Prin 

precizie de prelucrare (mecanică) (în engleză accuracy of machining,

în franceză précision d'usinage) se înțelege gradul de corespondență a piesei prelucrate cu
modelul ei ideal (teoretic) din desenul de execuție, sub aspect dimensional, geometric și al
poziției reciproce a diferitelor elemente geometrice ale piesei reale executate.

Așa cum se menționează în definiție, noțiunea de precizie de prelucrare include trei aspecte/trei
parametri ai preciziei:

 precizia dimensională;
 precizia formei geometrice, care se identifică prin precizia formei geometrice
a suprafeței reale sau a profilului obținut prin secționarea (imaginară) a suprafeței
piesei;
 precizia poziției reciproce a diferitelor elemente geometrice ale piesei executate
(suprafețe, axe, plane de simetrie etc.).

La structurarea operațiilor tehnologice de finisare (finale), proiectantul de tehnologie trebuie să

urmărească în primul rând obținerea preciziei necesare a dimensiunilor și a preciziei de poziție
reciprocă a suprafețelor pieselor

În terminologia engleză, prin accuracy (trad.: exactitate) se înțelege gradul de apropiere a valorii

estimate sau calculate, față de valoarea reală (adevărată), obținută la piesa prelucrată. O definiție
similară este dată de Enciclopedia Britanică: Accuracy este gradul de concordanță între rezultatul
experimental și valoarea adevărată. Termenul precision din limba engleză descrie mărimea
erorilor întâmplătoare, fiind o măsură a variabilității statistice. Enciclopedia Britanică
consemnează: Precision este gradul de concordanță într-o serie de măsurători ale aceleiași
cantități; este o măsură a reproductibilității rezultatelor, mai degrabă decât a corectitudinii lor.
Semnificațiile diferite ale termenilor exactitate și precizie sunt prezentate și în articolul Accuracy
and precision. Precizia de prelucrare este exprimată uzual în termenii erorilor de prelucrare. Se
obișnuiește să se considere abaterile de formă geometrică, abaterile de poziție și ondulațiile
suprafețelor ca făcând parte din macrogeometria piesei, iar rugozitatea suprafețelor ca
reprezentând microgeometria pieselor.

Unele surse au introdus și noțiunea de precizie economică de prelucrare care reprezintă precizia

obținută cu un cost minim al prelucrării, în condiții normale de producție. Prin condiții normale
de producție se înțeleg: mașini-unelte în stare bună de funcționare, folosirea de scule și
dispozitive de calitate corespunzătoare, consumul de timp pentru prelucrare să nu depășească
consumul de timp de la alte procedee convenabile pentru prelucrarea aceleiași suprafețe,
calificarea operatorului să fie corespunzătoare cu complexitatea prelucrării (să nu fie super-
înaltă). Deoarece sintagma "condiții normale de producție" este dificil de definit, aceste condiții
fiind variabile de la o unitate de producție la alta, precizia economică de prelucrare are un
caracter relativ. Conceptul de precizie economică de prelucrare nu are o definiție științifică
riguroasă. Dacă o anumită suprafață poate fi prelucrată , cu precizia prescrisă, printr-un procedeu
unic de prelucrare, noțiunea de precizie economică nu este aplicabilă. Condițiile de aplicare a
unui procedeu de prelucrare pot modifica nivelul preciziei economice corespunzătoare acestuia.
Astfel, în cazul pieselor mari, executate în serii mici, preciziile economice de prelucrare cresc.
De exemplu, este rațional ca suprafețele de revoluție ale unui arbore greu, cu toleranța
diametrului în treapta 6 de precizie să fie finisate totuși prin strunjire.

Tabele cu valori orientative pentru precizia economică a dimensiunilor, realizată prin diferite
procedee de prelucrare mecanică sunt date în lucrarea, fiind alcătuite pe baza sistematizării
datelor din producție. Astfel de tabele de precizii economice se pot folosi la alegerea procedeelor
de prelucrare la elaborarea proceselor tehnologice.

Există o distincție între toleranțe funcționale și toleranțe tehnologice. Toleranțele funcționale

(numite și toleranțe specificate - după terminologia engleză) sunt prescrise de proiectant pe
desenul de execuție în raport cu specificațiile funcționale ale pieselor și cu economicitatea
execuției acestora, avându-se în vedere și asigurarea bunei funcționări a piesei pentru un anumit
timp de exploatare, dar totodată ținând seama de datele experimentale și teoretice asupra
exploatării mașinilor de tip similar. Se au în vedere și consumurile pentru exploatarea pieselor,
dacă acestea depind de precizia de prelucrare a acestora. Acestea definesc precizia prescrisă (sau
funcțională), pe când proiectantul-tehnolog prevede în documentația tehnologică (de exemplu,
plane de operații) toleranțe tehnologice adică toleranțe de execuție, impuse valorilor intermediare
ale parametrilor preciziei (dimensiuni, formă geometrică etc.), care trebuie să fie obținute după
efectuarea operațiilor (fazelor) succesive de prelucrare ale procesului tehnologic. Valorile
toleranțelor tehnologice prevăzute în documentația tehnologică se micșorează treptat, de la prima
operație tehnologică de prelucrare a semifabricatului până la operația finală a procesului de
prelucrare mecanică. Mărimea câmpurilor de toleranță prescrise pentru dimensiuni se alege în
funcție de precizia necesară funcționării pieselor finite.

