Termotehnică – Sinteza lucrări de laborator

12 Bilanțul termic al unui schimbător de căldură

Lucrarea de laborator prezintă modul în care se realizează măsurătorile pentru determinarea

mărimilor ce intră în componența bilanțului termic al unui schimbător de căldură, precum şi procedura de
prelucrare şi intepretare a rezultatelor obţinute.
Scopul lucrării întocmirea bilanțului termic.

12.1 Noțiuni teoretice

Schimbătoarele de căldură sunt aparate în care se realizează schimbul de energie sub formă de căldură
între două sau mai multe fluide care au temperaturi diferite [87]. Fluidele purtătoare de căldură între care
se realizează transferul termic se numesc agenţi termici [88]. Fluidul mai cald, care cedează căldura și se
răcește se numește agent termic primar, iar fluidul mai rece, care preia căldura de la agentul primar și se
încălzește, se numește agent termic secundar [89].
Schimbătoarele de căldură sunt integrate în diferite instalaţii şi trebuie să îndeplinescă o serie de
condiţii: să asigure un schimb intens de căldură între agenţii termici; să respecte regimul termic impus; să
aibă pierderi de presiune cât mai mici; să fie simple şi compacte din punct de vedere constructiv;
randamentul transferului de căldură să fie cât mai mare; să asigure fiabilitate în exploatare [90], [91].
Curgerea fluidelor în
schimbătoarele de căldură poate fi în:
echicurent sau în contracurent. Curgerea
în echicurent apare în cazul circulației
agenților termici, paralel și în același sens,
pe lângă suprafața de transfer de căldură.
Acest tip de curgere realizează cea mai
mică diferență medie logaritmică de
temperatură, însă asigură cea mai bună
răcire a peretelui în zona de intrare a Fig. 12.1 Variatia temperaturii în lungul suprafeței de curgere,
agentului termic primar. pentru curgerea în echicurent

Curgerea în contracurent presupune circulația celor doi agenți termici pe lângă suprafața de schimb
de căldură paralel și în sensuri contrarii. Curgerea în contracurent asigură cea mai mare diferență medie
logaritmică de temperatură între agenții termici, însă temperatura peretelui la intrarea agentului termic
primar este maximă.

Fig. 12.2 Variatia temperaturii în lungul suprafeței de curgere, pentru curgerea în contracurent
Din examinarea diagramelor (Fig. 12.1 și Fig. 12.2) rezultă că pentru curgerea în echicurent a
agenților termici, temperatura finală (t22) a agentului termic secundar este întotdeauna mai mică decât
temperatura finală (t12) a agentului termic primar. Pentru curgerea în contracurent, ea poate fi mai mare şi
căldura conţinută de agentul termic primar se poate folosi mai eficient, deoarece, la curgerea în echicurent,
limita de utilizare a căldurii agentului termic primar se determină cu ajutorul valorii t 22, iar la cea în
contracurent de t21. Pentru o utilizare optimă a căldurii se recomandă curgerea în contracurent, deoarece, în
contracurent, rezultă o diferenţă medie logaritmică de temperatură mai mare faţă de echicurent, ceea ce
permite utilizarea unei suprafeţe mai mici de transfer termic, pentru aceeaşi cantitate de căldură.

1
 Angela Pleșa, Lavinia SOCACIU, Oana GIURGIU
Schimbătoarele de căldură tubulare cu manta sunt cele mai răspândite și cele mai reprezentative
aparate de transfer de căldură, fiind utilizate atunci când sunt necesare suprafețe de transfer termic relativ
mari. Schimbătoare de căldură tubulare cu manta sunt compuse din subansambluri şi elemente
asemănătoare din punct de vedere constructiv: fasciculul tubular, capace, flanşe, manta, racorduri etc.
Schimbătoarele tubulare cu manta pot fi de tip:
 vapori - lichid, atunci când agentul termic primar intră în schimbător sub formă de vapori și iese
sub formă de condens, iar agentul termic secundar este în stare lichidă;
 lichid - lichid (de tip Boiler), atunci cînd și agentul termic primar și agentul termic secundar se
află în stare lichidă.

