c




c 
  c
c


  c
  c 
 
  




  !"!#$!

Materialele plastice (polimerii) sunt materiale solide formate din lanţuri

macromoleculare [33],[103],[118]. Macromoleculele sau lanţurile polimerice reprezintă o
asociaţie de unităţi structurale identice numite monomeri, legate între ele prin legături
chimice. Monomerul este alcătuit, la rândul său din una sau mai multe molecule diferite care
dau şi denumirea polimerului. În interiorul unui lanţ polimeric, interacţiunile atomice sunt
puternice, fiind vorba de legături covalente. Două lanţuri macromoleculare diferite pot fi
cuplate între ele prin legături covalente sau prin forţe electrice mai slabe, de tip Van der
Waals (Fig. 1.4).
Legătură covalentă
Legătură prin Monomeri între lanţuri
forţe Van der
Lanţuri
Waals între lanţuri
polimerice

Legături
covalente între
monomeri

a. termoplaste b. termorigide

Fig. 1.1. Structuri chimice ale polimerilor: termoplaste (a.); termorigide (b.).

Din punct de vedere al comportării termomecanice, materialele plastice pot fi

împărţite în două mari grupe : materiale plastice termoplaste şi termorigide (Fig. 1.1.).
Termoplastele sunt acele materiale care pot fi supuse la temperaturi înalte în mod
repetat fără a suferi transformări chimice. Acest fapt se datorează legăturilor slabe, de tip
Van der Waals dintre lanţurile macromoleculare constituiente. Datorită reversibilităţii
procesului de întărire, deşeurile termoplaste pot fi valorificate prin retopire Unele
performanţe mecanice şi electrice sunt diminuate, motiv pentru care deşeurile provenite din
aceste materiale sunt combinate pe timpul retopirii cu materiale de acelaşi tip, virgine.
Termorigidele (duromeri, duroplaste sau termoreactive) se înmoaie prin încălzire,
permiţând prelucrarea, însă după răcire se solidifică ireversibil. Cauza acestei transformări o
constituie desfacerea legăturilor duble rămase neafectate în procesul de obţinere a
polimerului şi formarea unor punţi de legătură între lanţuri, de tip covalent, care duc la
obţinerea unei structuri tridimensionale. La o nouă încălzire legăturile covalente dintre
lanţurile polimerice ale materialelor termorigide se distrug, motiv pentru care acestea nu pot
fi reciclate.
‘
  
  
 
 reprezintă o clasă de materiale obţinută prin
combinarea a trei monomeri: acrilonitril, butadien şi stiren. Proporţiile celor trei monomeri
pot fi manipulate pentru optimizarea caracteristicilor polimerului rezultant. Materialul are
suprafaţa netedă, prezintă stabilitate termică bună şi este rezistent la impact, dar nu este
rezistent la acţiunea razelor ultraviolete. Prezenţa stirenului în compoziţia sa îl face
inflamabil. ABS-ul reprezintă principalul material din care se fabrică carcasele monitoarelor
şi a laptopurilor.
 
  se obţine prin legarea grupărilor de carbonat cu grupări de fenoli
polihidrici. Materialul este rezistent la impact şi la temperaturi mari, având imflamabilitate
mică. Are claritate mare în transparenţă şi poate înlocui cu succes sticla în unele aplicaţii
inginereşti. Se utilizează la confecţionarea CD-urilor şi DVD-urilor şi a capacelor şi
panourilor transparente de la imprimante şi copiatoare. Este atacat de radiaţiile ultraviolete.
‘
  
  
 
 
  reprezintă un copolimer
compus din monomeri de ABS şi monomeri PC, îmbinând avantajele celor doi polimeri. Este
rezistent la temparaturi înalte şi are inflamabilitatea medie. Se foloseşte la construcţia
carcaselor ca înlocuitor al ABS, având caracteristici mai performante.
PA ±  , termoplast cu bune proprietăţi mecanice. Rezisteţa la abraziune este
bună, mai ales in ceea ce priveşte alunecarea in contact cu materiale cu suprafaţa mai aspră,
de remarcat este faptul că in timpul manufacturării pieselor finite, pot apărea mici modificări
dimensionale datorită absorbţiei de umezeală, care trebuie luate prin urmare in calcul. Poate
fi modelat sub formă de produs semi-finit prin turnarea in matriţe.
POM ±  , material ce se caracterizează prin duritate ridicată, stabilitate
dimensională deosebit de bună, rezistenţă la şocuri şi temperaturi scăzute având o absorpţie
de apă foarte mică. Prezintă o rezistenţă foarte bună la chimicale. Tipul fără adaos nu prezintă
nici un fel de pericol pentru sănătate şi mediul inconjurător, iar varianta cu adaus de carbon
are o rezistenţă mai bună la intemperii. Se utilizează in industria alimentară. Temperatura de
funcţionare : -40 +100 o C. Domeniul de utilizare: roţi dinţate cu modul mic şi alte elemente
care lucrează in contact permanent cu apa, elemente de izolare electrică.
În forma pură, rezultată în urma reacţiilor de obţinere, materialele plastice nu pot fi
prelucrate sau nu îndeplinesc în totalitate cerinţele aplicaţiei în care urmează a fi utilizate.
Spre exemplu ABS-ul este uşor inflamabil şi nu poate fi folosit în zone cu temperaturi mari
cum ar fi carcasele de monitoare, etc. În acest scop tehnologiile de prelucrare a polimerilor
folosesc aditivi(materiale de adaus), care fac ca respectivii polimeri să corespundă scopului
urmărit. Materialele plastice pe care le întâlnim în majoritatea echipamentelor electrice şi
electronice sunt o combinaţie între polimeri şi aditivi (Fig. 1.2.).


