Personalități istorice

Epoca contemporană Istoria românilor

1. Ferdinand I (1865-1927) - a fost rege al României din 1914 până la moartea sa în

1927. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a
fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Rolul personalității: Argumente:

1. A colaborat cu În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani,

Antanta, întrând în depunând juramântul solemn şi promiţând că va fi "un bun român".
război împotriva Deşi rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern,
Germaniei: Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27
August 1916 şi în special datorită reginei Maria, intrarea României în
Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei şi
Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru
realizarea idealului României Mari.

2. A contibuit la nașterea În cursul anului 1918, anul de naştere al României Mari, Ferdinand s-a
României Mari: întors triumfal la Bucureşti, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe
sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populaţia entuziastă.
Formarea României Mari la 1918, recunoașterea ei internațională, a
dus la faptul că Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari
printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la
Alba Iulia. Formarea statului unitar național român a fost consfințită
prin Constituția de la 1923.

3. A sprijinit reformele A sprijinit reformele agrară, constitutională, administrativă, fiind un

înfăptuite în România: veritabil monarh constitutional. Pe baza Constituției de la 1923, au
fost adoptate legile care au contribuit la organizarea unitară a
statului român: Legea privind comercializarea și controlul
întreprinderilor economice ale statului (1924), Legea energiei (1924),
Legea minelor (1924), Legea învățămîntului primar (1924), acelui
secundar (1928), Legea și statutul pentru organizarea Bisericii
Ortodoxe Române (1925), Legea pentru unificarea administrativă
(1925) ș.a.
2. Ion Inculeţ (1884 – 1940) – a fost un om politic român, PrImul Președinte al Sfatului
Țării , ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne, ministru
al comunicațiilor, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României, membru titular al
Academiei Române.

Rolul personalității: Argumente:

1. Președinte al Sfatului A participat activ la viața-social politică din Petersburg. A fost trimis în
Țării care a proclamat Basarabia ca emisar al Guvernului Provizoriu, însă după revoluția
independența bolșevică din toamna anului 1917 viziunele sale politice se schimbă
Basarabiei spre România. La 21 noiembrie 1917 este ales Președintele Sfatului
față de Imperiul Rus: Țării, iar la 2 decembrie 1917 – președinte al Republicii Democratice
Moldovenești. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării a proclamat
idependența Basarabiei. Astfel el a contribuit la idenpendența
Basarabiei și la scăparea de sub idependența politică față de Rusia.

2. A votat Marea Unire La 27 martie 1918 Sfatul Țării decide cu votul majoritar Unirea
din 1918: Basarabiei cu România. Hotărârea Sfatului Țării din 27 martie 1918
de Unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu
România, semnată de Ion Inculeț în calitate de Președinte al Sfatului
Țării și de Ion Buzdugan în calitate de secretar, este consfințită ca
stare de fapt prin decretul regal, semnat la 9 aprilie 1918 de Regele
Ferdinand. A fost un adevărat patriot: ”Dacă Dumnezeu ne va ajuta
ca odată cu Unirea să rezolvăm și radical și reforma agrară, adică să
dăm pământ țăranilor, voi fi cel mai fericit om”.

3. După Unire a dus o Și după Unire, a continuat să joace un rol semnificativ în viața politică,
vastă activitate deținînd înalte funcții: ministru al Basarabiei, ministru al sănătății
politică: publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor,
vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României, condus de Ion Gh.
Duca (1933-1937).

3. Nicolae Titulescu (1882-1941) - mare diplomat român, preşedinte al Adunării

Generale a Societăţii Naţiunilor (1930-1931), a ocupat, timp de aproape patru decenii,
un loc de frunte în viaţa publică a României şi a devenit, între cele două războaie
mondiale, PERSONALITATEA CEA MAI PRESTIGIOASĂ A VIEȚII POLITICE
INTERNAȚIONALE.

Rolul personalității: Argumente:

1. Profesor universitar, După studii strălucite la Paris, a fost profesor de drept civil la
om de știință: universităţile din Iaşi şi din Bucureşti. A fost membru al Academiei
Române, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena şi
 Bratislava, preşedinte al Academiei diplomatice internaţionale.

