Sunteți pe pagina 1din 32

REFERAT

RESURSE AGROTURISTICE ŞI
LEGISLAŢIE ÎN ALIMENTAŢIA
PUBLICĂ ŞI AGROTURISM
SĂLIŞTE, JUDEŢUL SIBIU

STUDENT : TENDER DANIELA CAMELIA

BUCUREŞTI
2016
Capitolul 1.IDENTIFICAREA RESURSELOR AGROTURISTICE DIN
LOCALITATEA SĂLIŞTE, JUDEŢUL SIBIU

1.1. Prezentarea localității:

ISTORIC

Urme ale locuirii acestor meleaguri au fost găsite încă din preistorie, şi anume din paleolitic. La
Sălişte au fost găsite numeroase vestigii arheologice datând încă dinaintea imperiului roman.
Deşi a suferit influenţe romane, zona se deosebeşte de oricare alta prin aceea ca a păstrat
specificul portului, în Sălişte elementele portului păstrând 90% din portul dacilor de altădată.
Izvoarele istorice scrise datează odată cu atestarea existenţei Cnezatului Marginei, fixat pe
cetatea Sibiel şi continuă cu Scaunul Săliştii, se confundă cu Ţara Almaşului, devenită Plasa
Sălişte.
Continuitatea în aceasta zonă a fost neîntreruptă. Prima atestare documentară a localităţii datează
din 1354, cu denumirea de Nogfalu, în ungureşte, sau Grossdorf, în nemţeşte, Magna Villa, în
latină, ceea ce înseamnă Localitate Mare, fapt ce vorbeşte despre dimensiunea şi activitatea
existente aici. Mai târziu, în 1383 în documente figurează denumirea Magna Villa Valachiealis,
în traducere Marele sat al Românilor.
Evul Mediu şi Epoca Modernă au reprezentat perioade în care săliştenii au avut de luptat pentru
apărarea drepturilor naţionale.
Săliştea a facut parte din satele ce aparţineau cetăţii Salgo (1322), iar mai târziu din Ducatul
Amlaşului, stăpânit, de la Vlaicu Vodă şi Mircea cel Bătrân, de domnii Ţării Româneşti.
După 1485 şi până în 1876, a devenit componentă a celor şapte judeţe ale Universităţii săseşti şi
obligată la numeroase dări şi obligaţii feudale. Faptul a declanşat mişcări sociale ample, conduse
de ţăranii din zonă. Cea condusă de Oprea Miclăuş şi de preotul Moise Macenic din Sibiel, a
rămas în analele istoriei şi ale bisericii, prin canonizarea lor ca sfinţi la Catedrala Reîntregirii din
Alba Iulia. Militanţii au ajuns până la împărăteasa Maria Tereza în susţinerea cauzei lor. Atât ei,
cât şi preotul Ioan din Galeş, care s-a alăturat cauzei lor, şi-au sfârşit zilele în închisoare, la
Viena.
Începuturile feudale din această zonă au condus la numeroase conflicte şi revolte împotriva
patriciatului săsesc din Sibiu, ce exercita presiuni asupra locuitorilor români din scaunul Sălişte.
Sălişte a fost mai târziu unul dintre centrele rezistenţei românilor ortodocşi faţă de Unirea cu
Roma, iniţiată de habsburgi în 1700.
Revoluţia de la 1848 – 1849, Mişcarea Memorandistă precum şi toate manifestările naţionale ce
au condus la Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 i-au găsit pe sălişteni
implicaţi în cursul evenimentelor. Ca reprezentant principal, săliştenii participanţi la revoluţie l-
au avut pe Dionisie Romano, om de cultura şi episcop de Buzău, care a rămas ca o figura
proeminentă în istoria culturii Române, prin şcolile înfiinţate şi prin lucrările scrise.
În secolele XVIII - XIX, Sălişte devine un important centru meşteşugăresc, comercial şi cultural
al Mărginimii.
AŞEZARE GEOGRAFICĂ

Oraşul Sălişte este situat în Depresiunea Săliştei, în sud-vestul judeţului Sibiu, la 21 Km vest
distanţă de Sibiu şi la 30 de km de oraşul Sebeş din judeţul Alba, în zona dealurilor submontane
ale Munţilor Cibin. Saliste a constituit in trecut comuna cu cel mai mare numar de sate din judet,
avand in componenta zece sate.
Harta localității Săliște

Vecini

Asezata pe cumpana apelor Olt si Mures, pe granita dintre muntii Cibinului si podisul
Transilvaniei, Salistea are ca vecini:(N) Ocna Sibiului, Ludus, Apoldul de Jos, (S) Muntii
Cindrel, (V) Apoldul de Sus si Tilisca, (E) Sura Mica, Cristian si Orlat. Este situata la o
latitudine medie de 350-600 m, cu o diferenta de peste 1800 m intre lunca Amnasului si circurile
glaciare de sub vf. Cindrel si vf. Piatra Alba.

Populaţie

Conform recesământului efectuat in 2011, populația orașului Săliște se ridică la 5.421


de locuitori, în scădere față de recesământul anterior din 2002, când se înregistraseră
5.795 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (88,29%), cu o minoritate de
rromi(3,04%). Pentru 7,84% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodoxi (89,28%). Pentru 7,91% din populație,
nu este cunoscută apartenența confesională.
Localitatea Saliste are in prezent 1057 gospodarii ale populatiei, cu 1320 numere administrative
intravilan, avand 3117 locuitori, la care se adauga cele ale localitatilor componente si anume:
Gales cu un numar de 201 gospodarii/214 numere administrative intravilan si 389 locuitori;
Vale cu un numar de 395 gospodarii/406 numere administrative intravilan si 476 locuitori;
Sibiel cu un numar de 538 gospodarii/338 numere administrative intravilan si 575 locuitori;
Fantanele cu un numar de 466 gospodarii/220 numere administrative intravilan si 321
locuitori;
Sacel cu un numar de 381 gospodarii/225 numere administrative intravilan si 610 locuitori;
Mag cu un numar de 310 gospodarii/228 numere administrative intravilan si 504 locuitori;
Amnas cu un numar de 483 gospodarii/424 numere administrative intravilan si 581 locuitori;
Aciliu cu un numar de 282 gospodarii/306 numere administrative intravilan si 316 locuitori;
Crint cu un numar de 9 gospodarii/4 numere administrative intravilan si 5 locuitori, la care se
adauga cele 47 din Poiana Soarelui cu 25 locuitori si Strainasi, cu 2067 locuitori.
Dupa religie, majoritatea populatiei este de religie ortodoxa, iar dupa nationalitate aici
romanii sunt majoritari. Conform recensamantului din 1992, din cei 6.092 locuitori (Saliste -
2.862, Aciliu - 378, Amnas - 390, Crint -1, Gales - 347, Fantanele - 321, Mag - 389, Sacel - 523,
Sibiel - 449, Vale - 432), ca si nationalitate, 5725 - romani, 7 - maghiari, 137 - germani, 233 –
rromi si 1 - alte nationalitati.

