103

Aplicaţii de calcul tabelar

Generalităţi

O foaie de calcul se prezintă ca o soluţie informatică de manipulare şi analiză a datelor

organizate sub forma unui tabel.

O celulă dintr-o foaie de calcul poate conţine un şir de caractere, o valoare numerică sau
rezultatul unei expresii în care intervin valori din celule aparţinând foii curente sau conţinute în alte foi
de calcul. Utilizatorul aplicaţiei de calcul tabelar poate modifica valori din celulele foii de calcul pentru
a vedea efectul modificărilor, din acest motiv aceste aplicaţii fiind foarte des folosite pentru simularea
unor scenarii de evoluţie posibile.

Aplicaţiile moderne de calcul tabelar pot avea mai multe foi de calcul conţinând date şi/sau
reprezentări grafice ale acestora.

Aplicaţii actuale

Microsoft Excel

Excel este probabil cea mai utilizată aplicaţie de calcul tabelar. Versiunea prezentată în
continuare este Excel 2013.

Open Office Calc

 104

Aplicaţia Calc este o componentă a pachetului OpenOffice, dezvoltat ca alternativă la soluţia

Microsoft Office.

Google Spreadsheets

Google oferă un pachet de aplicaţii pentru birotică, una dintre ele fiind Spreadsheets,
destinată calculului tabelar. Specific acestei soluţii este faptul că nu necesită instalarea pe calculator,
ea funcţionând ca aplicaţie de tip cloud.

Utilizarea aplicaţiei necesită acces la un ansamblu mai extins de aplicaţii de tip cloud denumit
Google Drive. Acestea oferă soluţii pentru activităţi de birotică sau e-mail dar şi acces la un spaţiu de
stocare gratuit de 15 GB.

Intrarea în aplicaţie necesită deschiderea unui cont în gmail.com şi apoi conectarea la Google
Drive folosind acest cont.
 105

Funcţiile aplicaţiilor de calcul tabelar

Aplicaţiile de calcul tabelar permit realizarea unui ansamblu de funcţii, principalele fiind:

• Culegerea de date de diverse tipuri: şiruri de caractere, valori numerice, date

calendaristice etc. în foi de calcul. Ansamblul foilor de calcul păstrate în acelaşi fişier
formează un registru cu foi de calcul sau un registru de calcul.
 106

• Importul datelor din aplicaţii de baze de date în diferite formate, .csv (comma
separated values) în cele mai multe cazuri;

• Impunerea de reguli de calcul a valorilor din diverse celule sub forma unor formule.
Odată definită regula pentru o celulă, aceasta poate fi repetată pentru un şir de
celule. Formulele de calcul pot face referiri la celule din foaia de calcul, din altă foaie
de calcul sau chiar din alt registru cu foi de calcul;

• Rearanjarea datelor (sortarea, filtrarea) şi aplicarea unor funcţii de agregare a datelor

(SUM(), SUMIF(), COUNTIF() etc.);

• Reprezentarea grafică a datelor;

• Formatarea foilor de calcul, salvarea registrelor cu foi de calcul şi imprimarea

acestora;

• Publicarea rapoartelor în Internet.

Microsoft Excel

Generalităţi

Excel este o aplicaţie avansată de calcul tabelar. Practic aplicaţia afişează în fereastră o reţea
de celule care pot conţine diverse tipuri de informaţii: şiruri de caractere (texte), valori numerice, date
calendaristice etc.. Numărul de coloane şi de linii pe care sunt dispuse celulele este nedefinit.

Fiecare celulă are un nume (adresă) format prin alăturarea numelui coloanei (A, B, ...Z, AA,
AB, ...) şi a numărului liniei (1, 2, ...). Exemple: A3, AA998.

Dacă valorile numerice din unele celule pot fi calculate pe baza valorilor existente în alte
celule, aplicaţia permite introducerea relaţiilor de calcul corespunzătoare.
 107

Un fişier realizat de Excel conţine un număr de foi de calcul. La deschiderea aplicaţiei

interfaţa acesteia prezintă o foaie de calcul purtând numele implicit Sheet1. În practică acestei foi de
calcul i se adaugă şi altele, conţinând diverse informaţii, trecerea de la o foaie la alta realizându-se cu
ajutorul taburilor de selecţie afişate în partea de jos a ecranului. La un moment dat numai una dintre
foile de calcul poate fi activă.

Numele foilor de calcul şi ordinea dispunerii acestora pot fi modificate.

Ansamblul foilor de calcul poartă denumirea de Registru cu foi de calcul (Workbook) sau, mai
simplu, registru de calcul.

Exemplu de foaie de calcul:

 108

Operarea într-o foaie de calcul

În EXCEL cursorul mouse-ului poate avea 3 forme :

a. Cursorul în formă de săgeată permite deplasarea conţinutului unui ansamblu de celule

selectate anterior într-o altă poziţie (drag & drop).

b. Cursorul serveşte la selectarea unei celule sau a unui domeniu.

Cursorul (cruce neagră plină) este afişat atunci când cursorul mouse-ului este
plasat deasupra marcajului dispus în colţul din dreapta – jos al celulei selectate sau al unui domeniu
selectat. Modul de utilizare a acestui cursor va fi prezentat în cadrul p. 2.3.3.

