Tema 2 Sisteme fotovoltaice

Optimizarea celulelor/modulelor fotovoltaice

Student: Marin Dănuț Iulian

Grupa: MS9-Surse regenerabile de energie
Titular curs: prof. dr. ing. Alexandru MOREGA
An universitar: 2018-2019
 Celulele fotovoltaice

O celulă fotoelectrică poate fi asimilată cu o diodă fotosensibilă, funcționarea ei

bazându-se pe proprietățile materialelor semiconductoare. Celula fotoelectrică permite
conversia direct a energiei luminoase în energie electrică. Principiul de funcționare se bazează
pe efectul fotoelectric.

O celulă solară este alcătuită din

două sau mai multe straturi de material
semiconductor, cel mai întâlnit fiind
siliciul. Aceste straturi au o grosime
cuprinsă între 0,001 și 0,2 mm și sunt
dopate cu anumite elemente chimice pentru
a forma joncțiuni „p” și „n”. Această
structură e similară cu a unei diode. Când
stratul de siliciu este expus la lumină se va
produce o „agitație” a electronilor din
material și va fi generat un curent electric.
Fig. 1 Celulă fotovoltaică observată în cadrul laboratorului

Celulele, numite și celule fotovoltaice, au de obicei o suprafață foarte mică și curentul

generat de o singură celulă este mic dar combinații serie, paralel ale acestor celule pot produce
curenți suficient de mari pentru a putea fi utilizați în practică. Pentru aceasta, celulele sunt
încapsulate în panouri care le oferă rezistență mecanică și la intemperii.

Fig. 2 Principiul de funcționare a celulei solare cu semiconductori: Fotonii incidentali eliberează

electroni și goluri, care se vor separa în câmpul electric al zonei de sarcină spațială a joncțiunii p-n

Fig. 3 Structura unei celule solare simple cu impurificare pin -

pozitiv intrinsic negativ.

1
 Cele mai multe celule fotovoltaice
sunt fabricate din siliciu deoarece este
materialul cel mai abundent din natură,
dar nu se găseşte în stare pură.

Fig. 4 Schema electrică a unei celule fotovoltaice realizată în Psim

Siliciul are, în medie, patru electroni de valenţă. Pentru

o configuraţie electronică stabilă este necesar ca doi electroni
din atomi vecini în laticea cristalină să formeze o pereche
legată covalent. Cei doi atomi folosesc împreună perechea de
electroni (fig. 6). Legăturile covalente între patru atomi vecini
dau siliciului o stabilitate electronică similară cu aceea a
argonului (Ar). În modelul benzilor de energie BV este
complet ocupată, iar BC este goală. Furnizarea unei cantităţi
suficiente de energie – de ex. Prin iluminare, încălzire etc. –
poate ridica electroni din BV în BC, care devin astfel liberi să
se circule în latice. Un electron “defect”, sau un “gol”, rămâne
în BV. Formarea electronului defect sau a golului explică
conducţia intrinsecă în semiconductori.

Fig. 5 Ansamblu panou fotovoltaic

Fig. 6 Structura cristalină a Si; conducţia intrinsecă în laticea cristalină

datorată unui electorn "defect" (stânga, P) şi unui gol “defect” (dreapta,
B).

În condiții standard STC (1000W/m², 25°C, AM1.5), puterea maximă a unei celule de
siliciu de 10 cm² va fi de aproximativ 1,25 W. Celula fotoelectrică elementară reprezintă , deci,
un generator electric de foarte mică putere, insuficient pentru majoritatea aplicațiilor casnice
sau industriale. În consecință , generatoarele fotoelectrice sunt realizate prin conectarea
(asocierea) în serie și/sau în paralel a unui număr mare de celule elementare. Aceste grupuri se
numesc module, care la rândul lor vor forma panourile.(fig 5).

Fig. 7 Conectarea celulelor: serie și paralel

2
 Conexiunile paralel sunt mai rar utilizate pentru că acel curentul electric asociat
este mare și pierderile sunt mari.

In funcţie de natura cristalină a materialului semiconductor utilizat la fabricarea acestora

(de regulă siliciul), se disting trei tipuri de celule fotovoltaice:
- monocristaline cu randemente cuprinse intre 14…17 %;
- policristaline cu randemente cuprinse intre 13…15 %;
- amorfe cu randemente cuprinse intre 5…7 %.