Clima

Clima este temperat continentala cu influente oceanice, avand temperatura medie anuala de 5o-8o
C, cu amplitudine de la -20o pana la +30o C, precipitatii 700 -900 mm anual, fara secete. Sunt
prezente cu un caracter moderat: bruma, ceata, roua, vanturi, dar nu foarte puternice, fiind
specifice briza intre deal si vale. Durata medie a perioadei de inghet este 170 zile. Specifice sunt
particularitatile locale, considerandu-se ca cea mai uscata atmosfera din Carpati si din Europa in
statiunea Crint si cea mai ozonificata zona din judetul Sibiu si poate din tara in satul Vale.

1.2. Resursele agroturistice naturale ale localității:

 Munţii Cândrel

Munții Cindrel, numiți uneori Munții Cândrel, sunt o sub-grupă de munți situată în Carpaţii
Meridionali, delimitată de râul Sebeş râul Sadu şi Podişul Transilvaniei. Munții Cindrel acoperă
9873 ha cuprinse la sud-vest de Valea Frumoasei, continuată apoi spre vest de Valea Sebeșului,
iar în sud-est de Valea Sadului. Numai spre nord-est culmile muntelui scad în depresiunile
colinare ale Sibiului, Săliștei și Apoldului, risipite succesiv sub „pridvorul“ localităților
Mărginimii Sibiului între Jina și Râu Sadului. În acest spațiu domină rocile dure, de șisturi
cristaline, un relief accidentat, parcurs de văi cu versanți puternic înclinați, care formează între
Șugag și Tău Bistrei, spre exemplu, un spectaculos defileu. Cindrelul este „una dintre cele mai
importante regiuni pastorale“ din Carpații României — o dovedește rețeaua densă de poteci —,
multe marcate turistic de mai bine de un secol, și sutele de gospodării sezoniere ale mărginenilor
proprietari ai pășunilor și pădurilor care urcă până la 1750-1800 m altitudine. Obârșiile
numeroaselor văi pornesc chiar din circurile glaciare suspendate. Trei astfel de căldări glaciare
(din cele 12, unele abia schițate) sunt Iezeru Mare, Iezeru Mic și Gropata, pe latura nordică a
masivului. O suprafață de 609 ha, care înconjoară cele două iezere, formează rezervația
complexă omonimă. Masivul Cindrel, în întregime, a fost declarat Parc Natural și împreună cu o
parte din Munţii Șureanu și Lotru formează SIT „Natura 2000 Frumoasa“, în suprafață totală de
137 000 ha.

Vegetaţia Munţilor Cindrel este bogată, cu întinse păduri de fag, mesteacăn şi variate conifere.
La altitudini apar tufişuri de ienuperi pitici, anini de munte, afini, merişor, smârdar, iar pe
versanţii despăduriţi găsim zmeuriş şi afine.

Vara, covoare multicolore de brânduşe de munte, stânjenel de munte, anghelină, garofiţe de


munte, ghiniură galbenă, vârtejul pământului sau sângele voinicului împânzesc culmile
Cindrelului.

Munţii Cindrel sunt cunoscuţi pentru varietatea faunei; mistreţul şi căpriorul populează pădurile
de fag, alături de animale răpitoare: vulpea, lupul, pisica sălbatică şi râsul. Pe versanţi vieţuieşte
ursul brun şi cerbul carpatin. În partea de sus a râurilor repezi este prezent păstrăvul, în aval
apare lipanul, iar în partea colinară predomină cleanul.
 Munţii Făgăraş

Munții Făgărașului reprezintă un masiv muntos care face parte din Carpaţii Meridionali și în care
se află cel mai înalt vârf montan din România, vârful Moldoveanu 2.544 de metri. Munții
Făgăraș se derulează doar din Defileul Oltului – Turnu Roșu până în Valea Arpașului Mare – pe
teritoriul administrativ al Sibiului și numai cu versantul nordic, în aval de creasta principală.
Acest tronson prezintă trei sectoare distinct marcate de formele de relief.

Primul cuprinde spațiul montan din vest spre est, respectiv din Chica Pietrelor – 1600 m până în
Vf. Moașa Sebeșului 2034 m. Aici creasta crește altitudinal spre est prezentând forme rotunjite,
iar văile nordice sunt mai ușor accesibile. Vegetația forestieră atinge 1650 m altitudine, iar
rețeaua hidrografică tributară Oltului străbate pajiști subalpine și trupuri de păduri de rășinoase și
în amestec de mare valoare peisagistică.

În prezent întregul masiv face parte din Sit „Natura 2000„ Munții Făgăraș adoptând normele
europene de conservare și protecție ale tuturor valorilor naturale din acest spațiu montan.

Vegetaţia este variată în funcţie de altitudine. De la păduri de foioase şi de molid, la tufişuri de


jnepeni, afin, merişor sau anin. Pajiştile de pe crestele alpine sunt presărate cu flori atât de
delicate şi viu colorate: cupe de ghinţură, vulturica de stânci, ochiul găini, campanulele alpine,
genţianele.

Zona este populată de căprioară, cerb, o specie mai mică a ursului negru şi feline precum râsul,
pisica sălbatică, jderul de copac. În golul alpin trăieşte capra neagră. Păsările sunt reprezentate de
cinteză, fişa de pădure, ierunca, mierla de piatră, şorecarul comun, cocoşul de munte, cocoşul de
mesteacăn, vulturul pleşuv, acvila de stâncă.
 Ape

Hidrografia cuprinde Pârâul Negru cu afluentii sai, el fiind la randul lui afluent de stanga al
Cibinului, ca si o parte din afluentii de dreapta ai Secasului.
 Rezervaţii naturale

Rezervaţia Faunistică Arpăşel

Aceasta se află în centrul sectorului glaciar central al masivului Făgăraş acoperind o suprafaţă de
736 ha. Rezervaţia faunistică Arpăşel este constituită din păduri de răşinoase, iar la limita
inferioară, păduri de răşinoase în amestec de foioase (fag).Din punct de vedere faunistic capra
neagră constituie cea mai numeroasă specie, însă tot în acest areal se mai întâlnesc râsul, lupul,
jderul, cerbul, cocoşul de munte şi căpriorul. O posibilitatea de a ajunge în rezervaţie este de la
calea ferată Sibiu - Braşov cu staţia Arpaşul de Jos. Cu automobilul se poate ajunge din E68 -
Şoseaua Sibiu - Braşov - comuna Arpaşul de Jos - apoi pe Transfăgărăşan - trasee marcate.

