UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HAȘDEUˮ DIN CAHUL

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTICE ȘI PEDAGOGICE

CATEDRA ISTORIE ȘI TEORIA EDUCAȚIEI CIVICE

REFERAT Pe subiectul: Politica țarismului rus în Basarabia

La disciplina: Ist. Românilor, Epoca Modernă

Conducător științific: Chiciuc L., dr. conf. univ.

Realizat: Coroi Anghelina
Grupa academică: IEC-2201

Cahul 2024
Ca urmare a războiului ruso-turc din 1806-1812, teritoriul situat între Nistru și Prut, numit din
1813 Basarabia, a fost anexat la Rusia. Guvernul țarist era interesat în consolidarea pozițiilor sale
în Peninsula Balcanică, Basarabia urmând să joace rolul unui cap de pod în realizarea acestor
planuri.
În Basarabia, începând cu momentul anexării şi pe parcursul secolului al XIX-lea, politica
ţarismului a urmărit două scopuri principale. Primul prevedea integrarea cât mai rapidă a acestui
teritoriu în structurile social-politice ale imperiului, lichidarea specificului naţional şi rusificarea
populaţiei autohtone. Cel de-al doilea scop era subordonat intereselor geopolitice şi strategice ale
ţarismului în sud-estul Europei. El presupunea crearea unei imagini atractive a modelului rusesc
de bună guvernare în faţa popoarelor balcanice şi a românilor din Principate. Aceste două
scopuri se aflau în permanentă contradicţie. În primele două decenii după anexare s-a dat
preferinţă celui de-al doilea scop, nefiind neglijat nici primul, care va fi dominant începând cu
sfârşitul anilor '20 ai secolului al XIX-lea.

Politica ţarismului s-a manifestat vădit în organizarea politico-administrativă, în relaţiile sociale

şi viaţa naţional-culturală.

Organizarea politico-administrativă
Guvernul țarist a fãcut în primii ani dupã anexare anumite cedãri populației autohtone, pãstrând
pentru o perioadã scurtã specificul local de administrare.
Structura specialã de guvernare a fost stabilitã prin Regulamentul administrãrii provizorii a
Basarabiei din 1812. A fost asiguratã respectarea caracterului național, pãstrarea limbii, legilor,
obiceiurilor pãmântului în toate domeniile de administrare. În provincie s-a pãstrat provizoriu
vechea împãrțire teritorialã în 12 ținuturi. Puterea administrativã în ținuturi era concentratã în
mâinile ispravnicilor, care dețineau toatã puterea de stat, judecata, poliția, strângerea impozitelor.
La începutul anului 1818 a fost aprobat Așezãmântul oblastei Basarabia, prin care se reorganiza
administrația și se introducea un cod civil unic.
Punctul culminant al politicii țariste în Basarabia a fost adoptarea unei noi legi, în 1828 –
Așezãmântul de administrare a Basarabiei (supranumit regulamentul lui Voronþov), prin care a
fost lichidatã complet autonomia localã a provinciei. Particularitãțile locale se pãstrau provizoriu
doar în organele judiciare.
Noul document a introdus în regiune sistemul rusesc de administrare. Toatã documentația în
organele administrative de stat se întocmea în limba rusã. Limba românã a început sã fie
înlãturatã din lucrãrile de secretariat și din instituțiile de învãțãmânt. Acest proces s-a terminat în
1836 cu înlocuirea completã a limbii bãștinașilor cu cea rusã.
În anii 70 ai secolului al XIX-lea au fost lichidate ultimele particularitãți care mai existau în
sistemul de administrare. Prin ukazul țarului din 7 decembrie 1873, provincia a fost transformatã
în gubernia Basarabia, iar Consiliul ținutal desființat. Prin aceste mãsuri, guvernul țarist a lipsit
Basarabia de orice autoadministrare, ea fiind egalatã definitive cu guberniile centrale ale
Imperiului Rus.
Relaţiile sociale
Pentru a-şi crea o imagine favorabilă în faţa popoarelor din Balcani, ţarismul a dus în Basarabia,
după anexarea de la 1812, o politică bine camuflată. El s-a străduit să atragă simpatia populaţiei
băştinaşe, în primul rând a nobilimii locale, pe care a egalat-o în drepturi cu nobilimea rusă şi i-a
acordat mai multe privilegii. Boierii băştinaşi de rang înalt din Basarabia au fost primiţi în tagma
nobilimii ereditare ruse, bucurându-se de mari privilegii, având şi dreptul săşi aleagă mareşalul
lor pe un termen de trei ani. Nobilii care îndeplineau anumite servicii în administraţia de stat erau
scutiţi de orice impozite. Boierilor li s-au recunoscut şi drepturile asupra proprietăţilor lor
funciare.
Politica discriminatoare, de deznaţionalizare este ilustrată şi de practica limitării trecerii la oraş a
ţăranilor băştinaşi, efectuată, chipurile, în "interesul" boierilor basarabeni, ca aceştia să nu fie
lipsiţi de braţe de muncă.
Ţăranii români basarabeni continuau să se afle în dependenţă faţă de proprietarii funciari. Pentru
a curma fuga ţăranilor peste Prut, ţarismul a renunţat să introducă în Basarabia şerbia şi, pentru o
anumită perioadă, n-a permis strămutarea în această zonă a şerbilor ruşi din guberniile centrale
ale Rusiei. Iniţial, în scopul de a avea o bază socială mai largă în ţinut, nouă stăpânire a scutit
populaţia locală pe un termen de trei ani de impozite şi pe un termen de cinci ani de serviciul
militar. Mai apoi, însă, ţarismul a supus unei asupriri grele toate categoriile de ţărani din
Basarabia. Ei trebuiau să plătească pentru pământul arendat de la boieri o sumă în bani şi să
achite dijma în natură. Ţăranii erau datori să muncească pe pământul boieresc ori mănăstiresc 12
zile pe an. Sub noii stăpâni, ţăranii basarabeni trebuiau să plătească bir pentru întreţinerea
armatei, a cailor, a lucrătorilor administrativi, a oficiilor poştale, a drumurilor publice. Ei erau
obligaţi să dea a zecea parte din recoltă, din fânul adunat etc. Sistemul funciar şi administrativ
care exista în Basarabia avea un caracter colonial.