Prin eroare de prelucrare se înțelege abaterea valorii obținute prin prelucrare a unui parametru
dimensional, geometric sau de poziție reciprocă, față de valoarea nominală a acestuia prescrisă în
desenul de execuție. Precizia de prelucrare este evaluată, uzual, după mărimea erorilor de
prelucrare: cu cât erorile de prelucrare sunt mai mici, cu atât , cu atât precizia efectivă a piesei
reale executate este mai mare.

Eroarea absolută ΔX asociată unui parametru al preciziei (dimensiune, formă geometrică,

poziție) reprezintă diferența algebrică dintre valoarea efectivă (identificată prin măsurare) XE și
valoarea nominală XN a parametrului:

ΔX = XE - XN

În cazul unei poziții asimetrice a câmpului de toleranță față de valoarea nominală a dimensiunii,
în locul valorii nominale a parametrului se consideră valoarea medie a acestuia.

Se numește eroare relativă raportul dintre eroarea absolută și valoarea nominală a parametrului

considerat:

Δrel = ΔX/XN

Precizia Pr este caracterizată cantitativ prin valoarea inversă a modulului erorii relative, adică:

Pr = |ΔX/XN|-1

La prelucrarea loturilor de piese, precizia este caracterizată de mărimea câmpului de împrăștiere

a parametrului considerat și de coordonata mijlocului câmpului de împrăștiere față de valoarea
nominală (prescrisă). Cu cât este mai mic câmpul de împrăștiere și mai mică coordonata
mijlocului câmpului față de valoarea nominală , cu atât precizia este mai ridicată.

Eroarea totală de prelucrare prin care se apreciază precizia de prelucrare mecanică este rezultatul
influențelor exercitate de o serie de factori tehnologici independenți, ce acționează în cursul
desfășurării procesului de prelucrare. Acești factori tehnologici de influență ( sau cauze care
generează erori) contribuie la apariția unor erori elementare (sau primare). La prelucrarea
mecanică apar următoarele erori primare principale:

 eroarea de instalare (sau de prindere-poziționare) a piesei de prelucrat în dispozitivul de

lucru;

 eroarea datorată variațiilor deformațiilor elastice ale elementelor sistemului tehnologic

sub influența sarcinilor variabile (forțe de așchiere, forțe de inerție etc.), care acționează
în sistemul mașină-unealtă-sculă-dispozitiv-piesă (MUSDP) cu rigiditate variabilă;

 eroarea de reglare la dimensiune a sistemului tehnologic;

 eroarea datorată uzurii dimensionale a sculei așchietoare;

 eroarea sistemului tehnologic produsă de erorile geometrice ale mașinilor-unelte;

 erori de prelucrare datorită încălzirii elementelor sistemului tehnologic produse la

așchiere, prin frecarea elementelor mobile ale sistemului tehnologic, prin variația
temperaturii în secția (atelierul) de prelucrări mecanice.

Această diferențiere a erorilor primare este convențională și este justificată, în principal, prin
ușurința calculului acestora.

Asupra erorii totale de prelucrare pot influența și tensiunile interne remanente din materialul
piesei, provenite de la prelucrările precedente sau tensiuni proprii operației tehnologice (operației
de producție) actuale.

Cauzele care generează erori de prelucrare sunt analizate pe larg în lucrarea elaborată de Gh.
Tîrpe (1972) și în Manualul inginerului mecanic (op. cit., pp. 66-86).

Calcularea erorii totale de prelucrare este dificilă, deoarece nu există o cantitate suficientă de
date asupra erorilor elementare de prelucrare, iar pe de altă parte lipsesc metode speciale de
calcul al preciziei procesului tehnologic.

În funcție de modul de variație în timpul desfășurării procesului de așchiere, erorile

primare/elementare se împart în trei categorii:
  erori sistematice constante;

 erori sistematice variabile;

 erori aleatoare (întâmplătoare).

Erorile sistematice constante au valori constante ca mărime și ca semn algebric (sens de

acționare) și se exprimă printr-o lege de forma:

Δ=K

în care K este o constantă reală.

