506 REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE

Iar răzeşii au întrebuinţat la judeţul domnesc sabia până ce au

ostenit. Atunci Mamac-Han, la Movilău unde se afla aşteptând
dobânda, a prim it veste rea delà Moldova şi s'a încrâncenat
smulgându-şi barba, bătându-se cu pumnii la tâmple şi am e­
ninţând să desfacă cerul şi pământul şi să puie Moldova sub
fier şi pârjol, dacă nu i se sloboade fiul şi fratele, şi oştenii, şi
prăziie. Îndată au cunoscut răzeşii delà N istru puterea lor, căci
măria-sa i-a pus să taie în faţa celor o sută de soli ai lui Mamac
pe sultan-zacîè ; după aceea a pus sub sabie pentru trufia lor
şi a hanului lor pe nouăzeci şi nouă de soli, şi numai pe unul
i-a eliberat, cu uieciuie ciumpăvite şi nasul scurtat, ca să ducă
lui M amac-Han răspuns. In toată domnia măriei-sale Ştefan-
Vodă, olatul Nistrului a avut pace dinspre pustie. Cetăţile Nis­
trului s’au întărit şi aşezările răzeşilor au înflorit.

Am cunoscut atunci, la Alcedari, pe unul din urmaşii acestor

oşteni delà Lipinţi, Era o figură prea bine cunoscută într’un
ţinut întreg : căpitanul Grigore Fotescu.
Cine nu ştia şi cine nu văzuse în ţinutul Sorocei şi în hotarele
ţinutului Sorocei pe domnia-sa Grigore Fotescu! Cine nu auzise
de caii lui, a căror sămânţă o adusese din tabunuri delà Caucaz!
Cine nu vorbea de prisaca, de via, de ogoarele lui !
In saraiurile lui lorfoteau argaţii. Hazeaica lui avea femei
la tors şi la ţesut. Intr’una din cămări, pe o laiţă largă, la
anumită vreme a anului, totdeauna sta cucuiat un Jidov meşter,
cosând şieac şi potrivind biăniţi de miel şi „hulpe“. Iar gospo­
darul, când se întocea delà „deal“ şi descăleca în mijlocul
ogrăzii, îşi punea în şold mâna care ţinea harapnicul şi se uita
posomorit m jur.
Căpitan Grigore ştia să-şi administreze nu numai averea, ci
şi oaspeţii care binevoiau să-l cerceteze la sărbătorile de iarnă
ori sfintele Paşti. Mesele erau mese : una se ridica şi alta se
întindea. C ântau lăutarii răzimaţi de uşorii uşilor. Vinul cel
bun din fundul pivniţei sfârâia în pocaluri. Iar la grajd stăteau
străji cu porunca tare, precum că nimeni n ’are voie să înhame
şi să plece. în tâi şi întâi să-l doboare pe dumnealui căpitan