12.2 Elementele bilanțului termic

Se consideră un schimbător de căldură (Fig. 12.3) care

funcționează în regim staționar, în care cei doi agenți nu își
modifică starea de agregare (cazul cel mai general).
Mărimile caracteristice ale agentului termic primar se
notează cu indice 1, iar cele ale agentului termic secundar
cu indice 2. Temperatura agentului termic primar la intrarea
în schimbătorul de căldură se notează cu t11; temperatura
agentului termic primar la ieșirea din schimbătorul de
căldură se notează cu t12; temperatura agentului termic
secundar la intrarea în schimbătorul de căldură se notează Fig. 12.3 Elemente utilizate în exprimarea
cu t21; temperatura agentului termic secundar la ieșirea din ecuației de bilanț a unui schimbător de căldură
schimbătorul de căldură se notează cu t22 [93].
Ecuația de bilanț termic pentru schimbătorul de căldură este de forma:
 Q
Q  Q  kW (12.1)
1 2 pma

 kW - fluxul de căldură cedat de agentul termic primar; Q

unde: Q  kW - fluxul de căldură primit de
1 2
 kW - fluxul de căldură pierdut în mediul ambiant prin convecția și radiația
agentul termic secundar; Q pma

termică a suprafeței exterioare a aparatului.

Pentru determinarea fluxurilor de căldură ale agenților termici, se consideră că în schimbătorul de
căldură cei doi agenți termici vehiculați prin aparat nu își modifică starea de agregare, aceștia fiind sub
formă lichidă.
Fluxul de căldură cedat de agentul termic primar:
 m
Q 1
  c  (t  t ) kW
1 p1 11 12
(12.2)
în care: 𝑚̇  [𝑘𝑔/𝑠] este debitul masic de agent termic primar,𝑐  - [kJ/kg·K] căldura specifică la presiune
constantă a agentului termic secundar.
Fluxul de căldură primit de agentul termic secundar:
 m
Q  2  c p 2  ( t 22  t 21 ) [ kW ] (12.3)
2

 2 kg / s este debitul masic de agent termic secundar, c p 2 - [kJ/kg·K] căldura specifică la presiune
în care: m
constantă a agentului termic secundar.
În cadrul acestei lucrări de laborator se consideră că, căldura specifică la presiune constantă a
agentului termic primar și cel secundar este c p1  c p 2  4,1863 kJ / kg  K .
Randamentul termic al schimbătorului de căldură este:

Q (12.4)
t   2  100 % 
Q 1

Prin efectuarea unui bilanț termic real al unui schimbător de căldură se urmărește determinarea
randamentului termic al acestuia. În cazul în care acesta nu este corespunzător, se impune luarea unor

2
 Termotehnică – Sinteza lucrări de laborator
măsuri de îmbunătățire.
Fluxul de căldură pierdut în mediul ambiant prin convecția și radiația termică a suprafeței exterioare
a aparatului se determină cu relația:
   (12.5)
Q pma  Q 1  Q 2 [ kW ]

Coeficientul de transfer termic de suprafață, în cazul convecției libere se determină cu relația:

∙

𝛼 = 1,1628 ∙ {2,8 ∙ (𝑡 −𝑡 ) +
4,6
∙
𝑡 ℎ + 273,15
−
𝑡 + 273,15 𝑊 (12.6)
ℎ
𝑡 ℎ −𝑡 100 100 𝑚 ⋅𝐾
în care: tmsch [°C] este temperatura medie pe suprafața schimbătorului; tamb [°C] – temperatura mediului
ambiant; Acazan - aria suprafeței de schimb de căldură între cazan și mediul ambiant.
Fluxul de căldură pierdut pe suprafata exterioară de schimb de căldură prin convecție și radiație :
𝑄̇   = 𝛼∙𝐴 ∙ (𝑡𝑚𝑠𝑐ℎ − 𝑡𝑎𝑚𝑏 )/1000 [𝑘𝑊] (12.7)
Fluxul de căldură pierdut pe suprafata exterioară a conductelor prin convecție și radiație :
𝑄̇ − 𝑄̇   = 𝑄̇ [𝑘𝑊] (12.8)

Fluxul de căldură Q2 poate fi determinat și folosind ecuația transferului de căldură în aparat:
med kW 
Q  k  A  t (12.9)
2 sc

unde: k [kW/m2·K] este coeficientul global de transmitere a căldurii de la agentul termic primar la agentul
termic secundar prin pereții despărțitori respectivi; Asc [m2] - aria suprafeței de transfer de căldură a
aparatului; tmed [oC ] - diferența medie logaritmică de temperatură dintre cei doi agenți termici.
Diferența medie logaritmică de temperatură în lungul suprafeței de schimb de căldură:
t max  t min (12.10)
t med  [C]
lnt max t min 
unde Δtmax și Δtmin [°C] sunt diferențele de temperatură maximă și minimă între agenții termici la intrarea
respectiv ieșirea din aparat.
Particularizând relația 12.10 pentru curgerea în contracurent (Fig. 12.2), ecuația diferenței medie
logaritmice de temperatură devine:
( t11  t 22 )  ( t12  t 21 ) (12.11)
t cc
med 
t t
C
ln 11 22
t12  t 21
De fapt o verificare corectă a unui schimbător de căldură se face prin determinarea cât mai precisă a
coeficientului global de schimb de căldură:
 (12.12)
k
Q 2
A sc  t med

kW / m 2  K 
2
unde: Asc [m ] este aria suprafeței de schimb de căldură a aparatului.