Ô
 
 
 
 


Fig. 1.2.Ce este materialul plastic ?


$!
*!+
% &'()

Plastifiant până la 20% Facilitează modelarea prin micşorarea forţelor de atracţie

dintre lanţurile polimerice.
Colorant până la 3% Conferă polimerului culorea dorită. Se comportă în general,
în mod similar cu antioxidanţii.
Stabilizator până la 5% Asigura păstrarea proprietăţilor pe timpul exploatării (evită
schimbarea culorii, îmbătrânirea etc.).
Antistatic până la 10% Substanţe care diminuează rezistenţa electrică superficială
şi facilitează disiparea sarcinilor electrostatice.
Retardanţi de între3 Opresc arderea cu flacără a materialelor când aceste sunt
flacără şi16% supuse la temperaturi mari.
Antioxidant până la 0,2 Combate tendinţele de degradare cauzate de acţiunea
% directă a oxigenului.

Tab. 1.1 Funcţiile aditivilor in materialele termoplaste utilizate in echipamente electrice şi

electronice.
 Aditivii cei mai utilizaţi pentru termoplastele din care sunt fabricate echipamentele
electrice şi electronice sunt: plastifianţii, stabilizatorii, antioxidanţii, coloranţii, antistatici şi
retardanţii de flacără (Tab. 1.1.).
Caracterizarea completă a materialelor plastice presupune identificarea tipurilor şi
cantităţilor de aditivi conţinuţi de acel material cu ajutorul unor echipamente de laborator
specializate. Din acest motiv în experienţele prezentate în lucrarea de licentă, sunt
menţionate numai informaţiile legate de forma, dimensiunile şi provenienţa materialelor
plastice supuse triboelectrizării şi electroseparării .

,-.&+ !/$$&$

Separarea triboelectrostatică a materialelor plastice granulare este o tehnologie in

plină evoluţie(Tab. 1.2.).


+ -.


1 Separarea a două componente aflate în Încărcarea granulelor din componenta

proporţii mult diferite (1%, 99%) majoritară cu sarcini de ambele semne
2 Separarea materialelor din amestecuri de Necesitatea mai multor trepte de separare
3 sau 4 componente de proporţii egale
3 Separarea materialelor din amestecuri de Necesitatea unui număr mai mare de
3 sau 4 componente de proporţii diferite separări decât în cazul 2
4 Separarea unor amestecuri de granule cu Granulele de masă mai mică lovesc unul
dimensiuni sau mase mult diferite dintre electrozi
5 Praful fin de material plastic rezultat din Triboelectrizarea este slabă, instabilă ca
măcinarea amestecurilor semn şi valoare
6 Electrizarea amestecurilor în dispozitive Lipirea granulelor pe pereţii dispozitivului
cu perţi din material plastic de tribolectrizare şi diminuarea sarcinii
Umiditatea relativă RH şi temperatura T electrice
Sarcina electrică a granulelor la ieşirea din
7 ale mediului în care are loc dispozitivul de triboelectrizare este
triboelectrizarea dependentă de RH şi T

Tab. 1.2. De ce separarea triboelectrostatică a materialelor plastice este o problemă

actuală de cercetare ?
 Echipe de cercetare aparţinând unor firme de profil sau universităţi din SUA, Japonia,
Canada şi Uniunea Europeană lucrează pentru cercetarea-dezvoltarea a noi echipamente şi
tehnologii de separare triboelectrostatică a materialelor plastice granulare provenite din
deşeuri electrice şi electronice.

!!0!$

Descrierea cantitativă a electrizarii prin contact, bazată pe transferul de electroni,

presupune cunoasterea structurii polimerilor la nivel microscopic. Conform principiului de
excluziune a lui Paului, fiecare electron din corpul solid ocupă un nivel energetic distinct.
Aceste nivele se grupează in benzi permise şi interzise pentru electroni (Fig. 1.3.). Fiecare
banda permisă de energie este alcatuită dintr-un numar mare de stări cuantice (nivele
energetice) discrete ale electronilor .W.R. HARPER arată c㠛 atomi independenţi, fiecare cu

nivele de energie se despică prin interacţiune in corpul solid , in › x

nivele [56]. Spre
exemplu, un strat monoatomic la suprafaţa unei granule de polimer cu raza de 2 mm conţine
N=3 x 1014 atomi şi 3 x 1015 nivele energetice, daca se consideră o reţea cu celulă cubică de
0,2 nm şi numărul de nivele din atom n=10. Banda de valenţă BV corespunde celor mai mari
energii ale electronilor la temperatura de zero absolut. In polimeri (izolatori) există o bandă
interzisă BI de (5...10)eV deasupra benzii de valentă , urmată de banda de conducţie BC.

