,,Am ales această temă deoarece discriminarea reprezintă o problemă majoră cu

care societatea se confruntă, aceasta reprezintă discernământul calităţii şi recunoaşterea

diferenţelor existente între lucruri. Discriminarea este imposibil de eliminat în totalitate, pentru
că nu trăim într-o societate ideală. Nu toţi oamenii se adaptează într-o manieră perfectă la
circumstanţe şi la persoanele din jur, pentru că se ţine cont de anumite criterii injuste.
Individul doreşte să-i fie bine. Toţi au un acest scop, însă, chiar dacă este un ţel comun,
problema e că acest „bine”, este înţeles în diverse moduri şi poate fi atins prin direcţii diferite.
Societatea reprezintă individul, existând o conexiune între cele două, însă interesant este modul
în care se distribuie viziunea asupra direcţiilor de urmat, mass-media fiind cea care reflectă
acţiunile şi cerinţele membrilor comunităţii.
Diferenţierea dintre oameni este cea mai răspândită formă de discriminare, datorită
prejudiciilor aduse din cauza unor serii de tratamente caracteristice către anumite grupuri de
persoane.”

Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de

persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de
comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de
excludere sau de respingere.
În conformitate cu definiția Națiunilor Unite, "comportamentele discriminatorii pot lua multe
forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal". În
sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui grup
de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită "clasă" sau "categorie". Discriminarea se referă
la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au împotriva
membrilor respectivei clase sau categorii
Din punctul meu de vedere, discriminarea este definită ca fiind practica ilegală de trata
nejustificat mai puțin favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții pe baza unor criterii
arbitrare descriptive cum ar fi rasa, naționalitatea, sexul, etnia, limba, etc. Acest concept este
unul dinamic, care, de a lungul timpului a cunoscut o majorare considerabilă atât la nivel de
teorie, cât și de politici.
Elementele componente ale oricărei forme de discriminare sunt următoarele:
1. Acţiunea discriminatorie, precum sunt distincţia, excluderea, restricţia şi preferinţa;
2. Cauza discriminării, criteriile de deosebire fiind sexul, rasa, naţionalitatea, originea
etnică, cetăţenia, originea socială, religia, convingerile, educaţia, limba, opiniile, apartenenţa
politică, starea sănătăţii, vârsta, orientarea sexuală, starea civilă, starea materială, disabilitatea,
boala cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale;
3. Scopul şi/sau consecinţele discriminării, respectiv împiedicarea, anularea sau lezarea
drepturilor omului şi a protecţiei lor şi violarea principiilor egalităţii, non-discriminării şi a
demnităţii umane.
Cercetările efectuate cu privire la acest fenomen au identificat existenţa mai multor tipuri
de discriminare, cum ar fi: discriminarea directă; discriminarea indirectă; discriminarea multiplă;
discriminarea prin asociere; tratamentul defavorizat; hărţuirea; intenţia declarată public de a
discrimina; instigarea la discriminare; victimizarea; ordinul de a discrimina; segregarea etc.
Discriminarea directă reprezintă orice acţiune sau inacţiune în raport cu o persoană,
bazată pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, cetăţenie, origine socială,
religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea sănătăţii, vârstă, orientare
sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a
HIV/SIDA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege.
Exemple: refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau
poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale;
plata diferenţiată a două persoane care au pregătire egală şi o slujbă similară datorită faptului că
una dintre acestea aparţine unui anumit grup etnic constituie discriminare pe criteriul originii
etnice; scoaterea la concurs a unor locuri de muncă cu menţiunea că numai tinerii pot solicita
acest loc de muncă, deşi activitatea respectivă ar putea fi efectuată în aceleaşi condiţii şi de o
persoană în vârstă constituie discriminare pe criteriul vârstei.
Discriminarea indirectă reprezintă orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră
care dezavantajează anumite persoane, pe baza aceloraşi criterii, fără ca diferenţele de tratament
să poată fi justificate în mod obiectiv. Constituie excepţii de la această regulă situaţiile în care
prevederea, criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim, iar măsurile
folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Exemple: plata diferenţiată a două persoane care au fost angajate în poziţii diferite, deşi
aveau aceeaşi pregătire; o firmă de traduceri scoate la concurs mai multe posturi de traducători şi
impune ca toţi cei care solicită posturi să aibă permis de conducere, deoarece ocazional este
necesar să se livreze sau să se colecteze lucrări de la clienţi, este o situaţie de discriminare a
persoanelor cu handicap, deoarece şofatul nu constituie o cerinţă esenţială pentru îndeplinirea
sarcinilor de serviciu, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că există un motiv obiectiv
care să justifice această măsură; în cadrul unui magazin general se interzice angajaţilor care
servesc clienţii să poarte pălărie, ceea ce semnifică faptul că persoanele ale căror convingeri
religioase le impun să aibă capul acoperit, cum ar fi femeile musulmane, sunt împiedicate să
lucreze în magazinul respectiv astfel că angajatorul discriminează indirect acest grup de
persoane, cu excepţia cazului în care poate demonstra că există un motiv obiectiv care să
justifice această situaţie.
