Suport de curs

- Securitatea și sănătatea muncii -

Cuprins:
Introducere
Cap.1. Cadrul legislativ privind securitatea si sanatatea in munca
1.1. Directive europene privind securitatea și sănătatea în muncă
1.2. Cadrul legislativ din Romania privind securitatea si sanatatea in munca. Legea
sanatatii si securitatii in munca - Legea 319/2006
1.2.1. Elemente de baza privind securitatea si sanatatea muncii
1.2.2. Obligatii generale ale angajatorilor
1.2.3. Obligatiile lucratorilor
1.2.4. Comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea evenimentelor
1.2.5. Instruirea angajatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca
Cap.2 Organizarea structurilor medicale de medicina muncii
2.1. Organizarea structurilor medicale de medicina muncii
2.2. Organizarea Comitetului de SSM
2.3. Examenele medicale la angajare si periodice
2.4. Formarea si perfectionarea personalului specializat
Cap. 3. Notiuni privind riscurile profesionale generale si specifice
3.1. Conceptul de risc şi securitate în muncă
3.2. Ce sunt factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională
3.3. Care este relaţia factor de risc – cauză
Cap. 4. Principiile si practica generala a evaluarii riscurilor profesionale in UE
4.1. Terminologie
4.2. Scopul evaluarii riscurilor
4.3. Principiile fundamentale ale evaluarii riscurilor
4.4. Metodologia de evaluare a riscurilor
4.5. Actiunile ulterioare procesului de evaluare a riscurilor profesionale
4.6. Organizarea evaluarii riscurilor
4.7. Selectarea persoanelor insarcinate cu evaluarea riscurilor
4.8. Informatiile necesare
4.9. Sursele de informatii
4.10. Inregistrarea rezultatelor evaluarii
4.11. Urmarirea eficacitatii masurilor
4.12. Controlul si revizuirea evaluarii
Cap. 5. Masuri de igiena si securitate in munca
5.1. Măsuri de igienă
5.2. Măsuri de protecţie colectivă
5.3. Măsuri de protecţie individuală
5.4. Echipamente individuale de protecţie (EIP) şi echipamente individuale de lucru ( EIL)
Cap. 6. Accidente de munca, boli profesionale, incidente periculoase
6.1. Accidentele de munca
6.2. Bolile profesionale
6.3. Masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale
6.4. Incendii si explozii
Bibliografie

Introducere

In fiecare an, milioane de persoane din UE sunt rănite sau sănătatea le este grav afectată la
locul de muncă. La fiecare trei minute şi jumătate, cineva moare în UE din cauze legate de
muncă. Aceasta înseamnă aproape 167.000 de morti pe an, fie în urma accidentelor legate de
muncă (7500), şi mai mult, din cauza unor boli profesionale (159.500). La fiecare patru
secunde şi jumătate, un lucrător din UE este implicat într-un accident care îl obligă să stea
acasă cel putin trei zile lucrătoare. Numărul de accidente la locul de muncă care cauzează trei
sau mai multe zile de absentă este enorm, ridicându-se la peste 7 milioane în fiecare an.
De exemplu în Marea Britanie conform Health and Safety Executive intr-un an se citează in
jur de 400 de morti, 29.000 răniti şi 137.000 scoşi din muncă.

Mai mult, accidentele şi bolile profesionale sunt costisitoare (costul uman pentru lucrători şi
familiile acestora, costul economic pentru firme/organizatii/companii şi costul pentru
societate). Mentinerea lucrătorilor în conditii sigure şi sănătoase şi prevenirea majoritătii
accidentelor şi bolilor legate de muncă constituie interesul tuturor - angajati, angajatori, firme,
organizatii, companii, tări etc.

O companie care inregistreaza mai multe accidente e munca este mult mai putin credibila in
lumea afacerilor, fapt care ii afecteaza activitatea (reducerea contractelor, comenzilor etc.,
deci lucru mai putin, bani mai putini, disponibilizari etc.).
Accidentele si bolile profesionale sunt costisitoare (costul economic pentru
firme/organizatii/companii si costul pentru societate). Mentinerea lucratorilor in conditii
sigure si sanatoase si prevenirea majoritatii accidentelor si bolilor legate de munca constituie
interesul tuturor: angajati, angajatori, organizatii, companii, tari etc.

Evaluarea riscurilor este începutul procesului de gestionare a riscurilor, permitând

angajatorilor şi angajatilor să înteleagă actiunile pe care trebuie să le întreprindă pentru a
îmbunătăti sănătatea şi securitatea la locul de muncă, dar şi productivitatea.
Securitatea , în opinia Academiei Române, înseamnă a fi la adăpost de
orice pericol = protecţie sau apărare, iar sănătatea reprezintă starea unui
organism în care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat.
Din conjugarea acestor doi termeni, aplicaţi unui sistem de
m u n c ă a l u a t n a ş t e r e expresia „securitate şi sănătate în muncă ”, ce s-a
transformat ulterior într-un concept amplu şi complex.
Preocupările statelor pentru crearea unui m e d i u d e m u n c ă s i g u r ş i
s ă n ă t o s au crescut odată cu intensificarea eforturilor de dezvoltare
economică, socială şi morală şi, cu certitudine, şi funcţie de nivelul de civilizaţie atins,
respectiv de respectul pe care fiecare ţară l-a acordat drepturilor fundamentale ale omului,
între care şi cel la protecţie în muncă.
Prin "Actul Unic European" din 1987 s-a convenit ca  în Europa
dezvoltarea politicilor armonizate să se realizeze prin reglementări tehnice şi standarde şi
că în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă se impune "armonizarea reglementărilor
referitoare la sănătate şi securitate în muncă pe baza unui nivel ridicat de
protecţie " (art.100A - directivele d e r i v a t e s e r e f e r ă l a a s i g u r a r e a u n u i
n i v e l r i d i c a t d e s e c u r i t a t e a l p r o d u s e l o r , p r e c u m ş i stabilirea "cerinţelor
minime în scopul securităţii şi protecţiei sănătăţii salariaţilor în timpul muncii " (art.118A -
directivele derivate sunt directive "sociale" şi se referă la aspecte ce vizează îmbunătăţirea
progresivă a condiţiilor de muncă).
Revizuirea Tratatului  de la Roma, prin  „Actul Unic European”
şi introducerea articolelor 100A şi 118A a însemnat constituirea bazei
juridice specifice a pieţei interne şi realizării securităţii şi sănătăţii în muncă.
Directivele de securitate a produselor, derivate din art.100A, au ca obiectiv
protecţia utilizatorilor faţă de riscurile ce pot să apară la utilizarea
produselor şi stabilesc cerinţele de
securitate pe care trebuie să le îndeplinească produsele,
i n f o r m a ţ i i l e   c e   t r e b u i e   s ă   l e  însoţească pentru libera
circulaţie şi comercializare în UE, precum şi procedurile pe care
producătorul  sau comerciantul  trebuie  să le urmeze pentru
a certifica  îndeplinirea condiţiilor obligatorii cerute şi pentru a le putea identifica prin
marcajul „CE”. A s t f e l s - a c r e a t b a z a j u r i d i c ă s p e c i f i c ă a s i g u r ă r i i
s e c u r i t ă ţ i i ş i s ă n ă t ă ţ i i î n m u n c ă a lucrătorilor, sistemul legislativ instituit având
caracter de „sistem de prescripţii minimale” ce l a s ă l i b e r t a t e s t a t e l o r m e m b r e d e
a i m p u n e r e g u l i m a i s e v e r e d e c â t c e l e l e g i f e r a t e p r i n dreptul
comunitar. S t r a t e g i a C o m i s i e i s - a b a z a t p e a d o p t a r e a , l a 1 2
i u n i e 1 9 8 9 , a Directivei  Cadru 89/391/CEE, directivă de bază a UE ce are ca
obiectiv acoperirea tuturor aspectelor p r i v i n d s e c u r i t a t e a ş i s ă n ă t a t e a î n
m u n c ă ş i a s i g u r a r e a u n u i n i v e l d e p r o t e c ţ i e ridicat şi egal tuturor
lucrătorilor din Statele membre. D i n a c e a s t ă d i r e c t i v ă a u d e c u r s t o a t e
d i r e c t i v e l e p a r t i c u l a r e r e f e r i t o a r e c a r e c o n ţ i n cerinţe minime de securitate
şi sănătate pentru domenii specifice.
Principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru se referă la:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d)adaptarea muncii la om, în special în ceea ce pr
i v e ş t e   p r o i e c t a r e a posturilor de muncă, alegerea echipamente
l o r   d e   m u n c ă ,   a   m e t o d e l o r   d e muncă şi de producţie, în vederea reducerii
monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora
asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g )   d e z v o l t a r e a   u n e i   p o l i t i c i   d e   p r e v e n i r e   c o e
r e n t e   c a r e   s ă   c u p r i n d ă tehnologiile, organizarea muncii, 
c o n d i ţ i i l e   d e   m u n c ă ,   r e l a ţ i i l e   s o c i a l e   ş i influenţa factorilor din mediul de
muncă; 
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă
f a ţ ă d e măsurile de protecţie individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
 Cap. 1. Cadrul legislativ privind securitatea si sanatatea in munca

1.1. Directive europene privind securitatea și sănătatea în muncă

Directiva constituie un instrument juridic prevăzut în Tratatul UE. Orice directiva este
obligatorie în toate elementele sale, ceea ce inseamna ca obligă statele membre să o
transpună în legislația națională într-un termen stabilit.
Articolul 153 din Tratatul privind funcționarea UE  conferă Uniunii Europene
autoritatea de a adopta directive în domeniul SSM.
Directiva-cadru privind SSM, care are un amplu domeniu de aplicare, precum și alte
directive ulterioare care vizează anumite aspecte referitoare la SSM reprezintă bazele
legislației europene în materie.
Directiva-cadru europeană privind SSM (Directiva 89/391/CEE), adoptată în 1989,
a reprezentat un important instrument pentru îmbunătăţirea SSM. Aceasta garantează
cerinţele minime în materie de securitate si sanatate în întreaga Europă, în timp ce
statele membre au posibilitatea de a menţine sau de a stabili măsuri mai stricte. Din
acest motiv, cerințele legislative în domeniul SSM pot varia de la un stat membru la
altul.
• Directiva vizează stabilirea unui nivel uniform de securitate si sanatate în beneficiul
tuturor lucrătorilor (singurele excepţii sunt lucrătorii casnici şi anumite servicii publice
şi militare).
• Directiva obligă angajatorii să adopte măsurile preventive corespunzătoare pentru a
spori securitatea si sanatatea locului de muncă.
• Directiva introduce drept element-cheie principiul evaluării riscurilor şi defineşte
elementele principale ale acestuia (de exemplu, identificarea pericolului, participarea
lucrătorilor, introducerea unor măsuri adecvate cu prioritatea eliminării riscului la
sursă, documentarea şi reevaluarea periodică a pericolelor de la locul de muncă).

1.2. Cadrul legislativ din Romania privind securitatea si sanatatea in munca.

Legea sanatatii si securitatii in munca - Legea 319 din 2006

1.2.1. Elemente de baza privind securitatea si sanatatea muncii

a. Prevederi generale

Securitatea în muncă constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având ca

scop asigurarea celor mai bune condiţii de desfăşurare a procesului de muncă, apărarea vieţii,
integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi altor persoane participante la procesul de
muncă.
Procedurile si standardele de securitatea muncii constituie un sistem unitar de masuri
si reguli aplicabile tuturor participanților la procesul de munca.

Securitatea , în opinia Academiei Române, înseamnă a fi la adăpost de

orice pericol, protecţie sau apărare, iar sănătatea reprezintă starea unui
organism în care funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat.
Din conjugarea acestor doi termeni, aplicaţi unui sistem de
m u n c ă a l u a t n a ş t e r e expresia „securitate şi sănătate în muncă ”, ce s-a
transformat ulterior într-un concept amplu şi complex. Preocupările statelor
pentru crearea unui m e d i u d e m u n c ă s i g u r ş i s ă n ă t o s au crescut odată cu
intensificarea eforturilor de dezvoltare economică, socială şi morală şi, cu
certitudine, şi funcţie de nivelul de civilizaţie atins, respectiv de respectul pe care fiecare ţară
l-a acordat drepturilor fundamentale ale omului, între care şi cel la protecţie în muncă.
Prin "Actul Unic European" din 1987 s-a convenit ca  în Europa
dezvoltarea politicilor armonizate să se realizeze prin reglementări tehnice şi standarde şi
că în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă se impune "armonizarea reglementărilor
referitoare la sănătate şi securitate în muncă pe baza unui nivel ridicat de
protecţie ".
La 12 iunie 1989, afost adoptata Directiva  Cadru
89/391/CEE, directivă de bază a UE ce are ca obiectiv acoperirea tuturor aspectelor p r i v i n d
securitatea şi sănătatea în muncă şi asigurarea unui nivel de
p r o t e c ţ i e ridicat şi egal tuturor lucrătorilor din Statele membre. D i n a c e a s t ă
directivă au decurs toate directivele particulare referitoare care
c o n ţ i n cerinţe minime de securitate şi sănătate pentru domenii specifice.
Principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru se referă la:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce p
r i v e ş t e   p r o i e c t a r e a posturilor de muncă, alegerea echipamen
t e l o r   d e   m u n c ă ,   a   m e t o d e l o r   d e muncă şi de producţie, în vederea
reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor
acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g )   d e z v o l t a r e a   u n e i   p o l i t i c i   d e   p r e v e n i r e   c o e
r e n t e   c a r e   s ă   c u p r i n d ă tehnologiile, organizarea muncii, 
c o n d i ţ i i l e   d e   m u n c ă ,   r e l a ţ i i l e   s o c i a l e   ş i influenţa factorilor din mediul de
muncă; 
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă
f a ţ ă d e măsurile de protecţie individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Normele de securitatea muncii stabilite prin lege reprezintă un sistem unitar de

măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. Prevederile legii se
aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice la care activitatea se desfăşoară cu personal angajat
pe bază de contract individual. Prin persoane juridice şi fizice se înţelege: agenţii economici
din sectorul public si privat, inclusiv cu capital străin, care îşi desfăşoară activitatea pe
teritoriul României autorităţile şi instituţiile publice precum şi agenţii economici care
efectuează lucrări cu personal român, pe teritoriul altor ţări, pe bază de contracte.
Normele de protecţia muncii se aplică salariaţilor, persoanelor angajate cu convenţii
civile, cu excepţia celor care au drept obiect activităţi casnice, precum şi elevilor şi studenţilor
în perioada efectuării practicii profesionale. Activitatea de securitatea muncii este coordonată
de Ministerul Muncii şi de Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii emite norme obligatorii
privind igiena muncii şi avizează standarde şi acte normative elaborate de alte organe, care
privesc sănătatea salariaţilor la locul de muncă. Contractele colective de muncă ce se încheie
la nivelul unităţilor, grupurilor de unităţi, ramuri de activităţi, precum şi la nivel naţional vor
cuprinde obligatoriu, clauze referitoare la protecţia muncii în conformitate cu prevederile
prezentei legi. Conventiile internationale si contractele bilaterale incheiate de persoane
juridice romane cu parteneri straini, in vederea efectuarii de lucrari cu personal roman pe
teritoriul altor tari, vor cuprinde, de asemenea, clauze privind securitatea si sanatatea in
munca.
Codul Muncii
Legea nr.53/2003 conţine prevederi juridice care, prin aplicarea lor, contribuie la
apărarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor. Sistemul legislativ în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă se fundamentează pe prevederile Constituţiei, republicată, care
stipulează:
art. 22(1) - ” Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale
persoanelor sunt garantate ...” şi:
art. 41(2) - “Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc
securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al
tinerilor, instituirea unui
salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de od
i h n ă   p l ă t i t ,   p r e s t a r e a muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice”.
Sistemul legislativ din domeniul securităţii şi să
n ă t ă ţ i i   î n   m u n c ă   r e p r e z i n t ă   o componentă a sistemului
legislaţiei de protecţie socială, prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei
lucrătorilor împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de
procesele de muncă.

*Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei (MMSSF)

*Asociația de Standardizare din România (ASRO)
Legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este armonizată cu
legislaţia europeană în domeniu şi este într-un continuu proces de transformare de prevenire
 şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei
funcţii exercitate.

Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

 
Ni vel urile de pre gătir e în dom eni ul sec urit ăţii şi sănătăţii în m unc ă , nec esa re
pe ntru
dobâ ndir ea  capacit ăţilor  şi  aptit udi nil or  c ores punz ătoare  efec tuă rii  ac tivit ăţilor  de
prevenire şi protecţie, sunt următoarele:
o nivel de bază;
o nivel mediu;
o nivel superior.

Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare

nivelului de bază sunt:
o studii în  învăţământul liceal filiera teoretică în  profil real sau  filiera
tehnologică în  profiltehnic;
o curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 40 de ore.
Nivelul de bază se atestă prin diploma de studii şi certificat de absolvire a cursului.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securit
ă ţ i i   ş i   s ă n ă t ă ţ i i   î n   m u n c ă , corespunzătoare nivelului mediu sunt:
o studii în învăţământul postliceal în profil tehnic;
o curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 80 de ore.
Nivelul mediu se atestă prin diploma de studii şi certificat de absolvire a cursului.

Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare

nivelului superior sunt:
o studii superioare tehnice;
o curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 80 de ore;
o curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180 de
ore.
Nivelul superior se atestă prin diplomă de studii şi certificate de absolvire a cursurilor. 

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele min
i m e   d e   p r e g ă t i r e   î n domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
corespunzătoare cel puţin nivelului de bază.

Inspecţia Muncii îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 108/1999, republicată, şi a
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţii 
M u n c i i ,   a p r o b a t   p r i n   H . G .   n r . 1377/2009.

Inspecţia  Muncii este organul de  specialitate al  administraţiei publice

centrale în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu sediul în
municipiul Bucureşti, prin care se exercită atribuţii de autoritate de stat în domeniile relaţiilor
de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, asistenţei sociale şi incluziunii
sociale.
În subordinea Inspecţiei Muncii funcţionează în  fiecare  judeţ şi în municipiul
Bucureşti, 42  inspectorate  teritoriale de muncă, unităţi cu personalitate juridică.
Sub coordonarea metodologică a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale se a f l ă ş i Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru
Protecţia Muncii , care
realizează studii şi cercetări în domeniul securită
ţ i i   ş i   s ă n ă t ă ţ i i   î n   m u n c ă ,   p r i v i n d fundamentarea şi elaborarea
sistemului de reglementări în domeniu, privind sistemul naţional de instruire şi perfecţionare a
specialiştilor.
În baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru acci
d e n t e   d e   m u n c ă   ş i   b o l i profesionale, cu modificări şi completă
ri ulterioare,
C a s a   N a ţ i o n a l ă   d e   P e n s i i   ş i   a l t e Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS)
are calitatea de asigurător la accidente de muncă şi boli profesionale şi administrează,
gestionează, coordonează şi controlează întreaga activitate de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale.

Alte entităţi care acţionează în domeniul securităţii şi sănătăţii

î n m u n c ă sunt:
- Institutul de Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani (INSEMEX);
- Laboratoare abilitate pentru efectuarea determinărilor de noxe profesionale;
- Organisme de certificare şi laboratoare pentru certificarea
e c h i p a m e n t e l o r t e h n i c e ş i a echipamentelor individuale de protecţie;
- Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional de la Criscior,
- Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională al Inspecţiei Muncii de la Botoşani.
- Persoanele fizice şi juridice abilitate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
pentru a presta servicii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- Comitetele de Securitate şi Sănătate în Muncă organizate la nivelul
întreprinderilor cu mai mult de 50 de angajaţi.

Legislatie in domeniul securitatii si sanatatii in munca:

- Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă

- H.G. nr. 1425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006
- H.G. nr. 300 din 2 martie 2006 privind cerinţele minime de
s e c u r i t a t e ş i s ă n ă t a t e p e n t r u şantierele temporare sau mobile
- H.G. nr. 493 din 12 aprilie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare
la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot.
- H.G. nr. 971 din 26 iulie 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea
de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă
- H.G. nr. 1048 din  9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la
locul de muncă
- H.G. nr. 1049 din  9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă sau subteran
- H.G. nr. 1050 din  9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea
securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de foraj
- H.G. nr. 1091 din 16 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru locul de muncă
- H.G. nr. 1092 din 16 august 2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva
riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în muncă
- H.G. nr. 1093 din 16 august 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi
sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi
cancerigeni sau mutageni la locul de muncă
- H.G. nr. 1146 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi
sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă
- H.G. nr. 1218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea
cerinţelor minime de securitate
şisănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împo
t r i v a   r i s c u r i l o r   l e g a t e   d e prezenţa agenţilor chimici
- H.G. nr. 600 din 13 iunie 2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă
- H.G. nr. 601 din 13 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
- H.G. nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor
- Lege nr. 258 din 19 iulie 2007 privind practica elevilor şi studenţilor
- Ordin nr. 754 din 16 octombrie 2006 pentru constituirea comisiilor de
abilitare a serviciilor
externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor 
c u   c a r a c t e r   t e h n i c   d e informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă
- Ordin nr. 242 din 23 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind formarea
specifică de coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata
elaborării proiectului şi/sau a realizării lucrării pentru şantiere temporare ori mobile.

b. Obiectivul general al securitatii si sanatatii in munca

Obiectivul general al securitatii si sanatatii in munca il constituie eliminarea tuturor

accidentelor si imbolnavirilor profesionale cu ajutorul prevenirii. Acest obiectiv cuprinde, de
asemenea, reducerea consecintelor in cazul producerii accidentelor si/sau imbolnavirilor
profesionale.

c. Domeniu de aplicare

Prezenta lege se aplica in toate sectoarele de activitate, atat publice, cat si private, atat
angajatorilor, cat si lucratorilor si reprezentantilor lucratorilor.
Fac exceptie fortele armate sau politia, sau in cazuri de dezastre, inundatii si pentru realizarea
masurilor de protectie civila, acestea vin in contradictie cu prezenta lege.

d. Termeni utilizati

a) lucrator - persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in
perioada efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de
munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice;
b) angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu cu
lucratorul respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii;
c) alti participanti la procesul de munca - persoane aflate in intreprindere si/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului, in perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale in
vederea angajarii, persoane care presteaza activitati in folosul comunitatii sau activitati in
regim de voluntariat, precum si someri pe durata participarii la o forma de pregatire
profesionala si persoane care nu au contract individual de munca incheiat in forma scrisa si
pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice
alt mijloc de proba;
d) reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii
lucratorilor - persoana aleasa, selectata sau desemnata de lucratori, in conformitate cu
prevederile legale, sa ii reprezinte pe acestia in ceea ce priveste problemele referitoare la
protectia securitatii si sanatatii lucratorilor in munca;
e) prevenire - ansamblul de dispozitii sau masuri luate ori prevazute in toate etapele
procesului de munca, in scopul evitarii sau diminuarii riscurilor profesionale;
f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in
timpul procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatie in care
persoana este data disparuta sau s-produs un accident de traseu ori de circulatie, in conditiile
in care au fost implicate persoane angajate, incident periculos, precum si cazul susceptibil de
boala profesionala sau legata de profesiune;
g) accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta
profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de
serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces;
h) boala profesionala - afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau
profesii, cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca,
precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, in procesul de
munca;
i) echipament de munca - orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita in munca;
j) echipament individual de protectie - orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de
un lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa ii puna in
pericol securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si orice supliment sau accesoriu
proiectat pentru a indeplini acest obiectiv;
k) loc de munca - locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile intreprinderii
si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/sau unitatii la care lucratorul are
acces in cadrul desfasurarii activitatii;
l) pericol grav si iminent de accidentare - situatia concreta, reala si actuala careia ii lipseste
doar prilejul declansator pentru a produce un accident in orice moment;
m) stagiu de practica - instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii in
care se pregatesc elevii, studentii, ucenicii, precum si somerii in perioada de reconversie
profesionala;
n) securitate si sanatate in munca - ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop
asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii,
integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de
munca;
o) incident periculos - evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria,
accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a
unui echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a
afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea urmari si/sau a cauzat ori ar fi fost
posibil sa produca pagube materiale;
p) servicii externe - persoane juridice sau fizice din afara intreprinderii/unitatii, abilitate sa
presteze servicii de protectie si prevenire in domeniul securitatii si sanatatii in munca,
conform legii;
q) accident usor - eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita
numai acordarea primelor ingrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata
mai mica de 3 zile;
r) boala legata de profesiune - boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori
determinanti sunt de natura profesionala.

1.2.2. Obligatii generale ale angajatorilor

Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in toate
aspectele legate de munca, iar in cazul in care un angajator apeleaza la servicii externe, acesta
nu este exonerat de responsabilitatile sale in acest domeniu.
Tinand seama de natura activitatilor din intreprindere si/sau unitate, angajatorul are
obligatia:
a) sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de munca, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea
locurilor de munca;
b) sa ia in considerare capacitatile lucratorului in ceea ce priveste securitatea si
sanatatea in munca, atunci cand ii incredinteaza sarcini;
c) sa asigure ca planificarea si introducerea de noi tehnologii sa faca obiectul
consultarilor cu lucratorii si/sau reprezentantii acestora in ceea ce priveste consecintele asupra
securitatii si sanatatii lucratorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de conditiile si
mediul de munca;
d) sa ia masurile corespunzatoare pentru ca, in zonele cu risc ridicat si specific, accesul
sa fie permis numai lucratorilor care au primit si si-au insusit instructiunile adecvate.

Atunci cand in acelasi loc de munca isi desfasoara activitatea lucratori din mai multe
intreprinderi si/sau unitati, angajatorii acestora au urmatoarele obligatii:
a) sa coopereze in vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sanatatea si
igiena in munca, luand in considerare natura activitatilor;
b) sa isi coordoneze actiunile in vederea protectiei lucratorilor si prevenirii riscurilor
profesionale, luand in considerare natura activitatilor;
c) sa se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) sa informeze lucratorii si/sau reprezentantii acestora despre riscurile profesionale.
Masurile privind securitatea, sanatatea si igiena in munca nu trebuie sa comporte in
nicio situatie obligatii financiare pentru lucratori.

Servicii de prevenire si protectie

Angajatorul desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a se ocupa de activitatile
de protectie si de activitatile de prevenire a riscurilor profesionale din intreprindere si/sau
unitate, denumiti in continuare lucratori desemnati.
Lucratorii desemnati nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activitatii lor de
protectie si a celei de prevenire a riscurilor profesionale.
Lucratorii desemnati trebuie sa dispuna de timpul necesar pentru a-si putea indeplini
obligatiile ce le revin prin prezenta lege.
Daca in intreprindere si/sau unitate nu se pot organiza activitatile de prevenire si cele
de protectie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie sa recurga la servicii
externe.
In cazul in care angajatorul apeleaza la serviciile externe, acestea trebuie sa fie
informate de catre angajator asupra factorilor cunoscuti ca au efecte sau sunt susceptibili de a
avea efecte asupra securitatii si sanatatii lucratorilor.
Pentru a se ocupa de organizarea activitatilor de prevenire si a celor de protectie,
tinand seama de marimea intreprinderii si/sau unitatii si/sau de riscurile la care sunt expusi
lucratorii, precum si de distributia acestora in cadrul intreprinderii si/sau unitatii, se impune
ca:
a) lucratorii desemnati sa aiba capacitatea necesara si sa dispuna de mijloacele
adecvate;
b) serviciile externe sa aiba aptitudinile necesare si sa dispuna de mijloace personale si
profesionale adecvate;
c) lucratorii desemnati si serviciile externe sa fie in numar suficient.
Prevenirea riscurilor, precum si protectia sanatatii si securitatea lucratorilor trebuie sa
fie asigurate de unul sau mai multi lucratori, de un serviciu ori de servicii distincte din
interiorul sau din exteriorul intreprinderii si/sau unitatii.
Lucratorul/lucratorii si/sau serviciul/serviciile trebuie sa colaboreze intre ei ori de cate
ori este necesar. In cazul microintreprinderilor si al intreprinderilor mici, in care se desfasoara
activitati fara riscuri deosebite, angajatorul isi poate asuma atributiile din domeniul securitatii
si sanatatii in munca pentru realizarea masurilor prevazute de prezenta lege, daca are
capacitatea necesara in domeniu.
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei stabileste prin norme metodologice
de aplicare a prevederilor prezentei legi capacitatile si aptitudinile necesare.

Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucratorilor, pericol grav si iminent

Angajatorul are urmatoarele obligatii:
a) sa ia masurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si
evacuarea lucratorilor, adaptate naturii activitatilor si marimii intreprinderii si/sau unitatii,
tinand seama de alte persoane prezente;
b) sa stabileasca legaturile necesare cu serviciile specializate, indeosebi in ceea ce
priveste primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare si pompieri.
Angajatorul trebuie sa desemneze lucratorii care aplica masurile de prim ajutor, de
stingere a incendiilor si de evacuare a lucratorilor.
Numarul acestor lucratori, instruirea lor si echipamentul pus la dispozitia acestora trebuie sa
fie adecvate marimii si/sau riscurilor specifice intreprinderii si/sau unitatii.
Angajatorul, de asemenea are ca obligatii:
a) sa informeze, cat mai curand posibil, toti lucratorii care sunt sau pot fi expusi unui
pericol grav si iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum si despre masurile
luate ori care trebuie sa fie luate pentru protectia lor;
b) sa ia masuri si sa furnizeze instructiuni pentru a da lucratorilor posibilitatea sa
opreasca lucrul si/sau sa paraseasca imediat locul de munca si sa se indrepte spre o zona
sigura, in caz de pericol grav si iminent;
c) sa nu impuna lucratorilor reluarea lucrului in situatia in care inca exista un pericol
grav si iminent, in afara cazurilor exceptionale si pentru motive justificate.
Lucratorii care, in cazul unui pericol grav si iminent, parasesc locul de munca si/sau o
zona periculoasa nu trebuie sa fie prejudiciati si trebuie sa fie protejati impotriva oricaror
consecinte negative si nejustificate pentru acestia.
Angajatorul trebuie sa se asigure ca, in cazul unui pericol grav si iminent pentru
propria securitate sau a altor persoane, atunci cand seful ierarhic imediat superior nu poate fi
contactat, toti lucratorii sunt apti sa aplice masurile corespunzatoare, in conformitate cu
cunostintele lor si cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecintele unui astfel
de pericol.
Lucratorii nu trebuie sa fie prejudiciati, cu exceptia situatiilor in care acestia
actioneaza imprudent sau dau dovada de neglijenta grava.
 Alte obligatii ale angajatorilor:
a) sa realizeze si sa fie in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si
sanatatea in munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) sa decida asupra masurilor de protectie care trebuie luate si, dupa caz, asupra
echipamentului de protectie care trebuie utilizat;
c) sa tina evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai
mare de 3 zile de lucru, a accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor
periculoase, precum si a accidentelor de munca;
d) sa elaboreze pentru autoritatile competente si in conformitate cu reglementarile
legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucratorii sai.

In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea

accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorii au urmatoarele obligatii:
a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a
echipamentelor de munca, precum si de elaborare a tehnologiilor de fabricatie, solutii
conforme prevederilor legale in vigoare privind securitatea si sanatatea in munca, prin a caror
aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare si de imbolnavire profesionala
a lucratorilor;
b) sa intocmeasca un plan de prevenire si protectie compus din masuri tehnice,
sanitare, organizatorice si de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa il aplice
corespunzator conditiilor de munca specifice unitatii;
c) sa obtina autorizatia de functionare din punctul de vedere al securitatii si sanatatii in
munca, inainte de inceperea oricarei activitati, conform prevederilor legale;
d) sa stabileasca pentru lucratori, prin fisa postului, atributiile si raspunderile ce le
revin in domeniul securitatii si sanatatii in munca, corespunzator functiilor exercitate;
e) sa asigure si sa controleze cunoasterea si aplicarea de catre toti lucratorii a masurilor
prevazute in planul de prevenire si de protectie stabilit, precum si a prevederilor legale in
domeniul securitatii si sanatatii in munca, prin lucratorii desemnati, prin propria competenta
sau prin servicii externe;
f) sa ia masuri pentru asigurarea de materiale necesare informarii si instruirii
lucratorilor, cum ar fi afise, pliante, si filme cu privire la securitatea si sanatatea in munca;
g) sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii in munca, asupra
riscurilor la care aceasta este expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor de
prevenire si de protectie necesare;
h) sa angajeze numai persoane care, in urma examenului medical si, dupa caz, a
testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmeaza sa o execute
si sa asigure controlul medical periodic si, dupa caz, controlul psihologic periodic, ulterior
angajarii;
i) sa tina evidenta zonelor cu risc ridicat;
j) sa asigure functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de
protectie, a aparaturii de masura si control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si
neutralizare a substantelor nocive degajate in desfasurarea proceselor tehnologice;
k) sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca in
timpul controlului sau al efectuarii cercetarii evenimentelor;
l) sa asigure realizarea masurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor
de control si al cercetarii evenimentelor;
m) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucratorii care sa participe la
efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
 n) sa nu modifice starea de fapt rezultata din producerea unui accident mortal sau
colectiv, in afara de cazurile in care mentinerea acestei stari ar genera alte accidente ori ar
periclita viata accidentatilor si a altor persoane;
o) sa asigure echipamente de munca fara pericol pentru securitatea si sanatatea
lucratorilor;
p) sa asigure echipamente individuale de protectie;
q) sa acorde obligatoriu echipament individual de protectie nou, in cazul degradarii sau
al pierderii calitatilor de protectie.
Materialele igienico-sanitare se acorda in mod obligatoriu si gratuit de catre angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de munca ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de munca si/sau contractul individual de munca.
Angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o
instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub
forma de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de munca sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificari ale
echipamentului existent;
d) la introducerea oricarei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrari speciale.
Instruirea trebuie sa fie:
a) adaptata evolutiei riscurilor sau aparitiei unor noi riscuri;
b) periodica si ori de cate ori este necesar.
Angajatorul se va asigura ca lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior, care
desfasoara activitati in intreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate si sanatate in munca, pe durata desfasurarii
activitatilor.

1.2.3. Obligatiile lucratorilor

Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si

instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu
expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si alte
persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca.
In mod deosebit, lucratorii au urmatoarele obligatii:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase,
echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa
il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau
inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii,
uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de
munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si
sanatatea lucratorilor, precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;
e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului
accidentele suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar,
pentru a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de
munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
 g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii
desemnati, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de
lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si
sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

Supravegherea sanatatii
Masurile prin care se asigura supravegherea corespunzatoare a sanatatii lucratorilor in
functie de riscurile privind securitatea si sanatatea in munca se stabilesc potrivit
reglementarilor legale.
Masurile vor fi stabilite astfel incat fiecare lucrator sa poata beneficia de
supravegherea sanatatii la intervale regulate.
Supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata prin medicii de medicina a muncii.

1.2.4. Comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea evenimentelor

a. Evenimente
Orice eveniment, va fi comunicat de indata angajatorului, de catre conducatorul
locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea acestuia.
Angajatorul are obligatia sa comunice evenimentele, de indata, dupa cum urmeaza:
a) inspectoratelor teritoriale de munca, toate evenimentele;
b) asiguratorului, privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale,
evenimentele urmate de incapacitate temporara de munca, invaliditate sau deces, la
confirmarea acestora;
c) organelor de urmarire penala, dupa caz.
Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat intr-o relatie contractuala cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala
profesionala sau legata de profesiune, depistata cu prilejul prestatiilor medicale.
In cazul accidentelor de circulatie produse pe drumurile publice, in care printre victime
sunt si persoane aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de politie rutiera
competente vor trimite institutiilor si/sau persoanelor fizice/juridice, in termen de 5 zile de la
data solicitarii, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectueaza dupa cum urmeaza:
a) de catre angajator, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara
de munca;
b) de catre inspectoratele teritoriale de munca, in cazul evenimentelor care au
produs invaliditate evidenta sau confirmata, deces, accidente colective, incidente periculoase,
in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca lucratorilor la
angajatorii persoane fizice, precum si in situatiile cu persoane date disparute;
c) de catre Inspectia Muncii, in cazul accidentelor colective, generate de unele
evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de catre autoritatile de sanatate publica teritoriale, respectiv a municipiului
Bucuresti, in cazul suspiciunilor de boala profesionala si a bolilor legate de profesiune.
Rezultatul cercetarii evenimentului se va consemna intr-un proces-verbal.
In caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, institutia medico-
legala competenta este obligata sa inainteze inspectoratului teritorial de munca, in termen de 7
zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legala.
 b. Accidente de munca
Prin accident de muncă se înţelege vătămarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională care are loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia îşi
desfăşoară activitatea şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile.
Accident de munca este si:
a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in intreprindere si/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care indeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, in tara sau in afara granitelor tarii,
in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit in cadrul activitatilor cultural-sportive organizate, in timpul si
din cauza indeplinirii acestor activitati;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie
initiativa pentru salvarea de vieti omenesti;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie
initiativa pentru prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public si privat;
f) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori
in alt loc de munca organizat de acestia, in timpul programului de munca, si nu se datoreaza
culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a facut in timpul si pe traseul normal de la
domiciliul lucratorului la locul de munca organizat de angajator si invers;
h) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru indeplinirea unei
sarcini de munca;
i) accidentul suferit in timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de
acestea, la o alta persoana juridica sau fizica, pentru indeplinirea sarcinilor de munca, pe
durata normala de deplasare;
j) accidentul suferit inainte sau dupa incetarea lucrului, daca victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, daca schimba imbracamintea
personala, echipamentul individual de protectie sau orice alt echipament pus la dispozitie de
angajator, daca se afla in baie ori in spalator sau daca se deplasa de la locul de munca la
iesirea din intreprindere sau unitate si invers;
k) accidentul suferit in timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri
organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucratori ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane,
delegati pentru indeplinirea indatoririlor de serviciu in afara granitelor tarii, pe durata si
traseul prevazute in documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectueaza lucrari si servicii pe
teritoriul altor tari, in baza unor contracte, conventii sau in alte conditii prevazute de lege,
incheiate de persoane juridice romane cu parteneri straini, in timpul si din cauza indeplinirii
indatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmeaza cursuri de calificare, recalificare sau
perfectionare a pregatirii profesionale, in timpul si din cauza efectuarii activitatilor aferente
stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol,
cutremur, inundatie, alunecari de teren, trasnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul
procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu;
 p) disparitia unei persoane, in conditiile unui accident de munca si in imprejurari care
indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflata in indeplinirea atributiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.
Accidentele de munca se clasifica, in raport cu urmarile produse si cu numarul
persoanelor accidentate, in:
a) accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile
calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, cand sunt accidentate cel putin 3 persoane in acelasi timp si din
aceeasi cauza.
Inregistrarea accidentului de munca se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Accidentul de munca inregistrat de angajator se raporteaza de catre acesta la inspectoratul
teritorial de munca, precum si la asigurator, potrivit legii.

c. Boli profesionale
Bolile profesionale sunt afecţiuni care se produc ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe în procesul de muncă.
Declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de catre medicii din cadrul
autoritatilor de sanatate publica teritoriale si a municipiului Bucuresti.
Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, in vederea confirmarii sau infirmarii
lor, precum si stabilirea de masuri pentru prevenirea altor imbolnaviri se fac de catre
specialistii autoritatilor de sanatate publica teritoriale, in colaborare cu inspectorii din
inspectoratele teritoriale de munca.
Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
Bolile profesionale nou-declarate se raporteaza lunar de catre autoritatea de sanatate
publica teritoriala si a municipiului Bucuresti la Centrul national de coordonare
metodologica si informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sanatate
Publica Bucuresti, la Centrul de Calcul si Statistica Sanitara Bucuresti, precum si la
structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.
Afectiunile suferite de elevi si studenti in timpul efectuarii instruirii practice sunt, de
asemenea, boli profesionale.
Intoxicatia acuta profesionala se declara, se cerceteaza si se inregistreaza atat ca boala
profesionala, cat si ca accident de munca.

d. Infractiuni si contraventii
Infractiune = neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in
munca de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un
pericol grav si iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire
profesionala, pedepsita cu inchisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
Daca fapta prevazuta mai sus a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea
de la un an la 3 ani sau amenda.
Fapta prevazuta mai sus savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la
un an sau cu amenda, iar fapta savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la
un an sau cu amenda.
Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la
securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creeaza un pericol grav si iminent de
 producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala, constituie infractiune si
se pedepseste cu inchisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
Daca fapta prevazuta a produs consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoarea de la un
an la 3 ani sau amenda.
Daca nerespectarea consta in repunerea in functiune a instalatiilor, masinilor si
utilajelor, anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor,
pedeapsa este inchisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
Contraventie = nerespectarea reglementărilor de securitate si sănătate în munca.
Constituie contraventii faptele savarsite de angajatorii aflati in una dintre situatiile
prevazute de prezenta lege si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 10.000 lei
incalcarea dispozitiilor stabiliate prin prezenta lege.

e. Autoritati competente si institutii cu atributii in domeniu

 Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei este autoritatea competenta in
domeniul securitatii si sanatatii in munca.
 Ministerul Sanatatii Publice, ca organ de specialitate al administratiei publice
centrale, este autoritatea centrala in domeniul asistentei de sanatate publica.
 Inspectia Muncii reprezinta autoritatea competenta in ceea ce priveste controlul
aplicarii legislatiei referitoare la securitatea si sanatatea in munca.
 Asiguratorul, stabilit de lege, reprezinta autoritatea competenta in domeniul asigurarii
pentru accidente de munca si boli profesionale.
 Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii
fundamenteaza stiintific masurile de imbunatatire a activitatii de securitate si sanatate in
munca si promoveaza politica stabilita pentru acest domeniu.
 Ministerul Apararii Nationale, structurile militare si structurile in care isi desfasoara
activitatea functionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administratiei si
Internelor, Directia Generala a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei, Serviciul
Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza, Serviciul
de Telecomunicatii Speciale, precum si Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor
Nucleare organizeaza, coordoneaza si controleaza activitatea de securitate si sanatate in
munca din unitatile lor, prin serviciile de prevenire si protectie create sau desemnate de catre
aceste institutii, in scopul aplicarii prevederilor prezentei legi.

1.2.5. Instruirea angajatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca

Scopul acestei activitati il constituie însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor
de securitate şi sănătate în muncă necesare pentru sine însuşi şi pentru persoanele din jur.
Perioada în care se desfăşoară instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă este considerată timp de muncă.
Instruirea lucrătorilor (art. 77, legea 319/2006) în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.
Angajatorul trebuie să asigure condiţiile materiale şi resurse umane specializate în
domeniu, care să permită instruirea lucrătorilor la parametri calitativi ridicaţi. Derularea
procesului de instruire se va asigura prin utilizarea unor mijloace, metode şi tehnici de
instruire moderne, atractive care să menţină interesul celui instruit pe tot parcursul
programului.
Metode şi tehnici de instruire:
1. expunerea;
2. demonstraţia;
3. studiul de caz;
4. vizionări de filme, diapozitive, proiecţii;
5. instruirea asistată de calculator.
Pe cine instruim:
1- persoanele care doresc să se angajeze;
2- lucrătorii din unitatea economică care desfăşoară activităţi pe bază de
contract individual de muncă;
3- lucrătorii din alte unităţi economice care desfăşoară activităţi pe bază
de contract de prestări de servicii în întreprindere;
4- persoane care solicită să viziteze sectoare de activitate, cu zone de risc,
ale agentului economic.
Dovada instruirii:
 Competenţele dobândite prin programul de instruire, vor fi evaluate de către cel care
instruieşte, prin intermediul testelor puse la dispoziţie de către angajator.
 Materialul pentru instruire precum şi rezultatele instruirii vor fi consemnate de
formator în fişele de instruire.
 Fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de către
persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.
Reguli de păstrare a dovezilor
 Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi
însoţită de o copie a fişei de aptitudini, completată de către medicul de medicina muncii în
urma examenului medical la angajare;
 Fişa de instruire colectivă – întocmită în două exemplare – se va păstra astfel :
- un exemplar se păstrează de cel care a instruit,
- un exemplar se păstrează, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.

Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei

referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat
de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

a) Instruirea introductiv-generală

►Scop: de a informa despre:

- activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective,
- riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă,
- măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în
general.
►Când şi cui se face instruirea ?
a) la angajarea lucrătorilor;
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
►Cine face instruirea ?
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă;
b) lucrătorul desemnat;
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie;
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
►Cum se face instruirea ?
 Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de
persoane.
Durata instruirii introductiv-generale depinde de:
- specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă,
- de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii,
în general.
Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii şi durata instruirii introductiv-generale.
Aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.
Persoanelor aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului,
li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din
întreprindere şi/sau unitate. Angajatorul va stabili reguli privind instruirea şi însoţirea
acestora în întreprindere şi/sau unitate. Aceste reguli sau reglementări vor fi cuprinse în
regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare a întreprinderii sau unităţii
economice.
►Ce probleme vor fi studiate ?
1. legislaţia de securitate şi sănătate în muncă în vigoare: Legea 319/2006
2. legislaţia de prevenire şi stingere a incendiilor în vigoare: Legea 307/2006
3. consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi
sănătate în muncă;
4. riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
5. măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor,
stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor

►Dovada instruirii:
 Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica
aprobată de către angajator.
 Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe
bază de teste.
 Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
Lucrătorii care solicită angajare sau cei care au fost puşi la dispoziţie de către o unitate
economică, nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea
introductiv-generală.

b) Instruirea la locul de muncă

►Scop: prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi

activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau
fiecărei funcţii exercitate.
►Când şi cui se face instruirea ?
- după instruirea introductiv-generală
- instruirea la locul de muncă se face tuturor categoriilor de lucrători
- inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii
- elevilor şi studenţilor
►Cine face instruirea ?
- Conducătorul direct al locului de muncă, pentru o grup de maximum 20 de persoane.
- Persoana desemnată de instituţie, cu atribuţii în domeniu.

►Cum şi cât timp se face instruirea ?

Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin
instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
 a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
b) lucrătorul desemnat;
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie;
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă,
precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă,
post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
►Ce probleme vor fi studiate ?
1. informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice
locului de muncă şi/sau postului de lucru;
2. prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de
lucru;
3. măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea
primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
4. prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi
specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
5. instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstraţii practice
privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind
utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie,
evacuare şi de prim ajutor.

►Dovada instruirii:
 Verificarea cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea.
 Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
 Începerea efectivă a lucrului de către cel instruit se va face numai după ce a făcut
dovada unei bune însuşiri a normelor.

c) Instruirea periodică

►Scop: reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă şi normelor PSI.
►Când şi cui se face instruirea ?
- Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în
funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni.
- Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi
de cel mult 12 luni.
- Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în muncă privind
activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru sau ale instrucţiunilor proprii,
inclusiv datorită evoluţiei riscurilor sau apariţiei de noi riscuri în unitate;
c) la reluarea activităţii după accident de muncă;
d) la executarea unor lucrări speciale;
e) la introducerea unui echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
f) la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
g) la introducerea oricărei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.
►Cine face instruirea ?
Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
►Cum se face instruirea ?
 Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
b) lucrătorul desemnat de către angajator, sau
c) serviciul intern de de prevenire şi protecţie
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie
►Ce probleme vor fi studiate ?
Tematicile vor fi aprobate de către angajator şi vor fi păstrate la persoana care efectuează
instruirea. Instruirea se va completa obligatoriu cu demonstraţii practice.
►Dovada instruirii:
 Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează
instruirea
 prin sondaj de către angajator
 lucrătorul desemnat
 serviciul intern de prevenire şi protecţie
 serviciile externe de prevenire şi protecţie

Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.

Cap. 2. Organizarea serviciului de Securitatea Muncii

Numarul de angajati ai serviciului de SM se va stabili in raport cu numarul total al

personalului din unitatea pentru care s-a infiintat, riscurile de accidentare si imbolnavire
profesionala si repartizarea teritoriala a unitatii.
Atributiile personalului din cadrul serviciului de SM sunt:
• a) sa asigure evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala la locurile
de munca, precum si sa reevalueze riscurile ori de cate ori sunt modificate conditiile
de munca si sa propuna masurile de prevenire corespunzatoare
• b) sa asigure auditarea SSM la nivelul unitatii ori de cate ori sunt modificate conditiile
de munca si sa stabileasca nivelul de securitate;
• c) sa controleze, pe baza programului de activitate, toate locurile de munca, in scopul
prevenirii accidentelor de munca si imbolnavirilor profesionale;
• d) sa asigure instruirea si informarea personalului in probleme de protectie a muncii,
atat prin cele trei forme de instructaje (introductiv general, la locul de munca si
periodic), cat si prin cursuri de perfectionare;
• e) sa asigure evaluarea cunostintelor dobandite in procesul de instruire prin examene,
teste, probe practice etc.;
• f) sa propuna masuri pentru formarea personalului cu responsabilitati in domeniul
protectiei muncii, in functie de necesitatile concrete;
• g) sa participe la cercetarea accidentelor de munca si sa tina evidenta acestora;

2.1. Organizarea structurilor medicale de medicina muncii

• Angajatorii din sectoarele public si privat, inclusiv cu capital strain, sunt obligati sa
asigure supravegherea starii de sanatate a tuturor angajatilor prin servicii medicale de
medicina muncii.
• Structurile medicale de medicina muncii functioneaza potrivit reglementarilor
Ministerului Sanatatii si Familiei, activitatea acestora avand un caracter predominant
preventiv.

Structurile medicale de medicina muncii au urmatoarele atributii profesionale:

a) sa participe la evaluarea riscurilor privind imbolnavirile
b) sa monitorizeze starea de sanatate a angajatilor prin:
● examene medicale la angajarea in munca;
● examen medical de adaptare;
● control medical periodic;
● examen medical la reluarea activitatii;
c) sa indrume activitatea de reabilitare profesionala, reconversia profesionala,
reorientarea profesionala in caz de accident de munca, boala profesionala, boala legata
de profesie sau dupa afectiuni cronice;

►Prestarea serviciilor medicale de medicina muncii se realizeaza sub coordonarea

medicului de medicina muncii la nivelul structurilor medicale de medicina muncii,
care sunt:
– cabinete de medicina muncii din intreprinderi, organizate ca unitati publice sau
private;
– cabinete de medicina muncii din centre medicale, publice, private;
– sectii de medicina muncii din institute de sanatate publica;
– sectii clinice sau compartimentele de medicina muncii si boli profesionale;
– compartimente de medicina muncii din directiile de sanatate publica teritoriale.
►Activitatea de medicina muncii la nivel judetean, respectiv al municipiului
Bucuresti, este coordonata si monitorizata de catre directiile de sanatate publica, prin
compartimentele de medicina muncii.
►Medicul de medicina muncii si medicul cu competenta de medicina de intreprindere
sunt obligati sa prezinte comitetului de SSM, rapoarte scrise cu privire la situatia starii
de sanatate a angajatilor in relatie cu conditiile de munca si riscurile profesionale, la
actiunile medicale intreprinse si eficienta acestora.
2.2. Organizarea Comitetului de SSM

►Pentru a asigura participarea angajatilor la elaborarea si aplicarea deciziei in

domeniul protectiei muncii, in unitatile cu un numar de angajati > 50, se va organiza
Comitetul de SSM.
►Modalitatea de desemnare a reprezentantilor angajatilor in comitetele de SSM va fi
stabilita prin contractul colectiv de munca, respectandu-se reglementarile legale in
vigoare.
►Formarea reprezentantilor angajatilor pe probleme de SSM se realizeaza in timpul
orelor de munca si pe cheltuiala unitatii.
►Angajatorul trebuie sa prezinte cel putin o data pe an Comitetului de SSM un raport
scris cu privire la situatia SSM, la actiunile care au fost intreprinse si eficienta acestora
in anul incheiat, precum si programul de protectie a muncii pentru anul urmator.

2.3. Examenele medicale la angajare si periodice

►Bolile profesionale, in sensul Legii Protectiei Muncii, sunt afectiunile care se

produc ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii cauzate de factori nocivi fizici,
chimici, biologici sau psihosociali caracteristici locului de munca, precum si de
suprasolicitarea diferitelor aparate si sisteme ale organismului in cadrul procesului de
munca, indiferent de tipul de contract de munca existent intre angajator si angajat.
►Evidenta primara a bolilor profesionale se pastreaza la nivelul serviciului de
medicina a muncii care deserveste unitatea respectiva.
►Angajatorii sunt obligati sa asigure fondurile si conditiile necesare pentru efectuarea
examenului medical la angajare, a controlului medical periodic si a examenului
medical la reluarea activitatii, angajatii nefiind implicati in nici un fel in costurile
aferente supravegherii medicale specifice riscurilor profesionale, in costurile
imbolnavirilor profesionale, ale accidentelor de munca si ale reabilitarii profesionale
dupa boala profesionala sau accident de munca.
a) Examenul medical la angajarea in munca

Examenul medical al persoanelor la angajarea in munca stabileste:

a) aptitudinea/aptitudinea conditionata/inaptitudinea permanenta sau temporara in

munca pentru profesia/functia si locul de munca in care angajatorul il va desemna sa
lucreze;
b) compatibilitatea dintre eventualele afectiuni prezente in momentul examinarii si
viitorul loc de munca;
c) faptul ca persoana care urmeaza a fi angajata nu prezinta o afectiune ce pune in
pericol sanatatea si securitatea celorlalti angajati de la acelasi loc de munca;
Examenul medical la angajarea in munca se efectueaza obligatoriu pentru:

a) persoanele care urmeaza a fi angajate cu contract pe perioada determinata sau

nedeterminata;
b) persoanele care reintra in activitate dupa o intrerupere mai mare de 6 luni pentru
locurile de munca cu factori nocivi profesionali;
c) persoanele care reintra in activitate dupa o intrerupere mai mare de 12 luni pentru
locurile de munca fara expunere la factori nocivi profesionali;
d) persoanele care sunt transferate sau detasate in alte locuri de munca sau alte
activitati;
e) ucenicii, elevii, studentii, angajatii care urmeaza a fi instruiti pe meserii si profesii;
f) angajatii care isi schimba meseria sau profesia.
b) Controlul medical de adaptare si controlul medical periodic

Controlul medical de adaptare in munca se efectueaza la indicatia medicului de

medicina muncii.

Controlul medical periodic are ca scop:

a) confirmarea sau infirmarea aptitudinii in munca pentru profesia/functia si locul de

munca pentru care s-a facut angajarea si s-a eliberat fisa de aptitudine;
b) depistarea aparitiei unor boli care constituie contraindicatii pentru activitatile si
locurile de munca cu expunere la factori nocivi profesionali;
c) diagnosticarea bolilor profesionale;
d) diagnosticarea bolilor legate de profesie;
e) depistarea bolilor care ar constitui risc pentru viata si sanatatea celorlalti angajati la
acelasi loc de munca;
Controlul medical periodic se efectueaza obligatoriu tuturor angajatilor, indiferent de
tipul contractului de munca.
Controlul medical periodic include:
• inregistrarea evenimentelor medicale care s-au petrecut in intervalul de la examenul
medical in vederea angajarii sau de la ultimul control medical periodic pana in
momentul controlului medical respectiv;

• rezultatele se inregistreaza in dosarul medical.

c) Examenul medical la reluarea activitatii

Examenul medical la reluarea activitatii se face dupa o intrerupere a activitatii de

minimum 90 zile pentru motive medicale sau de 6 luni pentru orice alte motive, in
termen de 7 zile de la reluarea activitatii.

Acest examen medical are ca scop:

a) confirmarea aptitudinii angajatului pentru exercitarea profesiei/functiei avute

anterior sau noii profesii/functii;
b) reorientarea spre un alt loc de munca care sa asigure angajatului mentinerea
sanatatii si a capacitatii sale de munca.
Medicul de medicina muncii poate efectua acest examen ori de cate ori il considera
necesar, in functie de natura bolii sau a accidentului pentru care angajatul a absentat.
2.4. Formarea si perfectionarea personalului specializat

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, prin institutiile sale abilitate, in colaborare

cu Ministerul Educatiei si Cercetarii asigura indrumarea metodologica a activitatii de
formare-perfectionarea personalului in domeniul SSM.

►Categoriile de personal cu atributii specifice in domeniul SSM sunt:

• specialist in SM;

• auditor de SSM;

• evaluator al riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala in sistemul de munca;

• medic de medicina muncii.

►Specialistii in SM trebuie sa aiba studii tehnice, de preferinta superioare.

Perfectionarea personalului

• Perfectionarea personalului in domeniul SSM se realizeaza prin cursuri organizate de

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale sau de catre institutii specializate cu atributii
in domeniul protectiei muncii, pe o durata de minimum 15 ore, pe diferite tematici.

• Cursurile de perfectionare se adreseaza personalului cu atributii in domeniul protectiei

muncii, ce au absolvit cursurile de formare, dupa o perioada minima de 3 ani.

Metode si mijloace de propaganda

 • Angajatorii sunt obligati sa asigure organizarea unei activitati permanente de
propaganda in domeniul protectiei muncii, utilizand formele si mijloacele cu continut
specific (filme, afise, pliante, cataloage, brosuri, carti, informari, concursuri,
simpozioane etc.).

• Centrul metodologic de organizare si realizare a instruirii si propagandei la nivelul

angajatorilor este cabinetul de protectie a muncii.

Sarcinile de munca

• Sarcinile de munca si activitatile corespunzatoare se vor organiza astfel incat

exigentele profesionale sa corespunda capacitatilor fizice, fiziologice si psihologice
ale angajatilor asigurandu-se astfel solicitari profesionale in limite normale, confort
fizic si psihic, conditii de SSM.

