…<CINCI ARME CARE S-AU

FOLOSIT IN CEL DE AL
DOILEA RAZBOI MONDIAL
1. HURRICANE SI SPITFIRE
Rămânem deocamdată în aer, dar de data aceasta, în spaţiul aerian al Europei
de Vest, unde Luftwaffe, forţele aeriene germane, încercau să-şi impună
superioritatea aeriană asupra Marii Britanii.

După ce Franţa a capitulat pe 22 iunie 1940, britanicii erau singuri împotriva

Germaniei naziste, cu doar Canalul Mânecii reprezentând o barieră împotriva
cuceririi. Mulţi britanici nu credeau că există vreo şansă de supravieţuire a
Regatului. Chiar şi aşa, prim-ministrul britanic Winston Churchill era
determinat să apere Marea Britanie, fiind încrezător că escadrilele de avioane
de vânătoare Spitfire şi Hurricane vor apăra ţara în ceea ce s-a numit Bătălia
pentru Anglia.

În termeni de performanţă, Spitfire avea un mic avantaj faţă de Hurricane, dar

acesta din urmă putea fi produs la scară mai largă, potrivit Top Tenz. Acesta a
fost capabil să facă faţă excelentelor avioane BF109 ale germanilor, fiind
responsabil pentru 55% din totalul distrugerilor cauzate forţelor aeriene
germane, pe când Spitfire a fost responsabil pentru 42% dintre distrugeri.

Britanicii au construit peste 14.000 de avioane Hurricane, de la introducerea

sa în 1937. Din 1942, avionul a început să-şi piardă din eficacitate, odată cu
avansul tehnologic, dar a rămas eficient în distrugerea ţintelor de la sol.

În ceea ce priveşte performanţa, Spitfire era avionul pe care britanicii se

bazau. Cu o viteză maximă de 710 km/oră, putea distruge şi rachetele V-1
dezvoltate de germani la sfârşitul războiului. De aceea au fost produse peste
20.000 de mii de aparate, pe o durată de 10 ani (1938-1948) care au fost
exportate după război şi altor ţări precum Turcia, Uniunea Sovietică şi
Portugalia, potrivit Britannica.
La începutul războiului, mulţi strategi navali credeau că tunurile mari ale
navelor de război vor domina conflictul pe mare. Portavioanele trebuiau să
aibă rolul de suport al acestor mari nave de război.

Lucrurile au stat oarecum invers, întrucât în era incipientă a vitezei, conflictul

se baza pe flexibilitate. Un aeroport mobil, care putea duce avioane aproape de
ţărmurile inamice, a reprezentat o parte esenţială a acestui principiu.

Poate doar japonezii au profitat la maxim de aceste caracteristici ale

portavioanelor, cel puţin într-un singur caz, atunci când pe 7 decembrie 1941
au atacat Pearl Harbor, garnizoana din Pacific a americanilor. Luaţi prin
surprindere, americanii au pierdut 49 de nave şi multe altele au fost avariate,
arată Top Tenz.

Partea plină a paharului pentru americani este că cele 353 de avioane japoneze
lansate de pe cele 6 portavioane nu au prins portavioanele americane care se
aflau în larg, la exerciţii. Altfel, cel mai probabil ar fi avut aceeaşi soartă, iar
japonezii ar fi avut un control mai mare asupra Pacificului, cel puţin în prima
parte a conflictului.

În ziua de astăzi, portavionul este elementul central al oricărei flote militare a

unei ţări mari.

3.SUBMARINELE GERMANE
Germanii nu aveau o flotă foarte mare încât să facă faţă Aliaţilor, de aceea
strategia lor de la începutul războiului (înainte ca Statele Unite să intre în
război) a fost de izola Marea Britanie. Convoaiele de nave care transportau
provizii din Statele Unite în Marea Britanie au avut de-a face cu „haite” de
submarine care le vânau în largul Atlanticului. Toate erau parte a Ubootwaffe
(flota de submarine germane).

Efectele au fost devastatoare, cu mai bine de 2 milioane de tone au fost

pierdute doar în 1940, scrie Top Tenz. În termeni economici, campania
germanilor a fost un succes.