Introducerea unei valori într-o celulă se realizează prin selectarea celulei (clic) urmată de
tastarea conţinutului şi apăsarea tastei Enter.

Corectarea conţinutului unei celule se realizează în doi paşi:

- se selectează celula,

- se editează conţinutul acesteia afişat de aplicaţie în bara pentru formule (Formula Bar).
 109

Notă: O altă metodă este selectarea celulei cu dublu-clic urmată de corectarea valorii direct
în celulă sau, după selectarea celulei, se apasă tasta F2 şi se poate apoi corecta valoarea direct în celulă.

Operaţii matematice elementare în Excel

a. Calcule cu valori cunoscute

Pentru a insera în Excel o relaţie matematică se va tasta ‘=’ urmat de expresia matematică de
evaluat. Dacă ulterior se va selecta celula care conţine formula de calcul, relaţia apare automat în bara
de formule şi poate fi eventual editată.

b. Calcule cu valori conţinute în celule

Operanzii sunt introduşi în celulele B2 şi B3, după care în B4 s-a tastat relaţia:

=B2+B3
 110

Pentru a introduce relaţia de calcul s-a tastat în ordine:

clic pe B4 = clic pe B2 + clic pe B3 Enter

Din exemplul dat rezultă că, pentru a introduce o formulă, se vor tasta doar simbolurile
operatorilor matemetici folosiţi, operanzii fiind indicaţi prin selectare cu mouse-ul.

c. Calcule în care intervin adrese de celule, valori numerice şi funcţii matematice

În exemplul dat, în relaţia conţinută în C4 adresele unor celule apar într-o expresie în care
apere şi un număr. Practic se poate scrie orice formulă, ca de exemplu:

d. Însumarea

Însumarea unor şiruri de valori apare frecvent în practică. Faţă de soluţia precedentă
(însumare celulă cu celulă), mai există două soluţii:

• HOME / Autosum - (Alt =)

Pentru folosirea acestui instrument se selectează o celulă goală din capătul unui şir de valori
sau un şir de celule împreună cu o celulă goală plasată în capătul şirului de valori şi se apasă

(sau prescutarea Alt =) :

 111

Şirul de celule care conţin valorile care trebuie însumate poate fi dispus orizontal, vertical sau
poate ocupa un domeniu:

Rezultat:

Butonul afişează în dreapta un simbol care semnifică faptul că pot fi accesate

şi alte opţiuni. Astfel în celula din capătul domeniului indicat se poate afişa media (se selectează
Average), valoarea maximă (se selectează Max), etc..
 112

Exemplu:

În cazul în care aceeaşi prelucrare trebuie realizată pentru o succesiune de coloane sau linii
adiacente, după calulul unei valori se va proceda astfel:

- se selectează celula în care se inserează valoarea calculată,

- se deplasează folosind cursorul mouse-ului patratul plin din colţul din dreapta-jos al
celulei spre următoarea celulă în care se doreşte includerea unei valori calculate pe baza
aceleiaşi formule, cu butonul mouse-ului apăsat.

Exemplu:

• Funcţia SUM()

Dacă se selectează celula în care apare valoarea calculată după apăsarea butonului

se va vedea în bara de formule o expresie de forma:

=SUM(D2:D6)
 113

Apăsarea butonului realizează de fapt crearea automată a unei formule în

care se foloseşte funcţia de însumare SUM().

Funcţia SUM() calculează suma valorilor indicate ca argument. Acestea pot fi valori succesive,
caz în care se indică un domeniu (prima celulă ‘:’ şi ultima celulă), pot fi celule izolate, caz în care se
precizează celulele, sau orice combinaţie între cele două. Între elementele indicate (domenii sau valori
separate) se pune virgulă. Exemplu:

=SUM(D2:D6,F2:F6,H4,H7)

• Funcţiile de agregare SUMIF() şi COUNTIF()

Excel permite extragerea unor informaţii dintr-o foaie de calcul. Acest lucru se realizează
prin funcţii ca SUMIF() sau COUNTIF().

SUMIF() permite realizarea unor sume parţiale. Selectarea celulelor care vor fi însumate se
defineşte printr-o condiţie. Exemplu de utilizare:

La scrierea funcţiei, primul interval, B3:B10, este folosit la evaluarea condiţiei. Al doilea
agument este o valoare constantă (şirul de caractere “Stilou”) şi în acest caz aplicaţia va însuma din
domeniul dat ca al treilea argument (C3:C10) doar valorile pentru care în domeniul B3:B10 celulele
conţin şirul de caractere “Stilou”.

În continuare se prezintă un exemplu în care condiţia este o relaţie matematică iar al doilea
domeniu lipseşte, funcţia având doar două argumente.
 114

Ultimul exemplu prezentat este cel în care funcţia este folosită cu trei argumente şi condiţia
este tot o comparaţie, ca în exemplul precedent.

COUNTIF() permite numărarea celulelor care conţin valori care respectă o anumită condiţie.
Exemplu:
 115

Alte exemple:

Observaţii:

1. COUNTIF() nu permite ca prim argument un ansamblu format din mai multe serii de date.
în astfel de ocazii se vor însuma valorile obţinute din mai multe apeluri. Exemplu

2. Pentru a referi o celulă în condiţie, aceasta va fi precedată de un caracter ‘&’

(ampersand):