Fig.1.3. Benzi de energie in polimeri ;

BC - banda de conducţie; BV - banda de
valenţă. Materialele solide prezintă o
multitudine de benzi permise şi interzise
,care alternează. Numai electronii din
ultimele două benzi permise BV şi BC au
energii suficient de inalte pentru a deveni
purtători de sarcină in triboelectrizare .
 In modelarea fenomenului de triboelectrizare prin transfer de electroni intervine un
concept al mecanicii cuantice numit
 , poziţionat in ultima bandă interzisă la
polimeri (Fig.1.3.). Nivelul Fermi se definesţe ca cel mai inalt nivel de energie ocupat de un
sistem de electroni la temperatura de zero absolut, adică atunci când toate nivelele energetice
până la nivelul Fermi sunt ocupate de electroni.

$$.!/$$

In pofida importanţei deosebite pentru procesele de separare triboelectrostatică a

materialelor plastice, electrizarea prin contact polimer-polimer este cel mai puţin inteles
fenomen electrostatic [85],[89],[90]
Triboelectrizarea a doi polimeri poate fi explicată prin teroria stărilor superficiale care
presupune ca există nivele (stări) energetice ale electronilor in banda interzisă a polimerilor,
iar aceste nivele sunt superficiale, adică se localizează pe suprafaţa materialelor.

Fig.1.4. Modelul stărilor superficiale

$
$ pentru explicarea triboelectrizării are la
 
 bază transferul de sarcină intre suprafeţele

0
0
c c
de contact şi existenţa unor nivele de
energie in banda interzisă a polimerilor.
? ß 
? ß Căsuţele negre figurate sub nivelul Fermi
sugerează nivelele energetice ocupate, iar
căsuţele albe reprezintă nivelele
‘


neocupate de electroni. Mărimile
‘ ,
à

à
sunt nivelele Fermi superficiale, iar WA şi
1 1
WB reprezintă lucrurile de extracţie
superficiale in cei doi polimeri.

Teoria substituie noţiunile: lucru de extracţie şi nivelul Fermi din modelul de transfer
electronic la contactul metal-metal, prin        
 
  Nivelele energetice in banda interzisă sunt datorate, pe de o parte discontinuităţii
reţelei la suprafaţă, iar pe de altă parte prezenţei atomilor de impurităţi in suprafaţa
polimerilor [91],[92].
 Dacă densitatea nivelelor superficiale › in două granule de polimeri A şi B este
suficient de inaltă se produce un transfer de electroni prin tunelare intre granulele aflate in
contact până când nivelele Fermi superficiale se egalează (Fig. 1.5.).

   



    



    




  
 w?

66 6
3

ß
?ß?M? 6 6
ß 6 66 
 ß
 ß
5
÷‘ min ÷ min ÷‘ min ÷ min



M? ß5
4ß

 
w ?
4ß 





4‘2
‘


÷‘ max ÷ max ÷
‘ max  ÷
max à

4à2
M2M÷lectroni
   

ig. 1.20. iagramele nivelelor de energie pentru explicarea t riboelectrizării a două granule din
Fig. 1.5. Diagramele nivelelor de energie pentru explicarea triboelectrizării a două granule
polimeri diferiţi, pe baza teoriei stării superficiale de înaltă densitate; a - polimeri la distanţa de i niţiere
din polimeri
a tunelării diferiţi,depesarcină
purtătorilor baza (electroni
teoriei stărilor superficiale
e). olimerul de inaltă
cu lucrul densitate;
de extracţie a.- polimeri
superficial mai micla
transferă electroni şi se încarcă pozitiv în raport cu polimerul ; b - finalul procesului de
distanţa de iniţiere a tunelării purtătorilor de sarcină (electroni qe ). Polimerul A cu lucru de
triboelectrizare caracterizat prin acumularea de sarcină  la interfaţă şi creşterea câmpului electric de
contact
superficial
extracţie în interstiţiul
mai,mic ă la obţinerea
pântransferă echilibrului
electroni şi se termodinamic
incarcă pozitiv (egalizarea
in raportnivelelor ermi B;
cu polimerul
‘ à

finalul
b.-
procesului de triboelectrizare caracterizat prin acumularea de sarcină Q la interfaţă

şi creşterea câmpului electric de contact EC in interstiţiul x, până la obţinerea echilibrului

termodinamic (egalizarea nivelelor Fermi  ‘ ,   ); c.- sarcinile superficiale QA, QB

acumulate pe granulele sferice de polimeri şi expresiile densităţilor de sarcină ȡA, ȡB.

