Romanul subiectiv, de analiza psihologică

Caracterizarea lui Ștefan Gheorghidiu

Definiția personajului
Considerat o „ființă de hârtie”(în termenii lui Roland Barthes) sau un actant al comunicării
ficționale, personajul își limitează existența la paginile cărții, conturând în mod indirect
viziunea autorului asupra lumii imaginate și implicit, mesajul operei.

Specificul personajului
Odată cu afirmarea romanului realist subiectiv citadin, tipologia cu care cititorul se
familiarizase în romanele realiste (personaje tipice în situații tipice, exponențiale pentru o
categorie socială) este înlocuită de un nou personaj, intelectualul hipersensibil, hiperlucid și
hiperanalitic, caracterizat în primul rând prin experiența de cunoaștere pe care o asimilează,
capabil așadar de drame interioare de ordin mai ales cognitiv.

Introducerea în cadrul eseului a operei indicate spre analiză

Una dintre operele în care sunt portretizate astfel de personaje este romanul „Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război”, scris de Camil Petrescu și care ilustrează modernismul
și analiza psihologică, întrucât renunță la tema socială în favoarea accentuării vieții
interioare a personajului, intelectualul aflat în căutarea absolutului, fie în dragoste, fie în
ideea de dreptate socială.

Situarea personajului în cadrul operei+statutul social, psihologic, moral al acestuia

Personaj principal, complex, Ștefan Gheorghidiu este subiectul și obiectul dramei, ipostază a
intelectualului inadaptabil într-o societate mediocră. El este proiecția în orizontul ficțiunii a
scriitorului însuși, un alter-ego căruia îi sunt transferate experiențe personale ale autorului.
Conștiința dilematică a personajului este ilustrată printr-o multitudine de experiențe
dihotomice: dragostea și războiul, viața și moartea.

Din punct de vedere al statutului social acesta este prezentat in incipit printr-un artificiu
compozitional în ipostaza de ofițer în armata română în timpul Primului Război Mondial,
apoi în ipostaza de student la Filosofie, însetat de absolutul iubirii, în ipostaza de soț care
trăiește acut sentimentul de gelozie și teamă că soția îi este infidelă, iar în final îl găsim în
ipostaza unui bărbat echilibrat, trecut prin experiența războiului și a unei căsnicii eșuate.
Statutul moral și psihologic compun o serie de trăsături care îl definesc drept un intelectual
însetat de absolut, dominat de orgoliu, hipersensibilitate, luciditate, spirit analitic și reflexiv,
inflexibilitate în gândire și conștiința propriei valori, aflată la antipod cu „filfizonii” apreciați
de Ela.
Caracterizarea directă, indirectă
Modalitățile de caracterizare ce compun portretul personajului sunt atât directe, cât și
indirecte. Romanul cuprinde fraze prin care Gheorghidiu se autocaracterizează, insistând
asupra preocupării sale exclusiv pentru viața interioară sau pentru intelect. Portretul său fizic
sugerează neglijență și nepăsare: „Aveam manșetele prea largi și cu colțurile sucite în
afară”, „Nu-mi făceam decât un costum de haine pe care-l purtam până se uza”. Detestând
ieșirile și evenimentele mondene, este conștient de „neștiința sa la dans” sau de „neglijența în
îmbrăcăminte”, atuurile Elei. Pe de altă parte, Gheorghidiu este conștient de caracterul său de
inadaptat social, așa cum reiese din secvențe precum: „îndârjirea și sarcasmul cu care îmi
apăram părerile”, intoleranța mea intelectuală”.De asemenea, protagonistul este reflectat și
prin replicile celorlalte personaje: Ela îl ironizează, numindu-l „filosof care pune în toate o
patimă”, după cum doamna cu părul argintiu, întâlnită la evenimentele mondene precum
cursele de cai, îl numește „omul cu sensibilitatea năzdrăvană”, atrăgându-i atenția că „atâta
luciditate e insuportabilă”.
În mod indirect, comportamentul său dezvăluie o latură impulsivă, capabil să aducă în patul
conjugal o femeie ușoară, răzbunând așa-zisul adulter al soției sale „am luat-o cu mine [...]
am adus-o acasă [...] si am culcat-o in patul tuturor durerilor” sau să dezerteze pentru a-și
ucide ipoteticul rival și presupusa soție adulterină „Totul era amorțit în mine. Pe urmă mi-am
spus că trebuie să îi omor”. În relația cu celelalte personaje, Gheorghidiu se arată în
permanență un ins preocupat să își etaleze superioritatea. Inteligent, inscriindu-se în categoria
celor învățați, personajul lui Petrescu încearcă să se ridice deasupra tuturor, rezervând un loc
inferior indivizilor ce îl înconjoară. Relevantă în acest sens este scena de la popota ofițerească
unde acesta folosește un limbaj disprețuitor: „Discutați mai bine ceea ce vă pricepeți”.
Aceeași superioritate o manifestă și față de soția sa, căreia, îi rezervă în relația de familie un
rol inferior „mică și proastă”. Caracterizarea indirectă este completata de procedeele
specifice romanului psihologic modern: autoanaliza lucida “Simțeam zi de zi, departe de
femeia mea ca voi muri’, introspecția „Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam
imbecil şi ridicol, şi naiv”, monologul interior, fluxul conștiinței.