Parcul Natural Cindrel

În sudul Muntilor Cindrel (Muntii Cibin), în zona cea mai înaltă a masivului, cuprinzând şi
nordul Muntilor Lotrului, se desfăşoară Parcul Natural Cindrel, arie protejată de mari
dimensiuni, din categoria rezervaţilor complexe (floristică, faunistică, geologică, hidrografică şi
peisagistică). Suprafaţa acestui areal alpin protejat de interes naţional, este de aproape 10.000 de
hectare, cuprinzând păduri de conifere, jnepenişuri, văi, culmi, abrupturi, stâncării, praguri,
circuri şi iezere glaciare, toate de o frumuseţe copleşitoare.
Parcul Natural Cindrel o zona montana cu abrupturi stancoase, caldari glaciare, morene, praguri
si lacuri glaciare, vai, izvoare, doline si culmi drepte. Situat la limita sud-vestică a teritoriului
administrativ al judeţului Sibiu, Parcul Natural Cindrel acoperă, cu suprafaţa sa de 9043 ha, cele
mai spectaculoase forme de relief din arealele a doi masivi muntoşi, Cindrel şi Lotru, ce fac parte
din grupa munţilor Parâng a Carpaţilor Meridionali. Din punct de vedere geologic relieful celor
doi masivi este uniform sculptat în şisturile metamorfice ale Pânzei Getice, care au conferit
rotunjimea formelor greoaie ale versanţilor convecşi. Parcul Cindrel se desfăşoară altitudinal
între 1550 m şi 2244 m.
Rezervaţia Naturală Iezerele Cindrelului

Este o rezervaţie mixtă prezentând valori geologico-peisagistice, floristice şi faunistice unitare


având o suprafaţă totală de 609,6 ha.Rezervaţia cuprinde lacurile glaciare Iezerul Mare, situat la
o altitudine de 1999 m, suprafaţa fiind de 3 ha, iar adâncimea maximă 13,30 m. Forma aproape
ovală a lacului măsoară 320 m în lungime şi 189 m lăţime.Iezerul Mic este situat la 1946 m
altitudine, are o formă aproape dreptunghiulară, măsurând doar 80 m lungime, 58 m lăţime şi
având o adâncime maximă de 1,7 m. Accesul se face din Sibiu DJ 106 A - Răşinari - Păltiniş -
Poiana Găujoara - Şaua Bătrâna - Cindrel - Iezere (traseu marcat: triunghi roşu, bandă roşie).

Lacul şi Golul Alpin Bâlea

Rezervaţia Naturală Lacul şi Golul Alpin Bâlea însumează o suprafaţă de 180 ha fiind cuprinsă
între Vf. Paltinul (2399 m), Iezerul Caprei (2421 m), Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) şi
Muchia amplă Buteanu-Netedu.Lacul Bâlea are o suprafaţă de 46.508 mp şi adâncimea de 11, 35
m fiind cel mai mare lac al masivului situat la 2034 m altitudine. Cascada Bâlea reprezintă cea
mai spectaculoasă cădere de ape din întregul lanţ al Carpaţilor Meridionali. Vegetaţia este
caracteristică climatului alpin, predominantă fiind vegetaţia păşunilor. Din punct de vedere
faunistic importantă de menţionat este prezenţa caprei negre.Accesul se face dinspre nord, din
Sibiu - Cârţisoara (DN 7C) - Transfăgărăşan (Poarta Geniştilor, Poarta Întâlnirii) - Valea Bâlii -
trasee montane marcate.

Vegetaţia

Vegetaţia naturală, bogată şi variată in specii, a suferit transformări in decursul timpului prin
defrişare şi destelenire, facand loc terenurilor arabile şi pajiştilor. Cea mai mare parte a dealurilor
piemontane şi a unor porţiuni din terasele inalte sunt acoperite cu paduri de gorun (Quercus
petraea), ce se intrepatrund cu fagetele (Deschampsio-Fagion).Frecvent apare carpenul(Carpenus
betulus), mesteacanul (Betula Pendula), artarul (Acer platanoides),jugastrul (A. campestre)
etc.Flora judeţului Sibiu numără peste 5.500 specii de plante, dintre care 2.345 specii de
cormofite (67% din speciile din flora Romaniei). Un număr de peste 40 de specii sunt endemice
pentru Munţii Carpaţi. Configuraţia reliefului şi diferenţele altitudinale imprimă etajarea
vegetaţiei in partea de sud a judeţului, pe cand in partea centrală şi nordică se incadrează in
primul rand in zonalitatea latitudinală.Zona pădurilor foioase se desfăşoară in podişul
Tarnavelor, fiind alcătuită din păduride stejar gorun in amestec cu arţar ţărănesc.Etajul pădurilor
foioase se dezvoltă intre 300 m şi 1200 m, pornind de la pădurile degorun şi terminand cu
pădurile de fag cu carpen.Pădurile de fag se intalnesc pe suprafeţe restranse, pe pantele nordice
ale munţilor Făgăraş şi Cindrel, limita lor inferioară fiind la 400– 500 m, iar cea superioară la
1300 – 1400 m. Intre 1300 – 1500 se intalnesc pădurile amestecate de fag şi molid, indeosebi
intre văile Lotrioarei şi Cibinului. Etajul pădurilor de molid se desfăşoară, in general, intre 1300–
1800 m. In munţii Făgăraş lăţimea acestor păduri nu depăşeşte 2–3 km. In munţii Cindrel ele
apar compact, cu cea mai mare extensiune in bazinele superioare ale Cibinului, Sadului şi
Sebeşului, fiind formată in principal din molid. Etajul subalpin se dezvoltă intre 1800–2000 m
fiind alcătuit din tufărişuri de smirdar, jneapăn, ienupăr, afin, merişor şi pajişti. Etajul alpin apare
la peste 2000 m pe suprafeţe restranse in munţii Făgăraş şi Cindrel sub formă de pajişti.
Vegetaţia azonală este formată din păduri de luncă (in special zăvoaie de anin negru)
insoţind văile raurilor Olt, Hartibaciu, Cibin, Tarnava Mare etc.
Pe culmile munţilor Făgăraş, Lotru şi Cindrel, în zonele cele mai înalte, la peste 1900 m
altitudine, se dezvoltă pajiştile naturale în compoziţia cărora intră gramineele cu frunze mari,
bune de păscut (Poa alpina, Poa laxea, Poa minor), cu frunze tari şi ţepoase (păruşca – Festuca
supina, ţăpoşica – Nardus stricta), cyperaceele (coarna – Carex curvula, rogozul scurt – Carex
pyrenaica) şi dicotiledonatele (ochiul găinii –Primula minima, clopoţelul – Campanula alpina).
Plantele des întâlnite în etajul alpin sunt : degetăruţul pitic – Soldanella pusilla şi păiuşul –
Festuca porcii; dintre plantele rare se remarcă Aulaconium turgitum şi floarea de colţ
(Leontopodium alpinum), iar în partea inferioară a etajului alpin apar tufele mici de bujor de
munte (Rhododendron), coacăze de munte (Vaccinium vitis-idaea), merişor (Vaccinum
myrtillus), care pot să coboare până în poienile din partea superioară a etajului pădurii de molid.
De la 1700 m în jos încep să se dezvolte etajele forestiere, începând cu cel al pădurii de molid
şi terminând, în depresiuni, cu cel al stejarului.
Pădurile de molid (Picea abies) acoperă pantele munţilor până la 1300 m, de unde, până la
cota 500 (pe pantele nordice ale munţilor Făgăraş şi Cindrel) sunt prezente pădurile de fag
(Fagus silvatica), în amestec cu răşinoasele (brad, molid).
În Podişul Hârtibaciului predomină pădurile de gorun (Quercus petraea) în amestec cu cele de
carpen (Carpinus betulus) sau cele de fag amestecate cu carpen, frasin, paltin, tei, etc., iar în
depresiuni şi în culoarele depresionare se găsesc rămăşiţe ale pădurii de stejar (Quercus robur),
în amestec cu alte esenţe lemnoase.
În 1971, suprafaţa acoperită cu păduri totaliza 187500 ha, adică 31,7 % din suprafaţa
judeţului, aproximativ 3 % din întreaga suprafaţă împădurită a ţării.
Pe dealuri, în locul pădurilor defrişate sau dezvoltat pajişti de stepă, în care predomină
grupările de iarba vântului (Agrostis tenuis), păiuşuri (Festuca sulcata) şi sadină (Chrysopogon
gryllus), iar în podişuri terenurile de arătură.
Vegetaţia azonală, caracteristică luncilor râurilor mai mari, este compusă din zăvoaie de salcie
(Salix alba, Salix cinerea, Salix fragilis), de anin negru (Alnus glutinosa), etc. Există, de
asemenea, unele mici zone cu plante de baltă ca papura, pipirigul şi rogozul.
Fauna

