Ceahlăul nonliterar

Masivul Ceahlău este un masiv muntos aparținând de Carpații Orientali, situat

pe teritoriul județului Neamț. Cele mai înalte vârfuri sunt Ocolașul Mare (1907
m) și Toaca (1904 m). Masivul Ceahlău este cel mai înalt dintre grupa Munților
Bistriței. Este străbătut de paralela 47 grade latitudine nordică și de meridianul
25 grade longitudine estică. Drept limite are: la nord, valea Bistricioarei, la est
lacul Izvorul Muntelui, la sud valea Bicazului, iar la vest văile Jidanului
Bistrelor și a Pinticului.

Ceahlăul adăpostește o faună diversă și bogată: 180 de specii de păsări, aprox.

20 de specii de herpetofaună, numeroase specii de mamifere mari și mici,
precum și o varietate de insecte. În pădurile Ceahlăului trăiesc aproape toate
speciile de animale existente în Carpați: ursul brun (Ursus arctos), cerbul
(Cervus elaphus), mistrețul (Sus scrofa), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes
Vulpes), râsul (Lynx lynx), căprioara (Capreolus capreolus), pisica sălbatică (Felis
silvestris), jderul de pădure (Martes martes), veverița (Sciurus vulgaris) și
mândria stâncăriilor, capra neagră (Rupicapra rupicapra). În pădurile de molid
viețuiesc: cocoșul de munte (Tetrao urogallus), ciocănitoarea neagră
(Dryocopus martius) - cea mai mare ciocănitoare din România, aușelu (Regulus
regulus) - cea mai mică pasăre din România. În locurile umede de păduri
trăiește o specie de amfibieni - tritonul carpatic (Lissotriton montadoni),
endemism al Carpaților Orientali.
 Ceahlaul lirerar

Priveam fără de ţintă-n sus -

Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
https://Versuri.ro/w/p217
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

(Vara- George Coșbuc)

Calistrat Hogaș a fost, poate, cel mai mare iubitor al muntelui. Găsești atâtea
comori în descrierile sale, încât citindu-le și închizând ochii, ți se pare că pășești
pe urmele lui. „Panaghia Ceahlăului, ca o săgeată de aur, despică deșerturile
albastre și fără de fund ale cerului”, consemna el. Privind de pe Munții
Stânișoarei, de pe cealaltă parte a Bistriței, completa: „Pe stânga, Ceahlăul, cu
nenumăratele lui turnuri de stânci, săpate pe adâncul cerului, se înalță în aer ca
un fantastic castel de aur zidit de mâna fermecată a vreunui vrăjitor din povești

„Bătrânul Ceahlău, stăpânul furtunilor”

Pătrundem acum în proza românească, oprindu-ne pentru o clipă la scriitorul
Nicolae Gane și la opera sa, „Duduca Bălașa”. Iată cum descrie el aici Ceahlăul
„... De nalt ce era muntele acela, s-ar fi zis că a lui creastă aurită atinge bolta
cerului și că toți ceilalți se umilesc înaintea lui: era bătrânul Ceahlău, stăpânul
furtunilor, care de mii de ani vede în toate serile cel din urmă asfințitul
soarelui”.