PROIECT DE CERCETARE

Doctorand:
Ing. Bofu C. Andrei

Îndrumător:

Prof. Dr. Ing. EUGEN AXINTE

-IAŞI 2017-

1
 Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi

Contribuţii privind prelucrarea

materialelor compozite cu matrice
metalică

Doctorand:
Ing. Bofu C. Andrei

Îndrumător:

Prof. Dr. Ing. EUGEN AXINTE

- IAŞI 2017-

2
 CUPRINS:

Introducere
CAP I. Consideratii teoretice privind materialele compozite cu matrice
metalică

CAP II.Consideratii teoretice privind tehnici de realizare a materialelor

compozite cu matrice metalică
CAP III. Conditii tehnice
CAP IV. Considerații teoretice practice privind calitatea

3
 CAP I. Introducere

Din punct de al istoriei omenerii, noțiunea de material compozit este veche. În Egiptul
antic carămizile realizate din lut erau intărite (armate) cu paie, la Muzeul Britanic din Londra,
este expus un vas de acumulare din perioada 900 d.H de pe melagurile Scoției, facut din fibră de
sticlă intarită cu o rasină, ceea ce astăzi corepsnde unui compozit de tip rasină expoxidică intărită
cu fibră de sticlă. În secolul XIX-lea verigile de fier erau folosite pentru zidărie punându-se
bazele materialelor armate pentru construcţii. Prima mare realizare din fibră de sticlă a fost o
ambarcațiune, realizată in anul 1942, și totodată in aceeași vreme, acest material a fost folosit în
aeronautică și pentru componentele electrice. Primele fibre de carbon si de bor, cu rezitență mare
la rupere, au aparut undeva la sfârșitul anilor 1960, fiind aplicate cu succes in materiale avansate
folosite la componente de avion, prin 1968. Materialele compozite cu matrice metalică au fost
introduse in anul 1970, atunci cand Dupont a realizat fibrele de Kevlar ( sau aramid) in anii
1973.
La sfârsitul anului 1970, materialele compozite au prins în domenii ca medicina,
aeronautica, articole sportive si la automobile. La sfarsitul anilor 1980 s-a observat o crestere
mare in utilizarea materialelor cu fibre avand modul de elasticitate ridicat, astfel s-au dezvoltat
aceste materiale care sa se icadreze cerințelor funcționării, cu alte cuvinte s-a introdus conceptul
de proiectarea materialelor plecând de la cerințele tehnice ale produselor. Datorită creșterii
masive a consumului de materiale și pe dealtă parte rezultatelor obținute datorită cercetărilor
științifice, a studiului amănunțit privind proprietăațile in profunzime ale unor materiale, in ultmii
ani s-a trecut la realizarea materialelor compozite, numite de cunoscători in domeniu “materiale
de generația a II a” [8], care prezinta neumărate avantaje printre care enumeram următoarele:
 masa volumică mică în raport cu metalele
 rezistenţa la tracţiune sporită Rm (compozitul Kevlar are Rm de două ori mai mare decât
al sticlei);
 coeficient de dilatare mic în raport cu metalele;
 rezistenţa la şoc ridicată;
 durabilitate mare în funcţionare
 capacitate mare de amortizare a vibraţiilor;
 siguranţă mare în funcţionare (ruperea unei fibre dintr-o piesă din compozit nu produce o
amorsă de rupere a piesei, ca în cazul materialelor clasice);
 consum energetic scăzut la elaborare, în comparaţie cu metalele; de exemplu, pentru
obţinerea polietilenei se consuma 23 kcal/cm3, iar pentru oţel 158 kcal/cm3;
 rezistenţă la coroziune;
 stabilitate termică şi rezistenţă mare la temperatura ridicată (fibrele de Kevlar, teflon,
Hyfil sunt stabile până la 500 ℃, iar fibrele ceramice tip SiC, Si3Ni4, Al2O3 sunt

4
 stabile până la 1400 ℃ - 2000 ℃. În tabelul nr. 1 se prezintă câteva exemple de
substituţie a materialelor clasice cu diferite tipuri de materiale compozite.

Construcția precedentă, Construcția din compozit,

Tipul reperului
preț/unitate preț/unitate
Rezervor pentru industria
Chimică de 63 m³ Oțel inox 1 Sticlă/epoxy 0.53
Aripă de elicopter Al+Oțel/16kg/1 C/epoxy/9 kg/ 0,45
Tablă pentru fabricarea C/epoxy/structură de tip
circuitelor integrate Aliaj de Al sandwich 55plăci/oră
Tambur pentru tablă Viteză de tragere 15-30 sec Kevlar/ epoxy 40-80 cm/sec
Cap de robot pentru
sudură Aluminiu masa 6 kg C/epoxy/ masă 3kg

De ce materialele compozite?
Studiul materialelor compozite este o filozofie a proiectării materialului ce ţine seama de
compoziţia optimă de material, pe de o parte şi de proiectarea structurală şi de optimizare pe de
altă parte, în cadrul unui proces interactiv şi concomitent. Ştiinţa materialelor compozite necesită
interacţiuni strânse ale diferitelor discipline, cum ar fi analiza şi proiectarea structurală, ştiinţa
materialelor, mecanica materialelor şi tehnologii de prelucrare. Scopul cercetărilor în domeniul
materialelor compozite constă în atingerea următoarelor obiective:
1. Investigarea caracteristicilor de bază ale constituenţilor precum şi ale materialelor compozite;
2. Optimizarea materialelor pentru condiţiile de funcţionare date;
3. Dezvoltarea unor tehnologii de fabricare şi studiul influenţei acestora asupra proprietăţilor
materialului;
4. Dezvoltarea unor proceduri analitice de determinare a proprietăţilor materialului şi predicţia
comportării structurilor în timpul funcţionarii;
5. Dezvoltarea metodelor experimentale de caracterizare a materialelor, analiza tensiunilor şi
analiza defectelor;
6. Controlul nedistructiv al integrităţii materialului şi siguranţa în funcţionare;
7. Aprecierea durabilităţii, ciclului de viaţă şi apariţia defectelor. Tehnologia materialelor
compozite s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Motivaţia acestei preocupări este determinată
de:
 progresul important în ştiinţa şi tehnologia materialelor, cum ar fi: fibre, polimeri,
ceramice;
 cerinţele industriei pentru materiale cu performanţă ridicată în domeniul aeronauticii,
structurilor aerospaţiale;
 dezvoltarea unor metode numerice puternice pentru analiza structurală utilizând
tehnologii computaţionale, precum şi dezvoltarea unei baze de calcul vaste. Acestor
cerinţe li se adaugă astăzi, asigurarea calităţii produselor, reproductibilitatea şi

5
 capacitatea de predicţie a comportării pe durata ciclului de viață a unui produs. Utilizarea
materialelor convenţionale şi a materialelor compozite este strâns legată de dezvoltarea
procedeelor de fabricaţie. Procesul de prelucrare este unul dintre cele mai importante
stadii în asigurarea calităţii produsului finit. În acest scop, introducerea automatizării şi
controlului adaptiv al proceselor de prelucrare este o necesitate din ce în ce mai
stringentă. Statistica pentru anii următori prefigurează o continuare fructuoasă a
cercetărilor în acest domeniu, datorită scăderii costurilor componentelor materialelor
compozite, ieftinirea proceselor prin introducerea automatizării tehnologiilor. Un alt
factor determinant pentru viitoarele cercetări îl constituie greutatea specifică scăzută a
compozitelor, ce contribuie cel puţin în industria automobilelor, la conservarea energiei -
obiectiv prioritar al secolului nostru.

CAP I : Considerații teoretice privind caracterizarea materialelor

compozite

1.1 Definiții, caracterizare

Un material compozit reprezină o combinație între două sau mai multe materiale diferite
din punct de vedere chimic, cu o interfață între ele. Materialele constituente își mențin identitatea
separată (cel puțin la nivel macroscopic) în compozit, totuși combinarea lor generează
ansamblului proprietăți și caracteristici diferite de cele ale materialelor componente în parte.
Unul din materiale se numește matrice și este definit ca formând faza continuă, celălalt element
principal poartă numele de armatura (ranforsare) și se adaugă matricei pentru a-i îmbunătăți sau
modifica proprietățile. Armatura reprezintă faza discontinuă, distribuită uniform în întregul
volum al matricei.

