitalistului să intre în posesia unui surplus de valoare fără a da nimic în schimb.
O altă distincţie importantă face Marx între valoarea de întrebuinţare şi cea de schimb. Din
punctul de vedere al valorilor de întrebuinţare, mărfurile sunt diferite unele de altele şi sunt deci
incomparabile. Ceea ce le diferenţiază este calitatea. Dar ca să poată fi măsurate şi echivalate în
cadrul schimbului ele trebuie să aibă numai deosebiri cantitative. Prin urmare în schimb valoarea de
întrebuinţare nu are nici o importanţă.
În primele două volume ale „Capitalului”, Marx analizează producţia, circulaţia mărfurilor şi
a capitalului, repartiţia şi consumul. În cel de-al treilea volum al lucrării este examinat procesul de
ansamblu al producţiei capitaliste, cu o observare atentă a interdependenţelor din diversele sfere ale

9
vieţii economice dar şi efectele faptului că la comanda economiei se află capitalul, atât la nivel micro
cât şi macroeconomic. La nivelul macroeconomic Marx realizează teoria reproducţiei capitalului şi
schemele reproducţiei simple şi lărgite.
Circulaţia capitalului cuprinde trei etape. Prima e reprezentată de aprovizionarea cu mijloace
de producţie, printre care şi cumpărarea de forţă de muncă. Raportul dintre suma destinată
cumpărării de alte mijloace de producţie şi suma destinată plăţii forţei de muncă reprezintă
compoziţia organică a capitalului. Astfel Marx, diferenţiază componentele capitalului, după rolul
îndeplinit în procesul de producţie, în capital constant, format din mijloacele materiale şi capital
variabil. A doua etapă este cea de producţie, când se consumă factorii de producţie şi se obţin
mărfuri de o valoare mai mare decât cea a elementelor consumate. Iar a treia etapă a circulaţiei
capitalului o reprezintă vânzarea produselor obţinute.
Undeva în acest proces de circulaţie al capitalului acesta se multiplică. Încercarea de a
prezenta schimbul ca sursă a plusvalorii se bazează pe confuzia între valoarea de întrebuinţare şi
valoarea de schimb. Căci în schimb nu are cum să apară plusvaloarea, deoarece fiecare câştigă
valoare de întrebuinţare. Dar în ceea ce priveşte valoarea de schimb ea trebuie să fie egală pentru a
echilibra schimbul. Şi chiar dacă un capitalist reuşeşte să-şi păcălească partenerii în schimb, ceea ce
câştigă el pierd ceilalţi, deci nu apare plusvaloare.
Pentru a apărea plusvaloarea este necesar să existe pe piaţă o marfă cu caracteristici speciale, prin a
cărei utilizare aceasta să se transforme într-o sursă de valoare. O astfel de marfă este forţa de muncă!
De ce se obţine o creştere a valorii capitalului în cadrul procesului de producţie? Tocmai
datorită plusvalorii apărute în urma folosirii forţei de muncă. Astfel valoarea obţinută în urma
producţiei este egală cu valoarea capitalului avansat iniţial cumulată cu plusvaloarea. În urma unui
proces de producţie în care sunt investiţi 1000 de unităţi monetare, cu atât mai mare este profitul cu
cât mai mare este proporţia din aceşti bani investită în cumpărare de forţă de muncă şi cu cât mai
mare este rata plusvalorii, reprezentând raportul dintre timpul în care muncitorul lucrează pentru
beneficiul capitalistului şi timpul în care lucrează pentru propriul salariu.
Banii obţinuţi, mai mulţi decât cei avansaţi iniţial, trebuie transformaţi din nou într-un capital
şi mai mare şi acesta se repetă mereu. Acesta este procesul reproducţiei capitalului. Prin acest proces
se explică şi acumularea continuă de capital.
Schema reproducţiei simple a capitalului presupune ca rata plusvalorii să fie zero, adică
salariul muncitorului să cuprindă în el întreaga valoare realizată de el în timpul producţiei. Obţine
astfel Marx legea tendinţei de scădere a ratei profitului. Pe măsură ce societatea capitalistă se
dezvoltă, are loc o sporire cantitativă a capitalului total. Dar pe măsură ce creşte capitalul total creşte
şi compoziţia sa relativă în capital constant şi scade cea în capital variabil, capital cuprinzând şi
10
munca vie. Dar dacă capitalul total şi compoziţia sa organică cresc iar capitalul variabil şi rata
plusvalorii rămân constante, atunci rata profitului scade dar masa lui creşte, în acelaşi raport cu
creşterea masei plusvalorii.
