Pagina

Argument 1
Capitolul I I.1 Aparate de măsură 2
Noţiuni de metrologie I.2 Mijloace şi metode de măsurare 6
I.3 Dispozitive electrice indicatoare 7
Capitolul II II.1 Măsurarea tensiunii curentului electric 11
Procedee de extindere a domeniului II.2 Extinderea domeniului de măsurare la 19
de măsurare la voltmetre voltmetre
Capitolul III III.1 Norme de protecţia muncii 23
N.T.S.M. şi P.S.I. în măsurări III.2 Paza şi stingerea incendiilor 24
electrice
Bibliografie 25
CUPRINS

ARGUMENT
 Un instrument de măsură este echipat cu un element rezistiv traversat de curent care
dacă este transformat corect, permite colectarea informaţiilor dorite ( intensitate , tensiune,
rezistenţă ).
Un instrument de măsură cu citire analogică transformă curentul care trece prin el într-
o deviaţie mecanică a acului indicator pe un cadran gradat.
Voltmetrul măsoară o tensiune la bornele sale folosind curentul care îl traversează
pentru a devia acul indicator.
Rezistenţa acestui instrument este numită rezistenţă internă, iar curentul ce produce
deviaţia maximă a acului indicator se numeşte curent de deviaţie maximă. Rezistenţa şi
curentul au valori foarte mici iar tensiunea necesară pentru a se obţine deviaţia maximă este
foarte scăzută faţă de tensiunea de măsurat. Pentru a măsura tensiuni mai mari se montează
rezistenţe in serie cu aparatul. Aceste rezistenţe definesc treptele de funcţionare ale
voltmetrului. Rezistenţa internă a voltmetrului este foarte mare în mod normal egală cu sute
de kiloohmi. Deoarece măsoară o tensiune la bornele sale, voltmetrul trebuie introdus în
paralel cu porţiunea de circuit pe care o măsoară.
Ampermetrul măsoară curentul care trece prin el şi funcţionează dupa acelaşi
principiu ca şi voltmetrul. Are un curent de derivaţie maximă foarte mic în comparaţie cu cel
de măsurat. Pentru a măsura curenţi mari se montează rezistenţe (şunturi) în paralel cu acesta.
La fel ca şi în cazul voltmetrelor, aceste rezistenţe definesc treptele de funcţionare ale
ampermetrelor. Ampermetrul are de obicei , o rezistenţă internă foarte mică (câţiva ohmi).
Deoarece măsoară un curent care trece prin el , ampermetrul trebuie montat în serie în circuit.
Am ales această temă deoarece în practica se întâlnesc deseori cazuri în care este
nevoie de extinderea domeniului de măsurare a ampermetrului.
Pentru întocmirea acestui proiect am parcurs următoarele module :
 Utilizarea maşinilor şi aparatelor electrice
 Tehnici de măsurare în domeniu
Competenţe vizate :
 Caracterizează sistemele de reglare automată
 Explică structura instalaţiilor / sistemelor de măsurare
 Execută operaţii pregătitoare pentru utilizarea tehnicilor de măsurare
 Utilizează tehnici de măsurare pentru determinarea / monitorizarea mărimilor tehnice
specifice proceselor industriale.

1
 Capitolul I Noţiuni de metrologie

I.1 Aparate de măsură

I.1.1 Generalităţi
Tehnica de măsurare, cu ajutorul căreia se efectuează orice proces de măsurare,
conţine pe lângă metoda de măsurare si o a doua componentă: mijlocul de măsurare – ca
element “fizic” cu ajutorul căruia se aplica o metodă de măsurare în scopul realizării
experimentului ce conduce la determinarea valorii măsurandului analizat.
Mijlocul de măsurare, pe care – indiferent de complexitatea lui – îl vom denumi si
operatorul care execută măsurarea, figura 1, a. Ca urmare, sub forma sa cea mai simplă, un
aparat de măsurat poate fi considerat ca un diport căruia la intrare i se aplică un semnal X (v.
fig. 1, b) prelevat de la obiectul analizat şi care reprezintă măsurandul, iar la ieşire furnizează
un semnal Y (un răspuns) sub o formă ce poate fi percepută de operator ca rezultat al
măsurării.

Fig. 1. Schema aparatului de măsurat

În general, sau mai bine zis în cazurile reale, răspunsul Y nu depinde numai de
mărimea de intrare (semnalul X ), aşa cum arată, ci si de alte mărimi care influenţează
aparatul, fără a fi “utile” (adică supuse măsurării). Aceste mărimi “perturbatoare” sunt
denumite mărimi de influență; aşa sunt mărimile ce reprezintă influenţa mediului asupra
aparatului de măsurat (ca: temperatura, presiunea, umiditatea, vibratiile s.a.), mărimi
perturbatoare electromagnetice (determinate de: câmpurile electrice, câmpurile magnetice,
undele electromagnetice, semnalele transmise prin reţeaua comună de alimentare cu energie
electrică etc.). În afara mărimilor de influență, răspunsul (mărimea de ieşire a aparatului) mai
depinde si de comenzile care au fost date aparatului de măsurat, prin elementele de comanda
cu care marea majoritate a aparatelor sunt dotate.
De aceea, o reprezentare mai completă a aparatelor de măsurat este dată de schema din
figura 2.