6
 Fibrele sunt elementul care conferă ansamblului caracteristicile de rezistență la solicitări.
În comparație cu matricea, efortul care poate fi preluat este net superior, în timp ce alungirea
corespunzătoare este redusă. 
Matricea prezintă o alungire și o reziliență la rupere mult mai mare, care asigură că
fibrele se rup înainte ca matricea să cedeze. Trebuie insa subliniat faptul că materialul
compozit este un ansamblu unitar, în care cele două faze acționează împreună, așa cum
sugerează curba efort – alungire pentru compozit.
Principalele categorii de materiale armate cu fibre sunt urmatoarele:
1. Compozite cu matrice polimerică – de cele mai multe ori sunt rășini termorigide
(expoxidice, poliesterice sau poliimide) sau mai pot fi și termoplastice, fiind armate cu fibre de
sticlă, de bor, sau de carbon, cu monocristale ceramice sau, mai recent cu fibre metalice. Acestea
sunt deseori folosite in aplicații unde avem temperature de lucru joase ( ajungând in mod
exceptional la temperaturi de 400 °C, pentru termoplastice).
2. Compozite cu matrice metalică –acestea mizează indeosebi pe aliaje ca magneziu ,
titan, aluminiu și cupru, in care se adaugă fibre de carbon (grafit), bor, sau ceramice.
Temperatura uzuală este de cel mult 800 °C. Marele dezavantaj a compozitelor cu matrice
metalică, este ca acestea au greutăți specifice mari, ducând la construcții cu gabarit mare.
3. Compozite cu matrice ceramică – au fost dezvoltate in ultima perioadă, și s-a urmarit
aplicațiile cu temperaturi de lucru mari ( <1000 °C), utilizînd materiale principale carbura de
siliciu (SiC), alumina (Al2O3) și sticla, totodată fibrele de armare uzuale sunt si ele de natură
ceramică (cel mai des de forma fibrelor discontinuie foarte scurte)
4. Compozite “carbon-carbon” – acestea sunt cu matrice de carbon sau de grafit și
armate cu fibre sau țesături de fibre de grafit, au un preț foarte mare dar in același timp sunt net
superioare celorlalte materiale armate, cel mai importante dintre aceste fiind compozitele armate
cu fibră de carbon, fibră de sticlă si Kevlaru-ul.

Materialele care intră în structura compozitelor sunt:

 mase plastice;
 fibre sintetice, de sticlă, de carbon, metalice, de bor, lemnoase etc.;
 metale ca Al, Ta, Ni, CO, Cr, W, Mo, Zr;
 celulozice;
 lemn sub fromă de placaje sau plăci aglomerate;

1.2 Fazele constituente ale materialului compozit

Materialul compozit, este alcătuit din:
 faza discontinuă, cunoscută sub denumirea de armătură sau ranforsant (fibre,foiţe, solzi,
particule);
 faza continuă, cunoscută sub denumirea de matrice sau masă de bază;
 adaosurile tehnologice.

7
Proprietăţile compozitelor sunt puternic influenţate de (fig.1.2):
 caracteristicile componentelor;
 distribuţia acestora;
 interacțiunea dintre acestea.

Fig.Parametrii care influențează proprietățile compozitului

1.2.1 Matricea

8
 Matricea esteelementul (masa) de bază, identificată cu un “continuu” al compozitului.
Funcţie de natura materialului folosit, matricea poate :

Fig. Natura matricei

Funcțiile matricei in compozit :

 stabileşte forma definitivă a produsului realizat din materialul compozit;

 înveleşte fibrele astfel încât să le protejeze atât în fazele de formare ale produsului cât şi
pe durata de serviciu;
 păstrează armaturile la distanțe corespunzătoare transmiterii eforturilor intre faze prin
adeziune, frecare sau alte mecanisme de conlucrare;
 împiedică flambajul fibrelor, deoarece fără mediul de susţinere armătura nu este capabilă
să preia eforturi de compresiune;
 matricea constituie mediul de transmitere a eforturilor prin compozit astfel că, la ruperea
unei fibre, reîncărcarea celorlalte fibre se poate realiza prin contactul de la interfaţă;
 asigură contribuția principală la stabilirea rezistenței și rigidității in direcția normală pe
fibre ;
 permite redistribuirea concentratorilor de tensiuni și deformații evitând propagarea rapidă
a fisurilor prin compozit ;
 stabileşte continuitatea transversală dintre lamelele ansamblului stratificat;
 asigură compatibilitatea termică şi chimică în raport cu armătura.

1.2.2 Armătura

9
 Armatura este faza discontinuă constituită din elemente insolubile în masa matricei şi
dispuse mai mult sau mai puţin uniform în matrice. Armarea masei de bază se prezintă sub mai
multe forme:

Fig. Tipuri de armare

Distribuţia efortului în masa compozitului necesită existenţa posibilităţilor de transfer a
tensiunilor dintre componenţi prin interfaţa fibră-matrice.
Alegerea cuplului fibră-matrice ţine seama de posibilitatea apariţiei unor compuşi între cele
după materiale.
O cerinţă esenţială ce apare la utilizarea fibrelor este ca matricea să adere cât mai bine la
suprafaţa materialului de armare fără să apară procese importante de coroziune.
Efectul distructiv al unor reacţii chimice poate fi limitat şi prin adoptarea unor anumite
tehnologii de producere a compozitului, ce evită desfăşurarea intensă a acestor reacţii.

Funcţiunile armăturii in compozit:

10
 Principalele aspecte care trebuie reţinute în legătură cu folosirea fibrelor şi rolul lor în
armarea compozitelor (Ţăranu 1978) sunt:

 armătura (datorită naturii unidimensionale a fibrelor) contribuie la creşterea rigidităţii şi

rezistenţei compozitului în principal după direcţia fibrelor, deşi nu sunt excluse unele
contribuţii "laterale";
 creşterea rigidităţii şi a rezistenţei compozitului este proporţională cu fracţiunea volumetrică
de fibră dispusă paralel cu direcţia efortului aplicat, atâta vreme cât matricea polimerică
asigură învelirea corectă a fibrelor şi transferul eforturilor între componente;
 în cazul unor anumite fracţiuni volumetrice de fibră şi dispuneri geometrice ale armăturii,
rezistenţa şi rigiditatea la tracţiune a compozitului cresc prin sporirea rigidităţii relative a
armăturii faţă de matrice;
 fibrelor li se cere să aibă variaţii reduse ale rezistenţelor individuale, caracteristici
geometrice uniforme şi stabilitatea proprietăţilor în timpul operaţiunilor de manipulare şi
punere în operă.

Printre cele mai utilizate fibre in armare matricilor se regasesc:

11
 Fig. Tipuri de fibre

1.2.3 Interfata fibră-matrice

Analiza unui material compozit nu se poate face fără cunoaşterea fenomenelor care au loc la
interfaţa fibră-matrice. Interfaţa fibră-matrice este o regiune de tranziţie cu o evoluţie gradată a
proprietăţilor.

Transferul eforturilor la interfaţă este posibil numai dacă între componenţi se realizează un
contact molecular intim prin distanţe comparabile cu cele din materialul obişnuit.

Regiunea de contact fibră-matrice poate fi tratată ca o a treia fază a compozitului; cedarea la

interfaţă este adesea critică pentru proprietăţile compozitului, iar conlucrarea este asigurată mai
ales în măsura în care se realizează pe cale chimică (Agarwal şi Broutman 1990).

1.3. Caracteristici ale materialelor compozite

Proprietăţile compozitului sunt puternic influenţate de proprietăţile materialelor constituente,

de distribuţia lor, şi de interacţiunea dintre ele. Astfel, în descrierea materialului compozit ca
sistem, în afară de specificarea materialelor constituente şi ale proprietăţilor lor, este necesar să
se specifice geometria armăturii în ansamblul sistemului, aceasta din urmă putând fi descrisă de
formă, mărime (proporţii), distribuţie (ca mărime şi concentraţie) (Agarwal şi Broutman 1990).
Sistemele care conţin armături cu geometria identică pot fi diferenţiate prin concentraţie,
distribuţia concentraţiilor şi orientarea armăturilor.

Forma unităţii discrete a fazei discontinue poate fi aproximată prin sfere sau cilindri, iar în
general pentru armături naturale sau obţinute pe cale industrială, forma poate fi asemănată cu a
unor secţiuni prismatice.

Mărimea şi distribuţia armăturii controlează textura materialului. Împreună cu fracţiunea

volumică se poate determina aria zonei de interfaţă, care joacă un rol important în determinarea
interacţiunii dintre armătură şi matrice.

Concentraţia unui component se apreciază, în general, în fracţiune volumică sau masică.

Contribuţia unui singur constituent la toate proprietăţile compozitului se determină prin acest
parametru. De asemenea concentraţia este o variabilă uşor de controlat şi utilizat în timpul
execuţiei pentru a modifica proprietăţile compozitului.

Omogenitatea este o caracteristică importantă care determină măsura în care un volum

reprezentativ de material poate diferi prin proprietăţile mecanice şi fizice faţă de proprietăţile

12
medii ale materialului. Neuniformitatea sistemului ar trebui evitată pentru că aceasta reduce
proprietăţile care sunt guvernate de legăturile cele mai slabe din material.

Orientarea armăturii afectează izotropia sistemului. Acolo unde armătura se prezintă sub
forma de particule, care au dimensiunile aproximativ egale, compozitul se comportă ca un
material izotrop, ale cărui proprietăţi sunt independente de direcţie. Dacă dimensiunile
particulelor reprezentative sunt inegale, compozitul se comportă ca un material cvasiizotrop dacă
particulele sunt orientate aleator, ca şi în cazul armării cu fibre scurte.