Chiar şi Winston Churchill a spus că singurul lucru care l-a speriat în Al Doilea
Război Mondial au fost atacurile nemiloase ale submarinelor germane.

În total, Germania a construit 1.162 de submarine, dintre care 785 au fost

distruse, majoritatea dintre ele fiind scufundate de distrugătoare şi avioane
aliate.

4.LANSATOARELE DE RACHETE KATIUȘA

Katiuşa, noua piesă de artilerie, a început să apară pe front în 1941.
Fiabilitatea şi costul redus de producţie a făcut ca aceasta să devină o armă
favorită a sovieticilor. Practic, Katiuşa era o rampă de lansare pe un camion,
iar puternicele rachete puteau fi transportate cu uşurinţă, având un mare
avantaj în acest sens faţă de artileria convenţională, cu tunuri.

Un dezavantaj era lipsa de acurateţe, dar posibilitatea de a lansa multe rachete

oferea sovieticilor capacitatea de a bombarda zone largi ale unui teritoriu,
lansând salve de rachete. Încărcătura varia între 14 şi 48 de rachete, în funcţie
de model, potrivit Top Tenz.

Fiabilitatea, uşurinţa cu care pot fi utilizate şi puterea de foc au făcut ca

acestea să mai fie folosite şi astăzi. Mai mult decât atât, „orgile lui Stalin” au
rămas o armă emblematică a celui de Al Doilea Război Mondial şi
precursoarele lansatoarelor de rachete terestre utilizate de multe armate din
ziua de astăzi. 5.SHERMAN
Dacă discutăm de teatrele de război terestre aliate, vine uşor în minte tancul
care a reprezentat centrul diviziilor de blindate aliate. Nu a fost cel mai
performant tanc din Al Doilea Război Mondial, potrivit Top Tenz, şi nu a
câştigat războiul pentru Aliaţi, dar Aliaţii nu puteau câştiga războiul fără el,
mai ales în Frontul de Vest, unde trupele aliate a întâlnit o rezistenţă dârză din
partea trupelor germane.

În timp ce tancurile germane erau costisitoare, dificil de reparat şi se stricau

uşor, tancurile Sherman nu aveau aceste slăbiciuni. Aliaţii au câştigat prin
numărul superior al acestor blindate. Statele Unite au produs aproape 50.000
de tancuri din diferite versiuni ale Sherman între anii 1942 şi 1946,
scrie Mental Floss.

Vorbind de acţiune şi tancuri, trebuie să remarcăm în acelaşi video de mai sus,

partea opusă a baricadei, care prezintă un singur Tiger. Mulţi experţi
consideră că era de ajuns ca acesta să spulbere cele patru tancuri Sherman, un
scenariu mult mai plauzibil.
Panzer VI Tiger era spaima altor tancuri, dar trebuia să fii foarte ghinionist să
ai de-a face cu un asemenea blindat, întrucât doar 1.347 de tancuri Tiger au
fost construite, scrie Tanks Encyclopedia.

Tigerul era o maşină formidabilă care a forţat limitele războiului cu blindate

şi, de asemenea, i-a forţat pe aliaţi şi pe sovietici să dezvolte tancuri mai bune.

Deşi era foarte costisitor, se strica rapid şi era greu de întreţinut, era letal de
eficient, cu o rată de distrugeri de 10:1 – 19:1 în favoarea sa.

Cu un tun de calibrul de 88 de milimetri, putea penetra aproape orice blindaj,

iar, la rândul său, blindajul Tigerului era aproape imposibil de penetrat.
Singurul punct nevralgic în acest sens era partea din spate, unde blindajul era
minimal, iar o lovitură în această zonă îl scotea din acţiune.

Primele dezvoltări ale Tiger au început chiar în 1935, fiind prezent în principal
pe Frontul de Est, acolo unde a întâmpinat numărul imens de blindate
sovietice şi vremea neprielnică.

În ultima parte a războiului, germanii au creat şi Tiger II, dar era prea târziu
pentru a mai conta.