Principiul constructal
Teoria (sau legea) constructală este o teorie în fizică ce privește evoluția designului
aparent, adică configurații, modele și geometrie, în natură. Evoluția designului natural și teoria
constructală unesc toate sistemele, însuflețite și neînsuflețite. Pentru a evolua, sistemul trebuie
să aibă libertatea de a se transforma. Teoria constructală a fost concepută pentru a descrie
tendința naturală a sistemelor de flux pentru a genera și a dezvolta structuri care cresc accesul
la flux
Factorii majori care afectează eficiența celulei fotovoltaice sunt: reflectarea luminii
incidente, absorbția incompletă a acesteia, utilizarea parțială a energiei fotonilor, recombinarea
parțială a purtătorilor de sarcină și scurgerea pe intersecție
Problema constructală prezentată aici este diferită în sensul că acel criteriu de optimizare
este localizarea curentului sursă (adică, poziționarea granulelor SPV pe folia de aluminiu) mai
degrabă decât distribuția materialului de conductivitate înaltă pe tot parcursul generării
curentului. Obiectivul de proiectare este apoi să găsească o distanțare optimă între SFV-celulă
care să minimizeze RS. Pentru a identifica aspectul optim, mai multe configurații sunt generate
prin modificarea celulei-cu-celulă a spațierii între granulele sferice FV, care sunt limitate la un
spațiu finit.
Optimizarea celulelor fotovoltaice începe cu celula elementară și continua cu ansamblu
de ordine mai mare, de la mic la mare, într-o secvență funcție timp. Aceasta diferă semnificativ
de designul fractal, care se utilizează de la mare la mic consecutiv prin împărțirea în două
direcții. Ca regulă generală, ansamblurile SFV optimizate sunt construite astfel încât structura
lor oferă acces mai ușor la curenții care trec prin ele. Principiul constructal oferă soluții
interesante pentru designul architectural al celulelor.
Optimizarea constructală vizează minimizarea rezistenței în serie RS a celulei/
modulului fotovoltaic care asigură accesul fluxului fotografic (curent intern) la bornele
electrice, în timp ce atinge o rezistență minima prin utilizarea unui material cât mai bun
conductor în construcția stratului superior, creșterea grosimii sale, contacte galvanice bune, și
o geometrie optimă pentru gridul colector.

3
 Influiența temperaturii
Managementul termic joacă un rol crucial în îmbunătățirea performanței celulelor
fotovoltaice. Posibilitatea de a concepe un sistem care să-și mențină eficiența în tot timpul vieții
înseamnă o îmbunătățire serioasă a sistemelor disponibile. Căutarea surselor regenerabile de
energie și a sistemelor tot mai eficiente ne obligă la optimizări, pentru a îmbunătăți eficiența
globală a sistemului. Între timp, accentul se pune în continuare pe reducerea temperaturii efect
asupra celulelor fotovoltaice și optimizarea producției lor.

Fig. 7 Celulă fotovoltaică distrusă prin încălzire

Pentru a explora potențialul tehnologic al designului constructiv, un experiment a fost

dezvoltatat cu ajutorul căruia putem varia intensitatea energiei incident pe celula PV și studia
efectul temperaturii asupra ieșirii de tensiune. designul testat se bazează pe structuri de rețea
arboricolă prin care curge lichidul de răcire de la un punct la o zonă. Aplicarea sistemului de
management termic arată o îmbunătățire din eficiența celulelor fotovoltaice. Testele efectuate
au durat 4000 s, iar sistemul CTM este capabil de răcire a celulei fotovoltaice la temperaturi de
56% sub cele obținute fără răcire, crescând astfel eficiența cu 32%.

Bibliografie:

o Constructal Optimization of Spherical Photovoltaic Cells Petrica A. Negoia¸ and

Alexandru Morega;
o http://www.ie.ucv.ro/EnergiesRenouvelables/FiliereSolaire/PanneauxPhotovolt
aiques/Cellule/Cellule.pdf;
o https://ro.wikipedia.org/wiki/Celula_solară;
o Curs Sisteme fotovoltaice Alexandru. Morega 2018-2019;
o http://www.csm.ro/home/mmelsp_negoias_08.pdf;
o Thermal Management of Photovoltaic Cells based on Constructal Law, Miguel
Rolinho Clemente, Faculdade de Ciências e Tecnologia da Universidade de Coimbra.