2. Om politic, diplomat: A fost ministru de finanţe (1917 şi 1920-1921), delegat la Conferinţa

de pace de la Paris (1920), ministru plenipotenţiar la Londra (1922-
1927), ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat
permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor (al cărei
preşedinte a fost ales în 1930 şi în 1931, singurul care a deţinut
aceasta funcţie de două ori), remarcându-se printr-un strălucit talent
oratoric, servit de o documentaţie vastă şi o riguroasă argumentaţie.
Titulescu a depus o vie activitate în direcţia întăririi colaborării
internaţionale, interesul păcii şi securităţii europene. Pe linia aceasta,
Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României,
convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile
pentru încheierea în 1933 a Micii Înţelegeri şi pentru încheierea în
1934 a Înţelegerii Balcanice, pacte regionale în care vedea o protecţie
împotriva agresiunii.

3. „Academicianul păcii”, A fost un politician al pãcii, militand in favoarea bunelor relatii cu

„tribunul păcii”: vecinii. El a optat pentru restabilirea relatiilor cu Uniunea Sovieticã,
dar protejand granitele Romaniei.  De asemenea, a lansat idea unei
Europe unite introducand sintagma spiritualizarea frontierelor,
potrivit cãreia o abordare transfrontalierã a valorilor  cultural-
spirituale poate desfiinta imaginar granitele dintre state iar popoarele
tãrilor vecine devin mai unite.  Din nefericire, ideile lui au fost
anihilate de miscãrile fasciste din perioada interbelicã.

4. Nicolae Iorga (1871 – 1940) – istoric, enciclopedist, critic literar, documentarist,

dramaturg, poet, memoralist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar
și academician român. Asasinat de legionari în noiembrie 1940.

Rolul personalității: Argumente:

1. Profesor universitar, După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, termină Liceul

om de știință: Național din Iași în 1888. Absolvă Universitatea din Iași într-un
singur an cu diploma "magna cum laude". Continuă studiile
universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținînd doctoratul (1893)
la numai 23 de ani. Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani,
membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de
ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din
București. Din 1911 este membru activ al Academiei Române.
Începînd din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte,
județul Prahova. Membru al Academiilor română, franceză,
iugoslavă, și poloneză, multe universități din lume i-au acordat
diploma de doctor honoris causa.

2. Istoric: A publicat circa 16000 lucrări științifice (sinteze, monografii,

 colecții de izvoare istorice etc.), inclusiv sinteza ”Istoria
Românilor” în 10 volume, ”Studii și documente cu privire la
istoria românilor”, în 25 volume (1901-1913), ”Istoria imperiului
otoman” în 5 volume. A integrat istoria românilor în istoria
universală.

A fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii

3. Om politic:
1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale.
Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un
reputat orator, temut de adversarii săi politici. S-a opus grupării
fasciste Garda de Fier și, după o perioadă de cumpănire, s-a
hotărât să îl susțină pe rivalul acesteia, Regele Carol al II-lea,
întrând după dizolvarea tuturor celoralte partide în partidul
unic, Frontul Renașterii Naționale. S-a pronunțat la 27 iunie
1940 în Consiliul de Coroană împotriva acceptării ultimatumului
sovietic.

5. Nicolae Ceauşescu (1918 – 1989) – a fost om politic comunist român, Secretar general al
PCR din 1965, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până în 22
decembrie 1989.

Rolul personalității: Argumente:

1. Om politic, a ocupat După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul
diferite funcții de sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu
conducere: a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. -
(1944-1945). După preluarea puterii de către comuniști, la 13
mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în
ministerul Agriculturii în Guvernul Petru Groza. A activat direct
la cooperativizarea forțată a agriculturii și a ordonat reprimarea
sau arestarea țăranilor care se împotriveau cooperativizării. La
18 martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit
ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al
Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1952, devine
membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc
Român (PMR). În 1954, Ceaușescu devine membru deplin al
Biroului Politic al PMR. La 4 decembrie 1957, având gradul de
general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare
Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate),
Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala
țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea) care se împotriveau
colectivizării forțate. În martie 1965, Ceaușescu preia funcția de
secretar general al Partidului Muncitoresc Român.  
 Elemente definitorii ale acestei perioade sunt promovarea în
2. A promovat funcțiile de conducere a membrilor familie Ceaușescu; reluarea
revoluția culturală industrializării forțate și realizarea marilor construcții cu scop
(1971-1989), de propogandistic (Canalul Dunărea-Marea Neagră, Casa
inspirație chineză sau Poporului) care determină secătuirea resurselor țării și
nord-coreeană: creșterea datoriilor externe a României; achitarea datoriei prin
restrângerea drastică a consumului populației (1980-1989);
scăderea accelerată a nivelului de trai; politica de teroare
internă exercitată de securitate și de alte instituții ale statului
asupra populației; reprimarea drastică a revoltelor; inițierea
programului de sistematizare urbană și rurală, care a condus la
distrugerea bisericilor, a centrelor istorice urbane și a satelor
românești; încălcarea flagrantă a drepturilor omului; izolarea
țării în relațiile cu statele occidentale; respingerea oricăror
sugestii de schimbare a politicii interne (în special după 1985).