De cele mai multe ori, discriminarea directă există atunci când dezavantajul priveşte o
persoană în mod individual, iar noţiunea de discriminare indirectă se concentrează mai mult
asupra unui grup social dezavantajat. Totuşi, aceasta nu înseamnă că discriminarea directă are
loc numai faţă de persoane fizice, iar discriminarea indirectă – numai faţă de grupuri.
Discriminarea multiplă reprezintă orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai
multe criterii, dintre cele enumerate mai sus.
Discriminarea prin asociere reprezintă orice faptă de discriminare săvârşită împotriva
unei persoane care, deşi nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor stabilite
prin lege, este asociată cu una sau mai multe persoane aparţinând unei asemenea categorii de
persoane.
Segregarea reprezintă orice faptă care are drept scop sau consecinţă separarea fizică
neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii de deiscirminare.
Tratamentul defavorizat reprezintă orice act, acţiune sau inacţiune care afectează direct
sau indirect drepturile şi interesele legale ale unei persoane sau grup de persoane.
Intenţia de a discrimina reprezintă orice declaraţie făcută în public privind săvârşirea
unei faptei de discriminare.
Comportamentul discriminatoriu reprezintă orice comportament care, prin efectele pe
care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o
comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi.
Instigarea la discriminare reprezintă orice acţiune sau inacţiune care determină cu
intenţie pe cineva să săvârşească o faptă de discriminare. Instigarea la discriminare constituie o
formă de manifestare a discriminării, care presupune instigarea unei persoane la discriminarea
altei persoane din cauza faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate.
Exemplu: proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu servească persoanele de
etnie romă.
Complicitatea la discriminare este fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod
intenţionat o persoană la săvârşirea unei fapte de discriminare. De asemenea, se consideră
complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei
de discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu a
fost îndeplinită.
 Asocierea pentru săvârşirea unei fapte de discriminare reprezintă fapta de a se asocia
sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor fapte de
discriminare ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Hărţuirea reprezintă orice formă de comportament, verbal sau non-verbal, în raport cu o
fiinţă umană, manifestat conştient pe baza criteriilor: sex, rasă, naţionalitate, origine etnică,
cetăţenie, origine socială, religie, convingeri, educaţie, limbă, opinii, apartenenţă politică, starea
sănătăţii, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică
necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale. Hărţuirea
poate lua formă fizică, verbală, nonverbală.
Există trei elemente de bază pentru a demonstra hărţuirea:
- victima trebuie să aparţină unei categorii protejate;
- victima să fi fost supusă la un comportament nedorit, verbal sau fizic, în temeiul
apartenenţei sale la o categorie protejată;
- comportamentul respectiv să fi creat un mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor
sau ofensator.
Hărţuirea sexuală reprezintă orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat
în mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei ori
creează un mediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidantă; în mod special, cazul
în care refuzul de a accepta un astfel de comportament sau constrângere ar influenţa luarea de
decizii şi ar afecta persoana.
Victimizarea reprezintă orice comportament negativ ca urmare a unei plângeri în justiţie
cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei persoane în
cazul în care persoana respectivă a întreprins sau se presupune că a întreprins ori va întreprinde
acţiuni pentru protecţia împotriva discriminării; tratament defavorizat al unei persoane care a
refuzat să discrimineze în condiţiile date. Statele membre trebuie să aplice măsurile de protecţie
a persoanelor împotriva oricăror forme de tratament advers (precum concedierea) ca reacţie la o
plângere, acţiune sau alte proceduri prin care se urmăreşte respectarea principiului egalităţii de
tratament.
În funcţie de gravitatea lor, formele de manifestare a discriminării pot fi clasificate în
două categorii respectiv:
Forme uşoare de manifestare a discriminării şi anume: discriminarea directă,
discriminarea indirectă, comportamentul discriminatoriu, hărţuirea, inclusiv cea sexuală,
instigarea la discriminare, intenţia declarată public de a discrimina, victimizarea, discriminarea
prin asociere, asocierea în vederea săvârşirii unei fapte de discriminare, complicitatea la
discriminare săvârşite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.
