C3- Condiţiile interne și externe ale învăţării şcolare

Fiind o activitate psihică complexă, învăţarea şcolară implică, toate procesele şi fenomenele
psihice. Ea este condiţionată de o serie de factori interni, dar şi externi: condiţiile de mediu în care se
realizează învăţarea (mediu facilitator sau inhibitor), personalitatea profesorului, metodele utilizate şi stilul
de predare al acestuia, programul de învăţare stabilit, factorii de grup şi de activitate şi interacţiune
interpersonală intragrupală etc. Din perspectiva psihologiei educaţiei accentul cade însă pe condiţiile interne
ale activităţii de învăţare, pe mecanismele psihologice care intervin în dinamica acestui proces. Dacă
analizăm o secvenţă de învăţare vom constata că ea prezintă două aspecte solidare: aspectul procesual şi
aspectul stimulativ şi reglator.a Aspectul procesual vizează implicarea proceselor cognitive şi intelectuale la
actul învăţării (percepţii, reprezentări, gândire, memorie, imaginaţie şi limbaj) şi cuprinde cel puţin patru
momente: a) perceperea sau recepţionarea materialului; b) înţelegerea acestuia; c) memorarea şi stocarea lui
în memorie; d) actualizarea materialului sub forma recunoaşterii, reproducerii sau transferului de cunoştinţe
şi deprinderi. Dată fiind marea varietate a formelor învăţării, aceste momente sunt într-o anumită măsură
convenţionale. Ele se articulează atât de strâns, încât practic se contopesc în unul şi acelaşi proces de
învăţare. Aspectul reglator se referă la participarea proceselor şi funcţiilor psihice care au rol stimulativ şi
reglator pentru actul învăţării: motivaţie, afectivitate, voinţă, atenţie.
Învățarea școlară eficientă are două categorii de condiții de realizare: interne și externe.
A. Condițiile interne sunt reprezentate de o serie de factori psihologici (procese, funcții, însușiri și stări
psihice) și neurofiziologici constitutivi personalității elevului, având diferite ponderi în concordanță cu
etapele și momentele diferite ale activității.Facilitarea memorării și a reținerii factorilor interni ai învățării
școlare este realizată prin integrarea acestora în grupe:
 factori cognitivi (fondul aperceptiv, percepția, spiritul de observație, reprezentări, memoria,
gândirea, imaginația);
 factori afectivi-motivaționali (dispoziția pentru activitatea de învățare, sentimente intelectuale:
curiozitatea epistemică, sentimentul de mirare, sentimentul de respect și de admirație față de valorile
științifice, satisfacția intelectuală, dorința și curiozitatea de cunoaștere a realității naturale, sociale și
culturale, aspirații, convingeri și idealuri superioare ș.a.);
 factori volitivi-caracteriali (capacitatea de efort voluntar susținut în activitatea de învățare,
perseverența și încrederea în posibilitățile intelectuale, exigența față de sine și față de învățare,
demnitatea și simțul de răspundere, spiritul de ordine și de disciplină ș.a.)
 factori instrumentali, care constituie instrumente psihologice de realizare eficientă a activității de
învățare școlară (aptitudinea școlară, priceperea de organizare judicioasă a activității de învățare,
deprinderea de a învăța în mod sistematic și continuu, capacitatea de transfer a cunoștințelor);
 factori fiziologici (starea de sănătate, echilibrul funcțional al organismului, în special cel neuro-
psihic).
      