In cazul compozitelor armate cu fibre lungi, continue, cum ar fi compozitele unidirecţionale,

anizotropia devine o caracteristică principală. Mai mult decât atât, un avantaj important al
acestor compozite este abilitatea în controlul anizotropiei prin proiectare şi fabricaţie.

Distribuţia concentraţiei particulelor se referă la relaţia spaţială dintre ele şi este o măsură a
omogenităţii sau a uniformităţii sistemului. Particulele trebuie să fie uniform dispersate în
compozit astfel încât să formeze o reţea cu trasee continue ce conectează toate particulele.
Situaţia este posibilă în cazul unei concentraţii mult scăzute, iar aceste reţele au o influenţă
semnificativă asupra proprietăţilor electrice ale compozitelor.

1.4 Proprietăți fizice ale materialelor compozite

1.4.1 Generalități

Ţinând seama de ponderea compozitelor cu matrice polimerică, în continuare se vor analiza

în special proprietăţile acestor sisteme multifazice.

Gama principalelor proprietăţi ale materialelor sau combinarea acestora este determinantă în
stabilirea domeniului de utilizare. Deşi proprietăţile mecanice au stat în centrul atenţiei
cercetătorilor privind posibilităţile de aplicare ale materialelor compozite polimerice, alte
proprietăţi care pot fi incluse în domeniul larg al proprietăţilor fizice si chimice sunt de mare
interes.

Dintre proprietaţile fizice, cele mai importante sunt cele termice, electrice, optice, magnetice
si acustice. În ce privesc teoriile ce guvernează proprietăţile fizice, se cunosc mult mai puţine
date decât pentru proprietăţile mecanice.

Dintre proprietăţile chimice interesează, în mod special, rezistenţa la atacul agentilor chimici
ce includ apa şi O2, cât si modificările chimice care pot surveni în condiţiile aplicării unor eforturi
mecanice sau a unor câmpuri electrice.

O descriere exhaustivă a proprietăţilor fizice a compozitelor polimerice este realizată în

(Hubcă ş.a. 1999).

1.4.2 Proprietăți termice

13
  Dilatarea termică

Polimerii şi compozitele lor suferă adesea schimbări mari de volum în funcţie de temperatura din
cursul procesului de fabricaţie. De asemenea, materialele polimerice sunt folosite în aplicaţii, într-o
gamă largă de temperaturi.

De asemenea, la răcirea unui compozit la care exista o adezivitate bună sau mai putin bună între
faze, pot avea loc modificari semnificative care au un efect considerabil asupra proprietăţilor
mecanice. Uneori, aceste modificari se manifesta sub forma, unor ruperi la interfaţă sau în
aproprierea acesteia, pregătind astfel compozitul pentru o rupere prematură.

Intre coeficientul de dilatare liniara, , si cel de dilatare în volum , există urmatoarele

relaţii pentru un material izotrop (1.1) şi pentru sisteme tridimensionale (1.2)

(1.1)

(1.2)

Unde:

reprezintă coeficienţii de dilatare termică pe cele trei direcţii principale 1, 2, 3.

Dilatarea termică a materialelor compozite este influenţată de mai mulţi factori: natura
compozitelor, posibilitatea existenţei microfisurilor, natura legăturii la interfaţa, forma şi orientarea
agentului de umplutură, tranziţiile termice care pot apare în polimer, (Hubcă ş.a. 2000).

 Conductivitatea termică

Această proprietate este în strânsă legătură cu utilizarea polimerilor ca izolatori. Unele

materiale polimerice folosite ca matrice au conductivităţi termice scăzute, dar prin ranforsarea
lor cu filamente metalice sau de carbon se înregistrează o creştere importantă a acestei
caracteristici.

În cazul armării cu fibre orientate, conductivitatea termică pe direcţia fibrelor poate fi

foarte diferită faţă de conductivitatea pe direcţia transversală. În cazul fibrelor continue
conductivitatea este mai mare decât la cele discontinue.

1.4.3 Proprietăţi electrice

14
  Conductivitatea electrică

Majoritatea sistemelor compozite pe bază de polimeri au un nivel scăzut al conductivităţii electrice.

Mecanismul exact al acestui fenomen nu este bine cunoscut. Astfel o impuritate bună conducătoare
poate produce o creştere a conductivitatii electrice a materialului compozit de câteva ori.

Este cunoscut faptul că prin adăugarea unui agent de umplututră conductivitatea creşte. Spre
exemplu, pentru compozitele pe bază de polipropilenă la adăugarea pulberii de nichel are loc o
creştere considerabilă a conductivităţii electrice.

 Permitivitatea electrică

În ce priveşte permitivitatea electrică, s-a stabilit că ea este influenţată de temperatură şi de frecvenţă.

Unul din efectele adăugării unui material de ranforsare este acela de a produce polarizare la interfaţă.

În general, materialele de ranforsare minerale şi metalice tind să crească permitivitatea globală, în

timp ce materialele organice o scad.

1.4.4. Proprietăţi optice

Utilizarea materialelor de ranforsare infuenţează proprietăţile optice ale polimerilor. În cazul
polimerilor de tip polimetilmetacrilat, polistiren, policarbonaţi şi polivinilbutiral, (care permit
transmiterea a până la 90% din lumina vizibilă) ranforsarea se face cu multă atenţie pentru că are
ca efect o scădere a indicelui de transmisie. Difuzia luminii de către materialele compozite se
caracterizează prin indicele de reflexie din ecuaţia Fresnel, (Hubcă ş.a. 2000):

(1.3)

Unde:

R = indice de reflexie;

n,n’= indicii de reflexie ale celor două faze din materialul compozit.

1.4.5 Proprietăţi magnetice

Polimerii au proprietăţi fizice bine definite, dar nu au caracter magnetic intrinsec. Prin
adăugarea unor materiale magnetice, cum ar fi ferita, se pot obţine proprietăţi magnetice ale

15
materialelor compozite Polimeri ca nylon, polietilenă, răşini epoxidice, polipropilenă,
împreună cu adausuri de materiale cu proprietăţi magnetice conduc la obţinerea de
componenete magnetice, flexibile, uşoare, ce pot fi folosite în televiziune şi telecomunicaţii.

1.4.6 Proprietăţi acustice

Când o undă sonoră atinge o suprafaţă, o parte este reflectată şi o parte este absorbită.
Partea care este transmisă depinde de modul de recepţionare a energiei sonore prin impact,
direct sau prin intermediul aerului. Materialele plastice dure prezintă o reflexie avansată a
sunetului conducând la persistenţa undelor sonore.

Un avantaj recent descoperit la materialele compozite, faţă de cele convenţionale, este

cel al polimerilor armaţi din care se realizează conductele de apă, în care zgomotul curgerii este
mult mai mic, pocniturile şi loviturile apei fiind mai silenţioase.

1.5 Avantajele materialelor compozite

Particularităţile de alcătuire, proiectare, fabricare şi utilizare ale materialelor compozite
asigură acestor sisteme avantaje importante faţă de materilele tradiţionale, cum ar fi:

 comportarea globală a materialului compozit poate fi dirijată şi prognozată;

 oferă posibilitatea de a se proiecta simultan materialul şi structura piesei;
 numărul mare de variabile permite optimizarea din mai multe condiţii deodată prin
procese de analiză foarte complexe (Mareş 2002);
 elementele realizate din materiale compozite au o siguranţă mai mare de funcţionare ;
 au caracteristici mecanice ridicate atât la acţiuni statice cât şi la acţiuni dinamice cu
raportul dintre rezistenţă şi greutatea specifică superior majorităţii materialelor
tradiţionale (Ţăranu ş.a.1992);
 unele materiale compozite se pot proiecta şi realiza astfel încât să poată funcţiona timp
îndelungat în medii agresive (Mareş 2002);

 elementele realizate din materiale compozite au o capacitate ridicată de amortizare a

vibraţiilor (Ţăranu ş.a.1992);

16
  fibrele au de obicei tenacitate mică, dar care este compensată de ductilitatea matricei şi
de disiparea la interfaţă a energiei caracteristice solicitării (Mareş 2002);
 stabilitate chimică şi rezistenţa mare la temperaturi ridicate (ex.:fibrele de Kevlar rezistă
până la 5000C, iar fibrele ceramice tip Al2O3,SiC între 1400-20000C) (Ţăranu ş.a.1992);
 densitate redusă în raport cu cea a metalelor (Ispas 1987);
 rezistenţă ridicată la fisurare şi uzură;
 coeficient de dilatare ce poate fi dirijat;
 materialele compozite au o rezistenţă deosebit de ridicată la acţiunea proceselor
determinate de agenţii atmosferici (Ţăranu ş.a. 1992).

1.5 Clasificarea materialelor compozite

Datorită faptului că materialul compozit este realizat din două faze, apare naturală
clasificarea acestora având la baza natura matricei, geometria unei unităţi reprezentative a
armăturii, orientarea armăturii, numărul de straturi .

