FEMEI ÎN RĂZBOI

FRONTUL DE
ACASĂ
CONTRIBUȚIA FEMEILOOR
NECOMBATANTE LA EFORTURILE
DE RĂZBOI

Plecarea bă rbaților în putere în Marele Ră zboi a pus femeile, încă din

1914, în multiple ipostaze noi: cea de cap de familie, de administrator al
bunurilor familiei respective, de muncitor în agricultură și în fabrici. O altă
ipostază a femeilor este cea de implicare în creșterea copiilor ră mași orfani,
în urma ră zboiului. Au existat importante reprezentante ale boierimii
româ nești care s-au dedicat cauzei orfanilor, au deschis orfelinate chiar în
casele lor, au hră nit populația să ră cită ră masă acasă și au fă cut campanii
caritabile de strâ ngere de fonduri pentru susținerea efortului de ră zboi. În
continuare, veți citi, vedea și asculta mă rturii ale unor reputați istorici,
despre aceste activită ți a femeilor româ nce de pe frontul de acasă și veți citi
o parte din poveștile acestor femei curajoase.

Când femeile și-au asumat și muncile bărbaților

Una dintre cele mai bogate surse de informații cu privire la condiția
femeilor, în timpul Primului Ră zboi Mondial sunt scrisorile trimise atâ t de
acestea soților sau iubiților de pe front, câ t și de soldați trimise acasă ,
mamelor, soțiilor/iubitelor. Istoricul clujean Ioan Bolovan, a publicat o
parte dintre aceste scrisori în cartea sa ”Primul Ră zboi Mondial și realită țile
demografice din Transilvania”, apă rută la Editura Ș coala Ardeleană din Cluj-
Napoca, în 2015. Istoricul Ioan
Bolovan vorbește despre o
schimbare radicală a statutului
femeilor, în urma Primului Ră zboi
Mondial.
Istoricul clujean Ioan Bolovan
a studiat mii de scrisori trimise pe
front
sau de pe front, care conţin
informaţii valoroase despre viaţa în
acele circumstanţe. Un fond de
peste 40.000 de astfel de scrisori a
fost pă strat la Serviciul Județean
Cluj al Arhivelor Naționale.
Una dintre aceste scrisori este aresată lui Ion Tcaciuc din Gă ureni, de
soția acestuia, Maria, care dorea să -i ridice moralul soldatului aflat în spital,
după ce a fost ră nit în ră zboi. Din scrisoare se înțelege cum femeia a preluat
întreaga greutate a gospodă riei:
“Dragul meu Ionică vă fac cunoscut că păpușoi am gătat de prășit și
fânul l-am strâns în stog și grijă de casă să n-aveți că eu oi face cum mi-a
ajuta D-zeu și tare frumos vă rog sa-mi scrieți ce-i cu D-ta că sunteți în spital
că tare mare grijă am că nu știu de D-ta”, scria Maria, soția lui Ion Tcaciuc,
din 12 iulie 1915.
Frontul de acasă sau cum au organizat femeile
orfelinate, cantine și strângeri de fonduri
 Româ ncele, atâ t cele din Regat, câ t și cele din Transilvania s-au
implicat nu doar în menținerea
gospodă riilor funcționale, ci și în
susținerea efortului de ră zboi. La
începutul anului 1917 a fost înființat la
Iași Comitetul Central de Acțiune, ai că rui
lideri au fost două femei – Olga Sturdza și
Maria Balș. Aceasta din urmă conducea
spitalul de fracturi instalat în Ş coala de
Poduri şi Ş osele. Comitetul se ocupa de
coordonarea eforturilor de strâ ngere de
fonduri și organiza cantine pentru să raci, tabere pentru tineri și ateliere de
cusut pentru armată . Femeile au avut astfel de inițiative în întreaga
Moldovă .
Prinţesa Olga Sturdza era fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a
Luciei Cantacuzino-Pașcanu. Ea a gă zduit 150 de elevi la moşia din Pă uneşti,
iar în timpul primului ră zboi mondial, în 1917, ea înfiinţează Orfelinatul
”Principesa Olga M. Sturdza”, în conacul să u de la Miroslava, care mai apoi,
în anul 1936, devine Ş coala Agricolă . Ea a înființat in timpul Primului Ră zboi
Mondial Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Ră zboi, prin care a
adă postit 340.000 de copii. Olga Sturdzda a fost și un artist plastic talentat.
În anul 1924, ea a donat municipiului Iași, Monumentul Unirii, care a fost
inaugurat în mai 1927, în prezența Reginei Maria. Sovieticii au dă râ mat
monumentul în anul 1947. Acum, în Iași există o replică a lui, în fața
Universită ții de Medicină .
“Ascultând îndemnul cu deosebire scump cugetelor românești de a se vedea
înălțându-se în Iași un monument comemorând Marea Unire, care aici s-a înfăptuit, am
onoarea a vă aduce la cunoștință că de aproape cinci ani lucrez la un grup alegoric,
înfățișând alipirea provinciilor la sânul Patriei-Mamă. Monumentul este aproape terminat
și întrunește într-un grup de marmură, în înălțime totală de cinci metri, cinci figuri
