CULTURA ROMÂNIEI ÎNTREGITE 1918-1940

Marea Unire — act istoric esențial de formare a statului național unitar român, care s-a întâmplat și
desăvârșit între 27 martie 1918, data la care Basarabia s-a unit cu România, prin votul Sfatului Țării, și 1
decembrie 1918, data la care, în cadrul Marii Adunării Naționale de la Alba Iulia s-a hotărât Unirea
Transilvaniei cu România
Marea Unire include și evenimentele de unire ale Bucovinei și ale Banatului cu România, petrecute
cronologic la 15/28 noiembrie 1918 (Bucovina), respectiv la 1 decembrie 1918 (Banatul).
Drept urmare a Unirii din anul 1918, România a devenit un stat unitar. A sporit teritoriul şi populaţia,
devenind un mare stat multietnic. Ţara dispunea de un potenţial economic mare şi diverse bogăţii naturale. A
crescut simţitor producţia, s-au lărgit considerabil suprafeţele arabile, s-a mărit cu peste 2,5 ori reţeaua de
căi ferate, potenţialul industrial s-a dublat.
În scopul redresării situaţiei economice după război, în anul 1921 a fost efectuată o reformă agrară, prin care
un număr mare de ţărani au fost împroprietăriţi cu pământ.
Pe parcursul următorilor ani, cu excepţia anilor de criză (1929-1933), economia României a cunoscut un
progres continuu. Au fost modernizate mai multe ramuri industriale, în special cea uşoară, alimentară,
metalurgică, extractivă și altele.
În anii 1920 s-a consolidat pluralismul politic, apar noi partide politice cu programe şi concepţii variate:
Partidul Naţional Liberal, condus de Ion I. C. Brătianu, Partidul Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu şi
alte formaţiuni politice. Aceste partide susţineau realizarea unor reforme democratice radicale.
Totodată, România trece prin grave încercări în lupta pentru menţinerea integrităţii statului și consolidarea
sistemului politic. În anul 1938, regele Carol II, profitând de lipsa de unitate a forţelor democratice, a
dizolvat partidele şi a instituit un regim dictatorial personal, introducând o nouă Constituţie.
Trăsăturile de bază ale regimului politic din această perioadă au fost stabilite în Constituţie, aprobată în
martie 1923. În 1922, la Alba-Iulia a avut loc ceremonia de încoronare a regelui Ferdinand și a reginei
Maria. România devine o monarhie constituțională parlamentară cu un parlament bicameral, format din
Adunarea Deputaților și Senat.
Parlamentul a votat în 1923 o nouă Constituție, conform căreia Parlamentul era organ legislativ și de control
al activității executiviului. Regele, împreună cu guvernul, exercita puterea executivă, numea și revoca
miniștrii, promulga legile, semna acorduri internaționale etc.
Constituția garanta libertatea cuvântului, a întrunirilor, egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor.
În 1918 este introdus votul universal. Prin această lege votul a căpătat carater universal, egal, direct și
obligatoriu.
Marea Unire și cultura Românească
În perioada interbelică cultura românească a evoluat paralel cu consolidarea unităţii naţionale. Unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei în anul 1918 cu România a asigurat, pe parcursul întregii perioade
interbelice, o veritabilă renaştere naţională şi spirituală a românilor.
În această perioadă s-a constituit în întreg spaţiul românesc o adevărată intelectualitate naţională. Pentru
prima dată în istorie, forţele spiritualităţii româneşti s-au materializat din plin.
Totodată, guvernul a contribuit la răspândirea ştiinţei de carte, drept condiţie indiscutabilă a progresului
general al statului românesc. Nu întâmplător deja în Constituţia României adoptată în anul 1923 a fost
introdus dreptul la învăţătură. Un rol deosebit au avut fundaţiile şi societăţile culturale.
Un obiectiv de bază al guvernului român l-a constituit reducerea analfabetismului în rândurile populaţiei,
mai ales din mediul rural. În anul 1930 persoanele ştiutoare de carte alcătuiau 57%, iar în anul 1940 - 64%.
Colaborarea cu statele europene a impulsionat procesele culturale şi spirituale în România, în special în noile
provincii. Mii de tineri plecau la studii în instituţii de învăţământ de peste hotare. Multe personalităţi de
seamă au activat în cele mai mari centre culturale din Europa, contribuind la afirmarea unor noi curente
artistice în viaţa culturală şi spirituală românească.