Fauna judeţului Sibiu este şi ea bogată şi diversă, dată fiind multitudinea tipurilor
deecosisteme terestre şi acvatice. In fauna judeţului Sibiu se regăseşte aproape jumătate din
totalul speciilor de mamifere a ţării şi 54% din cel al păsărilor.
Pe raza judeţului Sibiu există un număr de 45 fonduri de vanătoare, din care 22 sunt arondate
Asociaţiei Vanătorilor şi Pescarilor Sportivi. 17 fonduri de vanătoare sunt gospodărite de
Direcţia Silvică Sibiu, iar 6 fonduri de vanătoare sunt concesionate spre gestionare către asociaţii
particulare.
Beneficiază de statut legal de protecţie un număr de 23 arii protejate (12 rezervaţii naturale şi
11 monumente ale naturii) a căror suprafaţă insumată reprezintă 3,6% (19.395,8ha.) din suprafaţa
totală a judeţului.
Mediul biogeografic deosebit de complex al judeţului Sibiu a creat o mare varietate de
ecosisteme, habitate precum şi o diversitate biologică inestimabilă prin unicitatea lor. Protecţia şi
conservarea naturii precum şi menţinerea echilibrului ecologic al acestora, constituie unul din
principiile importante ale dezvoltării durabile.
Extinderea suprafeţelor agricole şi de păşunat în detrimentul celor împădurite, vânatul excesiv,
dezvoltarea transporturilor şi implicit intensificarea circulaţiei umane, sunt doar câteva elemente,
principale, care au influenţat în mod negativ evoluţia faunei (în special a celei de interes
cinegetic), în sensul scăderii dramatice a speciilor şi numărului de animale. În acest context a
fost extrem de utilă adoptarea unei legislaţii care să ocrotească fauna şi flora naţională, multe
dintre animalele întâlnite pe teritoriul judeţului Sibiu fiind declarate monumente ale naturii.
Cu toate acestea, fauna este variată şi adaptată, în cea mai mare parte, domeniului forestier.
Astfel, pe crestele munţilor pot fi întâlnite turme de capre negre (Rupicapra rupicapra), iar în
pădurile de munte şi în făgete – multe dintre ele de interes vânătoresc – amintim ursul (Ursus
arctos), râsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus elaphus carpaticus), căpriorul (Capreolus capreolus),
mistreţul (Sus scrofa), jderul de copac (Martes martes), vulpea, iepurele şi veveriţa.
Etajul alpin este domeniul păsărilor mici: fâsa de munte (Athus spinoletta spinoletta), brumăriţa
(Prunella collaris collaris), mierla gulerată (Turdus torquatus alpestris), sturzul de piatră
(Monticola saxatilis), ciocârlia de munte (Eremphila alpestris), potârnichea (Perdix perdix
perdix). În etajele forestiere mai apar: cojoaica de munte (Tachodroma muraria), forfecuţa
(Loxia), gaiţa de munte (Nucifraga caryocatactes), ciocârlia de pădure (Lulula arboreea),
scorţarul (Sitta europeea), ciocănitoarea, mierla, sturzul, cocoşul de munte (Tetrao urogallus) şi
ierunca (Trestates bonasia).
Apele râurilor şi lacurilor sunt populate de păstrăv, biban, clean, crap, ştiucă, şalău şi mreană.
1.3. Resursele agroturistice antropice ale localității

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Grui

Lista monumentelor istorice din 2010 consemnează 1742 ca an al construirii Bisericii din Grui.
Ioan Metiu avansează însă ipoteza conform căreia lăcasul ar fi fost ridicat între 1700-1742, iar
această constructie din cărămidă si piatră a fost precedată de o altă biserică, ridicată pe acelasi
loc, pe la 1697. Actuala biserică –naos, pronaos si altar- a fost construită initial ca mănăstire,
ctitorie a fratilor Dumitru, Oprea si Stana Cîndea, fapt consemnat si în pisania din 30 septembrie
1820. Aceasta a fost scrisă după lucrările de completare ce au făcut ca la 1816 să se ridice turnul-
clopotnită si tinda. Are un plan dreptunghiular care cuprinde altar cu semicalotă, naos cu calotă
semisferică si pronaos cu bolta cilindrică.
Edificiul a fost pictat partial, atât în interior, cât si în exterior, în două etape: între anii 1787-1790
de către mesteri necunoscuti, si în 1820 de zugravul Ioan Popa din Săliste. Patronul lăcasului de
cult este reprezentat, încă de la intrare, sculptat în lemn masiv de stejar. Pictat pe cupola
pronaosului, Sfântul Ioan Botezătorul apare înfătisat atât în chip de înger, cât si în scene care
descriu patru evenimente importante, care individualizează istoria sa: la nastere, predicând în
Iordan, la tăierea capului si la înhumare. De asemenea, în pronaosul bisericii se mai află pictati
alti doisprezece Sfinti Ioan.

