Sunteți pe pagina 1din 11

UNIVERSITATEA TEHNICA GH.

ASACHI, IASI
FACULTATEA DE MECANICA

UTILIZAREA MATERIALELOR COMPOZITE IN DOMENIUL ELECTRICITATII REGENERABILE


SI IN CONSTRUCTIA DE MASINI

PROF. INDRUMATOR: MASTERAND:


Marian-Anisor MARES Mihaita PETREA
INTRODUCERE

Materialul compozit reprezinta un ansamblu de materiale distincte, care are caracteristici pe care nu le
detin materialele constituente în parte.
Un material compozit reprezinta o combinație între două sau mai multe materiale diferite din punct de
vedere chimic, cu o interfață între ele.
Materialele constituente își mențin identitatea separată (cel puțin la nivel macroscopic) în compozit, totuși
combinarea lor generează ansamblului proprietăți și caracteristici diferite de cele ale materialelor componente în
parte. Unul din materiale se numește matrice și este definit ca formând faza continuă. Celălalt element principal
poartă numele de armatura (ranforsare) și se adaugă matricei pentru a-i îmbunătăți sau modifica proprietățile.
Armatura reprezintă faza discontinuă, distribuită uniform în întregul volum al matricei.”
Fibrele sunt elementul care conferă ansamblului caracteristicile de rezistență la solicitări. În comparație
cu matricea, efortul care poate fi preluat este net superior, în timp ce alungirea corespunzătoare este redusă.
Matricea prezintă o alungire și o reziliență la rupere mult mai mari, care asigură că fibrele se rup înainte ca
matricea să cedeze. Trebuie insa subliniat faptul că materialul compozit este un ansamblu unitar, în care cele două
faze acționează împreună, așa cum sugerează curba efort – alungire pentru compozit.

CLASIFICAREA MATERIALELOR COMPOZITE

Un material compozit este format în general dintro matrice în care se va dispersa agentul de armare, numit
și agent de umplutură. O primă clasificare a materialor compozite este în functie de elementul de bază corespunzător
matricei acestora:
• compozite cu matricea bazată pe metale, care ocupă circa 10% din producția de materiale compozite;
• compozite cu matricea bazată pe materiale ceramice, care ocupă aproximativ 15% din producția de
materiale compozite;
• compozite cu matricea bazată pe polimeri, ce ocupă circa 75% din producția de materiale compozite.

Alte criterii de clasificare vizează starea de agregare a matricei şi a materialului dispersat, configuraţia
geometrică a materialului complementar, modul de distribuţie a materialului complementar, modul de realizare a
suprafeţei de contact sau mărimea materialului complementar. Dată fiind marea diversitate a materialelor compozite
este evident faptul că există multe criterii de clasificare a acestora, iar cele menționate anterior au fost câteva dintre
acestea.

Fig.1 - Domenii de utilizare a meterialelor compozite


Avantajele utilizarii materialelor compozite

Materialele compozite, prin faptul că pot fi „proiectate” special, astfel încât să răspundă cerințelor pentru
care au fost create, prezintă o serie de avantaje certe, cum ar fi:
• masă volumică mică în raport cu metalele (compozitele din rășini epoxidice, armate cu fibre au masa
volumică sub 2000 kg/m3 );
• rezistență ridicată la șoc;
• durabilitate mare în funcționare ( în aceleași condiții de funcționare 1 kg de Kevlar înlocuiește 5 kg de
oțel la o durată egală de funcționare);
• capacitate ridicată de amortizare a vibrațiilor (de 3 ori mai mare decât cea a a luminiului);
• consum energetic scăzut, deci mai puțin costisitoare în procesul de obținere față de metale (de exemplu
pentru obținerea polietilenei se consumă circa 23x106 kcal/m3 în timp ce pentru oțel se consumă 158x106 kcal/m3
• au o rezistență practic nelimitată la agenții atmosferici (oxidare, coroziune, mucegai). În prezent
materialele compozite sunt prezente în toate domeniile de activitate și se anticipează că viitorul aparține noilor clase
de compozite nanostructurate