Astfel, anii 1918-1940 sunt apreciaţi drept perioada de aur a culturii româneşti, când au fost realizate valori
culturale şi spirituale calitative si de durată.
Învățământul
Cultura a evoluat paralel cu consolidarea unităţii naţionale a românilor, un rol deosebit în acest proces
aparţinînd şcolii. Marea Unire a integrat provincii, în care nivelul de alfabetizare al populaţiei era diferit. Cel

1
mai scăzut nivel, pînă la 22%, era în Basarabia, unde populaţia băştinaşă avea doar zece la sută de ştiutori de
carte din numărul bărbaţilor şi 1,8 din cel al femeilor.
La 26 iulie 1924 este adoptată legea privind învăţămîntul primar, care stabilea principiul obligativităţii şi al
gratuităţii învăţămîntului primar de 4 clase pentru toate provinciile. Legea a impus învăţămîntului o
organizare unitară şi, totodată, a prevăzut dreptul minorităţilor de a studia în limbile materne. Pînă la Unire
existau 7 915 şcoli primare, iar după Unire acest număr s-a dublat. Numărul învăţătorilor a crescut de la 13,6
mii în 1918 la circa 48 mii în 1938. În 1928 a fost adoptată legea cu privire la organizarea învăţămîntului
secundar. Este creat liceul teoretic de 7 clase în două cicluri, la care se adaugă un an preparator pentru
studiile universitare. Numărul şcolilor secundare a crescut în perioada 1919-1939 de la 186 la 825, iar al
elevilor din învăţămîntul profesional — de patru ori.
Cele mai importante centre de pregătire a specialiştilor cu studii superioare erau universităţile din Iaşi,
Bucureşti, Cernăuţi şi Cluj. Au fost înfiinţate şcoli superioare politehnice, academii comerciale, de
arhitectură, medicină etc. A crescut numărul studenţilor. De exemplu, la Universitatea din Iaşi, numărul
studenţilor a sporit de la 500 pînă la 650, in perioada Primului Război Mondial, pînă la 6 209, în 1934-1935.
Perfecţionarea sistemului de învăţămînt a condus la sporirea numerică a ştiutorilor de carte.
ŞTIINŢELE
Ştiinţa românească are tradiţiile sale vechi. În 1866 a fost fondată Academia Română. La finele secolului al
XIX-lea-începutul secolului al XX-lea în România se efectuau cercetări ştiinţifice în domeniile geologiei (I.
Simionescu), meteorologiei, medicinei (D. Bagdasar), chimiei, fizicii (A. Proca), matematicii (Gh. Ţiţeica),
astronomiei, ştiinţelor tehnice (N. Vasilescu-Karpen).
În domeniul ştiinţei au fost înregistrate importante investigaţii în domeniul matematicii (Gh. Ţiţeică, unul
din fondatorii geometriei diferenţiale), medicinii (C. Parhon, unul din fondatorii endocrinologiei), fiziologiei
(N. Păulescu, a studiat patogenia diabetului zaharat, iar în 1921 a descoperit insulina), aeronauticii
(H. Coandă, pionier al aviaţiei cu reacţie), filosofie (C. Rădulescu-Motru, L. Blaga, M. Eliade, C. Noica, E.
Cioran).
Un avînt considerabil au înregistrat ştiinţele umanistice: istoria, filozofia, geografia, lingvistica, literatura.
Savanţii luau în discuţie probleme de importanţă fundamentală: geneza şi consolidarea naţiunii române,
aportul ei în dezvoltarea civilizaţiei, caracterul general şi specificul culturii româneşti etc. O moştenire
excepţională în această privinţă ne-au lăsat istoricii Al.D. Xenopol, N. Iorga, Gh.I. Brătianu, C. Daicoviciu,
V. Pârvan; economistul V. Madgearu etc. Este impunătoare contribuţia lui Lucian Blaga în literatură,
filozofie şi teatru. In 1938- 1943 a apărut Enciclopedia României în 4 volume.
În această perioadă, cultura românească depăşeşte izolarea sa spirituală şi naţională, iese, treptat, din
procesul secular de interiorizare, care, s-a evidenţiat mai des în creaţia populară. O atenţie deosebită se
acordă culturii latino-bizantine şi celei prelatine - geto-dacice. În martie 1926, la Bucureşti este înfiinţat
Institutul de Studii Bizantine. În domeniul sociologiei s-au evidenţiat Institutul Social Român şi Şcoala
Axiologică Românească, întemeiate şi conduse de Dimitrie Gusti.