A adoptat un curs idependent față de URSS în anii ’60 și pune

3. Prin politica sa capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia. Își
externă a încercat să capătă autoritate în occident și România pe o perioadă de timp,
se elibereze de atunci când refuză să invadeze Cehoslovacia la 20 august 1968
influiența sovietică: conform Pactului de la Varșovia. Întreține relații diplomatice
bune cu statele europene, cu Israelul și RFG. România a fost
vizitată de către doi președinți ai Statelor Unite ale Americii
(Nixon și Ford). A stabilit relații economice cu Comunitatea
Europeană, a beneficiat de unele împrumuturi pentru
finanțarea programelor sale economice, astfel contribuind la
dezvoltarea economiei.

4. A fost subiectul celui Inspirat de cultul personalității lui Kim Il-sung din Coreea de
mai pronunțat cult al Nord, a început în 1971 prin Tezele din iulie care a schimbat
personalității din perioada de liberalizare din anii 1960 cu o ideologie naționalistă
blocul răsăritean (după strictă. Inițial cultul personalității era centrat în jurul lui Nicolae
moartea lui Stalin): dar, începând cu anii 1980, și soția sa Elena a început să fie
subiectul acestui cult.

5. Grigore Vieru (1935-2009) - a fost un poet moldovean. În 1993 a fost ales membru
corespondent al Academiei Române.

Rolul personalității: Argumente:

1. A debutat cu versuri În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de

pentru copii. versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară.În 1958
Scriitorul copiilor: se angajează ca redactor la redacţia unită revista pentru copii
„Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, şi ziarul "Tănărul
 leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea
Moldovenească". Anul 1968 aduce o cotitură în destinul
poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău,
cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica
literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul
apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură naţională contemporană. În 1988 i se acordă cea mai
prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii
pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. Este autorul
abecedarului.

2. Luptător pentru La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a
Mișcarea de Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale
Eliberarea Națională (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în
din Basarabia: deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este
unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre
organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27
august 1989.

3. Susținător al grafiei Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem

latine: din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială şi
trecerea la grafia latină.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de Mare Cruce. Câteva şcoli din
Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi
poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei
zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului
în Aleea Clasicilor.

Istoria universală
1. Charles de Gaulle (1890-1970) – om de stat şi militar francez. În 1940 a devenit șef al
guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către
Parlamentul francez. Președinte al Franței (1958-1969).

Rolul personalității: Argumente:

1. A fost un adevărat Participant la Primul Război Mondial. În perioada interbelică s-a

militar: manifestat printr-o serie de lucrări teoretice pe problemele
strategiei şi tacticii de război, “Dezacord dușmanului” (1924),
 “Ascuțișul Sabiei” (1932), “Înarmarea ca profesie“ (1934),
“Franța și înarmarea ei” (1938), în care pleda pentru crearea
unei armate mecanizate profesioniste şi pentru folosirea în
masă în războiul contemporan a tancurilor în interacţiune cu
aviaţia şi infanteria. Ultima carte provocă un conflict cu
Mareșalul Petain. Această lucrare denunță ca o concepție
“împietrită” și conservatoare concepția “războiului de poziții“
dusă de Statul-Major.

2. A chemat poporul la După înfrîngerea Franţei, în 1940, s-a situat în fruntea Mişcării
rezistență împotriva de Rezistenţă a poporului francez. La 18 iunie 1940, de Gaulle se
fascismului: adresează poporului francez prin Radio Londra, de la microfonul
BBC, chemând francezii la rezistență. Cabinetul britanic se
opune inițial ideii, care este însă susținută de Winston Churchill.
În Franța, apelul a putut fi auzit la ora 19.00. Acest discurs
rămâne unul dintre cele mai celebre din istoria franceză. Lucru
interesant, cuvântarea inițială a lui de Gaulle nu s-a păstrat
decât în forma unei înregistrări făcute la 22 iunie 1940. Cînd
ţara a fost eliberată, este ales prim-ministru al Guvernului
Provizoriu.