Biserica Ortodoxa “Inaltarea Domnului”

Lăcasul de cult, cunoscut ca „Biserica Mare”, a fost construit în intervalul 1761-1785. Are plan
trilobat, cu altar, naos, pronaos si turn vestic. Arce puternice sprijină altarul si absidele laterale,
iar cupolele naosului si pronaosului sunt despărtite prin arce de sustinere. Pictura murală a fost
realizată în intervalul 1787-1791. Decorul exterior este alcătuit din arcade oarbe, încheiate în
partea superioară cu arce în formă de segment de cerc.
Muzeul Culturii Săliştene

“Muzeul “Culturii Săliştene” s-a inaugurat în anul 1978 cu prilejul primei ediţii a ”Întâlnirii
Fiilor Satului” la Sălişte. Un aport deosebit la înfiinţarea muzeului l-a adus domnişoara
învăţătoare Ana Petruţiu. Clădirea care găzduieşte muzeul a fost donată de către domnul prof.
univ. Denis Buican Peligrad din Paris, Franţa, fiul fostului proprietar al casei, Dumitru Peligrad.
O cameră din clădire este rezervată membrilor de onoare ai Academiei Române care îşi au
obârşia în Sălişte: aceasta localitate a dat 9 academicieni recunoscuţi de Academia Română, toţi
făcând şcoală primară în Sălişte iar studiile superioare în ţară şi în străinătate: Dionisie Romano
(episcop de Huşi), Axente Banciu, D.D. Roşca (“filosoful tragicului” – doctor în filozofie
cunoscut prin “traducerile Iui Hegel), Ioan Lupaş (doctor în istorie şi latină), Ionel Pavel
(specialist în medicina internă), Mircea Banciu (inginer chimist), Onisifor Ghibu (pedagog, om
politic şi de cultură. El a organizat învăţământul românesc de toate gradele în Transilvania şi
Banat), Andrei Oţetea (doctor în litere, a colaborat la manualul de istorie a României). Dintre cei
nouă academicieni doar unul mai este în viaţă – Mircea Săndulescu – profesor universitar la
“Facultatea de Geologie şi Geofizică” din Bucureşti. Este doctor în geologie, specialist
remarcabil în ştiinţele pământului”
Muzeul Parohial Sălişte

Muzeul este rodul actvitatii mai multor generatii de preoţi, care au slujit in bisericile din Saliste
si au constientizat rolul si mesajul sau in timp. In urmă cu peste 100 de ani, la iniţiativa Bisericii,
a fost pusă piatra de temelie a Muzeului Parohial de astăzi. In prima sală de expoziţie se
păstrează Iconostasul bisericii din Grui, datând din 1874, o colecţie de icoane pe lemn, o cruce şi
uşile împărăteşti care au aparţinut bisericii de pe Vale, documente importante pentru istoria
Săliştei şi prima ediţie a ziarului Tribuna. In a doua sală este expusă o colecţie de cărţi bisericeşti
scrise cu litere chirilice (cea mai veche carte datează din 1707 -Evanghelie), o colecţie de icoane
pe sticlă din sec. XIX, icoane pe lemn datând din anul 1786 şi o colecţie de obiecte de cult. Sala
care urmează este amenajată sub forma unui interior ţărănesc, cuprinzând obiecte de uz casnic şi
mobilier vechi.Tot aici sunt expuse şi două costume de port popular săliştenesc. A patra sală
poartă denumirea de „Sala Personalităţilor Săliştei”, datorită faptului că aici se află câte un mic
istoric al oamenilor de seamă ai Săliştei şi tablouri ale acestora. In una din vitrinele incăperii se
află „Cartea de Aur” a muzeului, datând din anul 1911; această carte a fost binecuvântată în
Biserica Mare de protopopul Săliştei loan Lupaş în anul 1918. Introducerea este scrisă de Ioan
Lupaş, iar cuprinsul este scris de persoanele care au vizitat muzeul. Pe prima pagina se găsesc
semnăturile regelui Ferdinand, a reginei Maria şi a fiicei lor Ileana (1 iunie 1919); pe o alta
pagină găsim semnatura regelui Mihai ( 6 octombrie 1935). In a cincea sală se găseşte o
bibliotecă parohială, care cuprinde un număr de 2500 de cărţi. Muzeul este un adevărat izvor de
tradiţii, credinţa si spiritualitate românească.”
Schitul Sibiel

Schitul este situat la 6 km de Sibiel spre Crint, la 22 km vest de Sibiu. În 1716 aici a fost o
mânăstire de călugări având în incintă sa o biserică din piatră din 1714. Mănăstirea a fost
desfiinţată după 1800 iar Schitul îşi reia activitatea după în 1991 la iniţiativa Episcopului
Serafim.

Ruinele Cetăţii Feudale Salgo

Ruinele Cetăţii Feudale Salgo din Sibiel sunt situate pe dealul Cetate la 1099 m altitudine, fiind
menţionată documentar din 1383.
Biserica de lemn de la Schitul Foltea

Biserica de lemn de la Schitul Foltea a fost vechea biserica a schitului pana la inceputul secolului
XX cand in locul acestei bisericute a fost construita actuala biserica a schitului cu scopul de a
comemora memoria eroilor din Primul Razboi Mondial. Din aceasta cauza unul din cele doua
hramuri ale noii bisericii ridicata in perioada 1922-1923 este Sf. Gheorghe. Cel de-al doilea hram
al noii biserici este cel al Sf. Mucenic Oprea din Saliste.

Muzeul de icoane pe sticlă Pr. Zosim Oancea

Muzeul Pr. Zosim Oancea din Sibiel gǎzduieşte cea mai mare expoziţie de icoane pe sticlǎ din
Transilvania existentǎ astǎzi, o splendoare de creativitate artisticǎ de inspiraţie religioasǎ nǎscutǎ
din bogǎţia tradiţiei creştine ortodoxe şi din fantezia pictorilor ţǎrani români.

Fuziune unicǎ a tradiţiilor orientale cu tehnicile occidentale, icoanele pe sticlǎ cunosc o mare
înflorire în aceastǎ regiune a României în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, atingând
culmea dezvoltǎrii între 1750 şi sfârşitul anilor 1800, ajungând aproape sǎ se stingǎ apoi între
cele douǎ rǎzboaie mondiale.

Constituitǎ cu începere din anul 1969, operǎ a pǎrintelui Zosim Oancea şi a comunitǎţii din
Sibiel, bucurându-se şi de susţinerea unor instituţii şi donatori privaţi români şi strǎini, colecţia
acestui muzeu prezintǎ, prin cele 600 de exponate, principalele tipuri de icoane pe sticlǎ,
împreunǎ cu opere ale câtorva dintre cei mai importanţi pictori de icoane (atunci când aceştia
sunt cunoscuţi).
Muzeul de Etnografie ”Maria Costachescu’’

Muzeul din Galeş ( sat aparţinător oraşului Sălişte), are o expoziţie de etnografie şi artă populară
din zonă precum şi un sector în aer liber în care sunt expuse o casă cu un interior specific local şi
o stâna din sec. XIX.
În pavilion se păstrează materiale care ilustrează agricultura, păstoritul şi albinăritul, culesul în
natură , pomicultură şi meşteşugurile, ateliere de olărit, pălărier şi cojocar-curelar.
Muzeu comunal, organizat în 1968, are o expozitie de etnografie și artăpopulară din zonă precum
și un sector în aer liber. Profil: etnografie si arta populara. Prezinta exponate de arta populara
specifice marginenilor din împrejurimile Salistei. Unele sunt piese rare sau unicate: obiecte
folosite de localnici în pregatirea pastoritului si agriculturii, ceramica.