LITERATURĂ ȘI ARTELE
În literatură se profilează orientarea spre tematica rurală, sub influenţa semănatorismului, poporanismului,
care considerau ţărănimea „drept unica clasă pozitivă” a societăţii. Ataşamentul scriitorilor români faţă de
tematica ţărănească este reflectat în operele lui Liviu Rebreanu (romanele: Ion, 1920; Răscoala, 1932),
Mihail Sadoveanu (Baltagul, 1930), Cezar Petrescu (Întunecare, 1927; Aurul 1933; Apostolul, 1933). În
acelaşi timp, existau cîteva grupări literare care îşi sincronizau eforturile artistice cu cele europene. Criticul
literar Eugen Lovinescu defineşte sincronizarea ca o trecere de la „imitare” la „integrare” în civilizaţia
europeană. Literatura modernistă este reprezentată de autori importanţi, cum sînt Tudor Arghezi, Ion Barbu,
Ion Vinea, Tristian Tzara. Tradiţionalismul era apărat cu vehemenţă de către Nichifor Crainic (revista
„Gândirea”). Alte reviste literare activau în frunte cu G. Ibrăileanu, G. Călinescu. Curentul modernist în
poezie a fost reprezentat de Tudor Arghezi („Icoane de lemn”, „Ochii Maicii Domnului”). Un poet
remarcabil a fost Lucian Blaga („Poemele luminii”).
Îmbinînd tradiţionalismul şi modernismul, Constantin Brâncuşi a fost cel mai important sculptor al epocii,
unul dintre marii artişti ai lumii. Sculptorul Constantin Brâncuşi a creat opere recunoscute la nivel mondial
(„Coloana infinitului”, „Poarta sărutului”, „Masa tăcerii”). Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a fost
creat de C.Brâncuși în 1937 și e închinat eroilor căzuți în râzboiul din 1916-1918. Coloana infinitului
semnifică recunoștința fără de sfârșit pentru jertfa celor morți în luptă.

2
Pictura românească avansează datorită operelor lui Ştefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza,
Theodor Pallady etc. În artă au continuat tradiţiile din anii trecuţi, în pictură este frecventă tematica
ţărănească (I. Andreescu, „La arat”, „Stejarul”), portretistica (N. Tonitza, „Fetiţa pădurarului”). Al.
Tzigara-Samurcaş iniţiază colecţiile Muzeului Naţional de Artă Veche Românească.
În muzica românească se afirmă marele compozitor George Enescu. Opera Oedip (1931) prezentată în
premieră mondială la Paris a însemnat deschiderea unor noi orizonturi în dezvoltarea teatrului liric universal.
Rapsodia română exprimă sufletul şi aspiraţiile poporului. În 1919 a fost inaugurat Teatrul de Operă, iar în
1920 este fondată Societatea Compozitorilor Români.
În arhitectură se evidenţiază construcţiile arhitecţilor Horia Creangă şi Duiliu Marcu, care reflectă trecerea
de la neoclasicism la funcţionalism şi Petre Antonescu, care ridică la scară mondială elementele de
arhitectură brâncovenească. La Bucureşti este înfiinţat Muzeul Satului.
În perioada interbelică au fost puse bazele cinematografiei româneşti. Primul film sonor, "Ciuleandra”, a fost
realizat în anul 1930.
PRESA
În perioada 1918-1938, presa română se modernizează, se diversifică. Apar publicaţii în limbile minorităţilor
naţionale, sînt înfiinţate agenţii de presă, Societatea Română de Radiodifuziune. Presa de mare tiraj era
reprezentată de ziare de diferite orientări: Universul, Curierul, Adevărul, Dimineaţa etc. Sburătorul,
revistă condusă de E. Lovinescu, găzduia literaţii de factură modernă. La Gîndirea activau oamenii de
cultură care susţineau concepţiile tradiţionale ale lui N. Crainic şi L. Blaga. Revista Criterion era
reprezentată de un grup de tineri intelectuali, ulterior calificată ca generaţia de aur a epocii:
M. Eliade, C. Noica, E. Cioran, M. Vulcănescu ş. a. Exista şi o presă de partid: ziarele Viitorul (Partidul
Naţional-Liberal), Dreptatea (Partidul Naţional-Ţărănesc), Îndreptarea (Partidul Poporului), Neamul
românesc (Partidul Naţionalist-Democrat).
