Universitatea Romano Americana,Bucuresti

Facultatea:Economia Turismului Intern si International(anul.1)

Sesiune de comunicari a studentilor

“ISTORIA CONTABILITATII”

Coordonator: Student:
 Conf.univ.dr. Emilia Gabroveanu Covali Ana(Seria.B,Grupa.510)
Inca din Antichitate omul a resimtit nevoia unor liste de cheltuieli.De la simpla evidenta a
averii si pina la afacerile negustorului, contabilitatea a devenit un sistem informational cu
implicatii asupra resurselor la nivelul economiei.Contabilitatea are deci un rol indispensabil
in societatea omeneasca.
Primele evidente contabile au inceput sa fie tinute odata cu aparitia scrisului la sumerieni
(ani 3000 i.Ch.). Utilizand o vergea ascutita de lemn, scribul scria pe placa de argila umeda
numele partilor, obligatiile asumate de acestea si obiectele comercializate.Partile semnau
atestand astfel corectitudinea datelor inscrise.
Aparitia si utilizarea papirusului va inlesni si mai mult inregistrarea si detalierea
tranzactiilor comerciale.Este si o perioada in care apar primele forme de control a
inscrisurilor contabile.
Un obstacol in calea dezvoltarii evidentei contabile il reprezenta lipsa unei unitati de
masura comune pentru toate bunurile tranzactionate.Cea mai insemnata contributie adusa de
greci in contabilitate o reprezinta utilizarea unor monede de schimb incepand cu anul 600
i.Ch., aspect ce va determina si o dinamizare a activitatii financiar bancare.
Contabilitatea a fost si este dependenta de dezvoltarea economica.De aceea de-a lungul
timpului contabilitatea parcurge un proces de modernizare accentuata in Europa, odata cu
dezvoltarea batranului continent.Aparitia ei era conditionata de existenta unui sistem
numeric accesibil si de un mediu prielnic de dezvoltare.Simplitatea si usurinta sistemului
numeric arab au rezolvat acest lucru.Raspandirea in Europa a sistemului numeric a fost
realizata cu ajutorul papei Sylvestru al II-lea (ani 999-1003).Pana la acest moment se utiliza
sistemul numeric roman, care era greoi.
Prosperitatea republicilor italiene duce inevitabil si la dezvoltarea contabilitatii.Astfel
apare contabilitatea in partida dubla ce isi are originea in Geneva sau Venetia,veritabile
centre ale comertului in aceea vreme.Aparitia si dezvoltarea contabilitatii in partida dubla au
fost asadar determinate de necesitatea ordinii in socoteli.
Cel mai vechi fragment de contabilitate care a fost descoperit, dateaza din anul 1211 si
reprezinta registrele unei banci comerciale italiene.
Dincolo de toate avantajele unei evidente contabile riguros organizate, propagarea
contabilitatii in partida dubla catre alte regiuni ale Italiei a reprezentat un proces de lunga
durata, cu piedici greu de trecut.Era invocat  « secretul afacerilor », iar contabilii se temeau
ca divulgarea cunostiintelor si initierea altora in tainele contabilitatii le-ar fi diminuat
pretuirea de care se bucurau. Un argument în sprijinul celor afirmate îl constituie spusele lui
Wolfgang Schweicker, un pioner în lumea lucrărilor de contabilitate apărute în Germania la
mijlocul secolului al-16-lea: “Nu vreau să afirm că înaintea mea n-ar fi existat contabili buni,
aceştia sunt şi astăzi, dar ei ţin contabilitate în secret şi nu o dau la lumina zilei sau nu-şi dau
osteneala să o arate şi altora.”
 Sub influenţa schimbărilor intervenite în mediul economic, contabilitatea va parcurge la
rândul ei drumul de la o formă primară către una complexă, capabilă să satisfacă cerinţele tot
mai diverse ale utilizatorilor informaţiei contabile.
Cadrul îngust al tranzacţiilor efectuate pe baza de numerar a fost lărgit o dată cu instituirea
creditului. Faptele bazate pe încrederea creditorului şi angajamentul debitorului de a-şi duce
la îndeplinire obligaţiile au constrâns contabilitatea să-şi dezvolte aparatul de calcul.
După apariţia creditului, în sfera înregistrărilor au intrat, alături de mişcările de bani şi
mărfuri, datoriile şi creanţele. Necesitatea de a oglindi aceste drepturi şi obligaţii a dat
naştere contului. La început, părţile lui erau aşezate una după alta: deasupra debitul şi
dedesubt creditul.
Acesta a fost, de fapt, punctul de plecare în evoluţia contului spre forma clasică, cu debitul
la stânga şi creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al cărei nume îl purta contul,
a primit de la partenerul său, iar creditul ceea ce persoana respectivă ia dat acestuia.
Ulterior, conturilor de persoane li s-au alăturat cele pentru mărfuri, bani sau alte bunuri.
Personificarea conturilor a continuat, considerându-se că fiecare cont poate fi asimilat unei
persoane sau că reprezintă o persoană.
Contabilitatea medievală italiană s-a bazat pe următoarele registre principale:
- memorialul;
- cartea mare;
- jurnalul.
În afară de aceste registre principale existau şi registre “particulare”. Iniţial, memorialul a
servit doar pentru operaţiunile de credit.
Acest registru descriptiv alimenta cartea mare care, la început, oglindea tot numai
operaţiuni de credit, dar nu în forma descriptivă, ci într-o prelucrare pe conturi individuale.
În jurnal se prelucra, în formule contabile, memorialul. În vederea găsirii contului debitor
şi a contului creditor apărea mereu aceeaşi întrebare: cine primeşte şi cine dă? După
stabilirea conturilor corespondente, contul care primeşte se debita şi contul care dă se
credita.
Aparitia stiintei contabilitatii este datata in anul 1494,atunci cind s-a publicat prima lucrare
cu continut contabil ce apartine calugarului franciscan si matematician Luca Paciolo,cu titlul
„Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita”, lucrare ce rezerva un capitol
special privind „Dubla inregistrare”.Sunt insa dovezi materiale potrivit carora ,existau
reflectari contabile cu mult timp inaintea lui Luca Paciolo, dovezi ce dateaza din anul 1100
si chiar mai devreme, pe teritoriul unor orase ale actualei Italii ca Roma, Venetia, Genova,
Pisa etc. si de asemenea la „Hansele germane”.Insasi Luca Paciolo in cartea sa celebra
recunoaste ca nu el a creat contabilitatea, ci nu face altceva decit sa descrie un mod de
inregistrare ce se practica in timpul sau.
Contabilitatea din totdeaua a fost considerata o stiinta sociala,deoarece ea studiaza unele
din activitatile pe care le desfasoara oamenii si care influenteaza in mare masura existenta
lor.Din totdeauna continutul obiectului contabilitatii a fost abordat, studiat in contextul
procesului reproductiei sociale, unde contabilitatea urmareste acele laturi ce vizeza
activitatile economice desfasurate in sfera productiei si circulatiei si care se exprima in
etalon banesc.Evident ca prima definitie a contabilitatii a fost data de insasi intemeietorul ei,
respectiv Luca Paciolo, care de altfel a si dat acestei stiinte denumirea de contabilitate.Luca
Paciolo scria ca „…obiectul contabilitatii il constituie tot ceea ce dupa parerea negustorului,
ii apartine pe sume, precum si toate afacerile mari si marunte, in ordinea in care au avut loc”.
Nici o alta lucrare nu a impulsionat atit de mult organizarea calculului economic si prin
aceasta activitatea economica insasi, ca opera contabila semnata de Luca Paciolo.Adept al
principiului „ubi non est orde, ibi confusio” , adica „unde nu este ordine, domneste
confuzia” , Paciolo trateaza la un nivel superior cunostinte din domeniul creditului,
fiinantelor si contabilitatii.Prin opera de pionerat a savantului matematician, stiinta
conturilor dobandeste o deosebita insemnatate, iar cunostintele de contabilitate se
raspandesc in intreaga Europa.
In perioada urmatoare aparitiei lucrarii lui Paciolo, se manifesta un interes deosebit pentru
cunoasterea „artei calcului economic”.Perioada cuprinsa 1494-1600, este numita de
profesorul Dumitru Voina, drept faza evolutiva a contabilitatii, respectiv secolul cel mare.