Cetatea dacică de la Tilișca

Împreună cu așezarea aferentă, se află pe dealul Cătârnaş și a fost descoperită în anul 1957. Cea
mai veche locuire a dealului Cățănaș, a fost documentată arheologic în prima vârstă a fierului,
civilizația Hallstatt, fazele A, B și C, în secolele XII-VII î. Hr. Atunci a fost ridicat și primul
sistem de fortificare, constând din valul exterior al cetății. După o întrerupere de câteva secole,
cetatea va fi din nou locuită de daci, începând cu secolul al III-lea î.Hr. Din secolul I î.Hr.,
sistemul de apărare fortificat moștenit, de la cetatea hallstattiană, a fost refăcut și amplificat, prin
consolidarea și înălțarea bordurii platoului superior. A mai fost amenajată o altă intrare "în
clește", pe latura nord-vestică. A fost construit și turnul locuință și amenajate zeci de terase, în
principal pentru apărare, dar și pentru locuire. Cetatea devine astfel un centru fortificat al statului
dac, cu o activitate meșteșugărească remarcabilă.

Parcul de sculptura din Poiana Soarelui

Integrand tradiţiile locale în domeniile culturale moderne s-a amenjat Parcul de sculptură în lemn
din Poiana Soarelui situat pe drumul spre Crint , fiind expuse în aer liber opere de artă
contemporană realizate din 1981, în şapte ediţii ale Taberei naţionale de sculptură în lemn.
Etnografie şi folclor

Tradiţiile şi obiceiurile populare marchează încă existenţa locuitorilor Mărginimii care,


păstrându-si ocupaţiile, au făcut din Mărginimea Sibiului un centru de perpetuare al acestora, fie
prin ritualuri specifice (la nunţi, botezuri, înmormântări, sărbătorile de iarnă, lăsatul secului,etc.),
fie prin păstrarea semnificaţiei acestora (prinsul verilor şi văruţelor, pentru copii cu vârste de 12
ani; Sângeorzul, când se tocmesc ciobanii şi Ispasul, când se formează turmele de oi; „macovei”,
„chilipii”, „mălaiurile”)
Din punct de vedere al traditiilor locale, aproape fiecare sat din Marginime are un obicei specific,
mai ales de marile sarbatori crestine, care-l diferentiaza de celelalte, ii confera unicitatea în
cadrul zestrei comune a acestei zone atat de deosebite, unde, de-a lungul a secole de ocupatie
straina, romanii si-au pastrat identitatea exprimata si prin acesta forma de manifestare, mai puţin
ostentativa in ochii autoritatilor. Indiferent de motivatia initiala, orice obicei considerat bun, util,
care a fost conservat, perpetuat si a ajuns să fie investit cu rangul de traditional, reprezinta o
noua nestemata in comoara spirituala a neamului.
Mironosiţele” este un obicei traditional de Pasti, specific unor sate din Marginime, a carui
geneza se situeaza, conform documentelor, la mijlocul secolului al XIX-lea, avand continuitate
pana in prezent. Insa in prezent se mai practica doar la Rod.
Este vorba despre o drama religioasa, ce izvoraste din misterele populare din Evul Mediu crestin.
Subiectul il constituie legenda biblică a Mironositelor care, venind sa unga cu mir trupul lui
Iisus, gasesc mormantul gol, dar ele sunt primele carora le este relevata Invierea Acestuia.
Actorii sunt copii intre sapte si doisprezece ani, puri, conditie care tine de reguli ancestrale
respectate si perpetuate de traditii. Puritatea este necesara pentru a nu contraveni unor principii
religioase, deoarece copiii incarneaza personaje sfinte. Actiunea lor, efectuata conform normelor,
este acceptata de biserica si completeaza in maniera specific populara, ritualul religios al
Sarbatorii.
Spatiul si timpul au sacralitatea lor : „Mironositele” se desfasoara in biserica, in Noaptea Invierii,
imediat după slujba.
Cu cateva saptamani inaintea Pastilor, copiii considerati potriviti ca varsta, aflati la pubertate,
curati – se inteleg sa se adune la casa unuia din ei care a pregatit textul. Isi impart rolurile si fac
repetitii. In acelasi timp cauta sa-si confectioneze sau isi procura costumele, adaptandu-le.
Acestea sunt simple : fetitele, dacă au costum popular, isi pun o carpa mare pe cap, in care se
invelesc ca intr-o pelerina sau isi iau o fusta alba lunga si o haina ca o pelerina neagra deasupra.
Ideea de indoliere este evidenta.
Baietii folosesc de obicei decoruri de la hainele de “Crai”, eventual isi adapteaza acoperamantul
capului sa se potriveasca personajului interpretat : Ingerul, Sutasul, Iisus. In fotografia
menţionata, din 1894, imbracamintea, tot simpla si de inspiraţie populara, era special
confectionata pentru fiecare. Fetele aveau pe cap, peste carpa, un aranjament de carton care imita
o aoreolă pe care la mijloc era scris numele personajului interpretat. Baietii aveau vestimentatie
si acoperaminte de cap care sugerau clar identitatea fiecărui personaj, Ingerul avand chiar aripi
din carton alb. Se mentioneaza in textul articolului ca exista o diferentiere in culorile folosite de
personajele feminine, care permitea un alt mod de identificare : Maria avea carpa neagra,
Magdalena – cafenie, Ioana – roz, Suzana – vanata, Salomia – verde. In prezent, la Rod, toate
copilele au carpe negre, fara aureole.
Copiii purtau o “racliţă”, care avea forma unui sicriu in miniatura. In prezent copiii din Rod au o
cutie de carton, invelita intr-o panza alba, cu o cruce neagra desenata pe capac.
In biserica din Rod, in fata altarului, copiii se aseaza in cerc, in jurul uneia din fete care poarta
“răcliţa” si isi interpreteaza rolurile, dupa care se duc afara si asteapta la usa bisericii, oamenii
care ies de la slujba si le daruiesc bani.
Calendarul sărbătorilor populare

Festivalul Marginenilor : Saliste, luna August

Cu cantec si joc popular isi dau intalnire marginenii din Saliste in fiecare an in luna august.
Evenimentul cuprinde o parada a portului popular si spectacole folclorice.

Zilele Culturale ale Săliştei (6-7 August)


În luna august timp de două zile, ”Zilele Culturăle ale Săliştei” reuneşte marginemii şi
expune tradiţiile meşteşugăreşti ale zonei

Chilipii (15 Noiembrie)


Are loc în 15 noiembrie, fiind numită şi ziua lupului. Ca toate celelalte este o sărbătoare la care
se leagă foarfecele de tuns oi, ca să fie legată gura lupului.

Macovei (1 August)
Are loc în 1 august , numită şi ziua ursului, zi de post, pentru ca şi ursul să ţină post.