CULTELE
Marea majoritate a populaţiei României întregite era ortodoxă (72,6%). Unitatea religioasă a ţării a fost
consolidată prin legea şi statutul Bisericii Ortodoxe Române din 1925, prin care scaunul arhiepiscopal şi
mitropolitan al Ungrovlahiei a fost ridicat la rangul de scaun patriarhal, Miron Cristea devenind primul
Patriarh al României. Biserica ortodoxă română includea mitropoliile: Ungrovlahiei, Moldovei şi Sucevei,
Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, Bucovinei, Basarabiei. Ea deţinea 8 279 de biserici, 75 de
mănăstiri şi schituri. Funcţionau 10 seminarii, 3 facultăţi şi 5 academii teologice. La 21 aprilie 1928, prin
Decret regal, Arhiepiscopul Gurie Grosu a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Basarabiei. Greco-catolicii
dispuneau de o mitropolie la Blaj şi de 1 725 de biserici. Funcţionau trei academii greco-catolice teologice,
iar la Bucureşti se afla arhiepiscopia cu 4 episcopii.
În România erau, de asemenea, răspîndite biserica reformată (calvină), cea evanghelic-luterană şi cea
unitariană. Erau admise de lege cultul armeano-gregorian şi cel mozaic (evreiesc), Asociaţia religioasă
baptistă.
Renașterea culturii românești în Basarabie
Renașterea învățământului
Marea Unire de la 1918 a influenţat benefic învăţămîntul din Basarabia. În perioada de după Unire a sporit
numărul şcolilor şi cel al profesorilor. Către anul 1939 numărul elevilor din Basarabia era de 348 de mii, faţă
de 80 de mii în 1917.
Acordarea dreptului la învăţătură pentru toţi copiii şi introducerea învăţămîntului primar obligatoriu au
impus, în primul rînd, necesitatea deschiderii şcolilor primare in sate şi oraşe. Astfel în anul 1940 funcţionau
circa 2 700 de şcoli primare.
Se dezvolta învăţămîntul naţional, ignorat de imperiul ţarist. În acelaşi timp, în Basarabia românească
funcţionau o serie de şcoli evreieşti, ruse, germane, poloneze, bulgare. A crescut numărul liceelor,
gimnaziilor, şcolilor normale. Se deschid licee nu numai la Chişinău, ci şi la Soroca, Bălti, Cahul in 1926, la
Chişinău este înfiinţată Facultatea de Teologie iar în 1933 - Facultatea de Agronomie a Universităţii din Iaşi.
Se organizează cursuri pentru profesori. Creşte o nouă generaţie de intelectuali basarabeni. Mulţi tineri îşi
definitivează studiile la Iaşi şi Bucureşti.
LITERATURA Renaşterea spirituală românească s-a manifestat în special în viaţa literară. Tinerii
autori basarabeni se încadrează în circuitul cultural românesc. Devin cunoscuţi Gheorghe V. Madan,
supranumit „Creangă al Basarabiei”, Leon Donici, inițial autor de texte de proză în limba rusă, poeţii Andrei

3
Ciurunga şi Nicolai Costenco, condamnaţi mai tîrziu de autorităţile comuniste, George Meniuc, Bogdan
Istru, poetul bulgar de expresie românească Teodor Nencev ş.a. Literatura se caracterizează prin diversitate
şi manifestări contradictorii, de o parte, accentuîndu-se tendinţa spre regionalism, iar pe de altă parte, de
integrare valorică în contextul general românesc.
Caracteristic pentru literatura basarabeană este destinul artistic şi uman al lui Constantin Stere. Revoluţionar
rus şi naţionalist român, „poporanist” şi liberal, om politic, funcţionar şi scriitor, rector al Universităţii din
Iaşi, părinte spiritual al Unirii din 27 martie 1918, fondator al revistei „Viaţa românească”, autor al unor
studii estetice şi al romanului-fluviu „În preajma revoluţiei” - o epopee în 8 volume -, C. Stere a îmbinat în
opera artistică bogata sa experienţă de viaţă, verva publicistică cu talentul de narator şi analist.
Dintre publicaţiile literare se remarcă, în primul rînd, prestigioasa revistă Viața Basarabiei, fondată de
Pantelimon Halippa, care îi angajează, de fapt, pe toţi literaţii de valoare din ţinut. Alte reviste literare
importante au fost Cuget moldovenesc, Bugeacul, Poetul, Pagini basarabene.
