Baltagul

-particularitati/tema si viziune-

Impartirea in genuri literare nu este arbitrara, ci urmareste raportul dintre autor si mesajul transmis
catre cititor.
Astfel, daca ne referim la genul epic, observam ca el grupeaza totalitatea operelor literare in care
autorul isi exprima conceptia despre lume si viata in mod indirect, prin intermediul personajelor,
apeland la naratiune, descriere si dialog. La textele epice se remarca doua structuri standard ,
subiectul si discursul narativ, dar care sunt nuantate diferit si capata semnificatii distincte in functie de
estetica literara in care opera se circumscrie.
De exemplu, realismul pune accentul pe raportul dintre arta si realitate, inovand particularitatile de
constructie ale textelor epice si impune o viziune noua, conferita de contextul social, cultural si politic, dar si de
originalitatea autorului.
Totusi, romanul realist sadovenian epateaza prin caracteristica sa principala: esentializarea realitatii.
Intentia scriitorului nu este aceea de a reflecta mimetic o lume, ci de a surprinde mecanismele de functionare
ale acesteia, modul in care fiinta umana se raporteaza la existenta intr-o societate aflata la confluenta dintre
traditie si modernitate. Astfel se explica dimensiunea hibrida a operei Baltagul: este un roman realist, cu
substrat mitic.
Romanul Baltagul, publicat in 1930, aduce o formula romanesca inedita in peisajul literaturii
interbelice: polimorfismul structurii, adica amestecul de roman realist si naratiune arhetipala grefata pe un
scenariu politist, dupa cum afirma Carmen Matei Musat in Romanul romanesc interbelic. Autorul isi propune,
in spiritul realismului, reflectarea veridica, verosimila a realitatii societatii moldovenesti de la inceputul secolului
al XX-lea.
De aceea, romanul are caracter monografic: infatiseaza viata moldovenilor de la munte, cu ocupatiile
si obiceiurile lor. Trasaturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe
care obisnuia sa o spuna Nichifor Lipan, personajul-simbol al destinului muritor al omului, rememorata de
Vitoria, sotia sa:Viata muntenilor e grea, mai ales viata femeilor… Munteanul are radacini la locul lui, ca si
bradul. (familia Lipan facand parte a acestei colectivitati).
Mai mult, ca marturie a esteticii realiste stau coordonatele spatio-temporale. Reperele de timp sunt
vag precizate, totusi corespund unor sarbatori reale:aproape de Sf. Andrei, in Postul Mare. Pentru veridicitate,
traseul urmat de Vitoria alaturi de Gheorghita, pe urmele lui Nechifor, conține toponime existente pe
harta( zona Dornelor si a Bistritei, Paltinis, Borca, Brosteni. Deoarece opera este o scriere fictionala, cu
valente mitice, romancierul imagineaza satul Lipanilor, Magura Tarcaului si utilizeaza toponime simbolice
(satul Doi Meri, raul Neagra).
In plus, specific prozei obiective este perspectiva dindarat prezenta in text: naratorul obiectiv,
omniscient, omniprezent relateaza faptele si intamplarile la persoana a III-a. Astfel, firul narativ este unic:
Vitoria Lipan (alaturi de fiul sau, Gheorghita) pleaca in cautarea sotului sau, ingrijorata ca acesta ar putea sa
nu se mai intoarca acasa.Reconstituie drumul parcurs de barbatul ei, pentru elucidarea adevarului si
savarsirea dreptatii. De fapt, indemnul plecarii ei apartine lumii arhaice, patriarhale, caci femeia este
detinatoarea tipologiei muntencei, un exponent al spetei (Calinescu): Vitoria cauta cu tot dinadinsul sa ofere
evenimentelor cotidiene interpretari mitice. Venirea inainte de vreme a iernii, un fapt deloc iesit din comun,
este considerata de eroina semnul intoarcerii lumii cu susul in jos. DE asemenea, visul in care Nechifor Lipan
ii apare calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape sau faptul ca un cocos
canta cu pliscul spre poarta devin in imaginatia Vitoriei atentionari din alta lume ca barbatul ei nu se mai
intoarce si ca plecarea in cautarea lui este iminenta.
Cu toate acestea, Vitoria reprezinta si o individualitate: este femeia voluntara, un Hamlet feminin,
care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare (CAlinescu) si
are spirit de detectiv. Caci, in lumea de jos, cu toate ca nu uita pe deplin sa aduca in noua realitate bagajul
sau de supersitii arhaice (cinsteste dupa rit popular o cumetrie la Borca si o nunta la Cruci, se conduce pe tot
parcursul calatoriei in functie de bataia vantului), protagonista descopera cadavrul lui Nechifor intre Suha si
Sabasa nu datorita intuitiilor magic, ci pentru ca reuseste sa coreleze, asemenea unui detectiv, diversele
informatii pe care le primeste de-a lungul drumului.
In acest sens, discursul epic abordeaza tema conditiei fiintei umane, nevoita sa traiasca la intersectia
dintre traditie si modernitate, doua mentalitati pe care, nemaiputand sa le separe, le asimileaza. Deci, atat in
cadrul societatii patriarhale, cat si in mijlocul civilizatiei moderne, protagonista din Baltagul este mandatata sa
extraga din realitatea cotidiana acele elemente esentiale care sa o ajute in intelegerea unui principiu general
pentru universul realist sadovenian: faptul ca nu exista o diferenta majora intre cele doua lumi. Sau, cu alte
cuvinte, nu una atat de pronuntata incat sa pericliteze integritatea individului care incearca sa le asume,
deoarece conflictul principal din romanul lui sadoveanu nu se constituie pe baza confruntarii dintre viziune
mitologica si cea realist-pragmatica asupra existentei, ci este determinat de excesele caracteristice fiecarei
lumi in parte.