Sf. Ilie (20 Iulie)


La 20 iulie are loc tunsul mieilor.

Sânzienele (24 Iunie)


La 24 iunie când are loc primul control al laptelui la oi.
Maialui
În luna Mai se sărbătoreşte ,,Maialui” - festival de recreere şi interpretare a cântului popular.

Ispas (15 Mai)


La Ispas după 15 mai se formează cardurile de oi.

Sângeorzul (23 Aprilie)


Sărbătoare are loc în 23 aprilie marchează explozia vegetaţiei în natură. La această sărbătoare se
tocmesc ciobanii pentru vărat.

Lăsatul secului
Lăsatul secului sau intrarea în postul paştelui este marcată prin aşa zise Hodaite. Acestea sunt
focuri aprinse pe dealurile din jurul satelor, în jurul cărora se fac anumite anunţuri şi se
satirizează anumite persoane.

Prinsul verilor şi văruţelor


Prinsul verilor şi văruţelor este un obicei de primăvară , ce marchează trecerea de la o categorie
de vârstă la altă , practicandu-se în fiecare an în ziua de Santoader. În această zi , fetele se strâng
la casa uneia dintre ele ducându-şi câte o farfurie de grâu fiert gustându-se din farfuria fiecăreia.

“Întâlnirea Junilor” (28 Decembrie)


Potrivit datinei, a patra zi de Crăciun (28 decembrie) în Piaţa Junilor din Sălişte are loc întâlnirea
tradiţională a cetelor de juni din Mărginimea Sibiului intitulată "Întâlnirea Junilor". Aici judele
din Sălişte alături de alţi reprezentanţi ai junilor se îndreaptă spre cetele de juni invitate ,
întâmpinându-i cu urarea "Bine aţi venit fraţilor!” după care închină cu ploştile de vin.
Sărbătoarea se continuă cu urcarea pe podium a judelui din Sălişte însoţit de judeasă ca acesta să
mulţumească junilor din satele Mărginimii care au răspuns invitaţiei de a participa la întâlnirea
din Sălişte, iar ca drept de mulţumire iau cuvântul şi ceilalţi juzi ai cetelor prezente contribuindu-
se astfel la perpetuarea frumoasei tradiţii locale. Se încheie cu prinderea junilor într-o horă mare
la care se alătura oficialităţile oraşului.

În Piaţa Junilor din Sălişte la trecerea de la anul vechi la anul nou se înscenează de către junii o
adevărată înmormântare cu sicriu pe care se gravează anul ce se încheie semnificând îngroparea
anului.

Sărbătorile de iarnă

Sărbătorile de iarnă durează 12 zile, începând din ajunul Crăciunului şi terminând cu sărbătoarea
de Sf. Ion pe 7 ianuarie. Colindul începe cu copii, se continuă cu flăcăii organizaţi în cete de juni,
care reprezintă craii în toate zilele de Crăciun. În plus, mai există un colind ce poartă denumirea
de plugusorul nou şi pe care îl spun copii. Junii sunt cei care conduc toate sărbătorile, care
organizează baluri şi jocuri în aceste zile, mai puţin în ziua de Bobotează (6 ianuarie). Aceştia
colindă în mod special pe primar şi preot, pentru care rostesc urări şi colinde dedicate acestora,
dar au versuri speciale şi pentru fete, feciori, şi pentru restul gazdelor. A patra zi de Crăciun se
face întrunirea jocurilor, când junii din toate satele Săliştei, din comunele învecinate sau chiar
din judeţe apropiate: Alba, Braşov, Gorj, Vâlcea, se întâlnesc îmbrăcaţi în port popular, în piaţa
din Sălişte.
Capitolul 2. IDENTIFICAREA PENSIUNILOR DIN LOCALITATE ŞI GRADUL LOR
DECLASIFICARE

Pensiuni

 Pensiunea Domnescu (3 margarete)

 Pensiunea Nicoleta (3 margarete)


 Pensiunea Casa Crina (4 margarete)

 Casa Zollo (4 margarete)


 Casa Rudi&Ella (3 margarete)

 Pensiunea Class (4 margarete)


 Pensiunea Heaven (3 margarete)
 Pensiunea “ Nu mă uita” (2 margarete)
 Pensiunea Casina (3 margarete)
 Casa Crina (4 margarete)

Capitolul 3. STADIUL VALORIFICĂRII RESURSELOR AGROTURISTICE DIN


LOCALITATE

Situaţia turismului rural (agroturismului)

Industria turistica este una din cele mai bine dezvoltate la nivel mondial si poate deveni si
in Romania o componenta importanta a venitului national, deoarece turismul este un domeniu
relevant in urma aderarii la Uniunea Europeana, pe care tara noastra poate sa-l dezvolte intr-un
registru identitar. In acest context, potentialul turistic al orasului Saliste si imprejurimilor
acestuia, impregnat de trecutul sau istoric, de mostenirea cultural-academica, ofera oportunitati
reale de dezvoltare.
In Marginimea Sibiului exista un patrimoniu cultural-istoric de valoare si o baza turistica
extinsa, precum si alte atuuri ale acestei zone, care pot constitui puncte de atractie turistica:
cadrul natural-geografic favorabil, pluralitatea formelor de relief, precum si altele legate de
diversitatea etno-culturala si viata cultural-artistica bogata.
Fiecare localitate din zona Marginimii ofera turistului un peisaj ce-si mentine prospetimea o data
cu schimbarea unghiului de perceptie, oferindu-i in acelasi timp si posibilitatea de a cunoaste
locurile de origine ale unor mari personalitati romane din aceasta zona. Casele memoriale, cele
patru muzee, cele 15 biserici, manastiri si schituri sunt tot atatea repere turistice pentru calatorul
care vrea sa imbine in mod armonios relaxarea si cunoasterea, acumularea simultana de impresii
si emotii, dar si de informatii.
Ca baza turistica, orasul Saliste si satele apartinatoare dispun de un numar relativ mare de
spatii de cazare – Hotelul Aral (37 locuri), 37 de pensiuni turistice si doua restaurante. In privinta
domeniilor economice de activitate, 26% o reprezinta pensiunile agroturistice, in special in satele
Sibiel, Vale dar si in Saliste, apartinand unor persoane fizice autorizate in domeniul turismului
insa, datorita numarului redus de agentii de turism este dificila popularizarea si introducerea lor
in trasee turistice recunoscute la nivel judetean sau national.
Cadru natural de exceptie, la care se adauga obiectivele turistice amintite, reprezinta un
punct de plecare pentru turisti si prieteni ai naturii, iar imprejurimile orasului ofera atractii pentru
turismul de week-end.
Pentru imbunatatirea calitativa si permanentizarea produselor si serviciilor turistice
existente deja se impune initierea si dezvoltarea de noi produse si servicii turistice, cu
respectarea identitatii locale, sprijinirea logistica si informationala a intreprinzatorilor in turism
prin dezvoltarea de pachete si circuite turistice tematice si diversificate, prin formarea de retele
de distributie pentru produsele si serviciile turistice. In acest scop, au fost identificate directiile
strategice de dezvoltare si planurile operationale care sa duca la indeplinirea acestora.

