Sunteți pe pagina 1din 5

Etapele globalizrii

Cea mai intalnita definiie a globalizarii este cea a lui R. Robertson care, in lucrarea sa "Globalization", subliniaza: "Globalizarea este procesul complex de multiplicare a legaturilor si interconexiunilor dintre statele ce compun sistemul mondial".[3]

In alte lucrari, globalizarea este privita drept o americanizare. In lucrarea "Lexus si maslinul" Thomas Friedman scrie: "globalizarea inseamna de fapt americanizare; globalizarea are urechile lui Mickey Mouse, bea Pepsi sau Coca cola, maninca Big Macs, lucreaza pe laptopuri IBM . Multe societati din lume o vad ca pe ceva bun , dar altele o considera ca o amenintare fundamentala" [4].

Evolutia globalizarii a fost una complexa .Ea a aparut si s-a dezvoltat cunoscand etape diferite de evolutie, pana a atins pragul in care nu a mai putut fi explicata prin vechile metode si a fost necesara elaborarea unui nou sistem conceptual al economiei politice in scopul oglindirii cat mai clare a noilor realitati intervenite in relatiile economice internationale. Este adevarat ca, o lunga perioada de timp, manifestarea acestor relatii de interdependenta economica n-a pus cu atata acuitate problema gasirii unor definitii noi, menite sa refaca din temelii vechea structura categoriala intrata in rutina. Din acest punct de vedere, globalizarea poate fi

considerata ca un concept nou, nascut pe fondul evolutiei vertiginoase a evenimentelor economice, caracteristice ultimei parti a secolului XX si atingerii pragului mediatizatului an 2000[5].

Utilizarea tot mai frecventa a notiunii de globalizare se face la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI.

De multe ori intalnim o utilizare a notiunilor de globalizare, globalism si globalitate, fara a consemna o distinctie de sens intre acestea. O distinctie neta o realizeaza Monica Iuliana Bacescu in lucrarea sa astfel:"Globalismul presupune distributia puterilor in sensul ca o parte domina celelalte parti ale globului ca intreg. Deci globalismul este vazut ca o formula de forta girata de principiul adversitatii si deviata in cele din urma de ambitiile mondialismului si hegemonismului."( Monica Iuliana Condruz Bacescu, op. cit.,pag.20). Globalitatea reda cel mai bine limitele ordonarii si reordonarii lumii dupa principiul adversitatii, in sensul ca lumea structurata pe acest principiu al concurentei, are o multitudine de neputinte si promoveaza exploatarea sub cele mai terifiante forme ideologice. Globalitatea are ca metoda de lucru cooperarea interguvernamentala si accepta doar solutii care conserva suveranitatea statala. Globalizarea presupune o noua ordine economica si politica in lume, a carui principiu ordonator nu mai este principiul adversitatii. Fara indoiala, una din problemele teoretice pe larg dezbatuta in legatura cu fenomenul globalizarii vizeaza momentul declansarii lui, cu alte cuvinte al inceputului sau. Ca de obicei, cercetatorii n-au ajuns, inca, la un punct de vedere comun. Facand abstractie de o serie de detalii istorice, se poate spune ca, pana la urma, s-au conturat trei puncte de vedere si anume:

unii considera ca despre globalizare se poate vorbi chiar din timpuri stravechi, efectele acestui proces resimtindu-se mai mult sau mai putin in timp, pana in momentul cand a cunoscut o accentuare deosebita;

dupa altii, dimpotriva, globalizarea este un fenomen contemporan, caracteristic modernizarii si dezvoltarii capitalismului, cu mentiunea ca in ultimele decenii a evoluat intr-un ritm accelerat;

in fine, intalnim si punctul de vedere potrivit caruia globalizarea constituie un proces recent, asociat, insa, cu alte evenimente economice si sociale cunoscute deja sub denumirea de postindustrializare, postindustrialism sau reorganizarea capitalismului pe alte baze .