2
 Fig. 2 Schema aparatului de măsurat

Mărimile de intrare ale aparatului de măsurat sunt caracterizate de: natura fizică a
mărimii (tensiuni electrice, curenţi electrici, rezistente etc.); intervalul de valori măsurabile
(valoarea minimă, valoarea maximă) variaţia în timp (mărimi constante, variabile periodic,
forma de undă etc.).
I.1.2 Aparate de măsurat electrice
Studiul aparatelor de măsură este deosebit de important, deoarece în zilele noastre se
poate măsura pe cale electrică aproape orice mărime electrică sau neelectrică. Pentru a putea
efectua o măsurătoare se stabileşte o metodă de măsurare şi se utilizează un mijloc de
măsurare, adică un aparat de măsurat.
Aparatele de măsură pot fi clasificate, având în vedere următoarele criterii:
a. modul de afişare al rezultatului măsurării:
 aparate analogice - furnizează valoarea mărimii măsurate prin aprecierea
poziţiei unui ac indicator în raport cu reperele unei scări gradate;
 aparate digitale (numerice) - furnizează valoarea mărimii măsurate sub forma
unui număr prezentat într-un afişaj.
b. principiul de funcţionare ( în cazul aparatelor analogice):
 aparate magnetoelectrice
 aparate electromagnetice(feromagnetice)
 aparate electrodinamice
 aparate cu inducţie
 aparate electrostatice
 aparate termice
 logometre.

3
 c. mărimea măsurată: galvanometre, ampermetre, voltmetre, wattmetre, frecvenţmetre,
contoare, ohmmetre, punţi.

APARATE DE MĂSURĂ ANALOGICE

Operaţia de măsurare cu un aparat de măsură analogic cuprinde următoarele etape:
 conversia mărimii de măsurat în tensiune electrică;
 prelucrarea analogică a semnalului electric;
 afişarea cu ajutorul acului indicator;

Fig. 3 Schema bloc a unui aparat de măsură analogic

Din punct de vedere constructiv, instrumentele de măsurare prezintă următoarele

componente:
 un dispozitiv de măsurare care funcţionează pe baza unui anumit principiu;
 un ac indicator solidar cu partea mobilă a dispozitivului de măsurare;
 un cadran cu o scară gradată liniar sau neliniar (logaritmic) în faţa căruia culisează
acul indicator;
 unul sau mai multe dispozitive pentru producerea cuplului antagonist;
 un corector pentru reglarea acului în dreptul reperului zero;
 un dispozitiv amortizor pentru amortizarea oscilaţiilor acului indicator;
 carcasa în care este cuprins aparatul;
 borne pentru conectarea aparatului în circuit.
Aparatele de măsură analogice sunt constituite dintr-o parte fixă şi o parte mobilă care se
poate roti în jurul unui ax. Echipajul mobil al aparatului este acţionat pe de o parte de un
cuplu de forţe, numit cuplu activ sau motor, care este funcţie de mărimea electrică de măsurat
şi pe de altă parte de un cuplu rezistent sau antagonist produs de obicei de un arc sub formă de
spirală.
Schema echipajului mobil este prezentată în figura 4.

4
 Fig. 4 Schema echipajului mobil al aparatului de măsură analogic

Acul indicator (1) confecţionat din ţeava de aluminiu se roteşte sub acţiunea cuplului
activ. Pentru aducerea în zero a acului indicator se foloseşte un dispozitiv format dintr-o furcă
(3) prinsă la un capăt al arcului spiral, care este deplasată de excentricul unui şurub (4)
acţionat din exteriorul aparatului. Contragreutăţile (5) elimină influenţa greutăţii proprii a
echipajului mobil asupra deviaţiei. Pentru citirea deviaţiei se utilizează un dispozitiv format
dintr-o scară gradată şi un ac indicator. Scara gradată are trasate repere principale, marcate cu
cifre şi diviziuni intermediare. Aceasta este prevăzută cu o oglindă pentru a evita eroarea cu
paralaxă (dacă citirea nu se face perpendicular pe aparat se citeşte greşit numărul de
diviziuni).
Partea fixă a aparatului conţine: ecrane, bobine, magneţi permanenţi.
Cele mai importante caracteristici ale aparatelor sunt: clasa de precizie, constanta
aparatului, rezistenţele interioare care stabilesc consumul propriu al aparatului.

APARATE DE MĂSURĂ DIGITALE

Principiul de funcţionare al unui aparat digital de măsurare constă în transformarea
mărimii de măsurat cu variaţie continuă în timp, în semnale digitale, prelucrarea specifică a
acestora şi afişarea sub o formă numerică.

Fig.5 Schema bloc a unui aparat de măsură digital

5
 Un semnal digital este un semnal cu 2 nivele, “0” şi “1”, informaţia fiind reprezentată
prin prezenţa unuia sau a altuia din cele 2 nivele. Convertorul analog digital transformă un
semnal analogic într-unul digital. Operaţia de prelucrare numerică cuprinde următoarele
etape:
 cuantificarea semnalului, care reprezintă operaţia de divizare a semnalului în “cuante”
(cantităţi egale, de o anumită valoare);
 codificarea, care reprezintă operaţia de asociere a unor valori numerice la cuantele
obţinute (codificarea binară operează cu nivelele “0” şi “1”, care corespund unor
niveluri de tensiune continue ( ex. 0V şi 5V);
 afişarea, care reprezintă operaţia de prezentare a rezultatului sub formă de cifre, cu
ajutorul indicatoarelor optoelectronice de tip LED sau LCD.
Dintre avantajele introduse de aparatele digitale, faţă de aparatele analogice amintim:
 eliminarea erorilor de citire;
 viteză mare de măsurare ( sute, mii de măsurări/secundă);
 posibilitatea de stocare a informaţiei în memoria unui calculator.