Prin adoptarea unor concepţii progresiste sau chiar prin realizarea unor studii
economice originale, literatura economică românească îşi face simţită prezenţa începând cu
sec. al XIX-lea. Astfel, în 1819, la Iaşi, apare „Didascalia”, un veritabil manual despre
comerţ, finanţe şi calcule contabile, scris în limba greacă.
După o aşteptare de douăzeci de ani, în Scheii Braşovului iese de sub lumina tiparului
„Pravila comerţială” avându-l ca autor pe Emanoil Ioan Nichifor. Nu trebuie omis faptul că
în anii ’30, la Şcoala Comercială a Capelei româneşti din Braşov, se predau cunoştinţe
despre contabilitate, legislaţie economică, etică şi psihologie comercială. „Pravila
comerţială” conţine, de altfel, primele principii ale contabilităţii în partidă dublă.
Un alt centru remarcabil al învăţământului economic românesc îl va reprezenta
Academia Mihăileană din Iaşi, începând cu anul 1842, centru ce se poate mândri cu
profesori precum Ion Ghica sau Ion Ionescu de la Brad.
Perioada scursă până la sfârşitul secolului al XIX-lea va fi una a apariţiei a numeroase
traduceri, dar şi lucrări originale în domeniul contabilităţii, în aşezăminte de cultură
economică, cum ar fi Bucureşti, Braşov, Iaşi sau Galaţi. Prima jumătate a sec. XX va fi una
de rapidă ascensiune a culturii economice româneşti. Este perioada în care la Bucureşti ia
fiinţă Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (anul 1913). O a doua academie
de profil se înfiinţează la Cluj în anul 1920.
Fără a omite în vreun fel rolul jucat de celelalte centre de învăţământ economic
superior, să ne oprim în cele ce urmează asupra şcolilor de la Bucureşti şi Cluj.
La Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, şcoala profesorului Spiridon
Iacobescu va demonstra universalitatea patrimoniului şi permanenta egalitate a structurilor
acestuia. Patrimoniul este definit drept un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu respectivele
lor obiecte de drepturi şi obligaţii, evaluabile în bani. Iată aşadar, pe de o parte realităţi
concrete, iar pe de altă parte raporturi juridice privind aceste realităţi.
Împotriva scolii patrimonialiste de la Bucureşti, în oaza economică de la Cluj, prof.
Ion Evian va încerca, în lucrarea „Teoriile conturilor”, să înlăture elementele juridice din
contabilitate. Adept al literaturii germane, autorul consideră contabilitatea doar un supliment
aritmetic al ştiinţei economiei întreprinderilor.*