Analiza SWOT a potenţialului agroturistic din localitatea Sălişte

Puncte tari: Puncte slabe:

- cadrul natural propice dezvoltarii unui turism - promovarea insuficienta a potentialului


de nise (turism de week-end); turistic al zonei;

- existenta unor obiective turistice diverse - lipsa unui organism institutional specializat,
(muzee, biserici etc.) care favorizeaza turismul la nivel local, cu atributii in promovarea
cultural, de evenimente, religios; turismului;

- numarul mare de pensiuni agro-turistice in - insuficienta valorificare a bazei materiale si a


zona; logisticii

- conservarea unor obiceiuri si traditii locale.


Oportunitati: Amenintari:

- nevoia de diversificare a ofertei turistice cu - infrastructura deficitara, calitatea slaba a


noi posibilitati de agrement; drumurilor, lipsa unor cai de acces si a unor
marcaje corespunzatoare;
- posibilitatea obtinerii unor fonduri care sa
acopere costurile ridicate ale investitiilor; - dezavantaje competitive datorita apropierii de
alte zone de interes turistic din judet;
- interesul crescut manifestat de locuitorii zonei
pentru dezvoltarea agroturismului. - exodul fortei de munca calificate din turism
si fluctuatia fortei de munca in zona.
Directii strategice

Strategia de relansare a turismului are ca scopuri principale promovarea prin turism a


Marginimii Sibiului, dezvoltarea economica a orasului si ridicarea nivelului de trai prin
dezvoltarea sectorului turistic, care va crea noi locuri de munca si va contribui la imbunatatirea
conditiilor de viata, prin ameliorarea calitatii mediului, infrumusetarea orasului, oferirea unor noi
posibilitati de agrement si refacere pentru locuitorii orasului si pentru turisti.
Obiectivele strategiei de relansare a turismului, ca parte integranta a strategiei la nivel
judetean si regional, au in vedere cooptarea intr-un parteneriat amplu si corelarea tuturor
initiativelor cu privire la prezentul si viitorul turismului sibian, cu participarea efectiva a
autoritatilor publice, societatii civile si sectorului privat, in vederea atragerii resurselor si
investitorilor autohtoni, publici si privati, pentru diversificarea si cresterea calitatii serviciilor
turistice si in final pentru cresterea numarului de turisti si a veniturilor directe si indirecte din
turism.
O strategie initiala care sa aiba ca efect cresterea atractivitatilor turistice si diversificarea
modului de petrecere a timpului liber, propune ca directii strategice:
Directia strategica 1: Promovarea potentialului turistic al zonei, prin transformarea
Marginimii Sibiului intr-o destinatie turistica recunoscuta.
Directia strategica 2: Dezvoltarea serviciilor turistice in orasul Saliste, prin cresterea
importantei turismului in economia locala.
Directia strategica 3: Valorificarea potentialului turistic local, prin conservarea identitatii
locale (arhitectura, mod de viata local si produse traditionale etc.),
care vor viza in mod direct promovarea urmatoarelor forme de turism:
 turismul de afaceri;
 turismul cultural, religios;
 turismul de evenimente;
 turismului de agrement de scurta durata – turismul de week-end etc.
Pentru a ajunge la rezultatele propuse, este necesara o relationare si coordonare
permanenta a domeniilor conexe, care influenteaza turismul (infrastructura de acces si dotarile
tehnice, mediul inconjurator, dezvoltarea rurala, piata fortei de munca, amenajarea teritoriului,
comunicatiile, etc), analizate in cadrul celorlalte prioritati din strategia de dezvoltare si care vor
fi permanent urmarite in relatia lor cu turismul.

Capitolul 5

Concluzii şi recomandări

La 20 km de Sibiu, spre Sebeş (Alba), la poalele Munţilor Cindrel, într-o zonă pitorească se află
oraşul Sălişte cu cele 10 sate ale sale, încărcate de istorie şi tradiţii, având acel aer medieval şi
impunător, locuite de oameni harnici şi avuţi. Panourile de la intrarea şi ieşirea din localitate te
fac să simţi că eşti primit cum se cuvine, căci săliştenii sunt şi ospitalieri.
Până în anul 2003, Săliştea Sibiului era cea mai mare şi mai organizată localitate din Mărginimea
Sibiului, recunoscută centru economic, cultural şi spiritual al tuturor mărginenilor.
Potenţialul turistic al zonei oferit de cadrul natural, de multitudinea muzeelor, a monumentelor
istorice şi culturale, precum şi de tradiţiile bine păstrate în zonă, a dezvoltat agroturismul.
Aici tradiţia populară este bine păstrată. Săliştenii serbează Sângeorzul, Ispasul (formarea
cârdurilor de oi, 15 mai), Sânzienele, Sf. Ilie (Tunsul mieilor), Macoveii (1 august, Ziua
Ursului), Chilipii (15 noiembrie, Ziua Lupului), Mălaiurile şi altele. Un eveniment deosebit are
loc la 28 decembrie, Ziua Junilor din Mărginime. Este o întâlnire tradiţională (de la 1930) a
cetelor de juni din întreaga Mărginime, care-şi arată iscusinţa la joc.
Dacă veniţi la Sălişte să respiraţi aer curat, încărcaţi-vă sufletul şi încântaţi-vă ochiul vizitând
Parcul de sculptură în lemn din Poiana Soarelui şi Schitul Foltei, în apropiere de localitatea
Crinţ, lacurile de la Săcel, Muzeul de icoane pe sticlă, unic în Europa, de la Sibiel, apoi urcaţi
până la cetatea medievală Salgo (1322).
Nu uitaţi Muzeul Etnografic şi de Icoane de la Fântânele, pe cel etnografic din Galeş, şcoala
românească de la 1616 din Sălişte (a doua după cea de la Şcheii Braşovului, ca vechime) şi toate
bisericile din aceste localităţi, monumente istorice, construite începând cu secolul al XIV-lea.
Ospitalitatea localnicilor, cadrul natural şi bogăţia obiectivelor culturale vă va îndrăgosti de
aceste locuri, unde sigur veţi reveni cu drag.

Capitolul 6

Bibliografie

http://www.arhiva.lumeasatului.ro/vizualizare.php?articol=177
https://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83li%C8%99te
http://www.sibiul.ro/orase-din-sibiu/saliste.html
http://www.turistinfo.ro/
http://marginimeasibiului.com/
http://saliste-sibiu.ro/
http://www.qreferat.com/referate/administratie/STRATEGIA-DE-DEZVOLTARE-A-
ORAS241.php
http://marginimeasibiului.com/localitati-din-marginimea-sibiului/saliste/istorie-si-
obiective-saliste/
http://www.sibiu-turism.ro/