Organizarea timpului de munca si de odihna, munca in schimburi

►Timpul de munca, regimul pauzelor, munca in schimburi, precum si intensitatea

acesteia, se vor stabili potrivit reglementarilor in vigoare, in cadrul contractului
colectiv de munca, luand in considerare particularitatile act.profesionale, existenta
unor factori de risc in mediul de munca si cap. de adaptare a personalului angajat;
►Stabilirea acestor elemente se va face cu sprijinul serviciilor medicale de
intreprindere si a specialistilor in medicina muncii din teritoriu.
►Angajatii, lucratori de noapte, a caror act. se desfasoara in conditii speciale sau care
implica eforturi fizice ori mentale deosebite, nu trebuie sa lucreze noaptea mai mult de
8 ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore.
Efortul fizic

Pentru prevenirea riscurilor determinate de efortul fizic, trebuie evitate:

• pozitiile de munca vicioase si/sau fixe;
• miscarile extreme;

• miscarile bruste;

• miscarile repetitive.

Cap.3. Notiuni privind riscurile profesionale generale si specifice

3.1. Conceptul de risc şi securitate în muncă

Încă de la începuturile existenţei sale omul a fost supus pericolelor şi riscurilor de tot
felul. Convieţuirea cu riscurile presupune în prezent aplicarea în cadrul organizaţiilor a unor
principii ale securităţii în muncă ce au ca scop evitarea transformării riscurilor în accidente de
muncă sau boli profesionale.
Din punct de vedere al conceptelor de sănătate şi securitate în muncă, riscul poate fi
descris ca fiind incertitudinea producerii unui eveniment cu efecte negative asupra sănătăţii
omului.
Riscul profesional este definit ca fiind posibilitatea ca un lucrător să sufere o daună în
timpul muncii. Riscul este o combinaţie între gravitatea vătămării şi probabilitatea unui
pericol de a cauza vătămarea.
 Pentru evitarea pericolelor şi riscurilor, omul trebuie mai întâi să le cunoască, să ştie
de unde pot apărea şi cum se poate proteja împotriva lor. Deci pericolele şi riscurile trebuie
evaluate din timp.
Evaluarea riscurilor reprezintă procesul de estimare/apreciere/măsurare a pericolelor la
postul de lucru.
Securitatea în muncă este definită ca fiind situaţia în care cineva sau ceva nu este
expus la nici un pericol şi la nici un risc.
Deci scopul final al domeniului de activitate de sănătate şi securitate în muncă este
asigurarea vieţii şi integrităţii anatomo – funcţionale a omului în procesul muncii.

3.2. Ce sunt factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională

Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt însuşiri, stări, procese,
fenomene, comportamente proprii elementelor sistemului de muncă, care provoacă, în
anumite condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale.
În consecinţă, problema prevenirii accidentelor şi bolilor profesionale se reduce la
depistarea şi eliminarea sau anihilarea acţiunii acestora. Deoarece factorii de risc se regăsesc
la nivelul fiecărui element al sistemului de muncă, măsurile de prevenire vor corespunde la
cel puţin unul dintre urmatoarele elemente.
Clasificare:
a) după elementul generator:
 b) după modul în care pot acţiona asupra organismului:
- factori de risc de accidentare în muncă;
- factori de îmbolnăvire profesională.

Nu este însă posibilă o delimitare foarte riguroasă a celor două categorii. În anumite
condiţii, diferenţa specifică este dată numai de nivelul şi durata de expunere a organismului
uman, astfel încât un factor de îmbolnăvire poate deveni factor de accidentare şi invers.
De exemplu, până la un anumit nivel zgomotul este factor de îmbolnăvire, producând
afecţiuni ale organului auditiv; apariţia lui bruscă şi la o intensitate foarte mare poate conduce
însă la accident de muncă, fie sub forma traumatizării organului auditiv, fie prin acoperirea
unui semnal tehnologic important, determinând implicit o reacţie accidentogenă a
executantului. Reciproc, un factor de accidentare cum ar fisurarea unei conducte ce poate
determina şi o îmbolnăvire profesională, în funcţie de agentul transportat care este emanat în
mediul de muncă prin fisură.
În legătură cu delimitarea în factori de risc generatori de accidente şi de boli profesionale,
ea are la bază şi o diferenţă, care vizează modul de manifestare a acţiunii factorilor de risc în
sistemul de muncă – sub formă de variaţii sau stări.
Variaţiile sunt mişcările ce se abat de la mersul normal, respectiv disfuncţiile bruşte
ale elementelor implicate în realizarea procesului de muncă.
Prin definiţie, ele sunt specifice accidentelor de muncă. Variaţiile sunt proprii tuturor
elementelor sistemului de muncă: se rostogolesc obiecte, o maşină porneşte necomandată sau
nu răspunde la comanda de oprire, executantul se împiedică şi cade etc.
Stările sunt însuşiri, proprietăţi, deficienţe umane, defecte ale echipamentelor de
muncă cu caracter relativ permanent, motiv pentru care le întâlnim mai ales în etiologia
bolilor profesionale.
Nu numai elementele statice enumerate mai sus reprezintă stări; prin caracterul ei
permanent, şi mişcarea funcţională a unei roţi dinţate constituie o stare, care poate conduce
însă la apariţia unui accident de muncă şi nu a unei boli profesionale.
Producerea accidentelor presupune interacţiunea variaţiilor sau a variaţiilor cu
stările. Fără cel puţin o variaţie, care să confere caracterul brusc, imprevizibil, interacţiunea
stărilor nu poate duce la accidentare.
Îmbolnăvirile profesionale constituie, de regulă, efectul unei interacţiuni a stărilor.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională se caracterizează cu ajutorul
nivelului de risc. Acesta reprezintă un indicator convenţional, ce exprimă sintetic şi cumulativ
dimensiunea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională existente într-un sistem. El
se determină în cadrul activităţii de evaluare a riscurilor, pe baza combinaţiei dintre gravitatea
şi probabilitatea consecinţelor maxim previzibile ale factorilor de risc existenţi în sistemul
respectiv asupra personalului. Cu cât nivelul de risc este mai mic, cu atât securitatea
sistemului este mai mare (mărimi invers proporţionale).

3.3. Care este relaţia factor de risc – cauză

Până la vătămarea efectivă a executantului, prezenţa şi acţiunea factorilor de risc
poate fi oricând anihilată prin măsuri corespunzătoare, evitându-se accidentarea sau
îmbolnăvirea. Din acest motiv, în fazele anterioare producerii vătămării, factorii de risc
reprezintă cauze potenţiale de accidentare sau îmbolnăvire profesională. După
accident/îmbolnăvire, factorii, care potenţial puteau conduce la un asemenea rezultat, devin
cauze reale, efective, ale accidentului de muncă sau bolii profesionale.
 Prin urmare, cauzele reale de accidentare şi îmbolnăvire nu sunt altceva decât acei
factori de risc a căror prezenţă şi manifestare s-a finalizat prin producerea efectivă a
vătămării.
În terminologia uzuală, pentru a delimita şi a sublinia relaţia cu accidentul sau boala
profesională, se folosesc noţiunile de ”factori de risc” (cauzele potenţiale) şi ”cauze de
accidentare în muncă şi îmbolnăvire profesională ” (cauzele reale).
Nefiind diferite ca esenţă de factorii de risc, cauzele de accidentare şi îmbolnăvire
profesională se pot clasifica şi ele după aceleaşi criterii, în aceleaşi categorii: cauze
dependente de executant, de sarcina de muncă, de mijloacele de producţie, de mediul de
muncă, directe – indirecte, obiective – subiective etc..
In concluzie:
PERICOL: orice poate cauza o vătămare
RISC: combinaţie între gravitatea vătămării şi probabilitatea unui pericol de a
cauza vătămarea
EVALUAREA RISCULUI: procesul de estimare a pericolelor la postul de lucru
PREVENIRE: aplicarea de măsuri pentru eliminarea sau reducerea riscului înainte
ca un eveniment să aibă loc

Cap. 4. Principiile si practica generala a evaluarii riscurilor profesionale in UE

4.1. Terminologie

- termenii “pericol” şi “risc” nu au întotdeauna aceeaşi semnificaţie, nici

în legislaţiile statelor membre ale Uniunii Europene, nici în diversele
discipline ştiinţifice;

Definiţiile utilizate sunt următoarele:

• pericol = proprietatea sau capacitatea intrinsecă prin care un element (de exemplu:
materii, materiale, metode şi practici de muncă, tehnologii) este susceptibil să
conducă la materializarea unui eveniment nedorit;
• risc = probabilitatea ca evenimentul nedorit să se realizeze cu o anumită gravitate,
în condiţii de utilizare şi/sau expunere date;
• e v a l u a r e a   r i s c u r i l o r = e s t i m a r e a   ( e v e n t u a l   c u a n t i f i c a r e a )   r i s c u r i l o r   asocia
te existenţei condiţiilor de manifestare a pericolului la locul de
muncă, având impact asupra stării de securitate şi să
n ă t a t e   a muncitorilor.

4.2. Scopul evaluarii riscurilor

 angajatorul are obligaţia generală de a asigura starea de securitate şi de a  proteja

sănătatea muncitorilor;
 evaluarea riscurilor are drept obiectiv să
permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/protecţie
adecvate, cu referire la:
• prevenirea riscurilor profesionale;
• formarea muncitorilor;
• informarea muncitorilor;
• implementarea unui sistem de management care să permită
a p l i c a r e a efectivă a măsurilor necesare.
 evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată astfel încât să permită
muncitorilor şi persoanelor care răspund de protecţia muncii:
• să identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate acestor   pericole
în vederea stabilirii măsurilor destinate protejării sănătăţii şi asigurării securităţii
muncitorilor, în conformitate cu prescripţiile legale;
• să evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă de cauză, a echipamentelor,
substanţelor sau preparatelor chimice utilizate, precum şi a amenajării şi a organizării
locurilor de muncă;
• să verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate;
• să stabilească atât priorităţile de acţiune, cât şi oportunitatea de a lua
măsuri suplimentare, ca urmare a analizării concluziilor evaluări
i riscurilor;
• să confirme angajatorilor, autorităţilor competente, muncitorilor şi/sau
reprezentanţilor acestora că toţi factorii relevanţi, legaţi de procesul de muncă, au
fost luaţi în considerare;
• să vegheze ca măsurile de prevenire/protecţie, considerate necesare şi adoptate în
baza evaluării riscurilor, să contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în
muncă.
 
4.3. Principiile fundamentale ale evaluarii riscurilor

• evaluarea riscurilor reprezintă s t u d i u l s i s t e m a t i c a l t u t u r o r

aspectelor   p r o c e s u l u i   d e   m u n c ă   s u s c e p t i b i l e   d e   a   g e n e r a   e v e n i m e
n t e   n e d o r i t e ,   a l mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de
prevenire/protecţie aplicabile pentru controlul acestor riscuri;
• evaluarea riscurilor trebuie să fie condusă de conducerea la vârf , c a r e
va consulta şi/sau va implica direct toţi factorii afectaţi/interesaţi: angajator, conducere la
vârf, muncitori şi reprezentanţii acestora;
• evaluarea riscurilor comportă următoarele etape:
a.Identificarea  pericolelor;
b. Identificarea muncitorilor (sau  a altor persoane) care  pot
fi  expuse la aceste pericole;
c.Estimarea calitativă sau cantitativă a  riscurilor;
d.Examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor;
e.Aprecierea  necesităţii  de  a  stopa  adoptarea 
a l t o r   m ă s u r i   v i z â n d    prevenirea sau reducerea riscurilor.
• evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă:
- locuri de muncă fixe (de exemplu, birouri, ateliere, şcoli);
- locuri de muncă evolutive (de exemplu, şantiere de construcţii, docuri,
şantiere navale);
- locuri de muncă mobile (de exemplu, locurile de muncă
t e m p o r a r e  pentru întreţinerea canalizărilor urbane, vizite de inspecţie).
• evaluarea riscurilor pentru locurile de muncă relativ imuabile (birouri, ateliere de
construcţii sau de confecţii etc.):
- va ţine seama de condiţiile uzuale;
- nu va fi reiterată atunci când locurile de muncă sunt comparabile;
- va lua în considerare necesitatea unei evaluări revizuite sau
d i f e r i t e atunci când circumstanţele se schimbă, de exemplu, prin introducerea de
echipamente sau tehnologii noi.
 • evaluarea riscurilor la locurile de muncă în care
circumstanţele şi condiţiile se modifică implică o a b o r d a r e c a r e s ă
faciliteze luarea în considerare a acestor schimbări; riscurile
p o t f i e v a l u a t e d e o m a n i e r ă generală, astfel încât principiile de eliminare
şi control să rămână valabile, c h i a r d a c ă l o c u l d e m u n c ă s e m o d i f i c ă
(principiile de construire a
unor s c h e l e   d e   c a l i t a t e   s e   p o t   a p l i c a   p e   t o a t e   ş a n t i e r e l e   d e  
c o n s t r u c ţ i i ;   î n agricultură se va ţine cont de succesiunea anotimpurilor şi de
influenţa ei asupra muncii în exterior);
• evaluarea riscurilor:
- nu va fi realizată exclusiv de către angajator sau de
r e p r e z e n t a n ţ i i   acestuia; la acest demers vor fi asociaţi şi muncitorii sau
reprezentaţii lor, care trebuie consultaţi în timpul procesului de evaluare şi
informaţi cu privire la concluziile obţinute şi măsurile preventive adoptate;
- va ţine cont de eventuala prezenţă la locurile de muncă a
muncitorilor altor  întreprinderi  s a u   a   a l t o r   c a t e g o r i i   d e   p e r s o n a l ;
p r i n   î n s ă ş i  prezenţa lor, aceştia sunt expuşi riscurilor existente dar, pe de altă parte, este
posibil ca ei să expună unor riscuri noi personalul permanent; 
- va lua în considerare interacţiunile potenţiale dintre activităţile proprii  şi cele ale
întreprinderii deservite; angajatorii al căror personal execută lucrări în alte întreprinderi
(de exemplu, lucrări de montaj, întreţinere,
service) trebuie să vegheze la securitatea şi sănătatea personalul
u i  propriu;
- va lua în considerare vizitatorii   (studenţi, elevi, public, pacienţi
în spitale etc), deoarece adesea aceştia nu sunt conştienţi de riscuri şi
ignoră măsurile de protecţie; din acest motiv se recomandă stabilirea
unui regulament destinat vizitatorilor, aceştia urmând să primească un rezumat
vizând măsurile de prevenire şi protecţie ce trebuie urmate.