Forme grave de manifestare a discriminării şi anume: segregarea; discriminarea
multiplă; instigarea la discriminare săvârşită de o persoană care se află pe o poziţie de autoritate
faţă de cel instigat; discriminarea săvârşită de două sau mai multe persoane; săvârşirea în mod
repetat a unei fapte de discriminare, chiar şi după pedepsirea acesteia.
Formele discriminării sunt:
Rasismul
-Rasismul individual se referă la asumarea și exprimarea atitudinilor, valorilor și
credințelor personale despre superioritatea propriei rase, etnii sau culturi.
Rasismul instituțional se referă la discriminarea rasială făcută în cadrul guver-
nelor, corporațiilor, organizațiilor religioase, instituțiilor de învățământ sau a altor organizații
care au puterea de a influența viața unui număr mare de oameni, prin
adoptarea de practici și legi care cauzează sistematic inegalități rasiale în societate,
organizații sau instituții.
Rasismul cultural cuprinde tradițiile, obiceiurile, valorile și normele de compor-
tament social ce promovează propria cultură ca normă și standard în societate,acesta poate fi.
rasism vizibil (ușor de-tectabil, presupune acțiuni discriminatorii evidente) și rasism ascuns (mai
subtil, mai frecvent și mai ușor de negat decât rasismul vizibil).
Sexismul
Sexismul este o atitudine sau prejudecată privind superioritatea unui reprezentant al unui sex
asupra altui sex. Atunci când această prejudecată este transpusă în com-portament, se poate vorbi
despre discriminare sexuală.
Homofobia
Homofobia definește atitudinile și sentimentele negative față de persoanele cu orientare
homosexuală, manifestată prin atracția față de persoane de același sex, și include, de asemenea,
respingerea persoanelor despre care se crede că ar fi homose-xuale și a tuturor lucrurilor asociate
cu acestea.
Discriminarea persoanelor cu dizabilități
Dizabilitatea se referă la una sau mai multe deficiențe fizice, psihice, mintale sau senzoriale care,
în lipsa unui mediu accesibilizat, pot împiedica parțial sau total șan-sele unei persoane de a duce
un trai independent.
Discriminarea poate avea un impact negativ semnificativ asupra victimelor vi-
zând starea socială şi economică, bunăstarea şi sănătatea. Experienţele privind actele
de discriminare au dus la concluzia că acestea pot fi asociate la nivel individual, prin
prisma efectelor, cu simptome legate de stres şi depresie.
Discriminarea nu are un efect ameninţător doar asupra victimelor, ci şi asupra
întregii societăţi în general, ducând la disfuncționalități economice, la denaturarea
concurenţei între firme şi la subminarea coeziunii sociale.
Oamenii care au experienţa umilitoare a discriminării sunt afectaţi într-o multitu-
dine de forme şi, de regulă, nu doresc să abordeze aceste probleme în public. Chiar
dacă pentru unele persoane discriminarea a devenit o experienţa de zi cu zi, ele nu sunt dispuse
să ia unele măsuri, cum ar fi de exemplu să depună plângeri la organis-mele statului.
Faptul că victimele discriminării nu sunt dispuse să acţioneze în justiţie nu în-seamnă că
experienţa lor nu le va afecta comportamentul. Un comportament tipic de răspuns la diferite
forme de discriminare constă în adoptarea unei strategii de evitare prin care persoana în cauză
încearcă, cu buna ştiinţă sau nu, să evite situaţiile în care ar putea exista riscul de a fi
discriminaţi.
Efectele negative ale discriminării:
La nivel individual: performanțe scăzute, lipsa motivației, satisfacție profesi-onală scăzută,
neimplicare, sentimente de vinovăție, diminuarea încrederii în sine, neintegrarea în grupuri;
La nivelul grupului: comunicare deficitară și individualism; apariția situațiilor conflictuale,
încurajarea stereotipurilor; competiție neproductivă, productivita-te/eficientă diminuată, slabă
dezvoltare și/sau nematurizarea grupului;
La nivelul comunității: neintegrarea școlară/profesională a persoanelor cu di-zabilități, a
persoanelor de etnie rroma etc., menținerea atitudinilor discrimina-torii și a stigmatizării.
Legi care combat discriminarea:
Există numeroase convenţii internaţionale (înţelegeri între state; tratate) care combat
discriminarea, iar acestea au putere directă în dreptul nostru intern.