Ecuaţiile care definesc triboelectrizarea prarticulelor sferice dintre polimerii A şi B la

nivel macroscopic [13],[110],[111], in corelaţie cu (Fig. 1.5.), sunt urmatoarele :
'? 


 sistemului format din două particule de polimeri :
 '? ±
  
  , in ipoteza simplificatoare a
unei densităţi uniforme:

'? Ê
!  
 de contact a particulelor A şi B calculată prin
superpoziţia efectelor EA şi EB :

Relaţiile ce definesc triboelectrizarea la nivel microscopic, conform diagramei

nivelelor de energie din (Fig. 1.5.) sunt :
'? ±
   de sarcina ȡA şi ȡB :

unde : q - sarcina purtatorilor (electroni qe)[C]; NA,NB - densitatea stărilor in banda interzisă
pe unitatea de energie şi unitatea de suprafaţă in interfaţa de contact [J-1 m-2 ]; "#‘ şi "# ±
variaţiile lucrurilor de extracţie superficiale in transferul de sarcină [J].
'? 
$%
 
    , in care intervine
câmpul electric de contact EC in interfaţa cu interstiţiul x:

'? Y     $%

  prin transferul de
sarcină:

Intensitatea câmpului electric de contact EC se determină din relatiile (1.10) şi (1.11)


$7!

In procesul de triboelectrizare a două granule de material plastic se pune intrebarea

dacă generarea sarcinii prin contact, la distanţe atomice intre suprafeţe x=(0.1...1)nm este
singurul fenomen care determină sarcina finală a granulelor .
Modelul sarcinii de relaxare ilustrat in (Fig.1.6.) prin cinci secvenţe consideră că
sarcina finală a granulelor este determinată atât de generarea sarcinii prin contact cât şi de
relaxarea sarcinii la desfacea contactului intre suprafeţele polimerilor .
 1 8 3 : 5

ß 
 ?
M? Î?
ß ;ß M?

?

 ?
ß


  c c c

 9

c<*
GRANULE c c ÎNCEPUTUL
 9
 SARCINĂ<
  -  
 *
- 

<

c 
 

ÎNAINTE DE
c c 
 *
- 

c
SEPARĂRII


*  
  FINALĂ A
CONTACT
c SUPRAFEŢELOR
c GRANULELOR


Fig. 1.21.
Fig. Secvenţele procesului
1.6. Secveţele de triboelectrizare
procesului a două granule
de triboelectrizare a două polimerice conform modelulu
granule polimerice conform i de
1 relaxare a sarcinii propus de Matsusyama şi Yamamoto / 2006. 1
modelului de relaxare a sarcinii propus de Matsusyama şi Yamamoto [94].

Când granulele paralelipipedice sunt aduse in contact (secvenţa 2), prin transfer de
electroni, se formează un strat dublu de sarcini intre cele 2 suprafeţe polimerice. Fenomenul
de generare a sarcinii se descrie prin modelul tradiţional propus de HARPER/1967, cunoscut
sub denumirea de Ô   

    (Fig.1.7.). Statul dublu de sarcină de pe
suparafeţele in contact cu aria A, la distanţa de dimensiune atomică x constitue un
condensator plan. Tensiunea de contact & reprezintă tensiunea electromotoare a circutului
RC care produce transferul de sarcină până la valoarea Q. Contactul trebuie să dureze cel
puţin echivalentul a cinci constante de timp IJ=RC pentru a transfera o sarcină de peste 0,98Q.
Valoarea tensiunii de contact este egală cu diferenţa dintre lucrurile de extracţie superficiale
ale celor doi polimeri raportată la sarcina electronului qe care asigură incărcarea
condensatorului C. Constanta de timp a regimului tranzitoriu de generare a sarcinii Q poate fi
exprimată in funcţie de permitivitate aerului İ0 şi conductivitatea superficială medie ı [S/m] a
polimerilor
[s] (1.8)

La inceputul separării suprafeţelor, sarcina granulelor are valoarea maximă Q

corespunzatoare echilibrului termodinamic, când nivelele Fermi ale polimerilor A şi B se
egalizează.
 Fig. 1.7. Modelul condensatorului pentru descrierea procesului de generare a sarcinii
triboelectrice la ciocnirea unei granule de material plastic cu un perete dielectric.

Particularitatea modelului de relaxare a sarcinii consistă in introducerea in procesul de

triboelectrizare secvenţa 4, in care are loc relaxarea sarcinii de la valoarea Q la valoarea
finală Qf mai mică (Fig. 1.8.).

Fig. 1.8. Efectul de neutralizare

(relaxare) parţială a sarcinilor
triboelectrice prin descărcarea
electrică in aer. Sub acţiunea
câmpului electric, moleculele
aerului se descompun in perechi de
ioni care anihilează parţial
sarcinile superficiale ale granulelor
de polimeri.

Diminuarea sarcinii [78],[94] se datorează fenomenului de tunelare inversă (fig 1.5,a.) când o
parte din electronii in exces de pe granula B revin pe suprafaţa granulei A electrizată pozitiv
şi fenomenului de descărcare electrică in aer (Fig. 1.8.).
*!$!.!.

