PE LANGA PLOPII FARA SOT / comentariu (TEMA)

Poezia Pe lng plopii fr so scrisa in perioada de maturitate a creaiei eminesciene, a

fost publicat n 1883 n revista ,,Familia a lui Iosif Vulcan si apartine temei iubirii i a
naturii. Despre poezie, criticul si istoricul literar Dumitru Popovici apreciaza in volumul
Poezia lui Eminescu ca anticipeaza, ca proces sufletesc, ca atitudine si ca solutie,
Luceafarul.
Mihai Eminescu (1850-1889) este cel mai de seama reprezentant al romantismului
romnesc si cel din urma mare poet romantic european (n ordine cronologica).
Ca specie literara, poezia este o roman care nfieaz ideea unei elegii erotice.
Tema o constituie aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate
mplini, iar ideea poetica exprima tristetea si nefericirea eului liric pentru imposibilitatea
atingerii iubirii ideale.
Motivele prezente in poezie sunt cel al plopului, cel al tanarului simplu de la tara si cel al
geniului.
Semnificatia titlului
Titlul este laitmotiv, o sintagma formata din substantivul plural plopii, ce sugereaza
singuratatea, urmat de structura fara sot care are rolul de a amplifica sentimentul. Astfel,
inca din titlu, se degaja o atmosfera melancolica, tristetea si suferinta reprezentand
sentimente dominante in text. G. Calinescu considera ca plopul este un copac elastic si
orasenesc, ce da amintirilor o miscare lenta. In Dictionarul de simboluri al lui Jean
Chevalier si Alain Gheerbrant, plopul este asociat durerii, sacrificiilor si lacrimilor,
simbolizand fortele regresive ale naturii.
Structura si compoziia textului
In aceasta poezie se realizeaza lirismul subiectiv, eul liric aflandu-se in doua ipostaze : cea a
tanarului simplu de la tara si cea a geniului. Marcile lexico-gramaticale sunt reprezentate de
verbele si pronumele la persoana I si aII-a singular (am trecut, am inteles, mi- ne,
tale). Poezia se structureaza in jurul unei serii de opozitii : tu-toti , eu-tu , trecut - prezent,
tanar simplu - geniu. Este evidenta antiteza dintre prezent si trecut, dintre iubirea
mistuitoare si esecul erotic.
Compozitia este de factura romantic, alcatuita din doua secvente lirice organizate
gradat, ascendent n strofele I-VIII (climax) i descendent n IX-XI (anticlimax).
Incipitul cuprinde o prezentare rapid a cadrului exterior (,,Pe lng plopii fr so) i un
repro adresat fiinei iubite, care refuz implicarea ntr-o poveste de dragoste.
Prima secventa lirica construita prin climax (figura de stil ce consta intr-o insiruire
ascendenta a ideilor erotice), cuprinde strofele I - VIII i are n centru iubirea neneleas a
tanarului. Cadrul natural, prezentat n aceast secven se afl n consonan cu
sentimentele de singurtate i izolare ale eului liric ( ,,Pe lng plopii fr so). Adresanduse iubitei nepasatoare direct, la persoana a II-a singular, eul liric isi exprima sentimentele
nemijlocit.
Desi tanarul indragostit se plimba plin de dor pe strada iubitei (Plopii fr so este un grup
format iniial din 29 plopi albi aflai pe oseaua Bucium din municipiul Iai) cu speranta ca va
fi remarcat de aceasta, fata il ignora, provocand reprosul acestuia: ,,M cunoteau vecinii
toi/Tu nu m-aicunoscut. In acest context, George Calinescu afirma ca eul poetic incearca
temerea de a muri nelumit.

