Introduceri/Tranziții

1. Romanitatea românilor
● Problema romanității românilor reprezintă un element fundamental al identității
cultural-lingvistice a poporului român. Această idee presupune descendența romană a
poporului român, continuitatea elementului daco-roman la nordul Dunării după
retragerea aureliană, dar și unitatea de neam a tuturor românilor. De-a lungul timpului,
o serie de cronicari, geografi sau istorici au abordat problema romanității românilor,
unii susținând această idee, iar alții constestând-o vehement.

2. Autonomii locale și instituții centrale

● Formarea statelor medievale românești a avut la bază unificarea formațiunilor
prestatale de la nordul Dunării, numite cnezate și voievodate. Acest proces se
desfășoară între secolele XIII-XIV, într-un context extern favorabil. După constituire,
statele medievale trec printr-o etapă de consolidare când are loc organizarea
principalelor instituții ale statului.

3. Relațiile internaționale în secolele XIV-XVI

● Obiectivele politicii externe românești au variat de la o epocă la alta, în raport cu
diplomația partenerilor existenți; ele au avut însă tot timpul drept principal scop
afirmarea individualității statelor românești, menținerea sau recucerirea
independenței, apărarea teritoriului. Poarta urmărea și în spațiul românesc impunerea
suzeranității și încheierea de capitulații, astfel încât țările române să nu constituie o
piedică în calea expansiunii otomane spre centrul Europei. Cu ajutorul diplomației,
românii încercau să mobilizeze cât mai multe state creștine care să îi susțină în lupta
antiotomană.
● Prin tradiție, datorită și vecinătății, Țara Românească se orienta în politica externă
spre acceptarea suzeranității Ungariei, iar Moldova spre acceptarea suzeranității
Poloniei.
● Amenințarea de transformare în pașalâcuri a planat tot timpul asupra țărilor române și
clasa politică era conștientă de acest lucru.
● Integritatea și interesele țărilor române au fost apărate de către domnitori și prin
recurgerea la soluția militară.
● Bătăliile desfășurate (în sp românesc) între secolele XIV-XVI au adus, în funcție de
rezultat, fie păstrarea independenței, fie doar asigurarea unui statut de autonomie, fie
schimbări de domnie, fie reduceri de sume pentru plata tributului. Ele nu au avut
întotdeauna efectul sondat, dar au contribuit la evitarea transformării țărilor în
pașalâc, menținând astfel statul și identitatea politică românească.

XVI-XVII
● Și în secolele XVI-XVII, în relațiile internaționale, politica externă a statelor
românești urmează tiparul secolelor anterioare, alternând soluția militară și
diplomatică, accentul fiind pus pe soluția diplomatică.
● A doua jumătate a secolului al XVI-lea aduce pentru țările românești regimul de
vasalitate în raport cu Imperiul Otoman
Introduceri/Tranziții

XVII-XVIII
● O caracteristică a relațiilor internaționale pentru perioada secolelor XVII-XVIII este
declinul politic și economic al Imperiului Otoman, care marchează debutul Crizei
Orientale. Acest stat otoman, fostă mare putere, se află într-o retragere teritorială
evidentă, luptă pentru a se menține și devine tot mai „bolnav”, astfel că în secolul al
XIX-lea va fi numit „omul bolnav al Europei”.
● Criza din Imperiul Otoman determină reacția expansionistă habsburgică. De alte
parte, din estul Europei, Imperiul Rus, încurajat de succesele habsburgice și sub
pretextul protejării creștinătății ortodoxe din Balcani, profită de slăbiciunea otomană,
cu scopul de a-și impune influența politică sau de a se extinde teritorial.
● În condițiile politicii expansioniste habsburgice și rusești, Imperiul Otoman
accentuează regimul dominației în Moldova și Țara Românească prin impunerea, din
1711, respectiv 1716 a Regimului fanariot. Acest regim politic se caracterizează prin:
impunerea domnitorilor străini, monopol comercial otoman, înăsprirea obligațiilor
economice, desființarea armatei țărilor române.

