ARME IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Din acest punct de vedere, Al Doilea Război Mondial se

află într-o perioadă interesantă, unde progresele tehnologice au
reprezentat un aspect central. Fiecare mare stat participant a
încercat, în felul său, să dezvolte cele mai bune arme care se
pliază pe punctele forte.

Astfel, o comparaţie între aceste arme şi tehnologii militare

este inutilă, având în vedere că în spatele dezvoltării acestora
se aflau motive proprii: dacă o ţară are resursă umană din plin,
atunci este de înţeles că va încerca să dezvolte arme ieftine,
fiabile şi în cantitate mare; sau din contră, dacă o ţară duce
lipsă de resursă umană (şi de unele materii prime), va încerca
să dezvolte arme cât mai performante pentru a face faţă
numerelor mai mari. Aşadar, se poate spune că o anumită armă
este cea mai bună pentru un anumit popor.
Acestea fiind spuse, mai jos este o listă de arme şi
tehnologii militare, dezvoltate atât de Aliaţi, cât şi de Axă, care
sunt reprezentative pentru bătăliile celui de Al Doilea Război
Mondial.

B-17 ”Flying Fortress”„Fortăreaţa Zburătoare” a

americanilor este practic ceea ce spune şi numele, un avion
masiv care avea nouă mitraliere şi putea căra 1.800 de
kilograme de bombe.Modelele mai târzii puteau căra chiar şi
4.500 de kilograme de bombe.Deşi avionul era mare şi greu,
putea atinge o viteză de 450 km/h.

Hurricane şi Spitfire. După ce Franţa a capitulat pe 22

iunie 1940, britanicii erau singuri împotriva Germaniei
naziste, cu doar Canalul Mânecii reprezentând o barieră
împotriva cuceririi. Mulţi britanici nu credeau că există vreo
şansă de supravieţuire a Regatului. Chiar şi aşa, prim-ministrul
britanic Winston Churchill era determinat să apere Marea
Britanie, fiind încrezător că escadrilele de avioane de
vânătoare Spitfire şi Hurricane vor apăra ţara în ceea ce s-a
numit Bătălia pentru Anglia.În termeni de performanţă,
Spitfire avea un mic avantaj faţă de Hurricane, dar acesta din
urmă putea fi produs la scară mai largă. Acesta a fost capabil
să facă faţă excelentelor avioane BF109 ale germanilor, fiind
responsabil pentru 55% din totalul distrugerilor cauzate
forţelor aeriene germane, pe când Spitfire a fost responsabil
pentru 42% dintre distrugeri.Britanicii au construit peste
14.000 de avioane Hurricane, de la introducerea sa în 1937.
Din 1942, avionul a început să-şi piardă din eficacitate, odată
cu avansul tehnologic, dar a rămas eficient în distrugerea
ţintelor de la sol.În ceea ce priveşte performanţa, Spitfire era
avionul pe care britanicii se bazau. Cu o viteză maximă de 710
km/oră, putea distruge şi rachetele V-1 dezvoltate de germani
la sfârşitul războiului. De aceea au fost produse peste 20.000
de mii de aparate, pe o durată de 10 ani (1938-1948) care au
fost exportate după război şi altor ţări precum Turcia, Uniunea
Sovietică şi Portugalia

Portavioanele.La începutul războiului, mulţi strategi navali

credeau că tunurile mari ale navelor de război vor domina
conflictul pe mare. Portavioanele trebuiau să aibă rolul de
suport al acestor mari nave de război.Lucrurile au stat
oarecum invers, întrucât în era incipientă a vitezei, conflictul
se baza pe flexibilitate. Un aeroport mobil, care putea duce
avioane aproape de ţărmurile inamice, a reprezentat o parte
esenţială a acestui principiu.Poate doar japonezii au profitat la
maxim de aceste caracteristici ale portavioanelor, cel puţin
într-un singur caz, atunci când pe 7 decembrie 1941 au atacat
Pearl Harbor, garnizoana din Pacific a americanilor. Luaţi prin
surprindere, americanii au pierdut 49 de nave şi multe altele au
fost avariate.
Partea plină a paharului pentru americani este că cele 353 de
avioane japoneze lansate de pe cele 6 portavioane nu au prins
portavioanele americane care se aflau în larg, la exerciţii.
Altfel, cel mai probabil ar fi avut aceeaşi soartă, iar japonezii
ar fi avut un control mai mare asupra Pacificului, cel puţin în
prima parte a conflictului.În ziua de astăzi, portavionul este
elementul central al oricărei flote militare a unei ţări mari.

