Acum 81 de ani, pe 19 august 1942, un raid al forțelor aliate asupra portului

francez Dieppe s-a terminat cu pierderi catastrofale pentru forțele aliate, care
au învățat din acest eșec sângeros lecții importante ce au condus la succesul
debarcării din Normandia, doi ani mai târziu.

La începutul anului 1942, premierul britanic Winston Churchill încerca să obțină o

victorie importantă împotriva Germaniei naziste. Aflat sub o presiune destul de
mare în țară și în străinătate, Churchill spera că un raid amfibiu la scară mare
asupra portului francez Dieppe, operațiune denumită codificat „Jubilee” (Jubileul),
va transmite întregii lumi un mesaj clar că Marea Britanie se afla încă în luptă
împotriva forțelor germane.

Operația întrunită „Jubileul” era, de fapt, primul asalt amfibiu major din cel de-Al
Doilea Război Mondial, planificat să determine gradul de rezistență și reacția
forțelor germane din Franța ocupată, atacarea și distrugerea fortificațiilor de coastă
și, în particular, testarea apărării unui port printr-un raid lansat frontal. Aceasta
reprezenta viziunea Comitetului Întrunit al Șefilor Statelor-Majore, care dorea
executarea unei debarcări sub focul apărării germane ca preambul la o operațiune la
o scară mult mai mare – „Operațiunea Overlord” – planificată peste câțiva ani.

De ce Dieppe?
În afară de Dieppe au fost luate în considerare ca posibile obiective porturile
Cherbourg, Le Havre, St. Malo, Boulogne și Fecamp. Cherbourg și Le Havre au
fost eliminate de pe listă, deoarece erau porturi prea mari pentru efectivele care
urmau să fie angajate în operație, Fecamp prea mic, St. Malo era în afara razei de
acțiune a aviației britanice, iar Boulogne dispunea de o apărare mult prea puternică,
inclusiv o puternică baterie de coastă germană. În final, atenția planificatorilor s-a
îndreptat asupra portului micii stațiuni franceze Dieppe.

Așezat la vărsarea râului Arques, orășelul dispunea de două bulevarde largi,

numeroase vile și un cazinou, iar plajele mari, deschise erau flancate de
promontoriul Berneval în partea estică și Varengeville în vest, ambele fiind ocupate
de baterii de coastă germane. Misiunea era deosebit de dificilă pentru trupele
participante, orașul-port francez fiind situat aproape de coasta britanică și
reprezentând un sector important în cadrul apărării germane.

În consecință, plajele, drumurile de acces și intrările către acestea, înălțimile din

apropierea coastei au fost amenajate genistic, fiind instalate câmpuri de mine,
obstacole antitanc și antiinfanterie, baraje de sârmă ghimpată și cazemate, cuiburi
de mitraliere, poziții de tragere pentru aruncătoare de bombe, posturi de observare
și conducere a focului bateriilor de coastă dislocate în adâncimea apărării
(„Rommel”, „Hitler”, „Goering”, ș.a.) și care acopereau cu foc plajele și puteau
lovi inclusiv țintele din larg.
Comandamentul pentru Operațiuni Combinate, aflat sub comanda viceamiralului
lord Louis Mountbatten, a finalizat detaliile Operațiunii „Jubileul”, care, în
realitate, se afla pe hărțile de comandament, într-o formă sau alta, de câteva luni.
Peste 250 de nave de debarcare de diferite dimensiuni urmau să transporte peste
6.000 de militari aliați (5.000 din cadrul Diviziei 2 Infanterie canadiene, 1.000 de
membri ai comandourilor britanice, 50 de rangeri americani și chiar francezi) și 58
de tancuri Churchill peste Canalul Mânecii, care vor avea misiunea de cucerire a
portului, stabilirea unui perimetru defensiv în jurul orașului, distrugerea instalațiilor
portuare, a docurilor și a facilităților inamice, iar apoi întoarcerea în Anglia.

Divizia 2 Infanterie canadiană, care a fost aleasă pentru executarea raidului,

desfășura activități de pregătire în Anglia, dar încă nu fusese angajată în luptă.
Ofițerii și soldații diviziei, sătui de rutina zilnică și nenumăratele antrenamente
tactice, doreau să participe la acțiuni de luptă pentru a căpăta experiență
operațională.

Deoarece militarii diviziei au executat antrenamente intensive în desfășurarea

asalturilor amfibii, Comandamentul Forțelor Canadiene a insistat ca forțele sale să
dețină rolul principal în acest raid și comanda prin generalul-maior John Hamilton
Roberts. Astfel, raidul de la Dieppe urma să devină botezul de foc al diviziei
canadiene.

Forțele germane din Dieppe

În procesul de planificare a îndrăznețului raid, aliații au plecat de la convingerea că
în zonă nu se aflau dislocați mai mult de 2.000 de militari germani. În realitate,
aproape 6.500 de militari din experimentata Divizie 302 Infanterie se aflau în
raionul de debarcare a desantului aliat, iar dacă situația o impunea, comandamentul
diviziei germane putea detașa rapid rezerve mobile din apropiere în sectoarele de
front amenințate. Astfel că aliații, în loc să dispună de un avantaj numeric de cel
puțin 3:1 față de germani (raportul minim necesar pentru o acțiune ofensivă), au
fost nevoiți să se confrunte cu un inamic aproape egal numeric.