4. Proiectele politice în secolul XVIII și prima jumătate a secolului XIX

● Secolul XVIII, deși marcat în spațiul românesc de dominația otomană prin
intermediul regimului fanariot, a determinat apariția unor elemente de modernitate în
societatea românească. Astfel, fii boierilor plecați la studii în Occident vor forma o
nouă elită intelectuală, care va avea ca deziderat principal formarea unui stat român
modern, după modelul apusean. Aceștia au elaborat o serie de memorii adresate
Marilor Puteri europene prin care solicitau sprijinul împotriva Imperiului Otoman
pentru a obține modificarea statutului politico-juridic al Principatelor. Începând din
secolul XIX, reprezentanții boierimii autohtone redactează proiecte politice care
urmărea înlăturarea regimului fanariot și introducerea unor principii moderne în
organizarea și funcționarea statului.
SAU
● În secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în spațiul românesc se
accentuează dorința de reformarea a societății românești și conștiința națională.
Aceste deziderate sunt gândite și prezentate prin proiectele politice asumate de boieri,
apoi de intelectuali, urmând ca în a doua jumătate a secolului al XIX-lea să fie puse în
practică. Astfel, sunt clarificate principalele obiective ale românilor: unire și
independență.

Constituirea statului român modern

● Unirea Moldovei cu Țara Românească, proiect politic al elitei românești, este
precedată de mișcarea unionistă. Aceasta reprezintă acțiunile desfășurate de
revoluționarii români după 1848, plecați în exil, unde militează pentru unirea
românilor într-un singur stat.
● Unirea s-a realizat prin dubla alegere a lui A.I.Cuza, profitând de un context
internațional favorabil, urmând calea plebiscitar-diplomatică și impunând ”politica
faptului împlinit”. Odată cu alegerea lui Cuza și formarea statului român, unul dintre
marile obiective ale proiectelor politice românești a fost atins - realizarea statului
Introduceri/Tranziții

român - urmând ca în deceniile următoare să se continue punerea în practică a altor

puncte din cadrul proiectelor politice românești.

Consolidarea statului sub Carol I

● Domnia lui Carol I a reprezentat momentul de maturizare politică a României, aceasta
devenind un stat modern, guvernat după principiile liberalismului. Sunt vizate acțiuni
de modernizare pe mai multe planuri: politic, economic, social și cultural, România
câștigând și un prestigiu deosebit pe plan internațional.
● Una dintre marile probleme pe care Carol I a dorit să o rezolve, care reprezenta un
deziderat al proiectelor politice românești, a fost promulgarea unei Constituții
moderne.

5. Războiul de independență (acțiuni ale statului român în cadrul Crizei Orientale)

● Obiectivul obținerii independenței țării a rămas una dintre marile probleme
nerezolvate ale tânărului stat român modern. Legăturile de suzeranitate în raport cu
Imperiul Otoman deveniseră simbolice. Intrarea Principatelor, apoi a României sub
garanția colectivă a Marilor Puteri (1856), a diminuat și mai mult dependența țării față
de Poartă. După unirea Principatelor, o serie de măsuri întreprinse de noul stat au
afirmat clar tendința de desprindere a legăturilor cu Imperiul Otoman (de ex.
Constituția din 1866).

6. Participarea României la PRM

● Obiectivul major al politicii externe a statului român după obținerea independenței și
consolidarea ei a fost crearea statului național unitar român, prin unirea provinciilor
românești aflate în afara Regatului cu România.

7. Secolul XX între democrație și totalitarism

● Secolul al XX-lea a reprezentat o perioadă de profunde transformări social-politice,
dar și de conflicte sângeroase între statele continentului european. Se poate spune că
secolul al XX-lea a fost „cel mai violent secol” și o perioadă care a însemnat
confruntarea permanentă între democrație și totalitarism. (pentru toata Europa)
● În secolul al XX-lea statul român a avut o evoluţie spectaculoasă trecând de la o
organizare democratică, la una autoritară şi apoi totalitară, pentru a reveni la
democraţie spre finalul secolului. (pentru România)