4. 4. Metodologia de evaluare a riscurilor

►Deşi nu există un principiu universal valabil privind metodologia de evaluare a

riscurilor, totuşi două reguli sunt esenţiale în domeniu:
• evaluarea trebuie astfel structurată încât toate pericolele şi riscurile potenţiale să
fie analizate;
• când un risc a fost identificat, prima întrebare la care trebuie căutat un răspuns este dacă
pericolul asociat nu poate fi eliminat.

►Operaţii care pot fi incluse în abordările (sau combinaţiile de abordări) posibile

ale evaluării riscurilor:
• observarea mediului specific locului de muncă;
• determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă;
considerat, pentru a exista certitudinea că toate vor fi lua
t e   î n considerare în cadrul evaluării;
• analiza riscurilor induse de diferitele sarcini de muncă;
• observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă, pentru a se
v e r i f i c a   c o n f o r m i t a t e a   p r o c e d u r i l o r   a p l i c a t e   c u   c e l e   s t a b i l i t e   ş i in
existenţa unor riscuri suplimentare;
• analiza modurilor de operare, pentru evaluarea expunerii la pericol;
• analiza factorilor externi de influenţă;
• analiza detailată a factorilor psihologici, sociali şi fizici susceptibili să contribuie la starea de
stres la locul de muncă, precum şi interacţiunea acestora cu factorii organizaţionali şi de
mediu;
• analiza dispoziţiilor adoptate în vederea asigurării condiţiilor de
securitate, îndeosebi cu referire la existenţa sistemelor de evaluare a r i s c u r i l o r
d a t o r a t e n o i l o r t e h n o l o g i i ş i m a t e r i a l e ş i l a a c t u a l i z a r e a informaţiilor
privind riscurile.

►Criterii aplicabile pentru evaluarea riscurilor:

• prescripţii legale;
• norme şi recomandări publicate
• principii de ierarhizare ale măsurilor de prevenire a riscurilor:
→evitarea riscurilor;
→ î n l o c u i r e a   e l e m e n t e l o r   p e r i c u l o a s e   p r i n   a l t e l e   n e p e r i c u l o a s e   s a u mai
puţin periculoase;
→combaterea riscurilor la sursă;
→acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă în raport cu măsurile de
protecţie individuală;
→luarea în considerare a evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice;
→ameliorarea continuă a nivelului de protecţie.

  ►Selectarea modului de abordare a procesului de evaluare depinde de

următoarele elemente:
• natura locului de muncă (de exemplu, permanent sau temporar);
• tipul de proces (de exemplu, operaţii repetiti
v e ,   p r o c e s e variabile/evolutive, lucrări executate în baza unor comenzi);
• particularităţile sarcinii de muncă (de exemplu, sarcini
repetitive,ocazionale, de tipul tratamentelor pe loturi de piese sau
a p l i c a r e a sezonieră a pesticidelor, sarcini cu risc major cum ar fi intervenţiile în sistemele
energetice sau penetrarea spaţiilor izolate);
• complexitatea tehnică a locului de muncă.

►În practică, este deseori utilă conceperea procesului de evaluare ca un demers

structurat pe etape succesive:
• evaluarea globală - constă în efectuarea unui distincţii nete între riscurile
majore, pentru care măsurile de securitate sunt cunoscute şi a p l i c a t e p e s c a r ă
l a r g ă ş i r i s c u r i l e c e n e c e s i t ă o a n a l i z ă d e t a l i a t ă . Aceasta trebuie:
→ să recenzeze, dacă este posibil, riscurile ce pot fi
eliminate;chiar dacă acest obiectiv este deseori irealizabil
,   e l   t r e b u i e întotdeauna să reprezinte o prioritate;
→ să analizeze riscurile care nu
n e c e s i t ă   a c ţ i u n i   n o i   ş i ,   c a urmare, fonduri suplimentare (de
exemplu, unelte de mână corect concepute şi utilizate în regim normal);
→să identifice riscurile în general cunoscute, pe
n t r u   c a r e măsurile de securitate sunt nu doar simplu de identificat,
c i ş i disponibile;
→ s ă   i n d i c e   p u n c t e l e   p e n t r u   c a r e   s e   i m p u n e  
o   e v a l u a r e completă, bazată pe tehnici mai complexe; în fapt acesta înseamnă
ierarhizarea riscurilor.
 • evaluarea riscurilor care impune o analiză amănunţită - această e t a p ă
p o a t e i m p l i c a n e c e s i t a t e a r e c u r g e r i i l a t e h n i c i c o m p l e x e d e analiză, în
funcţie de situaţia concretă.
• dacă evaluarea globală este apreciată ca insuficientă, analiza
suplimentară va include cel puţin următoarele etape:
a.identificarea tuturor pericolelor de   la locul de muncă;
b.identificarea  tuturor  persoanelor ce  pot fi  expuse
p e r i c o l e l o r , inclusiv a grupelor de muncitori expuse în mod special 
c.e s t i m a r e a   r i s c u r i l o r ,   ţ i n â n d   c o n t   d e   f i a b i l i t a t e a  
m ă s u r i l o r    preventive efectiv aplicate;
d.adoptarea  deciziilor  privind  noile  măsuri  aplicabile  în 
s c o p u l   eliminării şi/sau reducerii riscurilor, cu raportare la codurile de bună practică;
e.stabilirea  priorităţilor  vizând  măsurile  preventive 
l u a t e   î n considerare.

a.Identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul de muncă

a.consultarea şi asocierea angajaţilor şi/sau a reprezentan
ţ i l o r   acestora, pentru a le cunoaşte percepţia asupra riscurilor profesionale;
 b. examinarea sistematică a tuturor aspectelor sistemului de muncă, incluzând:
→a n a l i z a m o d u l u i d e d e r u l a r e a p r o c e s u l u i d e m u n c ă ( d e o a r e c e  practica
curentă nu concordă cu prescripţiile, indiferent de naturaacestora: legale,
tehnologice etc.); situaţiile ce trebuie
examinatec u   p r i o r i t a t e   c u p r i n d   l u c r u l   î n   i n s t a l a ţ i i l e   c u   t e h n o l o g i i  
n o i , întreţinerea, curăţenia, precum şi urgenţele previzibile;
→luarea în considerare a operaţiilor intermitente;
→a n a l i z a   e v e n i m e n t e l o r   n e p r o g r a m a t e ,   d a r   p r e v i z i b i l e ,   d e   t i p u l întreruperil
or activităţii din diferite cauze.
c.identificarea aspectelor legate de muncă ce pot induce pericole, cu accent asupra
celor asociate activităţii profesionale;
d.utilizarea în sens larg a noţiunii de pericol,  pentru a se putea ţinecont nu numai de
pericolele menţionate pe lista de control, ci şi demodul în care angajaţii interacţionează cu
pericolele, modificând astfel nivelul de risc.

b.Identificarea tuturor persoanelor ce pot fi   expuse pericolelor, inclusiv a

grupelor de muncitori expuse în mod special 
→se recomandă să:
• să se ţină seama de categoriile de personal care interacţionează, direct sau
indirect cu pericolul;
• s ă s e a c o r d e o a t e n ţ i e s p e c i a l ă g r u p e l o r d e m u n c i t o r i e x p u ş i î n mod
curent unor riscuri majore.

c.Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv

aplicate
→ această modalitate de estimare poate fi pe de o parte:
• o tehnică foarte simplă, bazată pe “bunul simţ
c o m u n ”   ş i   c a r e   n u   n e c e s i t ă ,   n i c i   a p t i t u d i n i   s p e c i a l i z a t e ,   n i c i mijlo
ace de analiză complexe;
• baza unui studiu complet privind securitatea şi sănătatea în muncă,
integrând tehnici de analiză cantitativă a riscurilor, ceea ce constituie o
n e c e s i t a t e î n c a z u l  proceselor complexe caracterizate prin riscuri majore;
 Este posibil să se situeze, între cele două extreme, cum este cazul proceselor şi
t e h n i c i l o r r e l a t i v c o m p l e x e s a u a l p e r i c o l e l o r s a n i t a r e c e p o t f i greu de
identificat şi care necesită analize şi măsuri suplimentare.
 
d.Adoptarea  deciziilor  privind  noile  măsuri  aplicabi
l e   î n   s c o p u l   eliminării şi/sau reducerii riscurilor, cu raportare la codurile de
bună  practică
→ obiectivul acestei etape vizează garantarea protecţiei muncitorilor în
raport cu cerinţele legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă;
→ acţiunile ulterioare concluziilor evaluării riscurilor:

Concluzii Actiuni
Riscuri nesemnificative pentru moment şi Sfârşitul evaluării. Nu este necesară
pentru care nu se poate prognoza, în mod adoptarea nici unei măsuri suplimentare.
raţional, o creştere în viitor.
Riscuri aflate în domeniul deacceptabilitate, Ameliorarea gradului de protecţie, dacă este
de exemplu, la unnivel conform normelor posibil.Sfârşitul evaluării. Respectarea
naţionalesau comunitare. normelor implicăaplicarea efectivă a
sistemului de prevenire implementatde către
angajator.
Riscuri controlate în prezent, dar care pot Măsuri ce permit îmbunătăţirea
creşte în viitor, existând pericolulca sistemele protecţiei, stabilizarea, eliminarea, controlul
de securitate săfuncţioneze defectuos sau să şi minimalizarea riscurilor de expunere
fiegreşit utilizate. mărite. Determinarea măsurilor suplimentare
ce permit controlul situaţiilor de risc major,
materializate în pofida măsurilor  preventive
aplicate anterior.
Riscuri potenţiale care nu sunt considerate a Compararea măsurilor efectiv aplicate cu
priori ca generatoare de accidente de muncă codurile de bună practică. În cazul
sau boli profesionale. evidenţierii unor lipsuri, identificarea
soluţiilor de îmbunătăţire a măsurilor
de prevenire şi protecţie.
Riscuri corect controlate, dar inacceptabile Eliminarea riscurilor sau modificarea
(în baza principiilor generale enunţate în art. sistemului demanagement al riscurilor, în
6, paragraful2 din Directiva 89/391/CEE). scopul conformării cu principiile de bună
practică în vigoare.
Riscuri ridicate şi greşit (sau insuficient) Identificarea şi aplicarea măsurilor
controlate pentru moment. provizorii imediate (dacă este cazul, chiar
oprirea funcţionării sistemului de muncă).
Evaluarea exigenţelor pe termen lung.
Absenţa elementelor semnificative privind Continuarea procesului de colectare a
existenţa sau inexistenţa riscurilor. informaţiilor până la obţinerea uneia dintre
concluziile menţionate anterior. Între timp, se
va minimiza expunerea prin
aplicarea prescripţiilor.

e.Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive efectiv

aplicate
 →e s t e   e s e n ţ i a l   c a   a c ţ i u n i l e   d e s t i n a t e   e l i m i n ă r i i   s a u  
p r e v e n i r i i riscurilor să fie ierarhizate; la stabilirea priorităţilor se va lua în
considerare gravitatea riscului, consecinţele probabile ale unui
incident, numărul de victime potenţiale şi intervalul de timp necesar  pentru implementarea
măsurilor de prevenire.

Procedura generala de evaluare a riscurilor profesionale

O evaluare de risc este un proces ce are ca scop îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de
muncă!
În concluzie: etapele întreprinse de la identificarea pericolelor până la implementarea
măsurilor de prevenire, trebuie urmate de monitorizarea condiţiilor de lucru şi a măsurilor de
prevenire aplicate, deoarece în timp pot apărea noi pericole din cauza schimbărilor de
tehnologie, sarcinilor de lucru etc. Pentru aceasta se urmează o procedură standard al cărui
model este redat mai jos.

4.5. Actiunile ulterioare procesului de evaluare a riscurilor profesionale

►concluziile unei evaluări a riscurilor profesionale ar t
r e b u i   s ă determine:
• dacă riscul este controlat în mod adecvat;
• în caz contrar, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
• priorităţile de acţiune;
• dacă pot fi adoptate măsuri destinate ameliorării nivelului de protecţie sanitară şi a
securităţii muncitorilor;
• ce alte categorii de personal pot fi afectate de către riscurile identificate.

4.6. Organizarea evaluarii riscurilor

►angajatorilor li se recomandă stabilirea şi implementarea unui plan de a c ţ i u n e

destinat eliminării şi/sau controlului riscurilor care ar trebui
s ă cuprindă:
• iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;
• nominalizarea persoanelor competente pentru a realiza evaluarea;
• consultarea reprezentanţilor muncitorilor în ceea ce priveşte stabilirea
modalităţilor de nominalizare a persoanelor competente pentru a realiza evaluarea;
•f u r n i z a r e a   i n f o r m a ţ i i l o r ,   f o r m a r e a   ş i   a l o c a r e a   r e s u r s e l o r   n e c e s a
r e  personalului însărcinat cu procesul de evaluare;
•asigurarea unei coordonării adecvate între evaluatori (dacă este cazul);
•implicarea conducerii la vârf şi participarea angajaţilor;
•stabilirea măsurilor de control şi revizuire a evaluării riscurilor;
•supravegherea respectării cerinţei ca măsurile de prevenire şi protecţie să ţină
seamă de rezultatele evaluării;
•u r m ă r i r e a   m ă s u r i l o r   d e   p r e v e n i r e   ş i   p r o t e c ţ i e ,   p e n t r u   v e r i
f i c a r e a eficacităţii acestora;
•informarea muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la concluziile
evaluării şi a măsurilor adoptate.
 
4.7. Selectarea persoanelor insarcinate cu evaluarea riscurilor

► în orice tip de organizaţie, decizia finală vizând desemnarea persoanelor însărcinate

cu evaluarea riscurilor aparţine angajatorului; evaluarea riscurilor poate fi
realizată de:
• angajatori;
• persoane din cadrul organizaţiei desemnate de către angajator;
• servicii externe de consultanţă.

► competenţa persoanelor însărcinate cu evaluarea riscurilor

• e v a l u a r e a   r i s c u r i l o r   t r e b u i e   î n c r e d i n ţ a t ă  
u n e i   e c h i p e pluridisciplinare;
• persoanele însărcinate cu procesul de evaluare a riscurilor îşi vo
r    justifica competenţa demonstrând că posedă următoarele aptitudini:
→ înţeleg abordarea generală a evaluării riscurilor;
→ posedă capacitatea de a aplica concret la locul de muncă
ş i   p e n t r u sarcina considerată orice metodă apreciată drept relevantă, ceea ce
implică, printre altele:
♦identificarea problemelor de sănătate şi securitate a muncii;
♦evaluarea acţiunilor necesare şi a priorităţilor;
♦propunerea opţiunilor disponibile pentru eliminarea sau reducereariscurilor şi evidenţierea
avantajelor asociate;
♦evaluarea eficacităţii măsurilor propuse;
♦ p r o m o v a r e a   p r o g r e s e l o r   ş i   p r a c t i c i l o r   c u r e n t e   î n   m a t e r i e   d e securi
tate şi sănătate în muncă.
 → recunoaşterea cazurilor în care metodele de evaluare nu sunt apte sa
ofere rezultate pozitive fără asistenţă externă, admiţându-
s e necesitatea recurgerii la servicii externe specializate.