I.2 Mijloace şi metode de măsurare

Mijloacele de măsurare se clasifică în:
a) Măsura, care reprezintă un mijloc de măsurare ce materializează pe toată durata utilizării
sale una sau mai multe valori ale unei mărimi fizice. Măsurile pot fi cu valoare unică dacă
materializează o singură valoare (cală plan-paralelă, rezistor electric etc.) sau cu valori
multiple, dacă materializează mai multe valori (riglă gradată, rezistor electric în decade etc.).
b) Instrumentul de măsurat constituie cea mai simplă asociere de dispozitive şi elemente care
poate furniza în mod independent informaţii de măsurare (şubler, balanţă, ampermetru etc.).
c) Prin aparat de măsurat se înţelege un mijloc de măsurare realizat, în general, dintr-un
traductor primar, dispozitive intermediare şi un instrument de măsurat (aparat electric pentru
măsurat temperatura, voltmetru cu diode în clasă B etc.).
d) Sistemul de măsurare reprezintă un ansamblu complet de mijloace de măsurare şi
dispozitive anexă în scopul obţinerii unor informaţii de măsurare, reunite prin scheme şi
metode comune; poate fi asociat cu dispozitive de automatizare şi/sau tehnică de calcul.
După modul de prelucrare şi redare a informaţiei de măsurare, mijloacele de măsurare
pot fi: analogice, dacă semnalul de ieşire este o mărime fizică continuu variabilă sau
numerice, dacă semnalul de ieşire reprezintă valori discrete ale mărimii de intrare.

6
 Totalitatea procedeelor folosite pentru obţinerea informaţiei de măsurare formează
metoda de măsurare.
După modul în care se obţine rezultatul măsurării, există metode de măsurare directe –
dacă valoarea măsurandului rezultă nemijlocit din procesul de măsurare sau indirecte, dacă
valoarea măsurandului se obţine pe baza unei relaţii de calcul în care intervin valori provenite
din măsurările directe.
Metodele de măsurare directă permit evaluarea măsurandului prin comparaţie cu un
etalon, prin etalon înţelegându-se un mijloc de măsurare care serveste la definirea, realizarea,
reproducerea sau conservarea unităţii de măsură a unei mărimi în scopul transmiterii unităţii
de măsură altor mijloace de măsurare (trasabilitate). Această comparaţie se poate realiza
simultan (balanţă etc.) sau succesiv (ampermetru etc.).

I.3 Dispozitive electrice indicatoare

Dispozitivele indicatoare servesc la transformarea rezultatului măsurării într-o formă
accesibilă simţurilor, de obicei, vizuală.
I.3.1 Dispozitive indicatoare electromecanice
Dispozitivele indicatoare electromecanice au în compunerea lor un echipaj mobil care
se poate deplasa (roti) de-a lungul unei scări gradate, ca urmare a acţiunii unor forţe sau
momente de natură electrică şi/sau mecanică.
I.3.2 Dispozitive magnetoelectrice
Dispozitivele magnetoelectrice pot fi realizate în două variante:
a) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă;
b) dispozitiv magnetoelectric cu magnet mobil.
Schema de principiu a unui dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă este prezentată în
figura 6.

Fig. 6 Schema de principiu a unui dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă

7
 Dispozitivele magnetoelectrice sunt foarte sensibile, putând măsura curenţi de ordinul
nA şi au consumuri reduse de ordinul mW. Dispozitivele magnetoelectrice cu bobină mobilă
sunt puţin rezistente la suprasarcini.
Dispozitivele magnetoelectrice cu magnet mobil sunt însă, desebit de rezistente la
suprasarcini şi la şocuri, motiv pentru care se folosesc la construcţia aparatelor de bord. Dintre
dezavantajele prezentate de aceste dispozitive pot fi citate: sensibilitatea la influenţa
câmpurilor magnetice exterioare (care poate fi diminuată prin ecranare) şi unghiul de
deschidere mic al scării gradate (circa 60°). Prin construcţii speciale, unghiul de deschidere
poate fi mărit la 240° sau chiar mai mult.
Dacă cuplul antagonist este produs de o altă bobină mobilă 2, prinsă solidar de bobina
1, se obţine un logometru (aparat care măsoară raportul a două mărimi de acelaşi fel),
magnetoelectric cu bobine mobile (figura 7). La echilibru, cuplurile care acţionează asupra
celor două bobine sunt egale.

Fig.7 Logometru magnetoelectric

Logometrele se folosesc la măsurarea electrică a mărimilor neelectrice împreună cu

traductoare rezistive, ele prezentând avantajul că valoarea indicaţiei este independentă de
tensiunea de alimentare a schemei de măsurare.
I.3.3 Dispozitive indicatoare electro-optice
Dispozitivele indicatoare electro-optice convertesc informaţia electrică într-o
informaţie de natură luminoasă. În cadrul acestor dispozitive, o importanţă deosebită o
prezintă dispozitivele de afişare alfa-numerice, dezvoltarea acestora fiind impusă de
extinderea măsurărilor numerice. Există o gamă largă de dispozitive de afişare, însă pentru
aparatele de măsurat prezintă importanţă numai unele tipuri, care vor fi prezentate în
continuare.
După modul de realizare a cifrelor sau a altor caractere se disting:

8
a) dispozitive fără sintetizarea caracterelor;
b) dispozitive cu sintetizarea caracterelor, care pot fi cu segmente sau cu matrici.
Dispozitivele cu sintetizarea caracterelor cu segmente pot fi cu: 7, 9, 14 sau 16
segmente (figura 8). Dispozitivele cu sintetizarea caracterelor cu matrici conţin matrici cu:
3x5 puncte, 4x7 puncte sau 5x7 puncte (figura 9). Prin iluminarea diferenţiată a segmentelor
sau punctelor din matrici pot fi sintetizate diferite caractere alfa-numerice.

