Razboiul din Vietnam

Puţine conflicte armate contemporane au fost mediatizate ideologic atât de intens precum cel din Vietnam. Ambele tabere ale Războiului
Rece au exploatat propagandistic fără jenă sutele de mii de morţi şi suferinţele cumplite cauzate de acest război. Până la urmă, militarii
americani s-au considerat victorioşi în teren, dar au afirmat că victoria le-a fost furată pe micile ecrane ale televizoarelor. Sindromul
vietnamez s-a vindecat abia în nisipurile Golfului Persic, în războiul anti-irakian din 1991.

Războiul din Vietnam a început în anii ’50 ca unul tipic colonial, soldat cu înfrângerea francezilor la Dien Bien Phu, în 1954. A continuat, în baza
principiului dominoului, pentru îndiguirea ofensivei comuniste în Asia de Sud-Est. S-a terminat în aprilie 1975, cu sute de mii de victime şi prin
victoria khmerilor roşii la Phnom-Penh şi a nord-vietnamezilor la Saigon, fără ca teoria dominoului să se verifice.

Cu toate că generalul Westmoreland, comandantul forţelor americane în Vietnam, a susţinut public profesionalismul şi moralul ridicat al trupelor
sale, John Colvin, consulul general britanic la Hanoi în perioada 1965-1967, descria astfel atmosfera generală ce domnea în rândul soldaţilor
americani:„În aceşti ani (1969-1972), efortul militar al Statelor Unite a fost diluat de consumul de droguri, indisciplină, slabă comandă, dezertări,
asasinări de ofiţeri şi subofiţeri, confruntări între albi şi negri.“

Mesajele americane:„Vino acasă“ şi „Bani pentru arme“

Cel mai vast program de operaţii psihologice (psyop) derulat de militarii americani în Vietnam s-a numit „Vino acasă“ şi a fost iniţiat încă din
1963. Atât luptătorilor de gherilă, cât şi combatanţilor nord-vietnamezi li se oferea iertarea şi exonerarea de represalii pentru vina de a fi luptat de
partea comuniştilor în schimbul predării. Cuvântul „predare“ a fost însă ocolit cu grijă în mesajele lansate prin programul „Vino acasă“. Cei ce se
predau erau ţinuţi 45-60 de zile în centre special amenajate, după care erau eliberaţi şi li se dădea chiar şi o sumă de bani, cu titlul de „cheltuieli
pentru mâncare“.

Americanii ştiau foarte bine că aceia care se predaseră nu se mai puteau întoarce să lupte în tabăra adversă, unde nu ar fi avut parte de nicio milă.
Pentru a-i convinge pe luptătorii din Vietcong şi pe soldaţii nord-vietnamezi de avantajele programului „Vino acasă“, au fost trimise echipe
speciale în satele vietnameze, au fost folosite staţii de amplificare mobile, s-au răspândit milioane de fluturaşi cu titlu de „paşaport de trecere“, a
fost editată chiar şi o revistă color de 62 de pagini, bilunară, intitulată „Long Me“ (al cărei colectiv redacţional era format din foşti propagandişti
comunişti vietnamezi), destinată familiilor sud-vietnameze şi distribuită prin preoţi, mici comercianţi, profesori de şcoală, şoferi de autobuze.

O secvenţă aparte a programului „Vino acasă“ a constituit-o campania „Bani pentru arme“, prin care erau oferite diferite sume de bani celor care
predau orice categorie de armament inamic sau dezvăluiau amplasamente sau depozite ale acestuia. În stilul pragmatismului tipic american a fost
făcut chiar şi un calcul de eficienţă al programului „Vino acasă“. Astfel, pentru fiecare dintre cei 75.000 de dezertori Vietcong înregistraţi pe
durata războiului s-au cheltuit câte 127 de dolari, ceea ce a reprezentat 9.500.000 de dolari, mult mai puţin faţă de 2, 25 de miliarde de dolari, cât
ar fi costat neutralizarea prin luptă a dezertorilor (300 de dolari de fiecare).

„Humidor“ şi „Scrisori otrăvite de la prieteni“

. Misiunile PSYOP negru au fost încredinţate nu armatei regulate, ci unei unităţi speciale SOG (Studies&Observation Group-OPS 33), formate
din voluntari proveniţi din unităţile speciale ale beretelor verzi, comandourile forţelor aeriene şi trupe SEALs. Bugetul alocat acestei unităţi a fost
de 3, 7 milioane de dolari în 1967. Principiul de bază al acţiunilor de propagandă SOG era exploatarea la maximum a punctelor psihologice slabe
ale adversarului. SOG a executat cu succes două operaţiuni secrete majore de subminare psihologică a nord-vietnamezilor:proiectul „Humidor“ şi
cel al „Scrisorilor otrăvite de la prieteni“ („Poison Pen Letters“).

Proiectul „Humidor“ a constat în răpirea unor pescari nord-vietnamezi şi transportarea lor cu vase rapide pe o insulă din sud, unde fusese
amenajată o aşa-zisă bază secretă de rezistenţă anticomunistă, aparţinând unei organizaţii numită „Sabia Sfântă a Ligii Patriotice“. Viteza mare a
deplasării şi toată mizanscena creau pescarilor iluzia că respectiva bază se află chiar în apele teritoriale nord-vietnameze, iar organizaţia era
deosebit de activă şi eficientă în lupta ei contra regimului de la Hanoi.

După un timp, pescarii erau eliberaţi şi duşi acasă cu aceeaşi viteză, pentru a putea relata despre cele văzute autorităţilor comuniste, care nu
puteau rata interogatoriul fugarilor. Această acţiune urmărea crearea de false ţinte, derută şi chiar dezbinare în tabăra comunistă, căreia i se
infiltra bănuiala că „Sabia Sfântă a Ligii Patriotice“ ar fi sponsorizată chiar de către aliaţii sovietici.

Proiectul denumit „Scrisori otrăvite de la prieteni“ urmărea discreditarea sau compromiterea unor oficialităţi comuniste nord-vietnameze, prin
crearea de suspiciuni şi chiar de „dovezi“ privind implicarea acestora în acţiuni de spionaj sau trădare în favoarea americanilor. Personajelor
vizate, selectate cu grijă pe baza unor date personale autentice, le erau trimise sute de scrisori, felicitări, cărţi poştale, expediate din Hong Kong
sau Paris, care conţineau diferite elemente de natură să atragă atenţia cenzurii comuniste nord-vietnameze:felicitări de aniversare, atunci când nu
era ziua lor de naştere, mesaje ascunse sub timbre sau prin mijloace chimice, privind vărsarea unor sume în conturi străine sau arestarea unor
agenţi etc.
Pentru diseminarea mesajelor de natură subversivă, neasumate oficial, cuprinzând îndemnuri la distrugerea sau răsturnarea regimului comunist de
la Hanoi, SOG a utilizat transmisiuni radio pirat. În acest scop, mii de aparate de radio cu tranzistori, ce nu puteau capta decât postul Radio Hanoi
al SOG, au fost paraşutate în Vietnamul de Nord, asupra bazelor Vietcong, sau au fost abandonate prin locurile de afluenţă ale populaţiei.