reprezentând: Patria Mumă, Transilvania, Basarabia, Bucovina și românii de pretutindeni,
care au rămas în afara hotarelor noastre. Acest monument, în valoare de 2 milioane [lei] și
care este aproape gata, îl dăruiesc Iașului.
Voi supraveghea și îngriji personal
instalarea monumentului”
Implicarea femeilor în ră zboi
a dus la destră marea
prejudecă ţilor legate de rolul
femeii în viaţa publică şi cea
privată . Rolurile asumate de ele au demonstrat, încă o dată , că îi pot suplini
pe bă rbaţi şi că sunt egalale lor. Acest lucru a dus la mişcarea politică
pentru emanciparea femeilor, care au cerut şi, în cele din urmă , dreptul de a
alege şi de a fi alese, în cele mai multe dintre ţă ri, printre care şi Româ nia.
Marele Ră zboi a avut ca rezultat nu doar realizarea Româ niei Mari, ci și o
serie de schimbă ri profunde la nivel societal. Responsabilită țile care au
apă sat, în anii ră zboiului, pe umerii femeilor ră mase acasă au dus și la o
schimbare a opticii cu privire la rolul și locul femeii în societatea
româ nească . Femeile au dovedit că pot face aproape orice muncă , chiar și
cele care pâ nă atunci erau un apanaj al bă rbaților. Femeile au condus
singure gospodă rii, au fă cut socoteli, au administrat bunuri, au organizat
spitale și cantine, conduceau automobile, ba chiar au lucrat și în fabrici și
uzine. Toate acestea, pe lâ ngă rolul tradițional de creștere și educare a
copiilor proprii sau îngrijirea orfanilor de ră zboi. Un prim semn al
schimbă rii produse în societatea postbelică a fost una desprinsă din datele
demografice: a crescut numă rul divorțurilor, spun istoricii care au studiat
documentele vremii.
Dacă femeile au fost capabile să se descurce singure, cu succes, în anii
ră zboiului, ele nu înțelegeau de ce nu pot avea un rol hotă râ tor și în viața
politică a ță rii, de exemplu. După modelul sufragetelor din alte ță ri, femeile
româ nce s-au organizat în societă ți care au militat pentru introducerea
votului universal, nediscriminatoriu de gen. Acest lucru s-a întâ mpat,
formal, prin Legea electorală din 1926. Personalită ți precum Alexandrina
Cantacuzino, Calypso Botez sau Ella Negruzzi (prima femeie avocat din
Româ nia) au militat pentru dreptul femeilor la vot. Însă victoria lor a fost
doar una parțială : la vot aveau dreptul doar femeile cu carte, de peste 30 de
ani. Ele au fă cut parte din Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor
Româ ne.
Alexandrina Cantacuzino a dominat mişcarea de emancipare socio-
culturală şi politică a femeilor din perioada interbelică . Alexandrina
Cantacuzino s-a nă scut la 20 septembrie 1876, în comuna Ciocă neşti,
judeţul Ilfov, fiind fiica lui Theodor Pallady (1853-1916), ofiţer de carieră
provenind dintr-o veche familie boierească din Moldova, şi a Alexandrinei
Kreţulescu (1848-1881) membră a unei renumite familii boiereşti valahe.
După moartea mamei sale, aceasta va fi adoptată şi crescută de că tre o
mă tuşă din familia Ghica, fiind apoi trimisă la studii în Franţa.
 S-a că să torit cu politicianul
conservator Grigore Gheorghe
Cantacuzino (1872-1930), fiul lui
Gheorghe Grigore Cantacuzino
supranumit Nababul, fiind una
dintre figurile marcante ale
Partidului Conservator şi cel mai
înstă rit latifundiar al momentului.
Contribuţia Alexandrinei Cantacuzino în direcţia emancipă rii socio-
culturale şi politice feminine dar şi a obţinerii vizibilită ţii acestei mişcă ri la
nivelul opiniei publice este una fundamentală . Puțini sunt cei care știu că ,
după încheierea Marelui Ră zboi, inițiativa ridică rii unui mausoleu la
Mă ră șești a fost luată la Congresul Societă ții Ortodoxe Naționale a Femeilor
din Româ nia, desfă șurat în 1919, iar această societate a fost fondată în 1910
de mai multe doamne din înalta societate, printre care Alexandrina
Cantacuzino, Anastasia Filipescu, Elena Odobescu și Eliza Mavrocordat.
Alexandrina Cantacuzino a avut un rol important și în strâ ngerea fondurilor
și în realizarea efec-tivă a Mausoleului de la Mă ră șești. Proiectul a fost
semnat de arhitectul George Cristinel.
În Mausoleul de la
Mă ră șești regă sim, pe lâ ngă
mormintele marilor
conducă tori de oaste care au
dus la victoria finală , locul de
veci al unei alte eroine.
Mă riuca Zaharia, avea doar
12 ani câ nd a murit, dar și-a
câ știgat numele de eroină
națională prin faptul că nu i-a
fost frică să ajute Armata
Româ nă . Este încă un
exemplu de contribuție feminină româ nească la Marele Ră zboi.