Analizând diverse clasificări se observă disponibilitatea combinatorie ale fibrelor, mai ales sticlă,
carbon, silice, bor, ceramice, disponibilităţile combinatorii ale matricelor, şi câmpul larg ce poate
fi explorat pentru realizarea de noi materiale compozite, diferenţiate ca structură, natură,
proprietăţi şi performanţe şi chiar domenii de folosire. Criterii de clasificare a materialelor
compozite:

a) După configuraţia şi orientarea armăturii (fig.1.6 ) (Bejan 2000)

b) După modul de distribuţie a ranforsantului (Bibu 2004):

 compozite izotrope (compozite care conţin elemente disperse uniform repartizate de tip
particule, granule, fibre scurte);
 compozite anizotrope (compozite la care proprietăţile sunt variabile funcţie de direcţie).

c) După numărul fazelor continue (Zgură 1999):

 monomatriceale; când au o singură fază continuă ;

 polimatriceale când au mai multe faze continue şi fiecare fază continuă conţine una sau
mai multe faze disperse.

d) După numărul materialelor de armare (Zgură 1999):

 compozite monotip, compozite care se caracterizează prin faptul că au armătura dintr-un

singur material şi sub o singură formă;
 compozite hibride care au armătura dintr-un singur material dar sub mai multe forme, fie
două sau mai multe materiale sub una sau mai multe forme.

e) După natura matricei

17
  compozite cu matrice ceramică;
 compozite cu matrice polimerică;
 compozite cu matrice metalică.

Compozite cu matrice ceramică

Ceramica tehnică este frecvent utilizată ca matrice datorită proprietăţilor intrinseci deosebite,
cum ar fi: rezistenţă mecanică superioară la temperaturi ridicate ( acolo unde cele mai bune
aliaje, chiar supuse la tratamente de ameliorare îşi pierd proprietăţile mecanice cu mult înaintea
atingerii temperaturii de fluaj), valori mari ale rezistenţei la rupere sub sarcină la temperatura
mediului ambiant, densitate de 2-3 ori mai mică decât a oţelurilor şi o duritate mare şi stabilă la
creşterea temperaturii (Bibu 2004). Marele dezavantaj al acestora este fragilitatea ridicată.
Datorită proprietăţilor superioare, ceramicele tehnice prezintă un interes deosebit pentru activităţi
din foarte multe domenii. Astfel s-au dezvoltat mai multe tipuri, cum ar fi: ceramici funcţionale,
ceramici structurale, ceramici industriale, ceramici înalt performante, electroceramice,
bioceramice, ceramice abrazive (Goanţă 2003).

Compozite cu matrice polimerică

Materialele polimerice folosite frecvent ca matrice sunt materialele termoplastice şi

materialele termorigide.

Materialele termorigide indică în mod generic, un tip de polimer la care legăturile între şiruri
blochează structura moleculară într-o reţea tridimensională rigidă. Aceste răşini sunt constituite
din grupe nesaturate de natură diversă, funcţie de tipul de răşină ales., care în urma acţiunii unui
agent de catalizare, reacţionează între ele realizând legături spaţiale încrucişate şi ajungând astfel
la o stare solidă (Ştefănescu 1996).

Materialele termoplastice au stabilitate dimensională mai redusă, dar se prelucrează mai uşor,
fapt ce permite utilizarea lor în aplicaţii de serie mare, cu avantajele ce rezultă în privinţa
costului produsului final Dumitraş 1994).

Compozite cu matrice metalică

Metalele şi aliajele prezintă proprietăţi fizico-mecanice deosebite care le recomandă ca

matrice: rezistenţa la temperaturi înalte, proprietăţi mecanice bune, conductivitate termică şi

18
conductivitate electrică ridicate, stabilitate dimensională, compactitate şi prelucrabilitate bună.
Principalele aliaje folosite ca matrice sunt cele pe bază de Al, Cu, Mg, Fe, superaliajele.

Prin asociaţii corespunzătoare ale materialelor folosite ca matrice şi armătură, se pot realiza
compozite care să prezinte simultan noi combinaţii de proprietăţi: rigiditate, rezistenţă mecanică,
duritate, refractaritate, rezistenţă la coroziune, conductibilitate termică şi electrică (Bibu 2004).

19
Fig. Clasificarea materialelor compozite

20
 O altă clasificare a meterialelor compozite este in funcție de de tipul, geometria, și
orientarea fazei de raforsare, așa cum este prezentat in schmea urmatoare:

21
1.3 Categorii de materiale compozite

Materialele compozite există sub mai multe forme:

- stratificate (bimetale, materiale metalice de tip sandwich), placate etc.
- cu particule dure, nemetalice sau metalice;
- cu fibre, materiale armate;
- tip fagure, din material metalic, nemetalic sau masă plastică
expandată, cu goluri sub formă de celule hexagonale înscrise într-un
cerc cu φ=1,5-3,5 mm cu rezistenţa la compresiune Rc=350-400MPa,
densitate ρ=0,02-0,13kg/dm3 şi rigiditate de 10 ori mai mare ca a oţelului.

Tipul Matricei Tipul Fibrei Materialul Matricei

bor polisulfonică
bor aluminiu
bor magneziu
Polimerică carbon (grafit) poliester
aramid (kevlar) termoplastic
sticlă S poliamidă
sticlă E epoxy
carbură de siliciu carbură de siliciu
carbon (grafit) titan
Metalică alumină
carbură de siliciu cupru
alumină alumină
Ceramică nitrură de siliciu ceramică-sticlă
nitrură de siliciu
Carbonică carbon carbon

22
23
24
CAP I. Consideratii teoretice privind materialele compozite cu matrice
metalică

Materialele compozite din aceasta categorie sunt constituite dintr-o matrice metalică, cel
mai frecvent alaije de Ni sau Co, cu W, V, Mo, Al, Zr, B, Ti, etc.,armată cu monocristale din
carburi metalice de Ni, Ti, Nb, Ta obtinute prin solidificare dirijata intr-un echilibru
cvasitermodinamic, cu microsfere de sticlă, de grafit, microcristale filiforme din ceramica sau cu
fibre scurte sau lungi din sticlă, grafit, carburi metalice, ceramică, bor, roci minerale, etc.
Lumea stiintifica a ultimului sfert de secol a trebuit sa constate extinderea spectaculoasa a
utilizarii compozitelor metalice. Aceasta s-a datorat unor calitati deosebite, precum rezistenta lor
mecanica sau la oboseala, avand va superioare celor ale plasticelor armate, sau posibilitatea de a
lucra temperaturi inalte si in conditii dificile de mediu, la care utilizarea polimeri armati nu ar fi
recomandabila.
Trebuie remarcat ca metalele si aliajele lor au prin ele o gama larga de utilizari in
proiectarea inginereasca, deoarece au proprietati variabile usor de controlat, prin alegerea corecta

25
a compozitiilor chimice si a metodei si tehnologiilor de prelucrare. Folosirea lor extensiva se
datoreaza nu numai valorilor ridicate ale proprietatilor de rezistenta si de rigiditate, ci mai
multitudinii de tehnici de procesare, nesofisticate si nepretentioase in privinta costurilor, care
permit fabricarea celor mai diverse piese.
In schimb, observarea apropierii de limita superioara a posibilitatii de crestere calitativa
ale metalelor a condus la ideea compunerii lor. Ca urmare, dezvoltarea compozitelor metalice a
avut ca scop initial obtinerea de proprietati care nu puteau fi atinse de nici unul dintre metalele
nearmate.
Pana in prezent au fost utilizate ca matrice mai multe categorii de materiale metalice,
cum ar fi plumbul, zincul, cuprul, otelul, nichelul superaliajele pe baza de nichel) sau argintul,
dar cele mai multe aplicatii ale aliajele "usoare", cum sunt cele de aluminiu, titan si magneziu.
Cat despre faza de armare a acestor compozite, se constata ca ea in cele mai multe cazuri
de natura ceramica (dar poate fi si metalica, sa carbon), avand forma de particule, de cristale
filamentare, de fibre scurte de fibre continue lungi.
Cele mai multe dintre compozitele metalice (numite in limba engleza Matrix
Composites, prescurtat MMC) au proprietati mecanice care le-ar face foarte atractive pentru
diversi utilizatori. Cu toate acestea dezvoltarea aplicatiilor industriale care le includ a fost
limitata, pana la sfarsitul anilor '80, de costurile ridicate si de procescle complexe pe cai care
implica, de multe ori, fabricarea lor.
In plus, ele oferă o conductivitate termică excelentă, rezistenţă ridicată la forfecare,
rezistenţă excelentă la abraziune, operare la temperaturi înalte, neimflamabilitate, atac redus al
solvenţilor şi combustibililor precum şi posibilitatea de a fi prelucrate cu echipamentul
convenţional.
Materialele compozite cu matrice din aluminiu este produs prin turnare, metalurgia
pulberii, tehnica presării fibrelor sau foilor, dezvoltarea armăturilor in-situ. Sunt disponibile
acum, în cantităţi mari, producţii de înaltă calitate, consistente, producţii la scară mare obţinute
cu costuri reduse.
Compozitele cu matrice confecţionată din superaliaje cu fibre din aliaj ce conţin tungsten
se utilizează pentru componente ale motoarelor cu turbină cu gaz ce operează la temperaturi de
aprox. 20000C.
Compozitele cu grafit/cupru pot fi obţinute cu proprietăţi convenabile spre a fi utilizate la
temperaturi mari în aer şi au caracteristici mecanice excelente ca şi conductivitate termică şi
conductibilitate electrică ridicate.