De asemenea, prin procesele concurenţei, se formează rate egale ale profiturilor în diversele
ramuri, adică se uniformizează masa profiturilor la capitaluri egale investite. Singura posibilitate a
capitalismului de a lupta împotriva tendinţei de scădere continuă a rate profitului este mărirea ratei
plusvalorii, adică a gradului de exploatare.
La sfârşitul capitalismului, lumea ar fi trebuit să fie compusă dintr-o pătură subţire de
capitalişti şi mari mase de proletari flămânzi şi desculţi, care vor răsturna opresorii şi vor lua în
propriile mâini conducerea economiei. Marx a descoperit la Aristotel ideea că schimbul nu poate
exista fără egalitate, iar egalitatea nu poate exista fără comensurabilitate. De aici apare reprezentarea
schimbului ca o ecuaţie în care valoarea mărfurilor este măsurată printr-un criteriu comun. Marx
deja, probabil, avea credinţa fermă că singura sursă a valorii este munca. Ideea valabilă în anumite
circumstanţe. Toate acestea fac ca singurul criteriu valabil care îi apare lui Marx să fie munca
investită în producerea mărfurilor.
Pentru a argumenta acest punct de vedere care îi apare ca evident, Marx exclude implicit din
rândul bunurilor care se schimbă cele care nu sunt rodul muncii ci sunt daruri ale naturii, precum
solul, lemnul din pădure sau puterea apei. Eliminarea lor nu poate fi făcută fără a greşi grav,
deoarece aceste bunuri sunt obiecte importate ale proprietăţii şi schimbului. Dar în cazul acestora,
cantitatea de muncă depusă pentru producerea lor nu mai poate fi sursa valorii acestora.
În acest punct Marx se confruntă cu dificultăţile generalizării. Întâlneşte situaţii în care legea
sa nu are nici o aplicabilitate. Cum reacţionează? Le trece sub tăcere. Pentru a înţelege această
atitudine să nu uităm componenta ideologică a operei sale care îl obligă să-şi convingă cititorii de
adevărul absolut al doctrinei sale.
Pe lângă restrângerea noţiunii de marfă la cea de artefact Marx mai are nevoie şi de o altă
modificare a realităţii. E vorba de separarea completă a valorii de schimb de cea a utilităţii. „Ca
valori de întrebuinţare, mărfurile sunt în primul rând de calitate diferită; ca valori de schimb ele nu
pot avea decât deosebiri cantitative şi nu conţin nici un atom de valoare de întrebuinţare. În relaţia de
schimb a mărfurilor caracteristic este faptul evident că se face abstracţie de valoarea lor de utilitate”.
De ce are nevoie de această separare completă? Pentru a putea elimina orice alţi competitori la rolul
de factor comun care să determine valoarea de schimb a mărfurilor. „Dacă facem abstracţie de
valoarea de întrebuinţare, a mărfurilor nu le mai rămâne decât o singură însuşire, aceea de a fi
produse ale muncii”. Datorită acestei separări calităţile fizice ale bunurilor, deoarece influenţează
numai valoarea de utilitate a unui bun, nu pot sta nicidecum la baza valorii de schimb a acestora.
11
Odată eliminată valoarea lor de folosinţă, Marx proclamă triumfător că nu le mai rămâne decât o
singură calitate, cea de a fi produse ale muncii. Evident pentru noi este că ele au mult mai multe
calităţi printre care aceea de a fi relativ rare în raport cu cererea pentru ele sau aceea de a cauza
cheltuieli celor care le produc.
Dar asta încă nu e totul căci pentru a conchide definitiv că la baza valorii stă cantitatea de
muncă depusă pentru producere Marx e nevoit să abstractizeze munca şi să elimine aspectele
calitative ale ei. Pentru teoria sa e nevoie să existe munca ca un factor de producţie omogen, care să
difere numai prin cantitate. Conştient de acest aspect Marx afirmă doar că putem reduce orice tip de
muncă şi orice formă concretă a ei la un singur tip de muncă, munca umană in abstracto.