Consider că trăsătura dominantă de caracter a protagonistului este orgoliul, fiind reliefată

cel mai bine prin felul în care evoluează relația lui cu Ela. Ilustrativă în acest sens este
mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la modul prin care a luat naștere iubirea lui pentru
Ela, recunocând că sentimentele sale sunt generate mai ales de orgoliu. Acesta afirmă că
începuse să se simtă „măgulit” de admirația pe care toată lumea o avea pentru el, fiindcă era
iubit de una dintre cele mai frumoase studente „cred că acest orgoliu a constituit baza
viitoarei mele iubiri”. Astfel, vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasă devine pentru el
stimulul pasiunii.
O altă secvență narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a
mesei în familie din casa bătrânului avar, Tache, prilej cu care acesta din urmă hotărăște să-i
lase cea mai mare parte din avere lui Ștefan. Astfel, de Sfântul Dumitru, Ela și Ștefan sunt
invitați la masă la unchiul Tache, unde celălalt unchi, Nae Gheorghidiu ironizează căsătoria
din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o reproșează atât lui Ștefan, cât și tatălui său mort,
Corneliu, pe care, în plus, îl acuză că nu i-a lăsat nicio moștenire fiului. Ștefan încearcă să-și
apere tatăl și le spune unchilor lui ce crede despre ei, referindu-se la riscurile unei moșteniri:
„părintele care lasă avere copiilor le transmite și calitățile prin care a făcut averea: un obraz
mai gros [...] ceva din sluțenia nevestei luate pentru averea ei...”
Tot din orgoliu, el refuză să intre în competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea lui
de intelectual să-și schimbe garderoba și să adopte comportamnetul superficial al dansatorilor
mondeni apreciați de Ela.
Din dorința de a trăi o experiență existențială pe care o consideră definitorie pentru formarea
lui ca om, dar și dintr-un orgoliu exagerat, Ștefan se înrolează voluntar în război. Trăirea
intensă a experienței războiului ca fenomen care-i revelează esența condiției umane îl ajută să
se clarifice pe sine, să-și depășească drama erotică.

Perspectiva narativă și conflict

În ceea ce privește perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă
de tip ”avec” (intradiegetică), sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan
Gheorghidiu, acest lucru conferind caracterul subiectiv textului.
Un alt element narativ al textului, semnificativ pentru realizarea personajului Ștefan
Gheorghidiu este conflictul. Spre deosebire de romanele tradiționale, în care conflictul este,
de regulă, exterior, iar cel interior apare ca efect al unei intenții moralizatoare a textului, în
romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conștiința personajului narator, care
trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Acest conflict interior este
generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul
motiv al rupturii dintre Ștefan și soția sa este suspiciunea adulterului, dar și implicarea Elei în
lumea mondenă, pe care eroul o disprețuiește. Așadar, conflictul interior se produce din cauza
diferenței dintre aspirațiile lui Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare.

În concluzie, personajul Ștefan Gheorghidiu este unul complex, care reprezintă ca tipologie
inadaptatul superior, lucid și hipersensibil, la fel ca majoritatea eroilor lui Camil Petrescu.