Fig. 8 Sintetizarea caracterelor cu segmente Fig. 9 Sintetizarea caracterelor cu matrici

Cerinţele impuse dispozitivelor de afişare alfa-numerice sunt:

a) - preţul de cost/digit mic;
b) - compatibilitate cu circuitele logice;
c) - putere consumată mică;
d) - tensiuni mici de alimentare;
e) - citirea la întuneric şi/sau în condiţii de iluminare;
f) - distanţă şi unghi de observare mari;
g) - durată mare de viaţă.
Principalele tipuri de dispozitive de afişare alfa-numerice sunt:
1. Afişajele cu diode electroluminiscente (LED). Diodele electro-luminiscente sunt
realizate cu arseniură de galiu, fosfor, eventual alte substanţe şi au proprietatea că în cazul în
care sunt direct polarizate (U=1,6...3 V) emit unde luminoase de culoare roşie, galbenă sau
verde după compoziţia materialului din care sunt confecţionate. Cu ajutorul lor se pot realiza
sisteme de afişare cu segmente sau matrici (de regulă de culoare rosie).
2. Afişajele fluorescente cu vid sunt realizate cu tuburi cu vid cu mai mulţi anozi
acoperiţi de un luminofor de culoare verde şi un catod cald, între care se dispune o grilă de
comandă. Dacă pe grilă se aplică o tensiune de circa 20 V, electronii ajung la anod, iar stratul
luminofor emite lumină verde (ochiul omenesc are sensibilitate maximă la verde). Acest
sistem de afişare se construieste cu segmente.

9
 3. Afişaj cu cristale lichide nematice. Anumite substanţe organice având molecule în
formă de bare, care pot fi într-o stare stabilă între starea solidă şi lichidă, se numesc cristale
lichide. În aceste condiţii ele au anumite proprietăţi electrice si optice. În straturi subţiri (10
mm), dacă sunt polarizate electric cu tensiuni de ordinul volţilor, ele se ordonează prezentând
transparenţă optică, putând fi astfel folosite în sisteme de afişare pasivă (cu lumină
exterioară), cu segmente sau matricial. Au un consum energetic foarte redus (de ordinul mW).
4. Afişajul cu tub catodic/cinescop se foloseşte de obicei la sistemele complexe. Prin
utilizarea unor generatoare de caractere sau editoare grafice care aplică simultan tensiuni pe
intrările x, y si z ale osciloscoapului, pe ecran pot fi obţinute diferite caractere prin sintetizare.
Acest sistem de afişare are un grad de complexitate mare şi se utilizează împreună cu sisteme
de calcul.

10
 Capitolul II Procedee de extindere a domeniului de măsurare la
voltmetre

II.1 Măsurarea tensiunii curentului electric

II.1.1 Caractere generale ale voltmetrelor

Voltmetrele sunt aparate destinate măsurării tensiunii electrice. Tensiunea aplicată la
bornele unui voltmetru va da naştere unui curent electric, curent ce va străbate echipamentul
mobil al dispozitivului de măsurare (conform legii lui Ohm). Cum rezistenţa bobinei aparatului
de măsurat (voltmetru) este constanta, putem concluziona că intensitatea curentului care
străbate voltmetrul depinde numai de tensiune: I=f(U).
Ca atare curentul electric care trece prin voltmetru provoacă deplasarea echipamentului
mobil cu un unghi α. In concluzie, pentru fiecare valoare a tensiunii aplicată pe bornele
voltmetrului avem o valoare bine definită a curentului, respectiv a unghiului de deviaţie α.
Rezistenţa interioară a voltmetrului (Rv>>R) trebuie să fie mai mare decât rezistenţa
receptorului, respectiv a generatorului de energie.
Voltmetrele pot fi utilizate fie ca microvoltmetru, fie ca milivoltmetru, fie ca voltmetru
respectiv kilovoltmetru (fig. 10).

Fig. 10 Tipuri de voltmetre

Măsurarea tensiunii electrice se face cu metode directe, însă sunt posibile si metode
indirecte de măsurare. În toate măsurările de tensiune se urmăreste ca prin introducerea
mijlocului de măsurare - în paralel între două puncte din circuit (figura 11) - să nu se
perturbe funcţionarea acestuia.

Fig. 11 Schema de măsurare a tensiunii

11
 II.1.2 Voltmetre magnetoelectrice
Voltmetrele magnetoelectrice sunt cele mai simple aparate analogice destinate
măsurarii tensiunilor continue. Funcţionarea lor se bazează pe interacţiunea dintre câmpul
magnetic B produs de un magnet permanent şi o bobină parcursă de un curent I. Din punctul
de vedere al construcţiei, dispozitivele magnetoelectrice se pot realiza în următoarele variante:
1) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă şi magnet exterior (varianta de bază);
2) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă şi construcţie concentrică;
3) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă;
Construcţia şi funcţionarea dispozitivului magnetoelectric cu bobină mobilă şi magnet
permanent pot fi studiate cu ajutorul schemei din figura 12.

Fig. 12 Dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă şi magnet permanent

Bobina mobilă 1, în formă de cadru dreptunghiular, parcursă de curentul I, se poate

roti liber într-un întrefier redus format de piesele polare 2 ale magnetului permanent 3 si
miezul cilindric 4. Câmpul magnetic creat de magnetul permanent are un spectru radial şi
omogen, inducţia magnetica B din întrefier fiind constantă, indiferent de poziţia bobinei.
Constanta de tensiune, Cu (valoarea diviziunii), reprezintă valoarea tensiunii care
determină o deviaţie de o diviziune, iar sensibilitatea de tensiune Su reprezintă deviaţia
corespunzătoare unei tensiuni egale cu 1 V. Suspensia sistemului mobil poate fi realizată pe
lagăre (exterioare sau interioare), pe benzi tensionate sau pe fir de torsiune. Cele trei tipuri de

12
suspensii posibile sunt prezentate în figura 4, împreună cu principalele elemente auxiliare ale
dispozitivului magnetoelectric.

