1

MOARA CU NOROC / caracterizarea lui Ghi 1.212cuvinte

Ioan Slavici (1848 1925) scrie povesti si nuvele, pe care le publica periodic, ca si Eminescu
sau Creanga, in revista Junimii iesene, Convorbiri literare. In 1881, ii apare primul volum
de proza, Novele din popor, in care, alaturi de scrierile deja publicate (Budulea Taichii,
Popa Tanda), este inclusa si nuvela Moara cu noroc.
Moara cu noroc este o nuvela de analiza psihologic pentru c dezvolt conflictul pe dou
planuri: unul exterior, la nivel faptic, si celalalt, preponderent, interior, ce decurge din
implicatiile pe care le au faptele asupra constiintei personajului. Tematica, modalitile de
caracterizare a personajului i de investigare psihologic, definesc si ele caracterul psihologic
al nuvelei.

Excelent portretist, Slavici creeaza personaje de o mare complexitate, stapanite de patimi si
vicii, pe care le plaseaza in cele mai complicate situatii, cu scopul vadit de a le analiza
constiinta umana. Ghita, protagonistul nuvelei Moara cu noroc, este reprezentantul
emblematic al acestei categorii.
Ghita reprezinta tipul personajului tragic, care strabate tot traseul unei dezumanizari
graduale, de la un cizmar cinstit la un carciumar avid dupa bani, subordonat unui bandit,
ajungand sa comita fapte reprobabile, precum spalarea banilor, sperjurul, duplicitatea si, in
final crima. Daca Lica este un personaj romantic (prin forta caracterului sau), Ghita apartine
categoriei tipurilor realiste, reprezentand arivistul.
Destinul lui Ghita se suprapune celor trei planuri tematice ale nuvelei : social, psihologic si
moral. Dinamica psihica a personajului urmeaza o traiectorie sinuoasa, generata de criza
morala. Eroul este un personaj complex, dilematic, dinamic, reprezentand omul care se lasa
dominat de slabiciunea sa.
Procesul devenirii lui Ghita este surprins de autor prin mijloacele analizei psihologice:
Observatie (perspectiva naratorului omniscient si a celorlalte personaje)
Monologul interior
Dialogul polemic
Faptele si gandurile protagonistului
Opiniile si judecatile de valoare ale celorlalte personaje.
Toate acestea reprezinta si repere ale unei profunde si amanuntite portretizari a
personajului, distribuite in modalitatile clasice de caracterizare (directa, indirecta sau
autocaracterizare).
Devenirea tragica a eroului se adanceste prin trecerea abrupta dintr-o ipostaza in alta,
dinspre omul moral, spre cel imoral:
1. Prima ipostaza: omul moral care respecta principiile etice ala comunitatii si tine la
respectul oamenilor. Regimul sufletesc indica aici echilibru interior, fericire,
demnitate.
Personajul este caracterizat in special indirect, reliefanduse trasaturi precum
hotararea, harnicia, spiritul practic (Ex: dialogul din incipit al lui Ghita cu batrana, sau
prezentarea de care narator a transformarii locului in urma venirii lui Ghita: Dar
binecuvantat era locul acesta mai ales de cand venisera carciumarul cel nou ...).
Intalnim aici si caracterizarea directa, realizata de catre narator: Ca om harnic si
sarguitor, Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri....
Imaginea casnica a serilor de sambata, cand Ghita numara castigul de peste
saptamana, asistat de Ana si de batrana, evidentiaza regimul sufletesc asociat acestei
2