Compozit grafit/cupru

26
 In comparaţie cu compozitele pe bază de titan aceste sunt mai uşor prelucrabile şi, în
comparaţie cu cele din oţel, au densitate mai scăzută. Superconductorii sunt fabricaţi din cupru
ca armătură de tip filament supraconductor din niobiu-titan. Cuprul ranforsat cu particule din
tungsten sau oxid din aluminiu se utilizează prin armare la cald şi împachetare electronică.
Titanul armat cu fibre din SiC este dezvoltat ca material pentru carcase de avioane. Oţelul
aliat, oţelul de scule şi Inconel-ul se utilizează ca materiale de matrice armate cu particule din Ti-
C şi fabricate sub formă de inele la temperatură ridicate rezultând componente rezistente la
coroziune.
2.1 Avantajele si dezavantajele materialelor compozite cu matrice metalică:
Avantaje:
 rezistenţă ridicată raportată la densitate;
 rigiditate ridicată raportată la densitate;
 bună rezistenţă la oboseală;
 proprietăţi bune la temperaturi ridicate:
 rezistenţă ridicată;
 viteză scăzută de propagare a fisurii;
 coeficient redus de dilatare termică;
 bună rezistenţă la umiditate.
Câteva dezavantaje în comparaţie cu metalele monolitice sau cu compozitele cu matrice
polimeră sunt:
 cost ridicat pentru anumite sisteme de materiale;
 tehnologie de fabricaţie ralativ imatură;
 metodele de fabricaţie devin complexe pentru sistemele cu armare prin fibre (exceptând
turnarea);
 experienţă în exploatare limitată.

2.2 Armăturile pentru materilele compozite cu matrice

Armăturile pot fi împărţite în 5 mari categorii: fibre continui, fibre discontinui, cristale
filament, particule şi sârme. Cu excepţia sârmelor, care sunt metalice, armăturile sunt în general
de natură ceramică. Fibrele continui includ materiale ca: bor, grafit (carbon), alumină şi Si-C.
Fibrele din bor se pot confecţiona prin vaporizarea chimică (CVD) a acestui material pe un
filament din tungten. Se pot utiliza, de asemeni, şi filamente din carbon. Aceste filamente sunt
deja disponibile la scară industrială într-o largă paletă de dimensiuni. Pentru a uşura reacţia
dintre bor şi metale la temperatură înaltă se utilizează acoperiri ale filamentelor cu Si-C sau B-C.
Monofilamentele din Si-C sunt fabricate tot prin procedeul CVD, utilizând un
microfilament din tungsten sau carbon. Sunt disponibile la scară industrială fire mutlifilament
din Si-C. Proprietăţile acestui material, fabricat prin piroliza fibrelor precursoare organo-
metalice, diferă semnificativ de cele ale monofilamentului din Si-C.
Anumiţi furnizori produc fibre continui din alumină. Compoziţiile chimice şi proprietăţile
diferitelor fibre sunt semnificativ diferite. Fibrele din grafit sunt fabricate din două materiale
precursoare, poliacrilonitratul şi smoala. Sunt disponibile în acest moment astfel de fibre din
grafit care prezintă o împrăştiere mare a rezistenţei şi a modulului de elasticitate. Armăturile cu
fibre discontinui, cele mai utilizate în acest moment sunt fabricate din alumina şi Al-Si. La
origine ambele au fost dezvoltate ca materiale izolatoare.

27
 Fibre continui Fibre discontinui

Cele mai utilizate cristale filament sunt cele fabricate din Si-C. Producţia comercială cea
mai mare din SUA se bazează pe piroliza „hulelor” îmbogăţite. Si-C şi B-C utilizate ca armături
sunt obţinute din industria abrazivilor. Ca armături pentru matricile metalice sunt utilizate un
număr mare de fibre metalice, incluzând aici tungstenul, beriliul, titanul şi molibdenul. In mod
curent, cele mai importante fibre de armare sunt cele din tungsten în materialele
supraconductoare şi superaliajelor, cum ar fi: Ni-Ti, Ni-Tiniu, matricea din Cu. Armăturile citate
mai sus sunt cele mai importante în acest moment.

  
Analiză prin microscopie electronică SEM: Cu acoperit cu fibre de SiC

2.3 Caracteristici şi consideraţii de proiectare

Proprietăţile mecanice superioare ale materialelor compozite cu matrice metalică conduc
la utilizarea lor în cele mai diverse domenii. O caracteristică importantă a materialelor compozite
cu matrice metalică, şi care este împărtăşită de toate materialele compozite, este că, printr-o
selecţie optimă a materialelor matricii, a armăturilor şi a orientării straturilor este posibil de a
„dirija” proprietăţile şi caracteristicile componentei finale, care sunt necesare în aplicaţia
respectivă. De exemplu, în anumite limite, există posibilitatea de a specifica rezistenţa şi
rigiditatea într-o anumită direcţie, coeficientul de dilatare termică pe altă direcţie, etc. Acest
lucru este rareori posibil la materialele monolitice. Metalele monolitice tinînd de a fi izotropice,

28
ceea ce înseamnă că au aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile. Anumite procese tehnologice cum
ar fi roluirea, pot introduce o anumită anizotropie şi ca urmare proprieţătile variază cu direcţia.
Comportarea la deformaţie-tensiune a metalelor monolitice este una tipic elasto-plastică. Cele
mai mult metale structurale pot fi considerate ca având o anumită ductilitate şi rezistenţă la
fisurare.
O largă varietate a materialelor compozite cu matrice au proprietăţi care diferă
fundamental, tabelul 1. Factorii care influenţează caracteristicile lor includ:
 caracteristicile armăturii, forma şi aranjamentul geometric;
 fracţia volumică de armături;
 caracteristicile matricii, incluzând efectele porozităţii;
 proprietăţile interfeţei matrice-armătură;
 tensiunile remanente care apar la procesarea mecanică şi termică a compozitului;
 posibila degradare a armăturii ca urmare a reacţiilor chimice la temperaturi înalte şi
distrugerea mecanică de la procesare, impact, etc.

Tab. 1. Proprietăţile fizice şi mecanice

Temperatur PROPRIETATI UM VALORI

a
Densitatea g/cm3 3,285÷3,290
Modulul de elasticitate GPa 302÷310
longitudinal
Modulul de elasticitate transversal GPa 118÷120
Coeficientul lui Poisson 0,275÷0,280
220C Duritatea la încărcare de 10daN GPa 13,4÷14,2
Porozitatea <20μm
Rezistenţa la încovoiere MPa 966
Rezistenţa la tracţiune MPa 985
Modulul lui Weibull 20÷30
Tenacitatea la fisurare MPa √ m 7,01
Rezistenţa la încovoiere MPa 932
8500C
Modulul lui Weibull >20

Materiale compozite cu matrice armate cu particule, cum ar fi metalele monolitice, tind

să fie izotrope. Prezenţa armăturilor fragile, şi poate a oxizilor metalici, tind să le reducă
ductilitatea şi rezistenţa la fisurare. Dezvoltarea continua a acestor materiale va putea reduce
câteva din aceste deficienţe.
Proprietăţile materialelor armate cu cristale filament depind în mod esenţial de orientarea
acestora. Orientarea aleatoare conduce la obţinerea unui material anizotrop. Procese tehnologice

29
cum ar fi extruziunea poate orienta cristalele filament şi ca urmare vor rezulta proprietăţi
anizotrope. Cristalele filament reduc ductilitatea şi rezistenţa la fisurare.
Materiale compozite cu matrice armate cu fibre dispuse pe direcţii bine definite au
proprietăţi anizotrope. Rezistenţa transversală şi rigiditatea (materialul având toate fibrele
orientate după o singură axă) au valori suficiente ce permit utilizarea acestora ca întărituri,
suporţi, etc. Acesta este unul din avantajele majore ale MMC-urilor în raport cu PMC-urile
(compozite cu matrice polimeră) care pot fi utilizate foarte rar pentru ranforsări transversale (pe
direcţie perpendiculară pe fibre).
Datorită faptului că modulul de elasticitate şi rezistenţa matricilor metalice au valori
diferite de ale fibrelor de armare, acestea au o contribuţie importantă la comportarea finală a
compozitului. Curbele tensiune-deformaţie ale materiale compozite cu matrice prezintă adesea o
neliniaritate semnificativă rezultată din capacitatea de curgere plastică a matricii.
Un alt factor care are un efect semnificativ asupra comportării metalelor armate cu fibre îl
reprezintă diferenţa însemnată între coeficienţii de dilatare termică ai celor doi constituenţi.
Acest lucru poate conduce la tensiuni remanente mari în compozite atunci când sunt supuse
schimbărilor semnificative de temperatură. In fapt, în timpul răcirii joase de la temperatura de
procesare, tensiunile termice din matrice sunt atât de severe încât se poate ajunge la curgerea
plastică a materialului matricii din imediata vecinătate a armăturilor. Tensiuni remanente mai pot
fi introduse şi prin prelucrările mecanice de finisare.
Deşi materiale compozite cu matrice cu fibre pot avea curbe tensiune-deformaţie cu o
anumită neliniaritate, ele rămân, în mod esenţial, materiale fragile. In absenţa ductilităţii, care ar
reduce concentratorii de tensiune, aspectul îmbinării matrice-armătură devine o consideraţie
critică de proiectare.

