Invincibila Armada

armata care a schimbat istoria lumii

Invincibila Armada (în spaniolă Armada Invencible) este numele flotei care, în anul 1588,
a fost trimisă de Filip al II-lea, regele Spaniei, pentru a transporta și sprijini acțiunea de
debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai
larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor
Lumii Noi.

Invincibila Armada a ridicat ancora la 28 mai 1588, din portul Lisabona. Era una din cele
mai mari flote care navigase vreodata pe marile lumii. Nimeni nu s-ar fi gandit, atunci, ca le vor
trebui doua luni si jumatate pentru a ajunge sa intrezareasca tarmurile Angliei si ca vor ajunge
acolo cu alimentele in mare parte alterate, apa mult imputinata si cu moralul serios zdruncinat.

La cateva zile de la plecare, Armada a fost surprinsa de o puternica furtuna in largul

coastelor spaniole, furtuna care a obligat-o sa faca escala in portul La Coruña. Pentru
reorganizare si repararea pagubelor suferite, navelor care faceau parte din convoi le-au trebuit
doua luni. In sfarsit, la 22 iulie, au ridicat din nou ancora din portul La Coruña, in conditii
nefavorabile, cu vant puternic si mare agitata. Dupa opt zile, la 30 iulie 1588, Armada a ajuns in
apropierea capului Lizard, din sud-estul Angliei. Flota a fost reperata imediat de o nava engleza
care facea parte din escadra de supraveghere. Aceasta s-a indreptat, cu toate panzele sus, spre
Plymouth, dand alarma.

Amenintata din doua parti, flota engleza a adoptat o tactica inspirata, dictata de logica si
de necesitatile momentului: s-a impartit in doua. Douazeci de nave, sub conducerea lordului
Henry Seymour, au patrulat coastele din pasul Calais, fara a scapa din vedere miscarile ducelui
de Parma. Restul flotei, comandate de lordul Howard, trebuia sa tina sub observatie Armada.

Sub privirile nelinistite ale localnicilor, in dimineata zilei de 31 iulie 1588, Invincibila
Armada a trecut prin fata portului Plymouth. Dintr-o relatare a unui italian, martor ocular al
evenimentelor, flota spaniola era dispusa ca o veritabila armata de uscat: grosul fortelor pe
centru, aparat in fata si in spate de avangarda si respectiv ariegarda; totul forma o gigantica
semiluna; comandantul Guzman, duce de Medina-Sidonia era general de uscat. Era o desfasurare
de forte spectaculoasa, dar total lipsita de eficacitate.

Din cauza timpului nefavorabil, lordul-amiral Howard avea dificultati in a-si scoate flota
in larg. Daca ducele de Medina-Sidonia ar fi ascultat sfatul ofiterilor sai de stat-major, acela de a-
i ataca pe englezi, probabil ar fi obtinut victoria foarte usor, tinand cont de circumstante. El s-a
limitat insa sa ramana in expectativa, dand dovada de acea indecizie care a caracterizat actiunile
sale pe toata perioada desfasurarii campaniei. De acest lucru a profitat Howard care a reusit, in
cele din urma, sa-si scoata flota in larg, atacand imediat ariegarda flotei spaniole.

Armada, supusa tot timpul salvelor artileriei engleze, a inaintat cu mare dificultate.
Imensa flota spaniola a reusit, la 7 august, sa arunce ancorele in rada portului Calais, punandu-se,
intr-un fel, la adapost.

Factorii care au impiedicat ca dezastrul sa fie total pentru flota spaniola au fost caderea
intunericului si faptul ca englezii terminasera munitia. Pierderile Armadei, in aceasta zi, s-au
ridicat la peste 10 nave si circa 8000 de oameni. Englezii au avut in jur de 100 de morti si cateva
nave avariate. Aceasta confruntare, de la 8 august 1588, a ramas in istorie cu numele de batalia
de la Gravelines.