Submarinele germane. Germanii nu aveau o flotă foarte mare

încât să facă faţă Aliaţilor, de aceea strategia lor de la
începutul războiului (înainte ca Statele Unite să intre în război)
a fost de izola Marea Britanie. Convoaiele de nave care
transportau provizii din Statele Unite în Marea Britanie au
avut de-a face cu „haite” de submarine care le vânau în largul
Atlanticului. Toate erau parte a Ubootwaffe (flota de
submarine germane).Efectele au fost devastatoare, cu mai bine
de 2 milioane de tone au fost pierdute doar în 1940. În termeni
economici, campania germanilor a fost un succes.Chiar şi
Winston Churchill a spus că singurul lucru care l-a speriat în
Al Doilea Război Mondial au fost atacurile nemiloase ale
submarinelor germane.În total, Germania a construit 1.162 de
submarine, dintre care 785 au fost distruse, majoritatea dintre
ele fiind scufundate de distrugătoare şi avioane aliate.

Lansatoarele de rachete Katiuşa.Numită şi „orgiile lui Stalin” de

către germani, artileria sovietică avea în dotare una dintre cele mai
înspăimântătoare arme dezvoltate în Al Doilea Război Mondial.
Katiuşa, noua piesă de artilerie, a început să apară pe front în
1941. Fiabilitatea şi costul redus de producţie a făcut ca aceasta să
devină o armă favorită a sovieticilor. Practic, Katiuşa era o rampă
de lansare pe un camion, iar puternicele rachete puteau fi
transportate cu uşurinţă, având un mare avantaj în acest sens faţă
de artileria convenţională, cu tunuri.Un dezavantaj era lipsa de
acurateţe, dar posibilitatea de a lansa multe rachete oferea
sovieticilor capacitatea de a bombarda zone largi ale unui teritoriu,
lansând salve de rachete. Încărcătura varia între 14 şi 48 de
rachete, în funcţie de model.Fiabilitatea, uşurinţa cu care pot fi
utilizate şi puterea de foc au făcut ca acestea să mai fie folosite şi
astăzi. Mai mult decât atât, „orgile lui Stalin” au rămas o armă
emblematică a celui de Al Doilea Război Mondial şi precursoarele
lansatoarelor de rachete terestre utilizate de multe armate din ziua
de astăzi.
Sherman
Dacă discutăm de teatrele de război terestre aliate, vine uşor în
minte tancul care a reprezentat centrul diviziilor de blindate aliate.
Nu a fost cel mai performant tanc din Al Doilea Război Mondial şi
nu a câştigat războiul pentru Aliaţi, dar Aliaţii nu puteau câştiga
războiul fără el, mai ales în Frontul de Vest, unde trupele aliate a
întâlnit o rezistenţă dârză din partea trupelor germane.În timp ce
tancurile germane erau costisitoare, dificil de reparat şi se stricau
uşor, tancurile Sherman nu aveau aceste slăbiciuni. Aliaţii au
câştigat prin numărul superior al acestor blindate. Statele Unite au
produs aproape 50.000 de tancuri din diferite versiuni ale Sherman
între anii 1942 şi 1946.Unele armate din America de Sud îl mai
folosesc şi astăzi, ceea ce spune ceva despre calitatea acestora.