2.4 Zona de interfată in compozitele metalice

La fel ca in cazul tuturor categoriilor de materiale compuse, proprietietatile globale sunt

influentate puternic de calitatile zonei de interfată dintre material si elementele de armare, care
poate fi considerate chiar un al treilea constituent al compozitului.
In cazul particular al compozitelor metalice, o mențiune specială se cere facută in privința
tensiunilor remanente, de natura termică, a căror intensitate depinde nemijlocit de calitatea
coeziunii dintre matricea metalică si ranforsant.
Dar fenomenele (de natura chimica mai ales) care se produc in aceasta zona influenteaza
in mod direct nu doar performantele noului material, ci si costurile implicate de fabricarea si de
prelucrarea lui.
De exemplu, daca elementele de ranforsare sunt materiale neumectabile de catre topitura
metalica de baza (de pilda bor, grafit, sau ceramice), atunci aderenta celor doua faze ale
compozitului este slaba, iar proprietatile lui mecanice sunt nesatisfacatoare. Acest neajuns se
manifesta cu pregnanta in cazurile in care materialul compus trebuie sa fie utilizat la temperatnri
ridicate.
Alegerea corecta a unor factori tehnologici specifici face posibila ameliorarea conditiilor
de umectare de catre matrice a fazei disperse, dar cu asumarea dezavantajului ca procedeele de
fabricare a compozitului devin relativ complicate, adica implica si costuri de productie mai mari.
De exemplu, in cazul fabricarii prin turnare a unui compozit armat cu particule,umectarea
poate fi imbunatatita prin aplicarea (simultan sau separat) a urmatoarelor procedee tehnologice :

30
  introducerea unor elemente active de aliere in matrice (de pilda un continut de 2-3
procente de litiu), care formeaza compusi activi chimici pe suprafata elementelor de
armare;
 supraincalzirea ranforsantului, sau acoperirea lui cu pelicule speciale
(de cupru sau de nichel, de obicei);
 supraincalzirea sau tratarea chimica a matricei. Un caz foarte interesant si elocvent cu
privire la modul cum interfata poate determina calitatile globale este reprezentat de
compunerea dintre ceramice si metale, indiferent care dintre acestea are rol de matrice.
Astfel, pentru aplicatiile in care este importanta reducerea greutatii, iar conditiile de
exploatare nu includ incarcari si temperaturi foarte mari, compozitele SiCp/Al sunt foarte
potrivite prin calitatile de rigiditate, rezistenta mecanica si la uzura, avand si avantajul
proprietatilor aproximativ izotrope si al obtinerii prin tehnologii uzuale.
Exista totusi probleme legate de reactiile de la interfata dintre constituenti, deoarece la
temperaturile care depasesc punctul de topire al matricei (660°C) SiC este instabila
tennodinamic si reactioneaza chir aluminiul. De exemplu, se investigheaza efectul limitarii
realizarii de la interfata (prin variatia, pe parcursul procesarii, a timpului de creare intre particule
si metalul lichid) asupra comportarii si ruperii la tractiune compozitului, precum si posibilitatea
ca aceste reactii sa fie combinate pentru a se obtine o combinatie optima de proprietati mecanice.
Pe de alta parte, combinarea aluminiului cu alumina poate duce deasemenea, la
compozite cu proprietati mecanice crescute. Totusi, realizarea unei microstructuri dorite este
limitata de natura interfetei, puternic de stabilitatea mecanica, fizica si chimica a adeziunii dintre
constitiuenti. Aceasta este si ea limitata de capacitatea de umectare a compozitelor ceramice de
catre metalul lichid, proces care poate include formarea de compusi, urmare a reactiilor chimice
dintre constituenti, sau dintre acele eventuale substante prezente in atmosfera de lucru. Astfel,
aluminiul sa se oxideze continuu, formand o faza solida condensata si solutie Al2O3, care
influenteaza dinamica fenomenelor de la interfata.

neatacat, N II, X70

Tot in legatura cu problemele puse de zonele de interfata trebuie semnalata si situatia

inversa celor de mai sus, adica aceea a unei reactivitati mari (implicand producerea unor reactii

31
chimice nedorite) intre matricea de armare si matricea metalica. In astfel de cazuri sunt necesare
masini speciale, avand ca scop inhibarea coroziunii elementelor de ranforsare.
In mod obisnuit se practica acoperirea acestora, cu precadere sunt sub forma de fibre, cu
straturi subtiri din materiale nereactive. Asa cazul fibrelor de bor, carbon sau silice care trebuie
sa se introduca in matrice metalica si pe suprafata carora se depun filme protectoare, de natura
metalica (din nou - cupru sau nichel).
Trebuie subliniat ca optimizarea caracteristicilor zonei de interfata a compozitele
metalice implica luarea in considerare a unui numar mare de parametri ai proceselor de fabricare
(temperatura, presiune, timp) - alte efecte nu sunt usor de separat, la care sunt de adaugat date
despre microstructura metalului de baza, ca si despre procesele termice si tehnice dinamice prin
care trece materialul compus.
In plus, este foarte important sa se tina seama de prezenta unor elemente la interfata, de
exemplu atunci cand se calculcaza tensiunile termice si distributia lor. Daca se stie ca acolo se
formeaza un alt compus, atunci modelul suprafetei cilindrice la interfata celor doua elcmente
trebuie inlocuit de unul cu trei constituenti, fiind foarte probabil ca substanta cea noua are o
valoare diferita a coeficientului de dilatare, fata de componentele initiate ale sistemului.
Un ultim aspect demn de semnalat este posibilitatea ca, spre deosebire de alte tipuri de
compozite, cele metalice sa aiba zone de interfata foarte extinse (in functie de intensitatea
reactiilor care ajung sa se produca), cu efecte benefice asupra calitatilor globale, ca efect al
adeziunii puternice, mecanice si chimice, dintre constituenti. In orice caz, controlul asupra
reactiilor de la interfata (cel mai des prin folosirea acoperirilor aplicate pe elementcle de armare,
cu rol de bariere de difuzie) poate duce la obtinerea unei adeziuni corecte, indiferent de felul si
forma ranforsantului utilizat.

Particularitati ale matricilor metalice

Din cele prezentate pana aici a rezultat cu claritate ca orice material folosit ca matrice
intr-un compozit este departe de a avea doar rolul de protectie si de creare a coeziunii intre
elementele de armare, deoarece microsrructura si proprietatile lui influenteaza in mod
considerabil performantele de ansamblu ale materialului final.
Acest aspect capata importanta deosebita in cazul compozitelor cu matrice metalica, la
care insasi incorporarea in structura a materialului de intarire, oricare ar fi forma sub care se
prezinta, poate duce la schimbari semnificative ale matricei, la nivel micro-structural. Cel mai
frecvent este influentat gradul de rqfinare a microstructurii, deoarece prezenta ranforsantului
influenteaza micro- si macro-segregatia, precum si marimea granulatiei metalului de baza.
Schimbari importante se produc si in mecanica procesului de solidificare a metalului
topit, a carui „circulatie" (in stare semisolida) este ingreunata de prezenta elementelor de armare,
mai ales daca sunt fibre, cu valori mari ale fractiei volumice. Una dintre consecinte este aparitia
golurilor (porozitatilor) - lucru obisnuit in cazul compozitelor obtinute prin turnare, incat se
poate spune ca microsrructura unei matrici metalice poate sa difere semnificativ de cea a
metalului respectiv neranforsat, trecut prin aceleasi faze tehnologice.
Pe de alta parte nu trebuie omis ca procesele de fabricare si anumite operatii tehnologice
(de genul tratamentelor termice) pot induce reactii chimice sau tensiuni termice care sa produca,
fie si in mod indirect, aschii ale microstructurii, care de obicei vor fi diferite de cele care s-ar
prodi materialul lipsit de armare. La randul lor, aceste modificari influenteaza nemijlocit
proprietatile mecanice ale matricei, ceea ce poate constitui un mijloc suplimentar (pe langa

32
variatia proportiei de constituenti, sau metode care vor fi precizate ulterior) de dirijare (catre un
scop conventional aplicatiei) a proprietatilor compozitului respectiv.