Fig. 13 Tipuri de suspensii ale sistemului mobil ale dispozitivului magnetoelectric.

Dispozitivul magnetoelectric (v. fig. 13) este prevăzut cu un ac indicator 4,

contragreutăţi pentru echilibrarea sistemului mobil 7, cu corectorul de zero 8, şi scara gradată
uniform 5. Pentru aparatele cu clasa de precizie 0,2 si 0,1 este utilizat un sistem optic de citire
a indicaţiilor cu spot luminos şi scara interioară. Celelalte notaţii din figura 4 indică: 1 –
bobina mobilă , 2 – ax din oţel, 6 – lagăre, 10 – arc de întindere, 11 – oglindă şi 13 – fir de
aducţiune.

13
 Pe lânga funcţia principală, aceea de a crea cuplul antagonist, elementele elastice
(resorturile spirale – reper 3 în figura 13, a), benzile tensionate – reper 9 în figura 13, c), firul
de torsiune – reperul 12 din figura 13, d)) au şi rolul de readucere la zero a acului indicator la
dispariţia mărimii măsurate şi de reglare a punctului de zero prin şurubul corector de 0 (reper
8 în figura 13).
Unele dintre performanţele aparatelor magnetoelectrice pot fi îmbunătăţite prin
anumite modificări constructive ale variantei de bază. Astfel, o utilizare optimă a materialelor
magnetice şi o ecranare eficientă împotriva câmpurilor magnetice exterioare se pot obţine prin
utilizarea aparatelor magnetoelectrice cu bobină mobilă şi construcţie concentrică (fig.14),
iar reducerea gabaritului (fără afectarea lungimii scării) prin utilizarea unor dispozitive
magnetoelectrice cu bobină mobilă unilaterală (fig.15).

Fig. 14 Bobină mobilă şi Fig. 15 Dispozitive magnetoelectrice cu bobină mobilă

construcţie concentrică unilaterală

Cel mai important dezavantaj al unui voltmetru magnetoelectric este determinat de

rezistenţa de intrare de valoare redusă ceea ce face ca măsurarea tensiunii să se realizeze cu
un consum ridicat de la sursa de măsurat, care astfel nu mai lucrează în “gol”, precum şi de
fragilitatea lor la şocurile mecanice şi la vibraţii.

II.1.3 Voltmetre electrodinamice

Funcţionarea aparatelor electrodinamice se bazează pe acţiunea forţelor
electrodinamice ce se exercită între conductoare parcurse de curenţi electrici de conducţie.
Din punctul de vedere constructiv, un dispozitiv electrodinamic (v. fig. 16) este alcătuit din
două bobine fixe cilindrice coaxiale identice 1 şi dintr-o bobină mobilă 2 rotundă sau
dreptunghiulară.

14
 Fig. 16 Dispozitiv electrodinamic

Dacă bobinele fixe sunt amplasate pe miezuri feromagnetice, aparatele se numesc

ferodinamice. Cuplul rezistent poate fi creat pe cale mecanică (resorturi spirale, benzi
tensionate sau fire de torsiune) sau pe cale electrică (logometre electro sau ferodinamice).
Bobina mobilă, care de regulă se alimentează prin cele două resorturi spirale 3 care creează şi
cuplul antagonist, este fixată pe axul 4, poziţionat perpendicular pe axa de simetrie a bobinei
fixe. Solidare cu axul sistemului mobil sunt şi acul indicator 5 cu contragreutăţile 6 şi paleta 7
a amortizorului pneumatic 8.
Voltmetrele electrodinamice sunt aparate precise (clasa de precizie 0,1 şi 0,2) şi se
construiesc ca aparate de laborator cu 3 sau mai multe domenii de măsurare. Pentru un
domeniu de măsurare de 300 V, consumul propriu este de cca. 20 VA. Ele sunt puternic
influenţate de câmpurile magnetice exterioare. Reducerea consumului propriu, a influenţei
câmpurilor magnetice exterioare ca şi realizarea unui cuplu activ mai puternic se obţin prin
utilizarea dispozitivelor ferodinamice. Acestea au o construcţie mai simplă şi mai robustă, pot
avea o deschidere a scării gradate de 90° sau 240° (dispozitivul cu bobină unilaterală), dar
sunt mai puţin precise (clasa de precizie este de la 0,5 la 2,5).

II.1.4 Voltmetre electrostatice

Asupra armăturilor unui condensator electric, aflate la potenţiale diferite, se exercită
forţe electrostatice de atracţie care tind să mărească atât capacitatea condensatorului cât şi
energia electrostatică înmagazinată în câmpul electric al acestuia. Modificarea capacităţii se
poate realiza fie prin modificarea suprafeţei active a armăturilor, fie prin modificarea distanţei
dintre armături.