În urma acestei analize realizată acum pe 100 de ani de austriacul Eugen Bohm-Bawerk ne
putem întreba ce drept are Marx să proclame munca drept singura creatoare de valoare? Pe planul
schimburilor internaţionale, Marx acreditează ca validă teoria inechităţii, argumentând că ţările
preponderent agrare, care exportau mărfuri intensive în muncă erau dezavantajate deoarece primeau
mărfuri pentru care s-a cheltuit mai puţină muncă. Nu e cazul să insistăm asupra modului în care e
văzut astăzi acest argument de către economişti ci doar să spunem că adesea e folosit ca argument
politic chiar şi în zilele noastre. Ceea ce e interesant e că pentru Marx nici protecţionismul nu era o
soluţie viabilă deoarece nu făcea altceva decât să sprijine alte categorii de capitalişti dezavantajând în
egală măsură masele populare.
Marx utilizează şi în această problemă a relaţiilor internaţionale schema jocului cu sumă nulă,
unde ceea ce câştigă cineva pierde celălalt, singura inter-relaţionare posibilă fiind conflictul. Astfel
antagonismele dintre partenerii inegal dezvoltaţi sunt completate de lupta pentru împărţirea sferelor
de influenţă dintre marile puteri. Această tendinţă spre expansiune a ţărilor capitaliste dezvoltate ar fi
datorată tocmai contradicţiilor capitalismului la scară naţională.

MOSTENIREA MARXISMULUI
Pe teren politic, pe baza marxismului s-au dezvoltat mișcările muncitorești, unele cu caracter
reformator de tipul social-democrației, altele cu caracter revoluționar sub forma partidelor
comuniste, având la bază ideologia marxist-leninistă, elaborată de Lenin. Deși cu veleități științifice,
din momentul în care a fost transpus în realitate sub forma societăților socialiste din Uniunea
Sovietică și țările din răsăritul Europei (așa zisul „Socialism real”), marxismul s-a dovedit a fi el
însuși o utopie falimentară, care a avut urmări catastrofale pentru economia statelor respective și în
conștiința oamenilor. Cât timp însă, în scrierile lor, Marx și Engels au rămas atât de vagi în ce
privește modul de funcționare al acelei societății viitoare fără clase, fără proprietate privată, fără

12
schimb comercial și fără stat, rămâne problematică imputarea celor doi întemeietori ai marxismulului
eșecul economiilor tipice socialismului real, de coloratură leninistă. Mai mult, dacă luăm în
considerare ceea ce reprezenta pentru Marx baza unui program concret de trecere la comunism
(programul Ligii Comuniștilor, scris ca și constituția democratică a mișcării de către Marx și Engels
în 1844) - impozit progresiv, educație gratuită pentru toți copiii și abolirea moștenirilor - o bună
parte dintre societățile occidentale actuale sunt deja și încă de mult timp aproape „comuniste”.
Pe teren economic, critica marxistă a sistemului capitalist s-a dovedit a fi, din multe puncte
de vedere, exactă, deși predicția marxistă de importanță majoră privitoare la o prăbușire a
capitalismului, ca și utopica idee de societate fără piață, sunt, în opinia multor analiști contemporani,
infirmate atât de realitate (în cazul prăbușirii capitalismului), cât și de considerente teoretice și
practice (critica lui Schumpeter, arătând importanța crucială a pieței, fără de care, momentan, o
economie nu poate funcționa optimal). În opinia altor economiști, însă, chiar și predicția marxistă a
prăbușirii capitalismului este dificil de arătat a fi fost eronată, cât timp e fapt istoric cunoscut că la
doar mai puțin de un secol de la articularea ei, în Europa, ca și într-o bună jumătate a globului,
sistemul capitalist chiar s-a prăbușit, și asta în bună parte din motivele enunțate profetic de Marx.