Dezavantajele utilizarii materialelor compozite

Principalul dezavantaj al materialelor compozite este costul ridicat al „proiectării” acestora motiv pentru
care se recomandă utilizarea lor doar când celelalte variante nu conduc la rezultatele dorite.
Majoritatea compozitelor nu prezintă ductilitate având o comportare liniară până la rupere.
Un alt dezavantaj constă în faptul că materialele compozite termorigide nu pot fi recomvertite ușor în
materia primă din care acestea au fost generate.
În cazul incinerării materialelor compozite, compoentele anorganice ale acestora nu se pot reutiliza, motiv
pentru care incinerarea acestora nu poate fi considerată reciclare. Mai mult căldura generată din incinerare nu poate
fi folosită în scopul reducerii cantității necesare de combustibil.
Reciclarea maselor plastice din materialele compozite este realzată într-un procent relativ redus.
Fibrele prezente în materialele compozite în general nu se pot recicla.
Un alt dezavantaj al materialelor compozite este inflamabilitatea acestora. Astfel componentele organice
prezente în structura acestora ard, fiind combustibile iar, fumul rezultat prin ardere este toxic.

UTILIZAREA MATERIALELOR COMPOZITE


Materialele compozite cu particule contin particule dure intr-o matrice mai ductila. Scopul introducerii
acestor particule poate fi:
 ameliorarea unor proprietati, ca de exemplu:
 limitei elastice;
 duritatatii;
 rezistentei la uzare;
 rezilientei;
 lucrabilitatii;
 refractaritatii;
 absorbtiei de neutroni;
 conductivitaatii electrice;
micsorarea pretului de cost, daca particulele sunt mai ieftine decat matricea
Ameliorarea limitei elastice sau de curgere prin introducerea unei particule se intalneste la matricele
metalice si se realizeaza prin mecanismul de blocare a dislocatiilor.
Particulele de intarire sunt de obicei oxizi si trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:
 sa reprezinte obstacole eficiente la deplasarea dislocatiilor;
 sa aiba o valoare optima a marimii formei distributiei in matrice.
Exemplul clasic de material compozit cu particule de oxid cu limita elastica ameliorata este pudra de aluminiu
sinterizata si intarita cu oxid de aluminiu ( SAP-Aluminium Sinterized Powder).
Oxidul de aluminiu este introdus in compozitie sub forma de:
-pudra, care apoi este amestecata cu pudra de aluminiu si sinterizata;
-film in jurul particulelor de aluminiu, care prin presare se sparge, formand particule, care apoi sunt supuse
sinterizarii.
In cazul superaliajului de nichel cu 20 % crom si 1-2 % tungsten, cei trei componenti sunt sub forma de
pudra sinterizata, dupa care este trecut un curent de oxigen care oxideaza numai toriul, formadu-se astfel particule de
oxid de toriu (oxidare interna ). Astfel, matricea est superaliajul, iar particulele intaritoare sunt din IMh.

Unele dintre utilizarile materialelor compozite intarite cu particule cu limita elastica ameliorata sunt date in
tabelul de mai jos:

Materiale compozite Utilizarile


Ag-CdO Contacte electrice
Al-Al2-O3 Reactoare nucleare
Be-BeO Aeronautica / Reactoare nucleare
Co-ThO2 Materiale magnetice rezistente la fisurare
Co-Y2O3 Materiale magnetice rezistente la fisurare
Ni-20% Cr-2% ThO2 Turbine
Pb-PbO Baterii
Pt-ThO2 Filamente
W-ThO2 Filamente
W-ZrO2 Filamente
Tabelul 1.

Imbunatatirea duritatii matricei este unul din cele mai frecvente scopuri ale materialelor compozite cu
particule si depinde in principal de:
-densitatea particulelor dure;
-duritatea particulelor.

