Pe lângă plopii fără soţ…de Mihai Eminescu

Se dă textul:
                        Pe lângă plopii fără soţ
                        Adesea am trecut;
                        Mă cunoşteau vecinii toţi –
                        Tu nu m-ai cunoscut.
 
                        La geamul tău ce strălucea
                        Privii atât de des;
                        O lume toată-nţelegea –
                        Tu nu m-ai înţeles.
 
                        De câte ori am aşteptat
                        O şoaptă de răspuns!
                        O zi din viaţă să-mi fi dat,
                        O zi mi-era de-ajuns;
 
                        O oră să fi fost amici,
                        Să ne iubim cu dor,
                        S-ascult de glasul gurii mici
                        O oră, şi să mor.
 
                        Dându-mi din ochiul tău senin
                        O rază dinadins,
                        În calea timpilor ce vin
                        O stea s-ar fi aprins;
 
                        Ai fi trăit în veci de veci
                        Şi rânduri de vieţi,
                        Cu ale tale braţe reci
                        Înmărmureai măreţ,
 
                        Un chip de-a pururi adorat
                        Cum nu mai au perechi
                        Acele zâne ce străbat
                        Din timpurile vechi.
 
                        Căci te iubeam cu ochi păgâni
                        Şi plini de suferinţi,
                        Ce mi-i lăsară din bătrâni
                        Părinţii din părinţi.
 
                        Azi nici măcar îmi pare rău
                        Că trec cu mult mai rar,
                        Că cu tristeţe capul tău
                        Se-ntoarce în zadar,
 
                        Căci azi le semeni tuturor
                        La umblet şi la port,
                        Şi te privesc nepăsător
                        C-un rece ochi de mort.
 
                        Tu trebuia să te cuprinzi
                        De acel farmec sfânt,
                        Şi noaptea candelă s-aprinzi
                        Iubirii pe pământ.

G1 – POEZIA PE LÂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOŢ… I-A FOST INSPIRATĂ LUI MIHAI EMINESCU DE IUBIREA NEFERICITĂ P
POENARU-LECCA. CREZI CĂ AR TREBUI FĂCUTĂ O LEGĂTURĂ STRÂNSĂ ÎNTRE AMĂNUNTUL BIOGRAFIC ŞI TE
LEGĂTURĂ NU ESTE RELEVANTĂ? ARGUMENTEAZĂ-ŢI PUNCTUL DE VEDERE ÎNTR-UN ESEU DE O PAGINĂ.

PRECIZEAZĂ ŞI APOI NOTEAZĂ ÎN CAIETE ELEMENTELE DE PROZODIE IDENTIFICATE.

IDENTIFICĂ ELEMENTELE DE PROZODIE (RIMĂ, RITM, MĂSURA VERSURILOR)

G2 – Citeşte din volumul Scriitori români şi străini de G. Ibraileanu studiul consacrat poeziei Pe lângă plopii fără soţ… şi realizea
Stabileşte prin delimitare la nivelul strofelor, structura poeziei. Precizează care este ideea dominantă a fiecărei secvenţe.

Indică rolul verbelor la perfectul compus, perfect simplu şi imperfect.

Comentează evoluţia sentimentului de iubire prin identificarea gradaţiei ascendente şia descendente a textului.

Identifică relaţii de opoziţie la nivelul întregii poezii.

Identifică verbele la modul condiţional-optativ, explicând totodată semnificaţia folosirii lor.

Identifică verbele la indicativ prezent, precizând semnificaţia folosirii lor.

Explică rolul adverbului de timp azi în contextul poeziei.

Realizează o paralelă în care să prezinţi asemănarea dintre mesajul transmis de versurile: Şi te privesc nepăsător/ C-un rece ochi de
lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.
Găseşte o semnificaţie pentru versurile: Căci azi le semeni tuturor/La umblet şi la port.
Comentează valoarea imperfectului trebuia din strofa finală.
Compară din punct de vedere stilistic poezia Pe lângă plopii fără soţ…cu Floare albastră.

Identifică mărci ale lirismului subiectiv şi elemente de rimă originală.

Identifică relaţii de opoziţie la nivelul întregului text.

Defineşte conceptul de romanţă, aplicându-l la poezia Pe lângă plopii fără soţ...

Răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Explică sensul cuvântului „soţ” din titlul poeziei

2. Identifică în text apariţia adverbelor de timp, explică apoi trecerea de la un timp la altul.
3. Comentează semnificaţia cuvintelor: „O lume toată-nţelegea –/Tu nu m-ai înţeles.”
4. Interpretează opouziţia care se stabileşte între următoarele perechi de versuri: „Un chip de-a
pururi adorat/Cum nu mai au perechi/Acele zâne ce străbat/Din timpurile vechi. - Căci azi le
semeni tuturor/La umblet şi la port,/Şi te privesc nepăsător/C-un rece ochi de mort.
5. Comentează rolul pronumelui personal „tu”
6. Explică intenţia poetului care alternează timpul prezent (în prima parte a poeziei) cu timpul
imperfect, dominant în a doua parte.
7. Interpretează tonalitatea strofei penultime, insistând asupra valorii aforistice a textului.
8. Numeşte două teme importante ale creaţiei eminesciene care apar în poezie.

Poezia Pe lângă plopii fără soţ..., de Mihai Eminescu, creată în perioada maturităţii, a
apărut în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan, în anul 1883 şi face parte din tema iubirii şi a
naturii.
Tema
Tema o constituie aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, sentiment ce
nu se poate împlini, iar ideea poetică exprimă dezamăgirea şi nefericirea eului liric pentru
neputinţa împlinirii cuplului şi pieirea dragostei.

Semnificaţia titlului
În lirica eminesciană, sentimentul de iubire ideală spre care aspiră omul superior se
manifestă totdeauna în relaţie armonioasă cu natura. Plopii sunt martori prietenoşi ai
eului liric, care asistă la exprimarea ardentă a sentimentului, dar faptul că ei sunt „fără
soţ” sugerează imposibilitatea împlinirii cuplului erotic, dezamăgirea îndrăgostitului că
iubita nu vibrează la aceleaşi cote înălţătoare, care ar fi putut-o face să devină o femeie
unică.

Structura şi compoziţia textului poetic

Poezia reflectă lirismul subiectiv, relevat prin mărcile lexico-gramaticale de persoana I
singular şi este alcătuită din două - secvenţe lirice organizate gradat, prima ilustrând
emoţia iubirii într-o gradaţie ascendentă (climax), ancorată în iar ultima este descendentă
(anticlimax). Această creaţie lirică este construită pe baza antitezei dintre trecut şi
prezent, dintre iubirea mistuitoare şi dezamăgirea eşecului erotic.

Incipitul
Incipitul este reluarea titlului, cu intenţia de a accentua simbolistica de manifestare a
iubirii în mijlocul naturii şi nefericirea sinelui poetic provocată de neputinţa împlinirii
cuplului erotic, întrucât plopii sunt „fără soţ”.

Prima secvenţă lirică

Prima secvenţă lirică este construită prin climax, figură de stil ce constă într-o înşiruire
ascendentă a ideilor erotice, pe care eul liric le exprimă în mod direct şi care se
constituie totodată într-un emoţionant ritual al iubirii.

Întreaga poezie este o adresare directă, la persoana a II-a singular, către iubita
nepăsătoare, eul liric exprimându-şi sentimentele nemijlocit. Îndrăgostitul se plimbă, plin
de dor, pe strada pe care locuieşte iubita, cu speranţa că va fi remarcat, însă fata nu-i
înţelege iubirea, deşi atitudinea lui este evidentă pentru toţi vecinii: „Pe lângă plopii fără
soţ / Adesea am trecut; / Mă cunoşteau vecinii toţi - / Tu nu m-ai cunoscut”. Dezamăgirea
erotică a bărbatului este previzibilă încă de la începutul poeziei, deoarece el priveşte cu
patimă ferestrele luminate ale odăii fetei, însă fără nici un efect încurajator, ea fiind
singura care nu i-a înţeles sentimentele, în ciuda faptului că „O lume toată-nţelegea”.