12.3 Descrierea instalației și desfășurarea lucrării

Instalația experimentală (Fig. 12.4) se compune din: conducta de alimentare cu agent termic primar,
provenit de la o centrală termică, schimbătoare de căldură tubulare cu țevi în manta, schimbător de căldură
cu plăci și garnituri, schimbător de căldură cu plăci brazate, conducta de alimentare cu agent termic
secundar (apa rece de la rețeaua de alimentare a laboratorului).
Schimbătorul de căldură este proiectat și fabricat ca o unitate singulară cu părți nedemontabile.
Învelișul cilindric cuprinde un fascicul de tuburi compus din tuburi elicoidale dispuse circular.
Fiecare strat este așezat astfel încât curge în direcție opusă celor din jur, într-o modalitate încrucișată.
Fascicolul de țevi are partea de jos perforate, sudată lângă îmbinări. Ambele capete ale învelișului cilindric
sunt prinse în plăci fixe semisferice.
Schimbătorul de căldură are patru conexiuni dispuse simetric, câte două pe fiecare placă fixă
semisferică. O pereche de conexiuni oponente sunt legate la partea cu tuburi pe când cealaltă pereche este
legată de partea de înveliș.
Schimbătorul de căldură utilizat în cadrul lucrării de laborator (Fig. 12.5) are următoarele caracteristici:

3
Angela Pleșa, Lavinia SOCACIU, Oana GIURGIU

Fig. 12.4 Instalația experimentală pentru determinarea bilanțului termic al unui schimbător de căldură tubular în
manta

Fig. 12.5 Schimbător de căldură tubular în manta

4
 Termotehnică – Sinteza lucrări de laborator
 numărul de țevi (serpentine), n = 4;
 diametrul exterior al țevilor, de = 8 mm;
 diametrul interior al țevilor, di = 6 mm;
 lungimea țevilor, l = 19,6 m;
 diametrul interior al mantalei D = 99,6 mm;
 diametrul exterior al mantalei, De = 101,6 mm;
 lungimea totală a aparatului, L = 1510 mm.
Măsurătorile vor putea începe după ce s-a atins un regim termic stabil, temperatura agenților termici
la intrare și la ieșire rămânând constantă. Pe parcursul măsurătorilor se menține constant atât debitul de
agent termic primar, cât și debitul de agent termic secundar.
Debitele masice ale agenților termici se determină cu relațiile:
m V    kg / s (12.13)
1 1
   kg / s
2 V
m (12.14)
2
 și V
unde: V  [m3/s] sunt debitele volumice ale agenților termici; iar ρ – densitatea apei, ρ = 1000 kg/m 3.
1 2

Aria suprafeței exterioare a schimbătorului de căldură:

A ext    D e  L [ m 2 ] (12.15)
unde: De [m] este diametrul exterior al aparatului; L [m] - lungimea totală a schimbătorului de căldură.
Aria suprafeței de transfer de căldură a aparatului:
𝐴 = 𝜋 ⋅ 𝑑 ⋅ 𝑙 ⋅ 𝑛 [𝑚 ] (12.16)
unde: de [m] este diametrul exterior al țevilor; l [m] - lungimea totală a țevilor; n [-] - numărul de țevi ale
schimbătorului de căldură.
Viteza de curgere a agentului termic secundar în exteriorul țevilor (în lungul acestora), se determină
cu relația:
1,27 ⋅ 𝑚̇ (12.17)
𝑤 =  [𝑚/𝑠]
𝜌 ⋅ (𝐷 − 𝑛 ⋅ 𝑑 )
unde: 𝑚 ̇ [𝑘𝑔/𝑠] este debitul masic al agentului termic secundar; kg/m3 - densitatea medie a agentului
termic secundar la condițiile de lucru; n- numărul de țevi (corepunzătoare unei singure treceri); d e [m]-
diametrul exterior al țevilor; D [m] - diametrul interior al mantalei cilindrice a aparatului.
Viteza de curgere a agentului termic primar ce curge în interiorul țevilor se calculează cu relația:
1,27 ⋅ 𝑚̇ (12.18)
𝑤 =  [𝑚/𝑠]
𝜌 ⋅𝑛⋅𝑑
unde: 1,27- coeficientul derivat din 4/ 𝑚̇ [𝑘𝑔/𝑠] este debitul masic al agentului termic primar; kg/m3
- densitatea medie a agentului termic primar la condițiile de lucru; n [-] - numărul de țevi (corespunzătoare
unei singure treceri); di [m] - diametrul interior al țevilor [1]. Acestea sunt vitezele teoretice, care intră în
calculul pierderilor de presiune prin frecare și rezistențele locale ale aparatului, adică în calculul
gazodinamic. Creșterea vitezei agentului termic, conduce la îmbunătățirea condițiilor de schimb de căldură,
dar duce în același timp la mărirea pierderilor de presiune pe aparat, respectiv la o creștere a consumului
de energie pentru antrenarea pompelor, ventilatoarelor etc. Vitezele admise în mod curent sunt de 0,5 ÷ 3
m/s pentru lichide, 5 ÷ 25 m/s pentru gaze și 20 ÷ 40 m/s pentru abur. Se determină de asemenea temperatura
medie a suprafeței exterioare a schimbătorului de căldură (tmsc) și temperatura mediului ambiant (tamb)
acestea fiind necesare pentru calculul coeficientului de transfer termic de suprafață  cu relația (12.6).