Conditii interne ale învățării:
1. Perceptiile -rol important in invatare deoarece ofera materialul necesar reprezentarilor, memoriei si
gandirii, diferentiaza un obiect de altul prin reflectarea structurii si a semnificatiei. Astfel in procesul
invatarii profesorul trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a diferitelor tipuri de perceptie, mai ales
a celei vizuale (aprox. 90% din informatii ne vin pe aceasta cale) pe baza perceptiei se dezvolta si
spiritul de observare.Astfel perceperea activa a obiectelor si fenomenelor va fi insotita de explicatiile
verbale ale profesorului, pt. a completa prin informatii suplimentare imaginile elevilor asupra acestora.
2. Reprezentarile ofera materialul necesar gandirii pentru generalizari sub forma de notiuni, legi, reguli,
principii, precum si memoriei, pt. a fi folosit mai tarziu prin actualizare

1
 3. Gandirea -rol esential in procesul invatarii, proces de formare a conceptelor si structurilor
operationale , de intelegere a realitatii si adaptare prin rezolvare de problem
4. Memoria - constituie baza activitatii de invatare, proces psihic de intiparire si stocare a informatiei, de
reactualizare, prin recunoastere sau reproducere a acesteia intr-o forma selectiva.
Pt. a creste eficienta invatarii – cand materialul de invatat este redus ca volum si usor de inteles ->
repetari concentrate / reproduceri prin mecanismul asociatiilor, cand materialul este voluminos ->
fragmentarea lui, esalonarea repetarilor. Profesorul trebuie sa foloseasca exercitii de repetare logica si
creativa, sa aiba in vedere dezvoltarea la elevi a memoriei voluntare, a rapiditatii, a volumului,
promptitudinii si fidelitatii acesteia. Profesorul va evita oboseala elevilor prin crearea de motivatii ,
caracterul inteligibil al continutului transmis si intelegerea acestuia folosind materialul didactic si
metodele participative
Asadar conditiile unei memorari eficiente sunt:

 cunoasterea de catre elevi a scopului memorarii (motivatia)

 intelegerea cunostintelor
 repetarea perseverenta a materialului pentru fixarea temeinica
 cunoasterea rezultatelor si autoreglarea
5. Imaginatia - proces de constructie a unor imagini sau idei noi, prin combinarea experientei anterioare, are
rol deosebit in elaborarea de produse noi, originale .Crearea de imagini noi are loc cu ajutorul unor procedee
cum sunt: reorganizarea cunostintelor, combinarea si recombinarea lor, disocierea si fuzionarea in forme noi,
metaforizarea, schematizarea etc.
6. Atentia - prin intermediul ei se realizeaza orientarea selectiva si concentrarea proceselor psihice in scopul
cunoasterii materialului de invatat, care este selectat si filtrat in functie de interese si motivatii, eficienta
invatarii depinde in mare masura de concentrarea si stabilitatea atentiei, de distributivitatea si flexibilitatea ei.
Elevii nu pot avea o atentia concentrata mai mult de 15-20 de minute. De aceea trebuie evitata
supraincarcarea cu material de invatat iar la unele lectii mai grele sunt necesare sarcini concrete de lucru,
metode variate, materiale didactice si forme distractive.
b. Factori biologici : varsta, starea sanatatii organismului, potentialul genetic, somnul, bioritmul intelectual
etc.
c. Factori psihici : nivelul de inteligenta, aptitudinea scolara, aptitudini speciale, spiritul de observare etc.
B. Condițiile externe ale învățării școlare sunt reprezentate de o serie de factori și de aspecte care o
programează,  o dirijează și de contextul în care se desfășoară. Din această categorie fac parte:
 condiții (calități) care definesc personalitatea educatorului (competența profesională, competența
pedagogică, măiestria sau talentul pedagogic);
 condiții care trebuie satisfăcute de către mediul familial (climat afectiv și moral; condiții culturale,
educative, materiale favorabile; preocupări sistematice ale părinților pentru pregătirea școlară a
copilului);
 condiții care trebuie să fie satisfăcute de către grupul de apartenență, respectiv de către clasa de elevi
(instaurarea unor relații de colegialitate întemeiate pe spirit comprehensiv, stimă și încredere
reciprocă; adoptarea unor atitudini de bunăvoință și de acceptare reciprocă în relațiile interpersonale;
eliminarea stărilor conflictuale);
 condiții pedagogice (alcătuirea judicioasă a orarului școlar, respectarea pauzelor și a timpului de
lucru, evitarea supraîncărcării programului de studiu al elevilor)
 condiții igienico-sanitare (asigurarea iluminatului corespunzător, a temperaturii moderate,
confortabile, a ventilației etc.).
Conditii externe ale învățării includ
2
a. factori socio-organizationali
b. factori temporali
c. factori psihoergonomici
De asemenea statusul profesorului este f. important.