3. Reformator: La 1 iunie 1958, Adunarea Națională l-a numit prim-ministru,

împuternicindu-l să elaboreze proiectul noii Constituții, care v-a
intra în vigoare la 4 octombrie 1958, pentru ea votând 79% din
cetățenii cu dreptul de vot. Astfel în Franța s-a constituit
Republica a V-a. Pe lângă reforma financiară din anul 1958,
Franța beneficia de efectul pozitiv al creșterii economice din
statele occidentale din perioada care a urmat celui de-al doilea
război mondial până la criza petrolului din 1973, precum și de
perioada de creștere inițiată în cursul celei de-a IV-a Republici.
Structurile economice au fost modernizate, iar nivelul de viață
s-a ridicat. Dar creșterea nu a fost repartizată egal în interiorul
societății, ceea ce a dus la crearea unui sentiment de
dezamăgire în fața blocajului social. În aprilie 1969, după
înfrîngerea la referendum (pe problemele reorganizării
Senatului şi reformei administrativ-teritoriale a Franţei), care a
reflectat nemulţumirea unei părţi considerabile a populaţiei
franceze de politica guvernului, de Gaulle a demisionat benevol.

4. A promovat o A promovat: integrarea economică europeană, apropierea de

politică externă Germania Federală, distanțierea de SUA și lichidarea
bazată pe interesele protectoratului acestora, ieșirea din blocul NATO, normalizarea
fundamentale ale relațiilor cu URSS și alte state comuniste.
Franței:
2. I.V. Stalin (Djugaşvili)(1879-1953) – participant la mişcarea revoluţionară din Rusia.
Comisar al poporului pentru naţionalităţi (1917-1922), Secretar General/Prim Secretar/
al CC al PCUS (1922-1953), Președinte al Sovietului Comisarilor Poporului (În funcție
1941–1953), Generalisimus.

Rolul personalității: Argumente:

1. A dirijat infăptuirea A înlocuit NEP-ul cu lansarea planurilor cincinale (întroduse în

transformărilor 1928), care aveau drept scop devansarea economică a statelor
socialiste în URSS: occidentale. A infăptuit o politică de industrializare a țării și
colectivizare a agriculturii. Politica de industrializare, de
colectivizare forţată, de lichidarea a păturii ţărănimii înstărite
(culacilor) în 1929-1933 a fost însoţită de exterminarea şi
lichidarea a milioane de oameni în lagăre pentru deţinuţi.

2. A promovat o A dus o politică de centralizare excesivă. Cunoscîndu-l bine

ploitică de teroare, Stalin, Lenin a propus în scrisoarea către Congresul XII al P.C.
deportări, luptă (b).U. de a-l elibera din post, dar propunerea sa n-a fost
împotriva bisericii: sprijinită. Cînd moare Lenin (1924), prin intrigi, i-a înlăturat pe
ceilalţi rivali la conducerea supremă a statului şi a partidului,
devenind către începutul anilor 30 dictator al U.R.S.S. A
întreprins acțiuni de politici represive, deportări, epurări
masive, crearea sistemului GULAG, deschaburire, foamete în
1932-1933, ocuparea conform prevederilor protocolului
adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a Basarabiei,
Bucovinei de Nord, a Statelor Baltice etc, unde a promovat
aceeași politică. Înainte de moarte Stalin pregătea un nou val de
teroare, dar n-a reuşit.

3. A contribuit la Semnarea Pactului Ribbentrop- Molotov la 23 august 1939,

declanșarea celui de- împărțirea sferelor de influiență între cei doi dictatori, conform
al Doilea Război protocolului adițional secret au dus la începutul celui de-al
Mondial: Doilea război Mondial.

4. A dirijat operațiile A fost unul din actorii principali în cel de-al Doilea Război
militare în timpul Mondial, fiind învingătorul în Marele Război pentru Apărarea
celui de-al Doilea Patriei. Stalin s-a situat în fruntea apărării ţării, astfel puterea şi
Război Mondial: autoritatea lui consolidîndu-se şi mai mult.