Compozite bazate pe compusi intermetalici

Un pas important in dezvoltarea compozitelor metalice il reprezinta folosirea compusilor
intermetalici - combinatii din cel putin doua elemente chimice clasa metalelor care au
proprietatea ca energia de interactiune dintre spectre diferite de atomi este mai mare decat intre
atomii aceleiasi specii.
Acesti compusi reprezinta niste faze intermediare, avand posibilitatea sa se formeze la
compozitii fixe si sa corespunda unor rapoarte bine stabilite intre elementele chimice (cazuri in
care se numesc compusi defmiti), respectate sa se extinda pe un interval mai larg de compozitii
(astfel ca se vor numi compusi de compozitie variabila).
Se caracterizeaza prin structuri cristaline proprii, deosebite de cele ale constituentilor si
care sunt ordonate in mult mai mare masura decat structurile aliajelor obisnuite. Aceasta face
foarte dificila producerea dislocatiilor, ceea ce explica (in parte) mentinerea pana la tcmperaturi
ridicate a calitatilor mecanice ale compusjlor intermetalici. Paradoxal, pentru unii (precum
compusii de nichel si aluminiu) se obtine chiar o crestere a rezistentei, odata cu temperatura de
lucru (pana la 800°C).
Desigur ca structurile cristaline distincte determina si proprietati fizice si chimice
specifice. De obicei sunt remarcabile calitatile lor de rezistenta la fluaj, dar si la fisurare,
stabilitate termica, rezistenta la oxidare, precum si la coroziune in medii foarte agresive.
In schimb, au dezavantajul important al ductilitatii extrem de scazute, care se explica tot prin
probabilitatea restransa de aparitie a unor plane de dislocatii. Pentru ameliorarea acestui aspect se
aplica mai multe tehnici de tip metalurgic, precum solidificarea rapida a compusilor topiti, sau
adaugarea in structura a unor elemente chimice - precum borul, care (chiar in proportii foarte
mici) segrega pe granitele cristalelor si le intareste.
De notat ca exista si intermetalici cu structura dezordonata (avand din acest motiv calitati
particulare), eel mai raspandit fiind MoSI2 - caracterizat prin punct inalt de topire si stabilitate
buna la temperaturi de peste 1200°C, in atmosfera oxidanta, ceea ce il recomanda ca material
pentru elementele de incalzire din cuptoare .
Calitatile promitatoare ale intermetalicilor, care sunt mentinute pana la temperaturi inalte,
nu pot fi exploatate daca nu se obtine cresterea tenacitatii si a rezistentei la fisurare prin
oboseala. Daca se armeaza cu fibre, placute sau particule din materialc tenace, se poate ajunge la
cresterea puternica a tenacitatii la rupere, dar si, intr-o anumita masura, a rezistentei la cresterea
fisurilor .
Un exemplu tipic sunt compusii de Ni si Al, candidati promitatori pentru aplicatiile din
domeniul aerospatial, avand densitate relativ joasa punct inalt de topire si rezistenta foarte buna
la oxidare. Chiar si acestia au nevoie de cresterea rezistentei la temperaturi inalte, astfel ca sunt
intariti cu fibre ceramice, ducand la obtinerea unor compozite cu rezistenta mare, in conditiile
unei densitati chiar mai mici decat a compusului nearmat.

33
 Material compozit matrice AlSi7Mg / inserţie particule din SiC

Compusii TiAl sunt si ei intens studiati si dezvoltati ca materiale pentru temperaturi

inalte (inclusiv datorita densitatii mici, 3,8g/cm3), de exemplu in componente structurale ale
unor vehicule de transport de mare viteza. Pentru compozitele care ii folosesc ca matrice, cu
armare continua sau discontinua este nevoie ca proprietatile sa le fie adaptate aplicatilor, prin
incorporarea unor faze ductile pentru cresterea ductilitatii si tenacitatii la rupere, unor particule
sau fibre ceramice, dure, pentru valori si mai bune proprietatilor la temperaturi inalte.
Este interesant ca reducerea fragilitatii lor se poate realiza chiar si in inglobarea unor
particule ductile dintr-un alt compus intermetalic, TiAl fractii volumice relativ mici (injur de
10%). In acest fel se ajunge la un compozit in care ambii constituenti sunt intermetalici.
In fine, trebuie semnalat ca in categoria compusilor intermetalici se inscriu si aliajele cu
memoria formei, ale caror aplicatii cunosc o extindere tot mai mare. Este important, intre altele,
ca acesti compusi nu contin metale rare, astfel au preturi relativ mici.
Un aliaj cu memoria formei are particularitatea ca poate fi deformarea plastica cu
usurinta, dar aceasta deformatie poate fi indepartata prin incalzirea la o anumita temperatura,
facand sa se revina spontan la forma inititiala a piesei. Deformatia este de obicei total reversibila,
avand un nivel mult mare decat in cazul materialelor conventionale. Pe de alta parte la
temperature inalte, o deformatie plastica poate fi indepartata daca se inlatura incarcarea
(proprictate numita „super-elasticitate").
Desi inca sunt produse intr-un volum relativ mic, aceste aliaje au fost introduse cu
succes, pe parcursul ultimului deceniu, intr-o varietate de domenii tehnice. Un camp foarte
promitator pentru aplicarea lor pe scara larga este cel al aparaturii de comanda la distanta, pentru
ca permite sa obtina, cu usurinta, la locul de interes, un raspuns prestabilit, folosind stimuli
termici sau electrici. In plus, cu elemente de constructie sinterizate si compacte, fabricate din
astfel de materiale, se pot efectua (in ind. de automat) miscari complexe.
O aplicatie extrem de interesanta este fabricarea unor compozite elemente de armare din
astfel de compusi. Comporta unui aliaj de aluminiu armat (intr-o fractie volumica de 20%) cu
fibre dintr-un aliaj (NiTi) cu memoria formei. Acesta combinatie rezistenta cu tenacitate si cu o
foarte neobisnuita comportare la temperatura, pentru ca schimbarile provocate in fibre prin
incalzire introduc tensiuni care pot echilibra sau diminua tensiunile produse prin incarcarea
exterioara.

34
 Metode de fabricare
Metodele de fabricare reprezintă o parte a procesului de fabricare pentru toate materialele
structurale, inclusiv MMC-urile. Metodele curente pot fi împărţite în două categorii majore:
primare şi secundare.
Metodele primare de fabricare sunt utilizate pentru a fabrica MMC-uri din constituenţii
acestora. Materialul poate rezulta direct cu forma finală sau poate necesita prelucări suplimentare
semnificative numite fabricaţie secundară, cum ar fi: formarea, roluirea, presarea şi anumite
procese mecanice. Aceste procese depind de tipul armăturii şi al matricii.
O problemă care apare o reprezintă reacţia dintre componentele de armare şi matrice în
timpul procesării primare şi secundare, la temperatură ridicată. Astfel, se impun anumite limite
asupra tipului constituenţilor care pot fi combinaţi prin diferite procese. Pentru a se stabili
legături cât mai bune între materialul armăturii şi cel al matricii, asupra armăturilor pot fi aplicate
straturi acoperitoare care să fie reactive atât cu armătura cât şi cu matricea. De exemplu,
aplicarea unei acoperiri cu B-C permite utilizarea fibrelor de B ca armături pentru Ti.
Potenţialele reacţii dintre matrice, acoperiri şi armături reprezintă un criteriu important în
determinarea temperaturilor şi timpului corespunzător la care MMC-urile vor fi supuse în
exploatare.
Fibrele monofilament cu diametrul relativ ridicat, cum ar fi B sau Si-C, sunt încorporate
în matricile din metal prin presarea la cald a matricii. In aceste condiţii, metalul curge în jurul
fibrelor apărând legături de difuzie. Acelaşi procedeu poate fi utilizat pentru a produce laminate
cu straturi sau fibre orientate în direcţii bine stabilite în vederea obţinerii rigidităţii şi rezistenţei
necesare pentru o anumită aplicaţie. In anumite cazuri, laminatele sunt produse prin presarea
benzilor monostrat, caz în care această operaţie este una secundară. Benzile monostrat sunt
produse prin pulverizarea plasmei de metal asupra suprafeţei fibrelor, urmată de presare la cald..
Formele structurale pot fi fabricate prin curgere şi formare superplastică a laminatelor în matriţă.
Un proces alternativ îl constitue plasarea fibrelor şi foilor în matriţă urmată de presarea la cald a
ansamblului.
Compozitele pot fi fabricate şi prin infiltrarea metalului lichid în interiorul unei
configuraţii de fibre prearanjate.

35
 In mod frecvent, pentru menţinerea fibrelor pe poziţie sunt utilizate materiale ceramice
sau organice de legătură. Acestea din urmă sunt arse înainte sau după infiltrare. Infiltrarea poate
fi făcută sub vacuum, presiune sau ambele. Infiltrarea sub presiune presupune trecerea fibrelor
prin materialul matriţei.
MMC-urile obţinute prin turnare oferă o formă consistentă a reţelei care îmbunătăţeşte
rigiditatea şi rezistenţa şi prezintă compatibilitate cu tehnicile convenţionale de fabricare.
Costurile acestei metode sunt mai reduse pentru un număr mai mare de produse iar componentele
obţinute oferă stabilitate dimensională atât pentru cele cu dimensiuni mici cât şi pentru cele cu
dimensiuni mari.
In acest moment cele mai comune metode de fabricare a compozitelor grafit/Al şi
grafit/Mg sunt prin infiltrare. Firele „toarse” din grafit trec prima dată prin cuptor pentru a fi
arse. Următorul pas îl reprezintă trecerea printr-un proces CVD care produce acoperirea cu Ti
sau B care uşurează legarea ulterioară la materialul matricii.