Deși teoria marxistă a prețurilor a fost concepută de Karl Marx urmând conceptele eronate ale
lui Smith și Ricardo, prevalente în epocă, ea rămâne și azi o viabilă analiză alternativă a teoriei
liberale în estimarea prețurilor într-o piață dată, ea prezicând destul de precis aceste prețuri, în ciuda
faptului că Marx a făcut o eroare în complicatele lui calcule, care departe de a fi însă crucială, poate
fi corijată.[12]
O contribuție marcantă a analizei marxiste este aceea a conceptului de muncă abstractă, un
nou tip de marfă vândută și cumpărată pe piață în capitalism, ca urmare a unor factori istorici care au
creat o clasă de oameni lipsiți de proprietate și care n-au altă alegere decât să-și vândă forța de
muncă ca o marfă.
O altă afirmație din analiza marxistă care a fost confirmată de realitate este aceea a scăderii
ratei profiturilor, deși aici trebuie adăugat că, în contrast cu ceea ce credea Marx, aceasta se confirmă
doar în interiorul ciclului economic, și nu neapărat pe termen lung.
Tendința capitalismului de a suferi în mod ciclic de crize economice demostrează că și acest
rezultat al analizei marxiste s-a dovedit a fi dureros de exact până azi.
Caracterul expansionist al capitalismului este o altă trăsătură corect indicată de analiza
marxistă, Marx și Engels fiind, probabil, primii autori care au schițat (anume în „Manifestul
Partidului Comunist”) procesele de expansiune mondială și transformare a capitalismului, pe care azi
le cunoaștem sub numele neutru de „globalizare”.

13
 Observația marxistă conform căreia exploatarea în capitalism este o problemă sistemică și
care astfel nu se explică prin tare morale individuale, n-a fost nici ea infirmată până azi, cum nici
observația analizei marxiste, conform căreia nivelul relativ al veniturilor se datorează mai degrabă
poziției pe care un individ o are în sistem decât altor factori, n-a fost infirmată de realitate.
De asemenea, faptul notabil că exact așa cum a prezis analiza marxistă, concurența va lăsa
fără mijloace de producție o cantitate crescândă de întreprinzători, proletarizându-i, adică obligându-i
să-și vândă forța de muncă altora, a fost confirmat și el de realitate: în primul sfert al secolului al
XIX-lea 75% din americani lucrau pe cont propriu, în timp ce în 1986 doar aproximativ 10% din
americani lucrează pe cont propriu.
Pe teren științific altul decât cel economic, ideile lui Marx au avut un impact major în
sociologie și istorie, unde concepția dialectică (conform căreia orice sistem social conține forțe care
produc contradicții (dezechilibre) ce pot fi rezolvate doar prin înlocuirea lui) reprezintă cea mai
importantă contribuție a filozofului.
Influența lui Marx a fost imensă în toate științele sociale, intuițiile marxiste fiind și azi
centrale în sociologia politică, abordarea materialist-istorică rămânând și ea influentă atât în istorie,
cât și în filozofie.
Filozoful german Karl Marx propune 3 criterii determinante pentru definirea unei clase
sociale:
 locul în cadrul raporturilor de producție (rol în producția, circulația și distribuirea
bogățiilor);
 participarea la antagonismele sociale (care se manifestă în lupta pentru puterea
politică);
 conștiința de clasă.
În Manifestul Partidului Comunist el recunoaște, în primul rând, rolul revoluționar al
burgheziei care „a scufundat fiorii sacri ai extazului religios, entuziasmul cavaleresc al mentalității
mic-burgheze în apele înghețate ale calculului egoist”.

CONCLUZIE
Karl Marx (1818 -1883) este una dintre figurile cele mai importante ale istoriei, prin prisma
influenței avute post-mortem asupra evoluției politice și economice din multe state.
„Scopul final al operei mele — spune Marx în prefaţa la „Capitalul“ — este de a dezvălui
legea economică a dezvoltării societăţii moderne“, adică a societăţii capitaliste, a societăţii burgheze.
Cercetarea relaţiilor de producţie ale unei societăţi anumite, istoriceşte determinată, în procesul lor

14
de apariţie, dezvoltare şi decădere, — iată conţinutul doctrinei economice a lui Marx. În societatea
capitalistă predomină producţia de mărfuri, şi de aceea analiza lui Marx începe cu analiza mărfii.