5. A fost unul din A promovat o politică de expansiune a comunismului, după

inițiatorii războiului războui a extins influenţa soviectică asupra tuturor ţărilor
rece: eliberate de Armata Roşie, politică care a contribuit la
declanșarea războiului rece.
3. F.D.Roosevelt (1882-1945) – preşedinte al S.U.A. în anii 1933-1945. Este singurul
președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție patru mandate
consecutiv.

Rolul personalității: Argumente:

1. A lansat „New Deal” – După ce devine preşedinte al ţării, a luat măsuri extraordinare în
„ noul curs”, program vederea reglementării de stat a economiei naţionale, a realizat un şir
promovat în anii 1933- de reforme sociale. Lansând „noul curs”, a recurs la suspendarea
1936: convertibilității dolarului; controlul prețurilor, al creditului, al puterii
de cumpărare. La inițiativa lui, statul a subvenționat industria și a
finanțat lucrări publice prin împrumuturi de stat de la bănci,
redresând și șomajul. Aceste acțiuni au mărit puterea de cumpărare a
populației, au revigorat activitatea bancară și au ajutat numeroase
întreprinderi să-și reea activitatea.

2. A contribuit foarte Livrările de armament american catre Anglia și creditele de miliarde

mult la crearea şi de dolari în cadrul legii de împrumut si închiriere a armamentului au
consolidarea coaliţiei fost printre primele manifestari ale colaborarii. Acordul anglo/sovietic
antihitleriste: de ajutor reciproc, închiat în iulie 1941, și mai ales Cartea Atlanticului
(14 august 1941) - prin care Anglia și S.U.A. și-au declarat interese
politice comune - au grăbit încheierea oficiala a coalitiei prin
Declarația Națiunilor Unite, din 1 ianuarie 1942, semnată de 26 de
state, la Washintogn, care-și luau angajamentul de a colabora și de a
nu încheia pace separată cu agresorul. Națiunile Unite reprezentau o
alianță a țărilor democratice, iubitoare de libertate, hotarâte sa
salveze omenirea. Conferința de la Teheran din 28 noiembrie - 1
decembrie 1943, care a reunit pentru prima dată pe conducatorii
celor trei mari puteri antifasciste: I.V. Stalin - U.R.S.S., Fr.D. Roosevelt
- S.U.A., W. Churchill - Anglia , a elaborat masuri pentru ducerea
războiului împotriva Germaniei, a hotarât debarcarea în Franta în
1944, a grăbit sfârșitul războiului..

3. Diplomat: S-a implicat activ prin acțiuni diplomatice, acordare de ajutor

aliațilorîn al Doilea război Mondial. Reprezentînd S.U.A. la
Conferinţele de la Teheran 1943 şi Ialta 1945, acordă o atenţie
deosebită dezvoltării colaborării postbelice internaţionale, fiind
adeptul organizării noi al lumii pe principii democratice , prin
intermediul ONU.

4. Winston Churchill (1874 – 1965) – a fost om politic britanic, prim-ministru al Regatului

Unit în al Doilea Război Mondial. A fost ca prim-ministru în două mandate (1940-1945 și
1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-
ministru britanic laureat la Premiului Nobel și a fost prima persoană care a primit titlul
onoforic de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.
 Rolul personalității: Argumente:

1. A ocupat importante Înainte de Primul Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de

funcții in stat, în anii Președinte al Comisiei de Comerț, Ministru al Afacerilor interne și
Primului Război Prim Lord al Admirități în cabinetul liberal al lui Asquith. A continuat
Mondial și după în poziția de Prim Lord al Admirități până la Campania Gallipoli. A
terminarea acestuia: luptat puțin pe Frontul de vest, la comanda celui de-al 6-lea batalion
al Infanteriei. S-a întors în guvern ca Ministru al Munițiilor, secretar
de stat pentreu război și secretar de stat al aviației. După război,
Churchill a fost din nou numit ministru de finanțe între anii 1924–
1929 în gurvernul conservator al lui Baldwin.