O parte componentă a politicii sociale promovate de ţarism a constituit-o politica de colonizare a

Basarabiei cu populaţie alogenă. Prin aceasta se urmăreau două scopuri: crearea unui suport
social al ţarismului în persoana coloniştilor şi diminuarea, diluarea elementului autohton.
În urma procesului de colonizare a Basarabiei procentul moldovenilor a scãzut de la 86% în 1817
la 70% în 1918. Regiunea ocupa primul loc printre toate guberniile ruse dupã numãrul
coloniștilor strãini și totalul suprafețelor de pãmânt acordate lor.

Viaţa naţional-culturală
Stăpânirea rusă în Basarabia a avut o înrâurire negativă asupra culturii şi vieţii spirituale în
general, cu efecte dezastruoase îndeosebi asupra învăţământului, bisericii, limbii şi literaturii
române. Rusificarea s-a resimţit mai puternic în mediul urban, ducând la alterarea vieţii culturale
româneşti, infectarea ei cu elemente străine şi neadecvate românilor, la marginalizarea ei în
ansamblu. Şcoala ca instituţie de cultură, prin politica stăpânitorilor, s-a transformat treptat într-
un instrument de deznaţionalizare şi de rusificare a românilor basarabeni. Începând cu 1867, în
scurt timp, limba română a fost scoasă din toate şcolile. În anul 1871, din porunca episcopului
Pavel Lebedev, au fost desfiinţate toate şcolile bisericeşti în limba română, lăsând doar pe cele
slavo-ruse.
Rusificarea învăţământului, lipsa de şcoli în limba maternă au constituit un obstacol serios în
răspândirea ştiinţei de carte şi a culturii în ţinut. Drept confirmare servesc datele recensământului
din 1897 care consemnau că 81,8% din populaţia bărbătească şi 96% din cea feminină era
analfabetă.
Perioada reformelor sociale din anii 60-70 ai sec. XIX poate fi considerată etapa fnală a
procesului de implementare a sistemului rusesc de administrare în Basarabia. Reformele
,,liberale” din anii 60-70 ai sec. XIX, ce au avut pentru Rusia o mare semnificaţie şi care
reprezentau pentru ea un progres decisiv, au avut pentru Basarabia rezultate cu totul diferite:
ele au contribuit la lichidarea particularităţilor distincte ale Basarabiei şi la asimilarea regiunii şi
a locuitorilor de către Imperiul rus. Sunt lichidate orice manifestări naţionale în toate sferele
vieţii sociale şi regiunea e transformată într-o ordinară gubernie rusească, situaţie ce se menţine
până la căderea absolutismului rusesc în anul 1917.

În concluzie, politica ţaristă în Basarabia a avut un impact profund și durabil asupra regiunii.
Această politică a fost marcată de centralizare, rusificare, colonizare și exploatare economică,
toate având ca scop consolidarea controlului ţarist și promovarea intereselor Imperiului Rus. Prin
impunerea limbii și culturii ruse, restrângerea autonomiei locale și colonizarea cu populaţie rusă,
ţarismul a încercat să submineze identitatea și să subjugheze populaţia autohtonă. Cu toate
acestea, politica ţaristă a întâmpinat opoziţie și rezistenţă din partea mișcărilor naționale și a
elitei locale, care au luptat pentru conservarea identității naționale și pentru autonomie politică.
Astfel, politica ţaristă în Basarabia a contribuit la exacerbarea tensiunilor etnice și la pregătirea
terenului pentru viitoarele lupte pentru autonomie și independență.
 Bibliografia:

1. N. Chicuş, I. Şarov, I. Ojog ș.a. ˮIstoria românilor şi universalăˮ, Editura Cartdidact, Chişinău
– 2020, pag. 106-107.
2. Sergiu Cornea, ˮPolitica administrativă a țarismului în Basarabiaˮ.
3. V. Vasilos , ˮPolitica de colonizare şi de deznaţionalizare promovată de ţarism în Basarabia
(1812-1917)ˮ.