Procedeul CVD

Apoi, acest ansamlu este trecut printr-o „ceaţă” de metal topit producându-se legarea prin
infiltrare a fibrelor. In operaţia secundară sunt produse plăci sau alte forme structurale prin
plasarea firelor între foi şi presarea ansamblului. Descoperiri recente în tehnologia procesării

36
permit utilizarea procesului de infiltrare fară a fi necesar pasul intermediar de obţinere a firelor
(sârmelor).
O particularitate importantă a metodei de fabricaţie secundare pentru compozitele cu
matrice din Ti o reprezintă legarea prin formare/difuzie superplastică (SPF/DB). Pentru a reduce
costurile de fabricaţie au fost dezvoltate procese continui cum ar fi pătrunderea prin tragere sau
formarea legăturilor prin roluire la cald.
Pentru fabricarea cristalelor filament („mustaţi”) şi a particulelor de armare sunt utilizate
trei metode de bază. Două dintre acestea utilizează pulberi metalice obţinute prin măcinare. Unul
din aceste două procede utilizează o fază lichidă pentru o mai mare uşurinţă a mixării. După
această secvenţă mixturile sunt presate la cald. Al doilea proces este similar cu cel utilizat pentru
metalele monolitice, incluzând aici roluirea, extruziunea, forjarea, formarea prin deformare
plastică şi alte metode mecanice.

Schema de realizare a unui catod sinterizat din amestec precompozit [TiO2, Al2O3, V2O5 şi
SiC].

37
 Situatia actuala a utilizarii compozitelor cu matrice metalica
Se poate aprecia ca extinderea aplicatiilor industriale ale compozitelor metalice se face in
ritm lent, dar sigur, mai ales in conditiile aparitiei pe piata si productiei pe scara larga a unor
fibre (de carbura de siliciu sau de alumina, de exemplu) mai putin costisitoare si cu o
compatibilitate mai buna cu metalele folosite ca matrice.
In plus, s-au inregistrat progrese ale tehnologiilor de elaborare precum metalurgia
pulberilor, forjarea lichida sau presarea izostatica, reprezentand tot atatea premise pentru
fabricarea unor combinatii de materiale mereu mai performante.
In functie de domeniul lor de utilizare, in prezent se face distinctie intre doua tipuri
principale de compozite cu matrice metalica, astfel:
a) pentru aplicatiile pe scara larga, incluzand sectoarele de transport, de divertisment si de
sport, este nevoie de materiale care pot fi obtinute cu cheltuieli nu prea mari, de felul aliajelor de
aluminiu intarite cu particule de carbura de siliciu sau de alumina;
b) pentru aplicatiile de mare performanta, precum industria de aparare sau cea
aerospatiala, pretul materialelor are mult mai mica importanta, iar interesul maxim a fost aratat
compozitelor din aliaje usoare (precum cele de titan), intarite cu fibre continue, unidirectionale
sau cu orientare adaptata cerintelor aplicatiei.
Simultan cu progresele inregistrate in producerea si utilizarea compozitelor cu matrice
metalica s-au largit si preocuparile pentru studiul analitic si experimental al proprietatilor lor,
fapt concretizat prin cresterea cantitativa si calitativa a literaturii din domeniu. Este de notat ca
aceasta crestere apare dupa zeci de ani in care compozitele polimerice au detinut suprematia in
preocuparile cercetatorilor.
In mod curent au loc simpozioane si congrese internationale dedicate in exclusivitate
acestor materiale, iar in multe tari exista publicatii periodice, unele cu vechime de mai multe
decenii, care se refera in mod exclusiv la compozite si in care cele metalice au o pondere tot mai
mare.
Cercetarile efectuate in ultimele doua decenii au demonstrat despre compozitele metalice
ca pot sa prezinte proprietati mult superioare celor ale materialului folosit ca matrice, mai ales in
privinta rigiditatii si a rezistentei mecanice, dar si a rezistentei la oboseala sau la fluaj.
Se fabrica de pilda, in mod curent, compozite pe baza dea aluminiu, cu un continut de
50+60% fibre de alumina (Al2O3), care a 40% din densitatea otelului, dar proprietati de
rezistenta si rigiditate in directia armarii) comparabile cu acesta, mult superioare aliajului de baza
Trebuie subliniat ca extinderea continua a utilizarii compozitelor cu matrice metalica se
explica prin faptul ca prezinta cateva avantaje importante in comparatie cu cele clasice, bazate
pe materiale plastice. Sunt importante de amintit urmatoarele:
* stabilitatea dimensionala, inclusiv datorita coeficientului mic de dilatare;
* conductibilitatea electrica si termica;
* rezistenta la aprindere, dar si la temperaturi joase;
* porozitatea mica;
* prelucrabilitatea prin aschiere sau prin deformare plastica;
* insensibilitatea la umezeala si la radiatii;
* controlul proprietatilor materialului prin aplicarea unui tratament termic;
* posibilitatea de a se fabrica materialul compozit "in situ" (de exemplu prin solidificare
dirijata a aliajelor eutectice).
Desigur, pot fi gasite si puncte slabe, care nu sunt putine, ale compozitelor bazate pe
metale. Acestea privesc, de exemplu, valorile mediocre ale proprietatilor de ductilitate, sau

38
sensibilitatea lor la oxidare, dar si la duritati structurale ori la fisuri. Nu sunt de neglijat nici
greutatea lor specifica tendinta de corodare la granita dintre elementele de armare si matrice in
punctul ridicat de topire care le caracterizeaza (facand necesara procreerea compozitelor la
temperaturi mari).
Se observa ca ameliorarea unora dintre aceste neajunsuri a reprezentat tocmai scopul
inglobarii elementelor de armare in structura metalelor. In prezent exista conditiile tehnice pentru
elaborarea unor compozite al unui ansamblu de proprietati sa poata fi optimizat, prin ajustarea
compozitiei structurii si/sau conditiilor de elaborare, in conformitate cu domeniile de aplicatii,
respectiv cu necesitatile avute in vedere de potentialul utilizator.

Domenii noi de utilizare a compozitelor cu matrice metalica

Dupa cum s-a aratat, compozitele metalice sunt folosite tot mai mult in domenii de varf
ale tehnicii. Iata doar cateva astfel de aplicatii :
 Pentru realizarea unor componente care functioneaza la temperaturi ridicate, in cadrul
motoarelor, turbo-reactoarelor si rachetelor, sunt recomandate compozite cu matrice de nichel si
cobalt, intarite cu fibre de carburi sau de compusi intermetalici (TaC, NiC, WC, A203).
 Pentru piese de turbine, care necesita refractaritate ridicata (adica o functionare corecta la
1200-1300°C), rezistenta la oxidare si coroziune, rezistenta la socuri termice, fiabilitate, precum
si stabilitate structurala la gradienti termici mari, sunt utilizate compozite obtinute prin
solidificarea dirijata a unor aliaje pe baza de Ni, Sb, Cr si Al.
 Piese de automobile rezistente la uzura si la temperaturi ridicate, in conditiile unei
greutati mai mici fata de piesele din otel, se fabrica din aliaje de aluminiu armate cu fibre
ceramice de SiC sau Al2O3.
 Pentru constructiile aerospatiale se folosesc pe scara larga aliaje de aluminiu intarite cu
fibre de carbon sau de bor, datorita raportului avantajos intre proprietatile mecanice si greutatea
specifica.
 Din pulberi magnetice (provenite din deseuri sau magneti rebutati) incorporate intr-un
aliaj cu temperatura joasa de topire, solidificat sub influenta unui camp magnetic, s-au obtinut
magneti permanent care sunt usor de deformat si de prelucrat prin aschiere.
 Pentru scule de foraj in medii dure sau la mari adancimi, s-au introdus granule de diamant
si carburi metalice in aliaje de tip Cu-Sn-Ni.
 Compozitele eutectice solidificate dirijat (InSb, NiSb) care au proprietati de
supraconductibilitate sau magnetice sunt folosite pc scara larga in electronica si electrotehnica
(intrerupatoare fara contact, rezistente variabile de comanda, traductoare).
 Tot pe electronica si electrotehnica au fost dezvoltate compozite din aliaje de aluminiu
armate cu particule ceramice, utilizate de exemplu la fabricarea carcaselor pentru aparatelc de
comanda. Aceste materiale au coeficientul de dilatare termica modificabil in functie de reteta
compozitului, conductibilitate termica mare, dar si proprietati mecanice bune, in conditiile unei
densitati mici.

39