Strofele următoare aduc un elogiu sentimentului, care culminează cu sacrificiul suprem

pe care geniul este capabil să-l facă pentru împlinirea iubirii absolute este o idee
fundamentală a eroticii eminesciene, exprimată atât în proză cât şi în poezie. O zi sau o
oră de iubire ideală ar fi de ajuns pentru o viaţă întreagă, pentru împlinirea spirituală a
omului superior: „O zi din viaţă să-mi fi dat, / O zi mi-era de-ajuns; // O oară să fi fost
amici / Să ne iubim cu dor / S-ascult de glasul gurii mici / O oară şi să mor”. Forma „oară”
este cea originală, scrisă de Eminescu şi susţinută şi de Garabet Ibrăileanu, care
consideră că „o oră e ştiinţific şi pedant pentru că o oră e un hiat displăcut”.
Se remarcă schimbarea modurilor verbale, de la indicativ şi conjunctiv („am trecut”, „nu
m-ai înţeles” „să-mi fi dat”, să ne iubim”, „să fi fost”, „s-ascult”) la condiţional-optativ („s-ar
fi aprins”, „ai fi trăit”), ceea ce ilustrează faptul că iubirea ideală rămâne un simţământ al
timpului trecut şi că numai geniul poate ridica, prin împlinirea înaltului sentiment,
„efemerul la eternitatea astrelor” (George Călinescu): „Ar fi trăit în veci de veci / Şi
rânduri de vieţi”. Dacă iubita ar fi răspuns emoţiei eului liric, ea ar fi devenit o femeie
adorată şi unică, asemănătoare zânelor din alte vremuri: „Un chip de-a pururi adorat /
Cum nu mai au perechi / Acele zâne ce străbat / Din timpurile vechi”.

Punctul culminant al gradaţiei ascendente îl constituie profunda idee filozofică referitoare

la valenţa spirituală a eului liric de a iubi şi a suferi la cote ancestrale, întrucât el a
acumulat în sentimentul devorator toată patima străbunilor: „Căci te iubeam cu ochi
păgâni / Şi plini de suferinţi, / Ce mi-i lăsară din bătrâni / Părinţii din părinţi”. Dragostea
bărbatului este idolatră, „ochii păgâni” sugerând faptul că erosul este asemănător cu
acela de adorare a zeilor, a idolilor, însă femeia nu a fost capabilă să perceapă fericirea
ce ar fi copleşit-o.

A doua secvenţă lirică

A doua secvenţă lirică, reprezentată de ultimele trei strofe, reflectă gradaţia
descendentă, (anticlimax) a sentimentului de dragoste, trecutul fiind pus în antiteză cu
prezentul. Verbele la indicativ prezent exprimă renunţarea eului liric la demersul erotic:
„Azi nici măcar îmi pare rău / Că trec cu mult mai rar”.

Superficialitatea femeii, neputinţa ei de a trăi la intensitate maxima sentimentul de iubire

constituie cauza înstrăinării sufleteşti a eului liric, a cărui atitudine devine rece şi
detaşată. Iubita nu mai este unică ci o femeie oarecare, ce se mistuie în anonimat şi
banalitate: „Căci azi le semeni tuturor / La umblet şi la port, / Şi te privesc nepăsător / C-
un rece ochi de mort”.

Strofa devansează finalul poemului Luceafărul, unde atitudinea detaşată a geniului este