Fluidizarea reprezintă procesul prin care se conferă granulelor de materiale plastice,

dispersate in aer, proprietăţi similare lichidelor: particulele cu densitate mai mică plutesc, iar
cele cu densitate mai mare se scufundă, suprafaţa rămâne orizontală la inclinare, granulele
curg ca un lichid print-un orificiu lateral [74],[87],[122]. Particulele aflate in această stare
formează impreună cu aerul un ansamblu numit   %. Principala mărime care
determină regimurile patului fluidizat (Fig. 1.9.) este viteza superficială a aerului de
fluidizare ± u. Patul fluidizat se manifestă intre cele două valori limită ale acestui parametru:
umf ± viteza minimă de fluidizare şi ut ± viteza de transport, reprezentând un regim
intermediar intre coloana compactă de granule şi transportul pneumatic al granulelor.
Dacă un strat de granule sferice, cu aceleaşi dimensiuni, aşezate pe un dispersor
(distribuitor) este strabătut de un curent de aer cu o viteza mai mică decat umf, materialul
rămâne pe dispersor [84] , iar regimul se numeste  (Fig. 1.9,a. şi Fig. 1.10.).

 — 
0 @


 /
 
 
 


*9 c
  c 
   - 

c&/$

$!


-$

.

Fig. 1.9. Regimurile patului fluidizat: umf - viteza minimă de fluidizare; umb - viteza minima
de apariţie a bulelor; ut ± viteza de transport pneumatic [87].
Mărind viteza aerului până la o valoare egală cu umf, materialul suferă o afânare, iar aerul o
pierdere de presiune ǻp, proporţională cu viteza aerului şi cu grosimea (inălţimea) stratului
de material , determinată in special de frecările cu pereţii camerei de triboelectrizare şi cu
suprafaţa granulelor. Fluidizarea este omogenă, iar regimul se numeşte  

 (Fig.
1.9,b.). Dacă viteza aerului de fluidizare este mai mică decât viteza limitată de căderea a
granulelor, dar suficient de mare pentru a imprima acestora o energie cinetică oarecare,
granulele rămân in suspensie intr-o mişcare dezordonată asemănătoare lichidelor in fierbere.
Căderea de presiune dintre suprafeţele inferioară şi superioară ale patului fluidizat ǻp se
menţine constantă (Fig. 1.10.) la creşterea vitezei aerului de fluidizare intre valorile  şi
 



.7
.  


[Pa]
(fară levitaţie) (triboelectrizare eficientă) (transport pneumatic)



@ @
—

?
? ? ? ? ?? [m/s]
p
? ?

Fig. 1.10. Caracteristica diferenţei de presiune ǻp in funcţie de viteza aerului in diferite faze ale
fluidizării materialelor plastice granulare [74],[86],[122].

In cazul separării triboelectrostatice a materialelor plastice, granulele diferă ca formă

şi dimensiune, iar procesul de triboelectrizare este mai complex. La viteze mai mari ale
aerului de fluidizare se formează bule de aer care străbat patul fluidizat '  ( şi crează
o imagine de lichid in fierbere (Fig. 1.9,c.)
Faza de 
 (Fig. 1.9,d.) constă in formarea unor tampoane de aer (pistoane)
in interioarul stratului fluidizat, rezultate din unirea bulelor de gaze şi se produce in cazul
staturilor prea inalte sau al secţiunii prea mici ale camerei de triboelectrizare.
Atunci când viteza curentului de aer este mai mare decat viteza limită de caderea
granulelor, acestea se vor deplasa in sensul curentului de aer '
  
 (
Granulele sunt puternic dispersate ' (, ocupând cateva procente din volumul total al
amestecului granule-aer aflat in camera de triboelectrizare (Fig . 1.9,e. şi Fig. 1.10.).
In procesul de fluidzare particulele au diferenţe de comportare specifice, ce pot afecta
caracteristicile staratului fluidizat. Bazat pe rezultate experimentale, Geldart [122] a propus o
clasificare a comportării particulelor la fluidizare (Fig. 1.11.) in 4 grupe A,B,C,D.
 Parametrii utilizaţi sunt cruciali pentru proprietăţile de fluidizare: diametrul mediu al
particulelor  şi diferenţa densităţilor masice ale materialului granular şi aerului (Ȗp ± Ȗa).
)
 
 $   sunt pulberi foarte fine, intre care se manifesta forţe de
adeziune ce depaşesc forţa ascensională a curentului de aer, facând fluidizarea foarte
dificială. Proprietaţile de fluidizare pot fi imbunatăţite prin mijloace mecanice (agitatoare,
vibratoare) sau prin aditivi de fluidizare.

10000
Fluidizare cu Fluidizare turbulentă cu
Densitate plastic Ȗp ± Densitatea aer Ȗa [kg/m3]

explozii de bule explozii de bule mari la

mici la suprafaţă
-
Fază densă cu =
 >
apariţia
100
 

Triboelectrizare dificilă

c
100

Diametrul particulei d p [ȝm]

Fig. 1.11. Diagrama Geldart utilizată la regimul de fluidizare a granulelor de materiale

plastice (grupa D) in funcţie de densitatea şi mărimea acestora [74],[122].

 )

$ ‘ au dimensiuni de ordinul 0,1 mm sau densităţi in vrac reduse.
Pe masură ce viteza aerului creşte peste punctul minim de fluidizare, stratul format din
asemenea particule se extinde uniform până se formează bulele la umb > umf . Dacă aerul se
intrerupe brusc, dezaerarea particulelor fluidizate face ca patul sa devină lent.
)

$  au dimensiunii şi densităţi medii. Rprezentantul tipic al acestei
grupe este nisipul. Formarea bulelor incepe imediat deasupra punctului minim de fluidizare,
umbM umf . Când aerul de fluidizare se intrerupe, patul fluidizat dispare brusc.
 