 Profesorul trebuie sa fie pregatit pentru activitatile didactice. Aceasta pregatire incepe cu alcatuirea
planificarii materiei de predat (va preciza la fiecare capitol nr. de lectii, scopul, obiectivele operationale,
strategiile didactice si instrumentele de evaluare a cunostintelor sau deprinderilor). Pe baza planificarii va
elibera proiectele didactice tinand seama de prevederile programei scolare, de manual, de nivelul de
cunostinte al elevilor
 Dupa fiecare lectie profesorul trebuie sa se autoanalizeze (cat a reusit sa transmita, daca elevii au inteles,
cum ar trebui sa procedeze la lectiile urmatoare)
 Dupa fiecare capitol este bine sa testeze elevii pentru a se convinge sa si-au insusit cunostintele pentru a
trece la capitolul urmator
 Organizarea activitatii de invatare trebuie sa inceapa o data cu fiecare lectie. In acest scop, dupa ce a
realizat predarea unui obiectiv operational, profesorul va face fixarea cunostintelor (chestionare orala,
aplicatii practice, rezolvari de exercitii sau probleme) apoi va trece la obiectivul urmator, iar in final va
face o fixare generala, dupa care va urma tema pentru acasa.La anumite lectii va elabora fise de lucru, va
organiza invatarea in grup, activitati independente
a. Factorii socio-organizationali se refera la modalitatile de organizare a procesului invatarii de catre scola,
profesor, familie, mass-media
școala:

 functionalitatea spatiilor scolare si diversificarea lor in functie de situatiile de invatare, schimbarea

locurilor de invatare (cabinete, laboratoare, Sali de clasa)
 atmosfera de munca din scoala si din clasa de elevi
 orarul scolii
 materialul didactic, tehnicile audiovizuale
 dotarea laboratoarelor si mobilierul
Profesorul:

 trebuie sa organizeze invatarea a. i. sa-i creeze fiecarui elev conditii sa invete, in raport cu posibilitatile
lui, cu ritmul sau de munca intelectuala
 materialul prezentat trebuie sa fie accesibil, adecvat nivelului de gandire si de cunostinte al elevului, sa
fie structurat logic si prezentat in mod gradat: de la simplu la complex, de la usor la greu, de la cunoscut
la necunoscut
 precizarea obiectivelor la fiecare lectie si cunoasterea lor de catre elevi
 relevarea ideilor de viata
 integrarea noilor cunostinte in cele anterioare
 crearea unei motivatii optime a invatarii
 folosirea metodelor activ-participative, a unor intrebari-problema , a dezbaterilor, confruntari de idei
 aplicarea si transferul cunostintelor
 informarea elevilor asupra rezultatelor invatarii
b. Factorii temporali
 invatarea esalonata in timp e mai eficienta decat invatarea comasata
 pauzele lungi sunt favorabile invatarii unui material dificil ( se recomanda la inceput pauze scurte/apoi
din ce in ce mai lungi)
3
 dupa o invatare intensa e recomandata o stare de inactivitate , odihna activa sau somn
c. Factorii psihoergonomici – decurg din relatia om-masina , intrucat scoala moderna utilizeaza pe scara tot
mai larga tehnici audio-vizuale, calculatoare, masini de instruire si evaluare a rezultatelor, aparate,
instrumente si utilaje, ofera un potential de informare , motivare si formare a elevilor, sprijinindu-i.
Pe langa acesti factori mai exista o serie de factori:

 factori stresanti
 factori fizici (zgomote puternice, aer poluat)
 factori fiziologici (starea sanatatii, subnutritia)
 factori psihosociali (supraincarcarea, relatii tensionale) care scad eficienta invatarii si randamentul
scolar
Psihologul R. Gagne distinge intre două categorii de condiţii: condiţii interne (care ţin de particularităţile şi
disponibilităţile celui care invaţă) şi condiţii externe (care sunt independente de subiectul supus invăţării şi
provin din specificul situaţiei de instruire). Ansamblul iniţial de capacităţi pe care le posedă individul poate fi
denumit condiţiile interne ale celui care invaţă. Acestea includ potenţialul ereditar (dispoziţiile innăscute),
nivelul dezvoltării intelectuale, cunoştinţe, capacităţi, motivaţie, voinţă, unele tehnici de muncă intelectuală.
Gagne atrage atenţia asupra faptului că „ceea ce subestimau sau ignorau cele mai multe dintre prototipurile
tradiţionale ale invăţării era insăşi existenţa unor capacităţi prealabile. Şi tocmai aceste capacităţi prealabile
sunt de o importanţă crucială in trasarea unor demarcaţii intre diversele condiţii necesare invăţării" (Gagne,
1975, p. 27). in categoria condiţiilor externe se află variabilele ce constituie situaţia de invăţare, şi anume:
sistemul de cerinţe şcolare, structura şi gradul de dificultate ale materiei, calitatea instruirii (metode,
procedee, strategii didactice), competenţa cadrului didactic, relaţiile profesor-elevi, caracteristicile clasei de
elevi (ambianţă psihosocială). Reuşita sau nereuşita invăţării se datorează influenţei combinate a celor două
categorii de condiţii. Variabilele externe nu produc nici un efect dacă, de exemplu, elevul nu este motivat sau
dacă nivelul de dezvoltare necesar nu este atins. La fel, dacă factorii interni sunt prezenţi, e necesară şi o
stimulare externă pentru a se realiza invăţarea. Gagne indică pentru fiecare tip de invăţare condiţiile ce
trebuie indeplinite de elev şi de situaţia de invăţare pentru ca acel tip de invăţare să se producă.
Psihologul american David Ausubel identifică şi el factorii care influenţează invăţarea. Autorul împarte
aceşti factori in două moduri. El distinge intre variabilele intrapersonale şi variabilele situaţionale, ce ar
corespunde delimitării lui Gagne intre factorii interni (intrapersonali) şi factorii externi (situaţionali). O altă
distincţie se face intre factorii cognitivi şi factorii socioafectivi. Din categoria factorilor cognitivi fac parte:
stadiul dezvoltării cognitive, structura cognitivă, capacitatea intelectuală, gradul de dificultate a
conţinuturilor, exerciţiul. David Ausubel consideră că factorul cel mai important care influenţează invăţarea
este structura cognitivă, adică „cunoştinţele existente, constituite din fapte, noţiuni, propoziţii, teorii şi date
perceptuale brute, de care cel ce invaţă poate dispune in orice moment" (Ausubel, Robinson, 1981, p. 76).
Cunoştinţele noi nu pot fi invăţate in mod conştient decat dacă in structura cognitivă există idei la care aceste
cunoştinţe să poată fi raportate. Randamentul elevului in activitatea de invăţare, capacitatea sa de a face faţă
cerinţelor invăţării sunt in stransă legătură şi cu ceea ce Ausubel a numit stare de pregătire cognitivă, care se
referă la „adecvarea bagajului de cunoştinţe de care dispune la un moment dat elevul, in aşa fel incat el să
facă faţă cerinţelor invăţării unei teme noi, precise". Un individ demonstrează o stare de pregătire cognitivă
in cazul in care randamentul său in activitatea de invăţare, in sensul sporului de cunoştinţe sau de capacitate
teoretică, este proporţional cu volumul de efort şi de exerciţiu implicat. Individul care invaţă nu reprezintă