prime ipostaze: multumirea interioara, echilibrul, optimismul, increderea in sine,
fericirea impartasita cu familia.
Cand linistea familiei este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita incearca sa i
se impotriveasca cu fermitate si demnitate (trasaturi evidentiate indirect, prin
comportamentul personajului), dar forte repede isi da seama ca nu poate ramane la
carciuma fara acceptul lui Lica. Acum se declanseaza situatia de criza.
2. A doua ipostaza: omul dilematic, care penduleaza intre dorinta de a ramane om
cinstit si ispita castigului nemuncit. Aici, regimul sufletesc este mai vast, cuprinzand :
nehotararea, lupta cu sine, suspiciunea, instrainarea, culpabilitatea, duplicitatea.
Bun cunoscator al firii omenesti, Lica realizeaza printr-o caracterizare directa
portretul moral al lui Ghita: Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul sau, si esti
om cu mine: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de muma-sa. M
simt chiar eu mai vrednic cnd m tiu alturea cu un om ca tine .
Vointa si forta launtrica a lui Ghita se naruie treptat, sub imboldul de a vedea banii
gramada inaintea sa si sub fascinatia fortei malefice a lui Lica. Ghita se inchide in
sine, refuzand comunicarea cu Ana (i era parc n-a vzut-o demult i parc era s
se despart de dnsa). Naratorul recurge la o caracterizare directa a eroului care
trece prin aceste framantari : Ghita devine de tot ursuz, se aprindea pentru oriice
lucru de nimic, nu mai zmbea ca mai nainte, ci rdea cu hohot, nct i venea s
te sperii de el.
In raport cu familia, grija si afectiunea sunt tot mai mult inlocuite de raceala si
reprosuri.
Pentru ca prudenta Anei sa nu-i incurce socotelile, o impinge in bratele lui Lica,
sperand totusi in adancul sufletului sau ca se va produce o minune si ca femeia va
rezista influientei malefice a samadaului. Cu aceasta ocazie, Ana il caracterizeaza
direct pe Ghita: nu e dect muiere mbrcat n haine brbteti, sugerand astfel
degradarea umana si slabiciunea psihica si fizica a sotului ei.
Chiar si Pintea este socat de intentia lui Ghita de a se folosi de nevasta pentru a-l
prinde pe Lica, surprinzand, prin caracterizare directa, caracterul personajului: Tare
om esti tu, Ghita, grai Pintea pe ganduri....
Despre aceasta destramare a cuplului, criticul literar Magdalena Popescu spune:
Sentimentul lui [Ghi] fa de Ana e unul mprit ntre vanitate masculin i
dragoste.
In raport cu lumea careia ii apartine, Ghita se comporta duplicitar, vrand sa para om
cinstit, dar devenind complice si partas la faradelegile Samadaului.
Autorul surprinde framantarile lui Ghita, oscilatiile de lumini si umbre, momentele de
insingurare, dar si cele de omenie, cand isi aduce aminte de nevasta si copii, macinat
de remuscari: Iart-m, Ano! i zise el. lart-m cel puin tu, cci eu n-am s m iert
ct voi tri pe faa pmntului.
Scena procesului din capitolul XI este un moment cheie in devenirea personajului,
momentul culminant al crizei morale. Ghita depune marturie falsa pentru a-l disculpa
pe Lica, motivat de ideea ca acesta are stapani puternici care il protejeaza. Indirect,
din comportament, deducem lasitatea personajului. Scena prilejuieste si unul din
putinele portrete fizice ale protagonistului nuvelei, facut prin caracterizare directa de
catre narator: Inalt, lat in umeri, cu ochiul limpede si fata nemiscata, Ghita se opri in
mijlocul lumii.
3

3. A treia ipostaza: omul imoral, cazut din demnitatea fiintei umane in zonele obscure
ale instinctelor precum lacomia, orgoliul, setea de razbunare, gelozia.
Regimul sufletesc cuprinde aici : izolare, grav dezechilibru interior, justificarea
slabiciunilor.
In sufletul eroului se produc mutatii esentiale, care il instraineaza iremediabil de ai
sai. Sugestiva este autocaracterizarea realizata de erou prin intermediul monologului
interior: Ei! Ce s-mi fac?... Aa m-a lsat Dumnezeu!... Ce s-mi fac dac e n mine
ceva mai tare dect voina mea?.
Infruntarea de vointe si interese dintre Ghita si Lica sfarseste prin hotararea primului
de a-i duce jandarmului Pintea dovezile vinovatiei samadaului: Te crezi mai tare
decat mine?! Sa vedem! Te duc la spanzuratoare, chiar dac-ar trebui sa merg si eu cu
tine.(cap. XII).
Intelegand ca si-a distrus iremediabil casnicia si viata, Ghita renunta la duplicitate si
actioneaza pentru prima data cu fermitate. Revenirea la normalitatea morala nu mai
este insa posibila, si eroii vor plati cu viata abaterile de la norma etica. Ghita recurge
la omor, devenind, din gelozie, criminalul propriei sotii. Moartea sa este o pedeapsa
binevenita, aducand linistea locului care apoi este purificat prin foc.

Ghita este primul personaj epic viabil din literatura noastra, devenind reprezentativ
pentru intreaga societate. Este in acelasi timp, dovada expresa a artei portretistice
desavirsite a lui Slavici.