Constituţia României consacră, în litera şi în spiritul ei, egalitatea cetăţenilor şi interdicţia
discriminării. Conform legii fundamentale, legile şi autorităţile publice tratează cetăţenii fără
privilegii şi fără discriminări; România e patrie a tuturor cetă-ţenilor săi, fără deosebiri, prin
garantarea dreptului la identitate şi prin recunoaşterea unor drepturi ale minorităţilor naţionale.
Legea de bază care defineşte în detaliu situaţiile de discriminare şi măsurile de combatere a lor,
referinţa oricărei acţiuni concrete împotriva deosebirilor, exclude-rilor, restricţiilor sau
preferinţelor ilegitime este Ordonanţa Guvernului nr. 137, privind prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare, adoptată în anul 2000 şi amendată în anul 2008. O altă normă
dedicată în întregime problematicii dis-criminării, de data aceasta în relaţiile de gen, este Legea
nr. 202, privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, care pune accentul pe măsurile de
promovare a egali-tăţii de şanse şi de tratament adoptată în anul 2002.
Politica nediscriminării pe motive de gen este atât de solicitantă, încât s-a simţit nevoia detalierii
legii cadru de mai sus. În luna iunie 2007 a fost adoptată Ordonan-ţa de Urgenţă nr. 67,
privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între băr-baţi şi femei în cadrul schemelor
profesionale de securitate socială.
În luna mai 2008 s-a adăugat Ordonanţa de Urgenţă nr. 61, privind implemen-tarea
principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi
servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii.
Există şi o a treia normă internă dedicată integral asigurării egalităţii de şanse
unei categorii departe de această aspiraţie: Legea nr. 448/2006, privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Este relevant pentru problematica
mai largă a grupurilor vulnerabile care sunt mijloacele pe care această lege le con-
sideră necesare pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
(art. 3): a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului; b) pre-
venirea şi combaterea discriminării; c) egalizarea şanselor; d) egalitatea de tratament
în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; e) solidarita-
tea socială; f) responsabilizarea comunităţii; g) subsidiaritatea; h) adaptarea societăţii
la persoana cu handicap; i) interesul persoanei cu handicap; j) abordarea integrată;
k) parteneriatul; l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, a
serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază; m) abordarea centrată pe per-
soană în furnizarea de servicii; n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului; o) ale-
gerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea sprijinului şi asistenţei
necesare; p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi
şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.
Cele trei norme de mai sus dedicate în întregime problematicii discriminării şi
oportunităţilor egale li se adaugă prevederile menite să combată discriminarea răs-
pândite în legi sectoriale precum:
- Legea educaţiei naţionale;
- Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
- Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
- Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială; Codul penal al României;
- Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia com-petiţiilor şi a
jocurilor sportive;
Instituţii dedicate combaterii discriminării
Normele sunt însoţite de instituţii. Atunci când se produce o încălcare a reguli-lor, fie adoptate la
nivel naţional sau internaţional, instituţiile sunt chemate să dea alarma, să ceară revenirea la
conformitate, să sancţioneze. În plus, instituţiile merg dincolo de veghea asupra normelor,
putând introduce politici care să le întărească şi să ajute la atingerea scopurilor lor.
În România, instituţia centrală a combaterii discriminării este CNCD. Atribuţiile Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării includ:
- prevenirea faptelor de discriminare (prin realizarea de campanii de informare, cursuri de
formare, finanţa-rea de proiecte, realizarea de studii şi rapoarte);
-medierea faptelor de discriminare între părţile implicate într-un caz de discriminare;
investigarea, constatarea şi sanc-ţionarea faptelor de discriminare (primind petiţii sau
autosesizându-se şi hotărând asupra măsurilor);
- monitorizarea cazurilor de discriminare; acordarea de asistenţă de specialitate victimelor
discriminării prin explicarea legislaţiei, îndrumarea depunerii a petiţiei ş.a.
Încălcarea de către statele părţi ale obligaţiilor lor de a respecta drepturile şi liber tăţile enunţate
de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului poate face obiectul unor petiţii la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. Această instanţa supranaţio-nală judecă petiţiile, hotărăşte că a
avut loc, sau nu, o ingerinţă în exercitarea unui drept şi eventual, hotărăşte plata de daune în
favoarea petenței.
În concluzie, discriminarea este un fenomen care, o dată cu trecerea timpului a cunoscut o
ascensiune considerabilă, fiind întâlnită tot mai des, sub tot mai multe forme, care poate avea un
impact negativ semnificativ asupra victimelor, vizând starea socială și economică, bunăstarea și
sănătatea, dar și asupra întregii societăți, ducând la disfuncționalități economice, la denaturarea
concurenței între firme și la subminarea coeziunii sociale.