Opinia despre comtabilitate a economistului german Werner Sombart

Economistul german W. Sombart a subliniat rolul catalizator al contabilitatii in dezvoltarea

economica generala.

Contabilitatea afirma Sombart, este stiinta care a contribuit pentru prima oara la afirmarea
spiritului de organizare si conducere stiintifica, spirit care a format multa vreme o insula izolata intr-
un ocean de empirism. „Partida dubla” a permis capitalismului sa-si perfectioneze normele de
conducere ale intreprinderii, intrucat prin utilizarea contabilitatii, se realiza cele doua conditii esentiale
de care depinde calitatea administrarii patrimoniului: ORDINEA si CLARITATEA. Este stiut ca
tocmai „ordinea si claritetea maresc gustul de a economisi si de a castiga al intreprinderii”.(W.
Sombart- „Der Moderne Kapitalismus”). Exprimarea lui Sombart

este deosebit de edifiactoare. „Nu ne putem inchipui capitalismul fara contabilitate. Ele se intregesc
una pe alta in forma si continut, si ne putem indoi daca capitalismul vede in contabilitatea dubla un
instrument pentru a-si mari puterile, sau contabilitatea, din spiritul sau a lasat sa se nasca
capitalismul”.

Contributii romanesti la progresul contabilitatii

Desi ca activitate practica contabilitatea a fost folosita in spatiul romanesc din vremurile cele mai
indepartate, o 5ip e5tic5 contabila, care sa generalizeze din punct de vedere conceptual aceasta realitate
a vietii noastre economice, a aparut abia in prima jumatate a secolului XIX. Desi, cunoscusera o
civilizatie infloritoare, daco-getii nu au cunoscut scrisul. Statul dac tinea, dupa ocuparea romana, o
socoteala asupra visteriei si a altor elemente patrimoniale. Din documentele ramase de pe vremea
ocupatiei romane, rezulta ca in Dacia Romana se practica o contabilitate riguroasa privitoare la
exploatarea minelor aurifere, urmarirea veniturilor acestora, precum si pentru consernarea tributurilor
cuvenite statului roman.