15
 Fig. 17 Voltmetru electrostatic

Schema de principiu a unui voltmetru electrostatic cu variaţia suprafeţei active a

armăturilor este prezentată în figura 17. El este format din două armături metalice fixe 1 de
forma unor sectoare de cilindru foarte plat şi o armătură mobilă 2 din aluminiu de forma unui
dublu sector de cerc. Armătură mobilă este solidară cu axul 4 al sistemului mobil, ax pe care
este fixat acul indicator 3 ce se deplasează în faţa scalei gradate 7. Cuplul rezistent este produs
de resorturile spirale 5, iar amortizarea oscilaţiilor se realizează cu amortizorul pneumatic cu
paleta 6. Creşterea sensibilităţii voltmetrului se poate obţine prin realizarea suspensiei pe
benzi tensionate sau fire de torsiune.
Voltmetrele electrostatice au consum propriu redus, iar funcţionarea lor nu este
influenţată de temperatura şi câmpurile magnetice exterioare. Influenţa câmpurilor electrice se
elimină prin ecranarea electrostatică a dispozitivului de măsurat.

II.1.5 Voltmetre numerice

Voltmetrele numerice (DVM - “Digital VoltMeter”) sunt aparate care afisează
rezultatul măsurării direct sub formă numerică. Faţă de voltmetrele analogice de c.c. aceste
aparate oferă următoarele avantaje: viteza de răspuns ridicată, precizie foarte bună,
posibilitatea transmiterii la distanţă a informaţiei prin canale radio sau cu fir, ca şi
posibilitatea prelucrării directe a acesteia cu ajutorul calculatoarelor, eliminarea erorilor de
citire şi comoditatea citirii rezultatului măsurării.
Există o mare diversitate de voltmetre digitale a căror funcţionare se bazează pe trei
principii fundamentale :
a) metoda comparaţiei constă în compararea tensiunii de măsurat cu o tensiune de
referinţă. Se reglează mărimea de comparaţie (de referinţă) până la obţinerea egalităţii cu

16
tensiunea de măsurat. Modificarea tensiunii de referinţă se poate realiza continuu, în trepte
sau prin aproximaţii succesive;
b) metoda conversiei tensiunii continue analogice într-o mărime uşor de digitizat
(utilizând convertoare tensiune/timp sau convertoare tensiune / frecvenţă);
c) metoda mixtă care utilizează o combinaţie a metodei comparaţiei şi a conversiei.

II.1.6 Măsurarea tensiunii alternative

Mărimile periodice y = y (t+ kT) în general şi mărimile sinusoidale y = Ymax sin(wt + j)
în particular sunt caracterizate prin mai multe valori: valoarea instantanee, amplitudinea,
valoarea efectiva şi valoarea medie. Valoarea care intereseaza în măsurări este valoarea
efectivă a tensiunii alternative, definită ca fiind tensiunea echivalentă cu valoarea unei
tensiuni continue care determină dezvoltarea (în acelaşi interval de timp) unei aceeaşi cantităţi
de căldură într-o sarcină rezistivă.
Obţinerea informaţiilor privind valorile efective ale tensiunilor alternative se poate
realiza fie prin utilizarea unor voltmetre de valori efective, fie prin utilizarea unor voltmetre
magnetoelectrice sau electronice de c.c. conectate la ieşirea unor dispozitive de detectie
(redresoare, termoelemente) capabile să transforme semnalul alternativ într-un semnal
continuu, proporţional cu acesta.
Voltmetrul electromagnetic (feromagnetic)
Funcţionarea dispozitivelor electromagnetice se bazează pe forţele de interacţiune
dintre câmpul magnetic produs de o bobină fixă parcursă de curentul ce se măsoară (sau un
curent proporţional cu tensiunea măsurată) şi una sau mai multe piese feromagnetice aflate în
acest câmp.

Fig. 18 Dispozitiv electromagnetic cu repulsie

17
 Cuplul activ Ma, determinat de aceste forţe, acţionează asupra pieselor feromagnetice,
determinând deplasarea acestora în zona de câmp magnetic maxim şi modificarea energiei
magnetice a sistemului. În figura 18 este prezentat un dispozitiv electromagnetic cu repulsie
utilizat în realizarea unor aparate de tablou. Bobina fixa 1, în forma cilindrică, este parcursă
de curentul i şi creează un câmp magnetic de inducţie B. În interiorul acesteia se află piesele
feromagnetice 2 – fixată de interiorul carcasei bobinei şi 3 – solidară cu axul 4 al sistemului
mobil, care se vor magnetiza în acest fel. Forţele de respingere dintre cele două piese vor
determina cuplul activ Ma care va pune în mişcare axul sistemului mobil şi odată cu acesta
acul indicator 5 şi paleta 6 a dispozitivului de amortizare pneumatic 7.
Voltmetrele electromagnetice se construiesc ca aparate de tablou cu clasa de precizie
1,5 sau 2,5, sau ca aparate portabile (de laborator) cu clasa de precizie 0,5 sau 0,1. În cazul
construcţiei acestora ca aparate de laborator, suspensia se realizează pe benzi tensionate,
amortizarea este electromagnetică, iar în locul acului indicator se foloseşte o oglindă pentru
dispozitivul optic de citire a deviaţiei.
Domeniul de frecvenţe al aparatelor electromagnetice este cel al frecvenţelor
industriale (45-65 Hz), cu posibilităţi de extindere până la 200 Hz, domeniul de măsurare
variază între 3 si 20 VA. Pentru măsurarea tensiunilor alternative mai mari de 600 V se
utilizează voltmetre cu domeniul de măsurare 100 V conectate în secundarul unor
transformatoare de tensiune.
Principalele surse de erori ale voltmetrelor electromagnetice sunt:
- variaţiile de temperatură;
- existenţa unor câmpuri magnetice;
- fenomenul de histerezis magnetic şi curenţii turbionari;
- frecvenţa şi forma de undă a semnalelor.
În principiu, voltmetrele electromagnetice pot fi utilizate şi în c.c. unde sunt însă
preferate aparate magnetoelectrice caracterizate prin precizii mai ridicate şi consumuri proprii
reduse.
Voltmetrele cu termocuplu
Sunt voltmetre de tip termoelectric alcătuite din unul sau mai multe dispozitive
termoelectrice de tip termocuplu şi un instrument de măsurat magnetoelectric. Funcţionarea
acestora se bazează pe tensiunea termoelectromotoare Eθ care apare la capetele “reci” ale
unui termocuplu, atunci când capetele sudate (“calde”) ale acestuia sunt încălzite de efectul
termic al curentului electric de măsurat, trecut printr-un fir încălzitor (filament). Tensiunea
termoelectromotoare Eθ – care este o tensiune continuă ce se măsoară cu ajutorul unui