2. A luptat împotriva În anii '30, Churchill a avertizat parlamentul de pericolul reprezentat

fascismului, a creat de Germania Nazistă și campania sa de reînarmare. La izbucnirea celui
marea coaliție de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al
antifascistă: Admiralități. După demisia lui Neville Chamberlain la data de 10 mai
1940, Churchill a devenit prim-ministru. Refuzul constant de a accepta
înfrângerea, predarea, sau un compromis pentru pace a ajutat Marea
Britanie în prima parte a războiului când Marea Britanie era singura
țară activ implicată împotriva lui Hitler. La 22 iunie 1940, Churchill
respinge propunerea Germaniei de a încheia pace și de a ordona
dezarmarea tuturor navelor franceze aflate în porturile engleze,
temându-se de un atac neașteptat. La 12 iunie 1941, s-a încheiat
acordul sovieto-britanic de luptă împotriva fascismului. Prin acord
părțile se angajau să nu încheie pace separată cu Germania și se
obligau să-și acorde ajutor reciproc. Acesta a fost primul acord oficial
al coaliției antihitleriste. La 14 august 1941, Marea Britanie și SUA au
publicat Carta Atlanticului, pact la care a aderat și URSS la 1 ianuarie
1942, în schimbul promisiunii deschiderii unui al doilea front în vest. A
condus Marea Britanie ca prim-ministru până la asigurarea victoriei
împotriva Germaniei Naziste.

3. Laureat al Premiului
Nobel, istoric:
În 1953 i se decernează Premiul Nobel pentru literatură „... pentru
măiestria descrierii istorice și biografice, precum și pentru strălucita
sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane”. A fost un scriitor
istoric profilic, deși multe din lucrările lui erau dedicate să justifice
acțiunile trecute și locul său în istorie. Cele mai faimoase lucrări sunt:
Criza lumii (4 volume), Viața mea timpurie, Al Doilea Război Mondial
(6 volume), Istoria Vorbitorilor de Limbă Engleză (4 volume).

4. ”Cel mai mare În 2002 conform unui sondaj este numit de către britanici ca ”Cel mai
britanic”. mare britanic”.

5. Margaret Thatcher (1925 - 2013) - a fost un om politic britanic, prim-ministru al

Regatului Unit între 1979 și 1990.

Rolul personalității: Argumente:

1. Prim- ministru al La 4 mai 1979, devine prima femeie prim-ministru din Europa si a
Regatului Unit: patra din lume, a dus o politică economică- socială dură, fiind
supranumită "Doamna de fier”. A fost primul premier britanic ales
de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a
egalat numai Tony Blair în 2005.

2. A întreprins un șir de Chiar de la începutul mandatului a promovat o politică neoliberală,

reforme: acțiunea guvernului reducându-se la controlul monedei. Politica
economică s-a manifestat mai ales printr-o tentative de restructurare
industrial (privatizări, închiderea de întreprinderi nerentabile etc.) și
printr-o atitudine fermă față de sindicate.
A urmat o politică care viza reducerea impozitelor directe pe venit și
creșterea impozitelor indirecte, inclusive taxa pe valoarea adăugată.
În lupta cu deficitul bugetar a folosit măsuri nepopulare: reducerea
subvențiilor întreprinderilor de stat, reducerea cheltuielilor sociale
(educație și locuințe). Pentru a controla cheltuielele din sfera
educației, a fost întemeiată Agenția consolidate școlară.
Neoliberalismul thatcerist a reprezentat câteva succese: scăderea
inflației, a șomajului, însă per ansamblu a sporit disparitățile sociale și
regionale.

3. A promovat o politică A jucat un rol important în reglamentarea problemei rodeziene, care

externă activă: va duce la întemeierea unui nou stat independent, in aprilie 1980,
Zimbabve. A răspuns prin forță ocupării insulelor Malvine (Folklend)
de către armata argentiniană pe 2 aprilie 1982. Victoria militară a
Regatului Unit, asporit popularitatrea premierului M. Thatcher și
succesul la alegerile din 1983.

6. Mihail Gorbaciov ( 1931 – prezent) - a fost Secretar General al PCUS din 1985, primul și
ultimul președinte al URSS (1990-1991), laureat al premiului Nobel pentru Pace în anul
1990.