Panzer Tiger era spaima altor tancuri, dar trebuia să fii foarte
ghinionist să ai de-a face cu un asemenea blindat, întrucât doar
1.347 de tancuri Tiger au fost construite.Tigerul era o maşină
formidabilă care a forţat limitele războiului cu blindate şi, de
asemenea, i-a forţat pe aliaţi şi pe sovietici să dezvolte tancuri mai
bune.Deşi era foarte costisitor, se strica rapid şi era greu de
întreţinut, era letal de eficient, cu o rată de distrugeri de 10:1 –
19:1 în favoarea sa.Cu un tun de calibrul de 88 de milimetri, putea
penetra aproape orice blindaj, iar, la rândul său, blindajul Tigerului
era aproape imposibil de penetrat. Singurul punct nevralgic în
acest sens era partea din spate, unde blindajul era minimal, iar o
lovitură în această zonă îl scotea din acţiune.

Panzer IV.În timp ce Tiger era o clasă aparte de tancuri grele,

care cu siguranţă a rămas în memoria colectivă, restul panzerelor
sunt la fel de importante pentru Wermacht, mai ales Panzer IV cu
toate variaţiile sale (care sunt extrem de multe).Mai uşor ca
Tigerul şi cu un tun de calibrul 75 mm, Panzer IV era baza
diviziilor de blindate germane. De asemenea, este important de
menţionat că germanii au fost primii care au format batalioane de
tancuri, scoţând la iveală eficienţa în număr mai mare. Astfel,
viteza atacurilor a crescut semnificativ, germanii dezvoltând şi
ceea ce s-a numit Blitzkrieg, „războiul fulger”. Aceste blindate au
fost o parte esenţială din noua tactică. Precursorul acestuia, Panzer
III, s-a dovedit şi el extrem de eficient la începutul războiului în
Franţa.

T-34.Când vine vorba de tancurile sovietice în cel de Al

Doilea Război Mondial, primul care vine în minte este T-34. Prima
dată când a intrat pe Frontul de Est, în iarna anului 1941, germanii
au fost surprinşi de viteza, manevrabilitatea şi blindajul înclinat
care îl făcea greu de penetrat de tunurile inamice.Deşi dominaţia
pe front nu a durat mult, T-34 a rămas tancul principal al Armatei
Roşii, iar în 1945, 55% dintre toate blindatele erau T-34. În total,
au fost construite aproximativ 84.000 de T-34, incluzând toate
versiunile acestuia, de la primele T-34/76 la T-34/85. 76 şi 85
înseamnă calibrul, sovieticii montând tunul de 85 de mm şi o
turelă mai largă pentru a face faţă noilor tancuri germane.În ceea
ce priveşte manevrabilitatea, niciun alt tanc din Al Doilea Război
Mondial nu era atât de performant, şenilele şi suspensile excelente
făcându-l utilizabil pentru aproape orice fel de teren, indiferent de
condiţiile meteorologice.T-34 a fost cel mai bun tanc pentru
sovietici, care excelau în resursă umană. Fără el, este foarte posibil
ca Wehrmachtul să fi înfrânt Rusia.

MG42.Când vine vorba de calitate, performanţă, fiabilitate şi

cost, probabil cea mai bună armă din Al Doilea Război Mondial a
fost mitraliera MG42, sau numele complet Maschinengewehr
Modell 42. Având mai puţine probleme ca predecesoarea acesteia,
MG34, noua mitralieră grea a devenit rapid preferata infanteriei
germane.A fost folosită pentru prima dată în mai 1942 în
campania din Africa de Nord. De asemenea, o altă trăsătura a
acesteia a fost versatilitatea, fiind folosită şi ca anti-aeriană, nu
numai ca armă defensivă împotriva infanteriei inamice.Cu un
calibru de 7,92 milimetri şi cu o cadenţă de 1.200 de focuri pe
minut, arma este atât de bună încât mai este folosită şi în ziua de
astăzi. Numărul de mitraliere construite este unul impresionant,
aproape 425.000 de unităţi.De asemenea, în timpul războiului,
inamicii nu s-au sfiit să utilizeze mitralierele capturate, iar după
război, americanii au creat o variantă bazată pe MG42, anume
M60 GPMG care a fost folosită în Războiul din Vietnam.