►relaţia dintre evaluatori şi serviciile de prevenire

dispoziţiile adoptate pentru asigurarea evaluării riscurilor şi
a sarcinilor de prevenire, control şi urmărire, constituie exclusiv
responsabilitatea angajatorului;
î n   î n t r e p r i n d e r i l e   m i c i   a c e a s t ă activitate poate fi încredinţată unei singure
persoane, în cele mai mari şi
complexe funcţionează compartimente specializate, în care sarciniles p e
cifice revin mai multor persoane care îşi asociază cunoştinţele,c
ompetenţele şi experienţa.

4.8. Informatiile necesare

►persoanele însărcinate cu evaluarea riscurilor profesionale ar trebui să dispună de

cunoştinţe şi/sau informaţii referitoare la:
• pericolele şi riscurile a căror existenţă şi mod de manifestare sunt
dejacunoscute;
• echipamentele, materialele şi tehnologiile folosite în proce
s e l e   d e muncă;
• procedurile şi modul de organizare al sistemului de muncă, precum
şii n t e r a c ţ i u n i l e d i n t r e e x e c u t a n ţ i ş i c e l e l a l t e e l e m e n t e c o m p o n e n t e
a l e sistemului;
• natura, probabilitatea, frecvenţa şi durata expunerii la pericole;
• raportul existent între expunerea la un anumit pericol şi gr
a v i t a t e a consecinţelor;
• normele şi prescripţiile legale aplicabile riscurilor profesionale;
• elementele considerate ca bună practică, în domeniile în care nu
existănorme legale specifice.

►atunci când muncitorii mai multor firme îşi desfăşoară activitatea laacelaşi
loc de muncă, evaluatorii trebuie să îşi transmită informaţiile referitoare la
riscurile specifice operaţiilor efectuate de muncitorii fiecărei firme şi la măsurile de
securitate şi sănătate în muncă adoptate.

4.9. Sursele de informatii

►informaţiile necesare în procesul de evaluare pot proveni din următoarele surse:a n a l i z a

a c t i v i t ă ţ i i p r o f e s i o n a l e î n s c o p u l d e a p r e v e d e a e v e n i m e n t e l e nedorite, în
special în cazul evaluărilor cantitative;
 c o n s u l t a r e a   ş i / s a u   p a r t i c i p a r e a   m u n c i t o r i l o r   ş i / s a u   a   r e p r e z e n t a n ţ i l o r   ace
stora;
 fişele, cărţile tehnice, manualele de utilizare ale producătorilor 
ş i furnizorilor de echipamente, materii prime şi materiale;
 informaţiile furnizate de specialiştii în securitate şi sănătate sau asociaţii profesionale care
deţin cunoştinţe şi experienţă în domeniu;
 bazele de date şi periodicele specializate;
 informaţiile în domeniu disponibile la serviciile sau organismel
e naţionale competente;
 datele statistice privind accidentele de muncă, bolile profesionale
ş i incidentele;
 instrucţiunile, manualele şi modurile de operare scrise pentru locul de muncă;
 rezultatele măsurătorilor privind parametrii semnificativi;
 datele depersonalizate furnizate în baza supravegherii medicale;
 literatura ştiinţifică şi tehnică;
 normele şi standardele definite de organismele de standard
i z a r e naţionale, europene sau mondiale;
 exigenţele minimale în materie de securitate şi sănătate în muncă, aşa cum sunt ele
definite în anexele la Directiva 89/654/CEE.
 
4.10. Inregistrarea rezultatelor evaluarii

►se recomandă consemnarea într-un dosar a rezultatelor şi concluziilor

evaluării riscurilor profesionale; modul de apreciere a riscurilor trebuie să poată fi justificat,
iar dosarul să indice:
 că un plan de evaluare a riscurilor profesionale a fost conceput şi aplicat efectiv;
 modul de transpunere în practică a planului;
 riscurile particulare sau deosebite (de exemplu, riscurile de infectare);
 grupele de muncitori expuşi în mod particular (de exemplu, electricieni, gunoieri,
artificieri etc.);
 alte tipuri de riscuri majore;
 după caz, deciziile adoptate în cursul procesului de evaluare, inclusiv
informaţiile pe baza cărora respectivele decizii au fost adoptate, atunci c â n d
evaluarea riscurilor nu a fost realizată pe baza unor norme sau
recomandări publicate;
 normele publicate sau toate celelalte categorii de indicaţii aplicate;
 măsurile recomandate pentru reducerea riscurilor şi amelio
r a r e a  protecţiei;
 modalităţile de verificare/control ale evaluărilor.
►dosarul de evaluare a riscurilor va fi completat cu concursul (consultarea ş i
participarea) muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor lor şi va fi pus
l a dispoziţia acestora pentru informare;
►dosarele de evaluare a riscurilor trebuie puse la dispoziţia:
 muncitorilor desemnaţi de către angajatori să îşi asume responsabilităţi specifice în
raport cu securitatea şi sănătatea în muncă;
 reprezentanţilor muncitorilor care au responsabilităţi specifice î
n domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

4.11. Urmarirea eficacitatii masurilor

►î n   u r m a   e v a l u ă r i i   r i s c u r i l o r   s e   v o r   a d o p t a d i s p o z i ţ i i care să
permităp r o g r a m a r e a ,   o r g a n i z a r e a ,   u r m ă r i r e a   ş i   c o n t r o l u l
m ă s u r i l o r   d e prevenire şi protecţie în scopul verificării eficacităţii lor;
►informaţiile obţinute prin supraveghere s e r v e s c c a b a z ă d e r e f e r i n ţ ă
pentru controlul şi revizuirea evaluării riscurilor.
 4.12. Controlul si revizuirea evaluarii

►e v a l u a r e a   r i s c u r i l o r   n u   e s t e   u n   d e m e r s   u n i c   ;
e a t r e b u i e r e v ă z u t ă ş i revizuită, atunci când este cazul, din mai multe
motive, dintre care pot fi menţionate:
• evaluarea poate antrena modificări în procesul de muncă; efectele
implementării unor astfel de modificări vor fi analizate a priori, însă se recomandă
reevaluarea ulterioară a condiţiilor de muncă pentru stabilirea impactului practic al
schimbărilor;
• măsurile de reducere a riscurilor pot afecta unele componente ale sistemului
de muncă;
• evaluarea:
→poate să nu îşi menţină valabilitatea, deoarece datele şi informaţiile de
bază sunt perimate la un moment dat;
→poate fi îmbunătăţită;
→trebuie revizuită în vederea actualizării.
• măsurile de prevenire şi protecţie în vigoare sunt insuficiente sau inadecvate
d i n   p u n c t   d e   v e d e r e   a l   n o i l o r   i n f o r m a ţ i i   ş i   t e h n i c i   d e securitat
e disponibile;
• ca urmare a concluziilor obţinute prin cercetarea unui accident de muncă
sau incident; în ambele cazuri se pot obţine informaţ
i i importante asupra riscurilor identificate şi a măsurilor necesare pentru evitarea
unor evenimente similare.
►incidenteler e p r e z i n t ă   s i t u a ţ i i   d e f i n i t e   c e l   m a i   f r e c v e n t   c a   e v e n i m e n t e
nedorite care nu conduc la consecinţe asupra executanţilor sau sistemului de muncă;
executanţii pot furniza informaţii extrem de utile despre incidente, informaţii
care să fie folosite în cadrul evaluărilor a priori a riscurilor; din acest punct de
vedere este determinant ca angajatorii să dezvolte climatul de încredere şi colaborare
adecvat, pentru ca executanţii să fie conştienţi de importanţa semnalării incidentelor;
►C.S.S.M. deţine un rol important prin colectarea informaţiilor, sprijinirea cercetării
cauzelor incidentelor şi identificarea măsurilor de prevenire;
►î n   m a r e a   m a j o r i t a t e   a   c a z u r i l o r , s e   r e c o m a n d ă   r e f a c e r e a   e v
a l u ă r i i riscurilor la intervale de timp regulate , stabilite în funcţie
d e n a t u r a  pericolelor şi de amploarea modificărilor care pot interveni în
sistemul de muncă supus analizei.

Cap.5. Masuri de igiena si securitate in munca

5.1. Măsuri de igienă

Pentru orice activitate care implică risc de accidente sau îmbolnăviri, angajatorul
trebuie să ia următoarele măsuri:
 stabilirea unor reguli de securitate generale şi specifice care să reducă riscurile şi să
prevină îmbolnăvirile
 acordarea de echipament individual de protecţie,
 instalaţii sanitare speciale: spălarea ochilor, antiseptice etc.
 dispoziţii speciale în cazul manipulării de substanţe chimice periculoase.

5.2. Măsuri de protecţie colectivă

 mecanizarea sarcinilor care implică riscuri ;
 modernizarea maşinilor şi utilajelor cu elemente de siguranţă şi protecţie a omului
 montarea exhaustoarelor în halele de producţie
 profilaxie :control medical periodic;
 modernizarea instalaţiilor sanitare şi aducerea lor la standarde europene;
 distrugerea posibililor vectori de contaminare biologică: dezinsecţie, deratizare;
 curăţarea şi dezinfectarea locurilor de muncă.

5.3. Măsuri de protecţie individuală

 respectarea procedurilor de lucru;
 instruirea corespunzătoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
 obligativitatea purtării echipamentului individual de protecţie din dotare;
 vaccinarea lucrătorilor expuşi la riscuri biologice.
 menţinerea igienei personale;
 menţinerea poziţiei corecte a corpului în timpul lucrului.

5.4. Echipamente individuale de protecţie (EIP) şi echipamente individuale de lucru

(EIL)

Definiţii:
1. EIL = echipament individual de lucru – echipament utilizat în procesul muncii
pentru protejarea îmbrăcămintei personale împotriva uzurii şi murdăririi excesive.
2. EIP = echipament individual de protecţie – se înţelege orice dispozitiv sau mijloc
destinat a fi purtat sau ţinut de o persoană în scopul de a se proteja împotriva unuia sau mai
multor riscuri referitoare la sănătate şi securitate.
Clasificarea echipamentelor individuale de protecţie:
După gradul de protecţie asigurat
După zona corpului protejată

Concluzie:
Formarea lucrătorilor este prealabilă expunerii !
Instruirea trebuie repetată în mod regulat şi trebuie revizuită periodic !

Cap.6. Accidente de munca, boli profesionale, incidente periculoase

6.1. Accidentele de munca

Accidentele de munca şi bolile profesionale au reprezentat si reprezintă si in prezent

tragedia umana cea mai dură a tuturor activităţilor umane, care se repercutează indiferent de
nivelul de dezvoltare al unei ţări şi în pierderi economice importante.

Statistici triste:
 Organizaţia internaţională a Muncii estimează că aproximativ 2.2 milioane de oameni mor
anual în accidente de muncă sau din cauza unor boli profesionale. Asta înseamnă că zilnic
mor în jur de 5.000 de oameni.
 Uniunea Europeană a estimat 120.000 de decese profesionale anuale atribuite locului de
muncă
 Statele Unite estimează 103.000 de decese anuale atribuite locului de muncă
 În ţările industrializate, problema principală sunt bolile profesionale
 În ţările în curs de dezvoltare prevalează accidentele în care lucrătorii mor în nenorocirile
care au loc în sectoare ca minerit, construcţii şi agricultură.
 lucrătorii tineri (15-24 de ani) suferă cu frecvenţă mai mare de accidente cu incapacitate
temporară de muncă în timp ce lucrătorii cu vârsta de peste 55 de ani suferă cu o probabilitate
mai mare accidente sau îmbolnăviri fatale decât alte categorii de vârstă.
(28 aprilie este ziua internationala a comemorarii victimelor accidentelor si
imbolnavirilor profesionale)

Institutul de Sănătate Publică din Bucureşti gestionează baza de date referitoare la

bolile profesionale şi publică anual o broşură tematică.
Inspecţia Muncii gestionează baza de date a accidentaţilor în muncă din România şi
periodic analizează datele statistice pentru a stabili direcţiile în care să-si intensifice
activitatea preventivă.

Accidentul de muncă, conform definiţiei din lege este vătămarea violentă a

organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de
muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de
muncă, invaliditate ori deces.
Cauzele accidentelor de muncă
Un accident se poate produce prin conjugarea mai multor cauze, iar acestea trebuie
identificate în funcţie de componentele sistemulului de muncă.
Cauzele accidentelor de muncă:

Prevenirea unui accident de muncă

 Fiecare lucrător şi participant la procesul de muncă trebuie să îşi desfăşoare
activitatea, în concordanta cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite
din partea angajatorului.
Pentru aceasta, lucrătorii şi participanţii la procesul de muncă trebuie:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor,
instalaţiilor tehnice şi clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de
muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi,
pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt
sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

Clasificarea accidentelor de muncă

Cauzele accidentelor de munca:

 disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă
 comportamentul neadecvat al factorului uman;

Este de asemenea accident de muncă:

1) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu

permisiunea angajatorului;
2) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afară graniţelor tării,
în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
3) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi
din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
4) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
5) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţa avutul public şi privat;
6) accidentul cauzat de activităţi care nu au legatură cu procesul muncii, dacă se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori
în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de munca, şi nu se datorează
culpei exclusive a accidentatului;
7) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
8) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei
sarcini de muncă;
9) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la
adresa persoanei fizice la care este incadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat
de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe
durata normală de deplasare;
10) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea
personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de
angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la
ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
11) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
12) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice
române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor tării, pe durata
şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
13) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe
teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege,
încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu;
14) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente
stagiului de practică;
15) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună,
viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în
timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
 16) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
17) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni;
18) intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a
expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă.

întotdeauna când are loc un accident trebuie studiate cu atenţie:

●cauzele care au provocat accidentul;
●articolul de lege la care s-ar putea încadra accidentul(de studiat legislaţia
muncii în vigoare);

Comunicarea evenimentele

Orice eveniment va fi comunicat (conform prevederilor art. 26 şi art. 27 alin.(1) din

legea 319/2006), de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice
altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.

Cercetarea evenimentelor
Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au
condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a
măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv,
pentru determinarea caracterului accidentului.
Cercetarea se face imediat după comunicare.