Un exemplu de imbunatatire exceptionala a duritatii si a rezistentei la uzare la temperaturi ridicate este


cazul pastilelor obtinute prin agregare de pulbere de WC (97-85 %) si pulbere de Co (3-15 %), utilizate la sculele
aschietoare.
Matricea este formata din cobalt, iar particula dura este WC. Sinterizarea are loc la o temperatura putin
superioara temperaturii de topire a cobaltului, pentru ca fiecare particula de carbura de wolfram sa fie inconjurata de
metalul topit. Cobaltul este intr-o cantitate care sa permita desprinderea particulelor tocite si sa fie expuse alte
particule cu muchii taioase.
Produsele din materiale abrazive (pietrele de polizor etc.) pot fi considerate exemple de materiale
compozite la care s-a obtinut o crestere a rezistentei la uzare.
Matricea poate fi formata din sticla + polimeri.
Un alt exemplu este materialul compozit format dintr-o retea dura de wolfram in interstitiile careiea se
gaseste o matrice moale de argint. Reteaua de wolfram este realizata prin sinterizare iar umplerea golurilor cu argint
lichid prin infiltrare in vacuum. Acest material compozit este utilizat pentru intrerupatoare electrice.
De asemenea, imbunatatirea duritatii si a rezistentei la uzare la temperaturi ridicate a fost obtinuta prin
introducerea negrului de fum in cauciucul pneurilor. Particulele de negru de fum au o forma sferoidala cu diametrul
de 50-5000 A si sunt adaugate impreuna cu multe alte materiale pentru a satisface cerintele de calitate ale diferitelor
produse de cauciuc.

Materialele compozite cu fibre sunt formate dintr-o matrice ductila si fibre rigide, astfel
ca, la un bun transfer al fortei de la matrice la fibre, poseda o rezistenta mecanica apropiata fibrelor
fara a avea fragilitatea acestora.
Unele dintre utilizarile materialelor compozite cu fibre sunt date in tabelul de mai jos:

Materiale compozite Utilizarile


Polietilena cu fibre de sticla Palete de transport si manipulare
Poliacetali cu fibre de sticla Carcasele aparatelor menajere
Poliamide cu fibre de sticla Recipienti cu grosime mare a pretelui, carcasele aparatelor
electromenajere
Policarbonati cu fibre de sticla Carcase de relee
Poliesteri nesaturati cu fibre de sticla Piese de caroserii
Poliesteri nesaturati cu fibre de kevlar Ambarcatiuni nautice, blindaje
(poliamida modificata cu rezilienta
excelenta)
Rasini poliepoxidice cu fibre de sticla, de Elice de elicopter, ambarcatiuni nautice, rachete de tenis,
bor sau de grafit rezervoare, modele de turnatorie, matrite de ambutisare,
Cauciuc cu fibre de poliamide, de kevlar Pneuri
sau otel
Aluminiu cu fibre de bor Elice de turbine eoliene

UTILIZAREA MATERIALELOR COMPOZITE LA PALELE DE TURBINE EOLIENE

Palele reprezintă unele dintre cele mai importante componente ale turbinelor eoliene şi împreună cu butucul
alcătuiesc rotorul turbinei. Cel mai adesea, paletele sunt realizate cu aceleaşi tehnologii utilizate şi în industria
aeronautică, din materiale compozite, care să asigure simultan rezistenţă mecanică, flexibilitate, elasticitate şi
greutate redusă. Uneori se utilizează la construcţia paletelor şi materiale metalice sau chiar lemnul.