18
milivoltmetru magnetoelectric – depinde de diferenţa de temperatură Δθ existentă între
capetele sudate şi capetele reci ale termocuplului.
Voltmetrele termoelectrice au calitatea de a măsura valorile efective ale tensiunilor
alternative (chiar şi distorsionate) pâna la frecvenţe relativ înalte dar au un consum propriu
ridicat şi o capacitate redusă de supraîncărcare.

II.2 Extinderea domeniului de măsurare la voltmetre

Extinderea domeniului de măsurare a voltmetrelor magnetoelectrice se realizează cu
ajutorul unor rezistente adiţionale Rad, executate din manganina, care se leagă în serie cu
voltmetrul. Daca Rv este rezistenţa bobinei voltmetrului (care în general este mică), Uv -
domeniul de măsurare al acesteia şi U = nUv valoarea tensiunii de măsurat, rezistenţa
adiţională Rad se calculează cu relaţia:

U = I v (Rv + Rad) = nUv = nRvIv,

de unde:

Rad = Rv (n -1), n - raportul de multiplicare al domeniului

Fig. 19 Schemele de principiu ale voltmetrului cu un singur domeniu de măsurare (a) şi cu

domenii multiple (b)

In cazul în care rezistenţa voltmetrului RV este mare, rezistorul adiţional nu-şi mai
îndeplineşte rostul. In asemenea situaţii, pentru extinderea domeniului de măsurare a tensiunii
se foloseşte divizorul de tensiune. Considerând valoarea rezistenţei Rext = ¥, raportul de
divizare este:

19
 Fig. 20 Divizor rezistiv

Dacă Rext are valoare finită, atunci raportul de divizare are expresia:

Rezistoarele divizorului se confecţionează din manganină şi au valoarea rezistenţei

suficient de mare pentru a avea un consum propriu redus. Un asemenea divizor funcţionează
corect în curent continuu şi în curent alternativ de frecvenţă joasă (industrială), la care
elementele parazite ale rezistenţelor şi circuitului exterior sunt neglijabile. La frecvenţe mai
ridicate se face simţită influenţa capacităţilor parazite ale rezistoarelor, care apar conectate în
paralel cu acestea. La calculul raportului de divizare se ţine seama de prezenţa capacităţilor:

Se vede că raportul de divizare nu mai este constant, depinzând de frecvenţă. Pentru

realizarea compensării se utilizează o capacitate reglabilă astfel ca: R1C1= R2C2 ; caz în care
raportul de divizare nu mai depinde de frecvenţă. In capacităţile C1 si C2 trebuiesc incluse şi
capacităţile proprii ale rezistoarelor şi capacităţile montajului.

Fig. 21 Divizorul rezistiv compensat

20
 Divizorul rezistiv compensat se utilizează pana la frecvenţe de zeci, chiar sute de MHz
la osciloscoape, voltmetre de bandă largă, etc.
Un alt tip de divizoare de tensiune sunt atenuatoarele. Atenuatoarele sunt divizoare de
tensiune speciale, folosite în aparatele de măsurare electronice pentru reducerea semnalului de
intrare la o valoare potrivită pentru a putea fi prelucrat de circuitele următoare.
Un atenuator trebuie să îndeplinească două condiţii mai importante:
a) Indiferent de raportul de atenuare ales impedanţa de intrare a atenuatorului trebuie
să rămâna aceeaşi;
b) trebuie satisfăcută condiţia de adaptare atât la intrare cât şi la ieşire, adică rezistenţa
sa de intrare Ri, sa fie egală cu cea a sursei Rg şi cu rezistenţa de sarcină Rs.
Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, rezultă că, mai ales în cazul frecvenţelor foarte
mari (100 MHz ¸ 20 GHz) nu apar reflexii pe căile de conexiune.
La proiectarea unui atenuator trebuie să se cunoască rezistenţa caracteristică a
acestuia, R0:

în care: Risc - este rezistenţa de intrare a atenuatorului cu ieşirea în scurtcircuit;

Ri0 - rezistenţa de intrare a atenuatorului cu ieşirea in gol.

Fig. 22 Atenuator tip T

Atenuatoarele se construiesc sub forma unui lanţ de cuadripoli adaptat, adică închis pe
impedanţa caracteristică. Cuadripolii care se folosesc pot fi de tipul T, P sau T podit.

Fig. 23 Atenuator tip Π Fig. 24 Atenuator tip T podit

21
 Un cuadripol este o reţea electrica care are patru borne de acces cu exteriorul , iar
laturile interioare nu prezintă cuplaje magnetice cu exteriorul . Exemple de cuadripoli sunt :
transformatoarele electrice ( au două borne de intrare -primarul -şi două de ieşire -
secundarul ) , liniile lungi de transport al energiei electrice etc.
Extinderea domeniului de măsură la voltmetrele electrostatice se realizează prin
utilizarea unor capacităţi adiţionale sau a divizoarelor capacitive de tensiune.
Divizorul de tensiune capacitiv Este folosit pentru măsurarea tensiunilor alternative
pâna la frecvenţe foarte ridicate (10 ¸ 100 Mhz). Sunt preferate în special la valori mari ale
tensiunilor deoarece nu consumă putere activă. El se compune in principal din 2
condensatoare, unul C1 de capacitate mică, conectat în serie cu un condensator C 2 de
capacitate mare (fig. 25).