Strofa a II-a continu pe aceeai tonalitate a reproului, ilustrat prin extinderea

spectatorilor povetii de iubire: ,,O lume toat-nelegea.
Strofele urmatoare se constituie ca un elogiu al iubirii ideale i al iubitei, culminand cu
sacrificiul suprem pe care geniul este capabil sa-l faca pentru implinirea iubirii absolute: ,,O
oar s fi fost amici.../O oar i s mor. Repetiiile ,,o zi i ,,o oar exprim ideea c,
pentru poet, dragostea este echivalent cu nsi raiunea vieii.
Folosind superlativul stilistic, din strofa a asea: Ai fi trit n veci de veci, poetul sugereaz
eternitatea iubirii i faptul c pentru el fiina iubit nvinge timpul i este nemuritoare.
Verbul la conditional-optativ (ai fi trait) reda dorinta intensa a eului de a trai iubirea.
Portretul iubitei este realizat prin precizarea unor elemente fizionomice crora li se asociaz
epitete ,,glasul gurii mici, ,,ochiul tu senin, ,,ale tale brae reci. Braele reci
demonstreaz absena sentimentelor afective ale persoanei iubite. Dragostea poetului este
cea care individualizeaza portretul, aseamnd-o pe fiina iubit cu o zn a crei imagine
strbate timpurile: ,,Un chip de-a pururi adorat/Cum nu mai au perechi... Din timpurile
vechi.
Sentimentele eului liric sunt prezentate n gradaie ascendent i ating punctul culminant
nstrofa a VIII-a, cnd iubirea poetului acumuleaz profunzimea iubirii strmoilor si: ,,Cci
te iubeam cu ochi pgni/Si plini de suferinti,/Ce mi-i lasara din batrani/Parintii din parinti.
Observam in aceasta parte a poeziei o schimbare a modurilor verbale, de la indicativ si
conjunctiv (am trecut, nu m-ai inteles, sa ne iubim, s-ascult, sa fi fost), la
conditional-optativ (s-ar fi aprins, ai fi trait), ceea ce ilustreaza regretul omului simplu
pentru esecul erotic si totodata ideea ca doar geniul poate atinge iubirea absoluta.
A doua secventa lirica reprezentata de ultimile trei strofe, se constituie ntr-o gradaie
descendent (anticlimax), prin care sunt surprinse sentimentele de rceal i indiferen ale
ndrgostitului fa de fiina iubit: ,,Azi nici mcar mi pare ru/C trec cu mult mai rar.
Verbele la indicativ prezent din aceste versuri exprima renuntarea. Detasarea specifica
geniului reiese si din imaginile vizuale : te privesc nepasator.
Trecutul este pus in antiteza cu prezentul.
Ipostaza poetului definit de versurile ,,i te privesc nepstor/C-un rece ochi de
mortanun ipostaza omului superior din poemul ,,Luceafrul.
Strofa final cuprinde un repro adresat direct femeii incapabile s rspund iubirii absolute,
definit metaforic ,,farmec sfnt.
Finalul poeziei este apreciat de G. Calinescu drept o poza ataraxica (de liniste sufleteasca)
confirmand filozofia geniului inaccesibil contemporanului teluric si atestand un orgoliu imens
romantic.
Procedee artistice/Figuri de stil
Caracteristic poeziilor de dragoste, si in Pe langa plopii fara sot predomina folosirea
verbelor la modurile conjunctiv si conditional-optativ, aici, cu rolul de a exprima trairile unei
iubiri perfecte , dar imposibil de realizat.
Timpul prezent ilustreaza dezamagirea eului liric fata de superficialitatea afectiva a femeii.
Epitetele (ochi pagani, rece ochi, chip adorat, farmec sfant) degaja o puternica forta
afectiva.
Metaforele ilustreaza stari si sentimente ale eului liric precum imposibilitatea implinirii
cuplului erotic (fara sot), sau capacitatea geniului de a iubi idolatric si de a suferi pentru
neimplinirea iubirii (...te iubeam cu ochi pagani /Si plini de suferinti), sau, in final,
detasarea definitiva, rationala (un rece ochi de mort).
2

Conine unsprezece catrene.

Muzicalitatea aparte a poemului este conferita de elementele de prozodie : masura de 7-8
silabe, ritm iambic si rima incrucisata, uneori asonanta (sot/toti; vieti/maret).

Poezia eminesciana a naturii si iubirii este unica. Natura si iubirea sunt inseparabile in lirica
eminesciana: "Atat de intim sunt intretesute iubirea si natura in poezia lui Eminescu, incat ele
ajung sa se contopeasca" (Tudor Vianu).
Eminescu [] a fost si ramne cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe
care o poate atinge geniul creator romnesc, atunci cnd se alimenteaza din adncimile
fertile si insondabile ale unui fond autentic. (St. Aug. Doinas, Lectura poeziei. Urmata de
tragic si democratic, Bucuresti, Ed. Cartea Romneasca, 1970, p.342.)