ARTELE În 1919, la Chişinău este inaugurat Conservatorul Popular, unde în 1924-1929 a studiat
celebra interpretă Maria Cebotari. Ea a evoluat pe scenele teatrelor din Bucureşti, Viena, Paris, Dresda,
Berlin, Praga, Milano. La Şcoala de Muzică din Chişinău îşi face studiile muzicale cunoscutul compozitor
Ştefan Neaga.
O contribuţie importantă la dezvoltarea artei muzicale româneşti a adus societatea „Armonia”, fondată în
1918. În 1919 s-au constituit Societatea Muzicală Moldovenească şi Societatea Operei Basarabene. În 1928
a fost creat Conservatorul Naţional, iar în 1936 la Chişinău este deschis Conservatorul Municipal. Se afirmă
muzicienii E. Coca, T. Popovici, M. Berezovschi, Dicescu. De mare popularitate se bucurau marii artişti ai
vremii E. Lucezarschi, A. Antonovschi, L. Lipcovschi. În Basarabia au concertat interpreţi cunoscuţi din
Vechiul Regat: A. Costescu-Duca, N. Leonard, renumitul compozitor G. Enescu, cîntăreţul de operă Fiodor
Şaleapin din Rusia.
În 1923, la Chişinău îşi începe activitatea Teatrul Naţional. Pe scena lui au evoluat remarcabilii actori
români M. Filotti, P. Sturdza, T. Bulandra etc.
Cei mai de seamă reprezentanţi ai artelor frumoase în Basarabia au fost sculpttorii Al. Plămădeală, Claudia
Cobizev, pictorii E. Malişevschi, Baillayre etc. În 1923-1925, Al. Plămădeală realizează statuia lui Ştefan
cel Mare, înălţată în 1927. Centrul de cultură plastică era Şcoala de Arte Frumoase din Chişinău, înfiinţată
de Al. Plămădeală în 1918.
ȘTIINȚELE Ştiinţa agricolă se dezvoltă, mai ales, în cadrul Facultăţii de Agronomie din
Chişinău sub conducerea lui A. Cardaş. Gheorghe Bontea a efectuat investigaţii în domeniul corelării
condiţiilor naturale cu sistemele economice în agricultură. Sînt create o serie de instituţii ştiinţifico-practice
şi centre experimentale la Cetatea Albă, Bălţi, în judeţele Tighina, Lăpuşna, Hotin.
A fost fondat Institutul Social Român din Basarabia, o instituţie care făcea parte din şcoala sociologică a lui
Dimitrie Gusti.
Folcloristica din Basarabia interbelică se impune, mai ales, prin activitatea lui Gh.V. Madan şi a lui Petre
Ştefanucă, savantul care a cercetat sub ispect ştiinţific folclorul basarabean. Lucrările lui au fost editate nu
numai în România, ci şi în Franţa şi alte ţări europene. A murit la numai 35 de ani în GULAG-urile
staliniste.
În filologie şi istorie s-a impus Ştefan Ciobanu (1883—1950), profesor universitar, istoric literar,
vicepreşedinte al Academiei Române, ministru al cultelor şi artelor în guvernul G. Tătărescu, autorul unor
importante studii: Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Basarabia, Istoria literaturii române
vechi etc. Ştefai Ciobanu a studiat literatura română veche din perspectivă comparatistă, urmăririi mai ales
raporturile culturale cu slavii.
Istoriografia este prezentă prin autori ca: Alexandru Boldur cu volumele Istoria Basarabiei, Românii şi
strămoşii lor în istoria Transnistriei, Petru Cazacu, autor al lucrării Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-
1918, Ion Nistor cu Istoria Basarabiei şi Istoria Bucovinei etc. Sînt editate zeci de volume de documente
istorice cu sprijinul secţiei din Basarabia a Comisiei Monumentelor Istorice.
CULTELE În Basarabia existau 1 090 de biserici ortodoxe cu 1 104 preoţi, 20 de mănăstiri şi 9
sihăstrii cu 2 414 călugări. Lipovenii aveau o comunitate de 20 mii de credincioşi. Biserica catolică era
frecventată de 12 mii de polonezi, germani, cea luterană avea 23 de biserici (78 mii de adepţi din rîndurile
populaţiei germane) şi 67 de case de rugăciuni. Majoritatea armenilor ţineau de biserica armeano-gregoriană
(7 biserici cu 1,7 mii de credincioşi). Comunitatea izraelită dispunea de 366 de sinagogi şi case de rugăciuni.