Fig. 1.1 - Ansamblu de turbine eoliene

Pe masura ce instalatiile devin din ce in ce mai mari, iar rotoarele cresc si ele in dimensiuni pentru a se
potrivi, materialele din care sunt fabricate palele de turbine eoliene tin pasul, cu design-uri, materiale si procese de
fabricatie noi.
Cea mai mare provocare a momentului este probabil oprirea intr-un interval mai mare de timp, palele mai
subtiri de turbine lovind turnurile cand sunt deviate de sarcina eoliana. Este nevoie de materiale compozite mai
rigide, care trebuie sa fie in acelasi timp si mai usoare.
De peste trei ori mai rezistenta si mai rigida decat sticla, fibra de carbon este alternativa la plasticul armat
cu sticla, folosit in mod obisnuit. Acest lucru ajuta designerii sa construiasca pale mai lungi, pastrand in acelasi timp
rigiditatea necesara. Potrivit unui studiu, un design bazat pe fibra de carbon pentru o pala de 53 de metri lungime ar
trebui sa fie cu 20% mai usor decat echivalentul sau in care s-a folosit plastic armat cu sticla.
“Costul rigiditatii” este principalul factor: costurile fibrei de carbon (poate de 20 de ori mai mare decat cel
al sticlei), consistenta si siguranta furnizarii au impiedicat adoptarea acestei solutii la scara larga. Un alt factor
important este cat de bine se potriveste procesul de fabricatie pe care producatorul il foloseste cu fibra de carbon.

Construcția palelor profilate aerodinamic cu un randament înalt care să fie rezistente, să aibă deformații în
limitele admisibile și o greutate cât mai mică nu este o problemă simplă. Actualmente utilizarea materialelor
compozite la construcția palelor este o soluție perfectă în acest sens. Însă determinarea structurii de rezistență optime
necesită găsirea unui compromis dintre costurile materialelor și greutatea lor.

Materialele compozite sunt materiale formate din cel puţin două faze la scară macroscopică, cu interfaţa de
separare clară între cele două componente, în scopul obţinerii unor performanţe superioare în raport cu cele ale
materialelor constituente.
Din punct de vedere compoziţional, materialul compozit este alcătuit din faze discontinue, înserate într-o
fază continuă. Faza continuă se defineşte ca matrice sau masă de bază, iar faza discontinuă se defineşte ca armătură.
Pentru construcția palelor matricea este realizată din polimeri termorigizi (răşini epoxidice sau poliesterice) iar
armătura este din fibre de sticlă, carbon şi kevlar.

Datorită naturii unidimensionale a fibrelor, armătura contribuie la creşterea rigidităţii şi rezistenţei


compozitului în principal după direcţia de armare, deşi are influenţe şi pe alte direcţii. Dat fiind faptul că cerinţele de
rezistenţă şi rigiditate pentru palele turbinelor eoliene sun foarte înalte la construcţia acestora se folosesc materiale
compozite stratificate (laminate) anizotrope sau ortotrope (compozite la care proprietăţile sunt variabile funcţie de
direcţie). La un material izotrop, caracteristicile fizice sunt aceleaşi în orice direcţie.
Altfel spus, într-un punct există o infinitate de plane de simetrie pentru caracteristicile fizice. Intr-un
material anizotrop însă, caracteristicile sunt diferite pentru orice direcţie şi nu există nici un plan de simetrie.

In concluzie, materialele din care sunt facute palele turbinelor eoliene evolueaza umar la umar cu procesul
de fabricatie: un randament mai mare este inutil daca adauga o prea mare complexitate si costuri suplimentare de
productie. Cu industria care se indeparteaza de procesul traditional manual de productie, noile materiale trebuie sa
fie compatibile cu tehnicile automatizate, cum ar fi ridicarea robotizata sau pulverizarea automatizata a stratului de
suprafata.