doar o entitate cognitivă. El manifestă stări afective sau emoţionale in contextul motivaţional, al atitudinilor,
al personalităţii, care influenţează invăţarea atat in mod direct, cat şi indirect. David Ausubel crede că
variabilele afective acţionează in primul rand in faza invăţării iniţiale, moment in care ele indeplinesc o
funcţie de energizare ce poate facilita fixarea
noţiunilor noi. Variabilele afective operează concomitent cu cele cognitive. De asemenea, invăţarea este
influenţată şi de factorii sociali. Omul este o fiinţă socială şi comportamentul său este influenţat atat de cei
4
aflaţi in imediata sa apropiere (grupul-clasă, familia), cat şi de normele, tradiţiile şi atitudinile grupului
social, etnic sau religios din care face parte. Climatul socioafectiv al clasei, interacţiunea elevilor, relaţiile de
competiţie sau de cooperare din cadrul grupului şcolar influenţează procesul de invăţare al fiecărui elev. intre
factorii care determină rezultatele procesului de invăţare, Ausubel menţionează şi trăsăturile de personalitate
ale profesorului: capacităţile intelectuale, aptitudinile didactice, trăsăturile de caracter, capacitatea de a
genera efervescenţă intelectuală şi motivaţie intrinsecă la elevi. Pentru a deveni eficientă, invăţarea şcolară
presupune identificarea tuturor condiţiilor care, intr-un fel sau altul, influenţează şi contribuie la obţinerea
rezultatelor dorite. Organizarea şi corelarea tuturor acestor condiţii inainte ca elevul să fie introdus in situaţia
de invăţare constituie o sarcină de bază a profesorului.
Activismul intern al elevului, care constituie condiţia majoră a învăţării, se fundamentează pe motivaţia şi
interesele acestuia. Motivaţia reprezintă totalitatea motivelor care dinamizează comportamentul uman.
Motivul este o structură psihică care determină orientarea, iniţierea şi reglarea acţiunilor în direcţia unui scop,
fiind o cauză internă a comportamentului. Datorită ei, trebuinţele (trebuinţe fundamentale biologice şi
impulsuri de origine psihică precum tendinţa spre mişcare şi manipulare de obiecte) se transformă în scopuri,
planurişi proiecte. Subiectul caută în mod activ forme de interacţiune care îi sunt necesare funcţionării şi
dezvoltării.
Există, la vârsta şcolarităţii, o motivaţie extrinsecă, prezentă atunci când elevul se încadrează în disciplina
şcolară fără un interes direct pentru ceea ce se predă, ci doar pentru a primi, direct sau indirect, recompense.
Printre componentele motivaţiei extrinseci sunt: dorinţa de afiliere (a fi în mijlocul grupului de elevi, de a
primi recompense şi de a face plăcere părinţilor şi profesorilor); tendinţele normative (obişnuinţa de a se
supune normelor şi obligaţiilor impuse de mediul familial, iniţial, apoi, ulterior, de cel şcolar); teama de
consecinţele neascultării.
Un alt tip de motivaţie care se manifestă în învăţarea şcolară, ca şi în orice altă formă de activitate, este
motivaţia intrinsecă. Aceasta se manifestă în condiţiile în care elevul este direct interesat de dobândirea
cunoştinţelor şi formarea deprinderilor şi implică motive precum: curiozitatea – care are la bază un impuls
nativ, dar menţinerea ei depinde, în mare măsură, de atitudinea şi competenţa profesorului, de contextul
instructiv-educativ general; aspiraţia către competenţă şi dorinţa de a deveni un profesionist într-un anumit
domeniu; motivaţia de autorealizare – care presupune realizarea aptitudinilor şi dorinţa de a obţine succes
personal.
Motivaţia de autorealizare este direct legată şi condiţionată de nivelul de aspiraţie, care reprezintă
totalitatea aşteptărilor, scopurilor sau pretenţiilor unei persoane privind realizarea sa viitoare într-o anumită