Desigur, acest fenomen poate fi plasat la inceputurile istoriei, insa aceasta afirmatie este mai putin plauzibila, pare a fi o exagerare, in ciuda unor argumente care, pe alocuri, par pertinente.

Printre acestea sunt avute in vedere aparitia primelor imperii, procesul de raspandire a crestinismului in lume .

Inca de la inceputurile sale, globalizarea a fost privita ca fiind un concept care acopera trei domenii ale vietii sociale: economic, politic si cultural. Evident, partea

economicului vizeaza toate fazele procesului de reproductie, adica productia, repartitia, schimbul si consumul, reprezentand structura de rezistenta, coloana vertebrala a globalizarii, pe baza careia apar si se dezvolta celelalte doua componente, reflectate de relatiile politice si culturale. Daca tendinta de globalizare a economiei a fost evidenta inca din fazele sale incipiente, celelalte doua laturi, derivate din prima, au starnit numeroase suspiciuni, deoarece ele au fost interpretate ca o consecinta directa a expansiunii, mai intai a Europei, apoi a intregii lumi occidentale asupra tuturor teritoriilor situate in afara asa-zisului 'perimetru civilizator', in scopul consolidarii puterii politice a unor state si instaurarii mimetismului cultural strain traditiilor locale[6].

nca de la inceputurile sale, globalizarea a fost privita ca fiind un concept care acopera trei domenii ale vietii sociale: economic, politic si cultural. Evident, partea economicului

vizeaza toate fazele procesului de reproductie, adica productia, repartitia, schimbul si consumul, reprezentand structura de rezistenta, coloana vertebrala a globalizarii, pe baza careia apar si se dezvolta celelalte doua componente, reflectate de relatiile politice si culturale. Daca tendinta de

globalizare a economiei a fost evidenta inca din fazele sale incipiente, celelalte doua laturi, derivate din prima, au starnit numeroase suspiciuni, deoarece ele au fost interpretate ca o consecinta directa a expansiunii, mai intai a Europei, apoi a intregii lumi occidentale asupra tuturor teritoriilor situate in afara asa-zisului 'perimetru civilizator', in scopul consolidarii puterii politice a unor state si instaurarii mimetismului cultural strain traditiilor locale[6].

Insa aceste concepte au evoluat, astfel ca in lucrarea lor: "Globalizarea economiei", Gh. Postelnicu si C. Postelnicu prezinta o ierarhizare a fazelor evolutive ale acestui proces, in cadrul careia se regasesc elemente specifice tuturor celor trei arii de cuprindere ale sale. Ele sunt prezentate in felul urmator:

faza germinala (Europa, 1400 - 1750), cand apar primele harti ale planetei, ca urmare a noilor descoperiri geografice, omenirea incepand sa devina constienta ca locuieste pe o planeta (glob) care nu este situata in centrul sistemului nostru solar (revolutionarea astronomiei de catre Copernic), este adoptat calendarul universal si incep sa se contureze hotarele viitoarelor puteri coloniale;

faza incipienta (Europa, 1750 - 1875), in cadrul careia apar statele-natiune, incep sa se dezvolte relatiile dintre ele, apar primele conventii legale internationale, precum si primele idei despre internationalism si universalism;

faza decolarii (take off), 1875 - 1925, cand se constientizeaza existenta unei singure societati internationale si a unei singure umanitati, proces favorizat de amplificarea legaturilor comerciale dintre natiuni independente, extinderea comunicatiilor, aparitia unor migratii de masa (indeosebi dinspre Europa spre America); [7]

faza disputelor pentru hegemonia mondiala (1925 - 1969), declansata de primul razboi mondial si apoi reafirmata de cel de-al doilea razboi mondial, temperate, intr-o oarecare masura, de infiintarea Ligii Natiunilor si, dupa aceea, a Organizatiei Natiunilor Unite, care a implementat conceptele de crime de razboi si crime impotriva umanitatii si a atras atentia, prin intermediul unor organisme specializate ale sale, asupra pericolelor ce decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global (poluarea, explozia demografica, epuizarea resurselor naturale, malnutritia,
subdezvoltarea economica s.a.);