Astfel, Nechifor Lipan, ciobanul ajuns negustor de oi, face numeorase drumuri intre lumea de jos si
lumea de sus, iar Vitoria reuseste chiar sa descopere o regula conform careia sotul poate zabovi, o zi ori
doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui. Moartea acestuia
nu se datoreaza, asadar, faptului ca a indraznit sa paraseasca vatra pentru a face comert. Fatalitatea survine
abia cand Calistrat Bogza si Ilie Cutui incalca principiile de baza ale orgamizarii capitaliste si doresc un castig
mai mare si rapid pe cai frauduloase. Tocmai de aceea Vitoria, reprezentanta oranduirii patriarhale, este
oportuna pentru a restabili echilibrul pierdut. Atunci cand se razbuna, gestul VItoriei trebuie interpretat in sens
etimologic, adica drept o raz-bunare, ceea ce inseamna o readucere a binelui.
Pe de alta parte, calatoria eroinei dezvaluie celalalt exces care macina, de aceasta data, lumea
traditionala- profunda izolare fata de civilizatie. Daca inainte de a intra in contact cu lumea burgheza femeia
manifesta o accentuata reticenta, in urma experientei acumulate in lumea de jos, munteanca constientizeaza
beneficiile unei astfel de vieti Ea devine o femeie cu initiativa, fapt de neconceput in ordinea arhaica. Iar datina
crestina-ingroparea lui Lipan- o implineste nu doar cu puteri de la Dumnezeu, ci vorbind pe sarma ( la telefon)
cu prefectul.
Prin urmare, conflictul concentrat al naratiunii ce dezvaluie interdependenta celor doua lumi reuseste
sa surpinda o gama foarte larga de transformari la nivelul psihologic, sociologic sau etic. Calatoria Vitoriei si a
lui Gheorghita inseamna atat o cunoastere a lumii, cat si o cunoastere de sine. In acest sens, se poate vorbi
despre un polimorfism compozitional al textului. Caci Baltagul este in acelasi timp un roman al initierii si al
maturizarii, o monografie a satului romanesc de munte si , nu mai putin, o povestire realista in care mitul poate
fi interpretat si ca un suport al cotidianului.
In fapt, scenele in care conflictul se intensifica vadit etaleaza subtil intretaierea celor doua lumi: a
mitului, respectiv a realitatii imediate. Merita mentionat, mai intai episodul narativ dedicat gasirii osemintelor lui
Nechifor intr-o rapa, intre Suha si Sabasa, în locul cu nume simbolic - Crucea Talienilor . În timp ce neinițiatul
Gheorghiță se pierde cu firea la vederea scheletului tatălui, Vitoria se îngrijește să respecte ordinea spirituală
(își jeleşte soțul, aprinde o lumânare, anticipează imediat pregătirile pentru o înmormântare creştinească), dar
nu neglijează deloc nici pe aceea lumească: e foarte atentă la semnele realului, caută indicii ale săvârşirii
crimei, care pot ajuta ancheta, încearcă să înțeleagă în amănunt coordonatele locului. Nu e de mirare că noua
sa postură de anchetator primește parcă o binecuvântare divină: Avea în ea o putere nouă, care-i răzbea în
toate mişcările și în priviri.
Tot astfel, pomana menită a cinsti memoria lui Lipan se fundamentează pe aceeași viziune
existenţială. Total atipic pentru o văduvă, munteanca încalcă ritualul strămoșesc al înmormântării,
comportându-se foarte teatral, spre surprinderea tuturor invitaților. Ca un veritabil actor, cea care ar fi trebuit
să se arate umilă și îndurerată devine un maestru de ceremonii, cerându-le celor prezenţi să mănânce şi să
bea întocmai ca la o petrecere. Mai mult, ea îl iscodește iritant pe Calistrat Bogza, care, pierzându-şi
cumpătul, se deconspiră. Criminalul va fi oprit de Gheorghiță cu baltagul, aşa încât insistenţele Vitoriei
determină și finalizarea maturizării fiului, acesta putând să-şi înlocuiască tatăl dispărut. Reiese deci că
protagonista lui Sadoveanu înțelege și pune în aplicare o viziune despre lume puternic îndatorată și
mentalității arhaice, dar mai ales celei moderne: împlinirea spirituală este dependentă de protejarea/
asigurarea ordinii, echilibrului si omogenitatii existentei materiale.
Asadar, imbinand strategii narative caracteristice atat prozelor realiste (crearea iluziei realitatii,
implicarea unor personaje tipologice, accentuarea dimensiunii monograficea naratiunii, apelul la un narator
obiectiv), cat si celor mitice ( actiuni si comportamente care depasesc explicatia realista, accesul direct la
transcendenta, camuflarea sacrului in profan), Baltagul este o opera epica care ocupa un loc inedit in evolutia
romanului romanesc interbelic, reusind sa solutioneze subtil unul dintre conflicetele-tip ale culturii autohtone:
opozitia traditie-modernitate.