Datorită valorilor lor constante, influența acestor erori asupra preciziei de prelucrare se manifestă
identic asupra tuturor pieselor din lotul supus prelucrării. Erorile sistematice conduc la variația
rezultatelor față de valoarea corectă (nominală), în mod predictibil și pot fi deseori identificate și
diminuate prin măsuri tehnologice corespunzătoare.

Erorile sistematice variabile sunt erori ale căror valori se modifică în timp după o anumită lege la
trecerea de la o piesă de prelucrat la cea următoare; aceste erori pot fi exprimate sub forma:

Δ = φ(z)

în care φ(z) este o funcție de variabila reală z.

Erorile sistematice variabile pot influența asupra preciziei în mod continuu sau periodic. Un
exemplu de erori sistematice cu influență continuă este eroarea produsă de uzura dimensională a
sculei așchietoare. Alternativ, o eroare care influențează periodic este eroarea produsă de
încălzirea (deformațiile termice) ale mașinii-unelte în perioada de început al funcționării, până la
atingerea echilibrului termic.

Erorile aleatoare (întâmplătoare) au valori diferite la diferitele piese din lotul prelucrat și apar
sub acțiunea unui număr mare de factori tehnologici independenți a căror influență nu poate fi
identificată și înlăturată. Ca urmare a apariției erorilor întâmplătoare se
produce împrăștierea dimensiunilor pieselor prelucrate în aceleași condiții, între limitele
unui câmp de împrăștiere (în engleză: range).
Erorile sistematice constante produc deplasarea curbei de repartiție normală pe axa absciselor, cu
valoarea erorii sistematice, fără a schimba forma curbei. Erorile sistematice variabile au ca efect
deformarea curbei de repartiție a dimensiunilor, față de forma curbei repartiției normale.

Studiul global al erorilor aleatoare se efectuează utilizând metodele statisticii matematice, prin
care se pot stabili limitele de variație ale acestor erori. Prin aceste metode se determină legile de
distribuție (repartiție) ale erorilor aleatoare și parametrii statistici utili în studiul preciziei de
prelucrare. Dimensiunea efectivă a fiecărei piese ( identificată prin măsurare), rezultată la
prelucrarea lotului de piese este o mărime aleatoare de tip continuu, deoarece poate avea orice
valoare între limitele specificate ale intervalului de dimensiuni.

Bibliografie

1. Al. Epureanu ș. a. Tehnologia construcției de mașini, București, Editura Didactică și

Pedagogică, 1983, pp. 22-23
2. Octavian Pruteanu ș.a. Tehnologia fabricării mașinilor. Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1981, p. 42
3. Constantin Picoș ș. a. Proiectarea tehnologiilor de prelucrare mecanică prin așchiere.
Manual de proiectare. Volumul 1. Editura UNIVERSITAS, Chișinău, 1992, Cap. Precizia
prelucrării mecanice, p. 11, ISBN 5-362-00970-2
4.  Ion Lăzărescu, Cosmina-Elena Ștețiu. Toleranțe. Ajustaje. calcululcu toleranțe. Calibre.
Editura Tehnică, București, 1984. p. 22
5. Al. Rădulescu (coordonator), A. Vlase, C. Neagu, Bazele tehnologiei mașinilor-unelte,
Editura didactică și pedagogică, București, 1982, p. 64
6. Korsakov, V. S. Tochnost mehaniceskoi obrabotki (trad.:Precizia prelucrării mecanice).
Moscova, Mașgiz, 1961. [Există traducerea din limba rusă, intitulată Precizia prelucrării
mecanice, București, IDT, 1963]
7. Osnovî tehnologhii mașinostroenia (Bazele tehnologiei construcției de mașini). Sub redacția
prof. dr. în științe tehnice V. S. Korsakov. Ed. a 3-a, completată și modificată. Moscova, Ed.
"Mașinostroenie", 1977, p. 409
8. Manualul inginerului mecanic. Tehnologia construcțiilor de mașini.Coordonator prof. dr.
doc. A. Nanu. Editura Tehnică, București, 1972. Cap.2. Precizia de prelucrare a pieselor în
construcția de mașini. p. 31
9. Sborka izdelii mașinostroenia. (Asamblarea produselor construcției de mașini). Tom 1. Sub
redacția V. S. Korsakov și V. K. Zameatin. Moscova, Ed. "Mașinostroenie" , 1983, p. 12
10. Gh. Tîrpe, Precizia prelucrării prin așchiere. Editura tehnică, București, 1972, cap. 3, pp.
36-118
11. A. A. Matalin, Tehnologhia mașinostroenia (Tehnologia construcției de mașini), Leningrad,
„Mașinostroenie”, 1985, p. 31