VIATA FEMEILOR PE FRONT

IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL

În primul război mondial, multe femei au fost recrutate in locuri de munca rămase
vacante după plecare barbaților în război. Noi joburi au fost create ca parte a eforturilor
de război, ca de exemplu fabrici multifuncționale. Deși la inceput a fost o ușoară
rezistența in angajarea femeilor pentru ceea ce a fost vazut pana atunci ca „munca
bărbaților”,  recrutarea femeilor din 1916 a fost urgentă.
Regina Maria și Ecaterina Teodoroiu sunt singurele femei pomenite în manualele
școlare și rămase în conștiința publică în legătură cu participarea României la Primul
Război Mondial. Nu se știe, însă, mai nimic despre eforturile altor mii de femei care au
lucrat voluntar ca infirmiere pe front. Ele sunt o masă anonimă, ștearsă aproape complet
din istorie.
La 1918, femeile erau subordonate economic bărbaților. Singurele care aveau
potențialul de a-și controla averea erau văduvele.
La 1918, femeile puteau să aibă proprietăți pe numele lor, dar nu puteau să le
administreze. Asta înseamnă că o femeie nu avea dreptul să semneze niciun contract fără
voia soțului, nu putea să vândă nicio proprietate fără aprobarea lui scrisă
Când bărbații au fost mobilizați pe front, femeile nu au putut încasa soldele pe care
aceștia le primeau, deși erau un venit necesar pentru supraviețuirea familiilor. Aveau
nevoie de aprobarea directă și scrisă a soților plecați la război. Asta era dificil pentru că
la vremea respectivă cam 60,7% din populația României era analfabetă.
Politicienii și jurnaliștii bărbați din epocă au descris experiența femeilor din timpul
războiului într-un mod disprețuitor.
Ca să își întrețină familiile, unele femei și-au găsit de lucru pentru administrația de
ocupație. Trupele germane, alături de cele austriece, turcești și bulgare ocupaseră
Bucureștiul la finalul lui 1916.
Ca și în Anglia sau Franța, feministele din România și Austro-Ungaria și-au
suflecat mânecile și s-au pus pe treabă. Au deschis cantine pentru săraci și orfani,
orfelinate, spitale de război. Mii de femei s-au înscris ca voluntare medicale. Îngrijeau
soldații răniți, îi ajutau să scrie scrisori celor de acasă sau păstrau legătura cu prizonierii
de război.
În viziunea liberalilor români, femeia era caracterizată de o etică a uitării de sine:
devotament necondiționat pentru familie și sprijinirea activității publice bărbătești.

Daria Raducu
Clasa a VII a B