direcţie. Constituirea unui anumit nivel de aspiraţie depinde de potenţialul aptitudinal, efortul de voinţă,
ambianţa socială şi condiţiile material-culturale, dar şi de trăirea subiectivă a succesului şi eşecului (este
posibil ca succesul să crească nivelul de aspiraţie, iar eşecul să îl scadă). De asemenea, nivelul de aspiraţie,
pentru a putea conduce către autorealizare, trebuie să concorde cu propriile posibilităţi. Ideal este ca
motivaţia extrinsecă, odată cu maturizarea şi creşterea experienţei şcolare şi sociale, să se transforme în
motivaţie intrinsecă. De altfel, procesul instructiv-educativ trebuie proiectat în aşa fel încât să ofere elevului
motivaţii pentru învăţare adecvate nivelului său de dezvoltare. Numai astfel, motivaţia poate constitui un real
“motor” al învăţării şi, implicit, al dezvoltării. Pe lâng ă motivaţie, un suport important al învăţării şcolare îl
constituieatenţia.
Atenţia face parte din categoria fenomenelor psihice care susţin energetic activitatea (implicit învăţarea),
fiind o funcţie psihică prin care se modelează tonusul nervos necesar desfăşurării celorlalte procese psihice.
Deci, atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei
psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice. În orice tip de învăţare este implicată
atenţia, prin una dintre formele sale. Atenţia involuntară este o formă simplă a atenţiei, în care
concentrareaşi orientarea energiei psihonervoase se fac fără efort voluntar, sub influenţa unor factori precum:
intensitatea deosebită sau noutatea stimulilor, interesul pe care îl prezintă stimulul pentru persoană, trăirea
pozitivă pe care o produce stimulul respectiv. Atenţia voluntară este intenţionată şi autoreglată conştient,
susţinând activitatea în toate momentele ei (mai uşoare sau mai dificile, mai atrăgătoare sau mai neplăcute).
5
Efortul de voinţă implicat în această formă a atenţiei face posibilă orientarea intenţionată spre obiectul
atenţiei, intensificarea activităţii psihice, inhibarea voită a preocupărilor colaterale, izolarea de stimulii
perturbatori, menţinerea concentrării atenţiei pe durata necesară. Deoarece implică consum energetic, atenţia
voluntară nu se poate manifesta un timp nelimitat, necesitând perioade de odihn ă, precum şi respectarea unor
condiţii care pot facilita menţinerea atenţiei voluntare: stabilirea scopurilor activităţii, evidenţierea
semnificaţiei activităţii, identificarea momentelor care cer o concentrare maximă, eliminarea sau diminuarea
factorilor perturbatori şi crearea unei ambianţe favorabile (spaţiu de lucru aerisit, corect iluminat, organizat şi
stimulativ).
Utilizarea repetată a atenţiei voluntare (aşa cum se întâmplă în cazul elevilor din clasele mari, de exemplu)
generează un anumit grad de automatizare al acesteia, transformând-o într-un ansamblu de deprinderi care
constituie atenţia postvoluntară. Această formă a atenţiei este la fel de bine organizată şi la fel de eficientă
ca cea voluntară, dar, datorită automatismelor pe care le implică, nu necesită aceeaşi încordare nervoasă,
concentrarea putând fi menţinută mai mult timp. În desfăşurarea diferitelor forme ale activităţii, cele trei
forme ale atenţiei sunt complementare, asigurând, în orice moment, nivelul cel mai economic şi totodată
eficient al energiei psihonervoase.
În concluzie, în procesul învățării sunt implicate

 pe de o parte majoritatea proceselor cognitive, volitive, afective, apoi atentia, limbajul, motivatiile,
aptitudinile, interesele, fiecare avand un rol bine definit.
 pe de alta parte sunt implicati si factori biologici si psihologici ce determina eficienta sau ineficienta
acesteia.