rece, raţională,- distantă, cei doi nu pot comunica întrucât,au concepţii diferite despre
iubire, reliefând astfel ideea că numai omul superior poate aspira către valoarea
supremă a idealului de iubire: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece - / Ci
eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece”.
În ultima strofă a poeziei Pe lângă plopii fără soţ... eul liric descrie, prin adresare directă,
fericirea pe care femeia a pierdut-o pentru totdeauna, din cauza limitelor omului obişnuit,
a superficialităţii afective, reproşându-i totodată neputinţa de a trăi pe pământ un
sentiment divin; „Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt / Şi noaptea candelă s-
 aprinzi / Iubirii pe pământ”. George Călinescu interpretează ipostaza eului liric din finalul
poeziei ca pe o „poză ataraxică (de linişte sufletească), confirmând filozofia geniului
inaccesibil contemporanului teluric şi atestând un orgoliu imens romantic”.
Procedee artistice / figuri de stil
 Ca în toate poeziile de dragoste, domină şi aici modul conjunctiv şi condiţional-
optativ al verbelor care exprimă trăirile interioare ale unei iubiri perfecte, care, dacă s-
ar împlini, fericirea ar fi deplină: „să-mi fi dat”, „să ne iubim”, „să mor”, „s-ar fi aprins”,
„ai fi trăit”, „s-aprinzi”. Timpul prezent ilustrează dezamăgirea eului liric provocată de
superficialitatea afectivă a femeii, incapabilă să se înalţe spre iubirea absolută: „îmi
pare rău”, „trec”, „se-ntoarce”, „semeni”, „te privesc”.
 Epitete: „ochi păgâni”, „rece ochi”; „chip adorat”, „farmec sfânt” - au forţă afectivă,
ele ilustrând senzaţiile şi emoţiile eului liric, îndrăgostit la modul sublim;
 Metafore: „fără soţ” - imposibilitatea împlinirii cuplului erotic; „te iubeam cu ochi
păgâni şi plini de suferinţi” - capacitatea geniului de a iubi idolatrie şi a suferi la modul
sublim în aspiraţia idealului suprem de iubire; „un rece ochi de mort” - detaşarea
definitivă, raţională şi distantă a geniului dezamăgit profund de superficialitatea
afectivă a femeii.
Prozodia
Strofele sunt catrene, măsura de 6-8 silabe, iar rima încrucişată, uneori asonantă „soţ /
toţi”; „vieţi / măreţ”.

Test de evaluare

I. Citeşte cu atenţie versurile următoare:

De câte ori am aşteptat Tu trebuia să te cuprinzi

O şoaptă de răspuns! De acel farmec sfânt,
O zi din viaţă să-mi fi dat, Şi noaptea candelă s-aprinzi
O zi mi-era de-ajuns; Iubirii pe pământ.
1. Menţionează tema poeziei Pe lângă plopii fără soţ... de Mihai Eminescu. 6p

2. Notează, din textul de mai sus, două semne ale prezenţei eului liric. 6p

3. Menţionează rima versurilor de mai sus. 6p

4. Notează măsura ultimului vers al strofei din stânga. 6p

5. Transcrie, din texxtul de mai sus, o repetiţie. 6p

6. Transcrie, din textul de mai sus, un epitet. 6p

II. Construieşte un text argumentativ prin care să demonstrezi că poezia Pe lângă plopii fără soţ… este o
operă lirică. Vei formula o introducere, două argumente şi o încheiere. 24p
 Test de evaluare

I. Citeşte cu atenţie versurile următoare:

De câte ori am aşteptat Tu trebuia să te cuprinzi

O şoaptă de răspuns! De acel farmec sfânt,
O zi din viaţă să-mi fi dat, Şi noaptea candelă s-aprinzi
O zi mi-era de-ajuns; Iubirii pe pământ.
1. Menţionează tema poeziei Pe lângă plopii fără soţ... de Mihai Eminescu. 6p

2. Notează, din textul de mai sus, două semne ale prezenţei eului liric. 6p

3. Menţionează rima versurilor de mai sus. 6p

4. Notează măsura ultimului vers al strofei din stânga. 6p

5. Transcrie, din texxtul de mai sus, o repetiţie. 6p

6. Transcrie, din textul de mai sus, un epitet. 6p

II. Construieşte un text argumentativ prin care să demonstrezi că poezia Pe lângă plopii fără soţ… este o
operă lirică. Vei formula o introducere, două argumente şi o încheiere. 24p

Test de evaluare

I. Citeşte cu atenţie versurile următoare:

De câte ori am aşteptat Tu trebuia să te cuprinzi

O şoaptă de răspuns! De acel farmec sfânt,
O zi din viaţă să-mi fi dat, Şi noaptea candelă s-aprinzi
O zi mi-era de-ajuns; Iubirii pe pământ.
1. Menţionează tema poeziei Pe lângă plopii fără soţ... de Mihai Eminescu. 6p

2. Notează, din textul de mai sus, două semne ale prezenţei eului liric. 6p

3. Menţionează rima versurilor de mai sus. 6p

4. Notează măsura ultimului vers al strofei din stânga. 6p

5. Transcrie, din texxtul de mai sus, o repetiţie. 6p

6. Transcrie, din textul de mai sus, un epitet. 6p

II. Construieşte un text argumentativ prin care să demonstrezi că poezia Pe lângă plopii fără soţ… este o
operă lirică. Vei formula o introducere, două argumente şi o încheiere. 24p