$ ± au diametrele mai mari de 0.5 mm sau densităţi mari. Bulele
incep să se formeze imediat peste punctul minim de fluidizare, se ridică lent, iar fluidizarea
este turbulentă cu spargerea bulelor mari la suprafaţă. La intrerupea bruscă a aerului de
fluidizare, patul se intrerupe de asemea brusc. In această grupă se incadrează granulele
milimetrice de materiale palastice, iar triboelectrizarea in pat fluidizat se caracterizează prin
explozii de bule mari la suprafată (pat in fierbere).

!+$&$0!

Studiul procesului de triboelectrizare este factorul cheie pentru aplicarea industrială

cu succes a separării electrostatice în domeniul reciclării materialelor plastice. Separatoarele
electrostatice destinate recuperarii materialelor plastice din amestecuri granulare utilizează
diferite dispozitive de triboelectrizare (Fig. 1.12.) ale căror principii de funcţionare sunt
determinate de modul in care particulele acumulează sarcină.
± %    %     %: are ca mecanism principal de
incărcare cu sarcină ciocnirile dintre particule. După introducerea materialului granular in
camera de triboelectrizare sub acţiunea, jetului de aer provenit de la o turbo-suflanta cu viteza
variabilă, datorită dispersorului de aer, particulele sunt aduse in stare de fluidizare ocupând
intreaga sectiune transversală a camerei de triboelectrizare. Sunt menţinute in această stare un
timp relativ scurt de ordinul minutelor, după care materialul granular incărcat cu sarcină este
colectat int-o cuşcă Faraday pentru determinarea cantităţii de sarcină acumulată.

Ieşire aer

Grătar Zonă cu
limitare perforaţii
ieşire pentru
reducerea
H = 800

40 c 
<- 

  c
?



Acţionare
treaptă
Intrare
-- 
100

plastic
Distribuitor 

@
+
aer  

+

Intrare aer
+
90

c 
<- 
fluidizare

Plastic output
%

Fig. 1.12. Principiul de funcţionare al unui dispozitiv de triboelectrizare cu pat fluidizat
utilizat la separarea electrostatică a amestecurilor binare de materiale plastice.
 Pentru a realiza separarea electrostatică a materialului incărcat, acesta va fi lasăt sa
cadă intre un sistem de electrozi alimentaţi in inaltă tensiune. Granulele incărcate pozitiv vor
fi atrase şi colectate la electrodul negativ, iar granulele incărcate negativ la electrodul pozitiv.
Acest tip de separare prezintă şi unele dezavantaje. Dacă materialul granular care urmează a
fi separat nu a acumulat suficientă sarcină in camera de triboelectrizare, forţa gravitaţională
poate fi mai mare decat forţa electrica astfel particulele nu vor mai fi colectate la cei doi
electrozi ci vor cădea in cuvele intermediade. S-au facut unele studii pentru determinarea
traiectoriilor particulelor astfel printr-un sistem de ajutaj granulelor incărcate deficitar să li se
imprime o traiectorie care să le favorizeze in procesul de separare, deşi sistemul funcţionează
nu prezintă fiabilitate in procesul de separare.

 Î

-$% 

/$
2850

Î
Î
A3B1 Î A3B1
Î
Î
Î
 
 Î 
m
?


SIT
50

& $ &

!& /$$ !&
!!  !!

a. b.
Fig. 1.13,a. - Separator electrostatic cu cădere liberă ; b. - cele două faze ale separării
triboelectrostatice : triboelectrizarea particulelor şi devierea particulelor electrizate in câmp
electrostatic.
!.! !&+ #    .  /$& !
/!

 Metoda de studiu constă in triboelectrizarea amestecului 50%ABS şi 50%HIPS la trei
temperaturi şi patru umidităţi relative ale aerului de fluidizare urmată de devierea in câmp
electrostatic şi analiza distribuţiei masice a celor două tipuri de granule in cutiile colectoare
ale separatorului TESS.
Triboelectrizarea a fost realizată in dispozitivul cu pat fluidizat Fig. 1.12. echipat cu o
camera din PET ecranată cu folie de aluminiu legată la pământ. Camera din PET se comportă
ca şi un amplificator de sarcină a granulelor, deoarece polietilena teraftalată se situează in
seria triboelectrică intre ABS şi HIPS.
Electrozii placă au fost alimentaţi de la 2 surse de inaltă tensiune GAMMA RR 100-
3R, cu parametrii de ieşire 100 kV, 3mA şi polaritate reversibilă.
Reglarea temperaturii aerului de fluidizare s-a realizat prin intercalarea pe traseul de
ieşire al sursei de aer un incălzitor electric construit dintr-o rezisenţă de 300W bobinată şi
alimentată cu o tensiune variabilă de la un autotransformator.
Umiditatea aerului de fluidizare s-a obţinut cu ajutorul unui generator de abur,
compus dintr-o cuvă metalică cu capac glisant in interiorul căruia se afla un recipient cu apă
şi o rezistenţă electrică de 500W, conectată la o priză monofazată. Aburul rezultat prin
fierberea apei este aspirat de o turbosuflantă, iar amestecul omogen aer-abur se introduce
printr-un racord flexibil ca şi aer de fluidizare. Prin modificarea poziţiei capacului glisant al
cuvei generatorului de abur se reglează cantitatea de abur la intrarea turbosuflantei. Aceasta
imprimă o mişcare turbionară amestecului aer-abur in carcasa metalică, cu efecte de
condensare parţială a aburului pe suprafaţa interioară şi răcire a vaporilor de apă. Valoarea
maximă obţinută in instalaţia experimentală a fost RH=90%. Pentru triboelectrizarea
granulelor la RH=15% s-a introdus silicagel granular in cuva turbosuflantei.