UTILIZAREA MATERIALELOR COMPOZITE IN INDUSTRIA AUTOMOBILELOR

Materialele compozite, in viitor vor juca din ce in ce mai mult un rol important in executia organelor
importante, de greutate mica, specifica pieselor de motor, dar si de transmisie, suspensie. Pentru unele elemente de
structura din constructia autovehiculelor, se vor utliza unele materiale laminate mixte din metal-materiale plastice
denumite si tip "sandwich" (simplu sau multistratificat).
Aceste laminate se compun dintr-un material plastic cuprins intre doua straturi metalice (otel sau aluminiu) ,
laminarea realizandu-se la cald, sub presiune. Sunt destinate a inlocui otelul, fiind in competitie cu aluminiul, pentru
ca acestea reprezinta o combinatie intre greutatea redusa a materialului plastic (polipropilena sau polietilena) si
rezistenta, rigiditatea ale otelului respectiv a aluminiului. Se poate obtine o reducere a greutatii cu 50%, pentru o
majorare a grosimii laminatului cu 10%.
Poseda bune proprietati anticorozive si de izolare termica, rezistenta la caldura, la produsele chimice sau
petroliere dar si o reducere a pretului de 23 ori fata de otel.

Materialele compozite se dovedesc a fi competitive atat sub aspectul pretului cat si al posibilitatilor de
inlocuire si/sau completare cu succes a materialelor traditionale (metal, ceramica, sticla). Cercetarile in vederea
utilizarii materialelor compozite au ca scop nu numai inlocuirea acestor materiale traditionale dar si aplicatii
specifice datorate proprietatilor particulare pe care le prezinta.

In industria de autovehicule s-au impus materialele compozite metalice pentru fabricarea diverselor repere
din cadrul motorului, suspensiilor, sistemelor de directie si franare. (tabelul 3.2). Aplicatiile se refera in special la
echipamentul mobil (biele, pistoane, axul pistonului) si la piesele solicitate la oboseala termodinamica.
Fig. 3 – Tabel intrebuintari materiale compozite

Fibra de sticla - este binecunoscuta de catre fabricantii manuali de sticla modalitatea de realiza fibre
cu dimensiuni foarte reduse, in general pentru scopuri decorative. Dezvoltarea utilizarii fibrelor de sticla in scopuri
ingineresti a inceput in anul 1930, cand Compania Owens-Illinois Glass a introdus un procedeu industrial de
producere a fibrelor de sticla.

In momentul fata fibrele se obtin prin tragere la viteza inalta (2x10-3 cm/s) si pentru aplicatiile uzuale au
diametre cuprinse intre 5 μm si 20 μm cu o valoare medie des folosita de 12 μm. In fabricatie, fibrele sunt adesea
acoperite cu un start protector de silan, titan sau un compus de crom pentru a creste adeziunea cu matricea din
polimeri. In prezent este comercializata o gama larga de fibre de stica.

Fig. 4 - Fibra de sticla cu grosimea de cca 50 μm

In cadrul unui material compozit, materialele sub forma de fibre preiau tensiunile ce actioneaza direct
asupra matricei ce prezinta o rezistenta mult inferioara fibrelor.
MATERIALE COMPOSITE INTELIGENTE

Materialele inteligente sunt noua generaţie de materiale excepţionale. Aceste materiale posedă capabilităţi
adaptive la stimuli externi cum ar fi incărcările, sau la mediul inconjurător, cu o inteligenţă intrinsecă.
Programarea inteligenţei materialului depinde de compoziţia materialului, procesarea specifică a acestuia,
introducerea de defecte sau modificand microstructura, astfel incat să se adapteze la diferite niveluri de stimuli intr-
un mod controlat.
Fibrele optice, polimerii piezoelectrici şi ceramicele piezoelectrice, fluidele electro-rheologice (ER),
materialele magnetostrictive şi aliajele cu memoria formei (SMA), fac parte din categoria materialelor inteligente.
Datorită acestor abilităţi speciale de a răspunde la stimuli, s-a găsit pentru ele un camp larg de aplicaţii ca
senzor şi actuator. Fig.2 ne arată asocierea „stimuli” şi „răspuns” ale materialelorinteligente.

Fig. 5 – Asociere stimuli-raspuns la materiale inteligente

Materiale piezoelectrice ceramice

Cristalele piezoelectrice, care sun fragile au o largă importanţă, şi se folosesc cel mai mult in practică.
Oricum, acum comercializarea materialelor piezoelectrice se referă la cele ceramice şi cele polimerice., care pot fi
tăiate intr-o varietate de forme şi mărimi şi pot fi uşor lipite.