12.4 Prelucrarea datelor şi rezultatele măsurătorilor

Rezultatele măsurătorilor se centralizează în tabelul 12.1. Mărimile obținute prin calcul se
centralizează în tabelul 12.2, iar în tabelul 12.3 se trec fluxurile de căldură ce compun bilanțul termic al
schimbătorului de căldură.

5
Angela Pleșa, Lavinia SOCACIU, Oana GIURGIU
Tabel 12.1 Valori măsurate
Nr. Mărimea Simbol U.M. Determinarea
1. Temperatura mediului ambiant tamb [°C]
2. Temperatura medie pe suprafața schimbătorului tmsc [°C]
Agentul termic primar
 [m3/h]
3. Debitul volumic de agent termic primar V 1
[m3/s]
4. Temperatura agentului termic primar la intrarea în schimbător t11 [°C]

5. Temperatura agentului termic primar la ieșirea din schimbător t12 [°C]

Agentul termic secundar

6. Debitul volumic de agent termic secundar 
V [m3/h]
2
[m3/s]
7. Temperatura agentului termic secundar la intrarea în t21 [°C]
schimbător
8. Temperatura agentului termic secundar la ieșirea din t22 [°C]
schimbător

Tabel 12.2 Mărimi calculate

Nr.
Mărimea Simbol U.M. Contracurent
crt.
1. Debitul masic al agentului primar - relația (12.13) m
1 [kg/s]
2. Debitul masic al agentului secundar - relația (12.14) m
2 [kg/s]
Fluxul de căldură cedat de agentul termic primar - relația 
3. (12.2)
Q 1 [kW]
Fluxul de căldură primit de agentul termic secundar - relația 
4.
(12.3)
Q 2 [kW]

5. Fluxul de căldură pierdut în mediul ambiant - relația (12.5) 

Q [kW]
pma

6. Coeficientul de transfer termic de suprafață - relația (12.6) α [W/m2·K]

Aria suprafeței exterioare schimbătorului de căldură -
7. Aext [m2]
relația (12.15)
Fluxul de căldură pierdut pe suprafata exterioară de schimb
8. 𝑄̇ ℎ [kW]
de căldură prin convecție și radiație - relația (12.7)
Fluxul de căldură pierdut pe suprafata exterioară a
9.
conductelor prin convecție și radiație - relația (12.8) 𝑄̇ [kW]
Diferența medie logaritmică de temperatură în lungul
10.  t cc
med [°C]
suprafeței de schimb de căldură - relațiile (12.11)
Aria suprafeței de transfer de căldură a aparatului - relația
11. (12.16)
Asc [m2]
12. Coeficient global de schimb de căldură - relația (12.12) k [kW/m2·K]
13. Viteza de curgere a agentului termic primar - relația (12.18) w1 [m/s]
Viteza de curgere a agentului termic secundar - relația
14. w2 [m/s]
(12.17)

6
 Termotehnică – Sinteza lucrări de laborator
Variatia temperaturii în lungul suprafeței de curgere, pentru curgerea în contracurent

Tabel 12.3 Bilanțul termic al schimbătorului de căldură

Nr. Fluxul de căldură Simbol U.M. Contracurent
1. Fluxul de căldură cedat de agentul termic primar - relația (12.2) 
Q [kW]
1

2. Fluxul de căldură primit de agentul termic secundar - relația (12.3) 

Q [kW]
2

3. Fluxul de căldură pierdut în mediul ambiant - relația (12.5) 

Q [kW]
pma

4. Randamentul termic - relația (12.4) ηt [%]