!.!+&+.

Efectul umidităţii relative a aerului de fluidizare asupra sarcinii granulelor de ABS şi
HIPS s-a evaluat prin experimente desfăsurate la patru valori diferite ale RH (15-30-45-
60)%. La toate cele patru valori ale umidităţii aerului de fluidizare granulele de ABS s-au
separat. Creşterea umidităţii peste valoarea de 45% reduce semnificativ sarcina de pe granule
datorită inmulţirii particulelor fine de apă din jurul granulelor, care facilitează disiparea
sarcinii superficiale (Fig. 1.8.). Cele mai mari deviaţii ale granulelor in separatorul TESS au
fost inregistrate la umiditatea relativă RH=15%. Totuşi această umiditate favorizează lipirea
granulelor de pereţii interiori ai camerei de triboelectrizare la durate apropiate de 2 min,
fenomen care nu s-a manifestat şi la celelalte umidităţi. Diferenţele dintre extracţiile obţinute
la RH=15% şi RH=30% este nesemnificativă ceea ce duce la concluzia ca pentru granulele de
ABS şi HIPS, cele mai bune separări se obţin după triboelectrizarea in pat fluidizat la o
umiditate relativă a aerului de fluidizare situata in jurul valorii de 30%.

/!.!+.

 Efectul temperaturii aerului de fluidizare asupra sarcinii granulelor de ABS şi HIPS
s-a evaluat prin experienţe desfăsurate la trei valori ale temperaturii aerului fluidizant T(30-
35-40)o C. Creşterea temperaturii aerului are ca efect uscarea şi incălzirea suprafeţelor
particulelor din material plastic, facilitând astfel schimbul de sarcină electrică şi apoi
reţinerea unei cantităţi mai mari de electricitate pe granule. Analiza rezultatelor [Laur]
obţinute conduce la concluzia că cea mai mare deviaţie a granulelor de ABS şi HIPS se
obţine la valoarea temperaturii de 35o C. La temperatura de 40o C şi durata electrizarii
apropiată de 2 minute, unele granule se lipesc pe pereţii interiori ai camerei, ceea ce inseamnă
că sarcina acumulată de acestea este mai mare decât in cazul celor două temperaturi
inferioare. Granulele care au aderat la pereţi nu mai acumulează sarcină electrică, dimpotrivă
cedează o parte peretelui ecranat. Prin dezlipirea de pe camera de triboelectrizare, particulele
mai pierd o pare din sarcina. Aceste motive justifică scăderea uşoară a masei de granule
colectate după triboelectrizarea in flux de aer cu T=40o C.
In concluzie, pentru obţinerea unor separări eficiente a celor două tipuri de materiale,
temperatura aerului de fluidizare ar trebui sa se afle in jurul valorii de 35 oC. Această
concluzie este valabilă pentru cazul in care umiditatea aerului se menţine la aproximativ 10%
Pentru valori mai mari ale umidităţii relative, la o durata de triboelectrizare stabilită,
temperatura aerului de fluidizare poate fi crescută până la nivelul la care apare fenomenul de
aderare a granulelor pe suprafaţa interioară a camerei de triboelectizare.
Aceste măsurători au fost făcute in cadrul unei teze de doctorat in co-tutelă intre
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Univesitatea din Poitiers a autorului [Laur] şi
reuseşte să stabilească influenţa unor factori care intervin in procesul de triboelectrizare a
materialelor plastice granulare, temă analizată şi in această lucrare de licenţă.
 &!

Studiul proceselor de incărcare cu sarcină a materialelor plastice in separatoarele
electrostatice a impus realizarea unor dispozitive de masură specifice a sarcinilor electrice a
granulelor, care având forme diverse şi dimensiuni ce variază de la cateva sute de micromi la
câţiva centimetrii, vor avea o sarcină superficială care va fi repartizată intr-un mod
neuniform.
In cazul separării electrostatice, unde câmpurile electrice intense sunt utilizate pentru
a Ädirecţiona´ mişcarea granulelor incărcate cu sarcină, este important ca forţele electrostatice
(coulombiene) ce acţionează asupra particulelor să fie mai mari decât cele gravitaţionale,
adică sa fie indeplintă condiţia: Fe>Fg , Q*E>m*g. Pentru un câmp electric de intensitate E
dată şi luând valoarea maximă a sarcinii pe particulă Qmax , se obţine expresia raportului de
forţe:

9)
Unde: este densitatea masică a particulei, iar $ acceleraţia gravitaţională. Se observă că

raportul de forţe creşte cu scăderea razei particulei şi a densităţii masice a particulei , sau

cu creşterea câmpului electric la suprafaţa particulei Esupr ce este direct proportională cu

sarcina Q a particulei.
Fig. 1.15. Cuşca Faraday utilizată in experimentele de triboelectrizare a materialelor plastice:
a. - construcţie; b. - principiu de funcţionare . 1 - cutie metalică interioară (cuşcă Faraday);
2 ± cutie metalică exterioară (ecran electrostatic); 3 ± mufă ieşire semnal de măsurare.