Piezoceramicele

Figura 7. Reprezentarea schematică a procesului de polarizare a ceramicelor piezoelectrice:


(a) în absenţa unui câmp electric, domeniile de polarizare au orientare aleatorie
(b) polarizarea în domenii sunt aliniate în direcţia câmpului electric.
PZT (oxid de plumb zirconat titanat) are compoziţia chimică [Pb(Zr1-xTix)O3], şi este cel mai utilizat tip
de piezoelectric. El este o soluţie solidă din zirconat de plumb şi titanat de plumb, adesea dopată cu alte materiale
pentru obţinerea de proprietăţi specifice. El este fabricat prin incălzirea unui amestec (mixtură) de plumb, pulbere de
oxid de zirconiu şi titan la 800 – 1000 °C obţinind prima dată o pulbere de perovskite PZT, care amestecată cu un
liant şi sinterizată intr-o formă dorită. Celulele rezultate in urma unirii sunt alungite intr-o direcţie şi expuse umui
moment dipol permanent in lungul axei. Oricum, ceramica constă in multe domenii asemănătoare orientate la
intamplare, ce nu au reţeaua polarizată. Aplicarea unui camp electric inalt, produce alinierea axelor polare ale
celulelor unite alungite , prin aceasta are loc reorientarea cea mai puternică a tuturor domeniilor. Acest proces se
numeşte polarizare (poling) ce imparte cristalul intr-o reţea permanentă de polarizare.

Procesarea ceramicelor piezoelectrice

Proprietăţile electromecanice ale ceramicelor piezoelectrice sunt in mare măsură influenţate de condiţiile de
prelucrare a acestora. Fiecare etapă a procesului trebuie să fie atent controlată pentru a produce cel mai bun produs.
Figura 9 este o diagramă a unui proces tipic de fabricaţie de oxid de ceramică piezoelectrică.
Materiale prime de inaltă puritate sunt cantărite cu precizie in funcţie de raportul dorit din punct de vedere
mecanic sau chimic. In timpul pas calcinarea, fazele solidă a reacţiona la randamentul faza de piezoelectrice. După
calcinare, amestecul solid este trabsformat in particule fine prin măcinare. Formarea (Shaping) se realizează printr-o
varietate de tehnici de prelucrare ceramică, inclusiv compactare pulbere, de turnare in bandă, turnare de alunecare,
sau extrudare. In timpul operaţiunii de modelare, materiale organice sunt de obicei adaugate in pulberile ceramice
pentru a imbunătăţi caracteristicile. Aceste organice sunt eliminate la o temperatură scăzută (500 la 600 °C).

Figura 8 – Procesul de prelucrare a ceramicii piezoelectrice

CONCLUZIE

In urma analizei a celor cateva exemple de materiale composite descrise mai sus si extrase dintr-o lunga
lista de astfel de materiale si o larga gama de intrebuintari, am ajuns la concluzia ca materialele composite sunt mult
mai rentabile din punct de vedere financiar, al ductilitatii si rezistentei mecanice in timp si cu siguranta reprezina
viitorul din punct de vedere al materiei prime pentru intreaga industrie.
Bibliografie

1. Aklonis, J.J., Macknight, W.Y., Shen, M., Introduction to Polymer Viscoelasticity, Wiley Interscience,
New York, 1972.
2. Bower, M.V., Composite Materials, University of Alabama, Huntsville, Alabama, 2000.
3.Barsanescu Paul-Doru ş. a. Tensometrie electrică rezistivă aplicată la materiale compozite, Editura
Tehnopress, Iaşi 2004.
4.David Richardson The Fundamental Principles of Composite Material Stiffness Predictions, University
of the West of England, presentation.
5.Istodorescu, S., Materiale compozite, on-line, disponibil la www.academia.edu
6.www.google.ro

S-ar putea să vă placă și