Fig. 25 Divizorul de tensiune capacitiv

Considerând că rezistenţa voltmetrului este foarte mare (RV ® ¥), (fig. 25, a.), raportul
de divizare este:

Daca rezistenta voltmetrului conectat la divizor este mai mica, (fig. 25, b.)factorul de
divizare devine:

Pentru ca raportul de divizare sa fie practic independent de frecvenţă şi de sarcină este

necesar ca Rv (sarcina) să aibă o valoare cu cel putin un ordin de mărime mai mare decât
reactanţa capacitivă a condensatorului C2.

22
 Capitolul III N.T.S.M. şi P.S.I. în măsurări electrice

III.1 Norme de protecţia muncii

Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de muncă sunt:

1. Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice şi care
se realizează prin amplasarea conductelor electrice, chiar izolate precum şi a unor
echipamente electrice la o înălţime inaccesibilă pentru om. Normele prevăd ca înălţime
minimă la care se postează orice fel de conductor electric să fie de 4 m , la traversarea părţilor
carosabile de 6 m iar acolo unde se manipulează materiale piese cu un gabarit mai mare ,
această înălţime să depăşească cu 2 pană la 2,5 m gabaritele respective.
2. Folosirea tensiunilor reduse (de 12,24 şi 36V) pentru lămpile şi sculele electrice
portative.
3. Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloace de avertizare
4. Deconectarea automată în cadrul apariţiei unei tensiuni de atingere periculoase sau a
unor scrugeri de curent periculoase.
5. Separarea de protecţie se realizează cu ajutorul unui transformator de separaţie.Prin
aceasta se urmăreşte crearea unui circuit izolat faţă de pământ pentru alimentarea
echipamentelor electrice la care trebuie înlăturat pericolul de electrocutare. În cazul unei
defecţiuni intensitatea curentului electric care se închide prin om este foarte mică deoarece
trebuie să treacă prin izolaţia care are o rezistenţă foarte mare.
6. Izolarea suplimentară de protecţie . Se poate realiza prin: aplicarea unei izolări
suplimentare între izolaţia obişnuită de lucru şi elemente bune conducătoare de electricitate
ale utilajului; aplicarea unei izolaţii exterioare pe carcasă utilajului electric; izolarea
amplasamentului muncitorului faţă de pământ.
7. Protecţia prin legătura la pământ.Este folosită pentru asigurarea personalului contra
electrocutării prin atingerea echipamentului şi instalaţiilor care nu fac pare din circuite de
lucru dar care pot intra accidental sub tensiune din cauza unui defect de izolaţie. Sistemul de
priză (legat la pământ) separat pentru fiecare utilaj prezintă următoarele dezavantaje: este
costisitor (cantităţi mari de materiale şi manoperă), unele utilaje (transformatoare de sudură ,
benzi , etc.) se mută frecvent dintr-un loc în altul; legătura este de multe ori incorectă,
executată datorită caracterului de provizorat al instalaţiei.

23
 8. Protecţia prin legarea la nul. Se realizează reţele generatoare de protecţie care
însoţesc în permanentă reţeaua de alimentare cu energie electrică a utilajului.
9. Protecţia prin egalizarea potenţialelor.Este un mijloc secundar de protecţie şi constă
în toate părţile metalice ale diverselor instalaţiilor şi construcţiilor care în mod accidental ar
putea intra sub tensiune şi ar putea fi atinse de către un muncitor ce lucrează sau de către o
persoană care trece prin acel loc.

III.2 Paza şi stingerea incendiilor

1. Înlăturarea eventualelor cauze de provocare a incendiilor prin proiectarea procesului

tehnologic
2. Evitarea formării în halele de producţie a amestecurilor explozive
3. Mărirea umidităţii relative a aerului, acolo unde produsele permit
4. Proiectarea instalaţiilor electrice ţinând seama de gradul pericolului de incendiu pe
care îl prezintă construcţia
5. Asigurarea unei bune evacuări în caz de incendiu
6. Instalarea de scări de incendiu, guri de apă, ingnifugarea materialelor combustibile
folosite în construcţie
Materialele care se pot folosi la stingerea incendiilor sunt dependente de materialul
combustibil, de instalaţiile şi de procesul tehnologic care se desfăşoară: nisipul, apa sub formă
de jeturi, diverse substanţe chimice , prafuri, zăpadă carbonică.
La stingerea incendiilor care au loc în instalaţiile electrice de înalta tensiune se
interzice folosirea lichidelor spumante şi se foloseşte nisip, tetraclorura de carbon.

24
 BIBLIOGRAFIE

1. Eugen Isac - Măsurări electrice şi electronice,Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti 1997
2. Ciocârlea-Vasilescu, Aurel ; Mariana, Constantin ; Neagu, Ion. (2007). Tehnici de
măsurare în domeniu, Bucureşti : Editura CD PRESS
3. Stan Julian, Cănescu Traian - Aparate, echipamente şi instalaţii de electronică
industrială- Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1995
4. Theodor Dănilă, Monica Ionescu Vaida - Componente şi circuite electronice, Editura
Didactică şi Pedagogică 1993
5. Alimpie , Ignea; Măsurări Electrice şi Electronice, Curs; Universitatea “Politehnica”
Din Timişoara, Facultatea De Electronică şi Telecomunicaţii

25