În aprilie 1941, Divizia 302 Infanterie, aflată sub comanda generalului-locotenent

Konrad Haase, a preluat responsabilitatea apărării unei zone de litoral cu o lungime
de 80 km, inclusiv sectorul Dieppe. Divizia avea în subordine Regimentele 571,
572 și 573 Infanterie, precum și Regimentul 302 Artilerie și Regimentul 302
Antitanc dislocate în diferite localități din zona de responsabilitate.

Divizia era în subordinea Corpului LXXXI Armată (cu comandamentul la Rouen,

în Normandia) din Armata 15 germană și avea comandamentul în localitatea
Arques-la-Bataille, la 5 km sud de Dieppe (după alte surse, comandamentul se
mutase în aprilie 1942 în localitatea Envermeu). În noiembrie 1942, Divizia 302
Infanterie a fost trimisă în zona de sud a Frontului de Est.
Pentru asigurarea acoperirii aeriene a operațiunii, RAF (Forțele Aeriene Regale
britanice) a pus la dispoziție peste 70 de escadrile de avioane de vânătoare și
bombardament tactic (750 de aparate), dintre care patru cu noul model Spitfire IX,
cinci de bombardament tactic (de tip Boston, A-30 și Blenheim), patru de
recunoaștere cu P-51 Mustang, iar restul escadrilelor fiind echipate cu tipuri mai
vechi de Spitfire și Hurricane.

Deși s-a optat pentru a nu se executa un bombardament asupra pozițiilor inamice de

teamă să nu alerteze forțele germane, RAF urma să furnizeze sprijin aerian
nemijlocit pentru desantul maritim în timpul atacării plajelor și, ulterior, pentru
dezvoltarea capetelor de plajă și atingerea aliniamentelor stabilite.

Germanii dispuneau în zonă de două flotile de aviație de vânătoare experimentate

– Jagdgeschwader 2 „Richthofen” (JG 2) și JG 26, echipate cu 220 de aparate
operaționale, majoritatea Focke-Wulf Fw-190. Singurele unități de bombardiere de
zi erau două escadrile echipate cu 20 de aparate de vânătoare-bombardament Fw-
190. La acestea se pot adăuga circa 220 de bombardiere de noapte Dornier Do-217
și Junkers Ju-88, dislocate în diferite baze aeriene din Olanda și nordul Franței.

Întrucât dispunea de o superioritate aeriană de 3:1, RAF vedea în raid o

oportunitate de a forța Luftwaffe să se angajeze în luptă în termenii doriți de
englezi. Pentru executarea bombardamentului naval destinat neutralizării bateriilor
de coastă și a fortificațiilor germane, Royal Navy asigura doar șase distrugătoare
din clasa Hunt, echipate cu tunuri navale calibrul 152 mm (după alte surse au
participat 8 distrugătoare). Amiralitatea nu a pus la dispoziție vase de suprafață
grele pentru executarea bombardamentului naval de teamă să nu fie lovite de
aviația germană, fapt ce va influența desfășurarea luptelor și deznodământul
operațiunii.
 Apropierea de țărm a navelor ușoare ce transportau trupe aliate

Ultimele pregătiri
Noaptea fără lună din 18/19 august 1942 oferea condițiile optime de timp și maree
pentru executarea operațiunii. Noile tancuri Churchill erau deja la bordul navelor de
debarcare, iar cei peste 6.000 de militari au început îmbarcarea pe navele de
transport. Acolo, comandanții au început să distribuie hărți și fotografii aeriene
pentru briefingurile de pregătire a misiunii. În timp ce trupele de asalt ascultau
ordinele de misiune ale comandanților, echipajele pregăteau navele care urmau să
participe la raid. Într-o atmosferă de optimism și entuziasm, trupele aliate de la
bordul celor peste 250 de nave au părăsit porturile britanice, îndreptându-se spre
portul francez Dieppe, aflat la o distanță de 70 de mile marine.

Diferite unități au fost organizate în grupuri speciale, fiecare cu o misiune specifică

pentru care s-au documentat și s-au antrenat intensiv. Înainte de asaltul principal, la
ora 4:50, urmau să fie executate două atacuri ale comandourilor britanice asupra
bateriilor de coastă situate pe flancurile portului Dieppe și care acopereau cu foc
cele cinci plaje unde urmau să debarce forțele principale. Astfel, Grupul 4
Commando urma să distrugă bateria de coastă „Hess” (echipată cu șase tunuri
calibrul 150 mm) de la Varengeville-sur-Mer, iar Grupul 3 Commando bateria de
coastă „Goebbels” (echipată cu trei tunuri calibrul 170 mm și patru tunuri de 105
mm) de la Berneval-le-Grand.

Regimentul Regal al Canadei urma să debarce, tot la ora 4:50, pe plaja „Albastru”
în mica stațiune Puys pentru cucerirea promontoriului de est de la Berneval și
capturarea bateriei de coastă „Rommel” (echipată cu patru obuziere de 100 mm),
situată la est de Puys. Era imperios necesar ca aceste poziții germane să fie
neutralizate înainte de debarcarea forțelor principale. (Deși toate sursele care au
tratat raidul au folosit titulatura de regiment pentru unitățile participante, în
realitate, efectivele acestora nu au depășit valoarea unui batalion).

[...]

Fragmentul face parte din articolul „Tragedia de la Dieppe”, publicat în

numărul 258 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a
presei, în perioada 14 iulie - 14 august, și în format digital pe
platforma paydemic.
Cumpără acum

FOTO: Getty Images