Valoarea sarcinii electrice a grupului de particule a fost determinată cu ajutorul unui

dispozitiv special tip cuşcă Faraday (Fig. 1.15.), care constă in principal din două cutii
paralelipipedice conductoare : cutia 1 (cuşca Faraday) izolată faţă de pământ cu un suport
dielectric şi cutia 2 (ecranul electrostatic) legat la pamânt.
Dacă un corp electrizat cu sarcina (+Q) este plasat in cuşca Faraday, pe suprafaţa
interioară a cuştii se induce o sarcină egală ca mărime, dar de semn opus (-Q). Pe suprafaţa
exterioară a cuştii Faraday se separă, conform legii conservării sarcinii electrice, sarcina (+Q)
egală ca mărime şi semn cu sarcina corpului electrizat, sarcină care va migra spre elementul
de masură (electrometru) conectat la mufa de ieşire a semnalului 3. Deoarece câmpul in
interiorul unui conductor inchis şi gol este nul, cutia exterioară va ecrana cuşca Faraday
plasată in interiorul său de câmpurile electrice parazite, fapt ce permite măsurarea cu precizie
a sarcinii corpului electrizat

a. b.
 c.

Dacă valoarea capacităţii intre cuşca Faraday şi ecran este Cintr atunci cuşca va avea
pe suprafata ei un potenţial datorat sarcinilor Q interioare: Uintr=Q/Cintr , potenţial ce poate fi
măsurat cu ajutorul unui voltmetru cu impedanţă mare de intrare. In cazul utilizarii unui
electrometru numeric prevăzut cu funcţionare in regim de coulobmetru, sarcina se poate
măsura direct, circuitul specific de masură fiind un amplificator cu reacţie negativă capacitivă
Fig.1.17. In această situaţie, sarcina Q de pe suprafaţa exterioară a cuştii incarcă
condensatorul de pe reacţia negativă de capacitate Cref, iar tensiunea indicată la ieşirea
amplificatorului va fi:
Uies=Q/Cref (1.10)

Fig. 1.16. Spectrul liniilor de câmp in

cazul unei dispuneri a materialului
plastic granular incărcat cu sarcina
triboelectrică in cuşca Faraday. a.-
material granular dispus in centrul
cuştii, b.- dispunere intr-un colţ, c.-
distribuţia sarcinii pe suprafaţa
esterioară a cuştii pentru 2 pereti
opuşi.
Fig. 1.17. Principiul de măsurare a sarcinii
triboelectrice
Astfel, pentru schema simplificată a circuitului din Fig.1.17. se pot indica relaţiile de
funcţionare:
[V] ; [F] (1.11)

Din care rezultă:

[V] ; [C] (1.12)
Având cunoscută capacitatea condensatorului de referinţă Cref de pe reacţia negativă a
amplificatorului operaţional şi măsurând tensiunea Uieş la ieşirea circuitului, electrometrul
calculează produsul celor 2 mărimi, rezultatul fiind exact valoarea sarcinii de intrare in
circuit, adică sarcina electrică a particulelor colectate in cuşca Faraday.
Aparatele de masură cel mai frecvent utilizate pentru determinarea precisă a sarcinii
electrice a materialelor granulare sunt electrometrele. Aceste aparate permit măsurarea
curenţilor, tensiunilor şi sarcinilor electrice incepând de la valori foarte mici, necesare mai
ales in cazul măsurătorilor electrostatice unde se lucrează cu curenţi şi sarcini ce nu depăsesc
valori de ordinul microamperilor sau nanoculombilor.
Electrometrele sunt in general multimetre de curent continuu foarte rafinate, fiind
caracterizate de o rezistenţă mare de intrare şi sensibilitatea curentului marită. Ele sunt
instrumente ideale pentru măsurarea sarcinii electrice, tocmai datorită curenţilor mici de
offset (curenţi datoraţi efectelor tribo sau piezo din circuitele de masură) şi a rezistenţei mari
de intrare ce nu permite scurgerea sarcinii electrice.
Electrometrele pentru măsurarea sarcinii particulelor de material utilizat in lucrarea de
faţă a fost KEITHLEY 6514 (Fig. 1.18. ).

Fig. 1.18. Electrometru digital KEITHLEY 6514.1- afişaj; 2- buton Äshift Ä pentru setarea
modului de măsurare: direct sau prin intermediul unui IV; 3- buton Äpower´; 4- buton
selectare mărime masurată; 5,6- butoane navigare meniu; 7- ...; 8- mufă conector IEEE 488;
9- mufă RS 232; 10- ....11- mufă alimentare tensiune alternativă.