Cine face cercetarea ?

ANGAJATORUL la care s-a produs evenimentul – dacă evenimentul conduce la
incapacitate temporară de muncă
 INSPECTORATELE TERITORIALE DE MUNCĂ, în cazul evenimentelor care
au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente
periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă
lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
INSPECŢIA MUNCII, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente
deosebite, precum avariile sau exploziile;
AUTORITĂŢILE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ TERITORIALE, respectiv a
municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de
profesiune.

Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va

cuprinde:
a) opisul actelor aflate în dosar;
b) procesul-verbal de cercetare;
c) nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către
inspectorul de muncă/alt organ abilitat şi semnată de către angajator/reprezentantul său legal.

Nota de constatare va cuprinde:

 precizări cum ar fi poziţia victimei,
 existenţa sau inexistenţa echipamentului individual de protecţie,
 starea echipamentelor de muncă,
 modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie,
 închiderea fişei individuale de instructaj prin barare şi
semnătură,
 ridicarea de documente sau prelevarea de probe;

d) schiţe şi fotografii referitoare la eveniment;

e) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de
muncă sau de invaliditate;
f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor
şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
g) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor
reale ale evenimentului;
h) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora angajatorul îşi
desfăşoară activitatea;
i) copii ale fişei de expunere la riscuri profesionale şi ale fişei de aptitudine, întocmite
conform legii;
j) copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor;
k) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale
victimelor; în caz de deces aceste fişe se vor anexa în original;
l) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal;
m) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date
dispărute;
n) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate
temporară de muncă;
o) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de
invaliditate;
p) actul emis de unitatea sanitară care a acordat asistenţa medicală de urgenţă, din care să
rezulte data, ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie şi diagnosticul, în cazul
accidentelor de traseu;
q) copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere,
în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.
Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a determina
caracterul accidentului.

De reţinut!
Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
Procesul-verbal de cercetare va fi însoţit de acte doveditoare
În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia
medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă,
în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.

6.2. Bolile profesionale

Bolile profesionale sunt afecţiuni ale organismului, dobândite ca urmare a participării
la realizarea unui proces de muncă.
Bolile profesionale sunt cauzate de factori nocivi (fizici, chimic sau biologici),
caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme
ale organismului în procesul de muncă.
Procesul patologic/de îmbolnăvire este lent şi afectează fie starea generală a
organismului, fie anumite aparate sau organe ale corpului omenesc. În multe cazuri acţiunea
este reversibilă; prin scoaterea bolnavului din mediul nociv şi aplicarea unui tratament
adecvat, urmările bolii se atenuează sau dispar complet.
Bolile profesionale declarabile prevăzute de Legea nr 319/2006
Conform metodologiei de aplicare a legii 319/2006, Tabelul cu bolile profesionale cu
declarare obligatorie va fi revizuit periodic şi va rămâne deschis şi pentru alte boli pentru care
se face dovada relaţiei noxă/suprasolicitare profesională - boală profesională.

6.3. Masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale

Elementele procesului de muncă şi interacţiunea lor

Măsurile de prevenire reprezintă modalităţi tehnice, organizatorice, igienico-sanitare

etc., prin care se realizează securitatea şi sănătatea în muncă.
 Măsuri tehnico – organizatorice în vederea prevenirii îmbolnăvirilor profesionale

Măsurile tehnico – organizatorice sunt reprezentate într-o ordine de priorităţi, legate de

eficienţă maximă:
Eliminarea noxei profesionale din procesul tehnologic prin înlocuirea substanţelor
nocive sau a tehnologiilor nocive cu altele mai puţin nocive sau inofensive;
Izolarea aparaturii generatoare de noxe (automatizare, cabine speciale, termoizolare);
Împiedicarea pătrunderii noxei în aerul locurilor de muncă ( ermetizare, procedee
umede pentru pulberi, ventilaţie locală);
Diminuarea concentraţiilor noxelor existente la locurile de muncă sub CMA
(concentraţia maximă admisă) sau LMA (limita maximă admisă) (ventilaţie generală,
fonoabsorbţie);
Împiedicarea acţiunii noxei asupra lucrătorilor sau diminuarea acestei acţiuni prin
reducerea efortului fizic, a suprasolicitărilor fizice şi neuropsihice, reducerea duratei zilei de
muncă, folosirea echipamentului individual de protecţie etc;
Asigurarea alimentaţiei de protecţie(lapte, apă minerală, apă plată) şi consumarea
acesteia în unitate;
Efectuarea corectă a instructajului pentru securitatea şi sănătatea în muncă.

Măsuri medicale :

Recunoaşterea riscului profesional la locurile de muncă prin studiul atent al procesului

tehnologic şi al condiţiilor de muncă, efectuarea de determinări de noxe, studii
epidemiologice;
Efectuarea corespunzătoare a examenului medical la angajare şi a celui periodic (examene
clinice şi de laborator în funcţie de tipul noxelor profesionale şi intensitatea lor, care
orientează şi periodicitatea examinărilor);
Educaţia sanitară, care se adresează cadrelor de conducere tehnică şi administrativă, în
scopul realizării de către aceştia a măsurilor tehnico-organizatorice amintite în condiţii de
eficienţă maximă, personalului muncitor în scopul:
 respectării regulilor de igienă individuală,
 purtarea corectă a echipamentului individual de protecţie,
 acordarea primului ajutor,
 cunoaşterea şi recunoaşterea primelor simptome de intoxicaţie acută şi
cronică profesională,
 prezentarea la examenele medicale.

Consecintele sociale si economice ale accidentelor de munca si bolilor profesionale

6.
4. Incendii si explozii

Incendiul constituie o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi

spaţiu şi care produce pierderi materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.
Cauzele incendiilor:
Neatenţie şi ignoranţă a factorului uman, privind utilizarea sursei de aprindere,
Necunoaştere a normelor de sănătate şi siguranţă la locul de muncă privind
utilizarea sursei de aprindere,
Nerespectarea normelor de sănătate şi siguranţă la locul de muncă privind
utilizarea sursei de aprindere.

Exploziile sunt reacţii fizico-chimice foarte rapide în care se produce o cantitate mare
de gaze însoţită de degajare de căldură şi energie. Rezultatele exploziilor sunt concretizate în
distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
Cauzele exploziilor:
 Necunoaştere a normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă privind
manipularea şi utilizarea substanţelor generatoare de flacără,
Nerespectarea normelor de sănătate şi securitate la locul de muncă privind
manipularea şi utilizarea materialelor generatoare de flacără sau incendii.

Măsuri şi mijloace de prevenire a incendiilor şi exploziilor

- Înlăturarea eventualelor cauze ce pot provoca incendii sau explozii, prin proiectarea
procesului tehnologic.
- Evitarea formării în hale de producţie a amestecurilor explozive prin curăţarea în mod
periodic a prafului de pe suprafeţele încărcate cu electricitate statică.
- Mărirea umidităţii relative a aerului acolo unde produsele permit.
- Prevederea unor aparate de deconectare automată în caz de avarie.
- Prevederea în depozitele de materiale combustibile a instalaţiilor speciale de declanşare
automată a stropirii cu apă la ridicarea temperaturii.
- Amenajarea unor spaţii pentru fumat.
- Asigurarea unei bune evacuări a oamenilor şi a bunurilor din clădire, în caz de incendiu.
- Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, cu utilajul necesar (furtun cu lance, pompe
etc).
- Ignifugarea materialelor combustibile folosite în construcţii.
- Marcarea zonelor periculoase, a mediilor explozive, a căilor de evacuare din clădiri şi
asigurarea unor bune condiţii pentru intervenţia rapidă la stingerea incendiilor.
- Organizarea de formaţii de pompieri voluntari şi special angajaţi.
- Interzicerea folosirii flăcării deschise, a fumatului în medii periculoase.
- Stabilirea unor sarcini precise privind prevenire şi combaterea incendiilor şi asigurarea
prelucrării şi afişării lor.
- Instruirea muncitorilor şi răspândirea cunoştinţelor tehnice referitoare la cauzele şi
prevenirea incendiilor.
- Dotarea cu utilaje şi materiale tehnice de combatere a incendiilor : lopeţi, pompe de mână,
stingătoare manuale, motopompe sau autopompe, instalaţii cu reţele de apă, etc.

Obligaţiile lucrătorilor privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor şi

exploziilor
- Să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor aduse la cunoştinţă de către
angajator prin mijloacele prevăzute de lege.
- Să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele
conform instrucţiunilor tehnice şi a instrucţiunilor interne prevăzute de către angajator, în
unitatea respectivă.
- Să nu efectueze manevre interzise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de
apărare împotriva incendiilor.
- Să comunice imediat după constatare, conducătorului locului de muncă: orice încălcare a
normelor de apărare împotriva incendiilor, orice situaţie stabilită ca fiind pericol de incendiu,
orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor.
- Să coopereze cu salariaţii desemnaţi de angajator sau cu personalul tehnic specializat cu
atribuţii în domeniul prevenirii şi apărării împotriva incendiilor.
- Să acţioneze în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă la apariţia oricărui
pericol iminent de incendiu sau explozie.
- Să furnizeze persoanelor abilitate toate informaţiile pe care le deţine referitoare la incendiu.

Mijloace tehnice de aparare impotriva incendiilor

 - Panourile de incendiu
Dotează unităţile şi punctele de lucru cu mijloace de primă intervenţie
necesare stingerii începuturilor de incendii. Componentele din interior diferă în funcţie de
obiectivele ce trebuie protejate.
Componente:
 Unelte PSI: căngi, răngi, lopeţi, topoare, târnacop, găleţi.
 Stingătoare portative sau carosabile: cu pulbere, cu spumă chimică sau aeromecanică, cu
CO2.
 Racorduri, ţevi de refulare,
 Cheie racord ABC/BC, cheie hidrant.
 Furtun de refulare tip A, B, C.
 Hidranţi portativi.

- Iluminatul de siguranţă
este prevăzut pentru evacuări neaşteptate şi este prezent în zone aglomerate: muzee, expoziţii,
şcoli, cinematografe, săli de spectacole, spitale, supermarketuri, hale industriale etc.
- Centrale antiincendiu – sunt echipate cu microprocesor şi au 6 detectoare de temperatură şi
fum. Fiecare zonă este echipată cu o ieşire pentru alarmare. Panoul de comandă poate controla
ieşirile de alarmare: sirenele şi comunicatoarele telefonice.
- Detectoare optice de fum – detectează fumul ce se degajă din procesul de ardere. Sunt
recomandate în hoteluri, supermarketuri, biblioteci, depozite, spaţii de producţie.

De reţinut !
De câte ori este posibil, în loc de stingător se va utiliza pătura antifoc.
 Computerele şi instalaţiile electrice trebuie stinse cu CO 2 sau alt agent de stingere cu efecte
similare.
Lichidele combustibile, grăsimile şi benzinele nu se sting niciodată cu apă.

Bibliografie:

1. Alexandru Darabont, Ileana Grigoriu, Mihaela Seracin, Viorica Petreanu, Dragu Iavorschi –
Primul ajutor la locul accidentului – Ministerul Muncii şi Protecţiei; Sociale, Institutul
Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, 1999;
2. Codul muncii – Legea nr.40/2011;
3. Hotãrârea Guvernului Nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii securitãtii si sãnãtãtii în muncã nr.319/2006;
4. Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
5. Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale;
6. Legea 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor
7. Legea 108/1999 privind infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii;
8. Legea 156/2000 republicata privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate;
9. Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca;
10. Legea 52/2011 privind desfasurarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri;
11. Legea 40/2011 – Codul muncii
12. Legea 62/2011 - Legea dialogului social
13. Contractul colectiv de munca 2010-2011
14. Munca decenta – Raport al CNS Cartel Alfa
15. Norme generale de protecţie a muncii – Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul
Sănătăţii şi Familiei, Bucureşti, 2002;
16. Cristina Schiopu, 2014, Securitate si sanatate in munca, Suport de curs, preluat de pe internet
de la adresa: http://www.infodanube.ro/cursuri/SECURITATEA%20MUNCII.pdf;
1 7 . D a r a b o n t   A ,   P e c e   S t , Dăscălescu A., Managementul securităţii
şi sănătăţii în muncă, vol.1 şi 2, Editura Agir Bucureşti, 2013 ;
1 8 . M a n o l e s c u   A ,   L e f t e r V , Deaconu A., Managementul
Resurselor Umane, Editura Economică, Bucureşti, 2007;
19. https://ro.scribd.com/document/28212824/Securitatea-Si-Sanatatea-in-Munca;
20. http://dnssmpp.fnme.ro/files/Ghid%20de%20bune%20practici%20in%20sprijinul
%20sindicatelor.pdf;
21. http://www.academia.edu/9587699/CURS_%C3%8EN_DOMENIUL_SECURIT
%C4%82%C5%A2II_%C5%9EI_S%C4%82N%C4%82T%C4%82%C5%A2II_
%C3%8EN_MUNC%C4%82_-SUPORT_CURS_-_-PLOIE%C5%9ETI_-_29_IANUARIE_-
02_FEBRUARIE_2007;
22. www.inspecţiamuncii.ro
23. www.protecţiamuncii.ro
24. www.sanatateocupationala.ro
25. http://europa.eu.int/comm/education/copenhagen/resolution_en.pdf
26. http://europa.ei.int/comm/educationn/policy_en.html
27. http://europe.osha.eu.int/good_practice/sector/education
28. http://www.deni.gov.uk
29. http://leonardo.cec.eu.int
30. https://www.youtube.com/watch?v=_r8X9050gzs - Raed Arafat
31. http://www.uaic.ro/wp-content/uploads/2013/12/2regulamentinternalpersonalului.pdf -
Regulament de SSM la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi;
32. http://calitate.ub.ro/intern/Documente/SISTEM%20INTEGRAT/PROCEDURI
%20SISTEM/ed%203/proceduri%20pdf/PS%2006%20pregatire%20SU%20ed%203.pdf -
PREGĂTIREA PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ȘI CAPACITATE DE RĂSPUNS,
Universitatea din Bacau;
33. https://ro.scribd.com/doc/47821110/Metode-de-Evaluare-a-Riscurilor-Suport-curs,
Universitatea  „Petru Maior” din Targu Mures, Facultatea de inginerie, Curs portuniversitar
de perfectionare: „Evaluarea riscurilor privind securitatea si sanatatea in munca”;
34. http://www.itmmaramures.ro/formulare/cartea%20evaluarea%20riscurilor.pdf
35. https://ro.scribd.com/doc/47821110/Metode-de-Evaluare-a-Riscurilor-Suport-curs