Sunteți pe pagina 1din 1

Hîrlău, Iunie 2017

Dragii mei elevi,

De- a lungul anilor v-am transmis verbal numeroase idei, sfaturi sau învățături, dar astăzi simt că trebuie să vă scriu câteva rânduri pe care
poate le veți descoperi cândva într-o cutiuță cu amintiri și veți rememora sper, cu încântare, această perioadă a vieții voastre. Nu v- a fost ușor
pentru că așteptările au fost întotdeauna mari. Nici mie nu mi-a fost ușor pentru că fiecare dintre voi a fost unic și a avut propria atitudine față de
școală. Încet- încet v-ați definit ca personalitate, v-ați creat propriul portret de elev, ați devenit din ce în ce mai buni, , mai conștiincioși, mai ambițioși,
v-ati creionat parcursul școlar,iar eu v-am cunoscut mai bine și v-am ajutat din ce în ce mai bine.. Sper că v-am învățat tot ce trebuie ca să aveți
succes în anii următori, sper că v-am încurajat destul pentru a avea încredere în voi, sper ca toate sfaturile mele să- și găsească locul în faptele
voastre viitoare, sper că am avut puterea să las în sufletul vostru acea amprentă pe care în momente dificile să o căutați, să o activați, să o folosiți și
să vă amintiți... AȘA NE SPUNEA D-NA ÎNVĂȚĂTOARE...
Vă apreciez pentru ceea ce sunteți, pentru lumina din inima voastră, pentru prietenia pe care o arătați, pentru visele frumoase pe care le
aveți,pentru atitudinea față de cei din jur, pentru străduința de care ati dat dovadă și vă doresc să vă urmați calea cu aceleași intenții bune, să aveți
succes , să fiți elevi eminenți și adulți de nădejde. BUCURIA să vă lumineze drumul vieții, iar REUȘITELE să-l paveze. Fiți ÎNCREZĂTORI în forța
voastră, PERSEVERAȚI și cu siguranță veți fi ÎNVINGĂTORI. Să creșteți puternici și hotărâți, să vă susțineți unii pe alții, șă fiți colegi buni și o echipă
minunată. Ascultați-i pe cei mari , dar să vă exprimați și propria opinie cu respect dar și cu hotărâre.
Anii care au trecut să vă rămână în amintire, să vă fie lecție pentru viitor, însă ziua de mâine să fie o promisiune,un gând bun pentru un destin
luminos și trainic. Astăzi, la final de clasa a IV- a, să vă bucurați de momentele frumoase, de ceea ce ați reușit până acum, să fiți mândri de vârsta
voastră,de ceea ce ați devenit în acești ani. Eu am avut privilegiul să vă fiu învățătoare și să fac parte din viața voastră o perioadă, însă veți rămâne
pentru totdeauna în memoria mea afectivă, veți ocupa o parte a sufletului meu pe termen nelimitat și voi tresări cu emoție oricând îmi veți răsări în
cale.
Să prețuiți copilăria, dar când va veni momentul să vă deschideți larg aripile și să zburați lin înspre alte orizonturi . Să nu faceți asta însă
singuri, să vă bizuiți pe oamenii buni din jurul vostru, familia, colegii, prietenii, profesorii.
Închei mica mea scrisoare cu convingerea că această pagină importantă din cartea
vieții voastre va rămâne în memoria noastră, a tuturor, dar cu siguranță vă va fi și
făclie pe drumul destinului vostru.

Cu drag,învățătoarea voastră,pentru totdeauna,


Dîrvariu Mariana

S-ar putea să vă placă și