Rolul personalității: Argumente:

1. A inițiat un șir de În 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic

reforme interne – era osificat și că reorganizarea lui era imediat necesară. La
restructurarea început, reformele lui au fost cunoscute ca "uskorenie"
(perestroika):. (accelerare), dar, mai apoi, termenul "perestroika"
 (reconstrucție) a devenit mult mai popular. În viziunea lui
Gorbaciov, sistemul sovietic deviase de la teoria leninistă și
avea nevoie de o restructurare pe baza reformelor ce trebuiau
să fie realizate în domeniul politic, economic și social. Obiectivul
restructurării era demolarea consecințelor stagnării. Reformele
radicale au fost enunțate la Congresul al XXVII-lea al PCUS, în
februarie-martie 1986. Plenara CC al PC al URSS din ianuarie
1987 este considerată ca fiind începutul maturității procesului
de reforme al lui Gorbaciov: s-au propus alegerile cu mai mulți
candidați, numirea a nemembrilor de partid în funcții
guvernamentale și adâncirea reformei economice prin
dezvoltarea sistemului cooperatist în economie. Reformele
economice au ocupat tot restul anului 1987.

2. A susținut primele În 1988 a fost anul în care Gorbaciov a introdus glasnosti prin
reforme care erau acordate noi libertăţi cetăţenilor sovietici, printre care
democratice: o mai mare libertate a cuvântului. Controlul asupra presei a
scăzut, iar mii de prizonieri politici şi dizidenţi au fost eliberaţi.
Scopul lui Gorbaciov a fost ca, prin promovarea a glasnostii, să
exercite presiuni asupra conservatorilor din CC al PCUS, care se
opuneau activ reformelor politice şi economice. Legea
cooperativelor intrată în vigoare în mai 1988 a fost poate cea
mai radicală reformă economică de la începutul erei Gorbaciov.
Pentru prima dată de la NEP-ul lui Lenin, lege sovietică permitea
dreptul privat de posesiune a afacerilor în sectoarele serviciilor,
manufacturier și comerțului extern. În iunie 1988, la a XIX-a
Conferință a Partidului, Gorbaciov a lansat reforme radicale,
care să reducă controlul partidului asupra aparatului
guvernamental. El a propus un nou executiv, de forma
sistemului prezidențial, ca și un nou element legislativ
– Congresul Sovietelor Alegerile pentru Congresul Sovietelor au
fost ținute în toate republicile unionale în martie și aprilie 1989.
Pe 15 martie 1990, a fost ales și primul Președinte executiv al
URSS în persoana lui Mihail Gorbaciov.

3. A contribuit la După anul 1985 s-au schimbat concepţiile Kremlinului în politica

sfârșitul războiului internaţională, la baza acesteia au fost puse tezele
rece: fundamentale ale noii mentalităţi politice. M. Gorbaciov a
întreprins o politică de apropiere de Occident, a efectuat numeroase
vizite în statele occidentale, a încheiat tratate de limitare a
armamentului, a pus capăt razboiului în Afganistan, a îndemnat
statele socialiste să recurgă la propria „perestroică”. În cadrul primei
întâlniri sovieto-americane la nivel înalt de la Geneva, din 1985,
ambele părți au tras o importantă concluzie politică în spiritul noii
mentalități în acest domeniu: a) ... un război nuclear nu trebuie să fie
dezlănțuit nici odată, în el nu pot fi învingători; b) Uniunea Sovietică și
SUA nu vor tinde spre realizarea supremației militare. După Geneva
a urmat o nouă întrevedere a conducătorilor acestor state în capitala
Islandei. A devenit posibilă semnarea Tratatului sovieto-american cu
privire la lichidarea rachetelor cu rază medie de acțiune. Acest tratat,
semnat în capitala SUA la 8 decembrie 1987, a intrat în vigoare în
iunie 1988 și a fost primul acord internațional ce prevedea lichidarea
a două clase de rachete nucleare sub un strict control reciproc. În
următorii trei ani, aceste rachete au fost distruse și, ca rezultat,
relațiile sovieto-americane s-au îmbunătățit considerabil. La 2-3
decembrie 1989, pe insula Malta, a avut loc întâlnirea dintre M.
Gorbaciov și G. Bush, în cadrul careia liderul sovietic a declarat că nu
va folosi forța pentru menținerea regimurilor comuniste în țările din
lagărul socialist, afectat de mișcări revoluționare și urmat de
dezintegrarea regimurilor comuniste. Victoria forțelor democratice în
fostele țări socialiste din Europa a dus la mijlocul anului 1991 la
autodizolvarea CAER și OTV. Odată cu dezintegrarea URSS, trecerea
Rusiei la democrația parlamentară, stabilirea colaborării reciproc
avantajoase cu statele lumii a încetat confruntarea ideologică,
militară etc. Astfel spus, razboiul rece a luat sfârșit.