Marx a fost interesat iniţial de libertate. A înţeles prin aceasta lipsa dependenţei de alţi
oameni şi de lucrurile materiale. A considerat că în societăţile moderne omul îşi pierde autonomia,
capacitatea de a se exprima şi ocaziile de a-şi dezvolta capacităţile creatoare. Sub influenţa
hegeliană, Marx a afirmat că omul este controlat de forţe exterioare lui, care îl „alienează”.
Societăţile moderne, capitaliste, oamenii sunt sclavii unor forţe străine: banii, lucrurile produse chiar
de ei, piaţa.
Marx s-a pronunţat pentru primatul economiei, al producţiei materiale, aspecte importante
atât pentru burghez cât şi pentru proletar. Pentru Marx producţia a fost baza pe care se înălţau toate
celelalte: instituţii politice, ideologii, arte şi religii. Ele trebuiau modificate şi obligate să se adapteze
în scopul dezvoltării forţelor de producţie.
În ceea ce privește viziunea sa economică, opera de referință a lui Marx este Capitalul. Cele
mai importante idei ale sale, într-o formă mult simplificată, sunt următoarele:
 Marx nu pornește în analiza sa de la sărăcia din rândul muncitorilor, ci de la starea de
dezumanizare în care aceștia se găsesc. Oamenii sunt înstrăinați de propria muncă și de consecințele
ei sociale, ce iau forma bunurilor sau a instituțiilor politice;
 Rezultatul acestei munci autoînstrăinate se va transpune apoi în conceptul de
proprietate privată. Una dintre măsurile pe care Marx le propune în cadrul noii societăți este
eliminarea proprietății private burgheze, argumentând că în momentul în care capitalul este
transformat în proprietate colectivă, care aparține tuturor membrilor societății, caracterul social al
proprietății se transformă, iar aceasta își pierde caracterul de clasă;
 Marx critica diviziunea muncii întrucât aceasta nu ținea cont de aptitudinile
individuale ale cetățenilor sau de interesul general, totul petrecându-se conform orânduielii
capitaliste, mărfurile fiind cele care dictează în final natura activității umane. Acestă diviziune a
muncii devenea sursa primordială a inegalității sociale, iar noul sistem propus, comunismul, urmărea
desființarea acesteia și posibilitatea individului de a participa la toate tipurile de muncă, în vederea
dezvoltării sale omnilaterale;
 Un concept introdus de Marx în scrierile sale economice, pentru a sublinia avantajul
capitalistului în societate, este cel de plus valoare. Astfel, muncitorul, pentru a își îndeplini sarcinile
are nevoie de un anumit număr de ore de muncă. Fiind însă plătit săptămânal, capitalistul îi poate
cere o muncă zilnică suplimentară, diferența dintre munca prestată suplimentar și cea prestată
conform înțelegerii transformându-se în plus valoare pentru angajator;
 Referitor la modul de organizare a producției industriale în noul sistem comunist,
15
Marx este de părere că în toate muncile în care cooperează mai mulți indivizi, conexiunea și unitatea
procesului se vor exprima printr-o voință care comandă, activitatea luând forma modului în care
funcționează o orchestră, unde regulile se respectă fără a lăsa loc de sentimente antagonice;
 Întrucât societatea este organizată pentru a reglementa producția generală, individul
nu este limitat la o activitate exclusivă, putând să se perfecționeze în orice ramură dorește. Marx
propune diversificarea activităților, fără a fi nevoie de a se specializa în oricare dintre ele.

16
BIBLIOGRAFIE
1) Irinina-Maria Manea ,,KARL MARX – GENIU ŞI DEMON” [on-line]
Disponibil: https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/karl-marx-geniu-si-demon
[accesat la 10.11.2018]
2) https://ro.wikipedia.org/wiki/Marxism [accesat la 10.11.2018]
3) http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_IGE.pdf [accesat la 10.11.2018]
4) https://www.marxists.org/romana/lenin/1914/marx/c03.htm [accesat la 10.11.2018]
5) https://ro.historylapse.org/karl-marx [accesat la 11.11.2018]
6) Dragoş Colcan, KARL MARX ŞI CRITICA SA ASUPRA CAPITALISMULUI, [on-line]
Disponibil: http://www.espressofilosofic.ro/filosofie-economica/karl-marx-si-critica-sa-
asupra-capitalismului/ [accesat la 11.11.2018]

17