S-au pastrat cateva table cerate referitoare la constituirea unor societati camataresti (societas
danistaria), precum si la imprumuturile cu dobanda acordate de acestea. Mai tarziu, conturi de venituri
si cheltuieli, catastife si register vamale, hrisoave si alte documente atesta prezenta unor insemnari de
natura contabila in orasele Sibiu, Brasov, Rasnov. Utilizarea lor capata amploare incepand cu secolul
XIV. In conditiile unei indelungate dominatii straine, in anul1837, apare la Brasov, prima lucrare
imprimata de contabilitate in partida dubla, sub semnatura dascalului brasovean Emanoil Ioan Nichifor,
care ofera astfel neamului sau o adevarata pilda de patriotism. Merita mentionat faptul ca Nechifor
creeaza o terminologie proprie, in limba romana, ceea ce pentru acea perioada a constituit o munca de
pionierat deosebit de dificila.
 Primul manual de contabilitate in limba romana contine procedee si calcule economice, principii
de morala si etica comerciala, notiunu de administratie de drept commercial. Ceva mai tarziu, la1844, la
Bucuresti, apare lucrarea “Scrittura Doppia sau tinerea catastifelor”, sub semnatura lui Dimitrie Jarcu.
Tot in secolul XIX, mentionam numele savantului Ion Ionescu de la Brad, primul autor roman
preocupat de aplicarea contabilitatii in agricultura. Profesorul Theodor Stefanescu editeaza in 1874,
“Cursul de contabilitate in partida dubla” .

Un 6ip e6t de larga audienta au lansat prin scoala patrimonialista, profesorii Spiridon Iacovescu si
Alexandru Sorescu. Noi elemente de gandire aduc in patrimonial contabil profesorii I.N.Evian si
Dumitru Voina. Primul dezvolta conceptia economica asupra contabilitatii prin doua lucrari
fundamentale, iar cel din urma a creat teoria economico-juridica. Dupa anul 1989,catredele universitare
de specialitate din tara noastra au elaborate numeroase tratate, studii si lucrari prin care se realizeaza
procesul de armonizare al contabilitatii romanesti cu reglementarile europene si Standardele
Internationale de Contabilitate.

Secolul XIX este numit secolul contrastelor, in care se constata pe de o parte, aparitia unor lucrari
de contabilitate lipsite de un bun continut economic, ethnic si 6ip e6tic, 6ip e de alta parte, se realizeaza
opera de valoare incontestabile, cu conceptii noi si teorii indraznete, cuprinzand o adanca gandire, care
le ridica la nivelul celor mai bune lucrari economice.

CONCLUZIE

Istoria contabilităţii analizează astfel apariţia primelor însemnări contabile si

dezvoltarea lor in forme cat mai corespunzătoare nevoilor societatii omeneşti. Ea
oferă exemple convingătoare despre supleţea si puterea de adaptare a acestei ştiinţe,
care, in decursul veacurilor , i-a permis sa facă fata noilor cerinţe ,corespunzătoare
fiecărei etape de dezvoltare a societatii umane.
Ca ştiinţa , istoria permite explicarea fenomenelor si forţelor ce acţionează asupra
lor.
„Concepţia materialista despre istorie porneşte de la teza ca producţia si, alături de
producţie, schimbul produselor ei constituie baza oricărei orânduiri sociale; ca, in fiecare
societate care apare in istorie, repartiţia produselor si o data cu ea, impartirea sociala in clase
sau stări sociale sunt determinate de ce anume se produce si de felul in care se face
schimbul acestor produse”.*

Relaţiile sociale de producţie si de schimb si-au găsit expresia, la început , in însemnări

contabile izolate , iar mai târziu in sistemul acestora.
In aceste condiţii, contabilitatea este strâns legata de procesele economice si de raţiile de
producţie , care se schimba in diferitele etape istorice ale societatii.Pe măsura dezvoltării forţelor
de producţie si a relaţiilor de producţie, contabilitatea a dobândit anumite particularitati si a devenit
mai importanta si mai necesara.
 Bibliografie

- Dan Trandafir, Anca Madalina Bogdan, Bazele contabilitatii, Editura Universitaria, Craiova , 2003

- Dumitru Voina, “Faze din evolutia contabilitatii”, Ed. Cioflec, Cluj, 1930.

- C. G. Demetrescu, “Istoria contabilitatii”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.

- R. Petris, “Bazele contabilitatii”, Ed. DidacticA si Pedagogica, Bucuresti, 1980